peisaj romanesc | mai multe...despre...

POETUL PLASTIC AL FLORILOR

iunie 27, 2011 la 13:36 (SENTIMENTE)
Tags: boala, bolnav, Bucharest, Bucuresti, capodopere, energie creatoare, House of Este, incheietura, intensitate, mana, opera, Organizations, paralizie, peisaj romanesc, penel, People, pictor, picturi, poet plastic al florilor, saracie, sentimente, soarta, Soroptimist International, Stefan Luchian, United States, viata, viata artistica, Women

In noaptea de 27 iunie 1916 s-a stins din viata pictorul florilor Stefan Luchian(la Bucuresti)-n.1868

„Soarta îi este potrivnica, boala si saracia materiala mergând mâna în mâna… continua totusi sa lucreze cu frenezie si pâna în anul 1915 expune neîntrerupt la diverse expozitii. Prezenta eminenta în viata artistica a timpului, Luchian nu cunoaste pentru multa vreme succesul. Astfel, la expozitia sa din 1905, singurul cumparator al unui tablou a fost pictorul Grigorescu. Un grup restrâns de admiratori si prieteni îl aclama, conditia sa materiala continua însa sa fie dintre cele mai precare.

Din 1909 pâna la sfârsitul vietii va fi tintuit în fotoliu. Fixase însa în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care îl va reda într-o serie întreaga de opere, adevarate miracole de simplitate si de finete, de sinteza cromatica si arhitecturala a formelor, de colorit stralucit si delicat totodata. Tehnicii uleiului Luchian îi alatura, pentru peisaj si pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care ajunge la o maiestrie neegalata. Fluiditatea contururilor, delicatetea catifelata a petalelor, le-a evocat cel mai bine prin intermediul pastelului. Luchian începuse sa picteze flori mai dinainte, dar abia din 1908 el îsi concentreaza în aceasta directie toata energia creatoare, toata pasiunea pentru natura, toata dragostea pentru viata si pentru frumos. Iata de ce „florile” lui Luchian au acea intensitate aproape dramatica a sentimentului, acea lumina interioara, acea simplitate grava care fac din multe dintre ele – este de ajuns sa mentionam Anemonele – adevarate capodopere.
Catre sfârsitul vietii nu mai putea tine penelul cu degetele paralizate. Punea pe cineva sa i-l lege de încheietura mâinii. Astfel sfârsea, în flacara unei inepuizabile pasiuni pentru arta sa, viata unui pictor.”

frag.dinWikipedia

biografie Stefan Luchian

***********

Noi ii admiram opera…prin care el va trai mereu…

13 comentarii

CE M-A IMPRESIONAT

iunie 3, 2011 la 01:25 (SENTIMENTE)
Tags: Arizona, Bucharest, copil, dor, dor de tara, dragoste de tara, Gentiana, iubire, limba romana, locuri, Moldova, Natura, Nature, New York, oameni, omenia, Organizations, peisaj romanesc, People, realitate, romanesc, romaneste, Romania, Satay, United States, Women

E noapte tarziu…nu am somn iar maine nu este scoala…

Astazi(sau ieri ca a trecut de ora 24)fiind sarbatoare ,mi-am permis sa citesc mai mult ca de obicei(am mai spus ca mie nu-mi ajunge timpul)…am intrat prin multe locuri…

Intr-unul din ele am gasit o scrisoare a cuiva care mi-a atras atentia,iata ce scria:

–––––––

de Ioan Nicoara

„Citind presa romaneasca,esti surprins de multitudinea stirilor negative din tara; furturi, violuri, scandaluri, batai, coruptie, minciuna, crime si tot felul de lucruri rele ce se petrec. Ai impresia ca romanului nu i-a mai ramas nimic din calitatile de altadata. De aceia, unora din concetatenii nostri de pe aici (saturati cu informatii negative),le este si rusine sa spuna ca sunt romani. Sa fie oare asta realitatea? Nicidecum! Daca faptele rele isi gasesc atata publicitate in coloanele ziarelor, de ce nu si-ar gasi spatiu si faptele bune!?

Se stie ca daca-i repeti mereu copilului ca-i prost, tampit, golan, puturos, ticalos….si altele de felul asta atunci sa nu te astepti ca are sa iasa un baiat bun.Cine are interesul sa denigreze o natiune, daca nu dusmanii ei? Repetandu-li-se mereu atributele negative ale neamului lor,ajung unii sa spuna ca ;”-romanii sunt un popor de hoti” si sa se fereasca de compatriotii lor. Unii si-au schimbat chiar numele.

Lucrand ca interpret la Fundatia Tolstoi; venise un roman din Germania; Sacagiu N.,care s-a speriat auzind ca mai sunt romani aici in capitala Arizonei. Mi-a zis sa nu spun nimanui ca el e roman si ca nu vrea sa cunoasca pe niciunul. Sacagiu N. cu familia lui,a plecat apoi la New York si i-am pierdut urma. Peste cativa ani, aparea un anunt intr-un ziar romanesc de aici. O mama disperata din Bucuresti isi cauta fiul (S.N) emigrat in SUA, prin anii 1987-1988. Era omul de care ma ocupasem personal. I-am scris femeii ca venise aici in Arizona, dar ca dupa 6-7 luni am auzit ca a plecat la New York cu sotia si cei doi copii…Ca nu voia sa cunoasca nici-un roman si pe mine m-a acceptat de nevoie, ca nu avea masina si nu stia engleza.

-Draga doamna, banuiesc ca de aceea nu va scrie fiul dumneavoastra, pentru ca sunteti …romanca.

Cu durere i-am scris aceste cuvinte dar nu puteam sa mint. Imi spunea Sacagiu ca romanii pe acolo prin Germania se tineau de rele; mai ales de hotii. Si pentru asta blamezi tu toata natiunea ta !? Parintii si bunicii mei au fost oameni simplii, au muncit din greu pentru traiul vietii, au trait in pace si bune legaturi cu vecinii; cum as putea eu sa-i categorisesc negativ?? Cum as putea eu sa spun ca romanii sunt un popor de nimic,cand experientele m-ar contrazice ?

Sa dau doar cateva exemple. In vara lui 1977, am umblat doua saptamani pe jos, prin Maramures. Pe valea Viseului, in comuna Petrova, am tras la casa invatatorului (pensionat) Chirilean Vasile. I-am spus ca lucrez la Arad cu un fost elev de-a lui (Pasare Petru) si l-am intrebat daca ma poate gazdui o noapte. In curtea lui erau trei masini cu numar de Galati.

-Domnule Nicoara, am multe neamuri sosite in vizita si trebuie sa mai impart din ei pe la vecini,dar vorbesc eu cu vecinii si fii fara grija.

Seara,cand am coborat de pe dealuri, de la fragute si zmeuris, ma asteptau cu o masa buna, dupa care o vecina a venit dupa mine. E de prisos sa spun ca m-au primit oamenii cu toata cinstea si m-au culcat in “camera cea buna”. Dimineata nu m-au lasat sa plec nemancat si n-au vrut nici-un ban de la mine.

A doua zi tocmai ma oprisem sa schitez o sura de paie, tipica, pentru a avea un subiect de tablou. O tanara nevasta se opreste pe drum si leaga vorba cu mine. Ii spun de unde sunt si incotro ma indrept. In cele cateva minute imi spune ca e din Slatioara (maritata in Petrova) si zice ca daca trec prin comuna ei natala sa intreb de…cutare, ca parintii ei locuiesc in centru, peste drum de cooperativa si sa le spun ca am intalnit-o si ca pot dormi la ei.

In comuna Bogdan Voda, am ajuns seara foarte tarziu. Am cautat o familie care erau veri cu colegul meu de lucru. Oamenii se culcasera. Am insistat totusi, ca nu mai puteam continua prin ploaie toata noaptea. S-au sculat oamenii si au deschis usa…strainului.

-Vai, da esti ud pana la piele. Sa te schimbi si sa-ti pui hainele aici langa soba sa se uste…..Ii fi flamand…Avem niste ciuperci fripte cu zmantana, ramase de aseara…daca ti-or placea.

Femeia mi le-a incalzit si am mancat bine, ca eram rupt de foame, dupa o zi peste dealuri si vai, fara merinde. In casa lui Ardelean Vasile, din Petrova am mancat placinte cu branza si lapte, ca la mama acasa..Nu am fost refuzat nicaieri, desi nu ma cunostea nimeni pe acolo.

Dar nu numai in Maramures; in Moldova, prin Carpati, pe oriunde am umblat, am intalnit atatia oameni cumsecade. Pe cand eram la “Strungul” in Arad, am recitat multor colegi de lucru niste poezii satirico-politice, ce le compusesem. Daca vreunul m-ar fi denuntat, cu siguranta ca as fi infundat puscaria pe mai multi ani.

Voi mai nota ca in vizita mea in tara, in vara lui 1995, am stat patru zile la cabana Gentiana, din Retezat… Aparatul de filmat mi-a fost pe masa, in bucatarie, zi si noapte. Cabana era plina cu turisti tineri ROMANI, unii soseau altii plecau. Nu mi-a disparut nici-un dolar.Tot cu aceiasi vizita, parcurgand de la Aiud la Abrud, undeva pe dealurile Ponorului, am cerut la o casa un pahar cu apa, dar omul mi-a sugerat ca-i mai bun un pahar cu lapte, si femeia mi-a adus proaspat muls. Intrucat nu treceau masini pe acolo, s-au oferit sa ma gazduiasca peste noapte, dar am plecat la drum mai mult pentru frumusetea peisajului.

Sa mai spun ca am oprit o masina intre Campeni si Abrud – care m-a dus pana la Gurabarza? Ma luase un miner. La coborare, n-aveam bani potriviti. Se inoptase. A oprit in fata unui magazin, asteptandu-ma in strada. Imi lasasem sacosa cu aparatul de filmat si alte cele in masina lui. Omul putea s-o ia din loc, ca nici nu oprise motorul. In Deva, una de la casa de schimb a fugit dupa mine pe strada sa-mi dea restul de la o suta dolari, ca eu ma incurcasem.

In occidentul “civilizat”, daca bati la usa unuia cerand un pahar cu apa, acesta iti cere sa te legitimezi mai intai. Dar ai sanse sa-ti iasa omul in prag cu pistolul, ori sa sune dupa politie. Exceptii sunt desigur in toate partile lumii, dar marea majoritate a romanilor ,trecand peste toate adversitatile, au ramas oameni de omenie.”

FINIX – Arizona 26.12.1996

sursa

http://rodicabotan.blogspot.com