CAINELE IZGONIT de G.ALEXANDRESCU
-fabula-
„Lupul cu toata prostia
Carmuia imparatia;
Si ca un stapanitor,
Unora le da avere,
Altora ,pe o parere,
Le lua chiar starea lor.
Favor,ura schimbatoare,
Izgonire sau chemare
Al domniei era plan.
Cainele gonit de soarta
S-auzise cum ca poarta
Sentimentul de dusman;
C-ar fi zis,nu stiu la cine,
Cum ca nu este prea bine
A manca atatia miei,
Si ca daca le aduna,
Lana lor pe orice luna,
Sa-i lase macar cu piei.
Asemenea mari cuvinte,
Precum fiescine simte,
Nu sunt prea de suferit.
Pe loc vrura sa-l goneasca;
Dar politica domneasca
Alte pricini i-a gasit.
A zis ca nimic nu stie,
Ca nu este bun sa tie
Un rang intre curtezani;
Ca la orice-l randuieste,
Nici o slujba nu-mplineste
Ca nu face nici doi bani.
Atunci vulpe,sarpe,broasca,
Fara macar sa-l cunoasca,
De prostia lui vorbea.
Unul zicea ca glas n-are,
Altul ca nu este-nstare
O piatra de jos sa ia.
Se mira cum de rabdase
Domnul,si nu departase
Pe un caine ticalos,
A caruia toata treaba
E sa manance degeaba,
Far-a face vrun folos.
Dar dupa o lunga vreme,
Satul in zadar a geme,
Jalba cainele a dat,
Zicand ca de-acu-nainte,
Toate ii vor parea sfinte,
Numai sa fie iertat.
Adesea nenorocirea
Schimba gandul si simtirea:
Pe loc fu si slobozit.
Cinsti,averi nu se mai spune:
Ce zicea el erau bune,
Duhul lui era vestit.
Intr-o zi neavand treaba,
Domnul pe ai sai intreaba:
„Voi de caine,ce ganditi?”
Serpi,soparle,deodata
Toti raspunsera indata:
„Inaltime,sa traiti!
Tuturor este placuta
Cinstea cea cu drept facuta
Astui vrednic dobitoc.
Al lui cap,a lui stiinta,
Glas,putere,iscusinta
Pentru noi sunt un noroc.
De trup este prea puternic,
De slujbi multe este vrednic,
Si in lupte e vestit.”
-„Astea le stiam prea bine,
Stiam ce i se cuvine,
Dar atunci era gonit.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.