Song of the rain

Song of the Rain

by Khalil Gibran

I am dotted silver threads dropped from heaven
By the gods. Nature then takes me, to adorn
Her fields and valleys.

I am beautiful pearls, plucked from the
Crown of Ishtar by the daughter of Dawn
To embellish the gardens.

When I cry the hills laugh;
When I humble myself the flowers rejoice;
When I bow, all things are elated.

The field and the cloud are lovers
And between them I am a messenger of mercy.
I quench the thirst of one;
I cure the ailment of the other.

The voice of thunder declares my arrival;
The rainbow announces my departure.
I am like earthly life, which begins at
The feet of the mad elements and ends
Under the upraised wings of death.

I emerge from the heard of the sea
Soar with the breeze. When I see a field in
Need, I descend and embrace the flowers and
The trees in a million little ways.

I touch gently at the windows with my
Soft fingers, and my announcement is a
Welcome song. All can hear, but only
The sensitive can understand.

The heat in the air gives birth to me,
But in turn I kill it,
As woman overcomes man with
The strength she takes from him.

I am the sigh of the sea;
The laughter of the field;
The tears of heaven.

So with love—
Sighs from the deep sea of affection;
Laughter from the colorful field of the spirit;
Tears from the endless heaven of memories.

**************

Cîntecul ploii

de Khalil Gibran

Sînt stropi argintii picuraţi din cer de zei.
Natura mă primeşte pentru a-şi impodobi cîmpurile si văile.
Sînt perle frumoase, culese din coroana lui Iştar
De fiica Zorilor
Pentru a impodobi grădinile.
Cînd plîng, dealurile rîd;
Cînd se smeresc, florile se bucură;
Cînd mă inclin, toate lucrurile se bucură.
Cîmpul si norul sînt iubiti
Iar intre ei, eu sînt mesagerul milei.
Sting setea unuia;
Vindec suferinţa celuilalt.
Vocea tunetului anunţă venirea mea;
Iar curcubeul anuntă plecarea,
Sînt precum viaţa pămîntească,
Ce se naşte la picioarele stihiilor nebune
Şi sfîrşeşte sub aripile inălţate ale morţii.
Mă nasc din inima mării
Şi zbor cu vîntul.
Cînd văd un cîmp care are nevoie de mine,
Cobor şi imbraţişez florile si copacii
In milioane de feluri.
Ating încet ferestrele cu degetele-mi moi
Si vestirea mea este un cîntec de bun venit.
Toţi aud, dar numai cei sensibili inţeleg.
Căldura aerului imi dă naştere,
Dar, in schimb, eu o distrug,
Aşa cum femeia il intîmpină pe bărbat
Cu puterea pe care o ia de la el.
Sînt suspinul mării;
Rîsul cîmpului;
Lacrimile cerului.
Aşadar, cu dragoste-
Suspine din marea adîncă a afecţiunii;
Rîs din cîmpul multicolor al spiritului;
Lacrimi din cerul nesfîrsit al amintirilor.

MIHAI EMINESCU

NOW FAR I AM FROM YOU
Limba Romana
DEPARTE SUNT DE TINE
Now far I am from you, before my fire alone,
And read again the hours that so silently have gone,
And it seems that eighty years beneath my feet did glide,
That I am old as winter, that maybe you have died.
The shadows of the past swift stream across life’s floor
The tale of all times, nothings that now exist no more;
While the wind with clumsy fingers softly fumbles at the blind
And sadly spins the fibre of the story in my mind…
I see you stand before me in a mist that does enfold,
Your eyes are full of tears and your fingers long and cold;
About my neck caressing your arms you gently ply
And it seems you want to speak to me, yet only sigh.
And thus I clasp entranced my all, my world of grace,
And both our lives are joined in that supreme embrace. .
Oh, let the voice of memory remain for ever dumb,
Forget the joy that was, but that nevermore will come,
Forget how after an instant you thrust my arms aside,
For now I’m old and lonely, and maybe you have died.

Translated by
Corneliu M. Popescu

 

DEPARTE SÎNT DE TINE

Departe sînt de tine și singur lîngă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sînt bătrîn ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptînd în față-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vîntul lovește în ferești,
Se-toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești,
Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mîini subțiri și reci;
Cu brațele-amîndouă de gîtul meu te-anini
Și parcă-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu te strîng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
În sărutări unim noi sărmanele vieți…
O! glasul amintirii rămîie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult…
Voi fi batrîn și singur, vei fi murit de mult!

1878, 1 martie

Mihail Eminescu

De duminică

“Think of Others”

Mahmoud Darwish
„As you return home, to your home, think of others”

As you prepare your breakfast, think of others
(do not forget the pigeon’s food).
As you wage your wars, think of others
(do not forget those who seek peace).
As you pay your water bill, think of others
(those who are nursed by clouds).
As you return home, to your home, think of others
(do not forget the people of the camps).
As you sleep and count the stars, think of others
(those who have nowhere to sleep).
As you express yourself in metaphor, think of others
(those who have lost the right to speak).
As you think of others far away, think of yourself
(say: If only I were a candle in the dark).

////////////////

„Cînd vă întoarceți acasa, la domiciliu, gîndiți-vă la alții”

Cînd vă pregătiți micul dejun, gândiți-vă la alții
(nu uitați de hrana porumbeilor).
Pe măsură ce vă duceți războaiele, gîndiți-vă la alții
(nu uitați  de cei care caută pacea).
Cînd vă plătiți factura pentru apă, gîndiți-vă la alții
( la cei care sînt hraniti de nori).
Pe măsură ce vă întoarceți acasă, la domiciliu, gândiți-vă la alții
(nu uitați de oamenii din tabere( de refugiați).
Pe măsură ce dormiți și numărați stelele, gândiți-vă la alții
( la cei care nu au unde să doarmă).
Cînd vă exprimați în metaforă gîndiți-vă la alții
( la cei care și-au pierdut dreptul de a vorbi).
Dacă vă gîndiți la alții departe, gîndiți-vă la voi înșivă
(spun: dacă aș fi fost doar o lumînare în întuneric).

trad.mea

„Cu degete de frig adun…”

Acolo unde cred că ești
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simți și taci
Adăugat la rest mereu
Și nu mai pot înainta
Decît pierzîdu-mă și eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Și alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aș recunoaște-acum
Desperecheat și fără nimb.

Mi-e milă și să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Cîtă părere-i în destin
Cîtă greșeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un șal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mișcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Și fi-vor brazii îngrădiți
Acolo unde cred că ești
Printre barbari meteoriți.

În fiecare an aștept
Să ningă, să te pot vedea.
Dacă privești, dacă asculți,
Dacă mai înțelegi ceva.

Constanța Buzea

„TÎLCUL ZĂRILOR E NORUL”

Tîlcul florilor nu-i rodul,
Tîlcul morții nu e glodul.
Tîlcul flăcării nu-i fumul,
Tîlcul vetrei nu e scrumul.
Tîlcul frunzei nu e umbra,
Tîlcul toamnelor nu-i bruma,
Dar al drumului e dorul,
Tîlcul zărilor e norul,
Ducăușul, călătorul.

Tîlcuri

de Lucian Blaga

Internet Encyclopedia of Philosophy: Blaga, Lucian (1895-1961)

“Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă.
O iederă să fii lîngă obrazul meu, sunînd,
cînd reci curenții serii vin in pantă
din cerul rezemat pe-un singur gînd.
Să-ți fi știut căldura, lînga coastă,
de frunze tremurînd și lucind,
să fie-un singur trunchi secunda noastră
pe doua ramuri luna sprijinind.

Și foșnetul orașului, mai altul și mai smuls
ca marea din culoare, jos la diguri,
să fi bătut oprind cu un impuls
stîlpii tăcerii-naintînd, nesiguri.
S-aud cu-o frunză, cu o radacină,
mi-ar fi placut un anotimp sever,
cand ultimele ghețuri se dezbină
in ele insele. Și nu au loc și pier.”

O iederă să fii…

Nichita Stănescu

Wikipedia

Comoara neamului

"la noi sint codri verzi de brad"

Poporul meu cunoaște-o suferință
Nemărginit de dulce și de blîndă,
Ce-n vremuri grele ca și de izbindă
I-a mingiiat intreaga lui ființă.
Durere e,și-i chin, și e dorință-
Dar inima de dinsa ți-i flamindă
Iar taina sa e-atita de plăpindă
Incit te soarbe-n ea cu ușurință.
Din văi și munti,și valurile albastre
Se-nalță-n zbor de doine către astre
Cu-o gingașie atit de-armonioasă
Cum nici un neam nu i-a simțit fiorul.
Si n-a pătruns comoara cea duioasă
Din sfintul si supremu-i farmec:
DORUL.

de Mihai Codreanu
n. 25 iulie 1876-m.23 octombrie 1957
poet, dramaturg, avocat, traducător român ,  membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost considerat drept cel mai prolific sonetist român și părintele sonetului românesc.

This is my  beautiful country and my romanian nation.I m very proud of my romance and mistery country.I love Romania!

DE FLORII

trandafiri cataratori Rugă pentru Duminica Floriilor

Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decît ce sînt –
Un cîntec prea devreme, sau poate prea tîrziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vîrtej de vînt…
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă…
Colan de pietre scumpe din sîmburi de dovleac…
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decît aşa
Cum te-am văzut pe Tine –
C-aşa credeam că-i bine!…
Dar azi, cînd văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie!
(Ion Minulescu)
1881-1944
(poet și prozator român, reprezentant important al Simbolismului românesc )

La multi ani, tuturor celor ce poarta nume de flori! …

ÎNCEPUT DE APRILIE

migdalulLogodnă de primăvară
de Magda Isanos

Vai, frumusețea ceasului de-acuma
de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
și-alături să simțim sub talpă huma
de iarba vieții grea, cum de suspine
mi-i inima de când nu te-am văzut?
Vreau soarele, pe degetele noastre
unite, un inel să făurească;
albastre zările-n privirile-ți albastre
să le privesc și dragostea să crească
din rădăcini bătrîne ca grădina
(mai mîndră decît cea care s-a dus),
să-mi ierți, și eu să-ți iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult decît am spus.

(Magda Isanos (n. 17 aprilie 1916, Iași – d. 17 noiembrie 1944, București) a fost o avocată, poetă, prozatoare și publicistă română.)

« Older entries

<span>%d</span> blogeri au apreciat: