E toamna iar…
uneori mă plimb prin pădurea de aici de lîngă mine…
are copacii parcă prea inclinati…
îmi mai las acolo, pe stîncile albe,unele dintre gînduri…
in grija ei…
de atîta vreme ne stim încît putem să povestim împreună,
sa ne spunem ofurile…
ea,cu buzele crăpate parcă cerînd mereu apă
îmi arată culorile ei triste…
asa că
ma bucur ca s-a răcorit vremea
si în curînd îsi va ostoi setea…
eu,
povestindu-i doar
de primăvara…
de doruri…
de padurile ei surori de pe alte meleaguri,
de verdele de acasă…
de temerile mele lăuntrice
trairi…
urcusurile si coborîşurile
vietii …