BIVOLUL SI COTOFANA

Bivolul si cotofana     de George Toparceanu

Pe spinarea unui bivol mare,negru,fioros,

Se plimba o cotofana

Cand in sus si cand in jos.

Un catel trecand pe-acolo s-a oprit mirat in loc:

-Ah,ce mare dobitoc!

Nu-l credeam asa de prost

Sa ia-nspate pe oricine…

Ia stai, frate ,ca e rost

Sa ma plimbe si pe mine!

Cugetand asa ,se trage indarat si-si face vant,

Se piteste la pamant

Si de-odata -zdup!-ii sare

Bivolului in spinare…

Ce s-a intamplat pe urma nu e greu de-nchipuit.

Apucat cam fara veste,bivolul a tresarit,

Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture,si-apoi

Sa-l rastoarne,

Sa-l ia-n coarne

Si cat colo sa-l arunce,ca pe-o zdreanta in trifoi.

-Ce-ai gandit tu oare ,javra?Au crezut-ai ca sunt mort?

Cotofana treaca,mearga,pe spinare o suport

Ca ma apara de muste,de tantari,si de tauni

Si de alte spurcaciuni…

Pe cand tu,potaie proasta,cam ce slujba poti sa-mi faci?

Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,

Bivol mare si puternic,gospodar cu greutate,

Sa te port degeaba-n spate?

CAINELE IZGONIT

 CAINELE IZGONIT    de G.ALEXANDRESCU

                 -fabula-

„Lupul cu toata prostia

Carmuia imparatia;

Si ca un stapanitor,

Unora le da avere,

Altora ,pe o parere,

Le lua chiar starea lor.

Favor,ura schimbatoare,

Izgonire sau chemare

Al domniei era plan.

Cainele gonit de soarta

S-auzise cum ca poarta

Sentimentul de dusman;

C-ar fi zis,nu stiu la cine,

Cum ca nu este prea bine

A manca atatia miei,

Si ca daca le aduna,

Lana lor pe orice luna,

Sa-i lase macar cu piei.

Asemenea mari cuvinte,

Precum fiescine simte,

Nu sunt prea de suferit.

Pe loc vrura sa-l goneasca;

Dar politica domneasca

Alte pricini i-a gasit.

A zis ca nimic nu stie,

Ca nu este bun sa tie

Un rang intre curtezani;

Ca la orice-l randuieste,

Nici o slujba nu-mplineste

Ca nu face nici doi bani.

Atunci vulpe,sarpe,broasca,

Fara macar sa-l cunoasca,

De prostia lui vorbea.

Unul zicea ca glas n-are,

Altul ca nu este-nstare

O piatra de jos sa ia.

Se mira cum de rabdase

Domnul,si nu departase

Pe un caine ticalos,

A caruia toata treaba

E sa manance degeaba,

Far-a face vrun folos.

Dar dupa o lunga vreme,

Satul in zadar a geme,

Jalba cainele a dat,

Zicand ca de-acu-nainte,

Toate ii vor parea sfinte,

Numai sa fie iertat.

Adesea nenorocirea

Schimba gandul si simtirea:

Pe loc fu si slobozit.

Cinsti,averi nu se mai spune:

Ce zicea el erau bune,

Duhul lui era vestit.

Intr-o zi neavand treaba,

Domnul pe ai sai intreaba:

„Voi de caine,ce ganditi?”

Serpi,soparle,deodata

Toti raspunsera indata:

„Inaltime,sa traiti!

Tuturor este placuta

Cinstea cea cu drept facuta

Astui vrednic dobitoc.

Al lui cap,a lui stiinta,

Glas,putere,iscusinta

Pentru noi sunt un noroc.

De trup este prea puternic,

De slujbi multe este vrednic,

Si in lupte e vestit.”

-„Astea le stiam prea bine,

Stiam ce i se cuvine,

Dar atunci era gonit.”

%d blogeri au apreciat asta: