VACANȚA

sau forfota mulțimilor care fug după armonie și relaxare în diverse locuri ale planetei,împătimiți ai destinațiilor calde,insule exotice,țări străine…
Dar cine nu-și dorește o vacanță în care să își elibereze sufletul de tot zbuciumul acumulat?
Și eu am așteptat vacanța cu nerăbdare iar România este pentru mine cel mai bun loc, de aceea am plecat acolo.(ehe,jarul nestins al dorului de acasă care mereu se reaprinde.)
De cînd dădea cireșul în floare am hotărît că vom pleca să revedem din minunățiile țării.Din păcate nu am mai prins balul pomilor (decît virtual)și nici cireșele cercei pe ramuri…erau deja în borcane.
Am regăsit cireșul copilăriei care ne-a zîmbit larg și ne-a mîngîiat răcoros, că noi tocmai veniserăm de la 47 de grade…căldură domne’,nu glumă!
Ne-au cîntat lieduri păsărelele gureșe,am stat în fînul de curînd cosit și am îmbrățișat cu privirile albastrul nesfîrșit al cerului senin.Ne-am bucurat de liniștea care ne-a cuprins,pe care am ascultat-o și în fața careia nu-ți poți astîmpăra mirarea.

Așa sînt unii.Vin de prin meandrele vieții să privească cum le bate în poartă răsăritul de soare,dau mîna cu geana dimineții și se bucură de o nouă zi acolo,pe pămîntul bătrîn(plin de suferințe și el ca și omul) dar încă rodnic.
Satul românesc este plin de frumusețe și farmec,te invită să te bucuri,mai ales dacă ai o traistă de amintiri care îți îndoaie spinarea…


Dimineți și seri cu flăcări roșii,verdele cîmpurilor și pădurilor…acolo inima mea se întoarce mereu …la primul rai.
În zilele caniculare,că am prins și niște zile surori cu cele pe care le lăsaserăm acasă,ne-am răcorit la iaz sau am plecat în niște plimbări lacustre cu „gînsacul” unde am admirat apusul minunat de soare. />”
Am fost în vizite,am mai privit lumea și de „sus,”

am vizitat oameni dragi mie ,locuri pline de frumos în natura generoasă,lăcașuri de cult…m-am simțit acasă cu adevărat.



La mare nu am reușit să ajung dar am primit vederi frumoase de acolo ,poate data viitoare…de fapt,noi, iubim mai mult muntele.
Cînd am plecat,pe drumurile finalului de vară erau frînturi de toamnă și o tristețe în sufletul meu m-a însoțit pînă la destinație. (sentimentalismul de care sufăr dar oricum sînt mai „bogată”)
Le-am povestit celor de aici despre frumusețea României,despre magia locurilor,despre aerul curat de sub pădure,le-am arătat imagini și au fost foarte impresionați de abundența resurselor turistice românești, și-ar dori să călătorească acolo ,să vadă,că-s multe comori de văzut …
P.S

„Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii,punînd lacrimi lîngă zîmbet,punînd zîmbet lîngă plîns.”

Anunțuri

SFÎRŞIT DE AUGUST…

Am plecat în România să ne alinăm tristeţea...

Am plecat în România să ne alinăm tristeţea…

Răsărit de soare văzut din Tarom

Răsărit de soare văzut din Tarom

"Răsar, Mă-nalţ, Cobor Şi-apoi dispar, Şi-apusul meu e totuşi răsărit... Sînt vagabondul zilei de-a pururi solitar - Portret unic şi veşnic, expus în infinit."

„Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit…
Sînt vagabondul zilei de-a pururi solitar –
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.”

Pe pămînt românesc...

Pe pămînt românesc…

DSC05067 DSC05074 DSC05075DSC05094 DSC05098DSC05102 DSC05108DSC05116DSC05153DSC05266

DSC05268DSC05271DSC05277DSC05278DSC05279DSC05280DSC05284 DSC05285 DSC05286 DSC05293 DSC05320 DSC05321 DSC05283DSC05325 DSC05331 DSC05342DSC05272DSC05331DSC05130DSC05210DSC05346la umbra nucului batran am plins atit de multDSC05204DSC05217 DSC05219 DSC05245 DSC05248 DSC05251DSC05368 DSC05374 DSC05360DSC05376 DSC05379 DSC05381 DSC05383 DSC05388 DSC05389 DSC05390

"Padure, cine nu iubeşte suava ta melancolie,                         Tu ce ridici spre ceruri braţe visîndu-ţi dulcea poezie,                         Si care om venind în tine nu se pricepe înalţat,                         Cu ranile în piept închise, cu doru-n suflet alinat"

„Padure, cine nu iubeşte suava ta melancolie,
Tu ce ridici spre ceruri braţe visîndu-ţi dulcea poezie,
Si care om venind în tine nu se pricepe înalţat,
Cu ranile în piept închise, cu doru-n suflet alinat”.

" Vino-n codru la izvorul. Care tremura pe prund..."

” Vino-n codru la izvorul. Care tremura pe prund…”

DSC05401 DSC05400DSC05404 DSC05405DSC05427 DSC05429DSC05436

Mulţumesc familiei

Mulţumesc familiei

Mulţumesc prietenilor,vecinilor ,cu toţii oameni frumoşi la suflet ,pentru sprijinul pe care mi l-au oferit.

Mulţumesc prietenilor,vecinilor ,cu toţii oameni frumoşi la suflet pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în momente grele din viaţa mea.

CARACATIŢA

Victor Hugo-oamenii mariiExistă expresia: „Sub piatra stă pitit ţiparul”;ar fi mai potrivit să se spuna „Îndărătul liniştii se ascunde furtuna.”

„Ca să fim liberi şi drepţi nu depinde decît de noi.Seninătatea e de natură interioară.Iar primăvara veşnică se află în noi înşine.”Victor Hugo
******************

„MONSTRUL
Ca să îţi dai seama ce înseamnă o caracatiţă trebuie să dai ochii cu ea.
În comparaţie cu caracatiţa,balaurul cu şapte capete din poveste te face să zîmbeşti.
***
Caracatiţa n-are muşchi,n-are platoşă,n-are corn,n-are ac,n-are cleşte,n-are coadă cu care să apuce sau strivească,n-are înotătoare cu care să poată tăia,n-are aripi prevăzute cu unghii,n-are ţepi, n-are spadă,n-are electricitate ,n-are virus,n-are venin,n-are gheare,n-are cioc,n-are dinţi.Dar din toate animalele e cea mai perfect înarmată.
Dar în definitiv ,ce-i o caracatiţă?E o ventuză.
În recifele din largul mării,acolo unde apa îşi expune şi îşi ascunde toate splendorile,în adînciturile stîncilor,unde nu pătrunde nici o fiinţă omenească,în peşterile necunoscute,unde-i belşug de vegetaţie,de crustacee şi de scoici,sau sub adîncile portaluri ale oceanului,înotătorul care se încumetă,ispitit de frumuseţea locurilor să ajungă pînă acolo,riscă să o întîlnească.Dacă o întîlneşti vreodată,nu fi curios,fugi cît mai repede.Intri acolo fermecat şi ieşi îngrozit.
Iată ce înseamnă această întîlnire,întotdeauna cu putinţă printre stîncile din largul mării.carte-Victor Hugo
O formă cenuşie care şerpuieşte prin apă,de grosimea braţului şi lungă de aproape o jumătate de cot,o cîrpă,seamănă cu o umbrelă închisă fără mîner.Această zdreanţă vine spre tine încet-încet.Deodată se deschide,opt raze se desfăşoară brusc în jurul unei feţe cu doi ochi;aceste raze sînt vii;unduirea lor e ca o vîlvătaie;alcătuiesc un fel de roată ;pe de-a-ntregul desfăşurată,are un diametru de cinci picioare.Groaznică desfăşurare care se năpusteşte asupra ta.
Hidra apucă omul cu cangea.
Această lighioană se lipeşte de prada ei,o acoperă şi o leagă strîns cu panglicile ei lungi.Partea de dedesubt e de culoare gălbuie,cea de deasupra e pămîntie.Cu neputinţă să găseşti vreo asemănare acestei curioase nuanţe colbăite;ai spune că-i o vietate alcătuită din cenuşă şi care trăieşte în apă.Cînd se înfurie devine violentă.E moale,fapt care te înspăimîntă.
Nodurile ei leagă fedeleş,atingerile ei paralizează.
E ca o lighioană atinsă de scorbut şi acoperită de cangrene.
Caracatiţa nu poate fi smulsă cu nici un chip.Se face una cu prada.În ce fel?Prin vid.Cele opt braţe,roase la rădăcină,se subţiază treptat-treptat şi se termină prin nişte ace ascuţite.Sub fiecare din ele se înşiră două rînduri paralele de mici umflături,adevărate tumori purulente care merg descrescînd,cele mai mari la rădăcină,cele mai mici la vîrf;fiecare şir are douazecişicinci de asemenea umflături.Fiecare tentacul are cincizeci,iar animalul are în total patru sute.Aceste umflături sînt ventuze.Aceste ventuze sînt nişte zgîrciuri cilindrice,răsfrînte,pămîntii.La caracatiţele mari,ventuzele merg descrescînd de la un diametru cît al unei monede de cinci franci,pînă la grosimea unui bob de linte.Aceste crîmpeie de tub ies din animal şi apoi reintră în el.Ele pot pătrunde în corpul victimei pînă la o adîncime de un palmac.
Acest aparat de supt are fineţea unei claviaturi.Se ridică şi apoi coboară.Ascultă pînă şi cele mai neînsemnate dorinţe ale lighioanei.Nu exista sensibilitate care să egaleze însuşirea de a se contracta pe care o au aceste ventuze,contracţiuni care sînt întotdeauna proporţionale cu mişcările lăuntrice ale animalului şi cu exerciţiile dinafară.Balaurul are sensibilitatea unei mimoze.
***
Cel care scrie aceste rînduri a văzut cu ochii lui la Serk,în peştera zisă „dughenele”o caracatiţă urmărind înot un om care se scalda.După ce a fost omorîtă,a fost măsurată;avea un diametru de patru picioare engleze(un metru şi un sfert)şi au putut fi numărate patru sute de ventuze.Lighioana pe moarte le scotea încă înafară cu mişcări convulsive.
****
Cînd vînează sau stă la pîndă,caracatiţa se face nevăzută;se micşorează,se comprimă,se reduce la cea mai simplă expresie a ei.Se confundă cu penumbra.Pare o cută a valurilor.Seamănă a orice numai a făptură vienu.
Caracatiţa e ipocrită.N-o bagi în seamă,şi dintr-o dată se deschide.
O vîscozitate înzestrată cu voinţă,ce poate fi mai îngrozitor?Clei plămădit cu ură.
În cele mai limpezi şi mai albastre ape ţîşneşte această hidoasă şi lacomă stea a mării.Ceea ce e mai îngrozitor e că nici n-o simţi cînd se apropie.Aproape întotdeauna,în clipa în care ai zărit-o te-a şi înhăţat.
***
Nu are oase,nu are sînge,nu are carne.E flască.Înlăuntrul ei nu se găseşte nimic.E o piele.Îi poţi întoarce tentaculele pe dos aşa cum întorci degetele unei mănuşi.
Are un singur orificiu,la mijloc în locul de unde pornesc razele.Această deschizătură unică e anusul?E gura?E şi una şi alta.
Acelaşi orificiu îndeplineşte ambele funcţiuni.Intrarea e totodată şi ieşire.Lighioana are corpul rece.
Nu există strînsoare care să se compare cu aceea a cefalopodelor.
Căci eşti atacat de o maşină pneumatică.Ai de-a face cu vidul prevăzut cu picioare.Nu ţi se înfig în piele nici unghii,nici colţi;e un fel de crestare indescriptibilă a pielii.O muşcătură e lucru de temut,dar nu atîta cît o sugere.Gheara nu-i nimic pe lîngă ventuză.Gheara ,înseamnă animalul care pătrunde în carnea ta;ventuza,înseamnă corpul tău care se scurge în animal.Muşchii ţi se umflă,tendoanele ţi se răsucesc,pielea îţi plesneşte sub apăsarea spurcată,sîngele ţîşneşte şi se amestecă într-un chip înfricoşător cu limfa moluştei.Animalul te acoperă cu o mie de guri hidoase;lighioana se încorporează omului,om şi lighioană devin un amalgam.Te contopeşti cu ea.Această imagine de coşmar îţi stă pe trup.
Tigrul nu poate decît să te sfîşie,caracatiţa,oroare!te aspiră.Te trage spre ea şi în ea,şi ferecat,năclăit,neputincios,te simţi încet-încet vărsat în acest sac înspăimîntător,care e un monstru.
Mai mult decît faptul groaznic de a fi mîncat de viu e faptul de neînchipuit de a fi supt de viu.”

OAMENII MĂRII (Monstrul pag.287-293)

Victor Hugo

(n. 26 februarie 1802 – d. 22 mai 1885)

„Închin această carte insulei ospitalităţii şi libertăţii,acestui colţ din bătrînul pămînt normand,unde trăieşte un mic popor de nobili oameni ai mării-asprei şi blîndei stînci Guernesezy,astăzi azilul meu,şi poate şi mormîntul.
V.H”

**********

Dacă monstrul scriitorului Victor Hugo a fost doar rodul unei imaginaţii fabuloase ,sigur în viaţa sa reală s-a lovit de o „caracatiţă „,dovadă că a fost exilat timp de 19 ani.(din 1851 până în 1870 ). În acelaşi exil, Hugo a scris romanul Mizerabilii.

„La Piovra” puternică, cu tentacule regenerabile o întîlnim peste tot şi în toate în viaţa noastră de zi cu zi.Ca o consolare, caracatiţa, se mai poate găsi şi pe grătar ,în tigaie prăjită ,friptă ,etc pe la iubitorii de fructe de mare.N-am înţeles de ce toate formele de viaţă marine se numesc fructe de mare dacă totuşi sînt animale.

GÎNDURI…

la o cafea amară şi o curmală

la o cafea amara(cafeaua amară قهوه ساده  este un simbol al ospitalităţii în această zonă,se oferă de secole la toate evenimentele ,vesele sau triste.Unii beau zilnic o ceşcuţă,două înlocuind cafeaua dulce)

***

În fiecare clipă în lumea asta  mare există bucurii şi lacrimi.Unii se nasc şi alţii mor…o luminiţă se aprinde într-un colţ al lumii  şi o alta se stinge într-un alt loc.Se moare  în accidente,în războaie,dezastre naturale ,crime,de foame,de boli şi alte nenorociri care provoacă suferinţă oamenilor.Cineva anunţă la televizor cifre seci şi reci despre plecaţii din ultima zi …

Moartea nu vine aşa în vizită să te mîngîie pe creştet şi să plece,nu,ea e hotărîtă, vine şi te ia uneori din direcţia din care nu aştepţi.Cu toate că ştim că sîntem muritori ştim şi că ne-am născut în lumea care a devenit şi a noastră pentru a trăi.Călători pe cărările încurcate ale vieţii sîntem într-o continuă căutare,de fiecare dată altceva poate…marea aventură a fiecăruia dintre noi.Sîntem buni sau răi, cu diferite culori ale pielii,nu  alegem unde ne naştem iar viaţa are o agendă a ei proprie,ciudată ,astfel că ajungem în locuri la care cîndva nici nu ne gîndeam .Sînt Oameni şi oameni.De curînd,în 15 mai, a plecat dintre noi pentru totdeauna socrul meu.Eu m-am înţeles bine cu socrii,ne-am respectat reciproc.(chiar şi atunci cînd era vorba despre religie )Era un om onest cu mult ,mult umor, uneori cu o expresie ironică a buzelor ,alteori avea o figură severă cu ton autoritar cînd se hotărau lucruri importante,cînd erau probleme, că aşa se întîmplă  în viaţă.Înzestrat cu vitalitate a avut curajul de a răzbate …a fost refugiat la 19 ani,avut o viaţă plină cu de toate,familie mare ,copii mulţi,nepoţi şi strănepoţi …(copii pe care i-a trimis la şcoli,facultăţi care au fost capabili, le-a făcut case să fie aproape de el,le-a plantat copaci,vii şi multe altele.)

Uneori,cînd îl apuca dorul de locul unde s-a născut (în Palestina la vreo 18 km de Marea Mediterană)îmi povestea,spunea poezii şi cînta.Îmi înţelegea dorul meu de ţară…şi eu îi povesteam…tot la o cafea amara .

A fost ultima lui primăvară de care nu prea s-a bucurat cu toate că iubea mult natura.

A plecat într-un loc mai bun,unde nu sînt graniţe,vize şi mai ales politică…a fost lucid pînă la sfîrşit,(a dat ultimile sfaturi)însă  astmul bronşic pe care îl avea de nişte ani l-a obosit prea tare …şi avea  deja 85 de ani.trandafirul galben

***

De-atunci au înflorit flori,unele s-au scuturat,s-au copt primele agude,via şi-a croşetat ciorchini lungi,măslinele au ieşit de mult din flori la o vorbă,păsărelele ciripesc la fel prin copaci,nimic nu a stat pe loc.abia invata sa zboare...a căzut din cuib credViaţa merge înainte ,ne-a fost dată în dar ca să o trăim…fiecare după priceperea lui.M-am gîndit că viaţa omului se aseamănă cu plantele :

unele cresc repede pentru că  le prieşte solul sau se acomodează uşor,altele mai greu , au o perioadă cînd dau flori parfumate dar nu toate,culoricopacii fac fructe dar sint de  calităţi diferite…apoi se scutură  de vînturi, de furtuni şi de ploi sau se usucă şi cad…mai sînt şi dăunătorii care le fac rău.

Unii vin şi alţii pleacă,pe acest drum mai lung sau mai scurt rămîn urmele noastre .

Gînduri…

petale scuturatemuscatele si-au facut ghiveci printre cracile smochinului

***portocaliu vesel

 

 

 

 

 

 

agud vie

PIERDUŢI…

Cu puţin timp în urmă,mai precis pe 17 februarie,o imagine postată pe twitter de către un reprezentant ONU în Iordania a devenit rapid virală…fotografia reprezenta un băieţel sirian refugiat în vîrstă de 4 ani .El  căra o pungă de plastic( în care avea poate jucării la care nu a vrut să renunţe cînd a plecat din Syria,sau poate hăinuţe…cine ştie?)şi era singur în momentul găsirii lui de către angajatii UNHCR care l-au preluat şi trecut graniţa-(Jordan border)Mai tîrziu au mai fost postate şi alte imagini care au arătat că Marwan s-a reunit cu familia sa în Iordania la scurt timp şi s-a explicat că băiatul rămăsese în urma grupului  mare de refugiati.(cel mai mare procent este de femei şi copii)

*********

*Iordania are cel mai mare număr de refugiaţi primiţi

*Refugiatul nu numai

că străbate la picior o întindere de mile printr-un teren arid unde poate fi  rănit dacă încă nu a trecut graniţa,ci a lasat în urmă tot pentru a-şi salva viaţa,a plecat din iad

în video se arată salvarea unui copil de sub dărîmăturile provocate de o explozie

(haos,disperare,distrugere) şi poate nu a luat cu el decît familia şi vreo pătură să se învelească sau

ce a încăput într-un geamantan cărat pe toată distanţa aceea pe umeri sau pe cap,ca să îşi continuie viaţa într-o tabără de refugiaţi ,nevoiţi fiind să-şi facă un nou cămin departe de casa lor care poate nu mai există sau nu o vor mai vedea curînd.În toamna anului 2012 cînd a fost o furtună de nisip, o tabără de refugiaţi arăta cam aşa

*Numărul lor este tot mai mare.

*O generaţie pierdută se scria pe undeva…

dar există refugiaţi palestinieni din 1948 care nu s-au mai putut întoarce la casele lor şi continuă sa trăiască în tabere…de 3 generaţii

O mare parte din primii veniţi au plecat într-o altă lumecopac uscat ,(unii s-au uscat de durere )poate mai bună unde încap toţi fără nicio deosebire,unii dintre urmaşi au reuşit sa îşi facă un cămin ,alţii nu,dar toţi trăiesc cu furia aceea mută şi veşnica intrebare de ce au pierdut totul?

de ce le trebuie viză ca sa-şi vadă propriile pămînturi?

Trăim într-o lume în care parcă s-a semănat ura,cruzimea şi lăcomia fără de margini,se permanentizează conflictele şi se tot întind iar politica îşi joacă jocurile ei.Războiul nu aduce nimic bun pentru oameni,are pretinse motivaţii (a se vedea Irak-ul şi cîte altele de prin lume)este crud şi imoral,distrugătorul mediului ambiant.Oamenii doresc PACE.

ANEMONE, FLORI DE MIGDAL,ŞI SPERANŢE…

surisul anemonelorAzi mi-e gîndul la mama mea care a mai pus o floricică în buchetul vieţii ei  şi la fiica mea care a plîns cu lacrimi cît florile migdalilor amari de sub pădure după primirea rezultatelor de la examenele de iarnă.Bătălia cea mare are loc la vară aşa că mai are timp să înveţe şi pentru examenele de la vară şi pentru cele la care are note mici pentru a şi le ridica…alte teancuri de cărţi,CD-uri şi speranţe,alte strategii.Trăim într-o societate care te obligă să reuşeşti,iar tot felul de atotştiutori îţi oferă reţete de obţinere a succesului sigur ca şi cum pe drumul vieţii nu dăm deloc nas în nas cu eşecul. Poate că un eşec te face să devii mai serios,te aşează faţă în faţă cu tine şi astfel încerci să îţi vezi limitele…devii foarte sincer cu tine.Aşa gîndeam eu privind îndelung un fluturaş care s-a tot rotit prin grădină aşezîndu-se pînă la urmă pe iedera care vara ne ţine de umbrăfluturas şi e plină de flori mov…oare cum îşi organizează el clipele în scurta-i viaţă?migdal inflorit

Dar cum natura ne surîde şi se pregăteşte de o simfonie minunată a culorilor ,alungăm tristeţea,uităm de plăţi şi taxe aberante, încercăm să ne ţinem spinarea dreaptă ,să căutăm singuri soluţii şi desigur să zîmbim pentru a ne mîngîia sufletele.

Primăvara este aici,aproape…

fluturi,păsări,flori,culoare,bucurie şi speranţă,zîmbet de incîntare!

25 Nov.

Sinaxar

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

****************

Saint Catherine of Alexandria

By ,

Dates: 290s C.E. (??) – 305 C.E. (?)Known for: legends vary, but usually known for her torture on a wheel before her martyrdom

Feast Day: November 25

Also known as: Katherine of Alexandria, Saint Catherine of the Wheel, Great Martyr Catherine

How We Know About Saint Catherine of Alexandria:

Eusebius writes about 320 of a Christian woman of Alexandria who refused the advances of the Roman emperor and, as a consequence of her refusal, lost her estates and was banished.

Popular stories add more details, some of which conflict with each other. The following summarizes the life of Saint Catherine of Alexandria depicted in those popular stories. The story is found in the Golden Legend and also in an „Acts” of her life.

Legendary Life of Saint Catherine of Alexandria:

Catherine of Alexandria is said to have been born the daughter of Cestus, wealthy man of Alexandria in Egypt. She was noted for her wealth, intelligence, and beauty. She is said to have learned philosophy, languages, science (natural philosophy), and medicine. She refused to marry, not finding any man who was her equal. Either her mother or her reading introduced her to the Christian religion.

She is said to have challenged the emperor (Maximinus or Maximian or his son Maxentius are variously thought to be the anti-Christian emperor in question) when she was eighteen years old. The emperor brought in some 50 philosophers to dispute her Christian ideas – but she convinced them all to convert, at which point the emperor burned them all to death. She then is said to have converted others, even the empress.

Then the emperor is said to have tried to make her his empress or mistress, and when she refused, she was tortured on a spiked wheel, which miraculously fell apart and the parts killed some who were watching the torture. Finally, the emperor had her beheaded.

Veneration of Saint Catherine of Alexandria:

In about the 8th or 9th century, a story became popular that after she died, St. Catherine’s body was carried by angels to Mount Sinai, and that the monastery there was built in honor of this event.

In medieval times, St. Catherine of Alexandria was among the most popular saints, and was often depicted in statues, paintings, and other art in churches and chapels. She has been included as one of the fourteen „holy helpers,” or important saints to pray to for healing. She was considered a protector of young girls and especially of those who were students or in cloisters. She was also considered the patroness of wheelwrights, mechanics, millers, philosophers, scribes, and preachers.

St. Catherine was especially popular in France, and she was one of the saints whose voices were heard by Joan of Arc. The popularity of the name „Catherine” (in various spellings) is likely based on Catherine of Alexandria’s popularity.

In Orthodox Churches Catherine of Alexandria is known as a „great martyr.”

There is no real historical evidence for the details of St. Catherine’s life story outside these legends. Writings of visitors to the Mt. Sinai monastery do not mention her legend for the first few centuries after her death.

The feast day of Catherine of Alexandria, November 25, was removed from the Roman Catholic Church‘s official calendar of saints in 1969, and restored as an optional memorial on that calendar in 2002.

*********

Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai este cea mai veche din lume şi este considerată unicat …

picturile murale de mare valoare,candelele …

biblioteca cu manuscrisele…(a doua dupa Vatican)

Am adunat mai multe date de la cineva din Egipt şi cînd va fi linişte în zonă vrem să ne ducem cîteva zile acolo …

Şi cînd mă gîndesc cît de aproape e de noi …

punem deci la cale călătoria…

Să fie linişte şi pace !

(Cea dintîi prietenă a mea se numea tot Ecaterina…nu ne-am văzut de multă vreme )

OCTOMBRIE…

E toamna iar…

uneori mă plimb prin pădurea de aici de lîngă mine…

are copacii parcă prea inclinati…

îmi mai las acolo, pe stîncile albe,unele dintre gînduri…

in grija ei…

de atîta vreme ne stim încît putem să povestim împreună,

sa ne spunem ofurile…

ea,cu buzele crăpate parcă cerînd mereu apă

îmi arată culorile ei triste…

asa că

ma bucur  ca s-a răcorit vremea

si în curînd îsi va ostoi setea…

eu,

povestindu-i doar

de primăvara…

de doruri…

de padurile ei surori de pe alte meleaguri,

de verdele de acasă…

de temerile mele lăuntrice

trairi…

urcusurile si coborîşurile

vietii …

TRIBUTE TO A LEGEND

Celebra cântăreaţă Whitney Houston a încetat din viaţă…la 49 de ani…(1963-2012)

„Artista a murit cu o zi înainte de decernarea premiilor Grammy. Organizatorii evenimentului vor să introducă în programul galei, un tribut pentru Withney Houston. „(http://www.rtv.net)

 

 

 

 

********************

„Viata este uneori foarte zgarcita:trec zile,saptamani,luni si ani fara sa simti nimic nou.Totusi,odata ce se deschide o usa ,o adevarata avalansa patrunde prin spatiul deschis.Acum nu ai nimic ,iar in clipa urmatoare ai mai mult decat poti accepta.”

(P.Coelho)

 

 

GANDURI DE DUMINICA

Astazi 13 nov.pomenirea Sf.Ioan Gura de Aur

Am citit ,

Am ramas pe ganduri…

„Viaţa de aici este un han

37. Nu ştii că viaţa de aici este o călătorie? Oare eşti cetăţean? Nu! Eşti călător. Ai înţeles ce am spus? Nu eşti cetăţean, ci drumeţ şi călător. Să nu spui că am această cetate sau pe cealaltă. Nimeni nu are cetate. Ea se află sus, iar cele de aici reprezintă calea. Deci mergem în fiecare zi atâta cât firea încuviinţează cu bucurie. Oare cineva adună pe cale bani? Cineva, pe cale, ascunde aur în pământ? Deci când intri în han, spune-mi, te apuci să-l înfrumuseţezi? Nu, ci mănânci şi bei şi te grăbeşti să pleci! Viaţa de aici este un han. Am intrat, am străbătut viaţa de aici, să ne îngrijim să ieşim cu nădejde bună, să nu lăsăm nimic aici, ca să nu pierdem acolo. Când intri în han, ce-i spui copilului? Ia seama bine unde îţi pui lucrurile, nu cumva să laşi ceva aici, să nu se piardă ceva, nici mic, nici neînsemnat, ca să ne întoarcem cu toate lucrurile acasă! La fel şi noi în viaţa aceasta. Să vedem viaţa ca pe un han şi să nu părăsim nimic aici, în han, ci să le întoarcem pe toate în cetatea mamă. Eşti trecător şi drumeţ, sau mai bine zis, chiar mai neînsemnat decât trecătorul. De ce? îţi voi spune! Trecătorul ştie când intră în han şi când pleacă de acolo, pentru că îşi este propriul stăpân şi el hotărăşte când va intra şi când va pleca. Eu însă nu ştiu când intru în han, adică în viaţa de aici, nu ştiu nici când ies. Şi deseori pregătesc mâncăruri pentru multă vreme, dar Domnul mă cheamă degrabă: „Nebune! în această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20). Ieşirea din han este nesigură, deţinerea bunurilor nestatornică, în tot locul prăpăstii nenumărate, talazuri de pretutindeni. De ce alergi ca nebunul dupa umbre? De ce laşi adevărul şi fugi după umbre?”

(din „Două sute cincizeci de parabole” Sf Ioan Gură de Aur, Ed. Egumenița 2011)

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: