GÎNDURI

din zile fierbinți cu aer care  frige.

Prin poarta larg deschisă a verii, soarele își aruncă cu viteză razele de foc înfigîndu-se atît de adînc în pămînt , încît acesta nu se mai răcorește nici în inima nopții cînd se așterne tăcerea și doar hățișul gîndurilor tale nu are liniște.Atunci,copacii  te privesc parcă cu ochii lor încă verzi și răcoroși,  și te îmbie sub   frunzișul  generos să te îmbrățișeze Te-ai pierde-ntr-un vis ,dar somnul nu vine și continui să stai de veghe chinuit de doruri care nu pleacă niciodată nicăieri, ci stau pe tine, pînă ce o adiere parcă bate în ușa sufletului.Te gîndești cum pe sucala timpului se deapănă zilele,orele și clipele tale,apoi se dilată cumva și înghit totul…degeaba ne potrivim pașii ,nu putem opri timpul  să mîngîem măcar clipele acelea în care am fost fericiți,clipe pe care nu le vrem uitate niciodată…

Oare unde se duc clipele  cînd se duc?

Mai ieri era primăvară și iarba murmura sub pașii noștri și ne dezmierda tălpile desculțe.A trecut repede;aici precipitațiile se termină prin sfîrșitul lunii aprilie,uneori mai plouă și în mai pe înălțimi, iar anul acesta cerul,chiar și în iunie ne-a alintat cu o ploaie.Nici vremea nu mai este ce a fost,o ia razna uneori.(există oare arme meteo?!)

Tot pe o căldură de +40 de grade,pe la începutul lunii iulie,  Benjamin Ladraa

un muzician suedez în vîrstă de 25 de ani ,activist pro Palestina ,a încheiat campania lui de mers pe jos timp de 11 luni ,4800 de km, de la Gothenburg Suedia la Ierusalim trecînd prin treisprezece țări: Germania, Republica Cehă, Slovacia, Austria, Slovenia , Croația, Serbia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Liban și Iordania .Din păcate, autoritățile israeliene nu i-au permis  să intre în Palestina prin granița iordaniano-palestiniană,  Podul Regelui Hussein.

Cald a fost și în timpul Campionatului Mondial de Fotbal, și pentru că nu am mai avut cu cine comenta ,nici nu prea m-am uitat la toate meciurile dar m-au interesat rezultatele.

Am fost dezamăgită ca Brazilia lui O Rei a plecat acasă, pentru că mie îmi place jocul brazilienilor … de-a lungul timpului ,fotbalul brazilian a dat  genii ale îndemînării care au stîrnit simpatia spectatorilor.

Dar fotbaliștii din Hexagon au atins performanța -Franța a devenit campioană;mi-am amintit de echipa cocoșilor în 2006 cînd a pierdut în favoarea Italiei,de Zizou(Zinedine Zidane)…noi am înțeles ce a fost atunci.

Acum,nici omul meu nu mai este,poate de aceea am ținut cu perdanții …de altfel ,urmăresc noutațile din sportul românesc.

Tu,unde îți adăpostești gîndurile,dorurile??

Seară de vară românească,privește-o, să te răcorească…

DUPA STIRI…

Am intrat sa citesc stirile pe care le primesc in mail si m-am intalnit cu  reactiile oamenilor la schimbarea care a avut loc in guvern…vad ca „s-a rupt pisica in doua”…

Pentru mine chiar ca e greu sa „inteleg „ce si cum…

 Am vazut si ca :

Google il sarbatoreste azi pe Charles Dickens,200 de ani de la nastere…(n.7feb.1812-9 june 1870)

Mi-am amintit ca am citit doar patru carti de-ale romancierului englez:

Oliver Twist,David Copperfield ,Poveste despre doua orase si Marile Sperante insa   mi-au ramas vii in minte aventurile lui Oliver…eram copil si citeam plangand …eram impresionata de orfan,de saracia dar si de aventurile sale…Mult mai tarziu cand am citit Marile Sperante am inteles ca insusi autorul a carui biografie am citit-o a fost nespus de sarac si nefericit…si a avut si zece copii…(?)

In final mi-am citit stirile,una mai” interesantadecat cealalta ,iata si un exemplu:

„Peste 3500 de femei din Iran fac arte martiale si se pregatesc sa devina ninja ,anunta un comunicat oficial,citat de televiziunea iraniana Press TV si ziarul The Atlantic.”(realitatea.net)

Am vazut si  video-ul cu femeile ninja din armata Iranului

aici

sursa

youtube

Asta pentru ca la noi azi a fost teoretic prima zi de scoala dupa o vacanta de o luna…insa profesorii tocmai au intrat in proteste pe durata nedeterminataasa ca pana li se rezolva doleantele ,odraslele mele sunt tot in vacanta…Se vede ca se infierbanta lucrurile peste tot in lume…

Mai bine ne facem ninja…ca nu se stie…

alambicate vremuri…

da

uite ce ganduri

am

la

ore

mici din noapte.

Sunt sigura ca si ceilalti parinti sunt ingrijorati de problema de la scoala…

Si de altele…

PAPILLON

Aseara am re-revazut pe TVR Cultural filmul Papillon ,dupa romanul best-seller-  autobiografie, a francezului Henri Charriere.Film vechi din 1973 …in rolul principal- Steve McQueen,actor care a fost numit in vremea aceea”The King of Cool „datorita maiestriei cu care si-a interpretat rolurile …aproape toate cascadoriile din filmele sale erau facute de actor care iubea mult sportul…era si bun prieten cu Bruce Lee.S-a stins din viata la doar 50 de ani… si a intrat in legenda…se spune ca daca ar fi trait mai mult ar fi fost cel mai mare actor al tuturor timpurilor dupa Spencer Tracy.

Papillon,Papi,eroul din film a fost condamnat pentru crima ,pe nedrept in anii’30,pentru uciderea unui proxenet si a fost inchis pe viata in Insula Diavolului,o inchisoare infernala in Guiana Franceza…desele lui evadari si multe pedepse suportate inainte de a reusi sa fie liber, sunt aventurile din acest film …impreuna cu Dustin Hoffman( Louis Dega).Mai mult de doua ore de aventuri…in acest timp eu am  si calcat …  rufe…o activitate care nu imi place ,dar trebuie sa o fac,de aceea  cand ii vine timpul ,ma uit si la TV,si astfel reusesc,mai ales daca se nimereste si un film bun…Mentionez ca mi-au placut toate filmele lui McQueen de-a lungul vremii…cateva ar fi:

Infernul din Zgarie- Nori

Cei sapte magnifici

Marea Evadare…etc

Sigur,nu toti avem aceleasi gusturi…

AVEM TIMP

Octavian Paler(1926-2007)

– AVEM TIMP

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta – murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta

personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit.

***************

E tarziu in noapte…am citit din Octavian Paler…am ramas cu intrebarile nerostite …de frica raspunsurilor…

CRIZA VECHE,CRIZA NOUA…

Bucuroasa la vreme de seara ca am stat de vorba cu sora mea si ne-am spus noi de-ale noastre, am zis sa citesc si stirile din mail ,sa vad ce se mai intampla prin lume…aproape toate , stiri despre criza,furtuni financiare pe piata,amenintari cu o noua criza…mare agitatie ,deznadejde si optimism pe  la burse,banci ,planuri de austeritate,ce mai,masuri dure pentru a ne salva de noua criza…Am gasit insa si  o stire  ” optimista „,iata-o:

Rusia a acceptat să dea înapoi cel mai vechi papirus din Europa, descoperit la Mangalia în 1959. Retrocedarea papirusului ne duce cu gândul la istoria tezaurului românesc care a fost trimis la ruşi în Primul Război Mondial şi care a revenit doar parţial. „Tezaurul Romaniei se afla inca in Rusia…www.adevarul.ro

…Cine stie poate le vine vreo idee…sa-l dea de unde l-au luat…

O alta stire oferita de http://www.ziare.com

„CRIZA MONDIALA O SANSA PENTRU ROMANIA

Stiu ca suna ciudat, dar hai sa vedem argumentele. Romania nu este un jucator important pe piata bursiera mondiala. Bursa noastra este minuscula, cu efecte minore, in cazul caderii in continuare a burselor mondiale.

Romania nu este in zona euro. La o adica poate jongla cu cursul de schimb, astfel incat sa mentina, cat de cat, echilibrele monetare si fiscale. Romania are un grad mic de indatorare. De aceea si CDS-ul Romaniei (Credit default swap) este doar de 245, 8 tari europene o depasesc ca risc, anume Grecia, Portugalia, Irlanda, Ucraina, Spania, Islanda, Croatia si Ungaria. La care s-a adaugat de curand si Italia.

Suprafata arabila a Romaniei – 9,427 milioane ha – reprezinta 64% din suprafata agricola a Romaniei care se ridica la 14,722 milioane ha, 23 la suta din suprafata arabila a tarilor central si esteuropene si 12,6 la suta din suprafata arabila a tarilor UE. La care se adauga pasunile de la deal si munte, ideale pentru hrana naturala si sanatoasa a animalelor. Dar ponderea agriculturii in PIB este doar 10-11%. Desi in rural traieste 40% din populatia Romaniei.

Se aud opinii ca Romania ar putea hrani, cu potentialul pe care il are, 80 de milioane de suflete.”

******

Chiar ca suna optimist; si uite cum o sa mai asculte romanul „Imnul Crizei”… eu n-am dat de el in prima  in criza,ci in  a doua ,da  cred ca prima nici nu s-a terminat ca sa fi intrat intr-una noua,o fi una prelungita…in fine ,daca nu v-ati intalnit cu Dansul  Crizei pe Imnul cu acelasi nume, il pun eu aici…ca tot criza e,fie veche sau noua…nu stiu cui i-a trecut ideea prin minte …unui roman desigur…cred ca merge vorba :

„Tara arde si baba se piaptana”

„NU UITA SĂ TE SPELI CU IUBIRE PE FAȚĂ”

Să nu pleci…

Să nu pleci cât e timp de trecut pe sub plopi,

Cât mai curge pe piatră o apă târzie.

Chiar de plouă-n amurg, nu te teme să-ngropi

Ce-ai avut mai de preț în corabia vie.

Să nu strigi cât e timp de visat pe sub tei,

Cât e timp de iubit lângă frunzele noptii.

Daca vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,

Incrustează un semn pe sprâncenele portii.

Să nu pleci, ochii mei nu mai știu ce-i cu ei;

Să-i împaci, cum stii tu, pân’ la ceas de trezie.

Dacă vrei să mai dai, dacă vrei să mai iei,

Trandafirii, doar ei, ne vor sta marturie.

Să nu strigi cât e timp de cules trandafiri,

Cât e timp de urcat în cetatea iubirii.

Vor veni la ospatul stelar amintiri –

Să nu uiti, sa nu uiti sa le dai trandafirii.

Să nu strigi, să nu pleci, să nu uiti să trăiești

Tot ce crezi că-ti va fi de folos la nuntire.

Trandafirii sunt cei mai curati si firesti

Vestitori ca vom fi: tu mireasa, eu mire.

Să nu pleci cât e timp de rămas lânga crini,

Cât e timp de trait si de mers către viață.

Ca să poți curața trandafirii de spini,

Nu uita să te speli cu iubire pe față.

de

Cornel Armeanu

din volumul „Calator între doua lumini”, editura Litera 1986

**************

Am cautat date despre poet si nu prea am gasit…asta pentru ca nu am stiut despre el si poezia sa…mi-a placut poezia…

-in zilele in care imi ramane un strop de timp citesc poezii…

SARBATOAREA DE SF.ILIE

Astazi,20 iulie este Sfantul Ilie …

Sfantul Ilie – Datini si obiceiuri

Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin – Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele si vrajile lor”.

Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie („Comedia din deal”) veneau artisti de circ – acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului – soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati „pe deal”. Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric „Sezatoarea”.

Sfantul Ilie

– nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).

– il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.

– se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.

– se duc berbecii la berbecar.

– daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.

– se tine „Targul de fete de pe Muntele Gaina” din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro

20 iulie – Covasna

Nedeea mocaneasca „Sant Ilie la romani” – la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.

20 iulie – Sacele – „Targul feciorilor de la Sacele” – manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie

Sacele – Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie – sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu

20 iulie – Polovragi

„Nedeea de la Polovragi” – manifestare etnofolclorica si targ anual.

20 iulie – Falticeni

„Sezatoarea” – spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

20 iulie – Bezdead, Gaesti

Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

NEDEIE – Petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.

sursa

http://www.crestinortodox.ro

***************

Imi amintesc cum in copilarie ne temeam de tunete,fulgere si grindina ,si de” mania” Sfantului Ilie…tot in aceasta perioada se coceau perele si merele santilesti ,pe care nu le mancam inainte de aceasta zi…stau de vorba cu sora mea si ne amintim…la ea este hram si balci…obiceiuri care s-au pastrat…imi sunt foarte dragi,datinile si obiceiurile romanesti…

***********

Aflati unele fapte interesante despre fulgere!

-Fulgerul nu are loc doar în timpul furtunilor…a fost de asemenea observat la eruptiile vulcanice, incendiile forestiere extrem de intense, furtuni de zapada grele si uragane mari.

Fiecare fulger contine aproximativ un miliard de volti de electricitate. Asta e suficienta energie pentru a lumina un bec 100 W timp de 3 luni!

Lightning apar în timpul furtunilor ALL. In fiecare an, fulgerul loveste Pamântul în jurul valorii de 25 milioane de ori.

New York Empire State Building este lovit de fulgere de aproape 100 de ori pe an!-

-trad.

LA MULTI ANI !pentru cei intr-un nume cu Sf. Ilie…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

OMUL ESTE O FIINTA COMPLICATA…

Aseara,la o ora tarzie,pe un canal arabesc era un film cu Dalida…prima data nu am recunoscut-o…Este vorba despre” Ziua a6a”in regia lui Youssef Chahine figura proeminenta in industria filmului din cinematografia araba…(el s-a stins din viata in 2008)Acest film a fost facut in 1986 …in 1987 Dalida s-a sinucis…avea 54 de ani…Din origini italiene,(bunicii)Dalida s-a nascut la Cairo in 1933 la 17 ianuarie sub numele de Yolanda Christina Gigliotti…tatal ei a fost violonist la opera din Cairo.In 1950 a castigat titlul Miss Ondine iar in 1954 a fost incoronata Miss Egipt…remarcata de regizorul francez Marc de Gastyne,ea pleaca in Franta cu toate ca parintii ei au fost impotriva acestei plecari…Au urmat ani de succese profesionale dar si de probleme personale care au marcat-o…Dalida a avut peste 500 de melodii cantate in  10 limbi,turneu mondial,55 de discuri de aur,prima cantareata care a primit un disc de diamant…celebra si nefericita(un sot care s-a sinucis,doi iubiti de asemenea s-au sinucis…)Cand s-a intors in Egipt a fost primita ca o regina de insusi presedintele de atunci EL Sadat…dar ea deja era in regres personal …faptul ca nu a reusit sa aiba o familie si mai ales copii, a avut un impact emotional asupra ei…ea a incercat de mai multe ori sa se sinucida…Fratele ei Orlando (care i-a fost si manager o vreme)povesteste ca dupa ce a plecat in Europa ,Dalida,Daly cum i se spunea acasa, era o persoana diferita,secreta,complicata,vulnerabila…tragedia din viata de artist…muzica ei insa este ascultata si astazi…ea a rezistat timpului…Dalida a ramas prin muzica ei…

-melodia este una de dragoste pentru Egipt ,tara ei in care s-a nascut .”.Frumoasa,tara mea”-Helwa ya baladi

Salma Ya Salama„(Du-te sanatos si intoarce-te sanatos!”)este o melodie populara egipeana pe care Dalida a cantat-o si in limba franceza

*******

-Lumea,mereu a fost complicata… si omul, fiinta care poate fi lovita atat de usor ,se izbeste in viata de lucruri pe care nu le poate depasi…dar el este DATOR SA LUPTE!

MAI MULTE DESPRE LEUSTEAN

Am in gradina o tufa de leustean…am pus semintele pe care le-am adus din Romania cu vreo sapte ani in urma.Nu stiu ce s-a intamplat ca in aceast timp nu a iesit deloc…anul acesta si-a scos frunzele , uitasem aproape…mai intai timid ,iar acum, s-a facut o tufa mandra bine infipta in pamant…Cu vreo doua zile in urma, copilul vecinilor s-a ars la o manuta de gratarul pe care isi faceau carnea in gradina…a venit repede la mine si ce sa-i pun pe rana?…frunza de leustean…ca era la indemana…s-a calmat arsura si a mai venit o data dupa frunza miraculoasa…Intre timp am cautat sa vad ce proprietati are leusteanul…am gasit  un material foarte interesant si complet pe care il postez …multumiri autorului!

Medicina naturii

Leusteanul

De la magie, in farmacie

Este imposibil sa nu il remarci in gradina, daca nu pentru forma sa destul de banala, dar de un verde viu si intens, atunci pentru mirosul sau unic, care il face de neconfundat, transformandu-l intr-una din cele mai des folosite verdeturi pentru dres ciorbele. Numele sau latin este Levisticum officinale, o planta europeana, descoperita si folosita pentru prima data in bazinul Marii Mediterane, pe teritoriul Italiei, Greciei si al Frantei. De altfel, in aceste zone a existat si partial mai exista un adevarat cult pentru aceasta iarba aromatica, care era considerata nu doar un simplu zarzavat, ci si un medicament redutabil si chiar un elixir magic,

foarte eficient. Nu se stie exact cand a ajuns sa fie folosit leusteanul pe teritoriul tarii noastre, probabil inaintea invaziei romane, insa a fost foarte bine adoptat, devenind un medicament uzual, folosit de medicina populara in mai toate regiunile. Pana de curand, virtutile terapeutice ale leusteanului au fost complet ignorate de medicina moderna, fiind considerat un simplu zarzavat. Recent, studii farmacologice realizate in Italia, Statele Unite, Turcia si Spania au aratat ca leusteanul, nelipsit din traditionalele borsuri romanesti, este mai degraba planta medicinala, decat zarzavat. Principiile active pe care le contine au o puternica actiune terapeutica asupra aparatului respirator, a aparatului reno-urinar, asupra sistemului endocrin si a celui imunitar. Este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor, atunci cand este consumat sistematic ca aliment, putand deveni la nevoie – atunci cand este dozat corespunzator – si un remediu eficient intr-o multitudine de boli. Inainte, insa, de a vedea care sunt utilizarile medicinale ale leusteanului, sa vedem cum se prepara si cum se administreaza acest… zarzavat-medicament.

Modalitati de preparare si de administrare

Sucul

Pentru a obtine sucul de leustean se mixeaza o mana de frunze proaspete, la care s-au adaugat patru linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora la macerat, apoi se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat obtinut din frunzele de leustean este un puternic medicament, care de obicei nu se administreaza singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se iau de 4 ori pe zi cate 3-4 lingurite de suc de frunze de leustean, diluate in cate un sfert de pahar de suc de morcov.

Infuzia combinata

Cum arata si numele, se combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 2 lingurite de frunze uscate si, eventual, un varf de lingurita (0,5 grame) de seminte, se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte, 20 de minute, dupa care se filtreaza. Se combina cele doua extracte. Preparatul se bea inainte de masa cu un sfert de ora. In cazul in care nu avem planta uscata, se folosesc frunzele proaspete, triplandu-se cantitatea. Doza: 3 cani pe zi.

Leusteanul ca adaos in mancare

In bucataria europeana, leusteanul este printre putinele zarzavaturi si condimente considerate ca putand inlocui sarea, din punctul de vedere al gustului (sarea este contraindicata in multe boli cardiovasculare, digestive sau reno-urinare). In traditia culinara romaneasca, leusteanul este vazut exclusiv ca un ingredient al borsurilor si ciorbelor, insa el poate fi consumat si in supe (ca in Italia), sau in mancarurile cu cartofi (ca in bucataria germana). Important este, pentru a nu-si pierde proprietatile terapeutice, sa fie mancat cat mai putin preparat termic, fiind adaugat dupa ce am gatit hrana, si nu in timp ce este pe foc.

Vinul de leustean

O suta de grame de frunze de leustean proaspat se toaca marunt si se pun la macerat, in 750 ml de vin alb, intr-o sticla care se inchide ermetic si se pastreaza la temperatura camerei, vreme de doua saptamani. Dupa trecerea acestei perioade, amestecul se filtreaza, iar preparatul astfel obtinut se pastreaza la rece, in recipiente bine inchise. Se bea cate un paharel, inainte de masa. Vinul de leustean este un leac stravechi, cunoscut pentru efectele sale in combaterea anorexiei, a indigestiei, a unor boli cardiace asociate cu retentia de lichide.

Tratamente interne

* Litiaza renala (pietre la rinichi) – un studiu realizat in Germania arata faptul ca sucul proaspat de leustean (10 lingurite la o cana de suc de morcov, cu care se bea combinat) ajuta la dizolvarea pietrelor la rinichi (urati, oxalati) si previne formarea lor. Atunci cand nu exista leustean proaspat la indemana, efecte excelente se obtin si prin consumarea zilnica a 1-2 cani de infuzie combinata, preparata din doua lingurite de planta uscata (frunze si seminte) la 250 ml de apa.

Leusteanul

Leusteanul inflorit

?

* Cistita – pentru prevenirea acestei afectiuni se consuma mult leustean proaspat, adaugat la diferite mancaruri. Odata instalata cistita, ea se trateaza cu infuzie combinata de leustean, din care se consuma cate 3 cani pe zi, administrate la 2 ore dupa ce am mancat.

* Retentie de urina – se recomanda leusteanul proaspat, taiat marunt, adaugat la supe calde si in salatele de legume. Consumat in cantitati suficiente (minimum 20 de grame pe zi), are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru retentiile de urina care apar post-operator, dupa cistitele acute, dupa administrarea medicamentelor ce inhiba diureza sau in unele afectiuni tumorale. Suplimentar, se consuma sucul de leustean proaspat, cate 1 lingura luata din ora in ora, pe parcursul zilei. Principiile active nu doar stimuleaza formarea urinei si eliminarea ei, ci ajuta si la eliminarea masiva a ureei si a altor produsi reziduali din organism.

* Stari de greata, dispepsie, diskinezie biliara – se mesteca 1-2 frunze proaspete de leustean inainte si dupa masa. Este un tratament simplu, dar cu efecte puternice, deoarece stimuleaza secretia de sucuri gastrice, favorizeaza peristaltismul gastric si eliberarea bilei din colecist. De asemenea, frunzele proaspete de leustean consumate ca atare au efecte antiinflamatoare asupra tubului digestiv, fiind un adjuvant util in cazul colecistitei si al pancreatitei.

* Anorexie – cu un sfert de ora inainte de masa, se consuma una-doua frunze proaspete de leustean, care se mesteca indelung. Uleiurile volatile si substantele amare pe care le contin sunt un excelent stimulent digestiv si maresc in mod armonios pofta de mancare. Are, datorita acidului angelic continut in frunzele sale, si efecte tonice nervoase si psihice, fiind ca atare eficient si in cazul anorexiei psihice. Un element interesant este ca atunci cand sunt consumate in cantitati mai mari (5-10 frunze o data), efectul frunzelor de leustean este cel opus, diminuand pofta de mancare si constituie un tratament util contra apetitului alimentar excesiv.

* Balonare – contra acestei afectiuni, leusteanul are o reputatie de medicament, consolidata vreme de… 2000 de ani, fiind prescris in acest sens inca din timpul Greciei antice, unde era foarte pretuit de catre medicii vremii ca tonic si antispastic digestiv. Cercetarile moderne arata ca de „vina” pentru proprietatile vindecatoare ale leusteanului in aceasta afectiune sunt uleiurile volatile si substantele amare pe care le contin frunzele sale. Trebuie mentionat insa ca si semintele contin principii active, in special uleiuri volatile, foarte eficiente in combaterea acestei afectiuni. Ca atare, se recomanda administrarea inainte de masa a 3-6 linguri de infuzie combinata de frunze si de seminte de leustean.

* Sindromul colonului iritabil, adjuvant in colita – se recomanda consumul de leustean proaspat, in cantitati cat mai mari, precum si administrarea unei cani de infuzie combinata de frunze de leustean, de doua ori pe zi. Un studiu recent arata ca flavonoidele continute in frunzele acestei plante au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, in timp ce substantele sale volatile, cu efect antiseptic, regleaza flora tubului digestiv. Rezultate foarte bune se obtin prin combinarea acestui tratament cu administrarea de uleiuri bogate in acizi grasi Omega 3 (continuti de peste, de semintele de in etc.).

* Colici intestinale, spasme digestive – se bea o cana de ceai fierbinte de leustean, obtinut prin oparirea a 2 lingurite de frunze uscate, cu 250 de ml de apa. Leusteanul contine substante active cu efecte antispastice si carminative, fiind printre cele mai eficiente plante medicinale in aceste afectiuni.

* Indigestie, dispepsie – se face o cura de zece zile, timp in care se consuma suc de leustean, cate 2 lingurite inaintea meselor principale. Are puternice efecte de stimulare a secretiilor care ajuta in procesul de digestie, amplifica peristaltismul tubului digestiv. Daca nu aveti consecventa necesara pentru o cura sistematica, puteti mesteca ocazional, atunci cand simtiti nevoia de a va mari puterea digestiva, cateva frunze de leustean, cu 5-10 minute inainte de masa.

* Raceala, gripa – pentru prevenire, se consuma frunze de leustean proaspete, care contin uleiuri volatile cu o actiune antiinfectioasa puternica si polizaharide, cu o actiune de stimulare a sistemului imunitar. Atunci cand boala s-a instalat, se administreaza suc proaspat de leustean, 10-12 lingurite pe zi, care are efecte antiseptice, expectorante si care mareste capacitatea naturala a organismului de a combate infectia.

* Bronsita, tuse productiva – se bea infuzie combinata de leustean, cate 2-3 cani pe zi, cat mai calda posibil. Acest preparat are efecte calmante, reduce senzatia de iritatie pe traiectul respirator si este expectorant, ajutand eliminarea secretiilor bronsice in exces. Acest tratament este un bun adjuvant si in caz de pleurezie, de pneumonie.

* Febra, febra intermitenta – se consuma 1-3 cani de infuzie combinata de leustean pe zi. Acest preparat scade temperatura corpului printr-un mecanism oarecum asemanator aspirinei, producand transpiratie si vasodilatatie.

Leusteanul

Nu lipseste din nici o ciorba

?

* Amenoree – se fac cure cu o durata de 8 saptamani, timp in care se consuma 15 grame de frunze de leustean proaspat pe zi. Suplimentar, pentru efecte mai puternice, se bea si o cana de infuzie combinata de frunze si de seminte de leustean. Este un tratament care favorizeaza declansarea menstruatiei, care stimuleaza activitatea ovarelor si imbunatateste circulatia la nivelul aparatului genital feminin.

* Ciclu menstrual dureros – vreme de 21 de zile, se bea cate o cana de infuzie combinata de leustean dimineata si seara. Acest preparat nu favorizeaza doar menstruatia, ci si normalizeaza ritmul sau de aparitie, previne crampele si starile de disconfort inainte si in timpul menstrelor. In cazul crampelor menstruale puternice, se bea o infuzie fierbinte de leustean (din doua lingurite de planta la o cana de apa), tratament cu efecte calmante si antispastice rapide.

* Circulatie periferica deficitara – se consuma leustean proaspat, cate 10-25 de grame pe zi. Are efect vasodilatator periferic, ajutand la imbunatatirea irigarii cu sange a unor zone ale corpului, cum ar fi mainile, labele picioarelor, urechile.

* Dureri de cap, migrena – se mesteca indelung 4-5 frunze proaspete de leustean. Calmeaza durerea si reduce senzatia de voma, in cazul migrenei. Tratamentul este recomandat si in crizele biliare, deoarece normalizeaza activitatea colecistului.

Tratamente externe

* Pete pe piele – se freaca pielea pe zona afectata cu frunze proaspete de leustean, zdrobite in prealabil. Aplicatia dureaza cinci minute si se repeta de doua ori pe zi, vreme de o saptamana. Efectele sunt exceptionale, in cazul petelor care apar in contact cu diverse substante chimice. In cazul petelor pe piele care apar pe fondul unor tulburari interne, tratamentul extern este dublat cu o cura de dezintoxicare cu o durata de minimum 2 saptamani, timp in care se iau 12 lingurite de suc de leustean pe zi.

* Reactii alergice la nivelul pielii – frunzele proaspete de leustean se toaca foarte bine pe o planseta de lemn sau se maruntesc in mixer, dupa care se invelesc intr-un tifon subtire si se aplica pe locul afectat, unde se lasa vreme de o ora. Are efecte antihistaminice directe, diminueaza inflamatia, calmeaza mancarimile.

* Dureri de gat, amigdalita – se face gargara cu o infuzie fierbinte de frunze uscate de leustean (4 linguri la o jumatate de cana de apa).

Leusteanul

Semintele de leustean

?

* Gingivita, ulceratii in zona bucala – se mesteca indelung (minimum cinci minute), de 4 ori pe zi, cate 2-3 frunze proaspete de leustean. Este un tratament simplu, dar cu care se obtin rezultate foarte bune, deoarece dezinfecteaza gingiile, este antiinflamator, favorizeaza refacerea epiteliilor lezate.

* Miros neplacut al transpiratiei – in Evul Mediu, cei care strabateau cu piciorul distante foarte lungi isi puneau in incaltari cateva frunze de leustean, ca sa previna mirosul neplacut al picioarelor si sa se fereasca de eventualele infectii la acest nivel. Daca vi se pare neplacut sau imposibil de aplicat acest procedeu terapeutic, va recomandam baile partiale cu infuzie combinata de leustean, bai care vor avea o durata minima de 10 minute. Este bine de stiut ca aroma leusteanului este adesea folosita in… parfumurile de lux, carora le da o tenta de prospetime, de naturalete.

* Arsuri de gradele I si II – se striveste o mana de frunze proaspete de leustean pe o planseta de lemn, apoi se aplica pe locul afectat, unde se tin vreme de minimum o ora. Aceasta aplicatie are efecte calmante locale, antiinflamatoare, previne infectia si grabeste refacerea tesuturilor distruse.

* Amigdalite, faringite, laringite – se consuma frunze proaspete de leusten si, suplimentar, se face gargara de 4 ori pe zi cu infuzie combinata din frunze si seminte de leustean. Este un tratament cu efecte calmante si antiinfectioase.

Precautii si contraindicatii

Nu se foloseste in perioada sarcinii si se foloseste in cantitati moderate (maximum 3 g pe zi de frunze proaspete) in timpul alaptarii. Foarte rar s-a observat un efect iritativ al leusteanului, administrat in cantitati mari si pe perioade lungi de timp, in infectiile renale.

LEUSTEANUL – PLANTA MAGICA

In Apuseni, fetelor aflate la pubertate li se dadea sa manance dimineata turte de grau cu leustean verde, ca sa fie ferite de „zburatori si alte ispitiri necurate”. De altfel, pe tot teritoriul Romaniei se credea ca cele mai bune remedii de protectie magica sunt leusteanul, odoleanul si iarba creata. In nordul Moldovei, se credea ca radacina de leustean dezgropata in Vinerea Mare si administrata pisata in fiecare seara ajuta la alungarea spiritelor rele din om, fiind o metoda de exorcizare. De asemenea, se credea ca adaugate in apa din scaldatoare frunzele de leustean alunga gandurile negre.

In Franta, in Provence, se spunea ca femeia care face baie cu frunze de leustean si flori de trandafir poate trezi dragostea in cel pe care il iubeste.

In Italia, in provincia Liguria, se credea ca persoanele care poarta cateva frunze sau bucati de radacina de leustean vor deveni foarte atractive pentru sexul opus. (Femeile slave purtau leustean in ziua nuntii ca sa aiba o casnicie fericita.)

Ilie Tudor

http://www.formula-as.ro

« Older entries

%d blogeri au apreciat: