BUCURIA PRIMAVERII…

E primavara la noi…

Am fost la o plimbare,am cules si anemone…de fapt mai mult le-am privit…in curand campurile vor fi ca niste carpete cu stropi rosii…

Totul

renaste…

asculti si privesti in tacere

fara

sa

te

mai saturi…de verdele crud al ierbii…

O bucurie launtrica te cuprinde

cand te trezesti

si poti spune:

-Buna dimineata Primavara!

dupa care intri in gradina si termini de tuns aproape drastic trandafirii care si-au pierdut forma compacta si au crescut foarte inalti…mai am cativa de rezolvat…

-via, e treaba consortului,el se pricepe cum sa o aduca primavara „la adevar”…e si cam batrana…de asemenea si copacii…

-eu, cu improspatatul gardurilor , suportilor metalici cu vopsea noua…tot ce tine de mici reparatii…si se pare ca sunt anul acesta,dovada ca iarna ne-a lasat niste urme.

-se anunta multa treaba…si este si timpul bun

asa ca,

sa ne bucuram de primavara,sa fim buni unii cu altii.

Mult spor la toata lumea!

Note de primavara, de George Bacovia

 

Verde crud, verde crud…

Mugur alb, si roz si pur,

Vis de-albastru si azur,

Te mai vad, te mai aud!

 

Oh, puncteaza cu-al tau foc,

Soare, soare…

Corpul ce intreg ma doare,

Sub al vremurilor joc.

 

Dintr-un fluier de rachita,

Primavara,primavara

O copila poposita la fantana

Te ingana

Pe campia clara…

 

Verde crud, verde crud…

Mugur alb, si roz si pur,

Te mai vad, te mai aud,

Vis de-albastru si azur.

(allegro)

VISUL

Vreo jumatate de zi m-am tot gandit la visul din noaptea trecuta…se facea ca eram  intr-un sat de pescari si apele golfului aduceau la picioarele mele perle multe,valuri de perle..in departare erau pescari care isi aruncau plasele   si scoteau   perle…nu stiu ce asteptam acolo si nici cum am ajuns…m-a trezit soneria de la ceas …Dupa ce au plecat copiii la scoala m-am apucat eu de-ale mele treburi…printre altele si maslinele care le pun in fiecare an toamna la borcane…si tot invartite in apa acolo, mi s-a parut ca seamana cu perlele din vis…desigur la forma…La un timp m-am uitat pe TV si am vazut ca toata planeta vuieste de stirea ca il capturasera pe Gaddafi care era si ranit…ulterior au confirmat ca incetase din viata…toata lumea se bucura…Mi s-a facut parca rau…semana cu celelalte scene de bucurie pe care le-am vazut pe la tarile vecine ,bucurii, care au fost de scurta durata…acum nici ei nu stiu ce sentimente ii mai incearca dupa ce s-au scapat de „dictatori”…da ,ma rog ,fiecare cu ale lui, si eu cu gandul la perlele alea…doresc sa le fie bine la toti oamenii de pe lume!

Cu ceva timp in urma am vazut doua video-uri care m-au pus pe ganduri…legate tot de subiectul Gaddafi…

SFARSIT DE SAPTAMANA CU DESENE ANIMATE

Baiatul meu plictisit de desenele animate de la TV m-a pus sa-i caut ceva la care sa se uite…desigur, tot desene.I-am povestit mai intai de Walt Disney si Disney cartoon…parintele lui Mickey Mouse a fost unul din cei cinci copii la parintii sai,patru baieti si o fata…o familie  saraca americana din Chicago Illinois a anilor 1901.Foarte de timpuriu si-a descoperit talentul…uneori vindea desene la vecini si mai contribuia cu un ban in casa.Chiar daca nu aveau bani familia l-a incurajat pe Walt sa-si urmeze drumul…incet ,incet el a reusit sa se impuna.A fost pe rand,regizor,producator,animator,scenarist si antreprenor american…visul sau era sa faca un parc de distractii …in 1955 visul i- a devenit realitate si Walt a deschis DISNEYLAND PARK,si a devenit un pionier de televiziune cu lumea lui minunata de culoare in 1961.Disney este o legenda,un erou popular,un mare om a carui viata nu a fost atat de vesela  ca aceea a personajelor pe care el le-a creat.S-a stins din viata la doar 65 de ani dupa o lunga si grea  suferinta.A luat de 22 de ori premiul Oscar un record care nu a mai fost doborat de nici un alt actor pana in prezent…reactia copiilor din SUA sau din oricare alt colt al lumii este pozitiva atunci cand este rostit numele sau…Walt Disney…

Merita din cand in cand sa ne  uitam si noi cei mari ,pentru ca sunt foarte frumoase,ne fac sa zambim si ne sunt si  familiare …eu am crescut privind la ele…

DACA NU STIAI…

ORASUL INTERZIS-FORBIDDEN CITY,din China este vizitat anual de 10 000 000-15 000 000 de oameni unii dintre ei fiind din China altii din cele 4 puncte cardinale ale lumii.Palatul muzeu care timp de 500 de ani a fost interzis omului de rand,este considerat o minune lucrata de mana omului…la inceputul sec.XVlea de catre al treilea imparat Ming,Yongle,ramanand peste timp una din uimitoarele capodopere arhitecturale ale lumii…Orasul interzis este situat in centrul capitalei Chinei,Beijing…se spune ca structura orasului a fost conceputa intr-un vis de tutorele lui Yongle,un calugar vizionar.

Orasul Interzis este cel mai bine pastrat palat imperial din China cu cea mai veche structura .

Arhitectura splendida a Orasului Interzis reprezinta esenta si punctul culminant al tradiei chineze in realizarea arhitecturala.

Distinctii

In 1961 Orasul Interzis a fost listat ca una dintre cele mai importante monumente istorice cu conservare speciala de catre guvernul central chinez si, în 1987, a fost nominalizat ca Patrimoniu Cultural Mondial de catre UNESCO. Palace Museum este o adevarata comoara a culturii chineze si o relicva istorica.

Este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante cinci palate din lume (celelalte patru sunt Palatul de la Versailles, în Franta, Palatul Buckingham din Marea Britanie, Casa Alba în SUA si cladirea de la Kremlin în Rusia).

Istorie

Orasul Interzis, situat în inima de la Beijing, a fost casa la 24 de împarati din dinastiile Ming (1368-1644) si Qing (1644-1911) . Constructia s-a încheiat în 1420. In antichitate, împaratul a pretins ca este fiul Cerului, si, prin urmare, si puterea suprema a Raiului a fost revarsata asupra lui. Un astfel de loc divin a fost cu siguranta  interzis la oamenii obisnuiti si de aceea Orasul Interzis este numit astfel. Initial a fost numit Zijin Cheng (” Orasul Purpuriu Interzis”), în China este numit Gugong / Vechiul Palat”.

Caracteristici

Orasul Interzis acopera o suprafata de aproximativ 72 de hectare ,are 90 de palate si curti, 980 cladiri si 8704 camere. Pentru a reprezenta puterea suprema a împaratului dat de la Dumnezeu, si locul unde a trait fiind centrul lumii, toate portile, palatul si alte structuri ale Orasului Interzis au fost aranjate în jurul axei de sud-nord centrale de la Beijing.

Pentru securitate ,Orasul Interzis este închis de un mare zid ,inalt de 10 metri cu o circumferinta totala de 3,430 m. La fiecare colt al Orasului Interzis, acolo se afla un turn de veghe magnific, care a fost foarte bine pazit in trecut. In jurul orasului exista un sant ca prima linie de aparare.Prin personalitatea lui,Orasul Interzis interzice,dar nu mai este interzis…

trad

*******

Ma gandeam ca si noi avem atatea lucruri minunate care trebuie sa le vedem…am vazut niste  materiale video in care chinezii sunt nespus de mandri de tara lor si de inaintasii lor…chiar  o turista chineza a spus ca pentru ea Orasul Interzis este un loc sfant pe care il viziteaza anual…cred ca de aia ajunge China cea „mai cea”…oricum eu cred ca Romania are altfel de frumuseti in fata carora deasemenea poti ramane uimit…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

VAL DE CALDURA…

A treia zi din valul de caldura…ieri…42 de grade(oficial)…aveai impresia ca iti este afectata gandirea…pe teava de apa rece curgea calda,adica fierbinte…vreo jumatate de zi nu s-a miscat nici o frunza…nici o adiere…doar furtunul cu apa mai racorea pe jos de unde parca ieseau aburi…o zi in care doar o galeata de inghetata a avut succes si apa racita in frigider…Pana a venit seara parca a fost o vesnicie…cu toate ca termometrul mai arata inca 38 de grade la ora 20,s-a racorit un pic…in aceste ore de caldura teribila in care ti se pare ca propriul tau corp a suferit cine stie ce modificari, iar senzatia de greata si de moleseala nu te-a parasit,cand inima iti bate „alene” si o urmaresti, ca poate are vreun gand sa  se opreasca, ca si asa ai probleme cu ea,singurul lucru pe care il poti face e sa te rogi…tarziu in noapte,copiii au adormit miscandu-se o vreme in paturile lor pana cand si-au gasit locul…era spre 3 dimineata…bine ca e vacanta…in cele 3 ore de somn zbuciumat m-am visat in desertul Atacama,acolo unde a nins…am citit…poezii,rugaciuni…m-am gandit…

de TRAIAN DORZ (1914-1989)

In trecerea grabita prin lume, catre veci,

Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzând,

Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricând!

Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lânga izvor,

Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!

Fa-ti timp pentru-adevaruri si adâncimi de vis,

Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!

Fa-ti timp, pe-un munte seara, stând singur, sa te rogi,

Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!

Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrâni,

Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru câini

In trecerea grabita prin lume catre veci,

Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,

Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!

Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,

Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!

Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,

Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!

Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa înveti,

Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!

Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plângi –

Comoara risipita a vietii n-o mai strângi!

Vise ciudate

Am cautat materiale explicative pentru vise ,dar nu m-au lamurit pe deplin.Nici nu mi-as duce aminte daca nu s-ar intampla sa visez un vis care sa aiba legatura cu un altul de alta data…Bunaoara,noaptea trecuta am visat ca imi spunea cineva:

-„Du-te si iti cauta KARMA!”-si asta parca se multiplica in auzul meu…si iata si visul de acum cativa ani:

Se facea ca eram acasa in Romania si era multa lume acolo …era si o echipa de muncitori care lucra…

Cineva a spus :”Uitati-va ce e pe cer!”-eu am ridicat privirea si am vazut tot cerul acoperit de litere care se miscau repede si nu puteau fi citite.Am strigat la Z sa ma ajute sa descifram ce scrie dar ea mi-a spus ca literele sunt intr-o limba necunoscuta…Atunci mi-a trecut prin minte ca daca voi inchide ochii pentru o clipa voi reusi sa deslusesc amalgamul de litere de pe cer.Am inchis ochii si in aceeasi clipa am simtit ca ma desprind de pe pamant si ma inalt…m-a inundat un sentiment de panica si de teama ca ma voi prabusi.Am continuat o vreme sa ma inalt pana cand parca cineva mi-a zis:”Deschide ochii!”-sau era doar in gandul meu,nu stiu…

Cand am deschis deci ochii,ma aflam intr-un loc necunoscut;aveam in fata mea o pajiste imensa  pe care se inalta un palat,sau ceva asemanator,auriu cu turnuri…nu am vazut decat atunci asa ceva.Ceva ma impingea sa intru,si am intrat.Inauntru era foarte luminos(dar nu am observat vreo sursa de lumina)si pe jos traverse  de culoare rosu inchis cu margini aurii.Erau multe incaperi prin care am intrat dar nu aveau usi.Una singura era inchisa;m-am indreptat spre acolo si am pus mana pe clanta aurie sa o deschid.In acel moment a iesit un tanar care a inchis usa dupa el si mi-a spus razand:

-„Nu poti intra aici,du-te si iti cauta Karma!”

Drept sa zic asa la trezire,am avut o senzatie de furnicare a intregului corp…..e adevarat ca visez ciudat,da mereu?

Ce poate sa insemne aventura mea din vis?

As vrea sa stiu ce cred unii care au de asemenea vise pe care nu le considera obisnuitele vise de noapte…pentru mine este important sa descopar…

Visul meu mereu este colorat si nu alb-negru,este foarte clar si pare foarte lung…

TUNELUL

Ultimul gand de azi-noapte inainte sa ma bag sub plapuma,(cam tarziu…dupa ora 2 4)a fost acela ca, maine ,haina de pe mine se va face mai grea cu un an…(nu ca m-ar speria prea tare varsta ,doar asa mi-a venit ;chiar si  versurile melodiei de la Compact mi-au venit in minte…”A mai trecut un an cu noi/A fost si soare,au fost si ploi…/”)si visul…se facea  ca era noapte ;dintr-o data, am simtit ca cineva era langa mine,nu se vedea ,se auzea doar vocea ca o comanda in creierul meu…am inceput sa urmez  cele auzite…(nu ma puteam opune)am intrat intr-un tunel (sau nu stiu ce era,oricum ceva asemanator in care se misca ceva circular pe tot traseul),si am iesit pe partea cealalta in gradina parintilor mei ,cu mainile in jurul parului bergamote pe care il tineam strans.Uimita,primul gand a fost sa ma duc repede la mama mea sa ii spun ca am descoperit minunea…intr-o clipa pot sa parcurg cei 4000 de kilometri care ne despart…(imi pregateam in minte ce  si cum sa ii spun ca nu cumva sa se sperie de aparitia mea neasteptata ,ca ea sufera cu inima)dar m-a trezit vocea de la moschee care isi striga credinciosii la rugaciunea de dimineata de la ora 5.30(locuiesc langa ea)Nu am mai ajuns sa ii spun mamei ceea ce voiam ,si nu mai stiu punctul  de plecare prin care am intrat in tunel.(oricum era vorba de o intrare de aici de la mine de acasa)M-am trezit obosita si cu dureri de spate si cu senzatia ca eu chiar am fost acolo.Parul era cum e iarna ,dezgolit de frunze,fructe(eu nu am mai fost in perioada de iarna acolo de 14 ani…am fost doar vara)totul era real…si totusi vis…Primele ore ale diminetii ,m-am gandit daca nu cumva este prin jurul casei mele o poarta a timpului despre care nu stiu,(si uite-asa mi-am aruncat privirea peste tot  la cotrobait ,scotocit de porti de timp ,fara sorti de izbanda),daca nu cumva noua oamenilor ne scapa ceva ,sau nu avem dreptul sa stim,sau e inca prea devreme.. conspiratie in toata regula,ce mai!…Cert este ,ca visele mele ma pun pe ganduri…mai viseaza cineva asa?poate imi spune si mie ce crede …ce parere are?ca eu de vise paranormale sigur nu duc lipsa…

Vis,intrebari,chei…

     Sunt vise,si vise…dimineata ,cand te trezesti ,il ai in minte proaspat :inlantuirea aceea de imagini din timpul somnului.Uneori ,el nu pare ca trebuie luat in seama, si este repede dat uitarii ,alteori ,ziua intreaga te gandesti la el:-oare ce-o fi cu visul ala,ce va sa spuna el?

Asa am visat eu un vis care nu-mi da pace:Se facea ,ca m-am intalnit cu bunica mea(care nu mai este in viata)intr-un loc pe care in realitate nu il cunosc.Ea era tanara si frumoasa(cum a fost in tineretea sa) si se afla intr-o caruta noua ,al carei cal ,era un roib foarte mandru si frumos.Coama lui ,era enorma ,si coada era ridicata in vant.Ea tinea in mainile ei haturile si era gata de plecare.Mi-a spus sa ma duc la ea acasa ,sa ii aduc legatura de chei pe care ea a lasat-o dupa soba…m-am dus acolo,la casuta ei (care este in realitate si aici bunica a trait 30 de ani)si am cautat pana cand am gasit acea legatura de chei .Cheia mare despre care mi-a spus ca trebuie sa fie in legatura,lipsea.Am tot cautat eu pe acolo(pentru ca ea insistase asupra cheii mari)dar fara sorti de izbanda,asa ca m-am intors cu ceea ce gasisem la bunica.Ea s-a mirat ca nu am gasit cheia ,dar mi-a  spus pana la urma sa urc in caruta ,ca ma duce la mine acasa(in vis era vorba ca ma duce la casa parinteasca)Dupa ce m-am urcat langa ea pe scandura ,bunica a strans haturile,si roibul a pornit la trap.Nu se vedeau case ,dar de o parte si de cealalta a drumului ,erau copaci verzi ,unii langa altii.Decorul era extraordinar,ma uitam uimita spre cer ,si cand am vazut cat de intens este albastrul ,atunci parca am zis in gandul meu :e primavara!Brusc,m-am trezit,si-mi parea asa de rau,ma apasa ceva pe suflet;nu stiu daca era vorba  de durerea ca ma despartisem de bunica ,sau ca nu am mai apucat sa ajung la casa parinteasca.Ma framanta ce era cu cheia aceea:

-de ce lipsea din legatura?

-de ce trebuia eu sa o caut?

-de ce nu am gasit-o?

-ce o fi reprezentand ea?          -stie cineva sa talmaceasca visul?

-ce mesaj mi-a transmis si nu il inteleg?

Mentionez ca am deseori vise care ma pun pe ganduri.Eu in explicatia lor  din dictionare nu cred,mai degraba in a misionarului indelert aplec oarecum urechea.Ceva trebuie ca a vrut bunica sa imi spuna:Dumnezeu sa o odihneasca pe sfatoasa,care tare am iubit-o si cu mare drag  si dor ma gandesc la ea.

c

%d blogeri au apreciat asta: