VACANȚA

sau forfota mulțimilor care fug după armonie și relaxare în diverse locuri ale planetei,împătimiți ai destinațiilor calde,insule exotice,țări străine…
Dar cine nu-și dorește o vacanță în care să își elibereze sufletul de tot zbuciumul acumulat?
Și eu am așteptat vacanța cu nerăbdare iar România este pentru mine cel mai bun loc, de aceea am plecat acolo.(ehe,jarul nestins al dorului de acasă care mereu se reaprinde.)
De cînd dădea cireșul în floare am hotărît că vom pleca să revedem din minunățiile țării.Din păcate nu am mai prins balul pomilor (decît virtual)și nici cireșele cercei pe ramuri…erau deja în borcane.
Am regăsit cireșul copilăriei care ne-a zîmbit larg și ne-a mîngîiat răcoros, că noi tocmai veniserăm de la 47 de grade…căldură domne’,nu glumă!
Ne-au cîntat lieduri păsărelele gureșe,am stat în fînul de curînd cosit și am îmbrățișat cu privirile albastrul nesfîrșit al cerului senin.Ne-am bucurat de liniștea care ne-a cuprins,pe care am ascultat-o și în fața careia nu-ți poți astîmpăra mirarea.

Așa sînt unii.Vin de prin meandrele vieții să privească cum le bate în poartă răsăritul de soare,dau mîna cu geana dimineții și se bucură de o nouă zi acolo,pe pămîntul bătrîn(plin de suferințe și el ca și omul) dar încă rodnic.
Satul românesc este plin de frumusețe și farmec,te invită să te bucuri,mai ales dacă ai o traistă de amintiri care îți îndoaie spinarea…


Dimineți și seri cu flăcări roșii,verdele cîmpurilor și pădurilor…acolo inima mea se întoarce mereu …la primul rai.
În zilele caniculare,că am prins și niște zile surori cu cele pe care le lăsaserăm acasă,ne-am răcorit la iaz sau am plecat în niște plimbări lacustre cu „gînsacul” unde am admirat apusul minunat de soare. />”
Am fost în vizite,am mai privit lumea și de „sus,”

am vizitat oameni dragi mie ,locuri pline de frumos în natura generoasă,lăcașuri de cult…m-am simțit acasă cu adevărat.



La mare nu am reușit să ajung dar am primit vederi frumoase de acolo ,poate data viitoare…de fapt,noi, iubim mai mult muntele.
Cînd am plecat,pe drumurile finalului de vară erau frînturi de toamnă și o tristețe în sufletul meu m-a însoțit pînă la destinație. (sentimentalismul de care sufăr dar oricum sînt mai „bogată”)
Le-am povestit celor de aici despre frumusețea României,despre magia locurilor,despre aerul curat de sub pădure,le-am arătat imagini și au fost foarte impresionați de abundența resurselor turistice românești, și-ar dori să călătorească acolo ,să vadă,că-s multe comori de văzut …
P.S

„Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii,punînd lacrimi lîngă zîmbet,punînd zîmbet lîngă plîns.”

Anunțuri

SFÎRŞIT DE AUGUST…

Am plecat în România să ne alinăm tristeţea...

Am plecat în România să ne alinăm tristeţea…

Răsărit de soare văzut din Tarom

Răsărit de soare văzut din Tarom

"Răsar, Mă-nalţ, Cobor Şi-apoi dispar, Şi-apusul meu e totuşi răsărit... Sînt vagabondul zilei de-a pururi solitar - Portret unic şi veşnic, expus în infinit."

„Răsar,
Mă-nalţ,
Cobor
Şi-apoi dispar,
Şi-apusul meu e totuşi răsărit…
Sînt vagabondul zilei de-a pururi solitar –
Portret unic şi veşnic, expus în infinit.”

Pe pămînt românesc...

Pe pămînt românesc…

DSC05067 DSC05074 DSC05075DSC05094 DSC05098DSC05102 DSC05108DSC05116DSC05153DSC05266

DSC05268DSC05271DSC05277DSC05278DSC05279DSC05280DSC05284 DSC05285 DSC05286 DSC05293 DSC05320 DSC05321 DSC05283DSC05325 DSC05331 DSC05342DSC05272DSC05331DSC05130DSC05210DSC05346la umbra nucului batran am plins atit de multDSC05204DSC05217 DSC05219 DSC05245 DSC05248 DSC05251DSC05368 DSC05374 DSC05360DSC05376 DSC05379 DSC05381 DSC05383 DSC05388 DSC05389 DSC05390

"Padure, cine nu iubeşte suava ta melancolie,                         Tu ce ridici spre ceruri braţe visîndu-ţi dulcea poezie,                         Si care om venind în tine nu se pricepe înalţat,                         Cu ranile în piept închise, cu doru-n suflet alinat"

„Padure, cine nu iubeşte suava ta melancolie,
Tu ce ridici spre ceruri braţe visîndu-ţi dulcea poezie,
Si care om venind în tine nu se pricepe înalţat,
Cu ranile în piept închise, cu doru-n suflet alinat”.

" Vino-n codru la izvorul. Care tremura pe prund..."

” Vino-n codru la izvorul. Care tremura pe prund…”

DSC05401 DSC05400DSC05404 DSC05405DSC05427 DSC05429DSC05436

Mulţumesc familiei

Mulţumesc familiei

Mulţumesc prietenilor,vecinilor ,cu toţii oameni frumoşi la suflet ,pentru sprijinul pe care mi l-au oferit.

Mulţumesc prietenilor,vecinilor ,cu toţii oameni frumoşi la suflet pentru sprijinul pe care mi l-au oferit în momente grele din viaţa mea.

ÎNCEPUT DE OCTOMBRIE

inceput de octombrieuscat tarece linisteoctoberUN PINpe cermereu ma uit la eucalipt cand trec in zona aceeaotrocol,otrocol-pasarile se rotesc de jur imprejurul unui locvedere de pe terasase retrage ziuaapus de soare5468s-au dus clipele aurii4octmereu tresar cand trec avioanelebecul fata in fata cu lunaluna prin agudA fost vacanţa cîteva zile.Musulmanii au sărbătorit „Ziua Sacrificiului”-Eid al Adha-un omagiu adus lui Avraam pentru credinţa sa puternică dovedită prin acceptarea sacrificării fiului său pentru Dumnezeu.Oamenii taie un animal, cei care îşi permit,(unii cumpără la kg)pe care îl împart în trei părţi: o parte pentru săraci,o alta pentru vecini,rude, şi o a treia parte pentru consumul casei sale.Se salută între ei,se vizitează,unii pleacă la Marea Roşie sau în alte locuri unde în această perioadă este foarte aglomerat,alţii aleg să stea acasă.(că tot e timpul culesului de măsline)
Noi am ieşit la o plimbare tăcută prin pădure.
Uscat,tare uscat pămîntul!

Sub paşii noştri parcă gemea de atîta uscăciune,aşteaptă prima ploaie să se răcorească şi el.(în primăvară a fost ultima ploaie)

Este extrem de însetat (şi nu numai de apă ,ci şi de dragoste,de pace)

Mă gîndeam că un sfert din suprafaţa pămîntului este uscat şi celelalte trei sferturi sînt acoperite cu apă.

PROPORŢIA!
„Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul.(Geneza
)

Gândurile mele de octombrie sînt gînduri de speranţă .

PREGĂTIRI PENTRU SĂRBĂTOAREA DE VINERI

Vînzoleala mare pe aici…vineri este EID AL ADHA -(عيد الأضحى )sărbătoarea sacrificiului celebrata de musulmani.I se mai spune si Eid al Kabeer sau sărbătoarea mare

Chiar si pe timp de criză unii au cumpărat deja oaia care a ajuns anul acesta la frumosul preţ de 160 -180 JOD(0,92JOD=1EURO)cel mai mic …si tot urcă păna la vreo 260 de dinari.

E destul de mult in aceasta perioadă de scumpiri record…

si cînd te gîndeşti că o si împarţi

1/3 familia

1/3 la prieteni

1/3 la săraci

că aşa se procedează…

Majoritatea oamenilor caută oi romanesti considerate a fi cele mai bune,(desigur sînt şi oile de aici).Unii, care au familie numeroasă trebuie să cumpere un animal …asa ca săgetătorul meu consort, stiut de bun negociator  a purces la piaţa de oi cu neamul si s-au întors cu rezultatele dorite de ei.

Aici totul se negociaza…la magazine,in pieţe…

Noi, mai putini la număr,am cumpărat insă carne gata preparata de la măcelarul nostru care  o taie în faţa clientului,acesta alegîndu-si amestecul pentru kabab,bucăti pentru grătar si  ce mai vrea fiecare…

am luat mai putină de oaie si mai mult de viţel…ne-am înţeles cu copiii si uite aşa am salvat-o şi pe mioriţa 🙂

Deja ei au pregătit ţepusele ,grătarul iar focul va fi afară ca in fiecare an…nu este sărbătoarea mea dar particip acolo cu ei…

toată lumea să fie mulţumită.

De Eid este vacanţă,deja şcolile au dat liber cu doua zile în urma iar copiii  pun la cale unde sa plece măcar o zi.

Unii işi petrec vacanţa acasa in familie,alţii pleaca pe drumul regilor la vizitat de castele vechi…mănăstiri…Marea Moarta,golful Aqaba

Drumul regilor Kings highway este mentionat si in Biblie…Numere,cap.20.17-21

cea mai veche rută de comunicare folosită neîntrerupt…

regele Edom nu i-a îngăduit profetului Moise să folosească Drumul Regilor in călătoria spre Canaan

se spune ca acest drum are vreo 5 000 de ani vechime si a devenit in timpurile de azi o importantă atracţie turistică a tării.

Deci ar fi unde să te duci măcar o zi în aceasta vacanţa…noi nu am stabilit înca…

Regele pe Drumul Regilor

sursa

Nu stiu de ce mă gîndesc dintr-odata la

Moartea Caprioarei a lui Nicolae Labiş

„Mănînc şi plîng.Mănînc!”

ZILE „ZGOMOTOASE”…

De ieri ni se „cutremura”casele ,si geamurile  zdrangane parca cu tot cu cercevelele alea …prima data am crezut ca e cutremur adevarat…dar am aflat ca ni se trage de la vecinii din Israel care au o activitate acolo …deminarea unei zone …asa se zice…

Problema e ca ne aflam la ceva distanta si totusi zgomotele sunt asa de mari…m-am gandit ca orice ar fi ,de fapt noi ne aflam „la mijloc de codru des”…in caz de…si de regula aflam ultimii ce se intampla cu adevarat.

AMMAN – ‘Booming sounds result of Israeli de-mining activities’

„A informed source on Wednesday said that the sounds of explosions citizens heard yesterday were the result of an “ordinary” activity carried out by the Israelis to remove mines in the area opposite the King Hussein Bridge and the Baptism Site.

The source noted that the de-mining activities will continue today.”(Jordan Times)

**********

Ploua,

S-a anuntat ninsoare incepand de la  noapte,(se vede ca e ceva „contagios” in toata lumea )

Greva profesorilor

nu a incetat…

Copiii tot in vacanta…sper sa nu se uneasca vacanta de iarna cu cea de vara…

sau sa inceapa „greva parintilor”…

Acum mai avem si alte ganduri in plus…

E tare frig …ca sa nu ne plictisim la interioare  am facut fursecuri la copii si floricele de porumb si ne uitam la video -ul cu” monstrul”din Islanda…

Vad ca ne spune ca nu e o „facatura”viermele…dar la cate se fac…

http://www.ruv.is/frett/segir-myndbandid-ekki-falsad

Altfel, am un gand pentru o prajitura super buna dar nu am toate ingredientele…deci in alta zi…

…daca vreti reteta ,o gasiti la aceasta adresa

 

http://www.cookeatdelicious.com/sweets-recipes/chocolate-recipes/flourless-chocolate-cake-recipe.html

Arata bine…in sos de ciocolata…

…si copiilor nu le pasa de calorii…

Poate se termina cu zgomotele ca sa iesim din starea asta de trepidare…

 

 

DUPA STIRI…

Am intrat sa citesc stirile pe care le primesc in mail si m-am intalnit cu  reactiile oamenilor la schimbarea care a avut loc in guvern…vad ca „s-a rupt pisica in doua”…

Pentru mine chiar ca e greu sa „inteleg „ce si cum…

 Am vazut si ca :

Google il sarbatoreste azi pe Charles Dickens,200 de ani de la nastere…(n.7feb.1812-9 june 1870)

Mi-am amintit ca am citit doar patru carti de-ale romancierului englez:

Oliver Twist,David Copperfield ,Poveste despre doua orase si Marile Sperante insa   mi-au ramas vii in minte aventurile lui Oliver…eram copil si citeam plangand …eram impresionata de orfan,de saracia dar si de aventurile sale…Mult mai tarziu cand am citit Marile Sperante am inteles ca insusi autorul a carui biografie am citit-o a fost nespus de sarac si nefericit…si a avut si zece copii…(?)

In final mi-am citit stirile,una mai” interesantadecat cealalta ,iata si un exemplu:

„Peste 3500 de femei din Iran fac arte martiale si se pregatesc sa devina ninja ,anunta un comunicat oficial,citat de televiziunea iraniana Press TV si ziarul The Atlantic.”(realitatea.net)

Am vazut si  video-ul cu femeile ninja din armata Iranului

aici

sursa

youtube

Asta pentru ca la noi azi a fost teoretic prima zi de scoala dupa o vacanta de o luna…insa profesorii tocmai au intrat in proteste pe durata nedeterminataasa ca pana li se rezolva doleantele ,odraslele mele sunt tot in vacanta…Se vede ca se infierbanta lucrurile peste tot in lume…

Mai bine ne facem ninja…ca nu se stie…

alambicate vremuri…

da

uite ce ganduri

am

la

ore

mici din noapte.

Sunt sigura ca si ceilalti parinti sunt ingrijorati de problema de la scoala…

Si de altele…

TALENTATII

E vineri…vacanta…copiii se uita la Arabs Got Talent…reluari…

Daca tot exista in toata lumea treaba cu talentul, nici arabii nu s-au lasat mai prejos si au facut si ei un concurs…fiecare cu Got Talentul lui…Concursul lor s-a tinut in Beirut in Liban si au participat concurenti din toate tarile arabe…de fapt eu am urmarit si la romani concursul..Romanii au talent…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

CADOU DE VACANTA

Prin lume,in aceasta perioada oamenii se duc in vacanta…la munte la mare,fiecare unde doreste si dupa posibilitati…Eu,am primit cadou un televizor ,ca pe o vacanta ,si m-am bucurat…chiar foarte tare.

In aceste timpuri nimeni nu cumpara televizoare nici chiar atat de mic cum e al meu… ca sa nu mai auda stirile si ca sa nu piarda timp inutil din viata in fata ecranului,nu?La mine lucrurile stau oarecum diferit…am avut un singur televizor unde daca voiam ceva pe romani,nu aveam loc…ori erau desene animate,ori Star Academy emisiuni la care copiii stateau lipiti de ecran si n-ar fi schimbat si pentru mine, pentru nimic in lume…adica nici nu intelegeau de ce vreau sa ma uit pe alt canal …

Candva m-a intrebat tatal meu daca vad romanii la televizor…eu ii vedeam da, cand se putea…ei,acuma, am fixat romanii pe satelit la Nil Sat, am canale destule …doar romanesti …nu stau sa uit de mine,cand am si eu timp…uneori ,se vorbeste doar in araba;la tv,oamenii din jur ,copiii mei cu copiii celorlalti …si-atunci am un sentiment ca imi lipseste ceva…vreau sa aud limba romana …

Chiar aseara dupa ce l-am pus in functiune, am deschis pe TVR3, regionalul IASI,primul care a venit…era un concurs VOCEA POPULARA,tineri care cantau doine si cantece de demult…costume populare superbe…chiar a venit vecina si mi-a cerut sa-i traduc ce canta una din fetele acelea frumoase ,ca i-a placut …

„Cucule cu pene sure

Frumos canti tu prin padure”…

…au dat navala amintirile…

Nu astept sa ma inteleaga careva,e ceva personal,de suflet…

L-am botezat  pe televizor ” Romanasul”, si cand il inchid il acopar cu un stergar romanesc de artizanat rosu cu negru…si parca zambeste si el, si eu…

VACANTA

Clasele mici au avut ultimul examen…fiul meu s-a intors bucuros …

Mi-am amintit un banc legat de examene…

LA EXAMEN

-” Cum a fost? îl intreaba ceilalti.
– E… ca între profesori…
– Adica…?
– Ei întrebau, eu raspundeam, ne completam…
Intra al doilea si la iesire aceeasi întrebare:
– Cum a fost?
– Ca de la profesori la elev… ei întrebau, eu raspundeam, ma mai ajutau ei…
Intra al treilea… si la iesire:
– Cum a fost?
– E… cum sa fie… ca între popi…
– Cum asa?
– Pai ei întrebau, eu îmi faceam cruce, eu raspundeam, îsi faceau ei cruce ei…”

******************

Ma bucur ca a intrat fiul meu in vacanta…(elevii mari termina sambata)intrucat nu calatorim in acest an cautam niste activitati …si padurea e aproape…

Deocamdata a cerut sa se uite la un film (a mai adus doi copii) THE THIEF LORD ,(Lordul Hot)un film cu aventurile a doi copii orfani care pleaca de acasa din cauza matusii lor crude si a unchiului…  se ascund in Venetia unde se intalnesc cu o lume interlopa magica… cu micul lord , un personaj misterios de 13 ani, si copiii strazii…si multele lor aventuri…poveste interesanta de distractie…(sper sa nu copie ideea)

In general copiilor de pe aici le plac filmele gen HARRY POTTER …(copii din lumea a treia,asta e!)…de oriunde ar fi,sunt copii cu dreptul la bucurie…la VACANTA FERICITA!

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: