CARTE

„Cartea este o lecție de viață,o invitație la reflecție asupra uneia dintre cele mai profunde experiențe umane.Lumina pe care o răspîndește este intensă,iar puterea ei vine tocmai din simplitatea prezentării unor evenimente,A aduce mărturie,a reactualiza un moment dureros din viața unui om care „a văzut Raiul,”dar nu moartea,ne poate ajuta să alungăm angoase și să ne întărim credința în Hristos Cel răstignit și înviat.”

Pr.prof.dr.Emanoil Băbuș

…Autoarea cărții,”Am văzut Raiul”, Ada Mihaela Calciu,a înființat Fundaţia „Sfîntul Antim Ivireanul” din Bucureşti  care este mai mult decît un aşezămînt cultural filantropic, este o şcoală de după şcoală ce oferă copiilor lecţii de viaţă pentru viaţă…

(Cei care vor să ia legătura cu autoarea acestei mărturii o pot contacta la adresa de e-mail:

adamihaelacalciu@yahoo.com

și la numărul de telefon 0732021311)

Lecţie despre iubire…loialitate…

Povestea lui Ciccio, un ciobănesc german care  se duce zilnic la biserica unde  stăpînei sale i s-a făcut slujba de inmormîntare cu doua luni în urmă ,cred că a făcut înconjurul lumii…

eu am găsit-o intr-un ziar local …

http://www.sarayanews.com/index.php?page=article&id=185003

Cîinele stă acolo cuminte la slujbă  fără să scoată nici un sunet şi aşteaptă răbdător ca stăpîna să se întoarcă…enoriaşii din Biserica Santa Maria Assunta, din San Donaci, Italia care  primesc o lectie de loialitate de la un cîine sînt profund impresionaţi …

teletechnology

Mie mi-a amintit de filmul  Hachiko cu Richard Gere la care   am plîns  cu multe rînduri de lacrimi…

Filmul este după o poveste adevărată adînc înrădăcinată în cultura japoneză…Hachiko ,un cîine adoptat de un profesor în anii *20  îşi conduce  şi aşteaptă cu răbdare stăpînul în acelaşi loc pe peronul gării,după care se întorc împreună acasă.

Într-o zi profesorul nu s-a mai întors …suferise un atac cerebral la Universitatea unde el lucra…

Hachiko a continuat să-l aştepte în gară  timp de nouă ani la toate trenurile ,sperînd probabil că dintr-unul va coborî cel aşteptat spre a se întoarce împreună acasă.

Japonezii i-au ridicat un monument cîinelui credincios acolo unde îşi aştepta stăpînul…

Filmele de acest gen nu mă lasă indiferentă…

ba îmi dau şi lecţii…

Am căutat pe internet un film întreg mai ales pentru copiii mei care nu l-au văzut complet dar nu am găsit decît  o scenă,două…dacă ştie cineva un link …

GlorumLmao

Tot am zis că ne luăm un cîine mai ales pentru băiat dar a mai trecut ceva timp şi uite că nu am rezolvat-o…

iar copiii se ceartă între ei care e la rînd cu pisica…să se joace…pisica mea

MAI MULTE DESPRE OCHII NOSTRI…

In „calatoriile” mele virtuale m-am intalnit cu un :

„Mesaj ”   de barboneli »

Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.

Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:

„Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.”

In alta zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost scoase ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:

„Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?”

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei, a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a scris o nota spunand:

„Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!”

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

******************************

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.”

*****************

Nu stiu cine este barboneli…

Ma intreb insa ,daca nu cumva suntem orbi cu totii asa cum se spune in Evanghelia Dupa Marcu 8.18

Ochi aveti si nu vedeti,urechi aveti si nu auziti,si nu va aduceti aminte.”

Tu, cititorule,ce parere ai?

DUMINICA 15 AUGUST

Astazi ,zi de sarbatoare … SFANTA MARIE MARE, protectoarea marinarilor ,carora le intareste sufletele in clipele grele, si praznicul Brancovenilor…in 15 august 1714 Constantin Brancoveanu,principe al Valahiei si copiii sai au fost ucisi de sultanul Ahmed prin decapitare…

„Cum a murit Constantin Brancoveanu si copiii sai

Plenipotentiarul venetian la Tarigrad, Andrea Memno, a fost de fata in 15 august 1714, la scena executiei lui Constantin Brancoveanu Voda si a membrilor familiei sale ucisi din porunca sultanului Ahmed. In scrisoarea sa catre dogele Venetiei, plenipotentiarul sau raporteaza astfel:

Duminica 15 august de dimineata, s-a taiat capul batranului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui si unui boier care-i era vistier.

Iata cum s-a facut:

Inca de dimineata Sultanul Ahmed se puse intr-un caic imparatesc si veni la seraiul zis foisorul Jalikiacs pe canalul Marii Negre, in fata careia era o mica piata, unde au adus pe Brancoveanu Voievod, pe cei patru baieti ai lui si pe vistierul Vacarescu, i-au pus in genunchi unul langa altul la oarecare departare, un gade le-a scos caciulile din cap si Sultanul i-a mustrat facandu-i haini. Apoi le detera voie a face o scurta rugaciune.

Inainte de a se ridica securea asupra capului lor fura intrebati daca voiesc sa se faca turci si atunci vor fi iertati. Glasul cel inabusit de credinta al batranului Brancoveanu rasuna si zise inspaimantat de aceasta insulta:

„Fiii mei! Iata, toate avutiile si tot ce am avut am pierdut; sa nu ne pierdem insa si sufletele! Stati tare si barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte. Priviti la Hristos Mantuitorul nostru cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit; credeti tare intru aceasta si nu va miscati nici va clatiti din credinta cea pravoslavnica pentru viata si lumea aceasta.”

La aceste cuvinte Ahmed se facu ca un leu turbat si porunci sa li se taie capetele. Gadele infiorator, ridica securea si capul marelui vistier Enache Vacarescu se rostogoli pe pamant. Apoi se incepu cu uciderea copiilor. Cand gadele ridica securea la capul feciorului celui mai tanar al domnului, Beizadea Mateias, numai de 16 ani, acesta se ingrozi de spaima; sarmanul copilas, vazand atata sange de la fratii lui si de la Vacarescu, se ruga de Sultan sa-l ierte, fagaduindu-i ca se va face turc. Insa parintele sau, Domnul, al carui cap cazu in urma, infrunta pe fiul sau si zise: „Mai bine sa mori in legea crestineasca, decat sa te faci pagan, lepadandu-te de Iisus Hristos pentru a trai cativa ani mai mult pe pamant!

Copilasul asculta si ridicand capul, cu glas ingeresc zise gadelui: „Vreau sa mor crestin. Loveste!”

In urma ucise si pe Brancoveanu.

O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremura cand va scriu Excelenta. Ceea ce am vazut … Ma intreb: putut-a fi de fata cineva sa nu fi plans, vazand capul nevinovatului Mateias tanar tinerel, rostogolindu-se pe jos, langa capul parintelui sau care se apropiase de-al copilului … parea a-l imbratisa…

Gadele stropit de sangele crestinesc, face un salut Sultanu

lui Ahmed si se retrage. Sultanul insotit de plenipotentiarii Germaniei, Rusiei, Angliei se ridica sa plece. Vazandu-ma cu ochii inlacrimati spuse Sultanul ca regreta acum ceea ce a savarsit…”

sursa

crestinortodox.ro

*****

-deci astazi, zi plina de rugaciune,meditatie…

-Tuturor Mariilor  pe care le cunosc si nu numai,care isi sarbatoresc ziua de nume ,le trimit pe aceasta cale un gand bun…

ZILELE FIERBINTI DE VARA SI FLORILE DIN GRADINA

Ieri, am intrat in gradina, am mai taiat unele ramuri de trandafiri ce pareau ranite,am pulverizat cu solutie frunzele si mi-am adus si in casa cateva flori…Am observat ca  nu prea sunt fericite pe asa o caldura,trandafirul galben nu are flori deloc…s-au ofilit saracele si au cazut…si cei albi au viata foarte scurta.Cei mai rezistenti par a fi trandafirii rosii si vreo doua soiuri de rozdoi;se spune ca trandafirul rosu care este considerat si simbol al iubirii ,isi are originea foarte departe,undeva inainte de aparitia omului,el fiind cea mai veche specie de trandafir…ei sunt mai teposi pe tije decat trandafirii de celelalte culori ,cu toate ca ,toti sunt din soiuri vechi…am cativa prin incrucisare dar sunt mici inca…Iubesc mult florile si parfumul lor…uneori le vad ca pe niste copii care trebuie hraniti si tratati de boli.In momentele mele de greu,de dor, doar ele imi sunt prieteni devotati…asa ca mereu intru sa vad ce nevoi mai au…ma simt foarte bine printre flori…

Tufa uriasa din aceasta imagine este o planta foarte parfumata,se catara ca o iedera peste tot…nu stiu cum o cheama romaneste…ea a acoperit aici o parte din iasomie…are flori pe tot parcursul anului ,insa iarna este mult mai verde si parfumul florilor deosebit de puternic.(din aceasta planta se face si un parfum)Este situata intr-un colt al gradinii …ei nu-i prea pasa de caldura…pentru mine cel mai placut anotimp va fi mereu PRIMAVARA…verdele intens al plantelor imi da senzatia de renastere,de proaspat,de curat…ei,asta e…eu imi petrec mult timp printre plante…acolo  ma gandesc ca daca ai credinta in inima ,il vei recunoaste pe cel RAU……eu,si gandurile mele impletite cu parfumul florilor…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

ZI DE DUMINICA

         duminica 19 iunie 2011

M-am dus la biserica Buna Vestire…slujba se oficiaza in limba araba…rugaciunea mea a fost una din inima…eu nu am cerut ceva anume pentru ca Dumnezeu stie chiar mai bine decat mine ceea ce-mi lipseste sau prisoseste…stie unde sunt…

-doar am spus:-iata,am venit,poate ca aici, unde nu-mi tulbura nimic gandurile ,eu, cu mintea in inima , ma exprim mai bine…si imi vei calauzi pasii pe drumul cel bun…

Parca cineva imi spunea ca vor veni vremuri si mai grele…

Eu am cerut doar putere ca sa nu ma ratacesc pe drumul meu…si am facut o rugaciune de multumire…

M-am intors acasa ,am urcat in padure,departe de lume si de framantarile ei ,am stat pe o stanca si m-am gandit…sunt atrasa de bisericutele de lemn  de prin pesteri ,paduri ,de vietile sfintilor de demult…m-am gandit laStefan cel Mare si la Daniil Sihastrul… la faptul ca nu suntem  veniti ca sa stam aici ,ci suntem doar trecatori…apoi  am citit Psalmul 50 si o rugaciune catre Maica Domnului…

Iata psalmul 50(l-am mai scris candva,poate cineva, care din intamplare intra aici ,vrea sa il citeasca)

Psalmul 50

Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, si dupa multimea indurarilor tale ,sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea, si de pacatul meu ma curateste, ca faradelegea mea eu o cunosc, si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie unuia am gresit, si rau inaintea Ta am facut, ca sa te indreptatesti intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand te vei judeca tu. Ca iata intru faradelegi m-am zamislit, si in pacate m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii tale ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu issop, si ma voiu curati; spala-ma-vei, si mai vartos decat zapada ma voiu albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie, bucura-se-vor oasele cele smerite. Intoarce fata ta de catre pacatele mele, si toate faradelegile mele sterge. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele. Nu ma lepada dela fata ta, si Duhul tau cel Sfant nu lua dela mine. Da mie bucuria mantuirii tale, si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pre cei fara de lege caile tale, si cei necinstitori la tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de sangiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea ta. Doamne, buzele mele vei deschide, si gura mea va vesti lauda ta. Ca de-ai fi voit jertfa, as fi dat: arderi de tot nu vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul zdrobit; inima infranta si smerita Dumnezeu nu va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavoirea Ta, Sionului, si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci binevoi-vei jertfa dreptatii, prinosul si arderi de tot; atunci vor pune pre altarul tau vitei.

sursa

Carte de rugaciuni

de la Manastirea SF.IOAN CEL NOU de la SUCEAVA

………

Biserica unde am fost este una greco-ortodoxa iar icoana care o reprezinta pe FECIOARA MARIA cu FIUL este pe partea dreapta…MAICA DOMNULUI il tine pe IISUS pe mana dreapta…

VORBE FRUMOASE…

**Florile primaverii sunt visele iernii,povestite dimineata ,la micul dejun al ingerilor.(Khalil Gibran)

**Credinta este o oaza in inima,la care nu poate ajunge nicidata caravana gandirii.

**Dragostea,este singura floare care creste fara ajutorul anotimpurilor.

**Prietenul,este raspunsul dat nevoilor noastre.

**In mintea mea este iarna,dar in sufletul meu se afla o primavara permanenta.(Victor Hugo)

Cu acestea in gand, pornesc intr-o noua zi din viata…fie ca aceasta (si toate celelalte)sa fie o zi buna pentru mine si pentru tine LUME!

 

MAI MULTE…DESPRE SINGURATATE

INGURATATEA OMULUI

de  OMAR  KHAYYAM

Sa-ti faci putini prieteni.Din tine nu iesi.

Caci prea des falsitatea credinta ne-o infrange

Cand ti se-ntinde o mana,’nainte de -a o strange,

Gandeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.

Nadejdile,-ascunse sa-ti stea de lumea toata.

In zambet sa te ferici de toti semenii tai,

Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tanar fara prieteni mai vechi de doua zile,

Nu te-ngriji de cerul cu-naltele-i festile!

Putinul sa-ti ajunga,si zavorat in tine,

Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte

Neincetat sa-i cauti.Si fugi de tonti si rai.

Daca-ti va da otrava un intelept,s-o bei-

Si-arunca antidotul ,un prost de ti-l intinde.

Renume daca ai sa capeti,hulit vei fi de vulg.

Dar daca te vei tine departe de multime,

Uneltitor te-or crede.Cum,Doamne sa ma smulg,

Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.

Curatul sange scoate-l din gaturi de ulcioare.

Caci inafara cupe-i,Khayyam azi nu mai are

Macar un singur prieten cu inima curata.

Cel care are paine de astazi pana maine

Si-un strop de apa rece in ciobul sau frumos,

De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?

De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

Cand zarile din suflet ni-s singura avere,

Pastreaza-le in taina,ascunde-le-n tacere.

Atat cat ti-s limpezi si vaz,si-auz,si grai-

Nici ochi si nici ureche,nici limba sa nu ai.

Nu stie nimeni taina ascunsa sus sau jos.

Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.

Straini suntem oriunde.Ni-i casa in tarana.

Bea-si termina-odata cu vorbe de prisos!

Tarzii acum mi-s anii.Iubirea pentru tine

Mi-a pus in mana cupa cu degetele-i fine.

Tu mi-ai ucis cainta si mintea ingereste.

-Dar timpul ,fara mila -si roza desfrunzeste…

Putina apa si putina paine

Si ochii tai in umbra parfumata.

N-a fost sultan mai fericit vreodata

Si nici un cersetor mai trist ca mine.

Atata duiosie la-nceput.De ce?

Atatea dulci alinturi si-atatea farmece

In ochi ,in glas,in gesturi-apoi.De ce?si-acum

De ce sunt toate ura,si lacrima,si fum?

Batran sunt,dar iubirea m-a prins iar in capcana.

Acum buzele tale imi sunt si vin si cana,

Mi-ai umilit mandria si biata ratiune,

Mi-ai sfasiat vestmantul cusut de-ntelepciune.

Tu vezi doar aparente.Un val ascunde firea.

Tu stii de mult aceasta.Dar inima ,firava,

Tot vrea sa mai iubeasca.Caci ni s-a dat iubirea

Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

 (OMAR kHAYYAM-poet,matematician,filozof,si astronom persan n.18 mai1048AD-1131AD)

%d blogeri au apreciat asta: