Cu mulţi ani în urmă ,o carte a Agathei Christie nu o lăsam deloc din mînă pînă nu o terminam de citit.Am fost captivată de la început de detectivul Poirot şi flerul lui,de intrigi,de investigarea crimelor.Nu ştiu de ce eram aşa de atrasă de cărţi poliţiste ,era ceva serios,îmi făceam lista de suspecţi,încercam să văd cine a comis crima ,eram prinsă de tot ce mai la deal la vale,îmi era înflăcărată imaginaţia,visam să devin detectiv asemeni lui Hercule Poirot.Între timp mi-a trecut da am apucat să citesc cam tot ce era de gen prin biblioteca şcolii la vremea aceea.Aşa se face că nu am uitat de” Pisica printre porumbei” de care mi-am amintit în această perioadă cînd pisica mea s-a dedat la rele.E drept că începutul acţiunii din carte se petrece tot prin Orientul Mijlociu,un prinţ,săculeţul de diamante ascuns,complotul şi ne mutăm în Anglia la una din cele mai bune şcoli de fete ,ultimul loc care s-ar putea asocia cu vreo crimă…cred că au citit mulţi cartea.
Şi cum spuneam, pisica mea a început să prindă mai întîi păsărele şi să le aducă la pisoiaşi ,că de,are familie mare.Presupun că a terminat toţi şoarecii din zonă din moment ce umbla prin copaci după zburătoare.Dacă nu venea vecinul să-mi spună că pisica i-a înşfacat mai mulţi porumbei care tocmai învăţau să zboare dar n-au mai apucat,nici n-aş fi bănuit că s-a urcat pe casele oamenilor şi s-a dat la măcel cu sînge rece,mă bazam pe faptul că eu le dau şi de mîncare.
” Nu!a răcnit omul,nu se mai poate,o otrăvesc.”
„Lasă că rezolv eu”,i-am zis şi am plecat să caut prin grădină vreo dovadă a ceea ce făptuise pisica.N-a durat mult şi am găsit urmele pe sub nişte plante,nas de detectiv.Nu am avut răbdare să caut toate probele că m-am grăbit să-i altoiesc nişte cozi de mătură mai ales pentru că penele găsite erau albe.Mi-am amintit cum unii ucid pacea în lume,tot nişte”pisici „care inventează tot felul de motive şi mijloace. Pe pisica mea nu pot să o dau chiar imediat pentru că pisoii nu sînt înţărcaţi,singura soluţie ar fi să-i dau mai multă mîncare.Plus că mai am un motan mare şi aprig dar ăla e „serios” nu ştiu pe unde vînează că nu am primit reclamaţii. L-au crescut copiii de mic cu mouse-ul de la calculator.
Curios este faptul că pisica nu este interesată de pui de gaină,că de vreo două săptămîni mi-a adus un nepot ( face experienţe cu nişte clocitori)nişte pui mărişori fără să îi fi cerut, pentru că nu am prea mult spaţiu şi nici găinar priceput nu sînt.Cred că pisica nu a dat iama la poiata puilor că-s ai casei,o fi ştiind ea, mîţa ceva.Şi pe urmă,cum să te strici cu vecinii din cauza pisicilor?Eu, aşa, îmi respect megieşii chiar dacă nu toţi iubesc pisicile şi cam în fiecare an m-au văduvit de una,două .Ele nu-mi sînt animale de companie,pur şi simplu cred că o casă cu un gram de spaţiu trebuie să aibă o pisică,un căţel acolo, să le îngrijească şi iubească şi pe ele cineva.Dar sa fie la om doar probleme pisiceşti din astea ,că nu sînt grele.(cîte alte probleme pîndesc la colţ)
*****
Pe vremea cînd citeam eu Agatha Christie şi-mi imaginam cum arată un criminal şi un detectiv, nu aveam decît un canal tv.Acum ştirile despre crime sîngeroase şi o grămadă de emisiuni şi filme total needucative,imorale,nocive ,ni se dau pe toate canalele.Ţi se bulbucă ochii şi te lasă cu gura căscată.Violenţa prezentată la televizor te lasă interzis.Media se întrece pe sine în a ne prezenta tot felul de ştiri utile şi inutile pentru a ne agita şi mai tare valul în care trăim…formatori de opinie şi manipulare, cu scopul de dezorientarea opiniei publice aşa că mi-am anulat iar nişte abonamente, iar la tv,noroc de telecomandă!
Am intrat sa citesc stirile pe care le primesc in mail si m-am intalnit cu reactiile oamenilor la schimbarea care a avut loc in guvern…vad ca „s-a rupt pisica in doua”…
Pentru mine chiar ca e greu sa „inteleg „ce si cum…
Am vazut si ca :
Google il sarbatoreste azi pe Charles Dickens,200 de ani de la nastere…(n.7feb.1812-9 june 1870)
Mi-am amintit ca am citit doar patru carti de-ale romancierului englez:
Oliver Twist,David Copperfield ,Poveste despre doua orase si Marile Sperante insa mi-au ramas vii in minte aventurile lui Oliver…eram copil si citeam plangand …eram impresionata de orfan,de saracia dar si de aventurile sale…Mult mai tarziu cand am citit Marile Sperante am inteles ca insusi autorul a carui biografie am citit-o a fost nespus de sarac si nefericit…si a avut si zece copii…(?)
In final mi-am citit stirile,una mai” interesanta„decat cealalta ,iata si un exemplu:
„Peste 3500 de femei din Iran fac arte martiale si se pregatesc sa devina ninja ,anunta un comunicat oficial,citat de televiziunea iraniana Press TV si ziarul The Atlantic.”(realitatea.net)
Am vazut si video-ul cu femeile ninja din armata Iranului
Asta pentru ca la noi azi a fost teoretic prima zi de scoala dupa o vacanta de o luna…insa profesorii tocmai au intrat in proteste pe durata nedeterminata…asa ca pana li se rezolva doleantele ,odraslele mele sunt tot in vacanta…Se vede ca se infierbanta lucrurile peste tot in lume…
Mai bine ne facem ninja…ca nu se stie…
alambicate vremuri…
da
uite ce ganduri
am
la
ore
mici din noapte.
Sunt sigura ca si ceilalti parinti sunt ingrijorati de problema de la scoala…
Pentru ca afara a fost vremea ca in fotografia alaturata si nu am putut iesi prea mult ,ieri,inca de dimineata m-am gandit sa-mi rezolv niste probleme pe care le am la calculator.Am mai spus eu ca sunt „mare mester” si de fiecare data cand am probleme mi le rezolva vecinul care lucreaza in bransa…Voiam sa deschid casuta de la Spam sa vad ce comment-uri sunt acelea, pentru ca ele intra direct acolo fara sa le mai vad si eu,si parca s-au adunat ceva ,trag la greutate…dar vigilentul Akismet pe care platforma wordpress l-a pus in casuta aia de straja ,nu m-a lasat sub nici o forma…Tocmai cand trebaluiam eu mai cu foc si scormoneam prin zona aceea, mi s-a inchis brusc calculatorul si ecranul s-a facut negru ca abanosul si nu a mai vrut sa se deschida o vreme…cand totusi dupa un timp am reusit sa il deschid ,windows-ul imi arata eroarea aceea cu „not log in”…ah,ce bucurie…si eu care i-am fost fidela si nu am vrut sa il schimb cu windows 8 despre care am auzit ca face log in pe baza de identificare faciala …sincer nici nu stiu daca e adevarat…eu,m-am obisnuit cu XP-ul,insa el…
In final,dupa mai multe incercari am reusit si l-am deschis …nu stiu daca ma recunoscuse dupa vreo 4 password-uri tastate acolo ,sau nu…grabita ,am si sarit sa ma conectez la internet…modem-ul arata cele 4 liniute verzi,la Status era scris „connected”,cele 4 casute- ecran colorate frumos in albastru erau acolo jos, dar eu nu aveam internet…rabdarea mea a fost pusa la strasnica incercare …am sunat la vecinul specialist in calculatoare dar era ocupat …la el se da cu var ca se insoara si isi pregateste casa… dar s-a oferit sa imi dea o „consultatie „telefonica :
El:
-Inchide calculatorul si redeschide-l…apasa tastele CTRL+ALT+DELETE ,apoi tasteaza contul de administrator…etc
-Da-i si un restore sistem…
A mai dat el cred vreo sala cu var, si mie tot nu mi-a venit connect-ul… cand a mai sunat o data , a zis ca sigur am un virus in calculator si sa ii fac un Scan cu Avast-ul meu…am facut acest lucru si am mai descoperit si pe acolo niste arhive vai de mama lor cat de „corupte”,si niste foldere pe care antivirusul nu le-a putut scana ,lasandu-mi acolo la rezultate finale ca acestea ar fi fost parolate…vai…am inchis de tot si am plecat la alta treaba cu gandul la virusi,viermi troieni ,programe de urmarit si alte ganganii …am dat in trecere un ochi pe la Al Jazeera unde se uita consortul dar nu se putea sta acolo …era „primavara-toamna araba”,groaznice imagini…
Dupa cateva ore a intrat baiatul meu pe calculator si s-a jucat pe King of the Road si la un moment dat mi-a spus:
Venise singur connect-ul…se facuse seara,afara tot ploua,iar eu parca ma gandeam la Acuarela lui Ion Minulescu si la calculatorul meu „batran si bolnav” si mai ales la cum de bine stiu eu sa ma descurc in desimea IT…
Am anuntat de ieri ca intentionez sa fac o mancare de spanac cu garnitura de orez…copiii m-au privit nemultumiti…am intrebat daca vor…baiatul a zis ca, el s-a saturat de spanac,nu vrea sa faca muschii lui Popeye si nu mai inghite povestea aia…are si dreptate, nu-i la varsta cand si-ar putea folosi muschii sa salveze vreo Olive si sa se lupte cu Bluto…totusi ,i-am spus o alta poveste a spanacului,una adevarata…cum ajunge el la noi in bucatarie…cineva acolo in desert are o ferma de legume…ca sa ajunga dintr-un rasad sau samanta, leguma pe care eu o gatesc ,parcurge un drum lung.Apa pentru sistemul de irigare care o ajuta sa creasca si o tine in viata, vine de la aproape 200 m adancime ,uneori si mai mult,prin tevi,motoare…treaba serioasa de inginerie…munca,nopti dormite prin desert…asa ca, am putea privi si consuma legumele ,cu un anume respect. Nu au mai spus nimic…azi dimineata cand a plecat la scoala,baiatul mi-a spus sa nu uit sa-i fac clatite…ii plac mult.Fiica mea n-a zis nici da nici nu…M-am tot gandit ce si cum sa fac…pentru ca aveam spanac mult,o parte l-am facut cu pui si o parte l-am pus in clatite…
-in clatite am pus faina,apa,oua,lapte,sare
-pireu de spanac fiert in supa de pui,sare condimente-umplutura
S-au intors de la scoala si au mancat…nu stiu daca am avut vreun succes cu povestea mea…sau le-au placut clatitele cu spanac,e prima oara cand fac…cat despre spanacul cu garnitura de orez ,nu prea s-au inghesuit…doar la supa de pasare…era si un program pe canalul national in care spuneau de Yemen,Somalia si multe altele tari care se confrunta cu lipsa de hrana…Trebuie sa stie ce se intampla in lume…
De cateva zile calculatorul meu a luat-o razna…cum eu ma „pricep”intr-ale problemelor si figurilor pe care mi le face celebrul meu computer, m-am apucat de mesterit…o defragmentare,un cleanup si credeam ca l-am rezolvat… pana la urma m-a rezolvat el, ca s-a facut negru la culoare si a intrat intr-o mare tacere …butonul albastru s-a facut galben si asa a ramas…frumoasa situatie…in acest timp mi-am dat seama ca ii simt lipsa…parca se coborase „drapelul in berna”…carevasazica sunt oarecum dependenta de el…nu e bine desigur, dar eu nu doream decat sa-l vad ca merge…copiii m-au acuzat ca din cauza mea s-a intamplat,eu fiind ultima care am batut la taste…abia in aceasta seara l-am gasit pe vecinul meu, specialist IT, care a venit sa-l „consulte pe naravasul meu calculator si,stupoare…”bolnavul”,n-a mai avut nici o boala cand a pus mana pe el…l-a „recunoscut” cred…cazuse ventilatorul…atinsese ceva pe acolo…si iata-l ,functioneaza,cel putin deocamdata…toata noaptea aproape, am coborat niste programe de la Microsoft…e patru…asa ca Buna dimineata!…ca somn nu am avut…asa sunt eu ,pana cand nu „dovedesc „problema, nu ma las…
De pe www. capital.ro am citit articolul…LUMEA RAMANE FARA MANCARE
In momentul în care cititi aceste rânduri, zeci de mii de familii africane sunt în cautare disperata de hrana. Sute de mii de animale de ferma au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia si Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.
Considerând ca doua treimi din oamenii din regiune îsi duc existenta prin cresterea de capre, vite, camile si oi, termenul de „catastrofa” nu ar fi suficient pentru a descrie ce se întâmpla.Cei de la Al Jazeera îsi pun o întrebare cât se poate de simpla: cine este de vina pentru aceste lucruri: schimbarea climatica sau razboiul? Trebuie mentionat faptul ca, pe lânga seceta, Africa este lovita sever de razboiul islamic, în masura în care livrarea de ajutoare este conditionata de livrarile de armament pentru gruparea terorista Al Shabab, una dintre cele mai puternice grupari teroriste din zona, cu puternice legaturi cu Al-Qaeda, împotriva carora americanii lupta din 2001 încoace.
In fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabara de refugiati din lume, la Dadaab, în speranta ca vor fi acceptati, desi a fost construita pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.
Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care înca nu au fost acceptati în tabara din lipsa de spatiu.
Acesta este însa numai începutul, spun cei de la ONU. Asta pentru ca seceta afecteaza nu mai putin de 10 milioane de oameni, iar în 2012 vom putea asista la o foamete în masa din cauza secetei.
Problema este însa ca pretul alimentelor a tot crescut în ultimii ani, ceea ce a facut ca tot mai multi oameni sa nu-si mai permita sa cumpere hrana de zi cu zi.
„Cu toate acestea, speculatorii si marile banci de pe Wall Street nu se simt vinovati pentru ca manipuleaza pretul alimentelor din dorinta de câstig”, scrie presa externa.
Cei de la Business Insider au realizat o lista cu 12 semne care arata ca lumea ramâne fara mâncare. Enumeram doar câteva dintre ele:
1. Mai mult de 3 miliarde de oameni, aproximativ jumatate din populatia lumii, traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi.
2. In ultimii ani, pretul global al alimentelor a crescut cu 37%.
3. Preturile unor cereale „cheie” precum porumbul sau grâul au explodat de-a dreptul: de exemplu, pretul porumbului a crescut cu 77% într-un singur an, orezul cu 39%, iar zaharul cu 64%.
4. Conform FAO, pretul alimentelor va cunoaste o crestere de 240% fata de nivelul din 2004.
5. Se estimeaza ca 80% din populatia globului traieste în state unde diferenta de venit dintre bogati si saraci se adânceste.
6. Aproximativ un miliard de oameni se duc seara la culcare înfometati. In fiecare zi!
7. La fiecare 3,6 secunde cineva sfârseste de foame, trei sferturi fiind copii sub 5 ani.
8. Se estimeaza ca toata Africa detine doar 1% din întreaga avere a lumii, spre deosebire de bogatii lumii( estimati ca având o pondere de 0,5% din populatia totala) care detin 35%.
Un studiu recent al bancii Societe Generale intitulat sugestiv “O noua ordine mondiala. Când cererea depaseste oferta.” arata ca ne aflam la sfârsitul unui ciclu început în 1980, iar caracteriul fluctuant al fortei de munca, resursele limitate, inflatia si interventia guvernului în economie vor determina o trecere haotica si problematica în urmatorul ciclu.
Una din concluziile raportului viza faptul ca în anii 1970 resursele naturale erau din belsug, spre deosebire momentul actual când problema resurselor devine tot mai îngrijoratoare.
Consumul a crescut considerabil pe pietele emergente, respectiv alimentatie, agricultura si metale, iar resursele sunt în prezent limitate, spre deosebire de ciclul precedent. Preturile au crescut, în consecinta iar de la o piata stabila s-a ajuns la o piata volatila si fragmentata, puternic afectata de inflatia fluctuanta
************
Vad ca lucrurile stau foarte trist si iar ma apuca intrebarea aia daca nu cumva totul este planificat …
Pentru a treia oara într-un interval relativ scurt de timp ,alimentarea cu gaze din Egipt spre Iordania a fost întrerupta din cauza unui act de sabotaj.
Explozia conductei de gaze naturale în Peninsula Sinai afecteaza Iordania in a-si satisface nevoile sale privind energia , deja impozitate de catre sezonul de vara si de afluxul de turisti si expatriati.
Fie ca sunt din rea-vointa sau acte de alta natura, dau un motiv sa ne facem griji. S-ar putea întâmpla din nou si din nou, ceea ce face tara vulnerabila sau chiar sa ajungem in imposibilitatea de a satisface nevoile de energie ale cetatenilor.
Deja costurile de productie industriala, dependenta de energie electrica si combustibil, sunt insuportabil de mari, si nu exista semne ale unei politici cuprinzatoare, coerente pentru a face fata problemei.
Criza de energie trebuie sa fie privita în contextul dependentei tarii de combustibil importat si gaze, precum si lipsa de rezerve adecvate strategice.
Cu 80 la suta a cerintelor noastre în functie de productia de energie electrica pe gaz natural, care este furnizat de catre Egipt în toate elementele sale, si nu cu surse alternative disponibile pâna în prezent, tara este la mila surselor externe de energie ceea ce nu este nici întelept, nici sustinut cu argumente.
Gazul egiptean a fost perturbat de prea multe ori, din cauza actelor de sabotaj,scadera brusca a valorii convenite sau ca urmare a preturilor, care sunt mai mari decât cele prevazute în contractul celor doua tari care au semnat. Acest lucru nu poate continua fara a pune în pericol interesele nationale.
Problema de energie ar trebui sa fie o preocupare, în cazul în care doar unul are în vedere faptul ca, costurile de productie pentru fabricile mici, a crescut în ultima perioada cu 8 la suta, si cu 25 la suta ,si 50 la suta pentru industrii medii si mari dimensiuni , respectiv. Aceasta implica preturi mai ridicate pentru produsele finite, peste cele de mai sus si pentru energie electrica, iar cetateanul este platitor deja prea mult.
Ingrijorarea ar trebui sa fie nu numai cum sa facem fata nevoilor imediate de energie, cum ar fi cele pentru luna de Ramadan, de exemplu, ci de asemenea,sa se vina cu o strategie pe termen lung pentru a aborda aceasta criza emergenta.
******
– Cabinetul a decis, marti, permiterea companiilor industriale sa importe nevoile lor de combustibil greu… Iordania Agentia de stiri, Petra, a raportat.
Conform noii decizii, facute în timpul sedintei de guvern de ieri, condusa de prim-ministru Marouf Bakhit, industriasii pot importa acum combustibil greu, dar trebuie mai întâi sa obtina permise de la Ministerul Energiei si Resurselor Minerale, a declarat Petra.
Decizia a fost menita sa stimuleze Depozitul Regatului strategic de pacura grea si de a spori productivitatea de industrii, în conformitate cu Petra.
Partile interesate din sectorul de sondare au fost alarmate ca majoritatea fabricilor locale sunt expuse riscului de a iesi din afaceri, ca urmare a cresterii fara precedent a preturilor combustibililor, solicitând guvernului de a stabili planurile de remediu pentru a salva acest sector.
Guvernul, care se confrunta cu mai multe provocari inclusiv întreruperi frecvente de aprovizionarea cu gaz egiptean, a crescut preturile de combustibil folosite de industriile grele.
Ei,si uite asa ni se mai ia noua curentul,chiar si 8 ore…M-am gandit ca ar trebui inventat ceva ca sa nu mai depindem de curentul electric …in perioada in care el „dispare „…si nu numai…
E luni dimineata,ora 7.20…ma uit pe stirile primite in mail, inainte sa plec la treburile mele…ca e inceput de saptamana si mai punem la punct unele lucruri…
-nunta princiara -printul Albert de Monaco et Charlene(trei zile de petrecere?)
-Minessota-primul stat american care a dat faliment
-O stire mai interesanta pentru tinerii care vor sa faca afaceri la tara…
Autor: Ana Bâtca
Vezi câti bani europeni pot lua tinerii care fac afaceri la tara
Tinerii fermieri care vor sa faca afaceri la tara vor putea primi de la sfârsitul acestui an o suma de 40.000 de euro din fonduri europene, cu 60% mai mult decât în prezent, a declarat, astazi, directorul general adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Ciprian Alic.
agricultura
„Comitetul de monitorizare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 (PNDR) a decis majorarea sumei alocate pentru proiectele depuse pe masura 112 Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, de la 25.000 de euro în prezent, la 40.000 de euro. Asteptam în momentul de fata consfiintirea din partea Bruxelles-ului. Estimam ca în doua sesiune de depunere de proiecte, de la sfârsitul anului (1-30 noiembrie 2011 – n.r.), fermierii vor primi deja o suma mai mare”, a spus Alic, citat de Agerpres.
De asemenea, Comitetul de monitorizare a majorat si limita minima pe proiectele pe masura 112 de la 10.000 la 12.000 de euro, dar a aprobat si anumite realocari pe masurile de mare impact pe PNDR precum 121 Modernizarea exploatatiilor agricole, 312 – Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi 313 – Incurajarea activitatilor turistice.
70% din valoarea proiectului, finantata de UE
„Pe masura dedicata microîntreprinderilor pentru activitatile de servicii din mediul rural este eligibila 70% din valoarea proiectului, adica cel mult 200.000 euro. Numai în ultima sesiune am avut depuse 2.500 de proiecte pe masura 312. De asemenea, vor fi bani în continuare si pentru dezvoltarea turismului rural, respectiv pe 313”, a mai adaugat seful APDRP.
Potrivit datelor APDRP, în luna iulie din acest an vor fi deschise doua sesiuni pentru depunerea proiectelor pe masura 112. Este alocata suma de 50 de milioane de euro.
Pe masura 322 componenta de investitii privind lucrari de refacere si modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundatii în anul 2010 sunt alocati 155,9 milioane euro.
-daca tot sunt incurajati tinerii sa faca afaceri la tara ,sa indrazneasca…asa nu se mai vand pamanturile la strainii care se apuca sa faca ei afaceri in Romania…
-pe aici ,greu poti cumpara o bucata de pamant…
***************
Si pentru ca e 4 iulie ,azi,
Americanii sarbatoresc ZIUA INDEPENDENTEI
Americanii celebrează azi adoptarea oficială, pe 4 iulie 1776, de Congresul Continental de la Philadelphia, a Declaraţiei de Independenţă, actul de naştere al SUA.
Predispozitia psihica pentru hipertensiune:”Am o problema pe care incerc s-o rezolv demult si n-am facut-o pana acum.Oricand pot sa explodez!Insa nici cu ajutorul celei mai puternice vointe din lume nu ma pot gandi la o solutie.Trebuie insa sa existe o solutie care sa-mi ingaduie mie sa preiau controlul.Daca nu tin totul sub control ma infricosez.”
Solutia unei vechi probleme este adesea mult mai usor de gasit de catre niste persoane straine,impartiale,decat cele care lucreaza sub amenintarea acelei probleme.Este o situatie care corespunde proverbului care spune ca-i mai usor sa vezi paiul din ochiul altuia decat barna din ochiul propriu.De ce sa nu acceptati riscul(moderat)de a acorda incredere unei astfel de persoane?Chiar daca ea va arata calea spre cea mai buna dintre solutii,dumneavoastra va pastrati libertatea de a o respinge si de a ramane asa cum sunteti…
CE PUTETI FACE:consumul excesiv de stimulente(cafea,alcool,nicotina,dulciuri)are un efect nefavorabil asupra hipertensiunii arteriale.Plantele care reduc in mod eficient tensiunea sunt:
-usturoiul
-leurda
-ceapa,vascul
-coada calului
O masura eficienta este luarea de sange.Un efect de echilibrare se poate obtine prin stabilirea de zile in care nu se manaca nimic altceva inafara de fructe,in timpul Berbecului,Leului si Sagetatorului,semnele fructifere ale zodiacului.Incercati sa vedeti daca vi se modifica tensiunea in timpul Taurului,Fecioarei si Capricornului,ca rezultat al unor mese la care ati consumat mancaruri foarte sarate.Dormitul deasupra unei zone de turbulente sau intr-o directie gresita se numara printre posibilele influente ale tensiunii.Ar trebui sa dormiti intotdeauna cu capul spre nord sau spre vest.Daca locuiti in apropiere de apa curgatoare,atunci ar trebui sa dormiti intr-un unghi de 90 grade fata de circulatia apei,indiferent de punctul cardinal.Oamenii care dormparalel cu cursul apei si in aceeasi directie se trezesc adesea epuizati a doua zi,iar daca dorm in directie opusa se trezesc cu capul greu.
„ZIUA BUNA SE CUNOASTE DE DIMINEATA”
noiembrie 20, 2011 la 19:22 (SENTIMENTE)
Tags: Akismet, Al Jazeera, antivirus, Avast, batra, blogul lui yousef59, bolnav, comments, connect, dimineata, Dupa, eroare, ganduri, in, log on, Organizations, PC, PC problems, People, platforma, ploaie, probleme, Romania, Spam, spam blocked, spam comment, Status, United States, vecin, virus, virusi, windows XP, Windows8, Women, wordpress, yahoo
In final,dupa mai multe incercari am reusit si l-am deschis …nu stiu daca ma recunoscuse dupa vreo 4 password-uri tastate acolo ,sau nu…grabita ,am si sarit sa ma conectez la internet…modem-ul arata cele 4 liniute verzi,la Status era scris „connected”,cele 4 casute- ecran colorate frumos in albastru erau acolo jos, dar eu nu aveam internet…rabdarea mea a fost pusa la strasnica incercare …am sunat la vecinul specialist in calculatoare dar era ocupat …la el se da cu var ca se insoara si isi pregateste casa… dar s-a oferit sa imi dea o „consultatie „telefonica
:
El:
-Inchide calculatorul si redeschide-l…apasa tastele CTRL+ALT+DELETE ,apoi tasteaza contul de administrator…etc
-Da-i si un restore sistem…
A mai dat el cred vreo sala cu var, si mie tot nu mi-a venit connect-ul… cand a mai sunat o data , a zis ca sigur am un virus in calculator si sa ii fac un Scan cu Avast-ul meu…am facut acest lucru si am mai descoperit si pe acolo niste arhive vai de mama lor cat de „corupte”,si niste foldere pe care antivirusul nu le-a putut scana ,lasandu-mi acolo la rezultate finale ca acestea ar fi fost parolate…vai…am inchis de tot si am plecat la alta treaba cu gandul la virusi,viermi troieni ,programe de urmarit si alte ganganii …am dat in trecere un ochi pe la Al Jazeera unde se uita consortul dar nu se putea sta acolo …era „primavara-toamna araba”,groaznice imagini…
Dupa cateva ore a intrat baiatul meu pe calculator si s-a jucat pe King of the Road si la un moment dat mi-a spus:
-Mama,bulina aia de la Yahoo e deschisa…
Venise singur connect-ul…se facuse seara,afara tot ploua,iar eu parca ma gandeam la Acuarela lui Ion Minulescu si la calculatorul meu „batran si bolnav” si mai ales la cum de bine stiu eu sa ma descurc in desimea IT…
„Nu rasuna pe trotuare
Decat pasii celor care merg tinandu-se de mana,
Numarand
In gand
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane
Si din cer.”
Acuarela de Ion Minulescu
Partajează asta:
Apreciază:
12 comentarii