INCEPUT DE NOIEMBRIE

sau

LA MULȚI ANI, SCORPIONILOR!

 

Scorpionul pe care îl știu eu ,este o persoană cu frumusețe interioară și cu admirabilă empatie.Este caldă,afectuoasă,cu porniri generoase pentru cei din jurul ei dar și dinamică și independentă.Ființă cerebrală, este în stare să facă o breșă în oameni și atunci vede dincolo de măștile lor.Dacă se supără, mai împunge cu coada…

Să vă aibă Domnul în paza Sa,să fiți sănătoase,să aveți parte de bucurii și să vi se împlinească așteptările!

Cu mult drag pentru C și fiica ei.

(Oamenii preocupați de misterul existentei  au ales să citească zodiacul dar acest lucru este greșit…horoscopul este o minciună după care nu trebuie să te ghidezi.

Omul este o ființă complexă …trebuie cunoscut cu adevărat,el nu poate fi judecat în grup în funcție de o zodie … trăsăturile lui esențiale  trec neobservate …)

////////despre

SCORPIONUL GALBEN

Prima data,despre scorpioni mi-a povestit omul meu cînd am venit prin zona asta cu mulți ani în urma.Mi-a și arătat undeva pe niște dealuri scorpioni negri,maro,negru cu galben…,

Există aproximativ 12 specii de scorpioni, dar scorpionul galben palestinian sau Deathstalker este declarat unul din cei mai periculoși.Deși veninul nu este letal pentru adulți, poate fi mortal pentru tineri, vârstnici și infirmi.

Scorpionul galben palestinian traiește în habitate uscate,se ascunde de regulă printre roci,sub pietre și își schimbă culoarea în funcție de natura din jurul său.Se spune că nu vede bine,nu aude și nu are miros dar este ghidat de perechile de picioare cu care sapă,și care îi determină direcția unde se află prada. Vînătoarea se desfășoară în întuneric.

Scorpionul galben palestinian,este o specie de deșert dar nu traiește în dune.Este singuratic,se întîlnește cu scorpionul femelă doar pentru împerechere (aceasta își crește pe spatele ei puii pînă la adolescență),evitînd astfel să se mănince între ei.(uite că și scorpionii ca și unii oameni nu se îngăduie unii pe alții)

Veninul scorpionului galben palestinian este folosit în cercetări ca tratament pentru diferite boli și ca antidot împotriva mușcăturilor care sînt foarte dureroase.

Se spune că dacă este încolțit și nu are nicio cale de scăpare,scorpionul galben palestinian se sinucide …(își face „seppuku”)nu știu dacă informația este veridică dar mi s-a părut foarte interesant acest comportament.

Scorpionii sînt amenințați cu dispariția,mai nou ,sînt căutați ca animale de companie ,de aceea se recomandă ca speciile considerate avînd venin letal să nu fie puse   în captivitate ,acestea fiind un real pericol.

Anunțuri

26 Nov.

A intrat un val de frig în regat, un frig uscat a venit pe la mine fără nici o picătură de ploaie M-am uitat  pe harta meteo să văd dacă a și plouat prin unele locuri și am văzut temperaturi sub zero în mai multe zone mai ales acolo unde trăiesc mulți refugiați.M-am tot gîndit o vreme la multe lucruri.

„Mă învelesc de frig într-o speranţă
cum se-nvelește soba nou zidită
în relieful de faianţă
cu focul pururi logodită.”

La mine încă mai rîd crăițele în miezul zilei atunci cînd le îmbrățișează soarele  tot mai puțin strălucitor însă pămîntul e așa de uscat de parcă acuză.Am citit că oamenii de aici fac rugăciuni pentru ploaie,să se deschidă cerul,să-și întoarcă fața,să se îndure de pămîntul și de oamenii care trec prin atîtea încercări.craita

URĂRI

„Cine-i născut în februarie/
Să se ridice sus/”
Am și eu cîțiva oameni tare dragi mie născuți în această lună;cîțiva,cam cît un buchet.Pot spune despre ei că sînt sinceri,oameni de încredere pe care te poți baza,generoși.
Îi iubesc,mereu sînt cu gîndul la ei.
Le urez să ne trăiască,să fie sănătoși și fericiți!
La mulți ani!

Pentru doamne  ,flori...

Pentru doamne ,flori…


PERSANU’

Pe Mîțu Persan l-am cunoscut vara trecută într-o vizită la Iași.
Ca orice motan rasat, Sick(așa îl alintă prietena mea)e prezentabil și legat așa cum îi șade bine unui motan de doi ani.Fiul meu s-a apropiat imediat de simpaticul animal .Pe mine mă mai privea din cînd în cînd și își mișca coada tunsă dar eu eram atunci cu sufletul proaspăt sfîșiat,făceam lucrurile mașinalicește și eram departe…în îngrozitoarea singurătate,cu durerea grozavă din inimă și cu șira spinării înghețată de amintirile de la spital.
Cuvintele reveneau iar și iar:
„-Ascultă-mă te rog,luptă pentru viața ta,pentru noi,o să te ajut,o să am grijă de tine …”
El, cu glasul stins și cu un zîmbet chinuit:
„-Cursa nu a fost abandonată,mă țin de viață…”
O speranță mîngîietoare care nu a durat pentru că moartea,monstrul viclean pîndea să dea lovitura grea…am nădăjduit pînă în ultima clipă dar nu a fost să fie.
Apoi zilele în care mă simțeam sufocată,nopțile cu somn neliniștit și vise dureroase ,clipele de gol care se luau de mînă…
Persanu’nu avea nicio vină pentru starea mea,dimpotrivă,el își dădea silința să fie vedeta apartamentului de la etajul 8,era doar o felină blănoasă,companion iubit și răsfățat de stăpînele lui.
Mîțele mele sînt pisici obișnuite,nu au voie să intre la mine în casă cu toate că la vreme de iarnă le mai dau voie să stea prin preajmă că țin de cald.Sînt mîndre și iuți în prinderea dușmanului, și uneori pot fi zărite și prin preajma containerului…cîteodată le mai și altoiesc atunci cînd devin foarte obraznice.
Mi-am amintit de Persanu’,motanul chipeș la o oră tîrzie din noapte,privind niște fotografii…
٢٠١٥٠٨١٦_١٧٢١١٨IMG-20151120-WA0022IMG-20151120-WA0027IMG-20151120-WA0023sickIMG-20151228-WA0000IMG-20151225-WA0018

15 Ianuarie


Și dacă…
Și dacă ramuri bat în geam
Și se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Și-ncet sa te apropii.

Și dacă stele bat în lac
Adîncu-i luminîndu-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninîndu-mi gîndul.

Și dacă norii deși se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeuna.

Mihai Eminescu (1850-1889) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Eminescu
“Trebuiau să poarte un nume

Eminescu n-a existat.

A existat numai o Țară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barbă nepieptănată de crai.
Și niște ape ca niște copaci curgători
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Și, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Bătrîn,
Ștefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani și plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii –
„Miorița” și „Luceafărul” și „Scrisoarea a III-a”.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Și cu avarii și cu hunii și cu leșii
Și cu turcii.

În timpul care le rămînea liber
Între două primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti munții Moldovei si ai Munteniei
Și ai Țării Bîrsei si ai Țării Vrancei
Și ai altor țări românești.

Au mai existat și niște codri adînci
Și un tînăr care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagănă fără vînt ?

Acest tînăr cu ochi mari,
Cît istoria noastră,
Trecea bătut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptății,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat si niște tei,
Și cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.

Și niște păsări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscătoare șesuri.

Și pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.”
― Marin Sorescu-( poet român, dramaturg, prozator, eseist și traducător.
29 February 1936 – 8 December 1996)

SFÎRŞIT DE AUGUST…

Am plecat în România să ne alinăm tristeţea...

Am plecat în România să ne alinăm tristeţea…

Răsărit de soare văzut din Tarom

Răsărit de soare văzut din Tarom

"Răsar, Mă-nalţ, Cobor Şi-apoi dispar, Şi-apusul meu e totuşi răsărit... Sînt vagabondul zilei de-a pururi solitar - Portret unic şi veşnic, expus în infinit."

„Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit…
Sînt vagabondul zilei de-a pururi solitar –
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.”

Pe pămînt românesc...

Pe pămînt românesc…

DSC05067 DSC05074 DSC05075DSC05094 DSC05098DSC05102 DSC05108DSC05116DSC05153DSC05266

DSC05268DSC05271DSC05277DSC05278DSC05279DSC05280DSC05284 DSC05285 DSC05286 DSC05293 DSC05320 DSC05321 DSC05283DSC05325 DSC05331 DSC05342DSC05272DSC05331DSC05130DSC05210DSC05346la umbra nucului batran am plins atit de multDSC05204DSC05217 DSC05219 DSC05245 DSC05248 DSC05251DSC05368 DSC05374 DSC05360DSC05376 DSC05379 DSC05381 DSC05383 DSC05388 DSC05389 DSC05390

"Padure, cine nu iubeşte suava ta melancolie,                         Tu ce ridici spre ceruri braţe visîndu-ţi dulcea poezie,                         Si care om venind în tine nu se pricepe înalţat,                         Cu ranile în piept închise, cu doru-n suflet alinat"

„Padure, cine nu iubeşte suava ta melancolie,
Tu ce ridici spre ceruri braţe visîndu-ţi dulcea poezie,
Si care om venind în tine nu se pricepe înalţat,
Cu ranile în piept închise, cu doru-n suflet alinat”.

" Vino-n codru la izvorul. Care tremura pe prund..."

” Vino-n codru la izvorul. Care tremura pe prund…”

DSC05401 DSC05400DSC05404 DSC05405DSC05427 DSC05429DSC05436

Mulţumesc familiei

Mulţumesc familiei

Mulţumesc prietenilor,vecinilor ,cu toţii oameni frumoşi la suflet ,pentru sprijinul pe care mi l-au oferit.

Mulţumesc prietenilor,vecinilor ,cu toţii oameni frumoşi la suflet pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în momente grele din viaţa mea.

CARACATIŢA

Victor Hugo-oamenii mariiExistă expresia: „Sub piatra stă pitit ţiparul”;ar fi mai potrivit să se spuna „Îndărătul liniştii se ascunde furtuna.”

„Ca să fim liberi şi drepţi nu depinde decît de noi.Seninătatea e de natură interioară.Iar primăvara veşnică se află în noi înşine.”Victor Hugo
******************

„MONSTRUL
Ca să îţi dai seama ce înseamnă o caracatiţă trebuie să dai ochii cu ea.
În comparaţie cu caracatiţa,balaurul cu şapte capete din poveste te face să zîmbeşti.
***
Caracatiţa n-are muşchi,n-are platoşă,n-are corn,n-are ac,n-are cleşte,n-are coadă cu care să apuce sau strivească,n-are înotătoare cu care să poată tăia,n-are aripi prevăzute cu unghii,n-are ţepi, n-are spadă,n-are electricitate ,n-are virus,n-are venin,n-are gheare,n-are cioc,n-are dinţi.Dar din toate animalele e cea mai perfect înarmată.
Dar în definitiv ,ce-i o caracatiţă?E o ventuză.
În recifele din largul mării,acolo unde apa îşi expune şi îşi ascunde toate splendorile,în adînciturile stîncilor,unde nu pătrunde nici o fiinţă omenească,în peşterile necunoscute,unde-i belşug de vegetaţie,de crustacee şi de scoici,sau sub adîncile portaluri ale oceanului,înotătorul care se încumetă,ispitit de frumuseţea locurilor să ajungă pînă acolo,riscă să o întîlnească.Dacă o întîlneşti vreodată,nu fi curios,fugi cît mai repede.Intri acolo fermecat şi ieşi îngrozit.
Iată ce înseamnă această întîlnire,întotdeauna cu putinţă printre stîncile din largul mării.carte-Victor Hugo
O formă cenuşie care şerpuieşte prin apă,de grosimea braţului şi lungă de aproape o jumătate de cot,o cîrpă,seamănă cu o umbrelă închisă fără mîner.Această zdreanţă vine spre tine încet-încet.Deodată se deschide,opt raze se desfăşoară brusc în jurul unei feţe cu doi ochi;aceste raze sînt vii;unduirea lor e ca o vîlvătaie;alcătuiesc un fel de roată ;pe de-a-ntregul desfăşurată,are un diametru de cinci picioare.Groaznică desfăşurare care se năpusteşte asupra ta.
Hidra apucă omul cu cangea.
Această lighioană se lipeşte de prada ei,o acoperă şi o leagă strîns cu panglicile ei lungi.Partea de dedesubt e de culoare gălbuie,cea de deasupra e pămîntie.Cu neputinţă să găseşti vreo asemănare acestei curioase nuanţe colbăite;ai spune că-i o vietate alcătuită din cenuşă şi care trăieşte în apă.Cînd se înfurie devine violentă.E moale,fapt care te înspăimîntă.
Nodurile ei leagă fedeleş,atingerile ei paralizează.
E ca o lighioană atinsă de scorbut şi acoperită de cangrene.
Caracatiţa nu poate fi smulsă cu nici un chip.Se face una cu prada.În ce fel?Prin vid.Cele opt braţe,roase la rădăcină,se subţiază treptat-treptat şi se termină prin nişte ace ascuţite.Sub fiecare din ele se înşiră două rînduri paralele de mici umflături,adevărate tumori purulente care merg descrescînd,cele mai mari la rădăcină,cele mai mici la vîrf;fiecare şir are douazecişicinci de asemenea umflături.Fiecare tentacul are cincizeci,iar animalul are în total patru sute.Aceste umflături sînt ventuze.Aceste ventuze sînt nişte zgîrciuri cilindrice,răsfrînte,pămîntii.La caracatiţele mari,ventuzele merg descrescînd de la un diametru cît al unei monede de cinci franci,pînă la grosimea unui bob de linte.Aceste crîmpeie de tub ies din animal şi apoi reintră în el.Ele pot pătrunde în corpul victimei pînă la o adîncime de un palmac.
Acest aparat de supt are fineţea unei claviaturi.Se ridică şi apoi coboară.Ascultă pînă şi cele mai neînsemnate dorinţe ale lighioanei.Nu exista sensibilitate care să egaleze însuşirea de a se contracta pe care o au aceste ventuze,contracţiuni care sînt întotdeauna proporţionale cu mişcările lăuntrice ale animalului şi cu exerciţiile dinafară.Balaurul are sensibilitatea unei mimoze.
***
Cel care scrie aceste rînduri a văzut cu ochii lui la Serk,în peştera zisă „dughenele”o caracatiţă urmărind înot un om care se scalda.După ce a fost omorîtă,a fost măsurată;avea un diametru de patru picioare engleze(un metru şi un sfert)şi au putut fi numărate patru sute de ventuze.Lighioana pe moarte le scotea încă înafară cu mişcări convulsive.
****
Cînd vînează sau stă la pîndă,caracatiţa se face nevăzută;se micşorează,se comprimă,se reduce la cea mai simplă expresie a ei.Se confundă cu penumbra.Pare o cută a valurilor.Seamănă a orice numai a făptură vienu.
Caracatiţa e ipocrită.N-o bagi în seamă,şi dintr-o dată se deschide.
O vîscozitate înzestrată cu voinţă,ce poate fi mai îngrozitor?Clei plămădit cu ură.
În cele mai limpezi şi mai albastre ape ţîşneşte această hidoasă şi lacomă stea a mării.Ceea ce e mai îngrozitor e că nici n-o simţi cînd se apropie.Aproape întotdeauna,în clipa în care ai zărit-o te-a şi înhăţat.
***
Nu are oase,nu are sînge,nu are carne.E flască.Înlăuntrul ei nu se găseşte nimic.E o piele.Îi poţi întoarce tentaculele pe dos aşa cum întorci degetele unei mănuşi.
Are un singur orificiu,la mijloc în locul de unde pornesc razele.Această deschizătură unică e anusul?E gura?E şi una şi alta.
Acelaşi orificiu îndeplineşte ambele funcţiuni.Intrarea e totodată şi ieşire.Lighioana are corpul rece.
Nu există strînsoare care să se compare cu aceea a cefalopodelor.
Căci eşti atacat de o maşină pneumatică.Ai de-a face cu vidul prevăzut cu picioare.Nu ţi se înfig în piele nici unghii,nici colţi;e un fel de crestare indescriptibilă a pielii.O muşcătură e lucru de temut,dar nu atîta cît o sugere.Gheara nu-i nimic pe lîngă ventuză.Gheara ,înseamnă animalul care pătrunde în carnea ta;ventuza,înseamnă corpul tău care se scurge în animal.Muşchii ţi se umflă,tendoanele ţi se răsucesc,pielea îţi plesneşte sub apăsarea spurcată,sîngele ţîşneşte şi se amestecă într-un chip înfricoşător cu limfa moluştei.Animalul te acoperă cu o mie de guri hidoase;lighioana se încorporează omului,om şi lighioană devin un amalgam.Te contopeşti cu ea.Această imagine de coşmar îţi stă pe trup.
Tigrul nu poate decît să te sfîşie,caracatiţa,oroare!te aspiră.Te trage spre ea şi în ea,şi ferecat,năclăit,neputincios,te simţi încet-încet vărsat în acest sac înspăimîntător,care e un monstru.
Mai mult decît faptul groaznic de a fi mîncat de viu e faptul de neînchipuit de a fi supt de viu.”

OAMENII MĂRII (Monstrul pag.287-293)

Victor Hugo

(n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885)

„Închin această carte insulei ospitalităţii şi libertăţii,acestui colţ din bătrînul pămînt normand,unde trăieşte un mic popor de nobili oameni ai mării-asprei şi blîndei stînci Guernesezy,astăzi azilul meu,şi poate şi mormîntul.
V.H”

**********

Dacă monstrul scriitorului Victor Hugo a fost doar rodul unei imaginaţii fabuloase ,sigur în viaţa sa reală s-a lovit de o „caracatiţă „,dovadă că a fost exilat timp de 19 ani.(din 1851 până în 1870 ). În acelaşi exil, Hugo a scris romanul Mizerabilii.

„La Piovra” puternică, cu tentacule regenerabile o întîlnim peste tot şi în toate în viaţa noastră de zi cu zi.Ca o consolare, caracatiţa, se mai poate găsi şi pe grătar ,în tigaie prăjită ,friptă ,etc pe la iubitorii de fructe de mare.N-am înţeles de ce toate formele de viaţă marine se numesc fructe de mare dacă totuşi sînt animale.

GÎNDURI…

la o cafea amară şi o curmală

la o cafea amara(cafeaua amară قهوه ساده  este un simbol al ospitalităţii în această zonă,se oferă de secole la toate evenimentele ,vesele sau triste.Unii beau zilnic o ceşcuţă,două înlocuind cafeaua dulce)

***

În fiecare clipă în lumea asta  mare există bucurii şi lacrimi.Unii se nasc şi alţii mor…o luminiţă se aprinde într-un colţ al lumii  şi o alta se stinge într-un alt loc.Se moare  în accidente,în războaie,dezastre naturale ,crime,de foame,de boli şi alte nenorociri care provoacă suferinţă oamenilor.Cineva anunţă la televizor cifre seci şi reci despre plecaţii din ultima zi …

Moartea nu vine aşa în vizită să te mîngîie pe creştet şi să plece,nu,ea e hotărîtă, vine şi te ia uneori din direcţia din care nu aştepţi.Cu toate că ştim că sîntem muritori ştim şi că ne-am născut în lumea care a devenit şi a noastră pentru a trăi.Călători pe cărările încurcate ale vieţii sîntem într-o continuă căutare,de fiecare dată altceva poate…marea aventură a fiecăruia dintre noi.Sîntem buni sau răi, cu diferite culori ale pielii,nu  alegem unde ne naştem iar viaţa are o agendă a ei proprie,ciudată ,astfel că ajungem în locuri la care cîndva nici nu ne gîndeam .Sînt Oameni şi oameni.De curînd,în 15 mai, a plecat dintre noi pentru totdeauna socrul meu.Eu m-am înţeles bine cu socrii,ne-am respectat reciproc.(chiar şi atunci cînd era vorba despre religie )Era un om onest cu mult ,mult umor, uneori cu o expresie ironică a buzelor ,alteori avea o figură severă cu ton autoritar cînd se hotărau lucruri importante,cînd erau probleme, că aşa se întîmplă  în viaţă.Înzestrat cu vitalitate a avut curajul de a răzbate …a fost refugiat la 19 ani,avut o viaţă plină cu de toate,familie mare ,copii mulţi,nepoţi şi strănepoţi …(copii pe care i-a trimis la şcoli,facultăţi care au fost capabili, le-a făcut case să fie aproape de el,le-a plantat copaci,vii şi multe altele.)

Uneori,cînd îl apuca dorul de locul unde s-a născut (în Palestina la vreo 18 km de Marea Mediterană)îmi povestea,spunea poezii şi cînta.Îmi înţelegea dorul meu de ţară…şi eu îi povesteam…tot la o cafea amara .

A fost ultima lui primăvară de care nu prea s-a bucurat cu toate că iubea mult natura.

A plecat într-un loc mai bun,unde nu sînt graniţe,vize şi mai ales politică…a fost lucid pînă la sfîrşit,(a dat ultimile sfaturi)însă  astmul bronşic pe care îl avea de nişte ani l-a obosit prea tare …şi avea  deja 85 de ani.trandafirul galben

***

De-atunci au înflorit flori,unele s-au scuturat,s-au copt primele agude,via şi-a croşetat ciorchini lungi,măslinele au ieşit de mult din flori la o vorbă,păsărelele ciripesc la fel prin copaci,nimic nu a stat pe loc.abia invata sa zboare...a căzut din cuib credViaţa merge înainte ,ne-a fost dată în dar ca să o trăim…fiecare după priceperea lui.M-am gîndit că viaţa omului se aseamănă cu plantele :

unele cresc repede pentru că  le prieşte solul sau se acomodează uşor,altele mai greu , au o perioadă cînd dau flori parfumate dar nu toate,culoricopacii fac fructe dar sint de  calităţi diferite…apoi se scutură  de vînturi, de furtuni şi de ploi sau se usucă şi cad…mai sînt şi dăunătorii care le fac rău.

Unii vin şi alţii pleacă,pe acest drum mai lung sau mai scurt rămîn urmele noastre .

Gînduri…

petale scuturatemuscatele si-au facut ghiveci printre cracile smochinului

***portocaliu vesel

 

 

 

 

 

 

agud vie

COBAI…

Nu,nu îmi place sa văd experienţe făcute în laboratoare…şi nu mi se pare aşa de important ca bietului cobai i se poate prelungi viaţa cu 15% mai mult …

dacă tot cobai va fi…

iar pentru om cred că e importantă şi calitatea,nu numai cantitatea

astea îmi vin în minte să i le  spun fiicei mele care a fost cu clasa la Universitate pentru o oră de laborator…şi spune, şi îmi povesteşte cum unii cercetatori au descoperit o genă care prelungeşte viaţa…

identificată la şoareci ,se crede ca există şi la oameni…

-,,Mamă în viitor omul va trăi mai mult!”

-Da,îi zic…aşa va fi…

fata are o pasiune pentru laborator şi nu îi spun ce-mi trece prin cap…

Ei,oamenii de ştiinţă cu asta se ocupă…am citit undeva că sîntem de origine extraterestră…că se deţine deja secretul opririi îmbătrînirii şi cîte alte descoperiri… citind despre ele te întrebi dacă nu cumva

sîntem cobai şi nu ştim…

că parcă sînt tot mai dese ştirile cu

,,NASA spune că….”

Pentagonul …

Oamenii de ştiinţă au descoperit că…

Televiziunile îţi pregătesc Apocalipsa în direct…călugări lama…oracole,ştiri despre unii care au plecat prin alte locuri cu încărcături miraculoase, ferite de sfîrşitul mayaş…

pare o acţiune agresiv -psihologică

Ce se întîmplă oare, că mie mi se pare ca ni se distrage atenţia de la altceva…?

APOCALIPSA NU VINE…AŞA!!

că nu ne e dat nouă să ştim planurile DOMNULUI

cînd vine sfîrşitul ,nu ne anunţă cu trîmbiţe şi filme de la Hollywood

probabil vom auzi de la alţi şi alţi cercetători şi experţi într-ale viitoarelor apocalipse ,date noi…

Aici, în 21 dec.încep examenele  de jumătate de an în şcoli ,după care se intră în vacanţă…

iar în ziare au anunţat zi liberă de Crăciun…

ne lipseşte zăpada,dar asta e…

În unele locuri e prea multă,in altele deloc…să ne mulţumim cu ce avem!

OMUL SI NATURA

Sau singuratatea in paradis a unui editor englez pe nume Brendon Grimshaw denumit si Robinson Crusoe cel modern care de peste 40 de ani traieste pe insula Moyenne din arhipelagul Seychelles una dintre cele cinci insule din Sainte Anne Marine National Park din East Africa….

A cumparat-o in 1962 cu scopul de a o face locuibila,fiind pustie din 1915…

In jurul anilor ’70 Grimshaw a decis sa isi schimbe viata radical si sa traiasca in mijlocul naturii parasind confortul vietii moderne …s-a stabilit in insula…

In acesti ani pe care i-a petrecut acolo a plantat cam 16 000 de copaci, a adus 2 000 de pasari,120 de broaste testoase gigant…adevarat iubitor de natura !

Insula a fost declarata parc national

Astazi,in varsta de 86 de ani Grimshaw arata destul de vioi pentru aceasta varsta ,fericit in uimitorul lui sanctuar natural …se spune ca prima data cand a vizitat insula si nu era decat un loc salbatic s-a indragostit imediat de ea…

Azi are o casa de lemn ,curent electric,telefonie…sursa de apa potabila… este sociabil,bucuros de vizitatori insa la inceput i-a fost greu…

Este fericit si nu se simte singur spune el…

A descoperit si mormintele unor pirati …se vorbeste si de o comoara ingropata pe care el ar fi gasit-o cu toate ca nu a facut decat putine cautari in aceasta directie…

Dorinta sa este sa traiasca toata viata pe insula si sa fie ingropat acolo unde si piratii necunoscuti si-au gasit sfarsitul… pana atunci asculta  dimineata valurile  care se izbesc de tarm in micul sau  colt de rai…

vrea sa asigure conservarea insulei asa cum este in momentul actual…aceasta fiind lucrarea vietii sale.

Mi-am amintit de un film romantic al anilor’80” The blue lagoon„cu Brooke Shields,si Christopher Atkins

As vrea sa vad o insula mirifica…nu m-am gandit daca as putea trai intr-o astfel de singuratate …

pana atunci insa o vizitez virtual…

GRIMSHAW’S ISLAND…

Daca

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: