SCHIMBAREA LA FATA(PROBEJENIA)

Predica la Praznicul Schimbarii la Fata

„Doamne, bine este sa fim noi aici” (Matei 17, 4)

In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine – Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.

Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om – un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.

Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti – „Matei, Marcu si Luca – faptele s-au petrecut asa: Iisus venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il asteptau in Ierusalim.

Ajungand in dreptul muntelui Tabor, a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine numai trei dintre dansii: pe Petru, Iacob si Ioan – ucenicii cei mai de nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din gradina Ghetsimani. Ceilalti Apostoli raman la poalele muntelui, iar El impreuna cu cei trei urca pe munte, ca sa se roage.

Si, pe cand se ruga El, Apostolii ingreunati de somn tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada – cum nu se poate nimic inalbi asa pe pamant. Lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii Prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus: „Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una si lui Ilie una” (Matei 17, 4) – nedandu-si seama de ceea ce spunea. Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize – un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L” (Matei 17, 5). De spaima, ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis: „Sculati-va, si nu va temeti” (Matei 17, 7). Cand au ridicat ochii, nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti. Asa ne este infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a Mantuitorului.

Dar ne putem intreba:

– Ce inteles are acest eveniment pentru Sfintii Apostoli si pentru noi?

– Ce vrea Mantuitorul sa ne spuna noua, celor de astazi, prin acest eveniment?

De la inceput trebuie sa spunem ca Praznicul de astazi este mai intai de toate Praznicul luminii.

Lumina e Fata Domnului Iisus – luminand ca lumina soarelui; lumina sunt vesmintele Lui – ca stralucirea orbitoare a zapezii; lumina e insusi norul care-i invaluie pe toti – o lumina atat de neobisnuita, ca-i umple de fiori de spaima pe Apostoli, incat, de frica, ei cad cu fata la pamant.

Ce fel de lumina este aceasta? Lumina obisnuita, fizica? Sfantul Grigorie Palama si alti Sfinti Parinti ai Bisericii ne spun ca aceasta lumina este lumina cea neapropiata in care locuieste Dumnezeu. Este lumina in care Se imbraca El ca intr-un vesmant. Este lumina dragostei ceresti, este lumina slavei dumnezeiesti. Aceasta lumina a Schimbarii la Fata a Mantuitorului ii venea Lui nu dinafara, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit aceasta lumina in El insusi, dar, din iubire pentru noi, in timpul vietii Sale pamantesti Mantuitorul isi ascunde firea dumnezeiasca sub valul unui trup omenesc obisnuit. El o impiedica inadins sa se reverse in afara, pentru ca o astfel de lumina neintrerupta, care facea sa straluceasca fata si intreaga Persoana a Mantuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Sai si ei nu s-ar fi putut apropia de El.

La Schimbarea la Fata insa, Mantuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiesti sa se reverse in toata stralucirea ei asupra Persoanei Sale. Inca o data trebuie spus ca lumina Mantuitorului de pe Tabor nu era o lumina de imprumut, venind din afara ci, dimpotriva, era o izbucnire ca de fulger din acea nemasurata dumnezeire pe care Mantuitorul o poseda integral si o tinea ascunsa. Acea minunata lumina facu pe Sfantul Apostol Petru sa spuna: „Doamne, bine este noua sa fim aici”.

Pentru asemenea motive Schimbarea la Fata este considerata de crestinatate ca Praznicul luminii dumnezeiesti, revarsata in mod vizibil asupra lumii noastre pamantesti.

Ne intrebam iarasi: De ce aceasta manifestare din partea Mantuitorului?

Fireste, nu putem sti totul, dar din Sfintele Evanghelii aflam ca Schimbarea la Fata, ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea si Moartea Mantuitorului pe Golgota. Stiind Domnul cele ce aveau sa se intample in Ghetsimani si pe Golgota si cunoscand omeneasca slabiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, si prin ei, celorlalti, dovada clara ca El nu era numai om adevarat, ci si Dumnezeu adevarat.

Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea sa le arate ca moartea Sa pe Cruce nu avea sa fie un final tragic, ci o cale spre inviere, ca Patima Lui era de fapt o Patima de buna voie si liber consimtita, din iubire pentru mantuirea oamenilor.

Stralucirea Fetei Mantuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a depasi marea incercare ce avea sa vina asupra Apostolilor. De fapt, de stralucirea acestui chip al Mantuitorului isi va aminti Petru dupa lepadarea de Hristos si va plange cu amar. De stralucirea acestui chip isi va fi adus aminte si Apostolul Ioan in credinciosia si statornicia lui neabatuta, cand I-a urmat lui Hristos pana la picioarele Crucii.

Lumina fetei Domnului aratata pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al Mantuitorului, inviat si preamarit – chip care avea sa-l cucereasca si pe Pavel cand se afla pe drumul Damascului, transformandu-l total, din cumplit prigonitor, in cel mai renumit Apostol.

In sfarsit, chipul ce a stralucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care vom invia noi insine in ziua invierii de obste, pe chipul Mantuitorului aveau sa se indragosteasca de-a lungul istoriei toti purtatorii de Dumnezeu, parinti si frati din lume si din manastiri.

O ultima intrebare: Ce doreste Mantuitorul oare sa ne spuna celor de azi prin Schimbarea Lui la Fata?

In Scriptura, intervalul de timp de la invierea Mantuitorului si pana la Venirea din nou a Domnului in slava, la sfarsitul istoriei, este exact intervalul de timp in care traim noi, si este prezentat ca o perioada de transformare, de necontenita innoire a omului, a vietii si a lumii, prin slujirea dragostei fara margini intre oameni si prin energiile Duhului datator-de-viata.

In toata aceasta perioada, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel inviat si preamarit, in numele Dumnezeirii intregi lucreaza necontenit in oameni si in lume, respectand dumnezeieste toata libertatea fapturilor Sale. Prin forta energiilor Duhului Sau, Iisus Hristos cel inviat si de-a pururea viu iradiaza necontenit pretutindeni, strabate, purifica si transforma, pe nesimtite parca, oameni si lucruri, tot ce exista, toata creatia Lui.

El vrea sa fie impreuna cu noi, prezent si activ in toate: „Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20) – ne asigura El si adauga: „Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Pentru El nu sunt porti inchise. Hristos poate patrunde peste tot, deci si in noi. Dar pentru ca respecta libertatea fiecaruia, asteapta ca noi insine sa ne limpezim si sa-I facem loc in viata noastra, in familia noastra, in societatea noastra.

Praznicul de astazi tocmai la aceasta ne cheama pe fiecare dintre noi: la o schimbare launtrica, la limpezire, la iluminare,la conformarea vietii noastre la voia cea sfanta a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele si fericirea noastra, a tuturor oamenilor.

Insusi cuvantul dumnezeiesc, care a rasunat astazi pe Tabor, la aceasta ne cheama, zicand: „Acesta este Fiul meu Cel iubit… pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5). E ca si cum Dumnezeu-Tatal ne-ar zice: „Schimbati-va la fata din adanc, toti si toate, dupa exemplul Fiului Meu. Fiti blanzi si smeriti cu inima, ca El. Fiti ingaduitori unii cu altii, nu va urati si nu va dispretuiti unii pe altii, ci traiti in pace, in buna intelegere si in dragoste unii cu altii, ca niste frati buni, ca niste adevarati copii ai Mei, va zic Eu, Tatal vostru. Iubiti-va unii pe altii, iubiti-va cu fapta si cu adevarul, asa cum v-a invatat El, spre binele si fericirea voastra”.

Ascultandu-L pe El si Implinindu-I porunca dragostei, va straluci si peste noi lumina cea pururea fiitoare a Fetei Lui. Sa nu uitam, frati crestini, ca Schimbarea la Fata a Mantuitorului incepe pe cand El se ruga. Si schimbarea noastra launtrica trebuie sa inceapa tot cu rugaciunea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru ca singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne putem schimba.

De aceea, sa nu incetam a ne ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Puterilor ceresti, sa ne lumineze mintea, inima si viata cu lumina adevarului si a dragostei Dumnezeului nostru, ca sa putem birui si schimba tot ce-i rau in noi si in viata noastra de oameni, ca si in noi sa straluceasca lumina cea mai presus de orice lumina a faptelor bune, spre binele si spre bucuria semenilor nostri si spre slava Dumnezeului nostru. Amin!

Parintele Sofian Boghiu

sursa

http://www.crestinortodox.ro

SFINTII PETRU SI PAVEL

Predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

( 29 iunie )

In tot pamintul a iesit vestirea lor si la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)

Iubiti credinciosi,

Sfinta noastra Biserica praznuiestre astazi pomenirea Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli Petru si Pavel, cei dintii pe scaun sezatori si propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cit de putin despre viata lor? Cine nu s-a indulcit de invataturile lor cele folositoare de suflet care se citesc si se cinta in toate zilele prin sfintele biserici?

Insa, a vorbi dupa vrednicie despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel, acesti mari stilpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinta pentru noi pacatosii, deoarece numai Dumnezeu stie ostenelile, chinurile si nevointele pe care le-au depus ei la propovaduirea Sfintei Evanghelii, dupa inaltarea Domnului la cer.

Insa, avind nadejde in rugaciunile Sfintilor Apostoli, indraznim sa vorbim pe scurt despre viata si unele invataturi din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos si spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfintul Apostol Petru l-a odraslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfintului Apostol Andrei si fiu al lui Iona pescarul. Adincurile invataturilor omenesti, neavind de la cine le invata, Simon-Petru, caci asa se chema inainte de alegerea sa, a ramas fiu credincios al tatalui sau, care l-a deprins de mic sa prinda peste in apele lacului Tiberiada, pentru a-si cistiga piinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a nascut, a copilarit si a crescut Sfantul Apostol Petru. Aici a deprins el mestesugul pescuitului. Aici a invatat el a visli pe valuri, a cirmui corabia, a infrunta furtunile, a arunca undita in apa, a cirpi mrejile, a rabda truda, a suferi de foame si de sete sau a astepta fara somn, nopti de-a rindul pina putea sa pescuiasca ceva.

Apoi, casatorindu-se si auzind ca Sfintul Ioan propovaduieste despre Mesia, a primit de la el, impreuna cu Andrei, fratele sau, botezul pocaintei in apele Iordanului, nestiind ca aproape de casa sa, in cetatea Nazaretului, locuieste Acela care avea sa fie Dascalul si Invatatorul sau. Si iata ca vine Hristos cel mult asteptat. Iese la propovaduire, trece prin Capernaum si prin Betsaida, coboara la malul Tiberiadei, cauta corabia lui Iona Galileeanul, afla pe Petru, il cheama la Sine, ii schimba numele din Simon in „Chifa„, care se tilcuieste „Piatra” sau Petru si astfel il face pescar de suflete omenesti, sau „vinator de oameni”, cum i-a zis Mintuitorul, cind l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru isi lasa casa si sotia, isi lasa patria si corabia in voia Tatalui, se alatura lui Hristos si devine cel mai rivnitor apostol.

La picioarele Domnului a invatat Petru adincul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigraite vreodata de om, a vazut minuni nemaiauzite pe pamint, a simtit bucurii nemaicunoscute pina atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut ca Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care marturisindu-L a primit de la El cheile imparatiei cerurilor, adica puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rinduiala lui Dumnezeu a fost lasat sa se lepede de Hristos de trei ori, in vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plinge mai cu amar in toata viata sa (Matei 26, 75) si pentru a avea mai multa mila de cei pacatosi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, dupa Inviere, aratindu-i-se Domnul, i-a incredintat pastoria oilor si a mieluseilor Sai, ca semn ca i s-a iertat pacatul sau.

Dupa pogorirea Sfintului Duh, Sfintul Petru, verhovnicul celorlalti apostoli, se umple de nespusa rivna si putere de sus; leapada frica, arunca valul indoielii, lasa toata nestiinta si incepe primul a vorbi despre Hristos in adunari, pe strazile Ierusalimului, in templul lui Solomon. Peste tot invata, face minuni, vindeca bolnavi, mustra, sufera inchisoare. Si asa, predica Evanghelia fara odihna in Ierusalim, in Samaria, in Iope, in Lidia si ajunge pina la Roma unde, apoi, este rastignit cu capul in jos, in timpul imparatului Nero, dupa dorinta sa, zicind ca nu este vrednic sa fie rastignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaste se pastreaza, dupa traditie, in biserica Sfintul Petru din Roma.

Sfantul Apostol Pavel era tot evreu de neam, nascut in Tarsul Ciliciei (Turcia de astazi), care, mai inainte de a crede in Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare invatat iudeu, anume Gamaliil. De la el a invatat Pavel adincul scripturilor, tilcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David si sfintenia templului, pentru care era plin de atita rivna.

Nefiind inca luminat cu puterea Duhului Sfint, el nu credea ca Hristos este Mesia cel asteptat. Nu putea intelege taina rascumpararii omului, nu stia ca Petru si ceilalti apostoli vor vina toata lumea la dreapta credinta si ca, nu peste multe zile, va fi si el un apostol al neamurilor, impreuna cu ceilalti doisprezece. De aceea, crezind ca ucenicii lui Hristos sint niste incepatori de eresuri, cu nespusa minie s-a pornit asupra lor ca sa-i prinda si sa-i dea in miinile arhiereilor spre judecata. Pe calea Damascului, insa, i se arata in vedenie Iisus Hristos, ii spune gresala, ii ridica sufletul pina la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), ii descopera taina crestinatatii si il trimite sa vesteasca Evanghelia mintuirii la neamuri.

In Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani in pustiul Arabiei, pregatindu-se cu multe rugaciuni, cu post si cu lacrimi pentru noua sa misiune. Caci singuratatea intotdeauna inalta pe om, il pregateste pentru jertfe mari, il invata taina rugaciunii adevarate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim sa vada pe Sfintii Apostoli, de unde a luat apoi porunca sa vesteasca Evanghelia, incepind din Antiohia.

Sfintul Pavel a facut astfel trei calatorii misionare impreuna cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca si cu Timotei, propovaduind ziua si noaptea, cu timp si fara timp, vestea cea buna, mai intii in Antiohia, in Cipru; apoi in Asia Mica, in Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetatile Listra, Iconiu, Derbe, Milet si Efes, unde a patimit multe de la pagini si iudei. Apoi, indemnat de Duhul Sfint (Fapte 16, 9) a trecut in Macedonia si in Ahaia (Grecia), propovaduind in cetatile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint si Atena, unde a grait de pe inaltimile Areopagului si a uimit pe inteleptii ei.

Intarind cu multe minuni cele propovaduite de el, a rinduit in toate cetatile preoti si episcopi la bisericile intemeiate printre pagini, precum pe Timotei la Efes si pe Tit in insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima data la Ierusalim, unde a fost prins de evrei si tinut in lanturi si in temnita peste doi ani.

In cele din urma, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicind si aici Evanghelia mintuirii inca doi ani „cu a sa cheltuiala”. Iar in anul 64 dupa porunca aceluias tiran, Nero, a fost prins si i s-a taiat capul, in Roma. Si asa s-a savirsit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lasind in urma sa nenumarate biserici si episcopi, impreuna cu paisprezece epistole apostolesti pline de dumnezeiesti invataturi. Dupa traditie mormintul sau se afla la Roma, in biserica „Sfintul Pavel din afara zidurilor”.

Iubiti credinciosi,

Mare este praznicul de astazi, caci praznuim pe doi dintre cei mai rivnitori si mai curajosi apostoli, pe Petru cel foarte rivnitor si pe Pavel, vasul alegerii, cum il numeste Hristos. Petru era un pescar galileean sarac, chemat de Domnul impreuna cu fratele sau mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Si indata, lasind mrejele, au mers dupa El (Marcu 1, 17-18).

Vedeti ca n-au mers singuri la apostolie, ci dupa ce i-a chemat Hristos? Vedeti ca nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot si propovaduitor al Sfintei Evanghelii, daca nu este chemat, ales, sfintit prin hirotonie si trimis de Hristos? Astazi sint multi care se socotesc predicatori si propovaduitori ai cuvintului evanghelic, fara a fi chemati de nimeni, fara a fi hirotoniti, adica fara a primi harul Duhului Sfint. Paziti-va de acesti falsi apostoli care fac aceasta din mindrie sau pentru lauda si scopuri pamintesti si care rastalmacesc invatatura Sfintei Evanghelii.

Apoi vedeti cit de repede au lasat Petru si Andrei toate si au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gindit Petru la tatal sau, nici la corabie, nici la femeia si soacra sa din Capernaum, caci el era casatorit, ci un singur gind avea: sa urmeze si sa slujeasca lui Hristos pina la moarte, sa invete de la El tainele credintei, sa deprinda de la Mintuitorul smerenia, blindetea, rabdarea, suferinta, iubirea de oameni si iertarea. Sa invete in scoala lui Hristos adincul teologiei, puterea rugaciunii, mestesugul predicarii cuvintului, adica al „vinarii de suflete” pentru imparatia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie si sa primeasca darul facerii de minuni. Si ce credincios a fost Sfintul Petru fata de Hristos! Ca cel dintii dintre toti ii urma si lua cuvintul in numele celorlalti, si implinea poruncile Lui.

Trei ani a stat Sfintul Petru cu ceilalti Apostoli linga Mintuitorul pentru a se pregati sa vesteasca Evanghelia in lume. Dar, pina „nu s-au intarit cu putere de sus”, adica pina nu s-a coborit peste Apostoli harul Duhului Sfint in chip de limbi de foc in ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic si pregatit indeajuns sa-L vesteasca pe Hristos pe pamint si sa-si dea viata pentru El. Ca nu-i de ajuns numai sa vezi minuni, sa vorbesti de Hristos, sa auzi si sa stii Sfinta Scriptura, ci trebuie sa si traiesti Sfinta Evanghelie, sa ai viata cit mai curata, sa implinesti poruncile si sa primesti de sus, prin Biserica, harul Duhului Sfint. Numai asa poti vesti cu adevarat si cu mult folos cuvintul mintuirii in lume.

Odata a intrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii ca sint Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a intrebat din nou: Dar voi cine ziceti ca sint? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvintul inaintea celorlalti si a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Si i-a raspuns Mintuitorul: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si singe ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri. Si Eu zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamint, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamint va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16, 17-19).

Aceasta este cea mai mare marturisire de credinta facuta de Petru. Pe piatra acestei credinte, adica numai pe temelia credintei adevarate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici „portile iadului”, adica gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o alta temelie, decit temelia sau piatra dreptei credinte, pusa de Apostoli. Apoi sa intelegeti ca „cheile imparatiei cerurilor” nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor si urmasilor lor, episcopi si preoti. Care sint aceste chei? Sint cele sapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfintul Mir, Spovedania, Sfinta Impartasanie, Nunta, Preotia si Sfintul Maslu. Acestea sint cheile date de Hristos Apostolilor si Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, constiintele, raiul si imparatia cerurilor. Iar fara acestea raminem afara de Biserica, afara de fericire si de imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ne lipseste harul mintuirii, ne lipsesc cele sapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul si usa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinti Parinti spun ca cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru si celorlalti Apostoli o formeaza puterea Duhului Sfint, data lor si preotilor de a lega si dezlega pacatele oamenilor prin spovedanie.

Ce vor face acei crestini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos si s-au dus la alte grupari crestine care n-au Biserica si cele sapte Taine? Cine le va dezlega pacatele? Cine si cu ce li se va descuia Biserica cea adevarata, imparatia cerurilor si usa milei Domnului?

Sfantul Apostol Petru a facut si el, ca om, doua pacate mari. Cind a auzit ca Hristos va primi de bunavoie moarte de cruce pentru mintuirea lumii, el, neintelegind taina mintuirii si adincul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte si i-a zis: Milostiv fii Tie, Doamne! Sa nu-ti fie Tie aceasta! Atunci Domnul, stiind ca Satana l-a amagit, l-a mustrat, zicind: Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala imi esti, ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).

Mare pacat este a crede cineva ca se poate mintui pe sine si pe altii fara jertfa, fara osteneala, fara rabdare si chiar moarte. Mare pacat fac si acei crestini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viata si faptele lor rele; sau ii sfatuiesc la pacate, la lepadarea credintei si la fuga de jertfa. Nimic bun nu putem face in viata pina nu ostenim, pina nu rabdam, pina nu lepadam mindria, egoismul, indoiala, frica si toate patimile care ne stapinesc.

Al doilea pacat al lui Petru este lepadarea de Hristos in timpul mintuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Ca ii spuneau iudeii, cind erau in curtea lui Caiafa: Si tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepadat, zicind: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cind a cintat cocosul si-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului si, iesind afara, a plins cu amar.

Cumplit este pacatul lepadarii de Dumnezeu, al lepadarii de credinta, de Biserica, de Cruce, de icoane, de sfinti si de Sfintele Taine! Cumplit este pacatul si amara suferinta celor ce se leapada de dreapta credinta si merg la secte. Cind si cine le va da lacrimi sa-si plinga acest pacat cu amar?

Dupa inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli au primit puterea Duhului Sfint si au plecat in toata lumea sa vesteasca Evanghelia mintuirii si credinta in Iisus Hristos. Atunci si Sfintul Petru a inceput sa semene cuvintul Evangheliei, mai intii in Ierusalim si in Samaria. Apoi, dupa ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos in Bitinia din Asia Mica si mai ales in Italia, pe timpul imparatul Nero, care l-a rastignit pe cruce. De la el ne-au ramas doua sfinte epistole, prin care ne invata calea mintuirii si voia lui Dumnezeu.

Sfintul Apostol Pavel nu facea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinta si la apostolie printr-o vedenie infricosata, cind mergea spre Damasc, in Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule – caci asa il chema mai inainte -, de ce Ma prigonesti? Iar el a intrebat: Cine esti, Doamne? Eu sint Iisus, pe care tu il prigonesti. Apoi din nou a intrebat Pavel: Doamne, ce voiesti sa fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, caruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel; caci Eu ii voi arata cite trebuie sa patimeasca el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).

Asa a fost vinat Pavel de Hristos pentru Biserica si pentru neamuri. El a fost trimis sa vesteasca Sfinta Evanghelie la popoarele pagine, numite „neamuri”. Si a vestit pe Hristos intii in Siria, infiintind prima Biserica crestina in orasul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia in toata Asia mica, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea si Bitinia. Apoi a trecut in Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns in Atena si Corint, apoi in Sicilia, Italia, Roma si pina in Spania.

Sfintul Pavel a semanat intii credinta crestina pe pamintul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi in peninsula Balcanica, si pina la nord de Dunare. Iar la gurile Dunarii a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfintului Petru. Predicile si invataturile Sfintului Pavel sint moralizatoare, adinci, pline de mingiiere si foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atit prin viata sa sfinta, smerita, ingereasca, cit si prin minunile care le facea si prin frumusetea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea intoarce, scria credinciosilor epistole frumoase, duhovnicesti, din care toti se hraneau si se intareau in dragostea lui Hristos. Din acestea invatam si noi astazi.

Uneori invata pe crestini, zicind: Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat; dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alunga intristarea din inimile noastre. Crestinii care au pe Hristos si nadajduiesc in viata viitoare, nu trebuie sa fie tristi, nici sa deznadajduiasca in necazurile vietii. Altfel, prin ce se deosebesc de pagini si de cei pacatosi, care nu au nici o nadejde? Crestinii trebuie sa fie blinzi, smeriti, iubitori de aproapele, cu gindul mereu la Dumnezeu, cu rugaciunea neincetata pe buze si in inima, facind bine tuturor si multumind pentru toate. Celor lenesi le spunea Sfintul Pavel: Cine nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manince (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care aminau pocainta, le spunea: Rascumparati vremea, ca zilele sint rele.

Asa ne invata Sfintul Pavel si pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care va indemnam sa le cititi, macar cite o pagina sau doua pe zi.

Iubiti credinciosi,

In tara noastra Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o mare cinstire. Nenumarate biserici s-au zidit in numele lor, printre care si Minastirea Cetatuia din Iasi. Numerosi sint si bunii nostri crestini care le poarta cu cinste numele. Astazi in bisericile noastre credinciosii sint dornici sa asculte Sfinta Liturghie, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine dupa postul Sfintilor Apostoli si sa cinsteasca pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru si Pavel.

Sa urmam invataturile Sfintilor Apostoli, sa le citim viata, epistolele si acatistul lor, ori de cite ori sintem in necazuri si ispite. Apoi sa ascultam de pastorii Bisericii si de preotii pe care ni i-a rinduit Dumnezeu, caci fara Biserica si fara preoti nu ne putem mintui. Feriti-va de tot felul de eretici si sectanti care dezbina casele, satele si unitatea noastra duhovniceasca si urmati invataturii Domnului Iisus propovaduita de Sfintii Apostol Petru si Pavel. Numai preotii sint datori sa vorbeasca cu ei. Sa ascultam, sa ne rugam, sa iertam, sa cerem sfat, sa crestem copiii in frica Domnului si ne vom mintui cu siguranta.

Spune in viata Sfintului Petru ca, pe cind Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea noaptea afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: „Unde mergi, Doamne?” „Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!” a raspuns El. Era Mintuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos.

Deci, si noi crestinii, sa nu fugim de suferinta, de necazuri, de greutati si de moarte pentru Hristos, ci sa-i cerem ajutorul in tot ceasul, ca sintem copiii lui Dumnezeu si ucenicii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Fie ca, prin rugaciunile lor, sa se intareasca credinta in lume, sa ne dea Domnul pastori buni, devotati pentru Biserica si Evanghelie, iar noua tuturor mintuire! Amin.

Parintele Cleopa

sursa

www crestinortodox.ro

%d blogeri au apreciat asta: