- Cele doua coşuri de smochine
- „1. Domnul mi-a arătat două coşuri de smochine puse in faţa templului Domnului, dupa ce Nabucodonosor, regele Babilonului, îi dusese in robie pe Iehonia, fiul lui Ioiachim, regele lui Iuda, şi pe principi şi pe meşteri şi pe cei prinşi şi pe cei legaţi care au fost scoşi afară din Ierusalim şi duşi în Babilon.2.În unul din coşuri erau smochine foarte bune, cum sînt smochinele timpurii, iar in coşul celălalt erau smochine foarte rele, care, de rele ce erau, nu se puteau mînca.3. Şi a grăit Domnul către mine: „Ce vezi, Ieremia?” şi am răspuns: „Smochine; smochinele cele bune sînt foarte bune, iar cele rele sînt foarte rele: atat de rele, că nu se pot manca”.
4. Şi a fost cuvîntul Domnului către mine, zicînd:
5. „Aşa grăieste Domnul, Dumnezeul lui Israel: Că pe aceste smochine bune, aşa ii voi recunoaste Eu, spre binele lor, pe Iudeii care-au fost duşi în robie, cei pe care Eu i-am strămutat din locul acesta in ţara Caldeilor.
6. Şi spre binele lor Imi voi aţinti ochii asupră-le, şi spre binele lor îi voi reaşeza în ţara aceasta; şi-i voi zidi si nu-i voi darîma şi-i voi sădi şi nu-i voi smulge.
7. Şi le voi da inima ca să Mă ştie că Eu sînt Domnul; şi ei Imi vor fi Mie popor, iar Eu le voi fi lor Dumnezeu , pentru că din toată inima lor se vor intoarce la Mine.
8. Şi precum smochinele cele rele, care, de rele ce sînt, nu se pot mînca – zice Domnul -, aşa voi face cu Sedechia, regele lui Iuda, şi cu dregătorii lui si cu ramaşita Ierusalimului, cei ramaşi in ţara aceasta şi cei ce locuiesc in Egipt.
9. Si-i voi face să se risipeasca prin toate regatele pamîntului, si vor fi de ocară si de poveste si [tinte] de ură si de blestem in tot locul in care Eu i-am alungat.
10. Şi’mpotriva lor voi trimite foamete Şi moarte Şi sabie, pîna ce vor pieri din Ţara pe care le-o dadusem”.
- Biblia ortodoxă
Ieremia Cap. 24 - *****
- A fost mare sărbătoare azi:Naşterea Maicii Domnului
Eu am citit din Biblie şi am cules smochine ,aşa mi- am petrecut o parte din zi.(Trei smochine pot oferi 20% din cantitatea de fibre necesare zilnic )M-am gîndit la Blestemul Smochinului neroditor…( the Curse of the Fig Tree. )
Smochinul este omul; el „rodeşte” sau nu.
“Cine îngrijeşte de un smochin, va mînca din rodul lui” ( Proverbe 27, 18 pp. ).
8 SEPT.
septembrie 8, 2014 la 20:20 (SENTIMENTE)
Tags: fig, fig tree, ganduri, sarbatoare, sentimente, september, smochin, smochine, the Curse of the Fig Tree., فواكه, تين
15 AUGUST
august 15, 2014 la 20:23 (SENTIMENTE)
Tags: 15 august, Adormirea Maicii Domnului, biserica, Greece, Kefalonia, minuni, miracle, sarbatoare, snakes, Snakes of the Theotokos, the Holy Snakes of the Virgin Mary, Virgin Mary
Serpii Maicii Domnului – Kefalonia
Serpii Maicii Domnului reprezinta o minune deosebita pe care Maica Domnului o savarseste anual, in vremea postului Maicii Domnului, in insula Kefalonia. La numai doua sate departare de localitatea Pastra (3km), unde are loc minunea anuala a reinfloririi crinilor de la icoana Maicii Domnului, se afla localitatea Markopoulo, locul unei alte minuni a Maicii Domnului. Drumul ce porneste din port, inspre localitatea Markopoulo, aflata in sudul insulei, este strajuit pe stanga de munti si pe dreapta de mare.
Kefalonia este cea mai mare dintre insulele ionice. Stancile grecesti, ce se inalta brusc din apele albastre si transparente, alcatuiesc locul ideal pentru o viata linistita si senina: mici sate, case modeste, ruinele unei oras antic si cateva locasuri de cult, sunt doar o parte din frumusetile Kefaloniei. Recent, Kefalonia a fost numita „insula contrastelor”, caci pe aceasta, ruine romane, venetiene si bizantine se inghesuie unele intr-altele, de-a lungul plajelor insorite.
Dintre bogatiile duhovnicesti ale insulei, amintim urmatoarele locasuri: Manastirea Sfantul Cuvios Gherasim, Pestera Sfantului Cuvios Gherasim, Manastirea Sfantul Andrei, Manastirea Panaghia Atrou, Manastirea Agrilion, Manastirea Maicii Domnului Themata, Manastirea Maicii Domnului Lagouvarda, Manastirea Lamia, Manastirea Kipouria, Biserica si Pestera Sfintei Paraskevi, Biserica Estavromenos si Biserica Maicii Domnului din Sission.
In fiecare an, in luna august, in postul Adormirii Maicii Domnului, cand crestinii praznuiesc Schimbarea la Fata (6 august) si Adormirea Maicii Domnului (15 august), un numar insemnat de serpi mici apar in jurul bisericii si a clopotnitei din localitatea Markopoulo. In aceasta perioada, biserica inchinata Maicii Domnului „Langouvarda” este luata cu asalt de o specie unica de serpi mici, fiecare avand capul insemnat cu o cruce.
Anual, in ziua de 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, o specie unica de serpi (lungi de 60 de centimetri si insemnati cu o cruce alba, pe cap si pe limba) apar in jurul vechii biserici din localitatea Markopoulo. Serpii vor disparea, iarasi in chip minunat, dupa slujba savarsita in ziua de Adormirea Maicii Domnului. In timpul slujbei savarsite pentru Maica Domnului, serpii intra in biserica, umpland tot locul: se urca pe icoane, se incolacesc in jurul sfestnicelor, stau pe credinciosi si in Sfantul Altar.
Exista o emotie generala legata de aparitia acestor serpi, nu atat pentru vreun potential pericol, cat pentru faptul ca daca acestia nu vor aparea in perioada amintita, ceva rau se va intampla in regiune. Astfel, in anii 1940 si 1953, cand serpii nu au fost prezenti la biserica din Markopoulo, au avut loc razboaie si calamitati naturale.
In anul 1924, cand Biserica Ortodoxa din Grecia a adoptat, impreuna cu celelalte state crestine, calendarul indreptat (nou), multi au asteptat sa vada de vor mai aparea sau nu serpii Maicii Domnului. Aparand serpii, ca in fiecare an, crestinii au inteles ca Sfantul Sinod este in masura sa hotarasca asemenea lucruri administrative.
Aceasta biserica se afla zidita pe locul fostei Manastiri Langouvarda, distrusa de turci, precum si de un cutremur, in anul 1953. Traditia locala, bazandu-se mai mult pe legende insa, spune ca, in momentul in care manastirea a fost atacata de pirati, candva in anul 1705, maicile s-au rugat Maicii Domnului sa le transforme in serpi, spre a nu fi luate prizoniere sau batjocorite. Rugaciunea acestora a fost ascultata, iar piratii s-au infricosat de vederea serpilor.
Serpii Maicii Domnului, avand capul insemnat cu o cruce, precum si limba, in forma de cruce, apartin clasei de serpi „telescopus fallaxspecies”, numita si „sarpele-pisica european”. Acesti serpi intra in biserica in vremea slujbei, iar nu oricand, aratand o blandete deosebita fata de crestinii din interior. Imediat ce se termina slujba Sfintei Liturghii, serpii devin oarecum agresivi, ei iesind din biserica si intorcandu-se in pustiul din zona. Oricat ar fi cautati acestia, ei nu vor putea fi gasiti, pana anul urmator.
Teodor Danalache
senior editor
http://www.crestinortodox.ro/colaboratori/teodor-danalache/articole/
**********
http://www.youtube.com/channel/UCJiB_kfNyDNQ6Db9LewDMAw
***********
A fost cineva acolo?
PREGĂTIRI PENTRU SĂRBĂTOAREA DE VINERI
octombrie 24, 2012 la 08:18 (OAMENI,LOCURI,POVESTI)
Tags: 1euro, Aqaba, biblie, Canaan, cap 20, Columbia University, Eid al Adha, golful aqaba, king, kings highway, Marea Moarta, Nicolae Labiş, Organizations, People, sarbatoare, Soroptimist International, vacanta, vreo, Women
Vînzoleala mare pe aici…vineri este EID AL ADHA -(عيد الأضحى )sărbătoarea sacrificiului celebrata de musulmani.I se mai spune si Eid al Kabeer sau sărbătoarea mare…
Chiar si pe timp de criză unii au cumpărat deja oaia care a ajuns anul acesta la frumosul preţ de 160 -180 JOD(0,92JOD=1EURO)cel mai mic …si tot urcă păna la vreo 260 de dinari.
E destul de mult in aceasta perioadă de scumpiri record…
si cînd te gîndeşti că o si împarţi
1/3 familia
1/3 la prieteni
1/3 la săraci
că aşa se procedează…
Majoritatea oamenilor caută oi romanesti considerate a fi cele mai bune,(desigur sînt şi oile de aici).Unii, care au familie numeroasă trebuie să cumpere un animal …asa ca săgetătorul meu consort, stiut de bun negociator a purces la piaţa de oi cu neamul si s-au întors cu rezultatele dorite de ei.
Aici totul se negociaza…la magazine,in pieţe…
Noi, mai putini la număr,am cumpărat insă carne gata preparata de la măcelarul nostru care o taie în faţa clientului,acesta alegîndu-si amestecul pentru kabab,bucăti pentru grătar si ce mai vrea fiecare…
am luat mai putină de oaie si mai mult de viţel…ne-am înţeles cu copiii si uite aşa am salvat-o şi pe mioriţa 🙂
Deja ei au pregătit ţepusele ,grătarul iar focul va fi afară ca in fiecare an…nu este sărbătoarea mea dar particip acolo cu ei…
toată lumea să fie mulţumită.
De Eid este vacanţă,deja şcolile au dat liber cu doua zile în urma iar copiii pun la cale unde sa plece măcar o zi.
Unii işi petrec vacanţa acasa in familie,alţii pleaca pe drumul regilor la vizitat de castele vechi…
mănăstiri…Marea Moarta,golful Aqaba…
Drumul regilor Kings highway este mentionat si in Biblie…Numere,cap.20.17-21
cea mai veche rută de comunicare folosită neîntrerupt…
regele Edom nu i-a îngăduit profetului Moise să folosească Drumul Regilor in călătoria spre Canaan
se spune ca acest drum are vreo 5 000 de ani vechime si a devenit in timpurile de azi o importantă atracţie turistică a tării.
Deci ar fi unde să te duci măcar o zi în aceasta vacanţa…noi nu am stabilit înca…
Regele pe Drumul Regilor
sursa
Nu stiu de ce mă gîndesc dintr-odata la
Moartea Caprioarei a lui Nicolae Labiş
„Mănînc şi plîng.Mănînc!”
DESPRE VACANTA DE EID IN IORDANIA
august 29, 2011 la 07:06 (Uncategorized)
Tags: Aqaba, Dead Sea, Demographics of Jordan, Eid Al Fitr, Eid ul-Fitr, foreigners, hotel, Jordan, Jordan Times, Jordanians, mai multe despre, Muslim, musulmani, Petra, post, Ramadan, ridicare de preturi, sarbatoare, turisti, vacation, vizitors, Wikimedia Commons, yousef59, ziare, التقويم الهجري, رمضان
Pentru vacanta de Eid de la sfarsitul Ramadanului,Aqaba si hotelurile de la Marea Moarta sunt complet rezervate…aceste locuri sunt destinatii de top pentru turisti…in aceasta perioada preturile sunt foarte ridicate,la hoteluri ajungand chiar si cu 120%…chiar si asa cererea este foarte mare…asta in eventualitatea in care va ganditi sa vizitati Iordania in perioada imediat urmatoare ,si sa fiti informati asupra preturilor…
”
Aqaba, Dead Sea hotels fully booked for holiday
Dead Sea hotels and recreational facilities are among top destinations for Eid vacationers
By Khetam Malkawi
AMMAN – Hotels in Aqaba and at the Dead Sea are packed for the Eid Al Fitr vacation, with Jordanians and Arab Israelis topping the list of customers.
Hotels in both areas reported 100 per cent occupancy rate for the August 30-September 2 holiday marking the end of the fasting month of Ramadan.
“Although the accommodation prices are higher in some hotels because of the peak season, demand is very high during the Eid, especially for the second day,” Salah Bitar, president of Aqaba Hotels Association, told The Jordan Times.
He noted that some beach hotels have increased accommodation prices by 120 per cent, “but still the demand is high”.
The Dead Sea hotels will have their share of Jordanian vacationers this week, according to hoteliers contacted by The Jordan Times.
“Despite the hike in accommodation fees, we have no single empty room,” said a source from the Dead Sea Holiday Inn hotel.
He added that a night’s stay at the Dead Sea hotels costs from JD120 up to JD411.
“This is expensive, but all rooms are booked,” said the sources who also noted that the majority of vacationers during the Eid are Jordanians and Arab Israelis.
Nasser Tayeh from the Dead Sea Spa Hotel also said the hotel is fully occupied.
“Although the weather is hot these days, people still favour seaside areas,” Tayeh said.
For Omar Hassan, the short vacation encourages him to stay in town.
“Though prices at the Dead Sea are higher during the peak season, I had to stay here in order not to waste the short vacation in airports,” Hassan said yesterday.
However, demand on the seaside areas left Petra with no vacationers, according to Fawwaz Hasanat, president of Petra’s Hotels Association.
“There is one major reason that prevents Jordanians from coming to Petra during the Eid, which is the absence of facilities and activities,” Hasanat told The Jordan Times over the phone yesterday, adding: “We almost have no visitors in Petra, neither Jordanians, nor foreigners.”
28 August 2011
/www.jordantimes.com/
(Photo courtesy of Wikimedia Commons)
DUMINICA 15 AUGUST
august 15, 2011 la 11:29 (SENTIMENTE)
Tags: 15 august, Ahmed, Anglia, august, Ballade pour Adeline, batrani, Black Sea, Brancoveanu, CNN, copii, credinta, decapitare, dimineata, duminica, fears, Germany, glas, God, Marea Neagra, marinari, Maryam, meditatie, moarte, mother of Isa', Organizations, People, Prayer, principe, regrete, Richard Clayderman, Romania, Russia, Saint Mary, sarbatoare, Sf.Maria, Soroptimist International, spaime, sultan, time, United States, urari, Valahia, venetia, Women, yousef59, Ziua Marinei, سانت ماري
Astazi ,zi de sarbatoare … SFANTA MARIE MARE, protectoarea marinarilor ,carora le intareste sufletele in clipele grele, si praznicul Brancovenilor…in 15 august 1714 Constantin Brancoveanu,principe al Valahiei si copiii sai au fost ucisi de sultanul Ahmed prin decapitare…
„Cum a murit Constantin Brancoveanu si copiii sai
Plenipotentiarul venetian la Tarigrad, Andrea Memno, a fost de fata in 15 august 1714, la scena executiei lui Constantin Brancoveanu Voda si a membrilor familiei sale ucisi din porunca sultanului Ahmed. In scrisoarea sa catre dogele Venetiei, plenipotentiarul sau raporteaza astfel:
Duminica 15 august de dimineata, s-a taiat capul batranului principe al Vlahiei, tuturor fiilor lui si unui boier care-i era vistier.
Inca de dimineata Sultanul Ahmed se puse intr-un caic imparatesc si veni la seraiul zis foisorul Jalikiacs pe canalul Marii Negre, in fata careia era o mica piata, unde au adus pe Brancoveanu Voievod, pe cei patru baieti ai lui si pe vistierul Vacarescu, i-au pus in genunchi unul langa altul la oarecare departare, un gade le-a scos caciulile din cap si Sultanul i-a mustrat facandu-i haini. Apoi le detera voie a face o scurta rugaciune.
Inainte de a se ridica securea asupra capului lor fura intrebati daca voiesc sa se faca turci si atunci vor fi iertati. Glasul cel inabusit de credinta al batranului Brancoveanu rasuna si zise inspaimantat de aceasta insulta:
„Fiii mei! Iata, toate avutiile si tot ce am avut am pierdut; sa nu ne pierdem insa si sufletele! Stati tare si barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte. Priviti la Hristos Mantuitorul nostru cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit; credeti tare intru aceasta si nu va miscati nici va clatiti din credinta cea pravoslavnica pentru viata si lumea aceasta.”
La aceste cuvinte Ahmed se facu ca un leu turbat si porunci sa li se taie capetele. Gadele infiorator, ridica securea si capul marelui vistier Enache Vacarescu se rostogoli pe pamant. Apoi se incepu cu uciderea copiilor. Cand gadele ridica securea la capul feciorului celui mai tanar al domnului, Beizadea Mateias, numai de 16 ani, acesta se ingrozi de spaima; sarmanul copilas, vazand atata sange de la fratii lui si de la Vacarescu, se ruga de Sultan sa-l ierte, fagaduindu-i ca se va face turc. Insa parintele sau, Domnul, al carui cap cazu in urma, infrunta pe fiul sau si zise: „Mai bine sa mori in legea crestineasca, decat sa te faci pagan, lepadandu-te de Iisus Hristos pentru a trai cativa ani mai mult pe pamant!
Copilasul asculta si ridicand capul, cu glas ingeresc zise gadelui: „Vreau sa mor crestin. Loveste!”
In urma ucise si pe Brancoveanu.
O Doamne! O Doamne! Pana-mi tremura cand va scriu Excelenta. Ceea ce am vazut … Ma intreb: putut-a fi de fata cineva sa nu fi plans, vazand capul nevinovatului Mateias tanar tinerel, rostogolindu-se pe jos, langa capul parintelui sau care se apropiase de-al copilului … parea a-l imbratisa…
Gadele stropit de sangele crestinesc, face un salut Sultanu
lui Ahmed si se retrage. Sultanul insotit de plenipotentiarii Germaniei, Rusiei, Angliei se ridica sa plece. Vazandu-ma cu ochii inlacrimati spuse Sultanul ca regreta acum ceea ce a savarsit…”
sursa
crestinortodox.ro
*****
-deci astazi, zi plina de rugaciune,meditatie…
-Tuturor Mariilor pe care le cunosc si nu numai,care isi sarbatoresc ziua de nume ,le trimit pe aceasta cale un gand bun…
SFINTII PETRU SI PAVEL
iunie 29, 2011 la 07:14 (Uncategorized)
Tags: Amorphous silicon, Capernaum, Chifa, Christian, Christianity, Derbe, Dumnezeu, God, Iona, Organizations, People, predica, Psalms, Saints Peter and Paul, sarbatoare, Sf.Petru, Sintii Petru si Pavel, Soroptimist International, Timotei, vietile Sfintilor, Women
Predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel
( 29 iunie )
In tot pamintul a iesit vestirea lor si la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)
Iubiti credinciosi,
Sfinta noastra Biserica praznuiestre astazi pomenirea Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli Petru si Pavel, cei dintii pe scaun sezatori si propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cit de putin despre viata lor? Cine nu s-a indulcit de invataturile lor cele folositoare de suflet care se citesc si se cinta in toate zilele prin sfintele biserici?
Insa, a vorbi dupa vrednicie despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel, acesti mari stilpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinta pentru noi pacatosii, deoarece numai Dumnezeu stie ostenelile, chinurile si nevointele pe care le-au depus ei la propovaduirea Sfintei Evanghelii, dupa inaltarea Domnului la cer.
Insa, avind nadejde in rugaciunile Sfintilor Apostoli, indraznim sa vorbim pe scurt despre viata si unele invataturi din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos si spre folosul nostru sufletesc.
Pe Sfintul Apostol Petru l-a odraslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfintului Apostol Andrei si fiu al lui Iona pescarul. Adincurile invataturilor omenesti, neavind de la cine le invata, Simon-Petru, caci asa se chema inainte de alegerea sa, a ramas fiu credincios al tatalui sau, care l-a deprins de mic sa prinda peste in apele lacului Tiberiada, pentru a-si cistiga piinea cea de toate zilele.
Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a nascut, a copilarit si a crescut Sfantul Apostol Petru. Aici a deprins el mestesugul pescuitului. Aici a invatat el a visli pe valuri, a cirmui corabia, a infrunta furtunile, a arunca undita in apa, a cirpi mrejile, a rabda truda, a suferi de foame si de sete sau a astepta fara somn, nopti de-a rindul pina putea sa pescuiasca ceva.
Apoi, casatorindu-se si auzind ca Sfintul Ioan propovaduieste despre Mesia, a primit de la el, impreuna cu Andrei, fratele sau, botezul pocaintei in apele Iordanului, nestiind ca aproape de casa sa, in cetatea Nazaretului, locuieste Acela care avea sa fie Dascalul si Invatatorul sau. Si iata ca vine Hristos cel mult asteptat. Iese la propovaduire, trece prin Capernaum si prin Betsaida, coboara la malul Tiberiadei, cauta corabia lui Iona Galileeanul, afla pe Petru, il cheama la Sine, ii schimba numele din Simon in „Chifa„, care se tilcuieste „Piatra” sau Petru si astfel il face pescar de suflete omenesti, sau „vinator de oameni”, cum i-a zis Mintuitorul, cind l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru isi lasa casa si sotia, isi lasa patria si corabia in voia Tatalui, se alatura lui Hristos si devine cel mai rivnitor apostol.
La picioarele Domnului a invatat Petru adincul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigraite vreodata de om, a vazut minuni nemaiauzite pe pamint, a simtit bucurii nemaicunoscute pina atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut ca Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care marturisindu-L a primit de la El cheile imparatiei cerurilor, adica puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor (Matei 16, 19).
Cu rinduiala lui Dumnezeu a fost lasat sa se lepede de Hristos de trei ori, in vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plinge mai cu amar in toata viata sa (Matei 26, 75) si pentru a avea mai multa mila de cei pacatosi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, dupa Inviere, aratindu-i-se Domnul, i-a incredintat pastoria oilor si a mieluseilor Sai, ca semn ca i s-a iertat pacatul sau.
Dupa pogorirea Sfintului Duh, Sfintul Petru, verhovnicul celorlalti apostoli, se umple de nespusa rivna si putere de sus; leapada frica, arunca valul indoielii, lasa toata nestiinta si incepe primul a vorbi despre Hristos in adunari, pe strazile Ierusalimului, in templul lui Solomon. Peste tot invata, face minuni, vindeca bolnavi, mustra, sufera inchisoare. Si asa, predica Evanghelia fara odihna in Ierusalim, in Samaria, in Iope, in Lidia si ajunge pina la Roma unde, apoi, este rastignit cu capul in jos, in timpul imparatului Nero, dupa dorinta sa, zicind ca nu este vrednic sa fie rastignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaste se pastreaza, dupa traditie, in biserica Sfintul Petru din Roma.
Sfantul Apostol Pavel era tot evreu de neam, nascut in Tarsul Ciliciei (Turcia de astazi), care, mai inainte de a crede in Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare invatat iudeu, anume Gamaliil. De la el a invatat Pavel adincul scripturilor, tilcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David si sfintenia templului, pentru care era plin de atita rivna.
Nefiind inca luminat cu puterea Duhului Sfint, el nu credea ca Hristos este Mesia cel asteptat. Nu putea intelege taina rascumpararii omului, nu stia ca Petru si ceilalti apostoli vor vina toata lumea la dreapta credinta si ca, nu peste multe zile, va fi si el un apostol al neamurilor, impreuna cu ceilalti doisprezece. De aceea, crezind ca ucenicii lui Hristos sint niste incepatori de eresuri, cu nespusa minie s-a pornit asupra lor ca sa-i prinda si sa-i dea in miinile arhiereilor spre judecata. Pe calea Damascului, insa, i se arata in vedenie Iisus Hristos, ii spune gresala, ii ridica sufletul pina la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), ii descopera taina crestinatatii si il trimite sa vesteasca Evanghelia mintuirii la neamuri.
In Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani in pustiul Arabiei, pregatindu-se cu multe rugaciuni, cu post si cu lacrimi pentru noua sa misiune. Caci singuratatea intotdeauna inalta pe om, il pregateste pentru jertfe mari, il invata taina rugaciunii adevarate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim sa vada pe Sfintii Apostoli, de unde a luat apoi porunca sa vesteasca Evanghelia, incepind din Antiohia.
Sfintul Pavel a facut astfel trei calatorii misionare impreuna cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca si cu Timotei, propovaduind ziua si noaptea, cu timp si fara timp, vestea cea buna, mai intii in Antiohia, in Cipru; apoi in Asia Mica, in Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetatile Listra, Iconiu, Derbe, Milet si Efes, unde a patimit multe de la pagini si iudei. Apoi, indemnat de Duhul Sfint (Fapte 16, 9) a trecut in Macedonia si in Ahaia (Grecia), propovaduind in cetatile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint si Atena, unde a grait de pe inaltimile Areopagului si a uimit pe inteleptii ei.
Intarind cu multe minuni cele propovaduite de el, a rinduit in toate cetatile preoti si episcopi la bisericile intemeiate printre pagini, precum pe Timotei la Efes si pe Tit in insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima data la Ierusalim, unde a fost prins de evrei si tinut in lanturi si in temnita peste doi ani.
In cele din urma, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicind si aici Evanghelia mintuirii inca doi ani „cu a sa cheltuiala”. Iar in anul 64 dupa porunca aceluias tiran, Nero, a fost prins si i s-a taiat capul, in Roma. Si asa s-a savirsit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lasind in urma sa nenumarate biserici si episcopi, impreuna cu paisprezece epistole apostolesti pline de dumnezeiesti invataturi. Dupa traditie mormintul sau se afla la Roma, in biserica „Sfintul Pavel din afara zidurilor”.
Iubiti credinciosi,
Mare este praznicul de astazi, caci praznuim pe doi dintre cei mai rivnitori si mai curajosi apostoli, pe Petru cel foarte rivnitor si pe Pavel, vasul alegerii, cum il numeste Hristos. Petru era un pescar galileean sarac, chemat de Domnul impreuna cu fratele sau mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Si indata, lasind mrejele, au mers dupa El (Marcu 1, 17-18).
Vedeti ca n-au mers singuri la apostolie, ci dupa ce i-a chemat Hristos? Vedeti ca nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot si propovaduitor al Sfintei Evanghelii, daca nu este chemat, ales, sfintit prin hirotonie si trimis de Hristos? Astazi sint multi care se socotesc predicatori si propovaduitori ai cuvintului evanghelic, fara a fi chemati de nimeni, fara a fi hirotoniti, adica fara a primi harul Duhului Sfint. Paziti-va de acesti falsi apostoli care fac aceasta din mindrie sau pentru lauda si scopuri pamintesti si care rastalmacesc invatatura Sfintei Evanghelii.
Apoi vedeti cit de repede au lasat Petru si Andrei toate si au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gindit Petru la tatal sau, nici la corabie, nici la femeia si soacra sa din Capernaum, caci el era casatorit, ci un singur gind avea: sa urmeze si sa slujeasca lui Hristos pina la moarte, sa invete de la El tainele credintei, sa deprinda de la Mintuitorul smerenia, blindetea, rabdarea, suferinta, iubirea de oameni si iertarea. Sa invete in scoala lui Hristos adincul teologiei, puterea rugaciunii, mestesugul predicarii cuvintului, adica al „vinarii de suflete” pentru imparatia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie si sa primeasca darul facerii de minuni. Si ce credincios a fost Sfintul Petru fata de Hristos! Ca cel dintii dintre toti ii urma si lua cuvintul in numele celorlalti, si implinea poruncile Lui.
Trei ani a stat Sfintul Petru cu ceilalti Apostoli linga Mintuitorul pentru a se pregati sa vesteasca Evanghelia in lume. Dar, pina „nu s-au intarit cu putere de sus”, adica pina nu s-a coborit peste Apostoli harul Duhului Sfint in chip de limbi de foc in ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic si pregatit indeajuns sa-L vesteasca pe Hristos pe pamint si sa-si dea viata pentru El. Ca nu-i de ajuns numai sa vezi minuni, sa vorbesti de Hristos, sa auzi si sa stii Sfinta Scriptura, ci trebuie sa si traiesti Sfinta Evanghelie, sa ai viata cit mai curata, sa implinesti poruncile si sa primesti de sus, prin Biserica, harul Duhului Sfint. Numai asa poti vesti cu adevarat si cu mult folos cuvintul mintuirii in lume.
Odata a intrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii ca sint Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a intrebat din nou: Dar voi cine ziceti ca sint? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvintul inaintea celorlalti si a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Si i-a raspuns Mintuitorul: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si singe ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri. Si Eu zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamint, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamint va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16, 17-19).
Aceasta este cea mai mare marturisire de credinta facuta de Petru. Pe piatra acestei credinte, adica numai pe temelia credintei adevarate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici „portile iadului”, adica gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o alta temelie, decit temelia sau piatra dreptei credinte, pusa de Apostoli. Apoi sa intelegeti ca „cheile imparatiei cerurilor” nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor si urmasilor lor, episcopi si preoti. Care sint aceste chei? Sint cele sapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfintul Mir, Spovedania, Sfinta Impartasanie, Nunta, Preotia si Sfintul Maslu. Acestea sint cheile date de Hristos Apostolilor si Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, constiintele, raiul si imparatia cerurilor. Iar fara acestea raminem afara de Biserica, afara de fericire si de imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ne lipseste harul mintuirii, ne lipsesc cele sapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul si usa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinti Parinti spun ca cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru si celorlalti Apostoli o formeaza puterea Duhului Sfint, data lor si preotilor de a lega si dezlega pacatele oamenilor prin spovedanie.
Ce vor face acei crestini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos si s-au dus la alte grupari crestine care n-au Biserica si cele sapte Taine? Cine le va dezlega pacatele? Cine si cu ce li se va descuia Biserica cea adevarata, imparatia cerurilor si usa milei Domnului?
Sfantul Apostol Petru a facut si el, ca om, doua pacate mari. Cind a auzit ca Hristos va primi de bunavoie moarte de cruce pentru mintuirea lumii, el, neintelegind taina mintuirii si adincul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte si i-a zis: Milostiv fii Tie, Doamne! Sa nu-ti fie Tie aceasta! Atunci Domnul, stiind ca Satana l-a amagit, l-a mustrat, zicind: Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala imi esti, ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).
Mare pacat este a crede cineva ca se poate mintui pe sine si pe altii fara jertfa, fara osteneala, fara rabdare si chiar moarte. Mare pacat fac si acei crestini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viata si faptele lor rele; sau ii sfatuiesc la pacate, la lepadarea credintei si la fuga de jertfa. Nimic bun nu putem face in viata pina nu ostenim, pina nu rabdam, pina nu lepadam mindria, egoismul, indoiala, frica si toate patimile care ne stapinesc.
Al doilea pacat al lui Petru este lepadarea de Hristos in timpul mintuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Ca ii spuneau iudeii, cind erau in curtea lui Caiafa: Si tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepadat, zicind: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cind a cintat cocosul si-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului si, iesind afara, a plins cu amar.
Cumplit este pacatul lepadarii de Dumnezeu, al lepadarii de credinta, de Biserica, de Cruce, de icoane, de sfinti si de Sfintele Taine! Cumplit este pacatul si amara suferinta celor ce se leapada de dreapta credinta si merg la secte. Cind si cine le va da lacrimi sa-si plinga acest pacat cu amar?
Dupa inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli au primit puterea Duhului Sfint si au plecat in toata lumea sa vesteasca Evanghelia mintuirii si credinta in Iisus Hristos. Atunci si Sfintul Petru a inceput sa semene cuvintul Evangheliei, mai intii in Ierusalim si in Samaria. Apoi, dupa ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos in Bitinia din Asia Mica si mai ales in Italia, pe timpul imparatul Nero, care l-a rastignit pe cruce. De la el ne-au ramas doua sfinte epistole, prin care ne invata calea mintuirii si voia lui Dumnezeu.
Sfintul Apostol Pavel nu facea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinta si la apostolie printr-o vedenie infricosata, cind mergea spre Damasc, in Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule – caci asa il chema mai inainte -, de ce Ma prigonesti? Iar el a intrebat: Cine esti, Doamne? Eu sint Iisus, pe care tu il prigonesti. Apoi din nou a intrebat Pavel: Doamne, ce voiesti sa fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, caruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel; caci Eu ii voi arata cite trebuie sa patimeasca el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).
Asa a fost vinat Pavel de Hristos pentru Biserica si pentru neamuri. El a fost trimis sa vesteasca Sfinta Evanghelie la popoarele pagine, numite „neamuri”. Si a vestit pe Hristos intii in Siria, infiintind prima Biserica crestina in orasul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia in toata Asia mica, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea si Bitinia. Apoi a trecut in Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns in Atena si Corint, apoi in Sicilia, Italia, Roma si pina in Spania.
Sfintul Pavel a semanat intii credinta crestina pe pamintul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi in peninsula Balcanica, si pina la nord de Dunare. Iar la gurile Dunarii a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfintului Petru. Predicile si invataturile Sfintului Pavel sint moralizatoare, adinci, pline de mingiiere si foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atit prin viata sa sfinta, smerita, ingereasca, cit si prin minunile care le facea si prin frumusetea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea intoarce, scria credinciosilor epistole frumoase, duhovnicesti, din care toti se hraneau si se intareau in dragostea lui Hristos. Din acestea invatam si noi astazi.
Uneori invata pe crestini, zicind: Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat; dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alunga intristarea din inimile noastre. Crestinii care au pe Hristos si nadajduiesc in viata viitoare, nu trebuie sa fie tristi, nici sa deznadajduiasca in necazurile vietii. Altfel, prin ce se deosebesc de pagini si de cei pacatosi, care nu au nici o nadejde? Crestinii trebuie sa fie blinzi, smeriti, iubitori de aproapele, cu gindul mereu la Dumnezeu, cu rugaciunea neincetata pe buze si in inima, facind bine tuturor si multumind pentru toate. Celor lenesi le spunea Sfintul Pavel: Cine nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manince (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care aminau pocainta, le spunea: Rascumparati vremea, ca zilele sint rele.
Asa ne invata Sfintul Pavel si pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care va indemnam sa le cititi, macar cite o pagina sau doua pe zi.
Iubiti credinciosi,
In tara noastra Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o mare cinstire. Nenumarate biserici s-au zidit in numele lor, printre care si Minastirea Cetatuia din Iasi. Numerosi sint si bunii nostri crestini care le poarta cu cinste numele. Astazi in bisericile noastre credinciosii sint dornici sa asculte Sfinta Liturghie, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine dupa postul Sfintilor Apostoli si sa cinsteasca pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru si Pavel.
Sa urmam invataturile Sfintilor Apostoli, sa le citim viata, epistolele si acatistul lor, ori de cite ori sintem in necazuri si ispite. Apoi sa ascultam de pastorii Bisericii si de preotii pe care ni i-a rinduit Dumnezeu, caci fara Biserica si fara preoti nu ne putem mintui. Feriti-va de tot felul de eretici si sectanti care dezbina casele, satele si unitatea noastra duhovniceasca si urmati invataturii Domnului Iisus propovaduita de Sfintii Apostol Petru si Pavel. Numai preotii sint datori sa vorbeasca cu ei. Sa ascultam, sa ne rugam, sa iertam, sa cerem sfat, sa crestem copiii in frica Domnului si ne vom mintui cu siguranta.
Spune in viata Sfintului Petru ca, pe cind Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea noaptea afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: „Unde mergi, Doamne?” „Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!” a raspuns El. Era Mintuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos.
Deci, si noi crestinii, sa nu fugim de suferinta, de necazuri, de greutati si de moarte pentru Hristos, ci sa-i cerem ajutorul in tot ceasul, ca sintem copiii lui Dumnezeu si ucenicii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.
Fie ca, prin rugaciunile lor, sa se intareasca credinta in lume, sa ne dea Domnul pastori buni, devotati pentru Biserica si Evanghelie, iar noua tuturor mintuire! Amin.
Parintele Cleopa
sursa
www crestinortodox.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.