CARTE

„Cartea este o lecție de viață,o invitație la reflecție asupra uneia dintre cele mai profunde experiențe umane.Lumina pe care o răspîndește este intensă,iar puterea ei vine tocmai din simplitatea prezentării unor evenimente,A aduce mărturie,a reactualiza un moment dureros din viața unui om care „a văzut Raiul,”dar nu moartea,ne poate ajuta să alungăm angoase și să ne întărim credința în Hristos Cel răstignit și înviat.”

Pr.prof.dr.Emanoil Băbuș

…Autoarea cărții,”Am văzut Raiul”, Ada Mihaela Calciu,a înființat Fundaţia „Sfîntul Antim Ivireanul” din Bucureşti  care este mai mult decît un aşezămînt cultural filantropic, este o şcoală de după şcoală ce oferă copiilor lecţii de viaţă pentru viaţă…

(Cei care vor să ia legătura cu autoarea acestei mărturii o pot contacta la adresa de e-mail:

adamihaelacalciu@yahoo.com

și la numărul de telefon 0732021311)

CARACATIŢA

Victor Hugo-oamenii mariiExistă expresia: „Sub piatra stă pitit ţiparul”;ar fi mai potrivit să se spuna „Îndărătul liniştii se ascunde furtuna.”

„Ca să fim liberi şi drepţi nu depinde decît de noi.Seninătatea e de natură interioară.Iar primăvara veşnică se află în noi înşine.”Victor Hugo
******************

„MONSTRUL
Ca să îţi dai seama ce înseamnă o caracatiţă trebuie să dai ochii cu ea.
În comparaţie cu caracatiţa,balaurul cu şapte capete din poveste te face să zîmbeşti.
***
Caracatiţa n-are muşchi,n-are platoşă,n-are corn,n-are ac,n-are cleşte,n-are coadă cu care să apuce sau strivească,n-are înotătoare cu care să poată tăia,n-are aripi prevăzute cu unghii,n-are ţepi, n-are spadă,n-are electricitate ,n-are virus,n-are venin,n-are gheare,n-are cioc,n-are dinţi.Dar din toate animalele e cea mai perfect înarmată.
Dar în definitiv ,ce-i o caracatiţă?E o ventuză.
În recifele din largul mării,acolo unde apa îşi expune şi îşi ascunde toate splendorile,în adînciturile stîncilor,unde nu pătrunde nici o fiinţă omenească,în peşterile necunoscute,unde-i belşug de vegetaţie,de crustacee şi de scoici,sau sub adîncile portaluri ale oceanului,înotătorul care se încumetă,ispitit de frumuseţea locurilor să ajungă pînă acolo,riscă să o întîlnească.Dacă o întîlneşti vreodată,nu fi curios,fugi cît mai repede.Intri acolo fermecat şi ieşi îngrozit.
Iată ce înseamnă această întîlnire,întotdeauna cu putinţă printre stîncile din largul mării.carte-Victor Hugo
O formă cenuşie care şerpuieşte prin apă,de grosimea braţului şi lungă de aproape o jumătate de cot,o cîrpă,seamănă cu o umbrelă închisă fără mîner.Această zdreanţă vine spre tine încet-încet.Deodată se deschide,opt raze se desfăşoară brusc în jurul unei feţe cu doi ochi;aceste raze sînt vii;unduirea lor e ca o vîlvătaie;alcătuiesc un fel de roată ;pe de-a-ntregul desfăşurată,are un diametru de cinci picioare.Groaznică desfăşurare care se năpusteşte asupra ta.
Hidra apucă omul cu cangea.
Această lighioană se lipeşte de prada ei,o acoperă şi o leagă strîns cu panglicile ei lungi.Partea de dedesubt e de culoare gălbuie,cea de deasupra e pămîntie.Cu neputinţă să găseşti vreo asemănare acestei curioase nuanţe colbăite;ai spune că-i o vietate alcătuită din cenuşă şi care trăieşte în apă.Cînd se înfurie devine violentă.E moale,fapt care te înspăimîntă.
Nodurile ei leagă fedeleş,atingerile ei paralizează.
E ca o lighioană atinsă de scorbut şi acoperită de cangrene.
Caracatiţa nu poate fi smulsă cu nici un chip.Se face una cu prada.În ce fel?Prin vid.Cele opt braţe,roase la rădăcină,se subţiază treptat-treptat şi se termină prin nişte ace ascuţite.Sub fiecare din ele se înşiră două rînduri paralele de mici umflături,adevărate tumori purulente care merg descrescînd,cele mai mari la rădăcină,cele mai mici la vîrf;fiecare şir are douazecişicinci de asemenea umflături.Fiecare tentacul are cincizeci,iar animalul are în total patru sute.Aceste umflături sînt ventuze.Aceste ventuze sînt nişte zgîrciuri cilindrice,răsfrînte,pămîntii.La caracatiţele mari,ventuzele merg descrescînd de la un diametru cît al unei monede de cinci franci,pînă la grosimea unui bob de linte.Aceste crîmpeie de tub ies din animal şi apoi reintră în el.Ele pot pătrunde în corpul victimei pînă la o adîncime de un palmac.
Acest aparat de supt are fineţea unei claviaturi.Se ridică şi apoi coboară.Ascultă pînă şi cele mai neînsemnate dorinţe ale lighioanei.Nu exista sensibilitate care să egaleze însuşirea de a se contracta pe care o au aceste ventuze,contracţiuni care sînt întotdeauna proporţionale cu mişcările lăuntrice ale animalului şi cu exerciţiile dinafară.Balaurul are sensibilitatea unei mimoze.
***
Cel care scrie aceste rînduri a văzut cu ochii lui la Serk,în peştera zisă „dughenele”o caracatiţă urmărind înot un om care se scalda.După ce a fost omorîtă,a fost măsurată;avea un diametru de patru picioare engleze(un metru şi un sfert)şi au putut fi numărate patru sute de ventuze.Lighioana pe moarte le scotea încă înafară cu mişcări convulsive.
****
Cînd vînează sau stă la pîndă,caracatiţa se face nevăzută;se micşorează,se comprimă,se reduce la cea mai simplă expresie a ei.Se confundă cu penumbra.Pare o cută a valurilor.Seamănă a orice numai a făptură vienu.
Caracatiţa e ipocrită.N-o bagi în seamă,şi dintr-o dată se deschide.
O vîscozitate înzestrată cu voinţă,ce poate fi mai îngrozitor?Clei plămădit cu ură.
În cele mai limpezi şi mai albastre ape ţîşneşte această hidoasă şi lacomă stea a mării.Ceea ce e mai îngrozitor e că nici n-o simţi cînd se apropie.Aproape întotdeauna,în clipa în care ai zărit-o te-a şi înhăţat.
***
Nu are oase,nu are sînge,nu are carne.E flască.Înlăuntrul ei nu se găseşte nimic.E o piele.Îi poţi întoarce tentaculele pe dos aşa cum întorci degetele unei mănuşi.
Are un singur orificiu,la mijloc în locul de unde pornesc razele.Această deschizătură unică e anusul?E gura?E şi una şi alta.
Acelaşi orificiu îndeplineşte ambele funcţiuni.Intrarea e totodată şi ieşire.Lighioana are corpul rece.
Nu există strînsoare care să se compare cu aceea a cefalopodelor.
Căci eşti atacat de o maşină pneumatică.Ai de-a face cu vidul prevăzut cu picioare.Nu ţi se înfig în piele nici unghii,nici colţi;e un fel de crestare indescriptibilă a pielii.O muşcătură e lucru de temut,dar nu atîta cît o sugere.Gheara nu-i nimic pe lîngă ventuză.Gheara ,înseamnă animalul care pătrunde în carnea ta;ventuza,înseamnă corpul tău care se scurge în animal.Muşchii ţi se umflă,tendoanele ţi se răsucesc,pielea îţi plesneşte sub apăsarea spurcată,sîngele ţîşneşte şi se amestecă într-un chip înfricoşător cu limfa moluştei.Animalul te acoperă cu o mie de guri hidoase;lighioana se încorporează omului,om şi lighioană devin un amalgam.Te contopeşti cu ea.Această imagine de coşmar îţi stă pe trup.
Tigrul nu poate decît să te sfîşie,caracatiţa,oroare!te aspiră.Te trage spre ea şi în ea,şi ferecat,năclăit,neputincios,te simţi încet-încet vărsat în acest sac înspăimîntător,care e un monstru.
Mai mult decît faptul groaznic de a fi mîncat de viu e faptul de neînchipuit de a fi supt de viu.”

OAMENII MĂRII (Monstrul pag.287-293)

Victor Hugo

(n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885)

„Închin această carte insulei ospitalităţii şi libertăţii,acestui colţ din bătrînul pămînt normand,unde trăieşte un mic popor de nobili oameni ai mării-asprei şi blîndei stînci Guernesezy,astăzi azilul meu,şi poate şi mormîntul.
V.H”

**********

Dacă monstrul scriitorului Victor Hugo a fost doar rodul unei imaginaţii fabuloase ,sigur în viaţa sa reală s-a lovit de o „caracatiţă „,dovadă că a fost exilat timp de 19 ani.(din 1851 până în 1870 ). În acelaşi exil, Hugo a scris romanul Mizerabilii.

„La Piovra” puternică, cu tentacule regenerabile o întîlnim peste tot şi în toate în viaţa noastră de zi cu zi.Ca o consolare, caracatiţa, se mai poate găsi şi pe grătar ,în tigaie prăjită ,friptă ,etc pe la iubitorii de fructe de mare.N-am înţeles de ce toate formele de viaţă marine se numesc fructe de mare dacă totuşi sînt animale.

IULIE

Trăim puţin
de Radu Zaharescu(1941-2011 )

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lîngă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin.

Şi nu vedem salcîmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrînii
Că merg încet.

Iar mîine înspre alt
Tărîm vom trece.

Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfîrşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin.

Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Cînd vremea peste noi un giulgi întinde,
Cînd tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar pînă ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

********

9

Vară uscată, fierbinte…

cu atîtea conflicte pe harta lumii care nu e clar deloc cum se vor soluţiona.(?)

Mă gîndesc la umbră,răcoare,la linişte şi pace în toată lumea,la nevinovaţii care mor inutil în conflicte armate care curmă atîtea vieţi

şi citesc:(re)

„The book is about Palestine, the occupied territories, and not about Israel. Forced segregation in the West Bank and terrible oppression of the Palestinians create a situation accurately described by the word. I made it plain in the text that this abuse is not based on racism, but on the desire of a minority of Israelis to confiscate and colonize Palestinian land. This violates the basic humanitarian premises on which the nation of Israel was founded. My surprise is that most critics of the book have ignored the facts about Palestinian persecution and its proposals for future peace and resorted to personal attacks on the author. No one could visit the occupied territories and deny that the book is accurate.”

Jimmy Carter-39 the President Of the United State 1977-1981

Nobel Peace Prize 2002

****

în engleză se poate citi şi de pe amazon

clik pe imagine

http://www.amazon.com/Palestine-Peace-Apartheid-Jimmy-Carter/dp/0743285026#reader_0743285026

****

Corneliu Florea -Canada

http://www.scriitoriiromani.com/CorneliuFlorea.html
VA RECOMAND CARTEA LUI JIMMY CARTER:

“PALESTINE PEACE NOT APARTHEID”

JIMMY CARTER, fostul presedinte al Statelor Unite, a scris si publicat in anul 2006, la Editura Simon & Schuster din New York, cartea cu titlul de mai sus, pe care eu il traduc “PACE NU APARTHEID PALESTINEI”. Titlul stirneste uimire si curiozitate, iar lectura dezvaluie un sir de evenimente si idei adevarate, ce contravin ideologiei umane avansate a secolului XXI spre dezonoarea liderilor evrei de astazi.
Jimmy Carter, inainte de-a fi o personalitate de anvergura internationala, este un umanist cu o deosebita intelegere si sensibilitate sociala, un crestin ce slujeste concordia. Activitatea sa pe calea pacii, intelegerii si echitatii sociale a inceput cu mult inainte de-a fi presedinte al Statelor Unite si continua si acum, in secolul XXI-lea. Pentru aceasta daruire semenilor sai din intreaga lume, in Anul 2002 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace. Spre deosebire de Elie Wiesel, care in toate imprejurarile publice face caz ca este detinator al unui Nobel pentru Pace, Jimmy Carter cu modestie isi continua menirea de mediator al binelui pentru toti oamenii, fara sa faca uz de aceasta distinctie internationala, pe care o merita cu prisosinta. Repet, cu intentia de a compara; Elie Wiesel in nici o ocazie publica nu se dezlipeste de acesta distinctie internationala si obliga pe toti cei care se refera la persona sa sa o mentioneze automat, desi activitatea sa este dedicata numai evreilor, in cadrul “Holocaust Industry”, pe cind Jimmy Carter are o dimensiune universala, cum de fapt o cere internationala si prestigioasa distinctie.
Volumul publicat, are 17 capitole si tot atitea fete transparente ale realitatii din acest spatiu geografic, care incepe cu o scurta cronologie istorica, de la Abraham si Moise pina in zilele de astazi, cind Israelul ridica “the great jewish apartheid wall” spre consternarea intregii omeniri libere, democratice si avansata ideologic. Volumul in intregime este un act indraznet, brav dedicat adevarului istoric, in care autorul si cititorii sai sunt de acord cu existenta statului israelian dar se opun dominarii palestinienilor.
De la inceput, Jimmy Carter isi precizeaza pozitia: statul israelian trebuie recunoscut si sa coexiste in pace cu palestinienii si vecinii. In acelasi timp, palestinienii din acest spatiu au dreptul la pace, demnitate, identitate si autodeterminare. Aceste deziderate sunt universal valabile pentru toti oamenii civilizati din secolul XXI-lea.
Prima vizita a lui Jimmy Carter si a sotiei sale, Rosalynn, in Israel are loc in 1973 cu scopul de a vizita “holy land”. Fiind guvernatorul Georgiei, au fost primiti de catre prim ministrul israelului Golda Meir, care le-a pus la dispozitie o masina si un ghid sa viziteze Israelul. Din aceasta vizita noteaza ca palestinienii din Golan Heights au fost fortati sa plece in timp ce evreii incep sa se aseze, in numar tot mai mare, in aceste noi teritorii cucerite dupa Razboiul din 1967. Spre cinstea sa, nu ascunde ca politica liderilor israielienilor favorizeaza immigrarea evreilor de pretutindeni in Israel in timp ce imping palestinienii spre emigrare prin orice mijloace si compara starea de fapt cu izgonirea aborigenilor Creek din Georgia in Oklahoma, de catre colonistii englezi din trecut.
Statul israelian ignora Rezolutia ONU nr. 242 din 1967 care stipuleaza clar: retragerea fortelor militare israeliene din teritorile ocupate in urma conflictului militar din 1967. Nerespectarea acestei rezolutii internationale a justificat, din punct de vedere arab, atacarea Israelului de catre Siria si Egipt in Octombrie 1973, ceea ce a ridicat abrupt tensiunea dintre Uniunea Sovietica, ce era de partea araba si Statele Unite ce suporta Israelul pina in pragul declansarii unei conflagratii mondiale, nucleare. Din fericire, ratiunea a invins si a aplanat escaladarea care putea fi dezastroasa pentru omenire.
Cind Jimmy Carter a fost presedinte la Casa Alba, politica Statelor Unite a fost de condamnare a asezarii evreilor in spatiul palestinian, Gaza si West Bank, considerind ca este “ilegala si un obstacol in calea pacii” dar pe care guvernantii israelieni au ignorat-o. Aceasta pozitie de forta militara a israelinilor fata de palestinieni a dus la recunosterea si sustinerea in lumea araba a PLO-ului lui Yasir Arafat in 1974 si apoi international, ca organizatia reprezentativa a palestinienilor din teritoriile ocupate sau a celor refugiati in tarile vecine. In acelasi timp Jimmy Carter face efortul de pace de la Camp David, unde impreuna cu Anwar al-Sadat al Egiptului si Menachen Begin al Israelului semneaza un acord, prin care israelienii trebuie sa-si retraga forta militara si politica din West Bank si Gaza, sa se inceapa procesul de autonomie al palestinienilor in contest democratic.
Acordul de la Camp David a fost vazut de catre lumea araba ca nestisfacator, izoland Egiptul si apoi asasinindu-l pe presedintele Anwar al-Sadat, fata de care Jimmy Carter avea o admiratie deosebita. In acest timp, liderii israelieni forteaza si mai mult asezarea evreilor in spatiul palestinian al Gazei si West Bank, fara nici un fel de consideratie fata de acordurile si opinia internationala. Aceasta atitudine de sfidare si aroganta a liderilor israilieni, si nu numai al lor, are caracteristica bumerangului. In paranteza, astazi se vehiculeaza in opinia internationala, ca evreii, fara sa realizeze consecintele in timp istoric, au creat pe linga “holocaust industry” si ceea ce prin analogie se numeste “antisemitic industry” pe care o intretine cu materie prima proprie. Si paranteza nu este completa, daca nu aratam ca Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace nu a facut nici un efort concret in stabilirea pacii si echitatii sociale intre evrei si palestinieni, desi distinctia primita il obliga la asemenea prestatii. El a ramas intepenit in “industria holocastului” de unde actioneaza ca un inchizitor si perceptor, in timp ce Jimmy Carter cu modestie face eforturi pentru pace si echitate.
Jimmy Carter nu scrie ca un propagandist lefegiu al timpurilor de astazi, el isi consolideaza ideile numai pe date istorice, statistici si recesaminte, pe fapte si este deceptionat de falsele explicatii ale unor lideri israelieni. In acest sens aflam ca in 1922 in Palestina recesamintul prezenta 84.000 de evrei si 670.000 palestinieni. La sfirsitul razboiului Mondial evrei ating cifra de 600.000 iar palestinienii sunt 1.300.000 Dupa 1948 israelienii au ocupat 420 de sate palestiniene ceea ce a dus la refugierea a 700.000 de palestinieni. Acesta a fost primul val de refugiati ca urmare a infiintari statului israelian. Au urmat valuri succesive si in 1964, ONU estima peste un milion de refugiati palestinieni. Dupa razboiul din 1967inca 320.000 de palestinieni sunt fortati sa paraseasca Israelul. In baza acestor date nu mai putem considera statul israelian un stat democrat, nici sa acceptam propaganda ca palestinienii sunt teroristi si ei evreii victime inocente.
Jimmy Carter si-a ales o foarte grea problema internationala de rezolvat si cu tenacitatea crestinului daruit muncii si pacii a incercat tot posibilul rezolvarii ei. A calatorit mult in Orientul Apropiat intalnindu-se pe rand cu liderii egipteni, sirieni, libanezi si jordanezi pentru cunoastere si negocieri. Din volum reiese clar ca a fost mult mai impresionat de clar visiunea si argumentele personalitatilor lumii arabe, in special de Sadat al Egiptului si Assad al Siriei, decit de cele israeliene care nu au tinut cont de altii. In 1990 s-a intilnit la Paris cu Yasir Arafat pe care il descrie deschis, prietenos, receptiv.
La o noua vizita in Israel, Jimmy Carter afla tragedia palestinienilor sub ocupatia militara israeliana, care sunt frustati de cele mai elementare drepturi civile, arestati, torturati si detinuti fara judecata, inclusiv copii de 12 – 13 ani. Militarii israelieni pot sa le confiste proprietatile, sa le demoleze casele cu buldozerele sau prin dinamitare la cea mai mica suspiciune. Ei controleaza invatamintul palestinienilor, pe care-l pot intrerupe oricind, arestind cadre didactice, elevi si studenti. Cenzureaza manualele si controleaza bibliotecile. Este socant sa afli, din acest volum, ca ajutoarele internationale catre palestinieni sunt interceptate de ocupatii militari israelieni, care le pot retine sub pretextul ca ajutoarele sunt folosite “de teroristi”, pentru ei automat toti palestinienii sunt teroristi. Situatia celor din Gaza se poate compara cu a celor din fostul ghetou varsovian.
Dintre toti liderii israelieni, Ariel Sharon odata ajuns prim ministru (in 2001) este cel mai antipalestinian, segregationist. Fiind dur, crunt si agresiv aminteste de trasaturile celor din politia politica nazista sau sovietica. Sugestiv in acest sens este harta de la pagina 153 intitulata “Sharon’s Plan 2002” care studiata si comparata cu celelalte harti din volum, este de fapt o solutie finala aplicata palestinienilor. Un val de proteste internationale s-a ridicat impotriva lui Sharon,numit “The butcher of Ramallah” dupa ce a dat ordin militarilor israelieni sa atace si sa distruga sediul lui Yasir Arafat.
Capitolul 16 al volumului, Jimmy Carter il intituleaza “The Wall as a Prison”. Liderii evrei justifica ridicarea acestui zid inalt, perete de beton armat, din motive de securitate impotriva “terorismului palestinian”. Jimmy Carter, cu indrazneala si argument, sublineaza ca omenirea libera si democratica il vede ca pe un zid de inchisoare, de getou, de apartheid, de segregatie si dominare. Intr-adevar, dupa opinia publica internationala, este un zid al rusinii, cum numai zidul din Berlin a mai fost pentru cei ce l-au ridicat. Cele doua ziduri vor ramine legate in istorie ca reprezentind inumanitatea dominantului.
Ultimul capitol este un sumar al dominantei militare israeliene, de sfidare a opiniei publice mondiale si a decizilor internationale de catre guvernantii israelieni ….

http://www.alternativaonline.ca/Ocartepeluna0705.html

CE MAI CITESC?

De cateva zile recitesc INDREPTAR DE SUPRAVIETUIRE a lui S.N.Lazarev (bioterapeutul rus considerat de biserica ortodoxa eretic crestin).El spune:

Exista trei tipuri de atitudini fata de viata:

1.atunci cand omul spune ca este fericit si lui nu-i trebuie nimic

2.cand el este fericit,are scopuri catre care tinde;

3.cand omul traieste cu un singur scop si uita despre toate celelate”

Indreptarul mi l-a dat candva sora mea…m-am apucat sa recitesc pentru ca nu ma simteam eu in apele mele…asa e la o vreme cand  incep sa cam scartie unele ,altele prin organism…am citit,am mai luat si cu cate un ceai de anason,unul de leustean…parca e mai bine…

Lazarev-„In principiu totul e logic.Pentru orice schimbare este necesara energie.Iar aceasta nu exista fara iubire,iar noi cerem prea des schimbari dar nu oferim iubire si grija”

Cu gandul la suferintele celor din Turcia ca urmare a cutremurului in care si-au pierdut viata atat de multi oameni, si la cuvintele lui Lazarev care ne spune ca”bolile sunt cu miile iar cauza una singura-insuficienta iubire de Dumnezeu” am inceput o noua zi…

PRIMA CARTE DE CALATORIE

PRIMA

CARTE DE CALATORIE(First travel book)denumita si „Calatorie”a fost publicata de Jehan de Mandeville(anglicizat  la sir John Mandeville )in 1357.Ea a devenit un best-seller si a fost tradusa in 9 limbi.

Turismul este o industrie de 4000 miliarde dolari pe an, care afecteazA peste 200 de milioane de locuri de munca, sau de 1 la 10 lucratori. Dar, de fapt, turismul este o industrie veche, datând de la primele Jocurile Olimpice din 776BC. Chiar si în Roma antica a fost popular sa se calatoreasca de la Nil la Teba pentru a se vedea statui.

Excursii -folosite pentru a fi organizate de catre indivizi sau grupuri mici, care i-au însotit pe oaspetii lor. In 1758, Cox & Kings a devenit prima agentie de turism din lume – nu neaparat escortarea calatorii la destinatie. Thomas Cook (1808 – 1892) a avut, de asemenea, grupuri mari de turisti si apoi a fondat compania sa în 1860. Prima agentia de turism din Statele Unite a fost fondata în 1887 de catre Walter T. Brownell.

Turismul este cea mai mare industrie în cele mai multe tari – cu exceptia Statelor Unite, unde divertismentul este cea mai mare industrie.

See: First travel book

PILDA DINTR-O POEZIE…

      Aurul si Întelepciunea

Marele-Împãrat Luminã si-Întuneric Împãrat,

Megiesi cu-mpãrãtia, când a fost si ei sã moarã,

Cu trei zile mai-nainte de, prohod si de sicriu,

Fiecare, cu iubire si-a chemat

Unicul fiu,

Sã-i dea binecuvântare pentru cea din urmã oarã.

Si-amândoi, cu ochii-n lacrimi si cu grai întretãiat:

Fiilor ce-aveau sub soare le-au lãsat câte-o comoarã:

– Fiule, a zis Luminã, eu mã sting si plec departe…

Tu rãmâi pe lume singur…Toate-n lume sunt desarte…

Mostenire, pentru tine, n-am sã las decât o carte…

Iat-o!…Toatã fericirea vei putea prin ea sã sorbi,

Dacã ochii tãi, citind-o pururea, nu vor fi orbi!

Sunt în ea comori de veacuri: vorbe-adânci, vorbe-ntelepte;

Fiecare, la tot pasul, doar spre bine sã te-ndrepte,

Fiindcã vorbele-ntelepte, niciodatã nu te mint

Si-s ca merele de aur, în panere de argint!

– Ah, odorul tatii, zise Împãratul Întuneric;

Azi, când mor, cu fericirea, vreau, pe veci, sã mi te feric…

Iatã-ti las, ca mostenire, un fãrã sfârsit tezaur:

In aceastã raclã neagrã, numai galbeni mari de aur…

E comoarã fermecatã

Prin iubirea mea de tatã…

Galbenul cel de pe urmã, sã-l azvârli mereu în foc

Si, mereu, spre-al tãu folos,

Înmiit, au sã rãsarã, gârlã, galbenii la loc,

Pe când racla fermecatã, cum pãmântul alta n-are,

Sa cuprindã-a ta comoarã, se va face tot mai mare!…

Vorbele acestea zise, firul vietii astfel tors,

Cei doi Împãrati plecarã,

Fiecare plâns de-o tarã,

Dincolo, de unde nimeni, pânã azi, nu mai s-a-ntors,

Iar în ziua urmãtoare, chiar din zorii diminetii,

Cei doi fii pornirã si ei ca sã-si toarcã firul vietii:

Pe stãpânul raclei negre, cu însetãri în pumnul humii,

La fost smuls ca o furtunã, aurul, în largul lumii:

Bolta cerului albastru i-a-nhorito-n mii de sori;

I-a pus vrãji în toatã clipa; sub tot pasul, colb de flori;

L-a purtat pe tot pãmântul: pe cãi largi, pe cãi înguste

Si i-a dat, în fãrã seamãn pân-atunci olocauste,

Tot ce-ar fi putut sã guste!…

Dar cu anii, mergând astfel pe cãrãrile ce mint,

Cu, pe tâmple, tot mai multã promoroacã de argint,

Însetatul, dintr-o datã, rãtãcit pe-al vietii drum

Se simti mâhnit…Pe fire parcã se lãsa un fum;

Nu mai era primãvarã, nu mai era cer senin;

Fericirea de-altã datã începu sã fie chin:

Cântecul îi pãru urlet; stârvuri, florile de crin;

Simti frigul tot mai tare: sorii se stingeau într-una;

Muri cel din urmã soare, apoi stelele si luna;

Întunericul se-ntinse tot mai negru si, curând,

Noapte grea veni sã-i cadã si pe suflet, si pe gând,

Cel care viata o sorbise cu-nsetare,

Otravit de-a ei dulceatã, s-azvârli, plângând, în mare!

Dar, în clipa-ntunecatã, cea mai neagrã dintre toate,

El simti, din valul mãrii cum un brat pe mal îl scoate

Si-n clipita urmãtoare când în fire-a fost sã-si vinã

Vãzu-n fata lui pe fiul Împãratului Luminã:

Cu, pe cap un sfert de soare ca un sfânt din Paradis,

Zâmbitor tinzându-i cartea, cel ce l-a scãpat i-a zis:

– Nu e vina ta…E vina celui care, drept tezaur,

Nu ti-a dat o asa carte, ci izvorul sãu de aur!…

Ia-o si citeste, frate: pentru toate-ti va fi leac,

Precum leac mi-a fost si mie; si-o fi tuturor, în veac…

Ia-o si citeste-ntru-na: azi vei fi mai bun ca ieri;

Vei simti cum prinzi în suflet boarea dulcei primãveri,

Cu miros din lãcrãmioare si din florile de meri!…

Vei simti, din întuneric cum pe toata clipa iesi;

Cum îti înfloresc în Suflet milioane de ciresi;

În a cãror fiecare ramurã omãt de floare,

Cântã, o privighetoare!

Cartea mea e carte plinã

De miresme, de luminã,

Si mai mult îmbãtãtoare decât oricare grãdinã!

Ia-o si citeste, frate…Adevãr grãieste-mi gura!

Si-nchinându-se, Luminã, surâzând, i-a dat

Scriptura.

……………………………………………………………..

Iarã Sufletul-ruinã, adevãr zic si eu vouã:

Prin puterea cãrtii sfinte, s-a trezit la viatã nouã

   de VASILE MILITARU  (poet si scriitor roman nationalist 1885-1959)

––––––––––-

Astept stirile din Spania din urma de cutremur…stiu niste romani acolo si ma gandesc…

Pana vin ,(ceva stiri sigure)citesc poeziile lui Vasile Militaru …e pentru prima oara cand imi cad in mana…

SURPRIZA…

Ieri ,la o vreme sub seara, am fost placut surprinsa de oamenii locurilor in care traiescau venit sa ma felicite de SARBATORILE PASCALE.

Mai intai a sosit batranul familiei(socrul meu care are 80 de ani)care mi-a urat tot binele…si dupa aceea altii,si altii,pana si vecinii putin mai de la distanta …ei fiind cu totii musulmani.

Mi-a crescut parca inima, si dintr-odata  mi-au venit in minte cactusii cu florile lor minunate.

Si daca tot exista un singur Dumnezeu ,inseamna ca noi, trecatorii prin viata, am putea sa ne intelegem si sa ne acceptam respectandu-ne convingerile religioase…

 

Poate ca secretul pacii, sta undeva in mana nostra si nu in a celor care manipuleaza lucrurile si incita la „dezordine”;daca fiecare dintre noi isi sfinteste locul unde traieste(vorba tatalui meu)culegem roadele.

Asa cum spune la carte,”sa ne iubim aproapele ca pe noi insine”…

Pentru cine traieste ca minoritate, (religioasa)este important sa-i fie respectate convingerile sale…(parerea mea).

Cu bunatate,dragoste si respect poate ca, putem schimba ceva, sau macar sa traim linistiti atat cat ne este scis in dreptul fiecaruia…

%d blogeri au apreciat asta: