Dragă jurnalule…

Astăzi este ultima zi din 2013.

M-am trezit foarte de dimineaţă…zorii îşi ridicau pleoapele grele de lacrimile ploii care o noapte  întreagă a stăpînit pe aici.Dar bine că plouă şi nu a mai venit vreo furtună de zăpadă ca Alexa care a paralizat Orientul Mijlociu…cu toate că unii spuneau că trebuie să ne mai asteptăm la încă una pe care au denumit-o< Natacha>

Oare cine le dă astfel de nume?

Copiii au plecat la şcoală la examene:unul are de jumătate de an pentru clasa a6a,iar fiica mea are examene de bacalaureat sesiunea de iarnă…(aici sînt 2 sesiuni pentru bacalaureat)ceea ce înseamnă că nu avem vacanţă .

A fost zi liberă de Crăciun…

atunci musulmanii s-au salutat cu creştiniiChristmas in Jordan

şi mai avem o zi liberă pentru 1 ian…vacanţa mai durează un pic pînă vine.

M-am tot gîndit cum o fi în 2014…

cu ce obstacole ne vom mai întîlni că eşecuri au fost destule.

Lumea noastră este plină de probleme care o împovărează şi o împiedică să prospere dar şi de mulţi căpiaţi care suflă în focul conflictelor,a rasismului,a războiului, ignorînd consecinţele pe termen lung a liniştii normale a fiecăruia dintre noi.

Aşa că eu mă gîndesc la pace pentru 2014…

îmi amintesc de un Pluguşor al copilăriei mele care spunea cam aşa:

„Să vă fie casa,casă!

Masa,să vă fie masă!”

Cîţi de pe urma războaielor şi a conflictelor nu mai au nimic,cîţi oare şi-au pierdut viaţa nevinovaţi?

Sînt mulţi care nu înţeleg ce înseamnă refugiat,mizerie,exploatare…

Bietul „porumbel”  mereu este prins şi jumulit…

poate în anul care vine  „responsabilii cu pacea”vor reda speranţa…mai puţină durere şi moarte
„Fericiți făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. 5,9

Blessed are the peacemakers, for they shall be called sons of God.Matthew 5:9

urare pt 2014Dar „ce-o  sa fie..ce-o să fie”vorba comicilor români, vom vedea…noi sperăm să fie bine.

LA MULŢI ANI,CU SĂNĂTATE ŞI BUCURII!!

25 DEC.

Sărbători fericite!Întreaga creştinătate sărbătoreşte Naşterea Domnului Iisus Hristos

Sărbătoarea specială care ne aduce zîmbetul şi bucuria lăuntrică (multora ,lacrimi)

Sărbătoarea care reuneşte membrii familiei …(nu pe toţi)

Sărbătoarea iubirii…

vă urez tuturor celor care treceţi pe aici din întămplare sau cu vreun gînd

CRĂCIUN FERICIT !

Merry Christmas  everyone!

Peace on earth!

Cum mă simt eu de sărbători?tristă

ca pasarea pe care am găsit-o dimineaţă în lămîi…

tristă…departe…

i-am pus acolo nişte boabe…dar nu le-a vrut

ca şi mine…

adieredevant12

Asta l-am primit de la prieteni din România

MusicMondoRomania

Pe Chris Rea îl ascult eu aici şi una din surorile mele intr-o ţară din Europa…nici ea nu e de sărbători acasă…

kozen65

Într-o zi va fi mai bine!

25 Nov.

Sinaxar

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

****************

Saint Catherine of Alexandria

By ,

Dates: 290s C.E. (??) – 305 C.E. (?)Known for: legends vary, but usually known for her torture on a wheel before her martyrdom

Feast Day: November 25

Also known as: Katherine of Alexandria, Saint Catherine of the Wheel, Great Martyr Catherine

How We Know About Saint Catherine of Alexandria:

Eusebius writes about 320 of a Christian woman of Alexandria who refused the advances of the Roman emperor and, as a consequence of her refusal, lost her estates and was banished.

Popular stories add more details, some of which conflict with each other. The following summarizes the life of Saint Catherine of Alexandria depicted in those popular stories. The story is found in the Golden Legend and also in an „Acts” of her life.

Legendary Life of Saint Catherine of Alexandria:

Catherine of Alexandria is said to have been born the daughter of Cestus, wealthy man of Alexandria in Egypt. She was noted for her wealth, intelligence, and beauty. She is said to have learned philosophy, languages, science (natural philosophy), and medicine. She refused to marry, not finding any man who was her equal. Either her mother or her reading introduced her to the Christian religion.

She is said to have challenged the emperor (Maximinus or Maximian or his son Maxentius are variously thought to be the anti-Christian emperor in question) when she was eighteen years old. The emperor brought in some 50 philosophers to dispute her Christian ideas – but she convinced them all to convert, at which point the emperor burned them all to death. She then is said to have converted others, even the empress.

Then the emperor is said to have tried to make her his empress or mistress, and when she refused, she was tortured on a spiked wheel, which miraculously fell apart and the parts killed some who were watching the torture. Finally, the emperor had her beheaded.

Veneration of Saint Catherine of Alexandria:

In about the 8th or 9th century, a story became popular that after she died, St. Catherine’s body was carried by angels to Mount Sinai, and that the monastery there was built in honor of this event.

In medieval times, St. Catherine of Alexandria was among the most popular saints, and was often depicted in statues, paintings, and other art in churches and chapels. She has been included as one of the fourteen „holy helpers,” or important saints to pray to for healing. She was considered a protector of young girls and especially of those who were students or in cloisters. She was also considered the patroness of wheelwrights, mechanics, millers, philosophers, scribes, and preachers.

St. Catherine was especially popular in France, and she was one of the saints whose voices were heard by Joan of Arc. The popularity of the name „Catherine” (in various spellings) is likely based on Catherine of Alexandria’s popularity.

In Orthodox Churches Catherine of Alexandria is known as a „great martyr.”

There is no real historical evidence for the details of St. Catherine’s life story outside these legends. Writings of visitors to the Mt. Sinai monastery do not mention her legend for the first few centuries after her death.

The feast day of Catherine of Alexandria, November 25, was removed from the Roman Catholic Church‘s official calendar of saints in 1969, and restored as an optional memorial on that calendar in 2002.

*********

Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai este cea mai veche din lume şi este considerată unicat …

picturile murale de mare valoare,candelele …

biblioteca cu manuscrisele…(a doua dupa Vatican)

Am adunat mai multe date de la cineva din Egipt şi cînd va fi linişte în zonă vrem să ne ducem cîteva zile acolo …

Şi cînd mă gîndesc cît de aproape e de noi …

punem deci la cale călătoria…

Să fie linişte şi pace !

(Cea dintîi prietenă a mea se numea tot Ecaterina…nu ne-am văzut de multă vreme )

VREME RECE…

Timp de doua zile ploaia nu s-a oprit…picuri reci din cerul acoperit cu nori aproape negri la culoare, au cazut cu zgomot sec peste tot…astazi ,mai intai un  ochi mic de lumina si-a facut loc, mai apoi s-a latit si a transformat culorile …parca mi-a revenit si mie zambetul…la noi toamna e destul de lunga dar se vede ca si anotimpurile s-au schimbat…dar cate nu s-au schimbat?

E tot frig…prin geamul deschis vad in gradina cateva pasarele care ciripesc zgribulite dar guralive pe crengile de lamai ,numai ele stiind ce pun la cale…dedesubt ,pisica cea mare se uita cu jind la ele…are si ea vreun gand necurat…Am vrut  sa intru in gradina dar e ud si rece…astept sa se usuce pamantul…in acest timp mai meditez (printre celelalte activitati obligatorii).

Am citit undeva niste cuvinte frumoase care apartin lui Nelson Mandela…de fapt ma gandesc la ele…ma gandesc la pacea lumii,a noastra…

” For to be free is not merely to cast off one’s chains, but to live in a way that respects and enhances the freedom of others.”

„Pentru a fi liber nu este suficient sa rupi lanturile,ci sa ai un mod de a trai care sa respecte si sa sporeasca libertatea celorlalti „(trad.mea)

Si tot el a spus:

Dupa ce ai escaladat un munte, iti dai seama ca mai sunt multi de urcat.”

DIMINETI CU FERESTRE DESCHISE

M-am trezit fredonand… muzica folk…Buna dimineata zi noua!

„Am dormit o noapte intr-un pat de copii

Si-am visat cum rasar flori de foc pe campii

Iar prin ochi de parinti

Se-adunau lacrimi fierbinti

Se facea ca alerg fara noima pe-un drum

Si din stele curgeau mari fuioare de scrum

Iar Pamantul stingher

Nu-si gasea vadul zilei pe cer

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti cu sageti de cocori

Dimineti pentru viata si vise

Dimineti fara lacrimi in zori

Dimineti fara ganduri ucise

Dimineti fara dorul de nori

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti pentru oameni si flori

Am deschis fereastra dupa groaza din vis

Asteptand sa-ntalnesc balti de soare ucis

Dar sub cerul din zori

Am gasit pacea din flori

Si atunci din cosmar ochii mei s-au intors

Implorand fara glas timpul vietii netors

Sa nu-si treaca prin noi alt razboi

Sangeroasele ploi

Peste toti lumina se revarsa la fel

Cum sa poti deslusi cine-s eu, cine-i el?

Cand pe globul de vieti drumu-i sterp

Fara drumeti

Sa gasim, oameni buni, dupa noapte popas

Pentru cate iubiri in priviri ne-au ramas

Si-mpreuna sa vrem sa-mplinim

Cat destin mai avem.”

DE VORBA CU MINE…

De la inceputul lunii august in lume au avut loc multe proteste,multe violente…(mai sunt si cele ascunse care li se vad doar efectele)

Santiago de Chile-revolta studentilor impotriva sistemului de invatamant

Madrid-Spania-2,7,8 august-proteste

Ivory Coast(Coasta de Fildes)-oamenii au plecat in refugiu in Liberia

Burkina-Faso-proteste(oamenii traiesc intr-o saracie lucie)

Bahrain-proteste

Syria-se moare in fiecare zi

Lybia-numai Dumnezeu stie ce e acolo

-Israel-Tel Aviv-280 000de oameni au protestat(to protest the high cost of living)

-London-Marea Britanie

-Tropical Storm Emily a facut ravagii pe tot traseul iar Dominican Republic(Republica Dominicana ,Haiti…se confrunta cu holera(cholera)…

*********

…si cate locuri fierbinti mai sunt in lume…am stat si m-am gandit ca se intampla numai lucruri rele…oamenilor le pasa de cu totul altceva,vad lucrurile prin prisma lor…eu,aici cu gandurile mele…la oamenii aceia care au trecut prin greu s-au si-au pierdut vietile…

-nu-mi ramane decat sa ma rog si sa ma linistesc cu muzica lui John Denver

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

1 IUNIE…

Astazi este ZIUA COPILULUI…nu toate tarile lumii sarbatoresc aceasta zi astazi…in general tarile din fostul bloc comunist au fixat 1 iunie ca fiind ziua copilului,Rusia etc

Aici la noi nu se sarbatoreste…(azi)

Ma gandeam la copiii lumii care de ziua lor ,(mare parte nici nu stiu ca ar fi o zi speciala pentru ei)…mereu sunt impartiti in copii veseli si copii tristi,copii bogati ,copii saraci…

As vrea ca fiecare om din lumea asta sa stearga o lacrima de pe obrazul copilului trist…

Sa ramana in tabloul

lui Thomas Kennington ca o veche amintire…

Sa nu mai existe in realitate orfani,copii saraci,copii tristi…

Tot astazi este si eclipsa partiala de soare…(partial solar eclipse)…

In antichitate eclipsele erau considerate aducatoare de ghinion.Sper ca astazi ea sa fie intamplator in aceeasi zi cu cea a copilului…

SA FIE PACE PENTRU COPIII LUMII!

SIMPLE…

Ieri ,21 mai,de Constantin si Elena,m-am dus la o vecina care sta chiar sub padure…(o doare un picior din urma de o cazatura)stam aproape,aproximativ 200m…(ne vizitam cand avem timp)La intoarcere, am intrat in padure;era amiaza,liniste,doar pasarelele frumos colorate erau antrenate intr-un vesel ciripit.(cine stie ce isi povesteau si ele!)M-am asezat pe o stanca si am stat o vreme…batea vantul usor si misca odata cu el, si soaptele  padurii ,si gandurile mele …padurea este una de pin ,rara, incat se vede prin ea pana la capatul celalat;sa tot aiba vreo 60 de ani sau poate mai mult.Nu seamana cu padurea romaneasca, mai ales ca la aceasta vreme nu mai este in ea nici un fir de iarba verde…plina de stanci si de pietre…oamenii spun ca aici, candva,  a fost acoperit locul de ape.La sfarsit de saptamana e plin de oameni  si de copii care vin din locurile aglomerate, la o gura de aer mai rece si mai curat,si de liniste.Am adunat si niste pietre ,pe care le folosesc la gradina;am facut de anul trecut o decorare a zidurilor si inca nu am terminat lucrarea;(toate pietrele au fost aduse de aici din padure unde sunt din belsug  si gratuite, si sunt pietre gresie, foarte frumos si interesant  colorate(camera mea, tot aceea” bolnava” care nu face fotografii cum trebuie; asa ca, pana imi voi lua alta noua ,ea mereu ma va necaji cu „claritatea”…) .Acolo,in inima padurii, ma gandeam la pastorul acela care ne-a anuntat sfarsitul lumii,ca si cum acesta ar putea fi anuntat oricum, si mi-a venit in minte gluma marelui Dem Radulescu:

„-Ti-a sunat ceasul,Lae!

-Trrrrrrrrr”!

…………………

Nu stiu de ce ne temem de sfarsit,sau poate felul in care ne este anuntat…doar nu suntem nemuritori…cu aceste ganduri m-am intors acasa cu o floricica noua(,gata plantata de vecina si daruita mie)…Viata mea este

una foarte simpla…imi plac florile,padurea,lucrurile facute de mana omului…simplitati…

De ce sa mai complicam lucrurile si noi?Am gasit copiii in gradina,pe sub trandafirii roz(am multe culori)plini de parfum.In aceasta luna,aerul e plin de miresmele pregnante ale iasomiei,trandafirilor…Candva,am trait in aglomeratia orasului …acum ,stiu ca nimic nu se compara cu linistea launtrica pe care ti-o da gradina,padurea…e ca un fel de pace pe care o simti…simplu…

Viata mea …bucurie,tristete…

SURPRIZA…

Ieri ,la o vreme sub seara, am fost placut surprinsa de oamenii locurilor in care traiescau venit sa ma felicite de SARBATORILE PASCALE.

Mai intai a sosit batranul familiei(socrul meu care are 80 de ani)care mi-a urat tot binele…si dupa aceea altii,si altii,pana si vecinii putin mai de la distanta …ei fiind cu totii musulmani.

Mi-a crescut parca inima, si dintr-odata  mi-au venit in minte cactusii cu florile lor minunate.

Si daca tot exista un singur Dumnezeu ,inseamna ca noi, trecatorii prin viata, am putea sa ne intelegem si sa ne acceptam respectandu-ne convingerile religioase…

 

Poate ca secretul pacii, sta undeva in mana nostra si nu in a celor care manipuleaza lucrurile si incita la „dezordine”;daca fiecare dintre noi isi sfinteste locul unde traieste(vorba tatalui meu)culegem roadele.

Asa cum spune la carte,”sa ne iubim aproapele ca pe noi insine”…

Pentru cine traieste ca minoritate, (religioasa)este important sa-i fie respectate convingerile sale…(parerea mea).

Cu bunatate,dragoste si respect poate ca, putem schimba ceva, sau macar sa traim linistiti atat cat ne este scis in dreptul fiecaruia…

« Older entries Newer entries »

%d blogeri au apreciat asta: