MIGDALUL este unul dintre primii pomi din neamul prunilor care infloreşte pe colinele de aici încă de la sfîrşitul lunii ianuarie .Un spectacol floral pe crengile goale ,pentru că frunzele apar după flori la diferenţă de cîteva zile…azi deja are frunzuliţe ceea ce înseamnă că eu am pierdut momentul cînd mugurii au plesnit rînd pe rănd.Copacul din imagine este unul sălbatic care creşte chiar şi pe marginea drumurilor,
a padurilor,deci este migdalul amar,cel dulce fiind cultivat în grădini sau ferme pomicole.Prin mitologia greacă era o legendă ale cărei personaje erau Phillys şi Demophon…el rege al Atenei iar ea fiică de rege trac.La intoarcerea din războiul troian in călătoria lui spre casă ,Demophon a fost găzduit de Phillys şi aşa s-au cunoscut , s-au îndrăgostit unul de celalalt şi s-au căsătorit.Dar el era obligat să ajungă în Grecia că murise intre timp tatăl său şi multe treburi îl aşteptau să fie rezolvate,aşa că ,a convenit cu Phillys să se întoarcă la ea după un timp stabilit ,au legat jurămînt şi el a plecat spre patria lui iar ea a rămas să îl aştepte.Cum niciodată lucrurile nu ieş aşa cum sînt gîndite, Demophon nu şi-a călcat jurămîntul de a se întoarce doar că a întîrziat.În acest timp, Phillys, în aşteptarea-i îndelungată a suferit mult ,şi părîndu-i-se că iubirea şi legămîntul au fost trădate, în grozava-i amărăciune şi fără de nici o speranţă, ea şi-a curmat propria viaţă.Se spune că zeilor le-a fost milă de ea şi au
preschimbat-o într-un migdal iar cînd a ajuns Demophon copleşit de vinovăţie şi îndurerat şi a îmbrăţişat copacul , acesta a înflorit înainte de a face frunze ca un răspuns al dragostei de dincolo de nefiintă.Poate de aceea migalul este şi dulce şi amar( ca şi dragostea ),cu flori delicate albe sau roz care înfloresc atat de devreme.În unele locuri migdalul înfloreşte chiar fiind sub zăpadă cînd şi gîndurilor omului parcă le este frig de aceea cred ca el este un vestitor curajos al primăverii plină de sperantă,culoare.lumină şi vise.Migdalul , copacul cu înţelesuri biblice creşte spontan şi este cultivat în multe zone ale lumii pentru fructele de o mare valoare nutritivă.Dar mai multe despre acestea atunci cînd se vor face.Acum, migdalului (pe aici i se spune LOZ)îî urmează,corcoduşul,,caisul,piersicul,prunii,goldanele…cireşii şi vişinii atît de dragi mie nu prea cresc pe aici dar mă bucur de celelalte pe care ni le oferă natura generoasă…de extraordinarul spectacol floral al primăverii.
POMUL CURAJOS
februarie 11, 2013 la 12:34 (SENTIMENTE)
Tags: almond flower, Arts, Demophon, Demophon of Athens, flori de migdal, flowers, God, Grecia, legend, legenda, Los Angeles, mai multe despre, migdalul, Natura, Nature, primavara, Romania, spring, United States, لوز, ورد, yousef59, جمال, ربيع, زهور, طبيعة خلابة
„CE E VAL CA VALUL TRECE”…
ianuarie 15, 2013 la 15:16 (POEZIE)
Tags: adese, apple, Bucharest, Consumer Electronics Show, Dar, Easter Island, Education, England, Ethnicity, Fujifilm, God, Indigenous People, joace, mihai eminescu, omul, Organizations, Pacific Islanders, poems, poeti romani, poetry, poezie, São Paulo, The Girl Of My Best Friend, United States, Vocus
(născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/eveniment/8032-15-ianuarie-ziua-poetului-national-al-romanilor-ziua-culturii-nationale.html
GLOSSĂ
Toate-s vechi si nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă si socoate;
Nu spera si nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramîi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
In auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşază-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Cînd cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Purtînd masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate,
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău si ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sînt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe.
Tot ce-a fost ori o sa fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Tu te-ntreabă si socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun cîte există,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă.
Alte măşti, aceeasi piesă,
Alte guri, aceeasi gamă,
Amăgit atît de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera cînd vezi mişeii
La izbînda făcînd punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte.
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dînşii să se plece,
Nu te prinde lor tovaraş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cîntec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vîrteje.
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în lături,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor masură?
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămîi la toate rece.
Tu rămîi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teamă.
Tu te- ntreabă şi socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
(1883, decembrie)
Weekend cu ceai de scorţişoară…iarnă…oameni de zăpadă…
ianuarie 13, 2013 la 15:53 (SENTIMENTE)
Tags: AMMAN, ceai de scorţişoară, curent, David S. Miller, Easter Island, fi, fost, GEORGE COSBUC, God, Government, iarna, mama, Military, Mozilla Foundation, oameni de zăpadă, peste, Travel and Tourism, United States, قرفة, zapada, رجل ثلج, شاي قرفة, شتاء, شتاء في الاردن
Scorţişoara,condiment popular folosit la aromatizarea plăcintelor,prajiturilor şi a altor bunătăţi se foloseşte aici în perioada sezonului rece ca remediu impotriva frigului. .. trateaza extremitatile reci, crampele musculare, durerile cauzate de raceala sau gripa, durerile reumatice…
Noi adăugăm în cana de ceai,fulgi de cocos şi nucă pisată
sau combinăm miere de albine cu scorţişoară pudră şi ne încălzeşte în zilele friguroase de iarnă …
cînd vîntul suflă cu vreo 110km/oră şi unii înfruntă frigul mai greu…
Presa locală spune că intr-o singură săptămînă s-au vîndut peste 1,5 milioane de butelii (timpul in care s-a instalat frigul in regat şi temperaturile au coborît la -grade)iar consumul de curent electric zilnic a fost foarte ridicat din cauza folosirii aparatelor electrice pentru încălzit locuinţele…
Dar oamenii a
u ieşit afară
şi s-au bucurat de
decorul alb…s-au încălzit făcînd oameni de zăpadă aşa cum a simţit fiecare…
Eu m-am gîndit la iernile şi poeziile copilariei mele uitîndu-mă la băiatul meu… nu ar fi vrut să intre în casă să se încălzească între reprizele de bătăi cu zăpadă nici dacă aş fi bătut cu pumnul în masă …
şi mie îmi plăcea să mă arunc în întinderea albă ,pufoasă şi îmbietoare a zăpezii iar mama la fel ne striga…
iar noi ,nu ne grăbeam să răspundem…cum fac şi ei azi…
,,Sint copii. Cu multe sănii
De pe coastă vin ţipînd,
Şi se-mping şi sar rîzînd;
Prin zăpadă fac mătănii
Vrînd-nevrînd.
Gură fac ca roata morii:
Si de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gîlcevesc
Vrăbii gureşe, cînd norii
Ploi vestesc.”
(Iarna pe uliţă de George Coşbuc)
CEA MAI SCURTĂ ZI…CEA MAI LUNGĂ NOAPTE
decembrie 21, 2012 la 17:37 (Uncategorized)
Tags: Christmas, christmas day, email, God, Google, Hermit, Holidays, Jordan, Leonard Oprea, nbsp nbsp nbsp nbsp nbsp, New Year, Stone Roses, Thelonious Monk, tristete, مربعنية
Astăzi 21 decembrie este Solstiţiul de Iarnă…
am intrat calendaristic în cele 40 de zile de frig numite *maarbanie*(مربعنية)
Primele semne deja se simt,se văd…
Vîntul aspru a măturat copacii şi i-a despuiat de frunze,a culcat la pamînt floricelele iar o tufă de trandafiri a îndoit-o pînă la pămînt…
a jelit o noapte întreagă pe la ferestrele mele…
timp rece,
tulbure,
ploios,trist…
TENEBRELE INTERNETULUI
mai 2, 2012 la 16:41 (Uncategorized)
Tags: Business, Campania, copii, deep web, educatie, Ethnicity, Exista, Free, God, Hosting, Indigenous People, internet, interzis, Jordan, Jordan Times, Maori, online predators, Organizations, Pacific Islanders, PC, Polynesians, pradatori online, scoala, site, Web Design and Development
O sedinta la scoala fiicei mele …
problema nu e noua..
.Ministerul Tehnologiei si Comunicatiilor va lansa o campanie de protejare pentru copiii care utilizeaza internetul si care pot cadea cu usurinta victime pradatorilor online..
initiativa de a bloca site-urile pornografice…mijloacele de filtrare…
sunt implicati elevi,parinti,parteneri
Campania va ajuta la educarea copiilor,cum sa foloseasca internetul ,cum sa fie atenti…
va fi in cooperare cu UNICEF,agentii locale si internationale care lucreaza in domeniul protectiei copiilor si a drepturilor de familie si va fi numit „net sigur pentru copii”(a anuntat si Jordan Time)
Nu-mi imaginez cine sunt cei care vor sa santajeze copiii dar nici nu inteleg de ce si-ar posta poze nud copiii…si multe altele…
M-am tot gandit la chestia asta …din moment ce se porneste o campanie inseamna ca au fost victime intr-adevar…
M-am dat si eu la citit materiale despre internet,despre pericole…o alta fatza…
cred ca trebuie sa stim…
aici un material foarte interesant:despre internetul vizibil si invizibil
„Cum ar fi dacă ai afla că Internetul pe care îţi petreci zilnic timpul nu este decât o mică parte dintr-un întreg mult mai vast şi, în cea mai mare parte, mai întunecat? Cum ar fi dacă ceea ce credeai că ştii despre Internet se dovedeşte a fi doar o mică parte din ceea ce ESTE cu adevărat Internetul? Cum ar fi dacă ţi-aş spune că există un Internet “ascuns”, care cuprinde de câteva sute de ori mai multă informaţie brută decât Internetul “vizibil”? Păi… e adevărat. Există un astfel de Internet.”
http://ellun.es/2012/04/18/deep-web-tenebrele-internetului/
adica sa ne facem o idee…cam cat stim despre internet…
Nu stiu daca are sau nu fetze ascunse…cred ca trebuie sa avem noi parintii grija pe unde ne umbla online odraslele noastre …sa le explicam …
ca navigand pe net poti ajunge prin locuri unde chiar nu ai ce cauta…
http://www.studlife.com/scene/2011/10/13/unearthing-the-deep-web/
http://www.familysafecomputers.org/predators.htm
Some Helpful Web Sites for More Information:
http://www.fbi.gov/publications/pguide/pguidee.htm
http://www.ic3.gov
http://www.missingkids.com
http://www.netsmartz.org
http://www.staysafe.org
http://www.isafe.org/
„INSECTELE SUNT COMESTIBILE”(?)
aprilie 21, 2012 la 13:06 (STIATI CA?)
Tags: Alimentation Couche-Tard, branza, cafea, Canada, carmin, CINE, cofee, dimineata, God, Health, intr, Leonard Oprea, mare, news, Organizations, People, Peru, sarayanews, Soroptimist International, STARBUCKS, stiri, trec, Trilogy of Theophil Magus - The Truth, United States, قهوة, vegetarian, Women, ستار بوك
Citesc stirile la cafeaua de dimineata…
Mai sa fie..insecta in cafea…
„cosenila”se numeste,traieste printre cactusi in Mexic si America de Sud…si pentru ca se hraneste cu fructele rosii de cactus, culoarea se concentreaza in corpul ei…devenind un aditiv folosit in industria alimentara…
Pentru a obtine vopseaua rosie din ganganiile impricinate ,mai intai acestea se culeg de pe cactus,se lasa sa moara ,sa se usuce,presupun ca se toaca si gata” colorantul”…un intreg proces…
Peru…mare exportator…
Compania a afirmat intr-o declaratie oficiala ca aditivul se foloseste inca din sec.XV…
si ca „insectele sunt comestibile si in conditii de siguranta pentru sanatate”
Reteaua de cafenele STARBUCKS a decis introducerea pigmentului in cafea,”Lafrapuccino” Pferolh…
OMS avertizeaza insa ca acest pigment in compozitia unor alimente provoaca alergii…astm…
De retinut ca pigmentul „carmin”se mai gaseste in gemuri,paine,branza si multe altele…
„Starbucks”recunoaste utilizarea de insecte in pregatirea cafelei…
E bine ca imi fac acasa cafeaua…dar cum ramane cu celelalte alimente ?
Cine stie ce mai aflam maine…
De fapt am vazut niste salate decorate cu gandaci si alte ganganii ca fiind declarate „delicatese exotice”…pentru cei obisnuiti cu asa ceva ,o fi…
dar nu toata lumea poate consuma cafea cu viermele stacojiu…
Asa ca pentru cei care inca nu au aflat macar sa stie…iar daca nu au nici un fel de repulsie pot sa bea linistiti
„Lafrapuccino” sau alte cafele
La cate se intampla in lumea asta…
si daca e din sec.XV….si semnalat abia acum…
„carmin”-ul…facut din cosenila…
cred ca trec la vegetarieni…
Stirile
in araba
de aici:
BABA SENINA SI ZAMBITOARE…
martie 5, 2012 la 20:36 (SENTIMENTE)
Tags: aduc, afara, Baba Dochia, babele, ceahlau, Chiang Mai, God, House of Este, neamt, Organizations, People, primavara, Provinces, Soroptimist International, spring, Thailand, United States, Women
Baba Dochia si legenda ei http://www.ceahlau.neamt.ro/legenda_dochiei.php…nu este cunoscuta prin aceste locuri…
In unii ani am uitat si eu de ea pentru ca au fost ierni blande…anul acesta chiar le-am reamintit si la cei ai casei legenda…de fapt ele sunt mai multe dupa cum stim,insa la copii le-a placut aceea in care Dochia ar fi fost fiica lui Decebal…
Zilele de dupa 1Martie au fost foarte friguroase…ultimile ploioase…se zice ca babele ploioase aduc belsug…eu nici belsug n-am vrut ci doar sa ajung la ambasada ca erau acolo martisoare …si au sarbatorit…drumurile blocate nu m-au lasat sa ajung…
Baba de azi insa, a fost prima zi senina,zambitoare…daca s-ar fi putut as fi imbratisat-o pentru ca a fost luminoasa…si copiii au putut sa se duca la scoala dupa atata vreme ,iar afara o alta culoare mai vesela a luat locul celei terne.Mi-am amintit cum ne alegeam demult „Baba”…uneori mai trisam si ne alegeam chiar doua…acum ma uit la baba de la JMD(Jordan Meteorological Departament)sa vad cam cate cojoace trebuie sa ne punem,butelii de gaz etc.Si babele urmatoare vor fi insorite asa ca vom sta mai mult pe afara…sa ne incalzim natural chiar daca mai avem cate un „cojoc „pe noi…putem vorbi de PRIMAVARA…da,e aproape…nu vom mai avea timp decat pentru ea…
IARNA NU S-A TERMINAT …
februarie 22, 2012 la 01:31 (SENTIMENTE)
Tags: afara, bucur, cold, Dar, dimineata, frig, God, Jordan Times, kingdom of jordan, nins, oara, Organizations, People, Petra, raceala, snow, Soroptimist International, teachers strike, United States, winter, Women
Din 17 februarie un frig strasnic a stapanit Iordania…
Toata lumea s-a bucurat de zapada …(asta fiind a doua oara cand a nins in aceasta iarna)mai ales ca aici este foarte uscat vara … din urma zapezilor si ploilor s-au adunat in baraj multe milioane de metri cubi de apa cu care se vor iriga culturile la vara cand va fi nespus de fierbinte …partea buna a lucrurilor,ca desigur au fost si altele…
-vantul grozav de rece si puternic a spulberat zapada si au fost drumuri blocate
-450 de turisti straini au fost salvati la Petra unde ramasesera blocati
-in unele locuri reteaua electrica a cedat din cauza suprasolicitarii ,pentru ca atunci cand este frig oamenii folosesc tot felul de sobe electrice pentru incalzirea caselor…
Mi-am amintit de o vorba :
„Iarna nu-i ca vara”!
As mai putea spune ca frigul din Orient este si el diferit de cel din Europa…cu alte cuvinte s-a dardait ,frigul ne-a muscat chiar si pe langa sobe…
s-a tusit (Tusea-n fa major din Traviata) si s-a baut sirop de busuioc …si alte leacuri pentru raceala care ne-a luat pe toti…
Astazi a iesit soarele si la mine s-a uscat pe afara…doar dimineata este inghetat…
Dar eu bucur ca s-a terminat cu greva profesorilor si s-au deschis scolile…or fi ajuns la un consens cu guvernul cred…da si frigul a fost contra…
„As teachers ‘strike ends ,debate on make -up classes begins”
Pana vor recupera toata materia ,va dura ceva timp…
14 FEB.
februarie 14, 2012 la 22:44 (SENTIMENTE)
Tags: acea, Arts, casatorii, Claudius, day, Dramas, exist, Free, God, Hosting, if, if you didn't exist, iubi, Joe Dassin, Leonard Oprea, Lupercalia, Programs, sfantul valentin, Television, Third Watch, United States, valentine s day, Valentine's Day, vrem, Web Design and Development, you, YouTube, ziua
Valentine’s day – o pseudo sarbatoare
Ziua de 14 februarie a devenit de ceva vreme, o zi pentru consumatorii de cantitate. Sunt multe persoane care, in aceasta zi, se inghesuie cand aud de un concurs care are la baza sarutul. Nu conteaza ca nu cunosti persoana pe care urmeaza sa o saruti, ca esti lipsit de simtaminte, important e sa castigi premiul. Iar daca o cunosti, sau mai mult, daca o iubesti, ce rost are sa te iei la intrecere cu altii sarutand? Are, devii penibil.
Daca iubirea comerciala dureaza doar o zi, negustorii nu stau cu mainile in san. Impacheteaza tot ce au, in inimioare. Iar oamenii sunt dornici sa adune cat mai multe inimioare de acest gen. Se cer mai mult astea, decat cele care bat.
E uimitor cu cata lejeritate imprumuta romanul pseudo sarbatori. A iubi inseamna a fi intr-o continua sarbatoare. Deci, iubirea nu are termen de garantie, ea nu este valabila doar o zi.
Sunt posibile astfel de zile pentru ca purtam masti. Iar sarbatorile de acest gen, intretin mastile. Cei care nu poarta masti, sunt dezgustati de cum primesc oamenii ziua de 14 februarie. Oamenii firesti, nu se indragostesc doar pentru ca exista o zi de acest gen, iar cei ce iubesc, nu iubesc mai aprins pentru ca s-a ridicat o zi la rangul de „ziua indragostitilor”. Se uita ca nu sarbatoarea provoaca iubirea, ci iubirea naste sarbatoarea, ca bucurie a intalnirii.
Sfantul Valentin, cinstit pe 30 iulie (in calendarul rasaritean), a fost martirizat pentru ca a casatorit tineri, in secret, in timpul imparatului Claudius al II-lea, iar noi, in aceasta zi, vrem casatorii de o zi. Mentionam ca imparatul Claudius eliberase un decret prin care interzicea oficierea casatoriilor soldatilor, pe motiv ca nu putea avea o armata puternica cu soldati casatoriti. Acest sfant, luptand impotriva desfraului impus de imparat, poate fi considerat sfantul casatoriei.
Esti considerat depasit, inactual, demodat, daca nu saruti si imbratisezi in aceasta zi. In ochii celor ce pretuiesc Valentine’s day, sarutul si imbratisarea sunt lipsite de valoare in celelalte zile. Acest lucru ne aminteste de serbarile pagane, numite Lupercalia. In cadrul acestor serbari, exista si obiceiul ca numele tinerilor necasatoriti sa fie introduse intr-o urna, din care burlacii trageau cate un bilet. Conform obiceiului, trebuia sa o curteze si sa aiba o relatie trupeasca cu ea, in vederea potrivirii pentru casatorie.
Au fost si poate mai sunt persoane care au spus ca nu e nimic rau in a avea o zi inchinata dragostei. Tinand seama de faptul ca dragostea trebuie traita, nu o putem reduce la o singura zi, pentru ca ea nu poate fi consumata.
Adrian Cocosila
***************
Nu stiu daca mai asculta cineva muzica asa de veche…melodia este una superba…
„Daca tu n-ai exista”-Joe Dassin
Isi mai aminteste oare cineva de ea?
DE IARNA…
ianuarie 27, 2012 la 19:49 (SENTIMENTE)
Tags: Accessories, amp, Arts, BBC, Business, God, iarna, Leonard Oprea, nbsp, personal, poems, poeti romani, poezie, Shopping, winter, YouTube
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.