PISICA PRINTRE PORUMBEI

Cu mulţi ani în urmă ,o carte a  Agathei Christie nu o lăsam deloc din mînă pînă nu o terminam de citit.Am fost captivată de la început de detectivul Poirot şi flerul lui,de intrigi,de investigarea crimelor.Nu ştiu de ce eram aşa de atrasă de cărţi poliţiste ,era ceva serios,îmi făceam lista de suspecţi,încercam să văd cine a comis crima ,eram prinsă de tot ce mai la deal la vale,îmi era înflăcărată imaginaţia,visam să devin detectiv asemeni lui Hercule Poirot.Între timp mi-a trecut da am apucat să citesc cam tot ce era de gen prin biblioteca şcolii la vremea aceea.Aşa se face că nu am uitat de” Pisica printre porumbei” de care mi-am amintit în această perioadă cînd pisica mea s-a dedat la rele.E drept că începutul acţiunii din carte se petrece  tot prin Orientul Mijlociu,un prinţ,săculeţul de diamante ascuns,complotul şi ne mutăm în Anglia la una din cele mai bune şcoli de fete ,ultimul loc canumai mama sa nu fiire s-ar putea asocia cu vreo crimă…cred că au citit mulţi cartea.

Şi cum spuneam, pisica mea a început să prindă mai întîi păsărele şi să le aducă la pisoiaşi ,că de,are familie mare.Presupun că a terminat toţi şoarecii din zonă din moment ce umbla prin copaci după zburătoare.Dacă nu venea vecinul să-mi spună că pisica i-a înşfacat mai mulţi porumbei care tocmai învăţau să zboare dar n-au mai apucat,nici n-aş fi bănuit că s-a urcat pe casele oamenilor şi s-a dat la măcel cu sînge rece,mă bazam pe faptul că eu le dau şi de mîncare.pis,pis

” Nu!a răcnit omul,nu se mai poate,o otrăvesc.”

„Lasă că rezolv eu”,i-am zis şi am plecat să caut prin grădină vreo dovadă a ceea ce făptuise pisica.N-a durat mult şi am găsit urmele  pe sub nişte plante,nas de detectiv.bietul porumbelNu am avut răbdare să caut toate probele că m-am grăbit să-i altoiesc nişte cozi de mătură mai ales pentru că penele găsite erau albe.Mi-am amintit cum unii ucid pacea în lume,tot nişte”pisici „care inventează tot felul de motive şi mijloace. Pe pisica mea nu pot să o dau chiar imediat pentru că pisoii nu sînt înţărcaţi,singura soluţie ar fi să-i dau mai multă mîncare.pisicestiPlus că mai am un motan mare şi aprig dar ăla e „serios” nu ştiu pe unde vînează că nu am primit reclamaţii. L-au crescut copiii de mic cu mouse-ul de la calculator.

Curios este faptul că pisica nu este interesată de pui de gaină,că de vreo două săptămîni mi-a adus un nepot ( face experienţe cu nişte clocitori)nişte pui mărişori fără să îi fi cerut, pentru că nu am prea mult spaţiu şi nici găinar priceput nu sînt.Cred că pisica nu a dat iama la poiata puilor că-s ai casei,o fi ştiind ea, mîţa ceva.Şi pe urmă,cum să te strici cu vecinii din cauza pisicilor?Eu, aşa, îmi respect megieşii chiar dacă  nu toţi iubesc pisicile şi cam în fiecare an m-au văduvit de una,două .Ele nu-mi sînt animale de companie,pur şi simplu cred că o casă cu un gram de spaţiu trebuie să aibă o pisică,un căţel acolo, să le îngrijească şi iubească şi pe ele cineva.Dar sa fie la om doar probleme pisiceşti din astea ,că nu sînt grele.(cîte alte probleme pîndesc la colţ)

*****

Pe vremea cînd citeam eu Agatha Christie şi-mi imaginam cum arată un criminal şi un detectiv, nu aveam decît un canal tv.Acum ştirile despre crime sîngeroase şi o grămadă de emisiuni şi filme total needucative,imorale,nocive ,ni se dau pe toate canalele.Ţi se bulbucă ochii şi te lasă cu gura căscată.Violenţa prezentată la televizor te lasă interzis.Media se întrece pe sine în a ne prezenta tot felul de ştiri utile şi inutile pentru a ne agita şi mai tare valul în care trăim…formatori de opinie şi manipulare, cu scopul de dezorientarea opiniei publice aşa că mi-am anulat iar nişte abonamente, iar la tv,noroc de telecomandă!

Lecţie despre iubire…loialitate…

Povestea lui Ciccio, un ciobănesc german care  se duce zilnic la biserica unde  stăpînei sale i s-a făcut slujba de inmormîntare cu doua luni în urmă ,cred că a făcut înconjurul lumii…

eu am găsit-o intr-un ziar local …

http://www.sarayanews.com/index.php?page=article&id=185003

Cîinele stă acolo cuminte la slujbă  fără să scoată nici un sunet şi aşteaptă răbdător ca stăpîna să se întoarcă…enoriaşii din Biserica Santa Maria Assunta, din San Donaci, Italia care  primesc o lectie de loialitate de la un cîine sînt profund impresionaţi …

teletechnology

Mie mi-a amintit de filmul  Hachiko cu Richard Gere la care   am plîns  cu multe rînduri de lacrimi…

Filmul este după o poveste adevărată adînc înrădăcinată în cultura japoneză…Hachiko ,un cîine adoptat de un profesor în anii *20  îşi conduce  şi aşteaptă cu răbdare stăpînul în acelaşi loc pe peronul gării,după care se întorc împreună acasă.

Într-o zi profesorul nu s-a mai întors …suferise un atac cerebral la Universitatea unde el lucra…

Hachiko a continuat să-l aştepte în gară  timp de nouă ani la toate trenurile ,sperînd probabil că dintr-unul va coborî cel aşteptat spre a se întoarce împreună acasă.

Japonezii i-au ridicat un monument cîinelui credincios acolo unde îşi aştepta stăpînul…

Filmele de acest gen nu mă lasă indiferentă…

ba îmi dau şi lecţii…

Am căutat pe internet un film întreg mai ales pentru copiii mei care nu l-au văzut complet dar nu am găsit decît  o scenă,două…dacă ştie cineva un link …

GlorumLmao

Tot am zis că ne luăm un cîine mai ales pentru băiat dar a mai trecut ceva timp şi uite că nu am rezolvat-o…

iar copiii se ceartă între ei care e la rînd cu pisica…să se joace…pisica mea

VINE O ZI

„Vine o zi, vine o zi cand se va sfarsi.

Nimeni nu va sti, nimeni nu va sti oare cand va fi.

Vine o zi, vine o zi iar de voi pleca,

Nimeni nu va sti, nimeni nu va sti cat voi regreta,

Cat voi regreta, cat voi regreta…”

Uneori ascult Holograf…

-nu sunt trista…

-melodia iti aminteste ca…

MAI MULTE DESPRE CAPSUNA

CAPSUNA(Fragaria vesca)creste in stare salbatica,totusi noua ne este mult mai familiara capsuna de cultura,pe

care o gasim in comert,avand infatisari si gusturi diverse,in functie de diferitele soiuri.In cosmetica,se folosesc atat

 fructul cat si frunzele.

Substante importante continute:Calciu,

potasiu,magneziu,fosfor,vitaminele A,B,si C.

Utilizari interne:Capsunile previn constipatia,calmeaza nervii si hranesc pielea din interior.Ceaiul din frunze de capsuna este bun depurativ al sangelui.

Utilizari externe:Nu exista tip de ten pe care sucul sau fructul proaspat de capsuna sa nu il infrumuseteze.Creme si impachetarile cu capsuni sunt de un real folos atat in cazul unui ten matur cat si in cel al unui ten gras.Infuzia de frunze de capsun vindeca inflamatii si abccese ale gurii si gingiilor.

Atentionare:Persoanele alergice trebuie sa fie deosebit de atente in folosirea interna,cat si in cea externa a capsunilor.

sursa

Sa fii frumoasa cu produse si remedii naturale

de Margret Siemers

MAI MULTE DESPRE TATANEASA

TATANEASA – O MINUNE A NATURII

Plante anticancerigene din flora romaneasca

Pentru majoritatea cititorilor nostri tataneasa (Symphytum officinale) nu mai are nevoie de prezentare. Planta inaltuta, prezenta mai ales in zonele umede, de pe marginea santurilor, a paraielor si in zavoaie, are florile rosii-violacee, cu frunze aspre, de un verde pal, si tulpina paroasa. Infloreste din luna mai pana in august, intreaga planta – radacina, frunze si flori – avand proprietati terapeutice extraordinare, folosite atat in medicina umana, cat si in cea veterinara.

Printre numeroasele virtuti ale tatanesei, la loc de frunte se afla capacitatea ei de a diminua inflamatiile, de a vindeca rapid ranile, de a opri dezvoltarea tumorilor.

Veritabila planta-medicament, marele secret al tatanesei il reprezinta alantoina, o substanta cu proprietati antitumorale si anticancerigene, ale carei principii vindecatoare au fost dovedite prin experiente de laborator.

Recoltarea: radacinile se recolteaza acum, toamna, in octombrie si noiembrie, sau la sfarsitul iernii si inceputul primaverii, in lunile februarie-martie-aprilie. (In intervalul cuprins intre lunile ianuarie si martie, radacinile secreta maximum de alantoina.) Frunzele si florile se recolteaza in timpul infloririi (mai-august), pe timp frumos, dupa ora 10.00, cand planta secreta maximum de principii active.

TATANEASA IN MEDICINA POPULARA

Planta este cunoscuta din antichitate, utilizata pe scara larga de vindecatorii daci, care o numeau pojarne sau taciune. Folosirea tatanesei in medicina populara este mentionata de etnobotanisti in toate zonele tarii. Din Banat in Bucovina, din Oltenia in Transilvania, tataneasa era principalul leac contra fracturilor, scrantiturilor, a durerilor de toate felurile. Era unul din cele mai eficiente remedii contra herniei (vatamaturii). Daca bolnavul voia sa se tamaduiasca repede, trebuia sa manance turte din tarate amestecate cu radacini pisate de tataneasa, sa se incinga cu o legatura facuta cu tataneasa si pedicuta, sa se crute de la efortul fizic macar 3-4 saptamani. Proprietatile vitalizante ale tatanesei erau la mare pret, de altfel una din denumirile populare ale plantei este aceea de iarba intaritoare.

* Pentru fracturi la maini si picioare, radacina se scotea din pamant, se spala, se taia in rondele foarte subtiri, se fierbea intr-o oala cu apa pana scadea la jumatate, se amesteca cu faina de orz, se aseza pe o bucata de panza cat sa cuprinda fractura, se indreptau oasele si apoi se aplica pe zona afectata. Peste panza cu tataneasa se puneau lopatele din lemn, care fixau zona fracturata, si se lega cu o alta panza. Legatura se tinea 48 de ore, udandu-se cu decoct de tataneasa. Se schimba apoi. Procedeul continua pana se vindeca fractura. * Radacina rasa si fiarta in lapte dulce se punea calda pe locul durerilor de pantece, de splina, de rinichi. * Decoctul radacinilor se administra lehuzelor, ca sa le aline durerile, iar plantele fierte se puneau pe abdomen. * Radacina pisata si fiarta se folosea in legaturi contra durerilor de mitra (uter). * In ulcer de stomac, se bea decoctul radacinii in loc de apa. Se mai lua impotriva diabetului. * Mai tarziu, dupa descoperirea distilarii alcoolului, radacina de tataneasa se plamadea in rachiu si se bea contra urdinarii (diaree) sau se lua cate un paharut in fiecare dimineata, de catre cei debili, ca sa se intremeze. Radacina rasa si amestecata cu miere se lua, cate o lingura, contra suspinului (astm) si hepaticei (tuberculozei). (Constantin Parvu, „Enciclopedia plantelor”.)

TATANEASA IN MEDICINA MODERNA

Studiile facute in ultimele decenii au confirmat in cea mai mare parte ceea ce se stia din medicina populara despre tataneasa. S-a stabilit faptul ca principiile active ale tatanesei favorizeaza cicatrizarea si regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor, sudarea rapida a fracturilor, remisia tumorilor maligne si benigne. Alantoina, considerat actualmente cel mai important principiu activ al tatanesei, are efecte antiinflamatoare, antitumorale si favorizeaza regenerarea tesuturilor. Exista foarte multe preparate externe (mai ales unguente) pe baza de tataneasa, folosite pentru tratarea ranilor, tumorilor, nevralgiilor. Planta e continuta, insa, si in preparate interne, mai multe formule Plafar de ceaiuri includ tataneasa ca planta de baza in diverse amestecuri. Ceaiurile Cicatrizant gastric, Calmant gastric, folosite la scara larga la noi in tara, de peste 20 de ani, contin tataneasa si sunt folosite pentru tratamentul gastritei hiperacide si al ulcerului. Pentru uz extern, tataneasa este cea mai folosita planta din ultimii 10 ani, existand peste 200 de preparate farmaceutice care o contin in formula lor.

TATANEASA SI CANCERUL

Judecand dupa rezultatele obtinute, tataneasa este unul dintre cele mai puternice remedii anticancerigene din plante, alaturi de spanz si de marul-lupului. Este utilizata ca anticancerigen atat intern, cat si extern, cu rezultate de exceptie. Intern, este de preferat sa fie folosita in forme cat mai apropiate de cea naturala: pulbere, macerat la rece combinat cu decoct, mai rar – tinctura. Extern, se foloseste in forme cat mai concentrate si, eventual, asociata cu alte plante anticancerigene si antitumorale puternice: rostopasca (planta care avand efecte caustice permite patrunderea in profunzime), marul-lupului, muguri de plop, piperul-lupului, iedera, cimisir. In cele ce urmeaza va punem la dispozitie cateva retete extrem de eficiente pe baza de tataneasa.

PREPARATE  DIN TATANEASA

PULBEREA DE TATANEASA

Radacinile uscate se macina fin, cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de o lingurita de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copii intre 2 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copii sub 2 ani se aduce la o treime.

MACERATUL LA RECE

La o cana de apa, se pun 2 lingurite de radacina de tataneasa, macinata cu rasnita electrica de cafea. Se lasa 8-10 ore la macerat, dupa care se filtreaza. Se obtine un lichid usor vascos, puternic emolient, cu efecte cicatrizante si calmante gastrice, dar si expectorante, deosebite. Se beau 2-3 cani de macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol.

DECOCTUL DE TATANEASA

Se fierb 2 lingurite de pulbere de tataneasa intr-o jumatate de litru de apa (doua cani) timp de 5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si apoi se filtreaza. Se amesteca jumatate de litru de decoct astfel obtinut cu inca jumatate de litru de macerat la rece. Preparatul obtinut se bea in 3-4 reprize zilnic, pe stomacul gol.

TINCTURA DE TATANEASA

Considerata de multi „buruiana”, intra in peste 200 de preparate farmaceutice

Se pun 20 linguri rase de pulbere de tataneasa (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75gr. (3 parti alcool alimentar 96gr. si o parte apa), atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 4-5 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Se tine in sticlute mici, inchise la culoare. (Preparatul poate fi cumparat si in magazinele naturiste, sub licenta „Dacia Plant” Sebes, Alba.)

EXTRACTUL FLUID DE TATANEASA

Din tinctura astfel obtinuta se pun intr-o farfurioara curata 4-5 lingurite, si se lasa vreme de 4-6 ore la evaporat, pana cand volumul scade de circa trei ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare si foarte vascoasa, cu efecte antitumorale si cicatrizante cu totul deosebite.

TRATAMENTE INTERNE

* Cancer – tataneasa este un adjuvant pretios pentru mai multe forme de cancer, fiind folosita intern, drept remediu principal in vindecarea spectaculoasa a unor cazuri de cancer la intestin, prostata, stomac. Se administreaza decoctul, 1 – 1,5 litri pe zi, pe stomacul gol, in 3-4 reprize, din care una obligatoriu dimineata, la sculare, inainte de a manca sau a consuma altceva. In tratamentul cu tataneasa al cancerului este strict interzis consumul de carne, zahar, alimente cu conservanti, prajeli. Regimul alimentar va fi compus din minimum 50% cruditati. Se fac cure lungi: de la 6 luni, la doi ani. Acelasi tratament ne-a fost semnalat din scrisorile cititorilor nostri, ca fiind valabil pentru cancer la ficat, fibrom uterin, polipi stomacali.

* Gastrita hiperacida si ulcer – se combina pulberea de tataneasa in parti egale cu pulbere de flori de tei. Se ia o lingurita din acest amestec, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba 15 minute, dupa care se inghite cu putina apa

TRATAMENTUL EXTERN

* Cancerul de piele – Se aplica extract fluid de tataneasa de trei ori pe zi, pe locul afectat. Pentru a spori aderenta pe tesutul tratat, se adauga in extract, inainte de aplicare, 10-20 de picaturi de tinctura de propolis. Extractul fluid se intinde cu o bucatica de vata pe toata suprafata, care anterior a fost curatata cu apa fiarta si racita sau cu apa de tarate (obtinuta prin macerarea a doua linguri de tarate proaspete intr-un pahar de apa 4-5 ore.

* Alunitele care tind sa se transforme in formatiuni tumorale. Se amesteca tinctura de tataneasa cu tinctura de rostopasca (o gasiti in comert, preparat „Dacia Plant”) si se evapora dupa metoda descrisa la obtinerea extractului fluid. Se fac aplicatii pe locul afectat, de patru ori pe zi, apoi se lasa sa se usuce fara bandaj, in aer liber (locul sa nu fie acoperit de imbracaminte) macar 20 de minute (de preferat ar fi 1-2 ore). Aceste formatiuni dispar in 2-4 saptamani.

* Entorse, luxatii, fracturi – pe entorse si luxatii se aplica comprese cu tinctura de tataneasa sau se face un masaj foarte usor, cu extract fluid de tataneasa. Pe fracturile care se consolideaza cu intarziere, se aplica extract fluid, de doua ori pe zi.

* Rani pe col – se pune decoctul de tataneasa in irigator si se fac spalaturi zilnice, timp de doua saptamani. Dupa introducerea decoctului, bazinul se tine mai ridicat decat trunchiul, asa incat lichidul sa ajunga in profunzime. O alta metoda de tratament este combinarea in proportii egale a tincturii de tataneasa, de coada-soricelului (se gaseste in comert) si de propolis, si evaporarea lor dupa metoda descrisa la obtinerea extractului fluid. Se iau cu o seringa fara ac 5-8 ml din acest extract si se introduc in vagin, dupa care vreme de 15 minute faceti lumanarea, cu picioarele sprijinite pe un perete („statul pe umeri” cu spatele ridicat, de la orele de gimnastica) sau in alta pozitie, cu bazinul ridicat. Tratamentul se face de unu-doua ori pe zi, dureaza doua saptamani si este foarte eficient.

* Hemoroizi – se aplica extract fluid de doua ori pe zi pe zonele afectate. Suplimentar, se fac clisme cu 200 ml de decoct de tataneasa – o data la trei zile (cel putin). Se folosesc plante laxative si se introduc cruditati in alimentatie, pentru marirea tranzitului intestinal. In locul extractului fluid, se pot folosi cu succes si unguentele de tataneasa din comert: unguentul cu tataneasa de la „PlantExtrakt” Cluj, crema Radex de la „Plantavorel” Piatra-Neamt etc.

* Arsuri de gravitate mica, rani vechi ori care se vindeca greu, cicatrice inestetice – se trateaza eficient, prin pensulari facute de doua ori pe zi pe locul afectat cu tinctura sau, cand nu este suportat alcoolul, cu extract fluid.

* Boli venerice – tataneasa, mai ales extractul fluid, este un ajutor pretios, deoarece grabeste vindecarea si favorizeaza actiunea altor plante. De exemplu, tataneasa are o actiune potentatoare pentru rostopasca, care este un remediu pretios in tratamentul vegetatiilor veneriene (produse de Papiloma virusuri) si al herpesului. Aplicata la cateva ore dupa solutiile topice, pe baza de podofilina, are capacitatea de a reface rapid tesuturile lezate, fara a diminua efectul terapeutic al acesteia. Pentru igiena normala a organelor genitale, decoctul de tataneasa este de preferat altor solutii, deoarece nu distruge flora normala, fapt care ar duce la cronicizarea unor afectiuni in aceasta zona. Extractul fluid obtinut din partile aeriene ale rostopascai este un anticandidozic puternic.

TATANEASA-PERICOL CANCERIGEN?

In ultimii ani, se aud tot mai multe voci care sustin ca anumite plante medicinale traditionale, printre care la loc de frunte se afla tataneasa, ar avea efecte cancerigene. Nu vom trata problema global, ci ne vom opri deocamdata la cazul tatanesei.

Asa cum precizam, planta este utilizata inca din timpuri imemoriale. „Enciclopedia de etnobotanica romaneasca” precizeaza ca este una din cele mai importante si mai folosite plante medicinale de la noi din tara, consacrandu-i un spatiu foarte amplu. Jumatate din retetele descrise in aceasta lucrare de referinta sunt pentru uz intern. Este un fapt obisnuit ca un produs farmaceutic folosit vreme de un deceniu sa-si dovedeasca in acest timp toxicitatea, dar o planta atat de larg utilizata ca tataneasa, sa se dovedeasca toxica, dupa doua-trei mii de ani de utilizare, este cu adevarat neobisnuit. Din acest motiv, am mers pe firul studiilor prin intermediul carora s-a ajuns la concluzia ca tataneasa este cancerigena.

Iata care sunt, pe scurt, argumentele in baza carora s-a ajuns la aceasta concluzie.

1. Animalele hranite cu cantitati mari de tataneasa au prezentat tulburari hepatice. La autopsierea unor exemplare din loturile experimentale, unele dintre ele prezentau tumori hepatice.

2. Au fost izolati anumiti compusi ai tatanesei – asa numitii alcaloizi pirolizidinici – al caror efect mutagen si cancerigen a fost demonstrat prin teste de laborator.

In baza acestor doua fapte s-a facut o campanie furibunda, prin care tataneasa a fost declarata „planta toxica”, cu efect nociv asupra sanatatii. Preluata de mediile de presa, problema a devenit „catastrofica” si asa a ramas, desi n-a fost… nici pe departe elucidata. Iata doar cateva intrebari la care acuzatorii n-au fost pusi sa raspunda, desi sunt fundamentale:

1. Care au fost dozele, calculate pe kilogram corp, care au fost administrate animalelor din experimente? Daca le-au fost administrate 20 grame pe kilogram corp, timp de 3-6 luni, atunci acest fapt nu are nici o validitate din punct de vedere al medicinii umane. Aceasta, deoarece in acest caz, ar trebui sa-i administram unui adult de 75 de kilograme 1,5 kg tataneasa pe zi, asa incat sa apara efectele cancerigene mentionate. Daca doza cancerigena ar fi de doar 2 g/kilogram corp, atunci un adult ar risca doar daca ar lua 150 grame de tataneasa (trei pungi de la Plafar!) pe zi. Neasteptat de multe substante pe care le consumam zilnic au un potential cancerigen extrem de ridicat: zaharina produce cancer al vezicii si al prostatei, carnea de porc consumata in cantitati mari produce cancer al colonului, nitratii din mezeluri produc cancer al ficatului, glutamatii (conservanti alimentari intalniti in preparatele tip Vegeta) produc cancer al ficatului etc. De aici se deduce foarte clar ca ceea ce conteaza mult in estimarea riscului cancerigen al unei substante este doza. Or, tocmai doza nu a fost luata in calcul in cazul tatanesei.

2. De ce se pune semnul egalitatii intre alcaloizii pirolizidinici (cu efect demonstrat cancerigen) si alte substante antitumorale, cum ar fi alantoina, care se afla in stare naturala in tataneasa? In farmacognozie este cunoscut efectul sinergic al substantelor active existente intr-o planta medicinala. Desprinsi de „contextul” plantei ca intreg, planta care contine zeci si sute de substante active, intr-adevar, alcaloizii in cauza au efect cancerigen. „Problema” este ca nu sunt administrati alcaloizii simpli, ci planta intreaga. Semne de intrebare ar putea aparea doar in cazul unor produse de semisinteza sau a unor extracte la care ar fi schimbata compozitia naturala a tatanesei.

3. Care este gradul de intensitate al presupusei actiuni cancerigene a tatanesei? Sunt anumite substante, printre care la loc de frunte se afla, paradoxal, medicamentele de sinteza anticancerigene, care au o toxicitate extrem de mare. Exista, insa, si o lista de cateva sute de substante, dintre care multe sunt consumate de noi zilnic, care au un potential cancerigen suficient de redus, asa incat sa nu prezinte riscuri majore. De exemplu, nitritii din mezeluri sunt substante cancerigene binecunoscute, totusi sunt tolerate in anumite doze. Acelasi lucru se aplica si la anumiti stabilizatori de aroma, indulcitori, conservanti etc. pe care-i consumam zilnic, fara sa stim. Singura referire cat de cat precisa pe care o gasim in literatura noastra despre gradul de toxicitate al tatanesei este in cartea lui Mark Mayell – „Ghid naturist de prim ajutor” (Editura „Colosseum”, 1996) unde se spune negru pe alb: „In cercurile fitoterapeutice internationale se sugereaza ca potentialul cancerigen al unei cesti de tataneasa este mai scazut decat al unui suc indulcit cu zaharina”. Va lasam sa trageti singuri concluziile.

4. Avand in vedere ca tataneasa a fost si este una din cele mai folosite plante la nivel mondial, ce spun statisticile medicale, privitoare la utilizarea ei?

Intr-o disputa privitoare la toxicitatea unui procedeu sau a unui remediu, intotdeauna ultimul cuvant il are statistica. Din ’85-’89, cand au luat nastere curentele de opinie „anti-tataneasa”, nu a aparut si, probabil, nu va aparea vreodata vreun studiu statistic care sa arate ca tataneasa, utilizata in doze normale, este cancerigena si mutagena. Vor aparea insa studii statistice care sa arate ca tataneasa este un anticancerigen redutabil. Ca un argument in acest sens, numai la redactia noastra au aparut zeci de scrisori, din toate colturile tarii, in care oamenii relateaza ca s-au vindecat de cancer, folosind tataneasa, intern, ca remediu de baza. Multi din acesti oameni si-au dat numarul de telefon si adresa, asa incat aceste date experimentale, concrete, pot fi verificate.

Fara a raspunde la aceste intrebari, nici un specialist nu poate fi credibil atunci cand afirma ca tataneasa este cancerigena, cel putin atunci cand ne referim la doze normale (4-10 grame zilnic). Din pacate, marile concernuri farmaceutice recurg la mijloace din ce in ce mai sofisticate si bizare pentru a-si vinde produsele, subminand cat pot mijloacele naturale, care sunt mult mai ieftine, accesibile si intr-o diversitate care in mod normal ar amuti orice concurenta. Si, tot din pacate, farmacistii nostri, care isi vad din ce in ce mai ingradita munca (pana la a comercializa, pur si simplu, medicamente), se confrunta in ultimii ani cu o noua problema: intoxicarea cu informatii false sau, ca sa fim mai exacti, partial adevarate. Faptul ca aceasta meserie implica o onestitate si o corectitudine care nu au fost incalcate vreme de decenii a creat un climat de incredere care a fost exploatat de cei interesati, pentru a „vinde” informatii incomplete, verificabile prin studii indoielnice, desi destul de ample si costisitoare. Timpul va scoate adevarul la iveala, dar acest timp trece in defavoarea celor in suferinta.

de

URARI SI POEZIE

CINE-I NASCUT IN FEBRUARIE

SA SE RIDICE SUS!

SA BEA PAHARUL PANA LA FUND…

MULTI ANI,MULTI ANI MULTI ANI”!!!

Sa fii sanatos/,

Sa-ti creasca copilul frumos,/

Sa-ti dea Dumnezeu de toate,

De fericire sa ai parte!

**************************

  *CU CAT PREZENTUL

de Eusebiu Camilar

Cu cat prezentul urca spre viitor suvoi,

Adanc,tot mai nostalgic trecut ramanem noi!

Cand viitorul fi-va prezent abia-nceput,

De mult antichitate va fi acest trecut!

Ades mi-aud in vine,de cine stie cand,

Materia sau timpul necontenit pulsand:

Mai pure decat spicul imaculatei spumi,

In fiecare clipa se nasc atatea lumi…

Marire,armoniei din cer si din genuni!

Patrunde bine talcul acestor succesiuni:

Alaturi de furnica si munte colosal,

Esti parte din solemnul poem universal!

Prin inima regretul sa-ti treaca mai usor,

Ca prin adancul marii o umbra de cocor…

Din volumul”Poezii,”1964

 

Mai multe …despre tinerete

INERETE

de E.Camilar

Ma vad ca intr-o ceata departe in trecut,

La deal abia urnindu-mi opincile de lut.

Dar adunand lumina din astrele ce pier,

In amfora din pumnii tinuti mereu spre cer!

Adeseori simt timpul rozand cu dalta sa,

O iarna fumurie va prinde-a se-ndesa.

Dar imi incerc puterea cu atlanti si cu ciclopi,

Cat vor sui spre ceruri monumentalii plopi…

Sprancenele din arcul trufas au mai cazut,

Si unele iluzii abia dac-au tinut.

Cat scrie porumbelul pe ceruri un suis,

Cat zborul unei berze spre alt acoperis,

Cat undele grabite in valuri se rastorn,

Sau numai cat dureaza ecoul unui corn-

Dar eu precum oierii din timpuri m-au durat,

De cand ma stiu cu acelasi avant mi-am masurat

Sperantele,cu plopii monumentali ce vor

Candva s-atinga cerul cu varfurile lor.

Mai multe…despre viţa de vie

iţa de vie se cultiva de mii de ani.Strugurii sunt niste fructe nobile,cu gust deosebit,din care se mai pot obtine si alte produse naturale.Strugurii,sucul de struguri si stafidele contin importante materii de fortificare pentru organismul nostru.Probabil ca cel mai raspandit si mai cunoscut produs al vitei de vie este vinul care consumat cu masura contribuie la intretinerea sanatatii .Strugurii si stafidele contin calciu,potasiu,magneziu,fosfor,fier,vitaminele A,B,C…favorizeaza digestia si au un efect depurativ asupra organismului.O cura de struguri are efect regenerator,ducand in acelasi timp si la scaderea in greutate,fara efort.Stafidele contribuie la formarea globulelor rosii di sange si sunt o sursa imediata de energie.Atat fructele proaspete ,cat si cele uscate intaresc nervii si asigura o stare buna intregului organism.Strugurii pot fi folositi in tratamentele aplicate tenului gras si normalviţa de vie primăvara.Atat sucul de struguri cat si vinul pot functiona ca adaosuri in creme simple de intretinere.Decoctul din frunze de vita de vie este un bun remediu impotriva capilarelor dilatate.Atat vara cat si iarna folosim frunzele de vita la sarmale.sărmăluţe în foi de viţăEle pot fi pastrate in pungi in congelator sau in sticle bine inchise pentru perioada cand nu mai sunt frunze de vita.(dupa Magret Siemers)

PLOAIA

De doua zile si nopti ploua continuu…totul e ud ,e rece ,e tern ,si mai ales e trist…(macar daca ningea)

Cantecul ploaiei    (de Alexandru Macedonski)

Ploua,ploua,

Cat poate sa ploua.

Cu ploaia ce cade ,m-apasa

Durerea cea veche ,cea noua…

Afara e trist ca si-n casa,

Ploua,ploua.

Ploua,ploua…

Ploua cat poate sa ploua…

Zadarnic vor cantece clare

Ca florile umezi de roua

Cei vecinic scutiti de-ntristare…

Ploua,ploua.

Ploua,ploua…

Ploua cat poate sa ploua…

Fiinta mea si simtirea

Sufar si plang amandoua…

Viata-si urmeaza-ndarjirea…

Ploua,ploua.

Ploua,ploua,

Ploua cat poate sa ploua…

Rapana-n geamuri ca-n tobe…

Spinteca inima-n doua

Cantecul ploaiei de cobe…

Ploua,ploua…

%d blogeri au apreciat: