PAMÎNTULE…

„Pamîntule rodnic, pamîntule sfînt,
Tu care mi-ești leagăn, cămin și mormînt,
Ridică spre focul aceleiași stele
Credințele tale, credințele mele.”

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

CE MAI CITESC AZI…

Azi 8 sept.este Sfanta Marie Mica,Nasterea Maicii Domnului…sarbatoare…citesc mai mult decat in celelalte zile…

„Fantomele din ceata

de Nicolae Steinhardt

Vrem sa fim iertati, dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate în consideratie toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam însa foarte grabit si împrastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti! Ei ne apar undeva, departe, ca un soi de fantome pierdute în ceata. Ni se pare, de fapt, ca toti cei din jur au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si îndreptatit, numai noi avem, întotdeauna, dreptate. Nici cu gândul nu gândim ca s-ar putea sa nu avem întotdeauna dreptate. Nici cu gândul nu gândim ca s-ar putea sa fi gresit, sa fi napastuit sau insultat pe cineva; parca purtam, temeinic încrustata în tesuturile adânci ale sinei, o balanta cu talerul îndreptat în favoarea noastra, ca si acul busolei mereu îndreptat înspre miazanoapte. Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bataile inimii, ci a ne întari convingerea ca tot ceea ce facem este bun si infailibil.

Mai mult: pe toti cei care nu sunt aidoma noua ori nu fac toate cele întocmai ca noi îi socotim, fara sovaiala si din toata inima, nebuni. Adeverindu-se astfel vorba Sfântului Antonie cel Mare: va veni vremea când oamenii vor înnebuni: fiecare va crede ca toti ceilalti sunt nebuni. Vremea aceea a si venit sau mai bine zis a fost dintru început, omul purtând în sinea sa convingerea ca numai în el exista armonia, buna cuviinta, întelepciunea, ratiunea, dreptatea si ca el este modelul tuturor obiceiurilor, deprinderilor si gândurilor normale. Fiecare eu se considera etalonul impecabil al purtarilor fara gres: de la cele mai importante pâna la cele mai marunte. Nu manânca, nu bea, nu se spala, nu umbla, nu cugeta, nu crede, nu se exprima întocmai ca mine? E nebun, ce mai încoace si încolo; e nebun furios si vrednic de gheena. Fiecare eu se crede centrul lumii. Cel mai greu ne este a savârsi povata lui Hristos, a da viata imboldului capital: nu putem iesi din noi adica, nu suntem în stare a iesi din noi si a ne privi din afara. Si totusi cerinta aceasta e de neînlaturat si de neocolit: trebuie sa fim capabili de a ne privi pe noi însine din afara, a ne aprecia si a ne judeca pe noi însine asa cum neîntrerupt, necrutator, netulburati îi urmarim si îi judecam pe cei din jurul nostru.

Astrofizica a trecut, de-a lungul mileniilor, prin felurite faze: s-au succedat pe rând geocentrismul, heliocentrismul pâna ce, acum, începem a întelege ca pamântul nu-i decât o planeta de marime mijlocie într-un sistem solar periferic al unei oarecare galaxii, una printre numeroasele care alcatuiesc milioanele (pare-se) de roiuri apartinând portiunii de cosmos ce ne este, deocamdata, dat a cunoaste. Firea omeneasca e predispusa a fi chiar mai marginita decât heliocentrismul sau geocentrismul. Ne este congenital egocentrismul, a carui talmacire în limbaj vernacular ne-o da expresia vulgara, dar si exacta: a te crede buricul pamântului. Consecintele conceptiei acesteia sunt simple si logice: eu am toate drepturile, mie mi se cuvine totul, eu nu am nici un soi de obligatie fata de nimeni, eu nu sunt cu nimic dator nimanui; scurt spus: eu am numai drepturi iar ceilalti au fata de mine numai datorii. Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine statator al trufiei desantate e ritmat pe un singur si foarte scurt refren: eu, eu, eu . . .

Sfatul staruitor al Mântuitorului e cu totul diferit: a iesi din sine înseamna a ne privi cu ochi straini, din afara, obiectiv, la rece; înseamna capacitatea de a ne putea vedea si considera (fizic si axiologic) ca pe unul dintre cei foarte multi care ne înconjoara. Nu ne putem socoti iesiti din noi decât în momentul în care fiecare eu îsi va fi dat seama ca nu-i decât o biata oarecare vietate (asemanatoare celor vreo cinci miliarde de altele care si ele roiesc pe aceasta planeta) si va fi renuntat cu desavârsire a se socoti singur Stapânitor si Domn al ei.

De ne e specifica si ne uneste nediscriminatoriu o însusire, apoi este chiar aceasta atât de vivace tendinta a centrarii lumii si universului asupra-ne. Germanii o numesc cu un termen foarte potrivit: Ichhaftigkeit (autoindividualizare), deosebind în fiecare dintre noi neastâmparata vrere de a ne lua drept un Cezar, de a juca în tot locul si în orice împrejurare rolul de vedeta. Cezarism, vedetism. Daca însa izbutim sa ne asezam (si percepem) în adevarata noastra situatie de infima unitate a unui imens ansamblu de semeni, operam o schimbare de perspectiva de însemnatate majora: dam realitate si celorlalti, încetam de a-i înregistra ca pe o masa amorfa de fantasme pierdute în ceata, abur si clarobscur. Ceilalti devin atunci si ei o suma de individualitati, de persoane (cum, pe buna si sfânta dreptate, nu înceteaza filosofia personalista a ne numi), înzestrati si ei, ca si noi, cu aspiratii, pretentii, aidoma noua; care ne privesc si ei pe noi, din afara si necrutator, închipuindu-si, întocmai ca noi, ca au numai drepturi si deloc îndatoriri, asteptându-se din partea noastra la o totala conformare cu optica lor, cu mentalitatea si coordonatele lor psihice si simtitoare.

Pericopa evanghelica de la Matei 18, 23 35 chiar asa ne învata: a nu crede ca numai noi suntem vrednici de iertare, ca numai noi avem drepturi iar ceilalti numai datorii, vesnici datornici ai nostri cum se afla, tintuiti în aceasta stare mai abitir decât serbul de pamântul pe care de-a pururi va trebui sa-l lucreze. Ceata trebuie risipita, e de datoria noastra morala si crestineasca sa ne obisnuim a ne privi si judeca si cunoaste fara indulgenta si partinire, recunoscând si celorlalti statutul de fiinte slobode si egale în drepturi cu noi. Ceilalti (cum îi place lui J.P. Sartre a spune) nu sunt niste vagi concentrari ectoplasmice, niste fantome, niste numere ale lui Avogadro, ascultând doar de legile statisticii si numerelor mari: sunt la fel de reali ca si noi, le suntem datori nu mai putin decât ne sunt ei datori noua. Greu ne vine a cugeta si proceda astfel, dar nimic temeinic, curat si cinstit nu putem realiza câta vreme nu ne convingem ca nu numai eu sunt, ci si ei sunt, ca toti deopotriva ne bucuram de drepturi si suntem grevati de îndatoriri.

In mult citita carte a doctorului Moody, „Viata dupa viata”, sufletul omului în stare de moarte clinica este înfatisat ca iesind din trup si uitându-se din afara, de la oarecare înaltime, la trupul întins pe un pat ori pe o brancarda, în sala de reanimare a spitalului. Iata pilda pe care fara a mai astepta moartea clinica ar fi cum nu se poate mai bine sa o urmam, iata actiunea profund crestina de care se cade sa ne aratam capabili. In viata fiind, sa facem si noi ca pacientii doctorului Moody: sa iesim din noi si sa privim cu atentie, neamagire si asprime, întocmai ca pe un altul, la fel de strasnic, de nepartinitor si de nemilostivnic. Ne vom înfiora! Vor înceta visul dulce si înselator al autocompatimirii si multumirii de sine, demonicele impulsuri ale vointei de putere, nitzscheenele, adlerienele si lorentzienele noastre instincte de suprematie, imperialism si agresiune, se vor ridica de pe ochii nostri valurile egocentrismului care ne împiedica sa acordam realitate deplina si regim de egalitate celor care sunt din aceeasi plamada cu noi. Ne vom aduce aminte de înteleapta enuntare indiana tat tvam asi: si tu esti aceasta, ceilalti nu-s dintr-o alta specie, sunt în cel mai strict, mai biologic, mai stiintific înteles al termenilor fratii tai, congenerii tai…

Cercetându-ne, ispitindu-ne din afara, cu ochi nemitarnici (pe cât se poate, desigur, dar în orice caz nu cu îngaduinta ori si culpabila complezenta), vom fi, fiecare dintre noi, propriul nostru Judecator de Apoi, pregatindu-ne astfel în modul cel mai nimerit pentru adevarata si obsteasca Judecata din urma. Numai cântarindu-ne nepartinitor si necrutator, efectuând zilnic ori la intervale regulate o Judecata de Apoi personala, particulara, ne vom îndrepta si îmbunatati si înfatisa, cu sorti buni, cu sorti de a fi iertati si miluiti, Judecatorului celui drept. Câta vreme însa ne vom socoti centrul cercului ce ne înconjoara egalitar pe toti si nu vom întelege ca acel cerc pascalian îsi are centrul în fiecare fiinta salasluitoare într-însul, riscam sa auzim si noi: dati-l pe mâna chinuitorilor pâna ce-si va plati toata datoria. (Pâna semnificând vesnicia).

Daca ne închidem si ne ferecam în noi si ne acordam numai noua drepturi si ne scutim de orice datoriri, suntem pierduti si vrednici de pedeapsa menita egocentrismului: singuratatea absoluta. Caci în zadar si în pustiu vom striga: Eu, eu, eu…Chemarea aceasta disperata nimeni nu o va auzi si nimeni, asadar, nu-i va raspunde. Intru totul degeaba cere mila si ajutor însinguratul de buna voie, nemilosul împrumutator, strasnicul stiutor numai de lege si îndurare când îi iese în cale datornicul sau. Va pati ca Shylock, negutatorul din Venetia, eroul lui Shakespeare, creditorul care se amagise cu încrederea oarba în lege, pâna ce aceasta se întoarce asupra-i, învatându-l ca tot omul are nevoie de întelegere si îndurare. (Din partea lui Dumnezeu, din parte oamenilor). Va primi replica, de care se învrednicesc, dupa ce si-au ucis spre a-l jefui, fiul si fratele (pe care nu-l recunosc dupa o despartire de mai bine de treizeci de ani), mama si fiica în „Neîntelegerea” lui Albert Camus, din partea batrânului cu barba alba, de pe palierul etajului celui mai de sus al hanului lor (batrânul care de fapt simbolizeaza divinitatea): Nu! Un nu la fel de înghetat, distant, definitiv si îndârjit ca si flacarile reci ale iadului. Pilda celui care datora zece de talanti sa o primim ca pe o minunata povata divina si ca pe o stringenta lectie practica de purtare existentiala.

O data mai mult, prin textul de la Matei 18, 23 35, se adevereste ca Hristos ne-a propovaduit nu atât o noua religie, cât un nou mod de a trai, „a way of life” cum zic anglosaxonii, convinsi ca de o mai utila si pragmatica învatatura decât a lui Hristos, nu dam pe acest pamânt.

Sa iesim din noi, sa ne privim nepartinitor si necrutator din afara, sa risipim ceata din jur, sa ne privim nediscriminatoriu, sa parasim lumea fantomatica a egocentrismului spre a intra în realitate si în atât de elogiatul realism. Nu-i nevoie sa învatam realismul. El sta la baza propovaduirii lui Hristos! Crestinatatea iata realismul!”

sursa

http://www.parohie.ro

DIMINETI CU FERESTRE DESCHISE

M-am trezit fredonand… muzica folk…Buna dimineata zi noua!

„Am dormit o noapte intr-un pat de copii

Si-am visat cum rasar flori de foc pe campii

Iar prin ochi de parinti

Se-adunau lacrimi fierbinti

Se facea ca alerg fara noima pe-un drum

Si din stele curgeau mari fuioare de scrum

Iar Pamantul stingher

Nu-si gasea vadul zilei pe cer

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti cu sageti de cocori

Dimineti pentru viata si vise

Dimineti fara lacrimi in zori

Dimineti fara ganduri ucise

Dimineti fara dorul de nori

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti pentru oameni si flori

Am deschis fereastra dupa groaza din vis

Asteptand sa-ntalnesc balti de soare ucis

Dar sub cerul din zori

Am gasit pacea din flori

Si atunci din cosmar ochii mei s-au intors

Implorand fara glas timpul vietii netors

Sa nu-si treaca prin noi alt razboi

Sangeroasele ploi

Peste toti lumina se revarsa la fel

Cum sa poti deslusi cine-s eu, cine-i el?

Cand pe globul de vieti drumu-i sterp

Fara drumeti

Sa gasim, oameni buni, dupa noapte popas

Pentru cate iubiri in priviri ne-au ramas

Si-mpreuna sa vrem sa-mplinim

Cat destin mai avem.”

MUSUROIUL URIAS CU FURNICI INTELIGENTE

CE STIM DESPRE FURNICI

Furnicile sunt insecte sociale care trăiesc în colonii (mușuroaie) de până la mai multe milioane de indivizi, având o organizare a coloniilor foarte avansată pentru lumea animalelor. Fac parte din familia Formicidae, care, împreună cu familiile înrudite ale viespilor și albinelor, aparțin ordinului Hymenoptera.

CE S-A MAI DESCOPERIT

In decembrie anul trecut o televiziune din Kuwait(الوطن)

a aratat interiorul „regatului”unor colonii de furnici…

Pe o suprafata de 50 m patrati si o adancime de 8 metri, regatul furnicilor…

-in aceasta cavitate s-a aproximat ca ar incapea 10 tone de ciment

-camarile construite de furnici sunt legate intre ele de drumuri…aceasta lucrare este facuta ca de un inginer

-tot ce au carat harnicile furnicute sunt separte fiecare sortiment de bobite sau ce au mai gasit ele…si puse cu grija in camarute

-daca s-ar fi reconstituit regatul ar fi fost necesare 40 de tone de pamant

-se presupune ca forta de munca a furnicilor a fost egala cu cea care a inaltat  Zidul Chinezesc

Este prima oara cand vad un musuroi urias si m-am gandit ca poate mai sunt ca si mine care nu au vazut…prezentatorul s-a inchinat…

Concluzie:-furnicile sunt foarte inteligente

BOGATIA SI SARACIA

Aseara m-am uitat la o emisiune despre Brazilia,Sao Paulo…orasul cu aproape 20 000 000 de locuitori ,unul din cele mai aglomerate din lume…un stup de activitate…se spunea acolo ca in sec.XVIII Brazilia era cel mai mare producator de aur din lume…acolo este industria pietrelor pretioase…cea mai mare varietate de pietre pretioase din lume…dar periferia  acestui oras este formata doar din „favelas„cartiere marginase de o saracie in fata careia ramai interzis…aici doar legea strazii functioneaza…oameni fara speranta zilei de maine…oameni despartiti de adevaratul Sao Paulo…de viata normala la care nici nu pot visa?

****Am ramas cu aceeasi intrebare…

-de ce exista atata saracie pe lume daca Pamantul are resurse?

-Ceea ce am vazut era prima parte a emisiunii…mi-au venit in minte versurile lui George Cosbuc…”Cand nu vom mai putea rabda…”pentru ca fetele acelor oameni pe care nu era decat o tristete extraordinara…cam asta spuneau…

-eu ma cutremur in ce lume traim…

-candva imi placea un serial brazilian pe care il urmaream…”PAULISTA AVENUE„…Bulevardul Paulista…dar atunci nu stiam ca exista atata saracie,tristete…

SARBATOAREA DE SF.ILIE

Astazi,20 iulie este Sfantul Ilie …

Sfantul Ilie – Datini si obiceiuri

Sant-Ilie este ziua de celebrare a zeului solar (Sant-Ilie) la data 20 iulie, considerata a fi mijlocul sezonului pastoral. Sant-Ilie, ca si San-George si Samedru, este o divinitate populara care a preluat numele si data celebrarii de la un sfant crestin – Sfantul Prooroc Iile. In Panteonul romanesc Sant-Ilie este o divinitate a Soarelui si a focului, identificata cu Helios din mitologia greaca si cu Gebeleizis din mitologia geto-daca.

Ca divinitate solara si meteorologica, Sant-Ilie provoaca tunete, traznete, ploi torentiale si incendii, leaga si dezleaga ploile, hotaraste unde si cand sa bata grindina.

In perioada sa pamanteana Ilie a savarsit pacate, cel mai mare fiind uciderea parintilor sai la indemnul diavolului, pacate pe care le-a ispasit in moduri diferite si din aceasta cauza Dumnezeu l-a iertat, l-a trecut in randul sfintilor si l-a urcat la cer intr-o trasura cu roti de foc trasa de doi sau de patru cai albi inaripati. In cer, Sant-Ilie cutreiera norii, fulgera si trasneste dracii cu biciul sau de foc pentru a-i pedepsi pentru raul pe care i l-au pricinuit. Si, pentru ca dracii inspaimantati se ascund pe pamant prin arbori, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in trupul unor animale, Sant-Ilie trasneste naprasnic pentru a nu-i scapa nici unul dintre ei.

Ca divinitate populara a Soarelui si a focului, Sant-Ilie este atestat prin numeroase traditii, mai ales in mediile pastoresti.

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa (canepisti), se dezbracau si, goale, se tavaleau prin cultura, apoi se imbracau si se intorceau acasa. Daca, in noaptea dinspre Sant-Ilie, visau canepa verde era semn ca se vor marita cu flacai tineri si frumosi iar daca visau canepa uscata se zicea ca se vor marita cu oameni batrani.

In dimineata acestei zile se culegeau plante de leac, in special busuiocul, ce erau puse la uscat in podurile caselor, sub stresini sau in camari. Tot acum se culegeau si plantele intrebuintate la vraji si farmece.

Femeile duceau in aceasta zi busuioc la biserica pentru a fi sfintit dupa care, intoarse acasa, il puneau pe foc iar cenusa rezultata o foloseau in scopuri terapeutice atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nici nu era voie ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina, obicei pastrat si astazi. In aceasta zi, merele (fructele lui Sant-Ilie) se duc la biserica pentru a fi sfintite, crezandu-se ca numai in acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealalta.

De Sfantul Ilie, romanii isi aminteau si de sufletele mortilor, in special de sufletele copiilor morti. Femeile chemau copii straini sub un mar, pe care il scuturau ca sa dea de pomana merele cazute. Astfel, se considera ca mortii se veselesc.

Scenariul ritual de renovare a timpului, specific tuturor marilor sarbatori calendaristice, cuprinde si practici de pomenire a mortilor. Bisericile sunt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea mortilor (Mosii de Sant-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizeaza praznice mari.

Se credea si se mai crede si astazi ca daca tuna de Sant-Ilie, toate alunele vor seca iar fructele din livezi vor avea viermi.

Acum, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operatie numita „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati curati trupeste si sufleteste, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil, femeile neavand voie sa intre in stupina. Dupa recoltarea mierii, cei din casa, impreuna cu rudele si vecinii invitati la acest moment festiv, gustau din mierea noua si se cinsteau cu tuica indulcita cu miere. Masa festiva avea menirea de a asigura belsugul apicultorilor si de a apara stupii de furtul manei si se transforma intr-o adevarata petrecere cu cantec si joc. Era nevoie de multa atentie, ca la aceasta masa sa nu fie prezenti cei ce stiau sa faca farmece si vraji, caci mierea furata in astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele si vrajile lor”.

Sant-Ilie marcheaza miezul verii pastorale, data cand le era permis ciobanilor sa coboare in sate, pentru prima data dupa urcarea oilor la stana. Cu aceasta ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau in dar iubitelor sau sotiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migala.

In vechime, se obisnuia ca in aceasta zi sa se organizeze intalniri ale comunitatilor satesti de pe ambii versanti ai Carpatilor (numite nedei), se organizau targuri de Sant-Ilie, iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. In cadrul acestor manifestari, ce durau mai multe zile si erau considerate a fi bune prilejuri de cunoastere pentru tineri, atmosfera era insufletita de muzica si se facea comert cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte si produse agricole.

Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de Sant-Ilie de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Cu doua-trei saptamani inainte de 20 iulie, pe strazile Falticeniului incepea sa se adune mozaic de lume si se auzeau strigatele si chemarile negustorilor rostite in polona, rusa, letona, ceha, germana, maghiara, turca sau araba. La balciul organizat cu aceasta ocazie („Comedia din deal”) veneau artisti de circ – acrobati, iluzionisti, inghititori de sabii, motociclisti ce evoluau la zidul si globul curajului – soseau parcuri de animale salbatice, erau montate scrancioburi de diverse forme si marimi, erau aduse teatre de papusi, roata norocului si multe alte atractii pentru curiosii adunati „pe deal”. Treptat, iarmarocul de la Falticeni, ca de altfel multe alte manifestari traditionale, si-a pierdut importanta, astazi incercandu-se revigorarea lui in cadrul Festivalului folcloric „Sezatoarea”.

Sfantul Ilie

– nu se lucreaza de teama pagubelor (traznete, ploaie, grindina).

– il cinstesc mai ales cojocarii, stuparii – se reteaza stupii, se duc faguri si mere la biserica spre binecuvantare si se impart de pomana.

– se culeg in zori plante de leac stropite cu sange de cocos taiat deasupra lor.

– se duc berbecii la berbecar.

– daca tuna vor fi merele si alunele viermanoase; daca ploua, va ploua 20 de zile.

– se tine „Targul de fete de pe Muntele Gaina” din jud. Alba. http://www.muzeulastra.ro

20 iulie – Covasna

Nedeea mocaneasca „Sant Ilie la romani” – la care participa si un grup de traditii populare din judetul Sibiu.

20 iulie – Sacele – „Targul feciorilor de la Sacele” – manifestare traditionala ce se organizeaza anual de Sfantul Ilie

Sacele – Sarbatoarea mocanilor de Sant Ilie – sambata si duminica in preajma zilei de Sf. Ilie, in Poiana Angelescu

20 iulie – Polovragi

„Nedeea de la Polovragi” – manifestare etnofolclorica si targ anual.

20 iulie – Falticeni

„Sezatoarea” – spectacol folcloric ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

20 iulie – Bezdead, Gaesti

Targuri anuale ce se organizeaza de ziua Sfantului Ilie.

NEDEIE – Petrecere campeneasca populara de origine pastorala organizata de obicei cu prilejul unei sarbatori sau al unui hram.

sursa

http://www.crestinortodox.ro

***************

Imi amintesc cum in copilarie ne temeam de tunete,fulgere si grindina ,si de” mania” Sfantului Ilie…tot in aceasta perioada se coceau perele si merele santilesti ,pe care nu le mancam inainte de aceasta zi…stau de vorba cu sora mea si ne amintim…la ea este hram si balci…obiceiuri care s-au pastrat…imi sunt foarte dragi,datinile si obiceiurile romanesti…

***********

Aflati unele fapte interesante despre fulgere!

-Fulgerul nu are loc doar în timpul furtunilor…a fost de asemenea observat la eruptiile vulcanice, incendiile forestiere extrem de intense, furtuni de zapada grele si uragane mari.

Fiecare fulger contine aproximativ un miliard de volti de electricitate. Asta e suficienta energie pentru a lumina un bec 100 W timp de 3 luni!

Lightning apar în timpul furtunilor ALL. In fiecare an, fulgerul loveste Pamântul în jurul valorii de 25 milioane de ori.

New York Empire State Building este lovit de fulgere de aproape 100 de ori pe an!-

-trad.

LA MULTI ANI !pentru cei intr-un nume cu Sf. Ilie…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

MAI MULTE DESPRE LEUSTEAN

Am in gradina o tufa de leustean…am pus semintele pe care le-am adus din Romania cu vreo sapte ani in urma.Nu stiu ce s-a intamplat ca in aceast timp nu a iesit deloc…anul acesta si-a scos frunzele , uitasem aproape…mai intai timid ,iar acum, s-a facut o tufa mandra bine infipta in pamant…Cu vreo doua zile in urma, copilul vecinilor s-a ars la o manuta de gratarul pe care isi faceau carnea in gradina…a venit repede la mine si ce sa-i pun pe rana?…frunza de leustean…ca era la indemana…s-a calmat arsura si a mai venit o data dupa frunza miraculoasa…Intre timp am cautat sa vad ce proprietati are leusteanul…am gasit  un material foarte interesant si complet pe care il postez …multumiri autorului!

Medicina naturii

Leusteanul

De la magie, in farmacie

Este imposibil sa nu il remarci in gradina, daca nu pentru forma sa destul de banala, dar de un verde viu si intens, atunci pentru mirosul sau unic, care il face de neconfundat, transformandu-l intr-una din cele mai des folosite verdeturi pentru dres ciorbele. Numele sau latin este Levisticum officinale, o planta europeana, descoperita si folosita pentru prima data in bazinul Marii Mediterane, pe teritoriul Italiei, Greciei si al Frantei. De altfel, in aceste zone a existat si partial mai exista un adevarat cult pentru aceasta iarba aromatica, care era considerata nu doar un simplu zarzavat, ci si un medicament redutabil si chiar un elixir magic,

foarte eficient. Nu se stie exact cand a ajuns sa fie folosit leusteanul pe teritoriul tarii noastre, probabil inaintea invaziei romane, insa a fost foarte bine adoptat, devenind un medicament uzual, folosit de medicina populara in mai toate regiunile. Pana de curand, virtutile terapeutice ale leusteanului au fost complet ignorate de medicina moderna, fiind considerat un simplu zarzavat. Recent, studii farmacologice realizate in Italia, Statele Unite, Turcia si Spania au aratat ca leusteanul, nelipsit din traditionalele borsuri romanesti, este mai degraba planta medicinala, decat zarzavat. Principiile active pe care le contine au o puternica actiune terapeutica asupra aparatului respirator, a aparatului reno-urinar, asupra sistemului endocrin si a celui imunitar. Este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor, atunci cand este consumat sistematic ca aliment, putand deveni la nevoie – atunci cand este dozat corespunzator – si un remediu eficient intr-o multitudine de boli. Inainte, insa, de a vedea care sunt utilizarile medicinale ale leusteanului, sa vedem cum se prepara si cum se administreaza acest… zarzavat-medicament.

Modalitati de preparare si de administrare

Sucul

Pentru a obtine sucul de leustean se mixeaza o mana de frunze proaspete, la care s-au adaugat patru linguri de apa, dupa care se lasa jumatate de ora la macerat, apoi se filtreaza. Licoarea obtinuta este bine sa se consume imediat sau sa fie pastrata la frigider, dar nu mai mult de 4 ore. Sucul proaspat obtinut din frunzele de leustean este un puternic medicament, care de obicei nu se administreaza singur, ci diluat in putin suc de radacina de morcov. De regula, se iau de 4 ori pe zi cate 3-4 lingurite de suc de frunze de leustean, diluate in cate un sfert de pahar de suc de morcov.

Infuzia combinata

Cum arata si numele, se combina extractia la rece cu cea la cald, ajutand astfel la conservarea principiilor active. Se prepara astfel: 2 lingurite de frunze uscate si, eventual, un varf de lingurita (0,5 grame) de seminte, se lasa la inmuiat intr-o jumatate de cana de apa, de seara pana dimineata, cand se filtreaza; maceratul se pune deoparte, iar planta ramasa se opareste cu o jumatate de cana de apa fierbinte, 20 de minute, dupa care se filtreaza. Se combina cele doua extracte. Preparatul se bea inainte de masa cu un sfert de ora. In cazul in care nu avem planta uscata, se folosesc frunzele proaspete, triplandu-se cantitatea. Doza: 3 cani pe zi.

Leusteanul ca adaos in mancare

In bucataria europeana, leusteanul este printre putinele zarzavaturi si condimente considerate ca putand inlocui sarea, din punctul de vedere al gustului (sarea este contraindicata in multe boli cardiovasculare, digestive sau reno-urinare). In traditia culinara romaneasca, leusteanul este vazut exclusiv ca un ingredient al borsurilor si ciorbelor, insa el poate fi consumat si in supe (ca in Italia), sau in mancarurile cu cartofi (ca in bucataria germana). Important este, pentru a nu-si pierde proprietatile terapeutice, sa fie mancat cat mai putin preparat termic, fiind adaugat dupa ce am gatit hrana, si nu in timp ce este pe foc.

Vinul de leustean

O suta de grame de frunze de leustean proaspat se toaca marunt si se pun la macerat, in 750 ml de vin alb, intr-o sticla care se inchide ermetic si se pastreaza la temperatura camerei, vreme de doua saptamani. Dupa trecerea acestei perioade, amestecul se filtreaza, iar preparatul astfel obtinut se pastreaza la rece, in recipiente bine inchise. Se bea cate un paharel, inainte de masa. Vinul de leustean este un leac stravechi, cunoscut pentru efectele sale in combaterea anorexiei, a indigestiei, a unor boli cardiace asociate cu retentia de lichide.

Tratamente interne

* Litiaza renala (pietre la rinichi) – un studiu realizat in Germania arata faptul ca sucul proaspat de leustean (10 lingurite la o cana de suc de morcov, cu care se bea combinat) ajuta la dizolvarea pietrelor la rinichi (urati, oxalati) si previne formarea lor. Atunci cand nu exista leustean proaspat la indemana, efecte excelente se obtin si prin consumarea zilnica a 1-2 cani de infuzie combinata, preparata din doua lingurite de planta uscata (frunze si seminte) la 250 ml de apa.

Leusteanul

Leusteanul inflorit

?

* Cistita – pentru prevenirea acestei afectiuni se consuma mult leustean proaspat, adaugat la diferite mancaruri. Odata instalata cistita, ea se trateaza cu infuzie combinata de leustean, din care se consuma cate 3 cani pe zi, administrate la 2 ore dupa ce am mancat.

* Retentie de urina – se recomanda leusteanul proaspat, taiat marunt, adaugat la supe calde si in salatele de legume. Consumat in cantitati suficiente (minimum 20 de grame pe zi), are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru retentiile de urina care apar post-operator, dupa cistitele acute, dupa administrarea medicamentelor ce inhiba diureza sau in unele afectiuni tumorale. Suplimentar, se consuma sucul de leustean proaspat, cate 1 lingura luata din ora in ora, pe parcursul zilei. Principiile active nu doar stimuleaza formarea urinei si eliminarea ei, ci ajuta si la eliminarea masiva a ureei si a altor produsi reziduali din organism.

* Stari de greata, dispepsie, diskinezie biliara – se mesteca 1-2 frunze proaspete de leustean inainte si dupa masa. Este un tratament simplu, dar cu efecte puternice, deoarece stimuleaza secretia de sucuri gastrice, favorizeaza peristaltismul gastric si eliberarea bilei din colecist. De asemenea, frunzele proaspete de leustean consumate ca atare au efecte antiinflamatoare asupra tubului digestiv, fiind un adjuvant util in cazul colecistitei si al pancreatitei.

* Anorexie – cu un sfert de ora inainte de masa, se consuma una-doua frunze proaspete de leustean, care se mesteca indelung. Uleiurile volatile si substantele amare pe care le contin sunt un excelent stimulent digestiv si maresc in mod armonios pofta de mancare. Are, datorita acidului angelic continut in frunzele sale, si efecte tonice nervoase si psihice, fiind ca atare eficient si in cazul anorexiei psihice. Un element interesant este ca atunci cand sunt consumate in cantitati mai mari (5-10 frunze o data), efectul frunzelor de leustean este cel opus, diminuand pofta de mancare si constituie un tratament util contra apetitului alimentar excesiv.

* Balonare – contra acestei afectiuni, leusteanul are o reputatie de medicament, consolidata vreme de… 2000 de ani, fiind prescris in acest sens inca din timpul Greciei antice, unde era foarte pretuit de catre medicii vremii ca tonic si antispastic digestiv. Cercetarile moderne arata ca de „vina” pentru proprietatile vindecatoare ale leusteanului in aceasta afectiune sunt uleiurile volatile si substantele amare pe care le contin frunzele sale. Trebuie mentionat insa ca si semintele contin principii active, in special uleiuri volatile, foarte eficiente in combaterea acestei afectiuni. Ca atare, se recomanda administrarea inainte de masa a 3-6 linguri de infuzie combinata de frunze si de seminte de leustean.

* Sindromul colonului iritabil, adjuvant in colita – se recomanda consumul de leustean proaspat, in cantitati cat mai mari, precum si administrarea unei cani de infuzie combinata de frunze de leustean, de doua ori pe zi. Un studiu recent arata ca flavonoidele continute in frunzele acestei plante au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, in timp ce substantele sale volatile, cu efect antiseptic, regleaza flora tubului digestiv. Rezultate foarte bune se obtin prin combinarea acestui tratament cu administrarea de uleiuri bogate in acizi grasi Omega 3 (continuti de peste, de semintele de in etc.).

* Colici intestinale, spasme digestive – se bea o cana de ceai fierbinte de leustean, obtinut prin oparirea a 2 lingurite de frunze uscate, cu 250 de ml de apa. Leusteanul contine substante active cu efecte antispastice si carminative, fiind printre cele mai eficiente plante medicinale in aceste afectiuni.

* Indigestie, dispepsie – se face o cura de zece zile, timp in care se consuma suc de leustean, cate 2 lingurite inaintea meselor principale. Are puternice efecte de stimulare a secretiilor care ajuta in procesul de digestie, amplifica peristaltismul tubului digestiv. Daca nu aveti consecventa necesara pentru o cura sistematica, puteti mesteca ocazional, atunci cand simtiti nevoia de a va mari puterea digestiva, cateva frunze de leustean, cu 5-10 minute inainte de masa.

* Raceala, gripa – pentru prevenire, se consuma frunze de leustean proaspete, care contin uleiuri volatile cu o actiune antiinfectioasa puternica si polizaharide, cu o actiune de stimulare a sistemului imunitar. Atunci cand boala s-a instalat, se administreaza suc proaspat de leustean, 10-12 lingurite pe zi, care are efecte antiseptice, expectorante si care mareste capacitatea naturala a organismului de a combate infectia.

* Bronsita, tuse productiva – se bea infuzie combinata de leustean, cate 2-3 cani pe zi, cat mai calda posibil. Acest preparat are efecte calmante, reduce senzatia de iritatie pe traiectul respirator si este expectorant, ajutand eliminarea secretiilor bronsice in exces. Acest tratament este un bun adjuvant si in caz de pleurezie, de pneumonie.

* Febra, febra intermitenta – se consuma 1-3 cani de infuzie combinata de leustean pe zi. Acest preparat scade temperatura corpului printr-un mecanism oarecum asemanator aspirinei, producand transpiratie si vasodilatatie.

Leusteanul

Nu lipseste din nici o ciorba

?

* Amenoree – se fac cure cu o durata de 8 saptamani, timp in care se consuma 15 grame de frunze de leustean proaspat pe zi. Suplimentar, pentru efecte mai puternice, se bea si o cana de infuzie combinata de frunze si de seminte de leustean. Este un tratament care favorizeaza declansarea menstruatiei, care stimuleaza activitatea ovarelor si imbunatateste circulatia la nivelul aparatului genital feminin.

* Ciclu menstrual dureros – vreme de 21 de zile, se bea cate o cana de infuzie combinata de leustean dimineata si seara. Acest preparat nu favorizeaza doar menstruatia, ci si normalizeaza ritmul sau de aparitie, previne crampele si starile de disconfort inainte si in timpul menstrelor. In cazul crampelor menstruale puternice, se bea o infuzie fierbinte de leustean (din doua lingurite de planta la o cana de apa), tratament cu efecte calmante si antispastice rapide.

* Circulatie periferica deficitara – se consuma leustean proaspat, cate 10-25 de grame pe zi. Are efect vasodilatator periferic, ajutand la imbunatatirea irigarii cu sange a unor zone ale corpului, cum ar fi mainile, labele picioarelor, urechile.

* Dureri de cap, migrena – se mesteca indelung 4-5 frunze proaspete de leustean. Calmeaza durerea si reduce senzatia de voma, in cazul migrenei. Tratamentul este recomandat si in crizele biliare, deoarece normalizeaza activitatea colecistului.

Tratamente externe

* Pete pe piele – se freaca pielea pe zona afectata cu frunze proaspete de leustean, zdrobite in prealabil. Aplicatia dureaza cinci minute si se repeta de doua ori pe zi, vreme de o saptamana. Efectele sunt exceptionale, in cazul petelor care apar in contact cu diverse substante chimice. In cazul petelor pe piele care apar pe fondul unor tulburari interne, tratamentul extern este dublat cu o cura de dezintoxicare cu o durata de minimum 2 saptamani, timp in care se iau 12 lingurite de suc de leustean pe zi.

* Reactii alergice la nivelul pielii – frunzele proaspete de leustean se toaca foarte bine pe o planseta de lemn sau se maruntesc in mixer, dupa care se invelesc intr-un tifon subtire si se aplica pe locul afectat, unde se lasa vreme de o ora. Are efecte antihistaminice directe, diminueaza inflamatia, calmeaza mancarimile.

* Dureri de gat, amigdalita – se face gargara cu o infuzie fierbinte de frunze uscate de leustean (4 linguri la o jumatate de cana de apa).

Leusteanul

Semintele de leustean

?

* Gingivita, ulceratii in zona bucala – se mesteca indelung (minimum cinci minute), de 4 ori pe zi, cate 2-3 frunze proaspete de leustean. Este un tratament simplu, dar cu care se obtin rezultate foarte bune, deoarece dezinfecteaza gingiile, este antiinflamator, favorizeaza refacerea epiteliilor lezate.

* Miros neplacut al transpiratiei – in Evul Mediu, cei care strabateau cu piciorul distante foarte lungi isi puneau in incaltari cateva frunze de leustean, ca sa previna mirosul neplacut al picioarelor si sa se fereasca de eventualele infectii la acest nivel. Daca vi se pare neplacut sau imposibil de aplicat acest procedeu terapeutic, va recomandam baile partiale cu infuzie combinata de leustean, bai care vor avea o durata minima de 10 minute. Este bine de stiut ca aroma leusteanului este adesea folosita in… parfumurile de lux, carora le da o tenta de prospetime, de naturalete.

* Arsuri de gradele I si II – se striveste o mana de frunze proaspete de leustean pe o planseta de lemn, apoi se aplica pe locul afectat, unde se tin vreme de minimum o ora. Aceasta aplicatie are efecte calmante locale, antiinflamatoare, previne infectia si grabeste refacerea tesuturilor distruse.

* Amigdalite, faringite, laringite – se consuma frunze proaspete de leusten si, suplimentar, se face gargara de 4 ori pe zi cu infuzie combinata din frunze si seminte de leustean. Este un tratament cu efecte calmante si antiinfectioase.

Precautii si contraindicatii

Nu se foloseste in perioada sarcinii si se foloseste in cantitati moderate (maximum 3 g pe zi de frunze proaspete) in timpul alaptarii. Foarte rar s-a observat un efect iritativ al leusteanului, administrat in cantitati mari si pe perioade lungi de timp, in infectiile renale.

LEUSTEANUL – PLANTA MAGICA

In Apuseni, fetelor aflate la pubertate li se dadea sa manance dimineata turte de grau cu leustean verde, ca sa fie ferite de „zburatori si alte ispitiri necurate”. De altfel, pe tot teritoriul Romaniei se credea ca cele mai bune remedii de protectie magica sunt leusteanul, odoleanul si iarba creata. In nordul Moldovei, se credea ca radacina de leustean dezgropata in Vinerea Mare si administrata pisata in fiecare seara ajuta la alungarea spiritelor rele din om, fiind o metoda de exorcizare. De asemenea, se credea ca adaugate in apa din scaldatoare frunzele de leustean alunga gandurile negre.

In Franta, in Provence, se spunea ca femeia care face baie cu frunze de leustean si flori de trandafir poate trezi dragostea in cel pe care il iubeste.

In Italia, in provincia Liguria, se credea ca persoanele care poarta cateva frunze sau bucati de radacina de leustean vor deveni foarte atractive pentru sexul opus. (Femeile slave purtau leustean in ziua nuntii ca sa aiba o casnicie fericita.)

Ilie Tudor

http://www.formula-as.ro

INCEPUT DE SAPTAMANA

E luni dimineata,ora 7.20…ma uit pe stirile primite in mail, inainte sa plec la treburile mele…ca e inceput de saptamana si mai punem la punct unele lucruri…

-nunta princiara -printul Albert de Monaco et Charlene(trei zile de petrecere?)

-Minessota-primul stat american care a dat faliment

-Scandalul lui Dominique Strauss Kahn

-O stire mai interesanta pentru tinerii  care  vor sa faca afaceri la tara…

Autor: Ana Bâtca

Vezi câti bani europeni pot lua tinerii care fac afaceri la tara

Tinerii fermieri care vor sa faca afaceri la tara vor putea primi de la sfârsitul acestui an o suma de 40.000 de euro din fonduri europene, cu 60% mai mult decât în prezent, a declarat, astazi, directorul general adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Ciprian Alic.

agricultura

„Comitetul de monitorizare pentru Programul National de Dezvoltare Rurala 2007-2013 (PNDR) a decis majorarea sumei alocate pentru proiectele depuse pe masura 112 Instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, de la 25.000 de euro în prezent, la 40.000 de euro. Asteptam în momentul de fata consfiintirea din partea Bruxelles-ului. Estimam ca în doua sesiune de depunere de proiecte, de la sfârsitul anului (1-30 noiembrie 2011 – n.r.), fermierii vor primi deja o suma mai mare”, a spus Alic, citat de Agerpres.

De asemenea, Comitetul de monitorizare a majorat si limita minima pe proiectele pe masura 112 de la 10.000 la 12.000 de euro, dar a aprobat si anumite realocari pe masurile de mare impact pe PNDR precum 121 Modernizarea exploatatiilor agricole, 312 – Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi 313 – Incurajarea activitatilor turistice.

70% din valoarea proiectului, finantata de UE

„Pe masura dedicata microîntreprinderilor pentru activitatile de servicii din mediul rural este eligibila 70% din valoarea proiectului, adica cel mult 200.000 euro. Numai în ultima sesiune am avut depuse 2.500 de proiecte pe masura 312. De asemenea, vor fi bani în continuare si pentru dezvoltarea turismului rural, respectiv pe 313”, a mai adaugat seful APDRP.

Potrivit datelor APDRP, în luna iulie din acest an vor fi deschise doua sesiuni pentru depunerea proiectelor pe masura 112. Este alocata suma de 50 de milioane de euro.

Pe masura 322 componenta de investitii privind lucrari de refacere si modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundatii în anul 2010 sunt alocati 155,9 milioane euro.

http://www.evz.ro

-daca tot sunt incurajati tinerii sa faca afaceri la tara ,sa indrazneasca…asa nu se mai vand pamanturile la strainii care se apuca sa faca ei afaceri in Romania

-pe aici ,greu poti cumpara o bucata de pamant…

***************

Si pentru ca e 4 iulie ,azi,

Americanii sarbatoresc ZIUA INDEPENDENTEI

Americanii celebrează azi adoptarea oficială, pe 4 iulie 1776, de Congresul Continental de la Philadelphia, a Declaraţiei de Independenţă, actul de naştere al SUA.

SFANTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA

Sfantul Ioan cel Nou de la Suceva s-a nascut in Trapezunt (Asia Mica), in jurul anului 1300. Sfantul Ioan isi castiga existenta facand negot impreuna cu tatal sau. Vindeau icoane, smirna, matasuri de provenienta bizantina si cumparau grau, vite, miere sau diverse roade ale pamantului.

Intr-una dintre calatoriile sale spre Cetatea Alba, a discutat in contradictoriu pe teme religioase cu catolicul Reiz. La sfarsitul acestei calatorii, catolicul i-a spus conducatorului tatar al cetatii ca Ioan doreste sa devina musulman.

Dar in fata tatarului, Ioan marturiseste ca Hristos este singurul Dumnezeu. Dupa multe chinuri, Ioan cel Nou de la Suceava a fost tarat prin cetate de coada unui cal. In urma acestei pedespe Ioan se roaga lui Dumnezeu: „Iti multumesc, Stapane, Doamne, ca m-ai invrednicit pe mine, ticalosul, sa-mi spal pacatele cu insusi sangele meu si curat a ma face de faradelegile mele cele multe ce am savarsit inaintea Ta, din pricina neputintei omenesti”.

Unul dintre chinuitori, uimit de puterea cu care Ioan primea chinurile, a scos sabia si i-a taiat capul. Desi nu s-a permis ingroparea lui, acest lucru a fost posibil dupa ce prin minune, trei ingeri au tamaiat trupul sau. Mai tarziu, Ioan i s-a aratat in vis unui preot, care i-a luat moastele si le-a asezat in altarul bisericii in care slujea. Acolo au stat pana cand sfintele sale moaste au fost luate de Alexandru cel Bun (1400-1432) si aduse la Suceava, pe 24 iunie 1402. Moastele sfantului Ioan cel Nou au fost asezate in biserica Mirautilor, pe atunci catedrala mitropolitana.

Amintim ca in anul 1950, la propunerea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe, intre sfintii cu moaste din Romania al caror cult a fost generalizat in toata Biserica, s-a aflat si Sfantul Ioan cel Nou de la Suceava. Acest sfant este cinstit si ca ocrotitor al negustorilor.

sursa

http://www.crestinortodox.ro

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: