NINGE PE MOLDOVA

A nins la Iași în urmă cu cîteva zile…ca în povești mi-a spus o prietenă dragă și mi-a trimis cîteva imagini frumoase din iarna românească .Aici a nins ,dar nu și pe la mine, așa că m-am bucurat doar virtual de zăpadă și peisaje de vis amintindu-mi de iernile copilăriei mele,de glasuri blînde de demult,de flori de gheață,de ninsori fără coduri prin care mergeau doar săniile trase de cai.Mi-e tare dor…

Iași, este orașul în care s-au prins pentru prima dată în Hora Unirii, la 24 ianuarie 1859 mii de oameni cu prilejul unirii principatelor Moldova şi Ţara Românească.Mica Unire de la 1859 a avut loc sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza fiind primul pas spre înfăptuirea statului român.

În fiecare an la 24 ianuarie,în Piața Unirii din Iași,”cei cu inima română”  încing Hora Unirii în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza…

PERSANU’

Pe Mîțu Persan l-am cunoscut vara trecută într-o vizită la Iași.
Ca orice motan rasat, Sick(așa îl alintă prietena mea)e prezentabil și legat așa cum îi șade bine unui motan de doi ani.Fiul meu s-a apropiat imediat de simpaticul animal .Pe mine mă mai privea din cînd în cînd și își mișca coada tunsă dar eu eram atunci cu sufletul proaspăt sfîșiat,făceam lucrurile mașinalicește și eram departe…în îngrozitoarea singurătate,cu durerea grozavă din inimă și cu șira spinării înghețată de amintirile de la spital.
Cuvintele reveneau iar și iar:
„-Ascultă-mă te rog,luptă pentru viața ta,pentru noi,o să te ajut,o să am grijă de tine …”
El, cu glasul stins și cu un zîmbet chinuit:
„-Cursa nu a fost abandonată,mă țin de viață…”
O speranță mîngîietoare care nu a durat pentru că moartea,monstrul viclean pîndea să dea lovitura grea…am nădăjduit pînă în ultima clipă dar nu a fost să fie.
Apoi zilele în care mă simțeam sufocată,nopțile cu somn neliniștit și vise dureroase ,clipele de gol care se luau de mînă…
Persanu’nu avea nicio vină pentru starea mea,dimpotrivă,el își dădea silința să fie vedeta apartamentului de la etajul 8,era doar o felină blănoasă,companion iubit și răsfățat de stăpînele lui.
Mîțele mele sînt pisici obișnuite,nu au voie să intre la mine în casă cu toate că la vreme de iarnă le mai dau voie să stea prin preajmă că țin de cald.Sînt mîndre și iuți în prinderea dușmanului, și uneori pot fi zărite și prin preajma containerului…cîteodată le mai și altoiesc atunci cînd devin foarte obraznice.
Mi-am amintit de Persanu’,motanul chipeș la o oră tîrzie din noapte,privind niște fotografii…
٢٠١٥٠٨١٦_١٧٢١١٨IMG-20151120-WA0022IMG-20151120-WA0027IMG-20151120-WA0023sickIMG-20151228-WA0000IMG-20151225-WA0018

30 IANUARIE


Anual in data de 30 ianuarie sunt praznuiti Sf.Trei Ierarhi,Vasile cel Mare,Grigore de Nanzias si Ioan Gura de Aur…

„Potrivit tradiţiilor populare, se spune că în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinţi, se fac praznice de pomenire a morţilor din familiile credincioşilor, iar fetele tinere se roagă şi ţin post pentru a avea o căsnicie fericită.

Tot tradiţia populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i va merge bine „în ale casei” şi poate să orbească.

În această zi de sărbătoare, se spune că începe să încolţească grâul care nu a încolţit din toamnă, iar dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă.

De asemenea dacă în această zi va fi frig, temepraturi scăzute, se spune că vara va fi una foarte călduroasă.

Sfinţii Trei Ierarhi au devenit – din anul 1936 – protectori ai institutiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume, prin hotararea luată la Atena de primul Congres al profesorilor de Teologie. Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor; Sfantul Grigore de Nanzians reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie iar Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţatura lui Isus.”

http://www.adevarul.ro

MIHAI EMINESCU

Poet,prozator si jurnalist roman,MIHAI EMINESCU s-a nascut in 15 ianuarie 1850 la Botosani

S-a stins din viata in 1889 la doar 39 de ani…

„”Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. (Viata lui Mihai Eminescu 1932 -G.Calinescu)

*******

„Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi, cei de aici, rupti de pamant si de neam regasim in el tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariilor noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa. Intreg Universul nostru il avem in aceste zeci de pagini, pe care o mana harnica le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii peste tot unde ne-a imprastiat pribegia. Pastrati-le bine; este tot ce ne-a ramas neintinat din apele, din cerul si din pamantul nostru romanesc.”

(Mircea Eliade, Paris, Septembrie 1949)

sursa

youtube

TEIUL

TEIUL(Tilia platyphylos,Tilia cordata)

I n iunie si iulie,mirosul patrunzator,dulceag,al florilor de tei parfumeaza intreg vazduhul,anuntand sosirea verii.Florile pline de polen,sunt o „pajiste binecuvantata” pentru albine,si in plus,ele contin multe substante utile omului.Cu toate acestea,din pacate exista si multe persoane alergice la floarea de tei.

Substante importante continute:Ulei eteric,mucilagii,saponine si tananti.

Utilizari externe:In tratarea pielii uscate si sensibile,in combaterea pistruilor si a vaselor sanguine dilatate,pot fi folosite,cu mult succes,bai de abur cu flori de tei,sau ape de fata si comprese pe baza de flori de tei.Adaugand infuzie de flori de tei in apa de clatit parul uscat si casant,acesta va deveni treptat,matasos si elastic.

sursa

Sa fii frumoasa cu produse si remedii naturale

de Magret Siemers

**************

La Duminica Mare acolo la noi, la biserica ,s-au sfintit teii si s-au pus ramuri la porti..

*******

Teiul,cu florile lui parfumate ,imi aminteste de  Eminescu,de Moldova carturarului Vasile Lupu (1634-1653) cand teiul  din Copou-ul de astazi era locul unde se jucau copiii lui…Mult mai tarziu prin 1874-1877,poetul Mihai Eminescu,venea in Gradina Copou si sedea la umbra teiuluivisa poate,citea,privea Iasii de altadata…Teiul lui Eminescu a supravietuit in timp…un copac la umbra caruia ,pe o banca,si eu mi-am adunat gandurile…teiul secular…cate perechi de indragostiti s-or fi oprit de-a lungul vremii sub ramurile lui ademeniti de parfumul florilor?Marturia nescrisa a iubirii poetului Mihai Eminescu pentru Veronica Micle…secrete…raspunsuri…doar teiul batran le stie…

MIROSUL DE IASOMIE

yasminIasomia, doamna florilor parfumate din luna mai, are efecte benefice asupra sistemului nervos, efectul său calmant fiind asemănător cu cel al Valiumului. Aceasta este descoperirea oamenilor de ştiinţă germani de la Universitatea Ruhr, care spun că nobila floare nu are niciun fel de efecte secundare, spre deosebire de pilula mai sus-menţionată. Testele realizate în laborator pe un grup de şoricei au arătat că mirosul iasomiei şi substituentul său chimic au calmat rozătoarele, care au încetat orice tip de activitate şi au rămas cuminţi într-un colţ de îndată ce au simţit mireasma florii. Atunci cînd aerul este inspirat, moleculele parfumate sînt transferate din plămîni în sînge, de unde ajung la creier. Scanări ale creierului au arătat că efectul substanţei chimice GABA asupra celulelor nervoase a fost sporit de către parfumul de iasomie, calmînd, înlăturînd anxietatea şi încurajînd odihna. Iar experţii germani sînt de părere că, prin modificarea structurii chimice a moleculelor mirosului, se pot obţine efecte şi mai puternice.

scris de

Ana-Maria Calciu

–––––

Iasomia ,o plantă celebră prin zonele acestea  ,se numeşte *yasmin* şi înseamnă „darul Lui Dumnezeu”.Multe fete poartă acest nume frumos.Florile iasomiei sînt de culoare albe,galbene sau roz şi se spune că ar exista cam vreo 200 de specii.iasomie galbenăŞi poeţii  au vorbit în versurile lor despre iasomie…ex. Mahmoud Darwish.

O legendă arabă spune că, trăia cîndva în deşert o familie de beduini care aveau o fată pe care o chema Yasmin.Despre frumuseţea acesteia a auzit şi Prinţul , stăpînul  de prin zona respectivă şi imediat a dorit să o ia de soţie .Ani de zile a trăit alături de el în palatul ascuns de ziduri groase dar nu a fost fericită.Se simţea prizonieră,tînjea după Sahara ei şi după libertate …cînd a căzut bolnavă Prinţul  a lăsat-o să se întoarcă la familia sa.A înţeles că traiul în palatul şi bogăţiile sale nu au fost pentru ea decît motive de tristeţe.Se spune că într-o oază din deşert,creatie splendidă a naturii,Yasmin,”întoarsă acasă” şi-a scos vălul şi şi-a expus faţa liberă la soare … s-a transformat apoi intr-o tufă de iasomie cu mirosul pe care îl ştim atît de parfumat …de atunci iasomia simbolizează şi petalslibertatea.Chiar şi revoluţiile de pe aici au fost denumite „revoluţii de iasomie”.Florile de iasomie se zice că sînt  chiar comestibile ,ce-i drept nu am incercat decît lonicera, pe care am confundat-o din cauza parfumului puternic cu iasomia şi chiar sînt mulţi pe aici care cred că este o specie de iasomie.Pe la nunţi se mai pot vedea buchete de iasomie şi petale…

MAI MULTE… DESPRE LAPTISORUL DE MATCA

LAPTISORUL DE MATCA

este produs de albinele tinere,pana in cea de a 12-a lor zi de viata;acest produs deosebit de valoros,este cu precadere folosit pentru cresterea si hranirea matcii,pe durata intregii vieti a acesteia..Oamenii de stiinta au analizat continutul de substante nutritive,precum si proprietatile produsului,ajungand la concluzia ca poseda importante calitati,utile omului in mentinerea si regenerarea starii sale generale de sanatate.Laptisorul de matca se poate procura din comertul de specialitate,el fiind de asemenea ,inclus in reteta diferitelor preparate cosmetice.

Substante importante continute:Proteina,zaharuri,substante minerale si vitamine.

UTILIZARI INTERNE:Laptisorul de matca preintampina aparitia manifestarilor legate de senectute,intareste organismul,calmeaza si fortifica nervii si imbunatateste structura pielii si a parului.

sursa

SANATATE CU MIJLOACE NATURALE

de Magret Siemers

VIATA SI MOARTEA PE TIMP DE RAZBOI

De putina vreme, odata cu conflictul din Libia, razboiul a intrat iarasi în viata noastra. Chiar daca implicarea României este, practic, simbolica, se cheama ca gratie unor aliante cu eficienta si temei discutabile, participam la un razboi, motiv macar de câteva reflectii pe aceasta tema.

Oricum, ca o paranteza fie spus, de multa vreme încoace nici nu se termina  un conflict ca începe altul.

Toate mizeriile lumii sunt amestecate în blenderul diavolului si aruncate iarasi în lume, mai pline de savoarea raului.

Când vorbim de razboi, nimic nu e nou, aceleasi rautati le regasim si în conflictele de acum mii de ani, si în cele de acum.

Imi amintesc povestirile bunicului, care a fost luat pe front si într-o zi a cazut prizonier. S-a întâmplat când sovieticii au rupt linia frontului lânga Iasi, în zona Bârnova. A fost dus în Siberia, într-un lagar de munca. Spargeau piatra pe o temperatura atât de scazuta, încât apa, când o turnai dimineata din cana, îngheta pâna  jos.

Un adevarat spectacol al naturii umane reiesea din povestirile bunicului: cum furau ei din pestele pe care îl prindeau pentru sovietici dintr-un pârâu, cum s-a îndragostit de o rusoaica, asta în perioada când regimul de lagar se mai îmblânzise, si li se dadea voie sa aiba câte-o iubita în satul din apropiere, în speranta ca unii prizonieri vor ramâne în URSS dupa eliberare, populatia masculina a lor fiind redusa de razboi.

Tradare si prietenie, complicitati, iubire si suferinta, toate se îngemanau în acest prizonierat. Intr-un fel au fost tratati pe când România era de partea Germaniei, si altfel dupa întoarcerea armelor, când eram aliati cu sovieticii. La momentul eliberarii li s-au luat toti banutii, putini la numar, cu care fusesera platiti pentru munca depusa.

Inducerea lipsei de vinovatie

In razboi, toate preceptele crestine sunt întoarse pe dos. Iti pretuiesti viata proprie, înteleasa strict ca supravietuire fizica, si nu privita în perspectiva mântuirii, se minte sfruntat, pentru diabolizarea dusmanului, numai el e de vina, el e rau si tu esti bun, dreptatea e declarata si fluturata de toate partile. Oamenii sunt atâtati unii împotriva altora pentru interese de multe ori inaccesibile marelui public.

Iar bietii oameni ramân toata viata cu convingerea ca au avut dreptate, ca au dus un razboi drept, au fost patrioti, ei au reprezentat binele, iar adversarii raul. Adica exact opusul unei atitudini smerite si la locul ei.

Aceste minciuni pe care se fundamenteaza nevoia factorilor care decid un razboi de a le crea oamenilor aflati în subordine lipsa sentimentelor de vinovatie  pentru ca fac rau unor semeni ai lor bat foarte departe. Tatal meu stie si astazi despre razboiul din Vietnam ce a aflat în anii aceia, când propaganda comunista prezenta absolut partinitor chestiunea. Prin filme si articole de presa li se spunea românilor ca vietnamezii sunt niste patrioti practic neînarmati, care lupta numai cu arme primitive – capcane, arcuri si sageti – împotriva invadatorului american. Adevarul îl stie astazi si un copil, ca vietnamezii erau deosebit de bine înarmati de sovietici, inclusiv cu armament de ultima ora si aveau parte de consiliere militara din plin. Dar aici, la noi, se stia ca sunt niste bieti tarani care îsi apara ogoarele cu arcul. De partea cealalta, americanii stiau exact invers: vietnamezii le erau prezentati exclusiv ca niste bestii care nu merita sa traiasca. Atrocitati au fost de ambele parti, iar frânturi de adevar au avut toti.

Spectacolul manipularii

Acum vedem acest spectacol al manipularii în fiecare zi: aliatii sunt buni, libienii sunt rai. Ai lui Gaddafi, desigur, caci ceilalti, rebelii, sunt niste patrioti.

Propaganda dusa de structurile specializate ale statelor aflate în alianta  are grija sa cosmetizeze lucrurile si sa le prezinte numai cum trebuie. Vedem la stiri câte un tanc fumegând si cetateni zâmbitori, cu armele în mâini care fac semnul victoriei. E o veselie generala, iar senzatia ca totul e corect si bine e atât de clara, încât te întrebi de ce nu esti si tu acolo sa dai o mâna de ajutor la petrecere.

Nu vezi nici o casa distrusa, nici copii sub darâmaturi, deci e clar ca se mai întâmpla si daune colaterale. Gratie puterii mass-media, în vremurile noastre lucrurile se petrec asa: niste oameni puternici decid cum trebuie sa se faca un lucru care sa serveasca interese mai mult sau mai putin vizibile, apoi se voteaza foarte democratic, dupa ce în culise se trag sforile si orice atu devine legitim, iar aceasta legitimitate de mucava este bagata în capul oamenilor prin puterea presei. Se decupeaza frânturi de realitate, doar acele frânturi care convin, se ambaleaza frumos si se trimit în stoluri prin lume.

Asa ca vezi tineri plecând la razboi cu zâmbetul pe buze, sa duca niste razboaie care nu sunt ale lor. Pleaca neobligati de nimeni, de cele mai multe ori pentru o retributie mai mare decât media din tara. Nu-si pun cu adevarat problema ca ei merg sa omoare niste oameni, nu se gândesc serios ca îsi joaca cartea vietii si mântuirii pentru avansul la o garsoniera sau o plasma si-un frigider.

Ignoranta, rautatea, minciuna, toate traiesc cel mai bine pe timp de razboi, când iluzia domina lumea.

DAN CARLEA  – ZIARUL LUMINA-

Am pus acest articol care apartine Ziarului Lumina in speranta ca se vor ma dumiri si altii …

PADURI DE SUSPINE…

   Rugaciune- de Magda Isanos

Doamne, n-ajung pân’la tine

vârfurile-acestei paduri de suspine?

Cum esti tu atotstiutor,

sa fi dat pâne de-ajuns tuturor,

culcus pentru copiii înghetati,

câte putin din lumina celor bogati,

câte putin din cerul lor senin,

de care îngeri întraripati se tin.

Sa fi dat, Doamne, fiecarui om,

câte-o bucata verde de pamânt si câte-un pom

al tuturor sperantelor pamântesti,

si nu te-am fi-ntrebat unde esti.

Am fi spus ca te-ai raspândit

în noi, ca un fluviu linistit,

ca te-am baut fara sa stim…

N-ai fi ramas în biserica si-n tintirim,

ci ai fi mers împreuna cu noi

si te-am fi pus între coarne la boi,

ca pe-un ciucure frumos de matasa

sa ne-ajuti la plug si la coasa.

In loc sa pleci pe celalalt tarâm,

ai fi avut la masa noastra un tacâm

si seara, obosit si far’ de-alai,

în loc sa te-ntorci înapoi în rai,

adormeai undeva pe-aici,

printre copii si pisici,

într-un colt de vatra luminat.

Doamne, de ce ti-au crescut aripi

si-ai zburat ?

Magda Isanos s-a nascut la Iasi in 17 aprilie1916-d.17 nov.1944-Buc.

Rugaciune catre Fecioara Maria

  Rasai asupra mea, lumina lina,

Ca-n visul meu ceresc de-odinioara;

O,Maica Sfanta,Pururea Fecioara,

In noaptea gandurilor mele,vina.

Speranta mea,tu,n-o lasa sa moara

Desi al meu e un noian de vina;

Privirea ta de mila calda,plina,

Induratoare-asupra mea coboara.

Strain de toti,pierdut in suferinta

Adanca ,a nimicniciei mele,

Eu nu mai cred nimic si n-am tarie.

Da-mi tineretea mea,reda-mi credinta,

Si reapari din cerul tau de stele:

Ca sa te-ador de-acum pe veci ,Marie!

de MIHAI EMINESCU la 1879

« Older entries

%d blogeri au apreciat: