MIHAI EMINESCU

NOW FAR I AM FROM YOU
Limba Romana
DEPARTE SUNT DE TINE
Now far I am from you, before my fire alone,
And read again the hours that so silently have gone,
And it seems that eighty years beneath my feet did glide,
That I am old as winter, that maybe you have died.
The shadows of the past swift stream across life’s floor
The tale of all times, nothings that now exist no more;
While the wind with clumsy fingers softly fumbles at the blind
And sadly spins the fibre of the story in my mind…
I see you stand before me in a mist that does enfold,
Your eyes are full of tears and your fingers long and cold;
About my neck caressing your arms you gently ply
And it seems you want to speak to me, yet only sigh.
And thus I clasp entranced my all, my world of grace,
And both our lives are joined in that supreme embrace. .
Oh, let the voice of memory remain for ever dumb,
Forget the joy that was, but that nevermore will come,
Forget how after an instant you thrust my arms aside,
For now I’m old and lonely, and maybe you have died.

Translated by
Corneliu M. Popescu

 

DEPARTE SÎNT DE TINE

Departe sînt de tine și singur lîngă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sînt bătrîn ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri,
Redeșteptînd în față-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vîntul lovește în ferești,
Se-toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești,
Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci,
Cu ochii mari în lacrimi, cu mîini subțiri și reci;
Cu brațele-amîndouă de gîtul meu te-anini
Și parcă-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu te strîng la piept averea-mi de-amor și frumuseți,
În sărutări unim noi sărmanele vieți…
O! glasul amintirii rămîie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-ai smult…
Voi fi batrîn și singur, vei fi murit de mult!

1878, 1 martie

Mihail Eminescu

Cu mîine zilele-ți adaogi

Cu mîine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi
Și ai cu toate astea-n față
De-a pururi ziua cea de azi.

Cînd unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum cînd soarele apune
El și răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-același vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleași frunze cad.

Naintea nopții noastre îmblă
Crăiasa dulcii dimineți;
Chiar moartea însăși e-o părere
Și un vistiernic de vieți.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înțeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Și-nvîrte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Și se cufunde în trecut,
Tu ai ș-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mîine zilele-ți adaogi,
Cu ieri viața ta o scazi,
Avînd cu toate astea-n față
De-a purure ziua de azi.

Priveliștile sclipitoare,
Ce-n repezi șiruri se diștern,
Repaosă nestramutate
Sub raza gîndului etern.

Mihai Eminescu

Măslinul,simbolul păcii ,iar vița de vie ,simbolul rodniciei pămîntului…
Să avem cu toții un an bun,să fie pace în lumea asta dominată de suferință,de violență,prejudecăți…că:”Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început pînă la sfîrşit.”
La mulți ani,lume!

 

 

 

DESPRE ARIPI…


„Uneori păsările
uită cum se trece o mare
și ramîn lîngă țărm
în așteptarea salvatorului întuneric
la adăpostul căruia
și celor mai nevolnice făpturi
le cresc aripi de-o noapte
și pot înfrunta pieptiș
toate uitările
În zori
peste nisipul umed
se pot vedea împrăștiate
o mulțime de litere
care culese cu nespusă blîndețe
și ordonate atent
pot compune cele mai cutremurătoare
scrisori de bun ramas
Dar care tipograf
intoxicat cu plumb
si plictisit pînă la abrutizare
de tot noianul de cuvinte
ce-i torturează degetele
mai poate fi sigur dimineața
că brațele lui sînt făcute din carne
sau doar proiecție telurică și nefolositoare
a unor aripi de vis”
George Țărnea-Despre aripi

„TÎLCUL ZĂRILOR E NORUL”

Tîlcul florilor nu-i rodul,
Tîlcul morții nu e glodul.
Tîlcul flăcării nu-i fumul,
Tîlcul vetrei nu e scrumul.
Tîlcul frunzei nu e umbra,
Tîlcul toamnelor nu-i bruma,
Dar al drumului e dorul,
Tîlcul zărilor e norul,
Ducăușul, călătorul.

Tîlcuri

de Lucian Blaga

Internet Encyclopedia of Philosophy: Blaga, Lucian (1895-1961)

Comoara neamului

"la noi sint codri verzi de brad"

Poporul meu cunoaște-o suferință
Nemărginit de dulce și de blîndă,
Ce-n vremuri grele ca și de izbindă
I-a mingiiat intreaga lui ființă.
Durere e,și-i chin, și e dorință-
Dar inima de dinsa ți-i flamindă
Iar taina sa e-atita de plăpindă
Incit te soarbe-n ea cu ușurință.
Din văi și munti,și valurile albastre
Se-nalță-n zbor de doine către astre
Cu-o gingașie atit de-armonioasă
Cum nici un neam nu i-a simțit fiorul.
Si n-a pătruns comoara cea duioasă
Din sfintul si supremu-i farmec:
DORUL.

de Mihai Codreanu
n. 25 iulie 1876-m.23 octombrie 1957
poet, dramaturg, avocat, traducător român ,  membru corespondent al Academiei Române (1942). A fost considerat drept cel mai prolific sonetist român și părintele sonetului românesc.

This is my  beautiful country and my romanian nation.I m very proud of my romance and mistery country.I love Romania!

CAPTIVITATE

Am fost la cineva care are sus pe casa multe colivii cu pasarele…canari,pasarelele iubirii…etc.Mi-am dat eu acolo cu parerea cum ca, si pasarelele ar trebui sa traiasca in libertate si mi-au spus ca si daca le deschide colivia, ele zboara un tur ,si se intorc sau se pierd…viata lor este in colivie…mi s-a parut foarte trist.Am incercat sa fotografiez o parte din ele dar cu telefonul meu mobil antic nu prea a iesit ce voiam.Candva am avut niste colivii dar le-am dat…

Le-am privit multa vreme si mi-am amintit de o poezie:

Pasărea şi colivia

Am deschis uşa coliviei: Hai du-te o implor

Pasărea mea captivă

bâjbâie spaţiul

se izbeşte de transparenţe

plânge şi-i este milă de libertate

Hai fugi unde vezi cu ochii

eu repejor voi sigila portiţa

Dar pasărea intră iarăşi în carcera ei

în lumina prizonieră îşi pune

cătuşa

E fericită şi cântă jelind

cântă ca noi

dorinţa de a fi afară.

de Ovidiu Genaru( –poet roman n.1934)

******

Uneori  am sentimentul ca suntem captivi pe lumea asta ,sau sufletul mi-e prizonier in propriu-mi trup…o fi de la zilele capricioase de toamna…

DAC-AI FUGI SI NU TE-AS MAI AFLA…

Reflex 110 (Cartea claudiana)  de George Tarnea

E prea putin ce pot marturisi,

Daca-ai fugi si nu te-as mai gasi,

Dar, ca sa afli totul, nu e greu;

Asculta-ma cu sufletul, mereu,

Lasandu-ma sa cred ca nu mai vrei

Sa te desprinzi cumva din ochii mei

Si-ai sa-ntelegi cat frig s-ar intampla

Dac-ai fugi si nu te-as mai afla…

Dor de locuri si de oameni

Ma trezesc mereu dimineata cu dorul de locul unde m-am nascut,de cei pe care ii iubesc pana la lacrimi…azi mi-a venit in minte poezia lui ADRIAN PAUNESCU;

Ruga pentru parinti

Enigmatici si cuminti,

Terminandu-si rostul lor,

Langa noi se sting,si mor,

Dragii nostri,dragi parinti.

Cheama-i Doamne inapoi

Ca si-asa au dus-o prost,

Si fa-i tineri cum au fost,

Fa-i mai tineri decat noi.

Pentru cei ce ne-au facut

Da un ordin ,da ceva

Sa-i mai poti intarzia

Sa o ia de la-nceput.

Au platit cu viata lor

Ale fiilor erori,

Doamne fa-i nemuritori

Pe parintii care mor.

Ia priviti-i cum se duc,

Ia priviti-i cum se sting,

Lumanari in cuib de cuc,

Parca tac ,si parca ning.

Plini de boli si suferind

Ne intoarcem in pamant,

Cat mai suntem,cat mai sunt,

Mangaiati-i pe parinti.

E pamantul tot mai greu,

Despartirea-i tot mai grea,

Sarut mana,tatal meu,

Sarut mana,mama mea.

Dar de ce priviti asa,

Fata mea si fiul meu,

Eu sunt cel ce va urma,

Dragii mei ma duc si eu.

Sarut mana,tatal meu,

Sarut mana,mama mea.

Ramas bun,baiatul meu,

Ramas bun,fetita mea.

Tatal meu,baiatul meu,

Mama mea,fetita mea.

Iarna

28 dec.cu gandul la poetii romani

IARNA

Totu-i alb în jur cît veziiarnă iordaniană

Noi podoabe pomii-ncarcă

Si vibrează sub zapezi

Satele-adormite parcă.

Doamna Iarnă-n goana trece

In caleşti de vijelii,

Se turtesc de geamul rece

Nasuri cîrne si hazlii.

Prin odăi miroase a pîine,

A fum cald si amărui

Zdreapţănă la uşa-un cîine

Să-şi primească partea lui…

Tata iese să mai pună

Apă şi nutreţ la vacă;

Vine nins cu-n fel de brumă

Şi-n musteţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfasoară

Basme pline de urgie,

Basme care te-nfioară

Despre vremi de-odinioară,

Vremi ce-n veci n-or sa mai fie.

Nicolae Labis

%d blogeri au apreciat: