ÎN ÎNTÎMPINAREA PRIMĂVERII

sau căutarea primelor ierburi sălbatice pentru că pînă să-și dea primăvara „concertul său”,mai durează…
Este sfîrșit de februarie,deci am plecat după urzici și nalbă de pădure ,ne-am dus să privim verdele crud  din flora spontană și să îmbrățișăm cu privirea cerul albastru…

Culegînd urzici,m-am întrebat ce are atît de special,de prețios această iarbă sălbatică de se apără cu atîta energie,se protejează și ne înțeapă de parcă este vie…

În mod sigur este extrem de hrănitoare de o caută oamenii chiar și  sub ultima zăpadă,este considerată una din cele mai valoroase plante medicinale,o sursă de vitamine oferită cu generozitate de natură primăvara.

Se spune că urzica purifică sîngele,previne artrita si asigură o sănătate bună pentru tot anul fiind cunoscută încă din antichitate pentru virtuțile ei într-o mulțime de  afecțiuni digestive,renale,genitale,pulmonare,cardiovasculare,reumatismale…Tonicul de primăvară curăță corpul de toxine,tratează anemia,păstrează oasele sănătoase,părul,pielea,dinții prin conținutul impresionant de vitamine și minerale pe care îl conține.
O mulțime de rețete pentru prepararea urzicilor se găsesc la îndemîna.Gurese,cum se numesc urzicile pe aici, sînt la concurență cu nalba (marva parviflora) căreia i se spune hubeze și care este cunoscută din vremea faraonilor ca medicament intern si extern:pentru tulburări ale tractului urinar,tratarea pneumoniei,a pieptului dureros,laxativ pentru copii mici,calmant pentru tuse,înțepături de insecte,hemoroizi,tratamentul infecțiilor orale și ale gîtului,calmarea nervilor,pentru inflamația pleoapelor.Localnicii gătesc nalba cam la fel cum gătim noi urzica.
Plimbarea a fost o bucurie .
Să vă bată primăvara în poartă, acolo unde încă n-a ajuns, și să vă fie primăvară în suflet mereu!
///Natura,  te lasă să poti închide ochii și să simți că rugăciunea ta ,tăcută, din suflet, pleacă direct acolo …SUS.

 

1Martie

martisorSnowdrop-vestitorul primăverii
“Într-o zi, un înger zbura în văzduhul limpede legănîndu-se printre stelele strălucitoare. La fiecare stea se oprea şi culegea o floare la întîmplare. Şi după ce adunase cîte una din fiecare lume a universului, făcînd astfel în braţe un buchet ceresc, s-a pogorît pe Pămînt şi a cules şi de aici o floare la întîmplare. Apoi, urcă din nou la cer şi dispăru sub bolta de azur. Florile de pe Pământ, care îl zăriseră pe îngerul strălucitor, fără a vedea însă şi floarea ce o luase, se întrebau geloase care dintre ele era fericita surioară pe care o alesese îngerul şi o luase cu sine. “Este un trandafir”, spuneau trandafirii. “Este un crin alb ca şi el”, spuneau superbii crini. “Nu, este o floare de portocal cu parfum divin”, încercau să convingă portocalii. “Vă spun eu, suratelor, că nu poate fi decât o lalea”, strigă fălindu-se o lalea splendidă. Chiar şi violeta, atât de modestă de obicei, aspira la cinstea de a avea o soră în Rai şi susţinea cu blîndeţe că îngerul luase cu el o violetă. Singur, ghiocelul stătea deoparte, în tăcere. Celelalte flori uitaseră de el.
Deodată, din înaltul cerului o lacrimă ca o perlă căzu şi prinse a străluci pe ghiocelul cu tulpiniţa frîntă. Îngerul nu mai apăru; însă o voce divină străbătu văzduhul înmiresmat, ca o rugă blîndă şi necontenită. “Biată floare, zise, floare cu adevărat modestă; pentru că te-am vătămat, cere-mi o răsplată; spune-mi, ce doreşti?” “Mai nimic”, răspunse ghiocelul. “Vrei parfumul trandafirului?” “Nu.” “Strălucirea lalelei?” “Nu.” “Albastrul brebenelului?” “Nu.” “Frunza parfumată a lămîiului?” “Nu.” “Atunci, ce doreşti?” “Pentru că îţi face plăcere să-mi oferi un dar, Stăpîne, dă-mi voie să mă nasc şi să înfloresc iarna, sub zăpadă şi promoroacă şi fă ca la mireasma mea îmbătătoare, la apariţia mea binecuvîntată, oamenii înăspriţi şi înfriguraţi de vînt şi de ger să se simtă încălziţi şi întăriţi de speranţa apropiatei primăveri, a soarelui de foc cu raze divine.” Din ziua aceea, ghiocelul este totdeauna prima floare care ne zîmbeşte după urîcioasa iarnă, alb ca şi cum ar mai purta încă urma lacrimii sfinte.”
Îngerul şi ghiocelul
de IULIA HAŞDEU
(14 nov.1869 –29 sept.1888) a fost o tânără scriitoare și intelectuală română, poetă de limba franceză, fiică unică a savantului Bogdan Petriceicu Haşdeu.A fost un copil supradotat,prima româncă plecată să studieze la Sorbona.A murit la doar 19 ani,bolnavă de tuberculoză.Opera Iuliei Hasdeu aproape în totalitate este postumă.
Legenda ghiocelului am găsit-o în:
http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/legendele-ghiocelului-638090.html
**********
Nici iarna aceasta care a fost bogată în zăpadă nu am reuşit să mă întîlnesc pe aici cu gingaşul ghiocel.Întîmpin totuşi prima zi de martie cu floricelele care cresc spontan pe aici pe la noi.În grădină nu prea au ieşit,încă se mai văd urmele ultimului frig.
Să fie o primăvară cu cer senin,luminoasă şi mai ales paşnică, pentru lumea toată!

%d blogeri au apreciat asta: