O DOINA PLANGE…

DOINA   de  OCTAVIAN GOGA   („poetul patimirii noastre”n1881-1938)

O doina plange sus pe culme,

Din fluier unde limpezi cad,

Si leganate lin s-afunda

In pacea codrilor de brad…

Cantare,mestera cantare,

Te stingi acum incet,incet,

Si-adormi pierduta-n tremurarea

Oftarii blande din bradet…

Mi-ai picurat un strop in suflet

Din taina vremii de demult,

Si plansul veacurilor duse

Ma infioara cand te-ascult…

Cum te-ai topit acum in noapte,

Eu stau cu inima la sfat:

In care brad,de care creanga

Plansoarea ta s-a aninat?..

Si cat vei mai trai acolo,

Tu,sora pururea cu noi,

Cand va fi mort de mult ciobanul,

Si moarta turma lui de oi?…

Tarziu,odata cine stie?

Trecand pe-aici un calator,

Te va culege dintr-o floare,

De dupa o aripa de nor…

Te-a cobora in largul vaii,

Si-o lume te va asculta,

Si-o lume-ntreaga va incepe

Sa planga cu durerea ta…

%d blogeri au apreciat asta: