GÎNDURI

din zile fierbinți cu aer care  frige.

Prin poarta larg deschisă a verii, soarele își aruncă cu viteză razele de foc înfigîndu-se atît de adînc în pămînt , încît acesta nu se mai răcorește nici în inima nopții cînd se așterne tăcerea și doar hățișul gîndurilor tale nu are liniște.Atunci,copacii  te privesc parcă cu ochii lor încă verzi și răcoroși,  și te îmbie sub   frunzișul  generos să te îmbrățișeze Te-ai pierde-ntr-un vis ,dar somnul nu vine și continui să stai de veghe chinuit de doruri care nu pleacă niciodată nicăieri, ci stau pe tine, pînă ce o adiere parcă bate în ușa sufletului.Te gîndești cum pe sucala timpului se deapănă zilele,orele și clipele tale,apoi se dilată cumva și înghit totul…degeaba ne potrivim pașii ,nu putem opri timpul  să mîngîem măcar clipele acelea în care am fost fericiți,clipe pe care nu le vrem uitate niciodată…

Oare unde se duc clipele  cînd se duc?

Mai ieri era primăvară și iarba murmura sub pașii noștri și ne dezmierda tălpile desculțe.A trecut repede;aici precipitațiile se termină prin sfîrșitul lunii aprilie,uneori mai plouă și în mai pe înălțimi, iar anul acesta cerul,chiar și în iunie ne-a alintat cu o ploaie.Nici vremea nu mai este ce a fost,o ia razna uneori.(există oare arme meteo?!)

Tot pe o căldură de +40 de grade,pe la începutul lunii iulie,  Benjamin Ladraa

un muzician suedez în vîrstă de 25 de ani ,activist pro Palestina ,a încheiat campania lui de mers pe jos timp de 11 luni ,4800 de km, de la Gothenburg Suedia la Ierusalim trecînd prin treisprezece țări: Germania, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Slovenia , Croația, Serbia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Liban și Iordania .Din păcate, autoritățile israeliene nu i-au permis  să intre în Palestina prin granița iordaniano-palestiniană,  Podul Regelui Hussein.

Cald a fost și în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, și pentru că nu am mai avut cu cine comenta ,nici nu prea m-am uitat la toate meciurile dar m-au interesat rezultatele.

Am fost dezamăgită ca Brazilia lui O Rei a plecat acasă, pentru că mie îmi place jocul brazilienilor … de-a lungul timpului ,fotbalul brazilian a dat  genii ale îndemînării care au stîrnit simpatia spectatorilor.

Dar fotbaliștii din Hexagon au atins performanța -Franța a devenit campioană;mi-am amintit de echipa cocoșilor în 2006 cînd a pierdut în favoarea Italiei,de Zizou(Zinedine Zidane)…noi am înțeles ce a fost atunci.

Acum,nici omul meu nu mai este,poate de aceea am ținut cu perdanții …de altfel ,urmăresc noutațile din sportul românesc.

Tu,unde îți adăpostești gîndurile,dorurile??

Seară de vară românească,privește-o, să te răcorească…

COCOŞII

Dacă aş fi ştiut că aproape jumătate din puişorii pe care i-am primit în sepembrie erau cocoşi, i-aş fi schimbat atunci ,astfel nu aş mai fi asistat la confruntarile dintre ei ,cucurigeli ,ciocuri în stînga şi în dreapta şi nor de pene pentru stabilirea ierarhiei.Bătăi serioase să devii lider acceptat, la 4 luni…înseamnă că la vreun an,doi, învingătorul de azi îşi va bate proprii pui-cocoşei.
Ca să intervin să fac o schimbare în poiată, nu am decît să-l fac pe Dick cîntăreţul -OSTROPEL de CRĂCIUN sau îl pun pe sticlă la cuptor.
E prea aprig … din cauza lui alţi pui au rămas mici că nu mai apucă şi ei să se hrănească.Dick(în arabă cocoş)îşi ridică aripile ca nişte steaguri şi-i mătură pe toti din jur.Ciocul lui conectat parcă la o sursă de curent ciuguleşte continuu.E cel mai gras.Dick
Următorul lider sper măcar să respecte orele de cîntat noaptea…poate o să mai facă vreo pauză între cîntatul de la miezul nopţii şi cel de la crăpatul zilei.incaltatulĂsta e încălţat,că de „încălţat”ce este a dat bir cu fugiţii la prima luptă,deci nu e bun de şef.

cocoşul colorat

cocoşul colorat

de spaima bătăilor ăsta se refugiază pe stînci

de spaima bătăilor ăsta se refugiază pe stînci

blondu se luptă cu Dick pentru puica lui

blondu se luptă cu Dick pentru puica lui

Maroneasa

Maroneasa

restul de cocoşi sînt cam aşa ca ăştia care se mai luptă între ei dar nu mai au ce să-şi împartă

restul de cocoşi sînt cam aşa ca ăştia care se mai luptă între ei dar nu mai au ce să-şi împartă

pui,puila papa
o fi bun oare de lider?

o fi bun oare de lider?


ăsta trăieşte în cuşcă cu neamul lui,nu-i place libertatea

ăsta trăieşte în cuşcă cu neamul lui,nu-i place libertatea


Din cele 14 puici doar patru se ouă.Şi cînd te gîndeşti cît mărar,usturoi tocat ,mentă,coji de ouă uscate şi pisate prin mîncare le-am dat.
Măcar bine că nu-s de vreo rasă celebră cu care ar trebui să particip la expoziţiile de prin tîrg cînd eu sînt găinar nepriceput .Şi mi-e şi milă să le taie consortul sa le văd în oală…doar zic.
***
Cocoşii anunţă ploaia,musafirii ,iar în nopţile friguroase cîntă mai devreme.decmiez de decembrie

ZILE DE TOAMNĂ…

Toamna şi-a intrat în drepturi …a fost prima ploaie …

Unii au renuntat să se ducă la Marea Rosie în weekend şi au ales alt mod de a-şi petrece vacanţa de Eid.Pe aici pe la mine norii s-au plimbat ,s-au amestecat pe cerul care părea burzuluit dar pîna la urmă nu a fost decît o ploiţă scurtă care a făcut bine la grădină.Cînd spun grădina a nu se înţelege că aş avea cumva una extrem de generoasă cu iazuri, piscine cu palmieri inalţi si gradinar iscusit …

Eu am o grădină modestă cu cîţiva copaci şi diferite plante care îmi bucură ochii cu coloritul lor,niste pătrunjei pe care i-a luat în stăpînire pisica pe post de umbră deasă ,  nişte ceapă verde  din care tot ea a scos un sfert din arpagicul care m-am chinuit să îl plantez…etc(încă nu e adultă mîţa,mi-a lăsat-o Tigresa mama ei, care a plecat cu un motan la o casă mai in deal şi are alţi pisoiaşi…)

ca să cultivi legume pămîntul se inchiriaza în altă zonă…

Asta e cu plantele mele si nici nu sînt aşa de lustruite ca alea de le tot văd la Mihaela

dar asta e …

Grădina mai este verde pentru că o ud …de fapt am ales plante adaptate la aceasta zonă …unele chiar nu consuma prea multa apa ,aceasta nefiind ieftină şi nici din abundentă pe aici …( ideile practice fac bine la portofel)

Exista in deşert o plantă un fel de rubarbă care are frunzele late de un metru, mereu verzi şi lucioase …s-a spus despre ea că este o plantă care are un sistem al ei de autoirigare şi astfel supravieţuieste în climat arid alimentîndu-se cu apă doar in sezonul umed…ecologistii au fost nedumeriţi.

Acum că au început ploile se simplifică lucrurile şi la mine în grădină cu toate că în miezul zilei mai sînt 29-30 de grade nu seamană cu zilele lungi şi toride din vară… cînd prima cifră a gradelor era mereu 4…

chiar azi bate vînt cu miros de petale de trandafiri de mai multe culori care cad şi se aştern pe acolo pe pămîntul de culoare rosie care în vară oricîtă apă ar bea tot crapă.Şi cînd te gîndeşti că un dunum(1000 m pătraţi…aici aceasta este unitatea de măsurare a suprafeţii)ajunge şi la 50 000 JOD…

Dar eu mă gîndesc la faptul că aici nu s-a trecut la ora de iarna ,s-a revocat decizia şi am intrat in zona GMT+3

dacă nu aş avea copil la şcoala în cele doua schimburi nu m-ar afecta personal…in decembrie soarele cred că răsare cam la 7.30 ori copiii de dimineaţa pleacă la 6 de acasă…atunci şi al meu e de dimineaţă

poate se răzgîndesc si ne scot din ora de vară…

altfel,inca mai facem zacuşti şi peltele si sperăm să fie liniste…ne gîndim poate vede cineva ca mai este nevoie de o şcoala in zonă…

TRIBUTE TO A LEGEND

Celebra cântăreaţă Whitney Houston a încetat din viaţă…la 49 de ani…(1963-2012)

„Artista a murit cu o zi înainte de decernarea premiilor Grammy. Organizatorii evenimentului vor să introducă în programul galei, un tribut pentru Withney Houston. „(http://www.rtv.net)

 

 

 

 

********************

„Viata este uneori foarte zgarcita:trec zile,saptamani,luni si ani fara sa simti nimic nou.Totusi,odata ce se deschide o usa ,o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis.Acum nu ai nimic ,iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.”

(P.Coelho)

 

 

NU VA MAI VACCINATI !

 

Atentie! Nu va mai vaccinati antigripal!

Medicii de familie sunt sfatuiti sa nu mai recomande vaccinul antigripal, deoarece in urma unui control au constatat ca acesta nu contine cantitatea recomandata a unei proteine.

Directorul Institutului Cantacuzino, Radu Dorel, a anuntat ca analizele vor fi finalizate pana miercuri si pana atunci nu ar mai trebui sa fie folosit.

„Noi testam luna de luna fiecare lot de vaccin si in momentul in care scade cantitatea unei molecule din compozitie esti obligat sa anunti aceasta situatie. In prezent este recomandat a nu mai fi folosit, norma spune ca in momentul in care a scazut esti obligat sa il opresti. Pana miercuri se termina testarile la ce am controlat. Medicii sa astepte pana se termina rezultatele si sa nu mai recomande vaccinarea”, a declarat medicul la Romania Tv.

Directorul Institutului Cantacuzino a precizat ca este vorba de 100.000 doze de vaccin, care au fost repartizate in teritoriu, iar in prezent nu se stie cati pacienti au fost vaccinati.

Si reprezentantii Ministerului Sanatatii au anuntat ca au decis sa opreasca vaccinarea antigripala pentru o perioada de 7-10 zile, pana cand vor fi finalizate analizele.

Totodata, au precizat ca nu au fost raportate cazuri de imbolnavire sau alte complicatii la persoanele care s-au vaccinat deja.

I.U.

http://www.ziare.com/social/romani/atentie-nu-va-mai-vaccinati-antigripal-1144033

***************

Cu cateva zile in urma am vorbit cu mama mea care mi-a spus ca  si-a facut vaccinul antigripal si s-a simtit foarte rau…

Ea a spus ca nu i s-a mai intamplat in anii trecuti …are 70 de ani…

Stirea din ziar mi-a amintit imediat…dar …

LUNA IN SAGETATOR

CALATORIE  PRIN CORPUL UMAN

LUNA IN SAGETATOR-COAPSE

Zilele Sagetatorului afecteaza vertebrele suplimentare (sacrala si coccisul)si coapsele.

Mai multe… despre…

*Tot ceea ce faceti in cele doua pana la trei zile ale Sagetatorului pentru regiunea coapselor are un efect dublu benefic,preventiv si terapeutic,cu exceptia operatiilor chirurgicale efectuate in aceasta perioada.

*Tot ceea ce ingreuneaza coapsele in zilele Sagetatorului are un efect mai daunator decat in alte zile.

*Daca puteti sa fixati dvs.insiva data operatiei chirurgicale pe coapse,ar trebui sa evitati zilele Sagetatorului si perioada dintre 22 nov-21 dec si sa alegeti timpul cand luna e in descrestere pentru operatie.

Atmosfera in zilele Sagetatorului:energia Sagetatorului face ca individul sa fie generos si indeamna la efectuarea unor pasi cu bataie lunga si uneori imprudenti.Culoarea tipica e portocaliu pentru coapsa superioara si galben pentru coapsa inferioara.Ziua este uscat-calduroasa;uneori,aceste zile sunt superbe si potrivite pentru hoinareala.In orice caz,exista anumite limite:exact in zilele Sagetatorului,nervul sciatic,problemele de circulatie,si durerile musculare in regiunea coapselor se fac simtite cu o mai mare frecventa.In plus,adesea apar dureri de spate,care se intind in jos pana la coapse,deoarece in timpul Sagetatorului,ca si in Gemeni,vremea e capricioasa.Ca atare,n-ar trebui sa exagerati cu plimbarile lungi,daca nu sunteti antrenati.Oricine alege aceasta perioada ca sa isi duca copiii in prima lor excursie adevarata pe munte,trebuie sa fie constient ca ii suprasolicita.In Sagetator,masajele sunt extrem de benefice si relaxeaza muschii.Muschii intepeniti ai coapselor si contuziile pot fi vindecate rapid cu o cura de bitter suedez.

sursa

Puterea Lunii

de Johanna Paungger&

Thomas Poppe

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

EU SI AERUL CONDITIONAT…

De felul meu sunt o fiinta sociabila si respectoasa cu cei din jur(zic eu)…mai zilele trecute m-am dus acasa la cineva sa ii salut pentru ca tocmai se intorsesera din pelerinaj de la Mecca..faptul ca te duci la astfel de saluturi e un prilej de bucurie pentru ei care s-au intors de la rugaciune…Afara era nespus de cald dar inauntru la ei era racoare…(parca prea racoare)…prin camerele prin care nu aveau aer conditionat ,mergeau ventilatoarele…toate usile deschise …eu nu am acasa nici un aparat de genu..'(pentru ca nu le suport).Am stat pret de vreo doua ore…noaptea m-am trezit la o vreme cu senzatia de uscaciune si nu mai puteam sa inghit…mi s-au umflat amigdalele dintr-odata…de acolo o intreaga poveste…nu stiu ce a fost…ma dureau globii oculari,dureri de cap de am umblat bandijonata cu otet ,mi-am pus legatoare cu cartofi dati pe razatoare si  stropiti cu spirt( la gat),sotul meu mi-a „tras galcile „cu ulei de masline…mi-am amintit de toate leacurile bunicii mele”Sfatoasa”…bagata sub paturi am tremurat o zi intreaga si ma durea fiecare centimetru de carne…pana la urma a trebuit sa iau si cu ultramox(antibiotic)…baiatul meu mi-a zis:

-„Mama sa nu dai coltu’ !”…-asta pentru ca i-am spus  ca in limba romana cuvinte diferite pot avea acelasi sens…dar nu le poti folosi oricum si oricand…el asta si-a amintit din exemplele pe care i le-am dat…decat sa spuna „sa nu mori mama”…copiilor mei  oricat le-as explica ei mereu vor avea lacune in intelegerea libii romane din cauza  ca sunt nascuti,crescuti pe alt taram, intr-o alta limba…

Dar intr-un fel zisele fiului meu m-au facut za zambesc si sa ma ridic de acolo …sa nu mai zac…(nu stiu de ce sunt asa de rea la boala)…si mereu acelasi gand ca eu nu am cui sa ii las…si ca au nevoie de mine…deci „sus”!

Asa ca vreau sa scriu despre aerul conditionat(air conditioner) care are el asa niste avantaje de a pastra o temperatura confortabila ,totusi aerul rece este un fenomen artificial neobisnuit in conditiile verii toride…el usuca pielea si are efecte adverse …daca aveti asemenea aparate in casa si nu va fac probleme ca mie… macar sa puneti in apropierea lor un vas cu apa…

Intre timp eu mi-am „dres”boala,si uitandu-ma retrospectiv bag seama ca trebuie sa mai lucrez la sistemul meu imunitar care se arata slabit in unele cazuri…dar voi avea grija pe viitor sa ma feresc de astfel de „aventuri”…asa ca inchei eu asa cu o urare pentru toata lumea…SANATATE! ca ea e mai importanta decat multe altele…

Mai multe…despre bou…

     BOUL SI VITELUL

de G.Alexandrescu-(22 feb1810-25 nov.1885)

Un bou ca toti boii,putin la simtire,

In zilele noastre de soart- ajutat,

Si decit toti fratii mai cu osebire,

Dobandi-n cireada un post insemnat.

-Un bou in post mare?-Drept,cam ciudat vine,

Dar asta se intampla in orcare loc:

Decit multa minte,stiu ca e mai bine

Sa ai totdeauna un dram de noroc.

Asa de-a vietei vesela schimbare,

Cum si de mandrie boul stapanit,

Se credea ca este decat toti mai mare,

Ca cu dinsul nimeni nu e potrivit.

Vitelul atuncea,plin de bucurie,

Auzind ca unchiul s-a facut boier,

Ca are clai suma,si livezi o mie:

„Ma duc- zise-ndata-nitel fin sa-i cer.”

Far-a pierde vreme,vitelul porneste,

Ajunge la unchiu,cearca a intra;

Dar pe loc o sluga vine si-l opreste:

„Acum  doarme-zice-nu-l poci supara.”

-„Acum doarme?ce fel!pentru-ntiia data

Dupa pranz sa doarma!obiceiul lui

Era sa nu saza ziua niciodata;

Ast somn nu prea-mi place,si o sa i-o spui.”

-„Ba sa-ti cauti treaba,ca maninci trinteala;

S-a schimbat boierul,nu e cum il stii;

Trebuie-nainte-i sa mergi cu sfiala,

Priimit in casa daca vrei sa fii.”

La o mojicie atita de mare,

Vitelul raspunde ca va astepta;

Dar unchiu’ se scoala,pleaca la plimbare,

Pe linga el trece far-a se uita.

Cu mihnire toate baiatul le vede,

Insa socoteste ca unchiu-a orbit;

Caci fara-ndoiala nu putea a crede

Ca buna lui ruda sa-l fi ocolit.

A doua zi iarasi,prea de dimineata,

Sa gaseasca vreme la dinsul veni:

O sluga ,ce-afara il vedea ca -ngheata,

Ca sa-i faca bine,de el pomeni.

„Boierule-zise-asteapta afara

Ruda dumitale,al doamnei vaci fiu.”

-„Cine?a mea ruda?Mergi de-l da pe scara.

N-am astfel de rude,si nici nu voi sa-l stiu.”   (Ed.1838)

-”

%d blogeri au apreciat asta: