VULPOIUL PREDICATOR

Dupa citirea stirilor de la prima ora,(referitoare la situatia fierbinte din Orientul Mijlociu si Africa)gandul ma duce la o fabula .

VULPOIUL PREDICATOR de

Grigore Alexandrescu

Un vulpoi cuprins de boala,

La putere foarte prost,

Insa invatat in scoala,

Logica stiind de rost,

Facu plan ca sa vorbeasca

Si sa predice-n pustii;

Se silea sa dovedeasca,

Cu-n stil dulce ,vorbe mii,

Ca cu o simplicitate

Si cu traiul cel cinstit,

Cu naravuri laudate,

E oricine fericit;

C-asta lume desfranata

Totdeauna ne-amageste,

Fara a ne da vrodata

Cate ne fagaduieste.

Dar la buna-i predicare

Nimeni nu da ascultare.

Cativa soarici,cerbi de munte

Veneau rar sa o asculte;

Insa ei in departare,

Neavand nicidecum stare

Fara cinste sau favor,

Nu putea da-ncredintare,

Slava acestui orator.

Asa el schimba vorbirea,

Defaima napastuirea,

Pe ursi,tigri,lei,pardosi,

Aratand a lor turbare

Si a sangelui varsare,

Si ca sint nesatiosi.

Atunci cerbi,ciutele toate

Ascultau intru mirare,

Si in lacrimi cufundate

Plecau de la adunare.

Vulpea-si facu mare nume;

Un leu foarte cu credinta,

Domn pe-acea parte de lume,

Sa o vaza-avu dorinta:

Deci si ea cu bucurie

La palat grabi sa vie,

Unde ajungand vorbeste;

Tonul ei inmarmureste

Pe-ai padurilor tirani:

Cu puterea ea descrie

Slaba nevinovatie,

Prada acestor dusmani,

Cufundata in durere,

Cerind la inalta putere

Aupra-le ajutor.

Curtezanii in mirare

Ascultau cu suparare,

Caci asa vrea printul lor,

Care plin de bucurie

La palat pofti sa vie

Vulpea in acel minut.

„Ce-ai vorbit, ii zise,-mi place,

Caci prin tine mi se face

Adevarul cunoscut;

Insa pentru osteneala,

Spune fara de sfiala,

Ce vrei?slujba,rang,sau bani?”

Oratorul zise-ndata:

„Printule,in loc de plata

,As pofti citiva curcani.”

(Ed,1832)

Pentru tarile arabe „s-a pornit tavalugul…”Incet incet emblema „BATTLE FOR…”va contine de fiecare data un alt nume…no comment!

Anunțuri

FABULA…

BOUL SI VITELUL

I.L.Caragiale(n.1852-1912)

Un bou ca toti boii,putin la simtire,

In zilele noastre de soarta ajutat…

Invata la scoala cartea de citire

Si ajunse boul,un bou invatat.

Mare lucru-n lume e si-nvatatura!

Tine loc de multe,chiar si de talent…

Printr-o buna scoala,rafinezi natura:

Din vitel poti scoate un bou eminent.

Nu incape vorba,intre animale,

Un asa specimen greu sa mai gasesti…

Sa citeasca zilnic feluri de jurnale,

Rumegand atatea stiri politicesti.

Astfel eminentul,in curent cu toate,

Iata,pe nepotu-i tanar l-a-ntalnit:

„Unchiule,cum mergem?”-„Excelent nepoate!

A mai grea problema s-a si rezolvit”-

„Unchiule,iar glume!”-„Ba deloc baiete!

Sint de-acord cu totii,foarte sigur stiu…

Sa m-asculti pe mine;eu citesc gazete

Si nu stii nimica,esti un ageamiu.

Ma-ndoiam eu insumi;m-am convins in fine,

C-am scapat de-acuma de orice nevoi:

Ni sint deopotriva voitori de bine

Si au multa mila cei mai mari de noi.

N-au pierit zadarnic,asta primavara,

Dintre noi atatia ca la zalhana!

Drepturile noastre sfinte,triumfara:

O s-avem islazuri,daca ni le-ar da”

A ramas vitelul ca un gura casca,

Fericit ca-n fine sacra speta a lui

O avea de-acuma din belsug sa pasca

Si-o purta mai lesne greul jugului.

Mai multe…despre bou…

     BOUL SI VITELUL

de G.Alexandrescu-(22 feb1810-25 nov.1885)

Un bou ca toti boii,putin la simtire,

In zilele noastre de soart- ajutat,

Si decit toti fratii mai cu osebire,

Dobandi-n cireada un post insemnat.

-Un bou in post mare?-Drept,cam ciudat vine,

Dar asta se intampla in orcare loc:

Decit multa minte,stiu ca e mai bine

Sa ai totdeauna un dram de noroc.

Asa de-a vietei vesela schimbare,

Cum si de mandrie boul stapanit,

Se credea ca este decat toti mai mare,

Ca cu dinsul nimeni nu e potrivit.

Vitelul atuncea,plin de bucurie,

Auzind ca unchiul s-a facut boier,

Ca are clai suma,si livezi o mie:

„Ma duc- zise-ndata-nitel fin sa-i cer.”

Far-a pierde vreme,vitelul porneste,

Ajunge la unchiu,cearca a intra;

Dar pe loc o sluga vine si-l opreste:

„Acum  doarme-zice-nu-l poci supara.”

-„Acum doarme?ce fel!pentru-ntiia data

Dupa pranz sa doarma!obiceiul lui

Era sa nu saza ziua niciodata;

Ast somn nu prea-mi place,si o sa i-o spui.”

-„Ba sa-ti cauti treaba,ca maninci trinteala;

S-a schimbat boierul,nu e cum il stii;

Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,

Priimit in casa daca vrei sa fii.”

La o mojicie atita de mare,

Vitelul raspunde ca va astepta;

Dar unchiu’ se scoala,pleaca la plimbare,

Pe linga el trece far-a se uita.

Cu mihnire toate baiatul le vede,

Insa socoteste ca unchiu-a orbit;

Caci fara-ndoiala nu putea a crede

Ca buna lui ruda sa-l fi ocolit.

A doua zi iarasi,prea de dimineata,

Sa gaseasca vreme la dinsul veni:

O sluga ,ce-afara il vedea ca -ngheata,

Ca sa-i faca bine,de el pomeni.

„Boierule-zise-asteapta afara

Ruda dumitale,al doamnei vaci fiu.”

-„Cine?a mea ruda?Mergi de-l da pe scara.

N-am astfel de rude,si nici nu voi sa-l stiu.”   (Ed.1838)

-”

BIVOLUL SI COTOFANA

Bivolul si cotofana     de George Toparceanu

Pe spinarea unui bivol mare,negru,fioros,

Se plimba o cotofana

Cand in sus si cand in jos.

Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:

-Ah,ce mare dobitoc!

Nu-l credeam asa de prost

Sa ia-nspate pe oricine…

Ia stai, frate ,ca e rost

Sa ma plimbe si pe mine!

Cugetand asa ,se trage indarat si-si face vant,

Se piteste la pamant

Si de-odata -zdup!-ii sare

Bivolului in spinare…

Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.

Apucat cam fara veste,bivolul a tresarit,

Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture,si-apoi

Sa-l rastoarne,

Sa-l ia-n coarne

Si cat colo sa-l arunce,ca pe-o zdreanta in trifoi.

-Ce-ai gandit tu oare ,javra?Au crezut-ai ca sunt mort?

Cotofana treaca,mearga,pe spinare o suport

Ca ma apara de muste,de tantari,si de tauni

Si de alte spurcaciuni…

Pe cand tu,potaie proasta,cam ce slujba poti sa-mi faci?

Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,

Bivol mare si puternic,gospodar cu greutate,

Sa te port degeaba-n spate?

OMUL SI SARPELE

 OMUL SI SARPELE      de LA FONTAINE

                            -fabula-

„Esop ne povesteste aceasta intamplare:

Un om,altfel de treaba,dar cam nesocotit

Venind spre casa pe un ger cumplit,

Vazu pe camp,alaturi de carare,

Un sarpe in zapada,zacand fara miscare,

Patruns de frig,aproape mort,intepenit.

Milos,taranul l-a luat cu el

Si i-a facut culcus dupa cuptor,

Fara a gandi macar ca ,intr-un fel,

Vreodata ii va fi multumitor.

Naparca amortita,tinuta la caldura,

Si-a revenit din simturi,dar si-n apucatura.

Ridica-n aer capul si suiera odata.

Apoi facandu-si coada inel,se pregateste

Sa sara ,miseleste.

Asupra celui care,cu inima de tata,

Din gheara mortii a scapat-o.

-Asa ma rasplatesti, spurcato?

Eu te-am adus la viata,de mana mea sa piei!

Pornit, apuca omul satarul de casap

Si dintr-un sarpe face trei:Un trunchi,o coada,si un cap.

Zadarnic mai incearca jivina si se zbate

La loc sa se adune din trei bucati taiate!

Adevarat ca e frumos sa fii milos;

Dar spune iarasi un proverb batran:

Sa nu-ncalzesti pe serpi la san.”

MAIMUŢA

MAIMUŢA  de  F.G.LAIU   (colectia Straif    2004)

-fabulă-

Odată o maimuţă din evul anecdotic

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

A explodat:”Surate,sînt foarte ofensată

Că-n jungla hominidă superevoluată

A apărut o teză, vădit maliţioasă,

Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă..

Eu protestez sălbatic,rănită în mîndrie,

Că  se propagă-n lume asemenea prostie.

Dacă-ntîlniţi un singur nepot pitecantrop,

Atunci,pentru banane, să vă urcaţi in plop…

Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,

Sînt mulţumită ,nene,că-s pur urangutan.

Eu ,chiar să mă oblige în vreun laborator,

N-aş deveni port-bîta şi nici informator;

Şi cum progenitorii maimuţă m-au facut,

Sper să n-ajung ca omul,un josnic involut!

Păi s-a văzut vreodată la noi atîta ură?

Oare la noi se minte,se-njunghie,se fură?

Nu veţi vedea prin lume ,cît timp purta-vom coadă,

Gorile divorţate şi prunci lăsaţi în stradă.

Cine-a văzut in hoardă vreun iraţional

Tîmpindu-se cu droguri,sau homosexual?

Nu inspirăm Marlboro,nu traficăm muniţii,

Nu prea avem stiinţă,n-avem nici superstiţii,

Nici cîrciumi,nici spitale,nici case de nebuni,

Şi nu plătim pe altii sa facă rugăciuni.

Aţi întîlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,

Gibon care să-njure sau pavian parşiv?

Cît am umblat eu creanga,scuzaţi, n-am observat

In obştea simiască,cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici,nici pui murind de foame

Sau omorîţi in taină de aşa-zise mame.

Lipsesc şi teroriştii,n-avem corupţi,nici duri,

Nici ţări,nici prim-miniştri pe care să-i înjuri.

La mondiale sîntem cu mult în urmă noi,

Încît n-am fost in stare de nici un prim război.

Noi n-am avut ev mediu,ci numai mediu pur,

Lipsit de inchiziţii,de orizont obscur.

Noi n-avem sfinţi in temniţi,nici versuri puse-n lanţuri,

Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri.

E drept ,n-avem miliţii în junglă,dar nici mafii,

N-avem un staff al morţii,n-avem nici măcar stafii,

(E trist s-ajungi vreodată privit la Zoo-Park

Dar maxima ruşine-i să pui pe alţii-n parc.)

Eu vă invit pe toate acum la raţiune:

Nu promovaţi această credinţă de minune;

Să nu apară-n junglă manipulări în masă,

Cu dogme si partide în lupta lor de clasă.

Mă tem că ne pîndeşte o nouă cruciadă,

O convertire a hoardei în monştri fară coadă.

De-o să vedeţi vreodată c-am coborît din pom,

Maimuţărind făptura care ii zice om,

Opriţi-mă la vreme să nu evoluez,

Şi ajungînd ca lumea să nu ştiu ce să crez…

I-adevărat că omul a coborît,ca soi,

Dar ,bre,fiţi rezonabili,n-a coborît din noi!”

CAINELE IZGONIT

 CAINELE IZGONIT    de G.ALEXANDRESCU

                 -fabula-

„Lupul cu toata prostia

Carmuia imparatia;

Si ca un stapanitor,

Unora le da avere,

Altora ,pe o parere,

Le lua chiar starea lor.

Favor,ura schimbatoare,

Izgonire sau chemare

Al domniei era plan.

Cainele gonit de soarta

S-auzise cum ca poarta

Sentimentul de dusman;

C-ar fi zis,nu stiu la cine,

Cum ca nu este prea bine

A manca atatia miei,

Si ca daca le aduna,

Lana lor pe orice luna,

Sa-i lase macar cu piei.

Asemenea mari cuvinte,

Precum fiescine simte,

Nu sunt prea de suferit.

Pe loc vrura sa-l goneasca;

Dar politica domneasca

Alte pricini i-a gasit.

A zis ca nimic nu stie,

Ca nu este bun sa tie

Un rang intre curtezani;

Ca la orice-l randuieste,

Nici o slujba nu-mplineste

Ca nu face nici doi bani.

Atunci vulpe,sarpe,broasca,

Fara macar sa-l cunoasca,

De prostia lui vorbea.

Unul zicea ca glas n-are,

Altul ca nu este-nstare

O piatra de jos sa ia.

Se mira cum de rabdase

Domnul,si nu departase

Pe un caine ticalos,

A caruia toata treaba

E sa manance degeaba,

Far-a face vrun folos.

Dar dupa o lunga vreme,

Satul in zadar a geme,

Jalba cainele a dat,

Zicand ca de-acu-nainte,

Toate ii vor parea sfinte,

Numai sa fie iertat.

Adesea nenorocirea

Schimba gandul si simtirea:

Pe loc fu si slobozit.

Cinsti,averi nu se mai spune:

Ce zicea el erau bune,

Duhul lui era vestit.

Intr-o zi neavand treaba,

Domnul pe ai sai intreaba:

„Voi de caine,ce ganditi?”

Serpi,soparle,deodata

Toti raspunsera indata:

„Inaltime,sa traiti!

Tuturor este placuta

Cinstea cea cu drept facuta

Astui vrednic dobitoc.

Al lui cap,a lui stiinta,

Glas,putere,iscusinta

Pentru noi sunt un noroc.

De trup este prea puternic,

De slujbi multe este vrednic,

Si in lupte e vestit.”

-„Astea le stiam prea bine,

Stiam ce i se cuvine,

Dar atunci era gonit.”

%d blogeri au apreciat asta: