Vine,vine primăvara…

floricele de februarie prin pădure fluturii de mîine din tainele naturiiphoto2212jigănii ascunse ochiului nostrufloriceleîmi place verdeleiarbă şi piatrăverdespălat de ploi...în soaresemne de primăvară în februariepiniviaţă în stîncăurzicaphoto1951photo2035photo2209stîncă udăapa de la ploi a găsit un loc...stapînul lor nu se vede aşa că pozămphoto2242photo2241baciul are oi multemioriţeoiţemîndre şi cornutephoto2219photo2223uite că e şi baciul ...îl ajută Zdreanţă...un cîine...să adune oilepaşte calul lui...priponit de ceva care sigur nu e garofiţămioriţeoiţemîndre şi cornutespre cer...verde crud şi pe la case...proaspăt tuns...creda găsit iarbă,e bucuros cred...în trecere pe aici...mai de aproape că are un look cumva...deschisă să intre primăvara ...aşa pare...cerul dimineaţă la ora 7„Primavara este atunci cand iti vine sa fluieri chiar daca ai pantofii plini cu apa. „Doug Larsonpădurea 2013-început de februariefurnici negre cu aripi albeamintesc de povestea cu împărăteasa furnicilorAştept  alaiul de flori şi de culori…

pînă atunci îmi îmbrac sufletul cu bucuria de verde…

dacă s-ar putea ca primăvara, fiica cea mai tînără a bătrînului an să stea cît mai mult pe la noi şi să bucure pe toată lumea cu minunile ei…a supravieţuit sub zăpadă...îşi deschide florile cînd e soare

PLIMBAREA DE DUMINICĂ PRIN PĂDURE… ŞI CEAPA DE MARE…

photo09918iarba lîngă stîncipare tare bătrîn...are 35 de ani  şi doar un sezon de ploiphoto1026albastru infinitcerlocuinţecasespre searăcer şi soarevăd un punct alb...nu ştiu ce e...pozele sînt originaledupă primele ploia dat colţul ierbiiam crezut că e rădăcina unuia din copaci ...dar ...ascult cum creşte iarbacase la marginea păduriicase şi cer foarte albastrucovoraş verdeceapa de mare3ceapa de mare 1ceapa de mare 2-urginea maritimaceapa de mare-face flori in lunile de varăpoţi pune urechea la pămîntsoareletimidă iarba-mai are nevoie de ploijumătate în pămînt,jumătate în stîncăpădurea începe să işi schimbe culoareapuţ adînc în stîncăpadurea cu canapele...tîrziu culoarea cerului devine roşiaticăOdată cu primele ploi pădurea începe să îşi schimbe  culoarea,însă punctul culminant va fi abia prin martie-aprilie cînd  totul devine verde şi rănile ei parcă nu se mai văd aşa de tare…agresorii neştiind probabil că pădurea are un rol protector…

Planta care creşte în această perioadă şi este  întîlnită des  chiar şi aici în pădure este ceapa de mare-urginea maritima( sau sea squill,scilla maritima).Pe aici i se spune basal(ceapă)sau salmoun.Este o plantă perenă care creşte în habitatul ei natural şi are proprietăţi medicinale.Bulbul mare în formă de ceapa are frunze lungi şi cărnoase şi creşte pînă la cîteva kg…planta este cunoscută din antichitate şi se spune că prima reţetă cu ceapă de mare a fost găsită prin papirusurile egiptene ,reţeta  de atunci fiind pentru lepră.Ceapa -de-mare este de două culori,albă şi  roşie iar florile lungi de aproape un metru se usucă prin luna august.Cea roşie este foarte toxică şi se foloseste ca otravă pentru şoareci,şobolani etc.Din bulbul alb însă se face sirop de tuse pe o reţetă care se spune ca ne vine tocmai de la Pitagora,se mai fac şi medicamente cardiotonice care se găsesc în farmacii .Oamenii faceau şi oţet cîndva din ceapa de mare şi leacuri pentru vindecarea surditaţii,astmului bronşic ,bronşitei ,problemelor neurologice,ale pielii şi a altor boli.Planta creşte şi in apropierea mormintelor …chiar se spune că le protejează.Există vreo 25 de specii iar unele sînt cultivate special …eu am întîlnit doar ceapa de mare albă .

ZIUA PAMANTULUI

Ziua Pamantului(EARTH DAY)sarbatorita la 22 aprilie inca din 1970 este marcata aici prin evenimente educationale…campanii de curatenie si diferite activitati  de mediu cum ar fi plantarea de copaci…pentru a proteja planeta pentru generatiile viitoare…

Cel putin o actiune de mediu pe an pentru fiecare cetatean…spun cei de la GREEN

Copiilor li s-a spus in   scoli despre practicile verzi …despre reciclare

Ar fi bine dupa parerea mea ca ziua pamantului sa fie in fiecare zi pentru ca astfel omul sa nu uite ce indatoriri are fata de planeta care ne „gazduieste”…de a lasa si generatiilor viitoare sansa de a se bucura de  toate darurile mediului…

Sa avem un viitor  mai curat!

Pana si pe Google infloresc tufele de flori in diferite culori sau Google „a inflorit”de ziua pamantului!

dar şi pe la mine au înflorit…

Beautiful Views of Planet Earth

sursa

Anul acesta Ziua Pamantului a coincis cu Duminica Tomii…”Pastele Blajinilor”

Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut (Ioan 20, 29)

 

„Toma era un apostol indoielnic. El a crezut numai dupa ce a vazut si a cercetat adevarul, pipaind ranile lui Hristos. De aceea l-a si mustrat Domnul, caci credinta vine din auz, iar nu din pipaire si vedere. Credinta vine din interior, din inima, iar nu din afara. Credinta vine din cuvint.”(Parintele Cleopa )

Eu ma gandesc daca nu cumva indoiala este un fel de loc prin care trecem cu totii pentru a gasi  de fapt increderea…

WEEKEND

Ninge!

O masa de aer foarte rece care vine de pe undeva din North Cyprus a afectat Regatul …

Un frig grozav de-ti vine sa te imbraci cu soba…de cateva zile s-a anuntat zapada …bate un vant rece care imprastie norii pe cerul  plumburiu…

ploua si fulguieste insa nu se depune…poate la noapte…

Eu de mult astept zapada …

Weekend in casa cu gogosi ,ceaiuri calde si ce mai avem..

cu   The Doctors show dar

atenti si la doctorii din Romania

si dezbaterile de acolo.

Cineva a filmat dimineata primii fulgi

sursa

si

1oo de ani in 10 minute

unde se regasesc evenimente importante care au avut loc in ultima suta de ani

sursa

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

Sinaxar 7 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie „gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

**************

In Coran Sfantul Ioan Botezatorul este numit Yahia,profetul care il precede pe ‘Isa(Iisus)

**************

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul sau „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.”

Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica.

Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte insusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti.

Insusirile la care doresc sa ma refer sunt:

– absoluta smerenie

– capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine

– capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia

– capacitatea de a sterge si anula sinea proprie inlocuind-o cu a altuia.

Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ci. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei.

Regele Irod – nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa – isi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osandit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii.

Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l starpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina intemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului.

Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii.

Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete intr-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant.

Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii.

Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.

Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrate in jurul a cinci idei:

– Iisus e mai puternic decat Ioan

– Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei

– Ioan nu poate boteza decat cu apa, pe cand Iisus va boteza cu Duh Sfant si cu foc

– Iisus este anterior lui Ioan

– Iisus este Cel ce va sa vina.

Intr-adevar, referatul lui Matei relateaza: „Cel Care vine dupa mine este mai puternic decat mine. Nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc.”

Iar cand Iisus vine la repejiunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: „Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?”

In referatul lui Marcu citim de asemenea: „Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine. Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei.”

Si tot in felul acesta scrie si Sfantul Evanghelist Luca: „Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc.”

In textul evanghelic al Sfantuiui Apostol Ioan gasim lamuriri mai ample: „Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa} mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.”

Botezatorului i se pune intrebarea: „Cine esti? Esti tu Hristosul, esti tu Ilie, esti tu Proorocul?” Iar el, ne spune textul evanghelic, „a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul.”

Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel intrebat din nou raspunde: „Eu sunt glasul celui care striga in pustie: indreptati caile Domnului.”

Si iarasi, tot ca in celelalte referate:

„Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei.”

De doua ori afirma Ioan, aratandu-L pe Iisus: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii.” Iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El.”

Si, in acelasi mod, mai categoric insa: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 34). Iar mai apoi urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din cate se afla in Sfanta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan:

„Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.”

Cine oare ar mai glasui astfel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamant ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca in vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca?

Firesc ii este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si in dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice in slavi! Oricat de mult, de fara intrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va inceta in veac a fi.

Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, catusi de putin stergerea si infrangerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti ii sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca insusirile exceptionale si sa-I aprecieze cum ar trebui.

Si totusi Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorandu-se, pe celalalt crescand, biruind, afirmandu-se, implinindu-se!

De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atat de nepamanteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintilor noastre. In cuprinsul Scripturii – bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru – zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.

In relatia dintre Iisus si Botezator se iveste problema ucenicilor. Se pare ca a existat o rivalitate intre ucenicii unuia si ai celuilalt. Evangheliile Sfintilor Matei (11, 2-5) si Luca (7, 19-22) ne relateaza ca, inchis fiind, Ioan si-a trimis ucenicii sa-L intrebe pe Iisus: Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul? Intrebare cat se poate de ciudatel pentru ca stim ca Ioan Il marturisise pe Iisus a fi intru adevar Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii si Cel asupra Caruia S-a pogorat Duhul Sfant.

Cum putem rezolva o asemenea contradictie flagranta? Explicatia cu precadere plauzibila o consider a fi aceea care presupune o intelegere prealabila (expresa ori tacita) intre Iisus si Ioan. In vederea lamuririi ucenicilor sai si a potolirii in certitudinilor care-i framantau, Ioan ii trimite la Iisus cu o intrebare ce reprezenta de fapt nu gandul sau nesovaitor ci sovaielile si umbrele din cugetele lor.

Iar Iisus, cu acea inteligenta omeneasca la care nu se sfia sa faca uneori apel (spre pilda in cazul platii dajdiei catre Cezar ori al femeii maritate cu sapte frati ori al semnului cerut de saduchei), nu se proclama a fi Hristosul ci, cu multa abilitate si modestie, le cere sa constate faptele, lasandu-le pe acestea sa vorbeasca iar pe invatacei poftindu-i doar sa traga concluzia care se impunea.

Le arata cele ce se petrec aievea: orbii vad, surzii aud, schiopii umbla, leprosii se curatesc, mortii inviaza. Desigur ca ucenicii nu puteau deduce altceva decat ca Acel ce savarseste asemenea minuni este Mesia.

Dar cum apare Ioan vazut de Iisus? Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar.

Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor pasa-mi-se trimisi de Ioan: „Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?” Si tot El raspunde cu glas ferm: „Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta.” Si inca: „Zic voua: Intre cei nascuti din femei nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el.”

Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan, nu insa fara a adauga despre omul recunoscut a fi „cel mai mare dintre cei nascuti din femei” tainicele cuvinte: „Totusi cel mai mic din imparatia cerurilor este mai mare decat el.” Sensul lor cred ca nu poate fi deceat acesta: Ioan, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Ioan Vestitorul, Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos nu a primit botezul crestin.

Asa fiind, intocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul in iad pana ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborat in acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin in numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decat oricare dintre locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?

Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de „eu” care iese din sine si – cu smerenie si netarmurit devotament – dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.

Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?

Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise in capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Infricosata Judecata, spune ca intrucat am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati in necazuri, suferinte, robie sau lipsuri pe El L-am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.

Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator – sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.

Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea – virtute crestineasca suprema si singura perena – este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

Marele nostru compatriot, ilustrul scriitor de limba franceza, Emil (E.M.) Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca un alt virus. Fireste, cum de-am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei sida.

Numai ca Emil Cioran, in aversiunea sa pentru Hristos si crestinism, nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala.

Omul are, neindoielnic, trasaturi comune cu animalul, insa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-i dea gata cu procedee stilistice desigur scanteietoare si abrupte insa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hartie colorata. Ateismul de multe ori isi impinge aderentii, chiar cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.

Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.”

Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas.

Parintele Nicolae Steinhardt

sursa

Crestin ortodox.ro

***********

LA MULTI ANI  CELOR CARE POARTA ACEST NUME!

VINE O ZI

„Vine o zi, vine o zi cand se va sfarsi.

Nimeni nu va sti, nimeni nu va sti oare cand va fi.

Vine o zi, vine o zi iar de voi pleca,

Nimeni nu va sti, nimeni nu va sti cat voi regreta,

Cat voi regreta, cat voi regreta…”

Uneori ascult Holograf…

-nu sunt trista…

-melodia iti aminteste ca…

SARMALE CU CARNE DE PASARE

Pentru astazi am pregatit sarmale cu carne de pasare…

-500g carne de pasare

-1 varza (ca e mare)

-150 g de orez

-ulei

-bulion

-piper,cimbru,piper pisat,sare,alte condimente

Se spala carnea,se scoate de pe oase ,se taie in bucati si impreuna cu ceapa taiata felii si calita putin,se dau prin masina de tocat.Intre timp se pregateste orezul,se spala,se pune la oparit  si dupa ce s-a umflat,se clateste cu apa rece pana cand se raceste,dupa care se adauga la tocatura,impreuna cu sare ,piper,condimente dupa gustul fiecaruia,si se amesteca.Daca folositi varza dulce (asa cum am facut eu din cauza ca nu am murata),mai intai se opareste cu un pic de otet sau sare acrita(in cazul in care nu aveti bors).Se invelesc sarmalele (eu le-am facut lungi ca nu prea am timp sa stau mult la invelit si pe aici cam forma asta o au),se aseaza in tava in care deja s-a pus un strat de varza tocata…printre ele se pune cimbru si boabe de piper si se completeaza cu un sos compus din ceapa calita ,bulion stins cu apa,se mai pun deasupra frunze intregi,se acopera ,se da un clocot ,doua dupa care se pun la cuptor…

Au iesit foarte bune…ele se servesc cu mamaliguta calda,insa pe aici nu exista, asa ca le vom servi cu ceea ce avem…

CADOU DE VACANTA

Prin lume,in aceasta perioada oamenii se duc in vacanta…la munte la mare,fiecare unde doreste si dupa posibilitati…Eu,am primit cadou un televizor ,ca pe o vacanta ,si m-am bucurat…chiar foarte tare.

In aceste timpuri nimeni nu cumpara televizoare nici chiar atat de mic cum e al meu… ca sa nu mai auda stirile si ca sa nu piarda timp inutil din viata in fata ecranului,nu?La mine lucrurile stau oarecum diferit…am avut un singur televizor unde daca voiam ceva pe romani,nu aveam loc…ori erau desene animate,ori Star Academy emisiuni la care copiii stateau lipiti de ecran si n-ar fi schimbat si pentru mine, pentru nimic in lume…adica nici nu intelegeau de ce vreau sa ma uit pe alt canal …

Candva m-a intrebat tatal meu daca vad romanii la televizor…eu ii vedeam da, cand se putea…ei,acuma, am fixat romanii pe satelit la Nil Sat, am canale destule …doar romanesti …nu stau sa uit de mine,cand am si eu timp…uneori ,se vorbeste doar in araba;la tv,oamenii din jur ,copiii mei cu copiii celorlalti …si-atunci am un sentiment ca imi lipseste ceva…vreau sa aud limba romana …

Chiar aseara dupa ce l-am pus in functiune, am deschis pe TVR3, regionalul IASI,primul care a venit…era un concurs VOCEA POPULARA,tineri care cantau doine si cantece de demult…costume populare superbe…chiar a venit vecina si mi-a cerut sa-i traduc ce canta una din fetele acelea frumoase ,ca i-a placut …

„Cucule cu pene sure

Frumos canti tu prin padure”…

…au dat navala amintirile…

Nu astept sa ma inteleaga careva,e ceva personal,de suflet…

L-am botezat  pe televizor ” Romanasul”, si cand il inchid il acopar cu un stergar romanesc de artizanat rosu cu negru…si parca zambeste si el, si eu…

NEPOTUL MEU ARE UN DOR DE DUCA…

Nepotul meu(de fapt al sotului)proaspat absolvent al unei facultati tehnice de aici, a venit astazi la mine sa imi spuna of-ul lui…vrea sa plece in Europa sau America…undeva unde crede el  ca va avea  alta perspectiva…prima data am crezut ca glumeste, si, mi l-am amintit cand avea 5 ani si il convingeam cu totii sa se duca la gradinita …eram nou venita aici si nu ma puteam acomoda,nu intelegeam limba…sufeream…era groaznic cu dorul…

Dintr-odata am stiut ca nu trebuie sa se mai repete povestea si am purces la convins baiatul…

I-am povestit ca lumea e in declin financiar,framantari de tot felul…va avea probleme cu adaptarea,cu limba pe care n-o va stapani niciodata indeajuns,cu dorul…el tacea…

In sfarsit am vazut ca nu am sorti de izbanda  am luat alta pozitie…

-„Asculta,ce sa cauti tu intr-o lume in care nu cunosti nimic?… acolo pana si „cainii latra altfel si pasarile ciripesc diferit”(vorba cuiva,”doar tu mai lipsesti”…)

Am scos o statistica cu pozitia tuturor tarilor( dupa PIB-ul pe cap de locuitor, )si uite asa aratandu-i ca pe primul loc nu este nici America si nici Marea Britanie am descoperit cine se afla>

1.QATAR

2LUXEMBOURG

3.NORWAY(Norvegia)

4.SINGAPORE

5.BRUNEI DARUSSALAM

6.UNITED STATE

7.HONG KONG SAR

8.SWITZERLAND

9.NEDHERLANDS

10.AUSTRALIA

……..

68.ROMANIA

107.JORDAN

Si ne-am dat la puricat prima de pe lista…QATAR …daca tot e sa plece atunci sa cautam un drum cu mai putine suferinte…

-se vorbeste aceeasi limba

-are aceeasi religie cu impricinatul

-mai ramane sa vedem daca are nevoie de el si de” ingineria „lui…

M-am uitat un pic si la istoric(asta pentru mine…)Qatar-ul este amintit de Plinius cel Batran prin sec I dHr iar Cathara apare intr-o harta apartinand lui PTOLOMEU schitata in sec II iHr.Din cauza conditiilor climatice dificile in aceasta zona s-au stabilit pescarii si cautatorii de perle abia prin sec VII dHr…au avut o scurta dominatie portugheza dar au alungat-o aliindu-se cu turcii…stat independent din 1971 cand au plecat englezii…

-are 1,7 milioane de locuitori pe 11437km/2…(cam desi nu?)

-granita cu Arabia Saudita in rest ,inconjurat de Golful Persic

-are gaze naturale si petrol

-capitala la DOHA(modern)

Nu stiu ce anume a gandit nepotul, dar sigur pana la urma a inteles ca eu ii vreau binele, pentru ca s-a dus sa ia informatiile necesare despre ce implica plecarea lui in Qatar…

M-am implicat pentru ca stiu cat e de greu sa pleci in necunoscut …sa mai pierzi niste ani din viata pana te stabilesti… ca oricum strain te vei simti toata viata…

Ma gandesc poate renunta, sau …mai bine pentru el…

%d blogeri au apreciat asta: