DIVERTISMENT

OMUL SI VIETATILE SALBATICE(II)

…………………………………………..**3.Omul,datoreaza multe lupului,celui care l-a invatat ca intre lupi trebuie sa vorbesti cu tact;

-la randul lor,lupii au deprins de la oameni zicerea ca”lupul este lup pentru om”sau”lupul este pentru lup om”.

-ca si lupii,oamenii obisnuiesc a se imbraca in piei de oaie,sa aiba si ele,oile,sentimentul implinirii lor pe acest pamant;

-deosebirea e ,ca oamenii iau de pe ele mai multe blani,le si mulg,le si mananca,lupii multumindu-se doar cu mancatul;

-blandetea tipica lupului cunoaste intre oameni cote valorice  superlative;

-lupii,invidiaza dantura noastra a omnivorilor,excelenta in tehnica incoltirii fara scapare a prazii,si pasta de dinti care face sa nu miroasa urat dupa aceea;

-e lucru hotarat-pe gura lupului se duc mai putine decat pe-a omului;

-un lup modern isi schimba nu parul ci naravul-e mai profitabil,ca naravul nu se vede si,in caz de necesitate,poate fi schimbat ori de cate ori se impune;

-„foamea de om” a lupilor e comparabila cu „foamea de lup”a oamenilor;

-o stima mutuala dainuie de veacuri intre oameni si lupi;

-pentru lupi oamenii sint insa animale comestibile;

-pentru oameni ,lupii nu…gusturile,nu se discuta;

4.Regele animalelor-leul,traitor pe alte meridiane ale globului,a dictat societatii omenesti ,odata pentru eternitate,un model exemplar de organizare ,bazat pe dreptul inalienabil al egalitatii intre mari si mici,puternici si slabi,intre erbivore si carnivore,intre coltosi si pacatosi;

-de aceea, la circ asezatul unui leu cu botul pe labe este un spectacol frumos si viu aplaudat de intreaga asistenta,cu toate ca nu intotdeauna legile „fair-play”-ului sint respectate de partile aflate la masa verde fata-n fata…

(va urma)

sursa

Ateneu 1987

CAINELE IZGONIT

 CAINELE IZGONIT    de G.ALEXANDRESCU

                 -fabula-

„Lupul cu toata prostia

Carmuia imparatia;

Si ca un stapanitor,

Unora le da avere,

Altora ,pe o parere,

Le lua chiar starea lor.

Favor,ura schimbatoare,

Izgonire sau chemare

Al domniei era plan.

Cainele gonit de soarta

S-auzise cum ca poarta

Sentimentul de dusman;

C-ar fi zis,nu stiu la cine,

Cum ca nu este prea bine

A manca atatia miei,

Si ca daca le aduna,

Lana lor pe orice luna,

Sa-i lase macar cu piei.

Asemenea mari cuvinte,

Precum fiescine simte,

Nu sunt prea de suferit.

Pe loc vrura sa-l goneasca;

Dar politica domneasca

Alte pricini i-a gasit.

A zis ca nimic nu stie,

Ca nu este bun sa tie

Un rang intre curtezani;

Ca la orice-l randuieste,

Nici o slujba nu-mplineste

Ca nu face nici doi bani.

Atunci vulpe,sarpe,broasca,

Fara macar sa-l cunoasca,

De prostia lui vorbea.

Unul zicea ca glas n-are,

Altul ca nu este-nstare

O piatra de jos sa ia.

Se mira cum de rabdase

Domnul,si nu departase

Pe un caine ticalos,

A caruia toata treaba

E sa manance degeaba,

Far-a face vrun folos.

Dar dupa o lunga vreme,

Satul in zadar a geme,

Jalba cainele a dat,

Zicand ca de-acu-nainte,

Toate ii vor parea sfinte,

Numai sa fie iertat.

Adesea nenorocirea

Schimba gandul si simtirea:

Pe loc fu si slobozit.

Cinsti,averi nu se mai spune:

Ce zicea el erau bune,

Duhul lui era vestit.

Intr-o zi neavand treaba,

Domnul pe ai sai intreaba:

„Voi de caine,ce ganditi?”

Serpi,soparle,deodata

Toti raspunsera indata:

„Inaltime,sa traiti!

Tuturor este placuta

Cinstea cea cu drept facuta

Astui vrednic dobitoc.

Al lui cap,a lui stiinta,

Glas,putere,iscusinta

Pentru noi sunt un noroc.

De trup este prea puternic,

De slujbi multe este vrednic,

Si in lupte e vestit.”

-„Astea le stiam prea bine,

Stiam ce i se cuvine,

Dar atunci era gonit.”

%d blogeri au apreciat asta: