Cînd…


„Cînd vrei să vezi prin timpul ce desparte
Şi nu mai poţi străbate de desiş,
Inchide ochii şi-ai să vezi departe
Ce nu mai poţi vedea cu ei deschişi.

Cînd vrei să fii de depărtări aproape
Şi nu mai poţi, oricît ţi-ar fi de greu,
Te depărtează şi mai mult de toate,
Că depărtarea apropie mereu.”
Virgil Carianopol
-poet român . 29 martie 1908- 6 aprilie 1984

La mulţi ani,sora mea mai mică! Sănătate şi mugur de speranţă nouă!

La mulţi ani,sora mea mai mică!
Sănătate şi mugur de speranţă nouă!

LA MULŢI ANI!

2015-Bine ai venit!

Sănătate,bucurii şi mai ales PACE!happy new yearhappynewyearspin

Mai multe …despre tinerete

INERETE

de E.Camilar

Ma vad ca intr-o ceata departe in trecut,

La deal abia urnindu-mi opincile de lut.

Dar adunand lumina din astrele ce pier,

In amfora din pumnii tinuti mereu spre cer!

Adeseori simt timpul rozand cu dalta sa,

O iarna fumurie va prinde-a se-ndesa.

Dar imi incerc puterea cu atlanti si cu ciclopi,

Cat vor sui spre ceruri monumentalii plopi…

Sprancenele din arcul trufas au mai cazut,

Si unele iluzii abia dac-au tinut.

Cat scrie porumbelul pe ceruri un suis,

Cat zborul unei berze spre alt acoperis,

Cat undele grabite in valuri se rastorn,

Sau numai cat dureaza ecoul unui corn-

Dar eu precum oierii din timpuri m-au durat,

De cand ma stiu cu acelasi avant mi-am masurat

Sperantele,cu plopii monumentali ce vor

Candva s-atinga cerul cu varfurile lor.

Mai multe…despre…o batista

atista are aproape patruzeci de ani;am gasit-o la mama mea care a pastrat-o de la o nunta la care ea a cununat.Pe atunci ,miresele ,in perioada dintre logodna si nunta pastrau obiceiul de a coase in punct romanesc(cruciulite)prosoape,batiste… pe care le puneau la nuntasi in jurul gatului sau la caiii carutelor(prinse la capastru)in ziua nuntii.In aceasta perioada cand se cosea,(claca)fetele satului se adunau seara la mireasa;isi spuneau povestile,visele lor de fete,glumeau…si coseau cu mainile lor pricepute si harnice.Aceasta batista este cusuta chiar de mireasa..in ziua nuntii era pusa pe capul ei cu cozonacul care s-a rupt si s-a impartit nuntasilor ,dupa care i-a fost data nasei(mamei mele).Ma uit la ea si ma gandesc cat de mare rabdare a avut sa o coase si cine stie cate vise de -ale ei ,sperante,ganduri vor fi ramas in cruciulite?s-or fi indeplinit ele?Astazi,satul s-a schimbat total;dar parca era frumos obiceiul acela cand se adunau fetele,cantau voioase si…coseau.!Ziua nuntii era cu adevarat speciala:carutele erau pregatite din timp cu banca cu spatar acoperita cu covor tesut,caii se teselau,li se punea zgarda cu zurgalai,canaci rosii la  capastru ,iar cozii calului i se facea asa un nod ,ca sa mearga cu ea in vant.Frumos si-adevarat…viata era simpla…omul nu era atat de stresat ca azi si nici nu cred ca isi inchipuia ca viata lui se va schimba si va avea aceasta fata..Mama mea vorbeste de timpul acela cu mare drag,de aceea si pastreaza lucruri de atunci…Eu ma intreb acum cu teama:oare vor dispare toate obiceiurile?identitatea noastra…Stiu ca mai sunt oameni care iubesc frumosul (,originalul care ne reprezinta )si care se vor lupta sa pastreze din obiceiurile satului romanesc pentru a nu se pierde aceste comori…

%d blogeri au apreciat asta: