PERSANU’

Pe Mîțu Persan l-am cunoscut vara trecută într-o vizită la Iași.
Ca orice motan rasat, Sick(așa îl alintă prietena mea)e prezentabil și legat așa cum îi șade bine unui motan de doi ani.Fiul meu s-a apropiat imediat de simpaticul animal .Pe mine mă mai privea din cînd în cînd și își mișca coada tunsă dar eu eram atunci cu sufletul proaspăt sfîșiat,făceam lucrurile mașinalicește și eram departe…în îngrozitoarea singurătate,cu durerea grozavă din inimă și cu șira spinării înghețată de amintirile de la spital.
Cuvintele reveneau iar și iar:
„-Ascultă-mă te rog,luptă pentru viața ta,pentru noi,o să te ajut,o să am grijă de tine …”
El, cu glasul stins și cu un zîmbet chinuit:
„-Cursa nu a fost abandonată,mă țin de viață…”
O speranță mîngîietoare care nu a durat pentru că moartea,monstrul viclean pîndea să dea lovitura grea…am nădăjduit pînă în ultima clipă dar nu a fost să fie.
Apoi zilele în care mă simțeam sufocată,nopțile cu somn neliniștit și vise dureroase ,clipele de gol care se luau de mînă…
Persanu’nu avea nicio vină pentru starea mea,dimpotrivă,el își dădea silința să fie vedeta apartamentului de la etajul 8,era doar o felină blănoasă,companion iubit și răsfățat de stăpînele lui.
Mîțele mele sînt pisici obișnuite,nu au voie să intre la mine în casă cu toate că la vreme de iarnă le mai dau voie să stea prin preajmă că țin de cald.Sînt mîndre și iuți în prinderea dușmanului, și uneori pot fi zărite și prin preajma containerului…cîteodată le mai și altoiesc atunci cînd devin foarte obraznice.
Mi-am amintit de Persanu’,motanul chipeș la o oră tîrzie din noapte,privind niște fotografii…
٢٠١٥٠٨١٦_١٧٢١١٨IMG-20151120-WA0022IMG-20151120-WA0027IMG-20151120-WA0023sickIMG-20151228-WA0000IMG-20151225-WA0018

%d blogeri au apreciat asta: