mai multe…despre…

Trăim puţin
de Radu Zaharescu(1941-2011 )

Trăim puţin, se scurge lunga vreme
Pe lîngă noi, prin noi şi peste noi,
În rădăcini ne ducem şi-n poeme
Şi parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puţin.

Şi nu vedem salcîmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Şi parcă ieri compătimeam bătrînii
Că merg încet.

Iar mîine înspre alt
Tărîm vom trece.

Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfîrşit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puţin.

Şi doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Cînd vremea peste noi un giulgi întinde,
Cînd tot murim, depinde cum murim.
Trăim puţin şi nu avem ce face
Şi zbuciumul e fără de folos.
Dar pînă ce vom reintra în pace –
Deşi puţin, hai să trăim frumos!

********

Vară uscată, fierbinte…

cu atîtea conflicte pe harta lumii care nu e clar deloc cum se vor soluţiona.(?)

Mă gîndesc la umbră,răcoare,la linişte şi pace în toată lumea,la nevinovaţii care mor inutil în conflicte armate care curmă atîtea vieţi

şi citesc:(re)

„The book is about Palestine, the occupied territories, and not about Israel. Forced segregation in the West Bank and terrible oppression of the Palestinians create a situation accurately described by the word. I made it plain in the text that this abuse is not based on racism, but on the desire of a minority of Israelis to confiscate and colonize Palestinian land. This violates the basic humanitarian premises on which the nation of Israel was founded. My surprise is that most critics of the book have ignored the facts about Palestinian persecution and its proposals for future peace and resorted to personal attacks on the author. No one could visit the occupied territories and deny that the book is accurate.”

Jimmy Carter-39 the President Of the United State 1977-1981

Nobel Peace Prize 2002

****

în engleză se poate citi şi de pe amazon

clik pe imagine

****

Corneliu Florea -Canada

http://www.scriitoriiromani.com/CorneliuFlorea.html
VA RECOMAND CARTEA LUI JIMMY CARTER:

“PALESTINE PEACE NOT APARTHEID”

JIMMY CARTER, fostul presedinte al Statelor Unite, a scris si publicat in anul 2006, la Editura Simon & Schuster din New York, cartea cu titlul de mai sus, pe care eu il traduc “PACE NU APARTHEID PALESTINEI”. Titlul stirneste uimire si curiozitate, iar lectura dezvaluie un sir de evenimente si idei adevarate, ce contravin ideologiei umane avansate a secolului XXI spre dezonoarea liderilor evrei de astazi.
Jimmy Carter, inainte de-a fi o personalitate de anvergura internationala, este un umanist cu o deosebita intelegere si sensibilitate sociala, un crestin ce slujeste concordia. Activitatea sa pe calea pacii, intelegerii si echitatii sociale a inceput cu mult inainte de-a fi presedinte al Statelor Unite si continua si acum, in secolul XXI-lea. Pentru aceasta daruire semenilor sai din intreaga lume, in Anul 2002 i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace. Spre deosebire de Elie Wiesel, care in toate imprejurarile publice face caz ca este detinator al unui Nobel pentru Pace, Jimmy Carter cu modestie isi continua menirea de mediator al binelui pentru toti oamenii, fara sa faca uz de aceasta distinctie internationala, pe care o merita cu prisosinta. Repet, cu intentia de a compara; Elie Wiesel in nici o ocazie publica nu se dezlipeste de acesta distinctie internationala si obliga pe toti cei care se refera la persona sa sa o mentioneze automat, desi activitatea sa este dedicata numai evreilor, in cadrul “Holocaust Industry”, pe cind Jimmy Carter are o dimensiune universala, cum de fapt o cere internationala si prestigioasa distinctie.
Volumul publicat, are 17 capitole si tot atitea fete transparente ale realitatii din acest spatiu geografic, care incepe cu o scurta cronologie istorica, de la Abraham si Moise pina in zilele de astazi, cind Israelul ridica “the great jewish apartheid wall” spre consternarea intregii omeniri libere, democratice si avansata ideologic. Volumul in intregime este un act indraznet, brav dedicat adevarului istoric, in care autorul si cititorii sai sunt de acord cu existenta statului israelian dar se opun dominarii palestinienilor.
De la inceput, Jimmy Carter isi precizeaza pozitia: statul israelian trebuie recunoscut si sa coexiste in pace cu palestinienii si vecinii. In acelasi timp, palestinienii din acest spatiu au dreptul la pace, demnitate, identitate si autodeterminare. Aceste deziderate sunt universal valabile pentru toti oamenii civilizati din secolul XXI-lea.
Prima vizita a lui Jimmy Carter si a sotiei sale, Rosalynn, in Israel are loc in 1973 cu scopul de a vizita “holy land”. Fiind guvernatorul Georgiei, au fost primiti de catre prim ministrul israelului Golda Meir, care le-a pus la dispozitie o masina si un ghid sa viziteze Israelul. Din aceasta vizita noteaza ca palestinienii din Golan Heights au fost fortati sa plece in timp ce evreii incep sa se aseze, in numar tot mai mare, in aceste noi teritorii cucerite dupa Razboiul din 1967. Spre cinstea sa, nu ascunde ca politica liderilor israielienilor favorizeaza immigrarea evreilor de pretutindeni in Israel in timp ce imping palestinienii spre emigrare prin orice mijloace si compara starea de fapt cu izgonirea aborigenilor Creek din Georgia in Oklahoma, de catre colonistii englezi din trecut.
Statul israelian ignora Rezolutia ONU nr. 242 din 1967 care stipuleaza clar: retragerea fortelor militare israeliene din teritorile ocupate in urma conflictului militar din 1967. Nerespectarea acestei rezolutii internationale a justificat, din punct de vedere arab, atacarea Israelului de catre Siria si Egipt in Octombrie 1973, ceea ce a ridicat abrupt tensiunea dintre Uniunea Sovietica, ce era de partea araba si Statele Unite ce suporta Israelul pina in pragul declansarii unei conflagratii mondiale, nucleare. Din fericire, ratiunea a invins si a aplanat escaladarea care putea fi dezastroasa pentru omenire.
Cind Jimmy Carter a fost presedinte la Casa Alba, politica Statelor Unite a fost de condamnare a asezarii evreilor in spatiul palestinian, Gaza si West Bank, considerind ca este “ilegala si un obstacol in calea pacii” dar pe care guvernantii israelieni au ignorat-o. Aceasta pozitie de forta militara a israelinilor fata de palestinieni a dus la recunosterea si sustinerea in lumea araba a PLO-ului lui Yasir Arafat in 1974 si apoi international, ca organizatia reprezentativa a palestinienilor din teritoriile ocupate sau a celor refugiati in tarile vecine. In acelasi timp Jimmy Carter face efortul de pace de la Camp David, unde impreuna cu Anwar al-Sadat al Egiptului si Menachen Begin al Israelului semneaza un acord, prin care israelienii trebuie sa-si retraga forta militara si politica din West Bank si Gaza, sa se inceapa procesul de autonomie al palestinienilor in contest democratic.
Acordul de la Camp David a fost vazut de catre lumea araba ca nestisfacator, izoland Egiptul si apoi asasinindu-l pe presedintele Anwar al-Sadat, fata de care Jimmy Carter avea o admiratie deosebita. In acest timp, liderii israelieni forteaza si mai mult asezarea evreilor in spatiul palestinian al Gazei si West Bank, fara nici un fel de consideratie fata de acordurile si opinia internationala. Aceasta atitudine de sfidare si aroganta a liderilor israilieni, si nu numai al lor, are caracteristica bumerangului. In paranteza, astazi se vehiculeaza in opinia internationala, ca evreii, fara sa realizeze consecintele in timp istoric, au creat pe linga “holocaust industry” si ceea ce prin analogie se numeste “antisemitic industry” pe care o intretine cu materie prima proprie. Si paranteza nu este completa, daca nu aratam ca Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace nu a facut nici un efort concret in stabilirea pacii si echitatii sociale intre evrei si palestinieni, desi distinctia primita il obliga la asemenea prestatii. El a ramas intepenit in “industria holocastului” de unde actioneaza ca un inchizitor si perceptor, in timp ce Jimmy Carter cu modestie face eforturi pentru pace si echitate.
Jimmy Carter nu scrie ca un propagandist lefegiu al timpurilor de astazi, el isi consolideaza ideile numai pe date istorice, statistici si recesaminte, pe fapte si este deceptionat de falsele explicatii ale unor lideri israelieni. In acest sens aflam ca in 1922 in Palestina recesamintul prezenta 84.000 de evrei si 670.000 palestinieni. La sfirsitul razboiului Mondial evrei ating cifra de 600.000 iar palestinienii sunt 1.300.000 Dupa 1948 israelienii au ocupat 420 de sate palestiniene ceea ce a dus la refugierea a 700.000 de palestinieni. Acesta a fost primul val de refugiati ca urmare a infiintari statului israelian. Au urmat valuri succesive si in 1964, ONU estima peste un milion de refugiati palestinieni. Dupa razboiul din 1967inca 320.000 de palestinieni sunt fortati sa paraseasca Israelul. In baza acestor date nu mai putem considera statul israelian un stat democrat, nici sa acceptam propaganda ca palestinienii sunt teroristi si ei evreii victime inocente.
Jimmy Carter si-a ales o foarte grea problema internationala de rezolvat si cu tenacitatea crestinului daruit muncii si pacii a incercat tot posibilul rezolvarii ei. A calatorit mult in Orientul Apropiat intalnindu-se pe rand cu liderii egipteni, sirieni, libanezi si jordanezi pentru cunoastere si negocieri. Din volum reiese clar ca a fost mult mai impresionat de clar visiunea si argumentele personalitatilor lumii arabe, in special de Sadat al Egiptului si Assad al Siriei, decit de cele israeliene care nu au tinut cont de altii. In 1990 s-a intilnit la Paris cu Yasir Arafat pe care il descrie deschis, prietenos, receptiv.
La o noua vizita in Israel, Jimmy Carter afla tragedia palestinienilor sub ocupatia militara israeliana, care sunt frustati de cele mai elementare drepturi civile, arestati, torturati si detinuti fara judecata, inclusiv copii de 12 – 13 ani. Militarii israelieni pot sa le confiste proprietatile, sa le demoleze casele cu buldozerele sau prin dinamitare la cea mai mica suspiciune. Ei controleaza invatamintul palestinienilor, pe care-l pot intrerupe oricind, arestind cadre didactice, elevi si studenti. Cenzureaza manualele si controleaza bibliotecile. Este socant sa afli, din acest volum, ca ajutoarele internationale catre palestinieni sunt interceptate de ocupatii militari israelieni, care le pot retine sub pretextul ca ajutoarele sunt folosite “de teroristi”, pentru ei automat toti palestinienii sunt teroristi. Situatia celor din Gaza se poate compara cu a celor din fostul ghetou varsovian.
Dintre toti liderii israelieni, Ariel Sharon odata ajuns prim ministru (in 2001) este cel mai antipalestinian, segregationist. Fiind dur, crunt si agresiv aminteste de trasaturile celor din politia politica nazista sau sovietica. Sugestiv in acest sens este harta de la pagina 153 intitulata “Sharon’s Plan 2002” care studiata si comparata cu celelalte harti din volum, este de fapt o solutie finala aplicata palestinienilor. Un val de proteste internationale s-a ridicat impotriva lui Sharon,numit “The butcher of Ramallah” dupa ce a dat ordin militarilor israelieni sa atace si sa distruga sediul lui Yasir Arafat.
Capitolul 16 al volumului, Jimmy Carter il intituleaza “The Wall as a Prison”. Liderii evrei justifica ridicarea acestui zid inalt, perete de beton armat, din motive de securitate impotriva “terorismului palestinian”. Jimmy Carter, cu indrazneala si argument, sublineaza ca omenirea libera si democratica il vede ca pe un zid de inchisoare, de getou, de apartheid, de segregatie si dominare. Intr-adevar, dupa opinia publica internationala, este un zid al rusinii, cum numai zidul din Berlin a mai fost pentru cei ce l-au ridicat. Cele doua ziduri vor ramine legate in istorie ca reprezentind inumanitatea dominantului.
Ultimul capitol este un sumar al dominantei militare israeliene, de sfidare a opiniei publice mondiale si a decizilor internationale de catre guvernantii israelieni ….

http://www.alternativaonline.ca/Ocartepeluna0705.html