mai multe…despre…

 CAINELE IZGONIT    de G.ALEXANDRESCU

                 -fabula-

„Lupul cu toata prostia

Carmuia imparatia;

Si ca un stapanitor,

Unora le da avere,

Altora ,pe o parere,

Le lua chiar starea lor.

Favor,ura schimbatoare,

Izgonire sau chemare

Al domniei era plan.

Cainele gonit de soarta

S-auzise cum ca poarta

Sentimentul de dusman;

C-ar fi zis,nu stiu la cine,

Cum ca nu este prea bine

A manca atatia miei,

Si ca daca le aduna,

Lana lor pe orice luna,

Sa-i lase macar cu piei.

Asemenea mari cuvinte,

Precum fiescine simte,

Nu sunt prea de suferit.

Pe loc vrura sa-l goneasca;

Dar politica domneasca

Alte pricini i-a gasit.

A zis ca nimic nu stie,

Ca nu este bun sa tie

Un rang intre curtezani;

Ca la orice-l randuieste,

Nici o slujba nu-mplineste

Ca nu face nici doi bani.

Atunci vulpe,sarpe,broasca,

Fara macar sa-l cunoasca,

De prostia lui vorbea.

Unul zicea ca glas n-are,

Altul ca nu este-nstare

O piatra de jos sa ia.

Se mira cum de rabdase

Domnul,si nu departase

Pe un caine ticalos,

A caruia toata treaba

E sa manance degeaba,

Far-a face vrun folos.

Dar dupa o lunga vreme,

Satul in zadar a geme,

Jalba cainele a dat,

Zicand ca de-acu-nainte,

Toate ii vor parea sfinte,

Numai sa fie iertat.

Adesea nenorocirea

Schimba gandul si simtirea:

Pe loc fu si slobozit.

Cinsti,averi nu se mai spune:

Ce zicea el erau bune,

Duhul lui era vestit.

Intr-o zi neavand treaba,

Domnul pe ai sai intreaba:

„Voi de caine,ce ganditi?”

Serpi,soparle,deodata

Toti raspunsera indata:

„Inaltime,sa traiti!

Tuturor este placuta

Cinstea cea cu drept facuta

Astui vrednic dobitoc.

Al lui cap,a lui stiinta,

Glas,putere,iscusinta

Pentru noi sunt un noroc.

De trup este prea puternic,

De slujbi multe este vrednic,

Si in lupte e vestit.”

-„Astea le stiam prea bine,

Stiam ce i se cuvine,

Dar atunci era gonit.”