FLORI


galbene ca lumina  Flori de Florii…ce-a mai rămas din ele adică,pentru că paraziţii  au năvălit în grădină şi a trebuit să intru cu foarfeca mare …desigur le-am şi stropit de vreo trei ori, săracele!Am tuns,ciuntit pe acolo,sper să îşi revină…chiar am fost tristă cînd am văzut ce urme au lăsat afidele,rugina,făina etc.venite toate într-o armată bine dotată la mine în grădină.Plantele sînt vulnerabile la boli la fel ca şi omul şi cred că şi ele suferă.Eu nu am o grădină spectaculoasă şi nici plante regale ,dar am nevoie de flori care să îmi bucure sufletul cu zîmbetul lor colorat şi parfumat…îmi sînt la fel de dragi şi cele din flora spontană şi din ghivece..uneori chiar vorbesc cu ele.Mîţişori de salcie din păcate nu am,am auzit totuşi că există undeva pe lîngă rîul care e departe de zona unde stăm,o salcie frumoasă. Duminica Floriilor, este sărbătorită de creştinii de aici printr-o procesiune care are loc după săvîrşirea Sf.Liturghii,ei purtînd în mîini frunze de palmier care se aşează în formă de arcadă şi la intrarea în biserică,sau de măslin.Se împodobesc icoanele şi candelele cu flori .Şi pentru că azi e Sîmbăta lui Lazăr şi se spune că se sădesc plante noi şi se îngrijeşte grădina ,eu tocmai asta am făcut…nevoită fiind.Unii dintre trandafiri sînt de-o vîrstă cu fiica mea,ar trebui să-şi sărbătorească majoratul împreună,deci ,fiind legată de aceste plante în mijlocul cărora îmi încarc bateriile ,a trebuit să iau măsuri imediate …

La mulţi ani,celor care poartă nume de flori,linişte şi speranţă în suflet!

2 comentarii

  1. Mihaela C.P. said,

    aprilie 12, 2014 la 21:35

    Uneori trandafirii, daca sunt tunsi , isi revin in cursul aceluiasi an .Sau exista varianta chimica a stropirii daunatorilor :). Zile linistite sa aveti cu ocazia sarbatorilor !

    • yousef59 said,

      aprilie 12, 2014 la 22:19

      Am încercat de la fulgi de săpun,soluţie de oţet,tutun macerat pîna la soluţia vecinului cu care îşi stropeşte leguminoasele din serele lui …abia ultima a dat rezultate dar cu părere de rău e chiar varianta chimică din cauză că infestaţia a fost masivă.Şi vecinul foloseşte metode mai blînde dar în unele cazuri…
      Din cauza căldurii mari de pe aici trandafirii mei îşi revin repede după un tuns 🙂
      Mulţumesc frumos!
      Gînduri bune !


Lasă un răspuns către yousef59 Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.