VACANȚA

sau forfota mulțimilor care fug după armonie și relaxare în diverse locuri ale planetei,împătimiți ai destinațiilor calde,insule exotice,țări străine…
Dar cine nu-și dorește o vacanță în care să își elibereze sufletul de tot zbuciumul acumulat?
Și eu am așteptat vacanța cu nerăbdare iar România este pentru mine cel mai bun loc, de aceea am plecat acolo.(ehe,jarul nestins al dorului de acasă care mereu se reaprinde.)
De cînd dădea cireșul în floare am hotărît că vom pleca să revedem din minunățiile țării.Din păcate nu am mai prins balul pomilor (decît virtual)și nici cireșele cercei pe ramuri…erau deja în borcane.
Am regăsit cireșul copilăriei care ne-a zîmbit larg și ne-a mîngîiat răcoros, că noi tocmai veniserăm de la 47 de grade…căldură domne’,nu glumă!
Ne-au cîntat lieduri păsărelele gureșe,am stat în fînul de curînd cosit și am îmbrățișat cu privirile albastrul nesfîrșit al cerului senin.Ne-am bucurat de liniștea care ne-a cuprins,pe care am ascultat-o și în fața careia nu-ți poți astîmpăra mirarea.

Așa sînt unii.Vin de prin meandrele vieții să privească cum le bate în poartă răsăritul de soare,dau mîna cu geana dimineții și se bucură de o nouă zi acolo,pe pămîntul bătrîn(plin de suferințe și el ca și omul) dar încă rodnic.
Satul românesc este plin de frumusețe și farmec,te invită să te bucuri,mai ales dacă ai o traistă de amintiri care îți îndoaie spinarea…


Dimineți și seri cu flăcări roșii,verdele cîmpurilor și pădurilor…acolo inima mea se întoarce mereu …la primul rai.
În zilele caniculare,că am prins și niște zile surori cu cele pe care le lăsaserăm acasă,ne-am răcorit la iaz sau am plecat în niște plimbări lacustre cu „gînsacul” unde am admirat apusul minunat de soare. />”
Am fost în vizite,am mai privit lumea și de „sus,”

am vizitat oameni dragi mie ,locuri pline de frumos în natura generoasă,lăcașuri de cult…m-am simțit acasă cu adevărat.



La mare nu am reușit să ajung dar am primit vederi frumoase de acolo ,poate data viitoare…de fapt,noi, iubim mai mult muntele.
Cînd am plecat,pe drumurile finalului de vară erau frînturi de toamnă și o tristețe în sufletul meu m-a însoțit pînă la destinație. (sentimentalismul de care sufăr dar oricum sînt mai „bogată”)
Le-am povestit celor de aici despre frumusețea României,despre magia locurilor,despre aerul curat de sub pădure,le-am arătat imagini și au fost foarte impresionați de abundența resurselor turistice românești, și-ar dori să călătorească acolo ,să vadă,că-s multe comori de văzut …
P.S

„Viața este o ciudată comedie care amestecă împreună și dureri și bucurii,punînd lacrimi lîngă zîmbet,punînd zîmbet lîngă plîns.”

Anunțuri

E TOAMNĂ IAR…


Au început ploile, puhoaiele!
Vara, care a uscat şi pustiit tot,(chiar şi sufletul meu pe holul căruia se aud neîncetat paşii lui chiar dacă uşa casei noastre n-o mai deschide) a plecat de mult,a închis poarta în urma ei,şi-a tras bine zăvorul şi a lăsat loc altui anotimp ca să vedem ,simţim cum aleargă iute timpul prin anotimpurile vieţii noastre.În curînd natura ne va boteza cu frunzele care se răsucesc şi cad împrăştiate fără de viaţă în toate direcţiile,din cearta vîntului cu copacii.Broboanele de ploaie se scurg pe streaşina de pe umărul toamnei iar în jur fierb tensiunile ,resentimentele…
E toamnă iar…este sfîrşit de octombrie.(mi-e dor şi mă dor ochii lui departe plecaţi )

SIMPLE…

Ieri ,21 mai,de Constantin si Elena,m-am dus la o vecina care sta chiar sub padure…(o doare un picior din urma de o cazatura)stam aproape,aproximativ 200m…(ne vizitam cand avem timp)La intoarcere, am intrat in padure;era amiaza,liniste,doar pasarelele frumos colorate erau antrenate intr-un vesel ciripit.(cine stie ce isi povesteau si ele!)M-am asezat pe o stanca si am stat o vreme…batea vantul usor si misca odata cu el, si soaptele  padurii ,si gandurile mele …padurea este una de pin ,rara, incat se vede prin ea pana la capatul celalat;sa tot aiba vreo 60 de ani sau poate mai mult.Nu seamana cu padurea romaneasca, mai ales ca la aceasta vreme nu mai este in ea nici un fir de iarba verde…plina de stanci si de pietre…oamenii spun ca aici, candva,  a fost acoperit locul de ape.La sfarsit de saptamana e plin de oameni  si de copii care vin din locurile aglomerate, la o gura de aer mai rece si mai curat,si de liniste.Am adunat si niste pietre ,pe care le folosesc la gradina;am facut de anul trecut o decorare a zidurilor si inca nu am terminat lucrarea;(toate pietrele au fost aduse de aici din padure unde sunt din belsug  si gratuite, si sunt pietre gresie, foarte frumos si interesant  colorate(camera mea, tot aceea” bolnava” care nu face fotografii cum trebuie; asa ca, pana imi voi lua alta noua ,ea mereu ma va necaji cu „claritatea”…) .Acolo,in inima padurii, ma gandeam la pastorul acela care ne-a anuntat sfarsitul lumii,ca si cum acesta ar putea fi anuntat oricum, si mi-a venit in minte gluma marelui Dem Radulescu:

„-Ti-a sunat ceasul,Lae!

-Trrrrrrrrr”!

…………………

Nu stiu de ce ne temem de sfarsit,sau poate felul in care ne este anuntat…doar nu suntem nemuritori…cu aceste ganduri m-am intors acasa cu o floricica noua(,gata plantata de vecina si daruita mie)…Viata mea este

una foarte simpla…imi plac florile,padurea,lucrurile facute de mana omului…simplitati…

De ce sa mai complicam lucrurile si noi?Am gasit copiii in gradina,pe sub trandafirii roz(am multe culori)plini de parfum.In aceasta luna,aerul e plin de miresmele pregnante ale iasomiei,trandafirilor…Candva,am trait in aglomeratia orasului …acum ,stiu ca nimic nu se compara cu linistea launtrica pe care ti-o da gradina,padurea…e ca un fel de pace pe care o simti…simplu…

Viata mea …bucurie,tristete…

%d blogeri au apreciat asta: