SALUKI

Am văzut la cineva un pui de Saluki în vîrstă de două luni foarte simpatic.Este  o cățelușă neagră cu puține pete albe.Tatăl ei este alb cu pete negre.

Saluki este un cîine de vînătoare  originar din Orientul Mijlociu,o rasă foarte veche,o creatură elegantă , blîndă și grațioasă care îți amintește de modeling.Slughi este renumit pentru agilitatea,inteligenta și rezistența sa.A fost folosi în trecut de triburile nomade pentru a-și procura hrana din deșert, loc cu condiții dure de viață.Acest cîăne poate fi și un bun companion.

Anunțuri

PERSANU’

Pe Mîțu Persan l-am cunoscut vara trecută într-o vizită la Iași.
Ca orice motan rasat, Sick(așa îl alintă prietena mea)e prezentabil și legat așa cum îi șade bine unui motan de doi ani.Fiul meu s-a apropiat imediat de simpaticul animal .Pe mine mă mai privea din cînd în cînd și își mișca coada tunsă dar eu eram atunci cu sufletul proaspăt sfîșiat,făceam lucrurile mașinalicește și eram departe…în îngrozitoarea singurătate,cu durerea grozavă din inimă și cu șira spinării înghețată de amintirile de la spital.
Cuvintele reveneau iar și iar:
„-Ascultă-mă te rog,luptă pentru viața ta,pentru noi,o să te ajut,o să am grijă de tine …”
El, cu glasul stins și cu un zîmbet chinuit:
„-Cursa nu a fost abandonată,mă țin de viață…”
O speranță mîngîietoare care nu a durat pentru că moartea,monstrul viclean pîndea să dea lovitura grea…am nădăjduit pînă în ultima clipă dar nu a fost să fie.
Apoi zilele în care mă simțeam sufocată,nopțile cu somn neliniștit și vise dureroase ,clipele de gol care se luau de mînă…
Persanu’nu avea nicio vină pentru starea mea,dimpotrivă,el își dădea silința să fie vedeta apartamentului de la etajul 8,era doar o felină blănoasă,companion iubit și răsfățat de stăpînele lui.
Mîțele mele sînt pisici obișnuite,nu au voie să intre la mine în casă cu toate că la vreme de iarnă le mai dau voie să stea prin preajmă că țin de cald.Sînt mîndre și iuți în prinderea dușmanului, și uneori pot fi zărite și prin preajma containerului…cîteodată le mai și altoiesc atunci cînd devin foarte obraznice.
Mi-am amintit de Persanu’,motanul chipeș la o oră tîrzie din noapte,privind niște fotografii…
٢٠١٥٠٨١٦_١٧٢١١٨IMG-20151120-WA0022IMG-20151120-WA0027IMG-20151120-WA0023sickIMG-20151228-WA0000IMG-20151225-WA0018

CÎINELE

eu sint HUSKY
Ne-am cunoscut zilele trecute…
Stăpînul lui, un copil de vreo 13 ani, m-a lăsat să îl pozez şi mi-a spus cîte ceva despre el.E un Husky,lupu se uita la aparatul meu ciudatcopiii spun ca il striga Alex şi răspunde la numele Alex.L-au crescut de pui iar acum le păzeşte casa.Eu l-am strigat LUPUŞOR dar s-a uitat ciudat la mine cu privirea lui albastră metalică.Mi-a plăcut foarte mult de el,chiar l-am mîngîiat şi am întrebat dacă nu mai are vreun neam să îl aduc la mine şi eventual să se viziteze între ei dar nu,nu are. Mi-am amintit de poveştile cu cîini husky,de săniile trase de ei prin imensitatea imperiului alb.usor de convins sa stea la o pozaEra o poveste mai veche de prin 1925,povestea lui Balto ,cîinele care a salvat copiii din Nome din Alaska de epidemia de difterie aducîndu-le serul salvator inhămat la sanie împreună cu alţi cîini husky.Cursa a fost una pe viaţă şi pe moarte întrucît erau temperaturi de -40 de grade şi vînturi grozave care puteau doborî săniile cu cîini cu tot.După şase zile în care omenirea a stat cu sufletul la gură,sania trasă de Balto, Togo şi alţi căini eroi au adus antitoxina salvatoare.Balto a devenit celebru în scurt timp iar admiratorii i-au făcut o statuie din bronz în New York City Central Park ca o recunoaştere a vitejiei lui.După moartea sa ,trupul i-a fost conservat şi pus în Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland .Balto mai trăieşte şi azi printr-un desen animat iar pe statuia lui stau scrise:
„Dedicat spiritului neinfricat al ciinilor de sanie care au transportat antitoxina sase sute de mile dincolo de apele inselătoare si viscolele arctice pornind din Nenana si ajungind in zona vitregă din Nome in iarna lui 1925.
Perseverenta,Loialitate,Inteliegenta.”privirea care te face sa-ti fie teama


Whitewolf17UK's channel
P.s
De multă vreme mă gîndesc la un astfel de prieten de nădejde…

COCOŞII

Dacă aş fi ştiut că aproape jumătate din puişorii pe care i-am primit în sepembrie erau cocoşi, i-aş fi schimbat atunci ,astfel nu aş mai fi asistat la confruntarile dintre ei ,cucurigeli ,ciocuri în stînga şi în dreapta şi nor de pene pentru stabilirea ierarhiei.Bătăi serioase să devii lider acceptat, la 4 luni…înseamnă că la vreun an,doi, învingătorul de azi îşi va bate proprii pui-cocoşei.
Ca să intervin să fac o schimbare în poiată, nu am decît să-l fac pe Dick cîntăreţul -OSTROPEL de CRĂCIUN sau îl pun pe sticlă la cuptor.
E prea aprig … din cauza lui alţi pui au rămas mici că nu mai apucă şi ei să se hrănească.Dick(în arabă cocoş)îşi ridică aripile ca nişte steaguri şi-i mătură pe toti din jur.Ciocul lui conectat parcă la o sursă de curent ciuguleşte continuu.E cel mai gras.Dick
Următorul lider sper măcar să respecte orele de cîntat noaptea…poate o să mai facă vreo pauză între cîntatul de la miezul nopţii şi cel de la crăpatul zilei.incaltatulĂsta e încălţat,că de „încălţat”ce este a dat bir cu fugiţii la prima luptă,deci nu e bun de şef.

cocoşul colorat

cocoşul colorat

de spaima bătăilor ăsta se refugiază pe stînci

de spaima bătăilor ăsta se refugiază pe stînci

blondu se luptă cu Dick pentru puica lui

blondu se luptă cu Dick pentru puica lui

Maroneasa

Maroneasa

restul de cocoşi sînt cam aşa ca ăştia care se mai luptă între ei dar nu mai au ce să-şi împartă

restul de cocoşi sînt cam aşa ca ăştia care se mai luptă între ei dar nu mai au ce să-şi împartă

pui,puila papa
o fi bun oare de lider?

o fi bun oare de lider?


ăsta trăieşte în cuşcă cu neamul lui,nu-i place libertatea

ăsta trăieşte în cuşcă cu neamul lui,nu-i place libertatea


Din cele 14 puici doar patru se ouă.Şi cînd te gîndeşti cît mărar,usturoi tocat ,mentă,coji de ouă uscate şi pisate prin mîncare le-am dat.
Măcar bine că nu-s de vreo rasă celebră cu care ar trebui să particip la expoziţiile de prin tîrg cînd eu sînt găinar nepriceput .Şi mi-e şi milă să le taie consortul sa le văd în oală…doar zic.
***
Cocoşii anunţă ploaia,musafirii ,iar în nopţile friguroase cîntă mai devreme.decmiez de decembrie

LECŢII DE LA FURNICI

LANŢUL-sau cum s-au unit (sudat)furnicile pentru a  căra un miriapod.

Cei de la http://www.theatlantic.com/technology spun că oamenii de ştiinţă nu pot explica acest comportament al coloniei de furnici dar le place.
„UNDE-S MULŢI PUTEREA CREŞTE
ŞI DUŞMANUL NU SPOREŞTE”

furnicile cara un miriapodunirea furnicilor

clik pe code embed

http://www.liveleak.com/ll_embed?f=699d04f46411

şi încă un video asemănător

The Ants of Cambodia

BeesUnlimited

CARACATIŢA

Victor Hugo-oamenii mariiExistă expresia: „Sub piatra stă pitit ţiparul”;ar fi mai potrivit să se spuna „Îndărătul liniştii se ascunde furtuna.”

„Ca să fim liberi şi drepţi nu depinde decît de noi.Seninătatea e de natură interioară.Iar primăvara veşnică se află în noi înşine.”Victor Hugo
******************

„MONSTRUL
Ca să îţi dai seama ce înseamnă o caracatiţă trebuie să dai ochii cu ea.
În comparaţie cu caracatiţa,balaurul cu şapte capete din poveste te face să zîmbeşti.
***
Caracatiţa n-are muşchi,n-are platoşă,n-are corn,n-are ac,n-are cleşte,n-are coadă cu care să apuce sau strivească,n-are înotătoare cu care să poată tăia,n-are aripi prevăzute cu unghii,n-are ţepi, n-are spadă,n-are electricitate ,n-are virus,n-are venin,n-are gheare,n-are cioc,n-are dinţi.Dar din toate animalele e cea mai perfect înarmată.
Dar în definitiv ,ce-i o caracatiţă?E o ventuză.
În recifele din largul mării,acolo unde apa îşi expune şi îşi ascunde toate splendorile,în adînciturile stîncilor,unde nu pătrunde nici o fiinţă omenească,în peşterile necunoscute,unde-i belşug de vegetaţie,de crustacee şi de scoici,sau sub adîncile portaluri ale oceanului,înotătorul care se încumetă,ispitit de frumuseţea locurilor să ajungă pînă acolo,riscă să o întîlnească.Dacă o întîlneşti vreodată,nu fi curios,fugi cît mai repede.Intri acolo fermecat şi ieşi îngrozit.
Iată ce înseamnă această întîlnire,întotdeauna cu putinţă printre stîncile din largul mării.carte-Victor Hugo
O formă cenuşie care şerpuieşte prin apă,de grosimea braţului şi lungă de aproape o jumătate de cot,o cîrpă,seamănă cu o umbrelă închisă fără mîner.Această zdreanţă vine spre tine încet-încet.Deodată se deschide,opt raze se desfăşoară brusc în jurul unei feţe cu doi ochi;aceste raze sînt vii;unduirea lor e ca o vîlvătaie;alcătuiesc un fel de roată ;pe de-a-ntregul desfăşurată,are un diametru de cinci picioare.Groaznică desfăşurare care se năpusteşte asupra ta.
Hidra apucă omul cu cangea.
Această lighioană se lipeşte de prada ei,o acoperă şi o leagă strîns cu panglicile ei lungi.Partea de dedesubt e de culoare gălbuie,cea de deasupra e pămîntie.Cu neputinţă să găseşti vreo asemănare acestei curioase nuanţe colbăite;ai spune că-i o vietate alcătuită din cenuşă şi care trăieşte în apă.Cînd se înfurie devine violentă.E moale,fapt care te înspăimîntă.
Nodurile ei leagă fedeleş,atingerile ei paralizează.
E ca o lighioană atinsă de scorbut şi acoperită de cangrene.
Caracatiţa nu poate fi smulsă cu nici un chip.Se face una cu prada.În ce fel?Prin vid.Cele opt braţe,roase la rădăcină,se subţiază treptat-treptat şi se termină prin nişte ace ascuţite.Sub fiecare din ele se înşiră două rînduri paralele de mici umflături,adevărate tumori purulente care merg descrescînd,cele mai mari la rădăcină,cele mai mici la vîrf;fiecare şir are douazecişicinci de asemenea umflături.Fiecare tentacul are cincizeci,iar animalul are în total patru sute.Aceste umflături sînt ventuze.Aceste ventuze sînt nişte zgîrciuri cilindrice,răsfrînte,pămîntii.La caracatiţele mari,ventuzele merg descrescînd de la un diametru cît al unei monede de cinci franci,pînă la grosimea unui bob de linte.Aceste crîmpeie de tub ies din animal şi apoi reintră în el.Ele pot pătrunde în corpul victimei pînă la o adîncime de un palmac.
Acest aparat de supt are fineţea unei claviaturi.Se ridică şi apoi coboară.Ascultă pînă şi cele mai neînsemnate dorinţe ale lighioanei.Nu exista sensibilitate care să egaleze însuşirea de a se contracta pe care o au aceste ventuze,contracţiuni care sînt întotdeauna proporţionale cu mişcările lăuntrice ale animalului şi cu exerciţiile dinafară.Balaurul are sensibilitatea unei mimoze.
***
Cel care scrie aceste rînduri a văzut cu ochii lui la Serk,în peştera zisă „dughenele”o caracatiţă urmărind înot un om care se scalda.După ce a fost omorîtă,a fost măsurată;avea un diametru de patru picioare engleze(un metru şi un sfert)şi au putut fi numărate patru sute de ventuze.Lighioana pe moarte le scotea încă înafară cu mişcări convulsive.
****
Cînd vînează sau stă la pîndă,caracatiţa se face nevăzută;se micşorează,se comprimă,se reduce la cea mai simplă expresie a ei.Se confundă cu penumbra.Pare o cută a valurilor.Seamănă a orice numai a făptură vienu.
Caracatiţa e ipocrită.N-o bagi în seamă,şi dintr-o dată se deschide.
O vîscozitate înzestrată cu voinţă,ce poate fi mai îngrozitor?Clei plămădit cu ură.
În cele mai limpezi şi mai albastre ape ţîşneşte această hidoasă şi lacomă stea a mării.Ceea ce e mai îngrozitor e că nici n-o simţi cînd se apropie.Aproape întotdeauna,în clipa în care ai zărit-o te-a şi înhăţat.
***
Nu are oase,nu are sînge,nu are carne.E flască.Înlăuntrul ei nu se găseşte nimic.E o piele.Îi poţi întoarce tentaculele pe dos aşa cum întorci degetele unei mănuşi.
Are un singur orificiu,la mijloc în locul de unde pornesc razele.Această deschizătură unică e anusul?E gura?E şi una şi alta.
Acelaşi orificiu îndeplineşte ambele funcţiuni.Intrarea e totodată şi ieşire.Lighioana are corpul rece.
Nu există strînsoare care să se compare cu aceea a cefalopodelor.
Căci eşti atacat de o maşină pneumatică.Ai de-a face cu vidul prevăzut cu picioare.Nu ţi se înfig în piele nici unghii,nici colţi;e un fel de crestare indescriptibilă a pielii.O muşcătură e lucru de temut,dar nu atîta cît o sugere.Gheara nu-i nimic pe lîngă ventuză.Gheara ,înseamnă animalul care pătrunde în carnea ta;ventuza,înseamnă corpul tău care se scurge în animal.Muşchii ţi se umflă,tendoanele ţi se răsucesc,pielea îţi plesneşte sub apăsarea spurcată,sîngele ţîşneşte şi se amestecă într-un chip înfricoşător cu limfa moluştei.Animalul te acoperă cu o mie de guri hidoase;lighioana se încorporează omului,om şi lighioană devin un amalgam.Te contopeşti cu ea.Această imagine de coşmar îţi stă pe trup.
Tigrul nu poate decît să te sfîşie,caracatiţa,oroare!te aspiră.Te trage spre ea şi în ea,şi ferecat,năclăit,neputincios,te simţi încet-încet vărsat în acest sac înspăimîntător,care e un monstru.
Mai mult decît faptul groaznic de a fi mîncat de viu e faptul de neînchipuit de a fi supt de viu.”

OAMENII MĂRII (Monstrul pag.287-293)

Victor Hugo

(n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885)

„Închin această carte insulei ospitalităţii şi libertăţii,acestui colţ din bătrînul pămînt normand,unde trăieşte un mic popor de nobili oameni ai mării-asprei şi blîndei stînci Guernesezy,astăzi azilul meu,şi poate şi mormîntul.
V.H”

**********

Dacă monstrul scriitorului Victor Hugo a fost doar rodul unei imaginaţii fabuloase ,sigur în viaţa sa reală s-a lovit de o „caracatiţă „,dovadă că a fost exilat timp de 19 ani.(din 1851 până în 1870 ). În acelaşi exil, Hugo a scris romanul Mizerabilii.

„La Piovra” puternică, cu tentacule regenerabile o întîlnim peste tot şi în toate în viaţa noastră de zi cu zi.Ca o consolare, caracatiţa, se mai poate găsi şi pe grătar ,în tigaie prăjită ,friptă ,etc pe la iubitorii de fructe de mare.N-am înţeles de ce toate formele de viaţă marine se numesc fructe de mare dacă totuşi sînt animale.

Lecţie despre iubire…loialitate…

Povestea lui Ciccio, un ciobănesc german care  se duce zilnic la biserica unde  stăpînei sale i s-a făcut slujba de inmormîntare cu doua luni în urmă ,cred că a făcut înconjurul lumii…

eu am găsit-o intr-un ziar local …

http://www.sarayanews.com/index.php?page=article&id=185003

Cîinele stă acolo cuminte la slujbă  fără să scoată nici un sunet şi aşteaptă răbdător ca stăpîna să se întoarcă…enoriaşii din Biserica Santa Maria Assunta, din San Donaci, Italia care  primesc o lectie de loialitate de la un cîine sînt profund impresionaţi …

teletechnology

Mie mi-a amintit de filmul  Hachiko cu Richard Gere la care   am plîns  cu multe rînduri de lacrimi…

Filmul este după o poveste adevărată adînc înrădăcinată în cultura japoneză…Hachiko ,un cîine adoptat de un profesor în anii *20  îşi conduce  şi aşteaptă cu răbdare stăpînul în acelaşi loc pe peronul gării,după care se întorc împreună acasă.

Într-o zi profesorul nu s-a mai întors …suferise un atac cerebral la Universitatea unde el lucra…

Hachiko a continuat să-l aştepte în gară  timp de nouă ani la toate trenurile ,sperînd probabil că dintr-unul va coborî cel aşteptat spre a se întoarce împreună acasă.

Japonezii i-au ridicat un monument cîinelui credincios acolo unde îşi aştepta stăpînul…

Filmele de acest gen nu mă lasă indiferentă…

ba îmi dau şi lecţii…

Am căutat pe internet un film întreg mai ales pentru copiii mei care nu l-au văzut complet dar nu am găsit decît  o scenă,două…dacă ştie cineva un link …

GlorumLmao

Tot am zis că ne luăm un cîine mai ales pentru băiat dar a mai trecut ceva timp şi uite că nu am rezolvat-o…

iar copiii se ceartă între ei care e la rînd cu pisica…să se joace…pisica mea

BIRDS FROM JORDAN

Această prezentare necesită JavaScript.

sursa

http://www.pbase.com/mansour_mouasher/birds&page=all

************

Fiul meu a avut o lucrare la scoala despre pasarile care traiesc aici…Unele dintre ele ciripesc si pe la mine prin gradina si imi sunt foarte dragi…altele nu le-am vazut decat in poze…

PETEY

Sambata aproape intotdeauna sunt cele mai multe lucruri de facut,iar maine la noi este scoala…totusi ,m-am uitat printre picaturi la video-urile care i-au captivat atentia baiatului meu…un caine pe nume Petey si tot ce stie el sa faca mai bine.La sfarsit baiatul mi-a spus ca vrea si el un caine…a mai pomenit candva despre aceasta dorinta tot din urma de un video cu caini…dar mi-a placut si mie Petey,daca nu l-ati vazut il pun aici.

sursa

youtube

CALUL ARAB

Ieri ,baietii s-au dus cu clasa la un centru ecvestru…la intoarcere erau zambitori…toata lumea iubeste caii pe aici unde exista foarte multe povesti cu, si despre cai…Mi-am amintit ca in  aprilie 1999 ,cand s-a stins din viata regele Hussein( „Jordans peacemaker king”)denumit si regele impaciuitor,am fost impresionata de calul sau favorit… l-a petrecut pe ultimul drum pe stapanul sau cu mare tristete…

Calul este un bun prieten si tovaras  de nadejde al beduinului…uneori, au supravietuit amandoi in conditii dure…

…in timpurile de azi, stapanul  si animalul sau ,se inteleg din ce in ce mai bine…unul chiar este invitat la cafea…

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: