Rum Mounts,muntii din Valea Lunii (Iordania)au creste care se ridica la 1734m deasupra marii.Cel mai inalt a fost denumit”CEI SAPTE STALPI AI INTELEPCIUNII”din cauza formei pe care o are,denumire data de T.Lawrence(Lawrence of Arabia).In aceste locuri sunt indicii ale prezentei omului din cele mai vechi timpuri cunoscute.Arheologii sunt siguri ca zona a fost locuita in perioada preistorica,in principal in perioada neolitica in sec 6-8 i.Hr.si a fost cunoscuta sub numele de Wadi Irum.Izvoarele de apa dulci au facut din Wadi Rum un centru de intalnire al caravanelor comerciale care se indreptau spre Siria,Palestina ,Arabia.
Sapaturile recente au descoperit o asezare Caleolithic datand aprox.din 4500i.Hr…pe un deal la poalele muntelui Rum,se afla templul Allat initial construit de tribul Ad si remodelat ulterior de Nabateeni in sec I.i.en.care au fondat si satul de la nord-vest de templu si un complex de baie.La poalele stancilor de pe ambele parti ale vaii,in constructiile antice se gasesc inscriptii thamudice care confirma implicarea pre-islam-ului a triburilor,in constructia sanctuarului.In timpul revoltei arabe impotriva imperiului otoman Wadi Rum a fost sediul central al printului Feisal bin Hussein si T.Lawrence.(in primul razboi mondial)
Muntii care au culoarea inchisa spre negru detin metale,diferite minereuri si se spune mult aur…(Asta imi aminteste de versurile romanesti „Muntii nostri aur poarta…”acelasi lucru si pe aici…
In fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea Sanzienelor. Noaptea ce precede aceasta zi se crede ca este magica – minunile sunt posibile, fortele benefice, dar si cele negative ajung la apogeu. In Moldova, crestinii ortodocsi se roaga la moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei spera ca vor scapa astfel de necazuri si de boli.
Hora Sanzienelor
Legendele spun ca Sanzienele sunt niste fete foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii. Ele se prind in hora si „dau puteri” deosebite florilor si buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. In popor se crede ca in noaptea Sanzienelor zanele zboara prin aer sau umbla pe pamant. Ele canta si impart rod holdelor, femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolnavii, apara semanaturile de grindina. Daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara, devenind surate bune cu inraitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se razbuna pe femeile care nu tin sarbatoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici barbatii nu scapa usor. Pe cei care au jurat stramb vreodata, sau au facut alt rau, ii astepta pedepse ingrozitoare, despre Sanziene stiindu-se ca sunt mari iubitoare de dreptate.
Soarele iubirii
Sanzienele reprezinta si un prilej de intalnire a tinerilor ce doresc sa-si uneasca destinele, o sarbatoare iubirii, cinstita cum se cuvine, cu cantec si joc. In ajunul Sanzienelor, fetele si baietii care urmeaza a se casatori se aduna spre seara in sat. E veselie, voie buna si toata lumea e cu sufletul deschis. Se tin balciuri cu tiribombe si calusei. Flacaii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe camp flori de sanziene si impletesc cununi. Apoi arunca peste case coronitele. Daca se lovesc sau se agata de horn, vestesc o cununie apropiata. In zorii zilei flacaii se aduna in cete si strabat satele, cu flori de sanziene la palarii. Se alege „Dragaica”. Este propusa una dintr-un grup de sapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai cuminte si cea mai buna dintre fetele satului. Va fi impodobita cu spice de grau. Celelalte tinere se imbraca in alb. Astfel format, alaiul Dragaicei porneste prin sat si pe ogoare. La rascruci fetele fac o hora si canta voioase. Adesea „Dragaicele” sunt confundate cu „Sanzienele”. Dupa unii specialisti, sarbatoarea Sanzienelor isi are originea intr-un cult geto-dacic stravechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci inlantuite intr-o hora care se invarteste ametitor.
Scaldate in roua
Ceremonialul cuprinde apoi intreg satul. Gospodarii primesc cate un spic de grau, pe care il asaza pe grinda, in sura. Ei spera ca pana la acea inaltime se li se adune granele. Batranii vorbesc ca in noaptea de Sanziene, ielele se aduna si danseaza in padure. Cine le vede ramane mut pentru totdeauna sau damblageste. Tot ei cred ca cine nu respecta Dragaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spala, coase sau matura in acea zi poate muri incat ori fulgerat. In popor se spune ca fetele care vor sa se marite repede trebuie sa se spele cu roua. Insa, pentru ca acest scaldat ritual sa aiba efectul scontat, se respecta anumite conditii: in zori, din locuri necalcate, babele strang roua Sanzienelor intr-o carpa alba, de panza noua, apoi o storc intr-o oala noua. In drum spre casa, ele nu vorbesc deloc si mai ales nu trebuie sa intalneasca pe nimeni. Daca toate acestea sunt implinite, cine se spala cu roua respectiva va fi sanatos si dragastos peste an. Femeile maritate pot face si ele acest ritual, ca sa fie iubite tot anul de sot si sa aiba copii frumosi si sanatosi.
Cristina MARCULESCU
Lumea credintei, anul III, nr. 6(11)
atista are aproape patruzeci de ani;am gasit-o la mama mea care a pastrat-o de la o nunta la care ea a cununat.Pe atunci ,miresele ,in perioada dintre logodna si nunta pastrau obiceiul de a coase in punct romanesc(cruciulite)prosoape,batiste… pe care le puneau la nuntasi in jurul gatului sau la caiii carutelor(prinse la capastru)in ziua nuntii.In aceasta perioada cand se cosea,(claca)fetele satului se adunau seara la mireasa;isi spuneau povestile,visele lor de fete,glumeau…si coseau cu mainile lor pricepute si harnice.Aceasta batista este cusuta chiar de mireasa..in ziua nuntii era pusa pe capul ei cu cozonacul care s-a rupt si s-a impartit nuntasilor ,dupa care i-a fost data nasei(mamei mele).Ma uit la ea si ma gandesc cat de mare rabdare a avut sa o coase si cine stie cate vise de -ale ei ,sperante,ganduri vor fi ramas in cruciulite?s-or fi indeplinit ele?Astazi,satul s-a schimbat total;dar parca era frumos obiceiul acela cand se adunau fetele,cantau voioase si…coseau.!Ziua nuntii era cu adevarat speciala:carutele erau pregatite din timp cu banca cu spatar acoperita cu covor tesut,caii se teselau,li se punea zgarda cu zurgalai,canaci rosii la capastru ,iar cozii calului i se facea asa un nod ,ca sa mearga cu ea in vant.Frumos si-adevarat…viata era simpla…omul nu era atat de stresat ca azi si nici nu cred ca isi inchipuia ca viata lui se va schimba si va avea aceasta fata..Mama mea vorbeste de timpul acela cu mare drag,de aceea si pastreaza lucruri de atunci…Eu ma intreb acum cu teama:oare vor dispare toate obiceiurile?identitatea noastra…Stiu ca mai sunt oameni care iubesc frumosul (,originalul care ne reprezinta )si care se vor lupta sa pastreze din obiceiurile satului romanesc pentru a nu se pierde aceste comori…
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.