CE MAI CITESC …

aprilie 4, 2012 la 10:52 (VORBE INTELEPTE)
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Nicolae Steinhardt(1912-1989)

„Cand un om reuseste sa faca ceva ce i-a solicitat mult efort, in el incepe sa lucreze trufia. Cel ce slabeste, se uita cu dispret la grasi, iar cel ce s-a lasat de fumat rasuceste nasul dispretuitor cand altul se balaceste, inca, in viciul sau.

Daca unul isi reprima cu sarg sexualitatea, se uita cu dispret si cu trufie catre pacatosul, care se cazneste sa scape de pacat, dar instinctul i-o ia inainte! Ceea ce reusim, ne poate spurca mai ceva decat pacatul insusi. Ceea ce obtinem se poate sa ne dea peste cap reperele emotionale in asa maniera incat ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganti si zgarciti, cum succesul ne poate rasturna in abisul infricosator al patimilor sufletesti. Drumul catre iubire se ingusteaza cand ne uitam spre ceilalti de la inaltimea vulturilor aflati in zbor.

Blandetea inimii se usuca pe vrejii de dispret, de ura si de trufie, daca sufletul nu este pregatit sa primeasca reusita sa cu modestia si gratia unei flori… Tot ce reusim pentru noi si ne aduce energie este menit a se intoarce catre aceia ce se zbat, inca, in suferinta si-n pacat.

Ochii nostri nu sunt conceputi pentru dispret, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se cazneste sa iasa din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne infoia in pene, ca in mantiile statuilor, ci pentru a le transforma in dragoste, in dezvoltare si in daruire pentru cei din jur.

Daca reprimi foamea in timp ce postesti, foamea se va face tot mai mare.

Mintea ta o sa viseze mancaruri gustoase si alese, mintea o sa simta mirosurile cele mai apetisante chiar si in somn, pentru ca, in ziua urmatoare, innebunita de frustrare, sa compenseze lipsa ei printr-un dispret sfidator fata de cel ce nu posteste. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului si a izbanzii trufase asupra poftelor…

Dar, dincolo de orice, trufia ramane trufie, iar sentimentul frustrarii o confirma. Daca ai reusit in viata, nu te agata de nereusitele altuia, pentru a nu trezi in tine viermele cel aprig al orgoliului si patima infumurarii. Reusita este energia iubirii si a capacitatii tale de acceptare a vietii, dar ea nu ramane nemiscata, nu este ca un munte sau ca un ocean. Ingamfarea si trufia reusitei te coboara, incetul cu incetul de pe soclul tau, caci ele deseneaza pe cerul vietii tale evenimente specifice lor.

Slabeste, bucura-te si taci!

Lasa-te de fumat, bucura-te si taci!

Curata ograda ta, bucura-te de curatenie si lasa gunoiul vecinului acolo unde vecinul insusi l-a pus.

Caci intre vecin si gunoiul din curte exista o relatie ascunsa, niste emotii pe care nu le cunosti, sentimente pe care nu le vei banui vreodata si cauze ce vor ramane, poate, pentru totdeauna ascunse mintii si inimii tale.

Intre omul gras si grasimea sa exista o relatie ascunsa. O intelegere. Un secret. Un sentiment neinteles. O emotie neconsumata. O dragoste respinsa.

Grasimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Si, in viata noastra nu exista profesori mai severi decat viciile si incapacitatile noastre.”

„Acum stiu! Stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui Menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul.

Acum stiu, am aflat si eu… „

Interferente.ro

*********

Cat de multe as vrea sa stiu si eu!…

Si cat de lung e drumul meu pana la a putea spune „STIU”?

Ma retrag in coltul meu de ganduri…

…pana cand ma insanatosesc…citesc…un timp…

Sa nu uitam sa fim buni unii cu altii!…

18 comentarii

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

ianuarie 7, 2012 la 01:05 (Uncategorized)
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Sinaxar 7 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie „gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

**************

In Coran Sfantul Ioan Botezatorul este numit Yahia,profetul care il precede pe ‘Isa(Iisus)

**************

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul sau „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.”

Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica.

Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte insusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti.

Insusirile la care doresc sa ma refer sunt:

– absoluta smerenie

– capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine

– capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia

– capacitatea de a sterge si anula sinea proprie inlocuind-o cu a altuia.

Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ci. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei.

Regele Irod – nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa – isi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osandit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii.

Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l starpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina intemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului.

Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii.

Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete intr-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant.

Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii.

Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.

Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrate in jurul a cinci idei:

– Iisus e mai puternic decat Ioan

– Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei

– Ioan nu poate boteza decat cu apa, pe cand Iisus va boteza cu Duh Sfant si cu foc

– Iisus este anterior lui Ioan

– Iisus este Cel ce va sa vina.

Intr-adevar, referatul lui Matei relateaza: „Cel Care vine dupa mine este mai puternic decat mine. Nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc.”

Iar cand Iisus vine la repejiunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: „Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?”

In referatul lui Marcu citim de asemenea: „Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine. Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei.”

Si tot in felul acesta scrie si Sfantul Evanghelist Luca: „Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc.”

In textul evanghelic al Sfantuiui Apostol Ioan gasim lamuriri mai ample: „Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa} mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.”

Botezatorului i se pune intrebarea: „Cine esti? Esti tu Hristosul, esti tu Ilie, esti tu Proorocul?” Iar el, ne spune textul evanghelic, „a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul.”

Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel intrebat din nou raspunde: „Eu sunt glasul celui care striga in pustie: indreptati caile Domnului.”

Si iarasi, tot ca in celelalte referate:

„Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei.”

De doua ori afirma Ioan, aratandu-L pe Iisus: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii.” Iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El.”

Si, in acelasi mod, mai categoric insa: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 34). Iar mai apoi urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din cate se afla in Sfanta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan:

„Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.”

Cine oare ar mai glasui astfel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamant ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca in vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca?

Firesc ii este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si in dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice in slavi! Oricat de mult, de fara intrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va inceta in veac a fi.

Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, catusi de putin stergerea si infrangerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti ii sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca insusirile exceptionale si sa-I aprecieze cum ar trebui.

Si totusi Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorandu-se, pe celalalt crescand, biruind, afirmandu-se, implinindu-se!

De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atat de nepamanteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintilor noastre. In cuprinsul Scripturii – bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru – zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.

In relatia dintre Iisus si Botezator se iveste problema ucenicilor. Se pare ca a existat o rivalitate intre ucenicii unuia si ai celuilalt. Evangheliile Sfintilor Matei (11, 2-5) si Luca (7, 19-22) ne relateaza ca, inchis fiind, Ioan si-a trimis ucenicii sa-L intrebe pe Iisus: Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul? Intrebare cat se poate de ciudatel pentru ca stim ca Ioan Il marturisise pe Iisus a fi intru adevar Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii si Cel asupra Caruia S-a pogorat Duhul Sfant.

Cum putem rezolva o asemenea contradictie flagranta? Explicatia cu precadere plauzibila o consider a fi aceea care presupune o intelegere prealabila (expresa ori tacita) intre Iisus si Ioan. In vederea lamuririi ucenicilor sai si a potolirii in certitudinilor care-i framantau, Ioan ii trimite la Iisus cu o intrebare ce reprezenta de fapt nu gandul sau nesovaitor ci sovaielile si umbrele din cugetele lor.

Iar Iisus, cu acea inteligenta omeneasca la care nu se sfia sa faca uneori apel (spre pilda in cazul platii dajdiei catre Cezar ori al femeii maritate cu sapte frati ori al semnului cerut de saduchei), nu se proclama a fi Hristosul ci, cu multa abilitate si modestie, le cere sa constate faptele, lasandu-le pe acestea sa vorbeasca iar pe invatacei poftindu-i doar sa traga concluzia care se impunea.

Le arata cele ce se petrec aievea: orbii vad, surzii aud, schiopii umbla, leprosii se curatesc, mortii inviaza. Desigur ca ucenicii nu puteau deduce altceva decat ca Acel ce savarseste asemenea minuni este Mesia.

Dar cum apare Ioan vazut de Iisus? Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar.

Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor pasa-mi-se trimisi de Ioan: „Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?” Si tot El raspunde cu glas ferm: „Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta.” Si inca: „Zic voua: Intre cei nascuti din femei nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el.”

Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan, nu insa fara a adauga despre omul recunoscut a fi „cel mai mare dintre cei nascuti din femei” tainicele cuvinte: „Totusi cel mai mic din imparatia cerurilor este mai mare decat el.” Sensul lor cred ca nu poate fi deceat acesta: Ioan, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Ioan Vestitorul, Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos nu a primit botezul crestin.

Asa fiind, intocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul in iad pana ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborat in acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin in numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decat oricare dintre locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?

Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de „eu” care iese din sine si – cu smerenie si netarmurit devotament – dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.

Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?

Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise in capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Infricosata Judecata, spune ca intrucat am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati in necazuri, suferinte, robie sau lipsuri pe El L-am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.

Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator – sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.

Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea – virtute crestineasca suprema si singura perena – este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

Marele nostru compatriot, ilustrul scriitor de limba franceza, Emil (E.M.) Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca un alt virus. Fireste, cum de-am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei sida.

Numai ca Emil Cioran, in aversiunea sa pentru Hristos si crestinism, nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala.

Omul are, neindoielnic, trasaturi comune cu animalul, insa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-i dea gata cu procedee stilistice desigur scanteietoare si abrupte insa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hartie colorata. Ateismul de multe ori isi impinge aderentii, chiar cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.

Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.”

Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas.

Parintele Nicolae Steinhardt

sursa

Crestin ortodox.ro

***********

LA MULTI ANI  CELOR CARE POARTA ACEST NUME!

Lasă un comentariu

CE MAI CITESC AZI…

septembrie 8, 2011 la 06:26 (SENTIMENTE)
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Azi 8 sept.este Sfanta Marie Mica,Nasterea Maicii Domnului…sarbatoare…citesc mai mult decat in celelalte zile…

„Fantomele din ceata

de Nicolae Steinhardt

Vrem sa fim iertati, dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate în consideratie toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam însa foarte grabit si împrastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti! Ei ne apar undeva, departe, ca un soi de fantome pierdute în ceata. Ni se pare, de fapt, ca toti cei din jur au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si îndreptatit, numai noi avem, întotdeauna, dreptate. Nici cu gândul nu gândim ca s-ar putea sa nu avem întotdeauna dreptate. Nici cu gândul nu gândim ca s-ar putea sa fi gresit, sa fi napastuit sau insultat pe cineva; parca purtam, temeinic încrustata în tesuturile adânci ale sinei, o balanta cu talerul îndreptat în favoarea noastra, ca si acul busolei mereu îndreptat înspre miazanoapte. Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bataile inimii, ci a ne întari convingerea ca tot ceea ce facem este bun si infailibil.

Mai mult: pe toti cei care nu sunt aidoma noua ori nu fac toate cele întocmai ca noi îi socotim, fara sovaiala si din toata inima, nebuni. Adeverindu-se astfel vorba Sfântului Antonie cel Mare: va veni vremea când oamenii vor înnebuni: fiecare va crede ca toti ceilalti sunt nebuni. Vremea aceea a si venit sau mai bine zis a fost dintru început, omul purtând în sinea sa convingerea ca numai în el exista armonia, buna cuviinta, întelepciunea, ratiunea, dreptatea si ca el este modelul tuturor obiceiurilor, deprinderilor si gândurilor normale. Fiecare eu se considera etalonul impecabil al purtarilor fara gres: de la cele mai importante pâna la cele mai marunte. Nu manânca, nu bea, nu se spala, nu umbla, nu cugeta, nu crede, nu se exprima întocmai ca mine? E nebun, ce mai încoace si încolo; e nebun furios si vrednic de gheena. Fiecare eu se crede centrul lumii. Cel mai greu ne este a savârsi povata lui Hristos, a da viata imboldului capital: nu putem iesi din noi adica, nu suntem în stare a iesi din noi si a ne privi din afara. Si totusi cerinta aceasta e de neînlaturat si de neocolit: trebuie sa fim capabili de a ne privi pe noi însine din afara, a ne aprecia si a ne judeca pe noi însine asa cum neîntrerupt, necrutator, netulburati îi urmarim si îi judecam pe cei din jurul nostru.

Astrofizica a trecut, de-a lungul mileniilor, prin felurite faze: s-au succedat pe rând geocentrismul, heliocentrismul pâna ce, acum, începem a întelege ca pamântul nu-i decât o planeta de marime mijlocie într-un sistem solar periferic al unei oarecare galaxii, una printre numeroasele care alcatuiesc milioanele (pare-se) de roiuri apartinând portiunii de cosmos ce ne este, deocamdata, dat a cunoaste. Firea omeneasca e predispusa a fi chiar mai marginita decât heliocentrismul sau geocentrismul. Ne este congenital egocentrismul, a carui talmacire în limbaj vernacular ne-o da expresia vulgara, dar si exacta: a te crede buricul pamântului. Consecintele conceptiei acesteia sunt simple si logice: eu am toate drepturile, mie mi se cuvine totul, eu nu am nici un soi de obligatie fata de nimeni, eu nu sunt cu nimic dator nimanui; scurt spus: eu am numai drepturi iar ceilalti au fata de mine numai datorii. Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine statator al trufiei desantate e ritmat pe un singur si foarte scurt refren: eu, eu, eu . . .

Sfatul staruitor al Mântuitorului e cu totul diferit: a iesi din sine înseamna a ne privi cu ochi straini, din afara, obiectiv, la rece; înseamna capacitatea de a ne putea vedea si considera (fizic si axiologic) ca pe unul dintre cei foarte multi care ne înconjoara. Nu ne putem socoti iesiti din noi decât în momentul în care fiecare eu îsi va fi dat seama ca nu-i decât o biata oarecare vietate (asemanatoare celor vreo cinci miliarde de altele care si ele roiesc pe aceasta planeta) si va fi renuntat cu desavârsire a se socoti singur Stapânitor si Domn al ei.

De ne e specifica si ne uneste nediscriminatoriu o însusire, apoi este chiar aceasta atât de vivace tendinta a centrarii lumii si universului asupra-ne. Germanii o numesc cu un termen foarte potrivit: Ichhaftigkeit (autoindividualizare), deosebind în fiecare dintre noi neastâmparata vrere de a ne lua drept un Cezar, de a juca în tot locul si în orice împrejurare rolul de vedeta. Cezarism, vedetism. Daca însa izbutim sa ne asezam (si percepem) în adevarata noastra situatie de infima unitate a unui imens ansamblu de semeni, operam o schimbare de perspectiva de însemnatate majora: dam realitate si celorlalti, încetam de a-i înregistra ca pe o masa amorfa de fantasme pierdute în ceata, abur si clarobscur. Ceilalti devin atunci si ei o suma de individualitati, de persoane (cum, pe buna si sfânta dreptate, nu înceteaza filosofia personalista a ne numi), înzestrati si ei, ca si noi, cu aspiratii, pretentii, aidoma noua; care ne privesc si ei pe noi, din afara si necrutator, închipuindu-si, întocmai ca noi, ca au numai drepturi si deloc îndatoriri, asteptându-se din partea noastra la o totala conformare cu optica lor, cu mentalitatea si coordonatele lor psihice si simtitoare.

Pericopa evanghelica de la Matei 18, 23 35 chiar asa ne învata: a nu crede ca numai noi suntem vrednici de iertare, ca numai noi avem drepturi iar ceilalti numai datorii, vesnici datornici ai nostri cum se afla, tintuiti în aceasta stare mai abitir decât serbul de pamântul pe care de-a pururi va trebui sa-l lucreze. Ceata trebuie risipita, e de datoria noastra morala si crestineasca sa ne obisnuim a ne privi si judeca si cunoaste fara indulgenta si partinire, recunoscând si celorlalti statutul de fiinte slobode si egale în drepturi cu noi. Ceilalti (cum îi place lui J.P. Sartre a spune) nu sunt niste vagi concentrari ectoplasmice, niste fantome, niste numere ale lui Avogadro, ascultând doar de legile statisticii si numerelor mari: sunt la fel de reali ca si noi, le suntem datori nu mai putin decât ne sunt ei datori noua. Greu ne vine a cugeta si proceda astfel, dar nimic temeinic, curat si cinstit nu putem realiza câta vreme nu ne convingem ca nu numai eu sunt, ci si ei sunt, ca toti deopotriva ne bucuram de drepturi si suntem grevati de îndatoriri.

In mult citita carte a doctorului Moody, „Viata dupa viata”, sufletul omului în stare de moarte clinica este înfatisat ca iesind din trup si uitându-se din afara, de la oarecare înaltime, la trupul întins pe un pat ori pe o brancarda, în sala de reanimare a spitalului. Iata pilda pe care fara a mai astepta moartea clinica ar fi cum nu se poate mai bine sa o urmam, iata actiunea profund crestina de care se cade sa ne aratam capabili. In viata fiind, sa facem si noi ca pacientii doctorului Moody: sa iesim din noi si sa privim cu atentie, neamagire si asprime, întocmai ca pe un altul, la fel de strasnic, de nepartinitor si de nemilostivnic. Ne vom înfiora! Vor înceta visul dulce si înselator al autocompatimirii si multumirii de sine, demonicele impulsuri ale vointei de putere, nitzscheenele, adlerienele si lorentzienele noastre instincte de suprematie, imperialism si agresiune, se vor ridica de pe ochii nostri valurile egocentrismului care ne împiedica sa acordam realitate deplina si regim de egalitate celor care sunt din aceeasi plamada cu noi. Ne vom aduce aminte de înteleapta enuntare indiana tat tvam asi: si tu esti aceasta, ceilalti nu-s dintr-o alta specie, sunt în cel mai strict, mai biologic, mai stiintific înteles al termenilor fratii tai, congenerii tai…

Cercetându-ne, ispitindu-ne din afara, cu ochi nemitarnici (pe cât se poate, desigur, dar în orice caz nu cu îngaduinta ori si culpabila complezenta), vom fi, fiecare dintre noi, propriul nostru Judecator de Apoi, pregatindu-ne astfel în modul cel mai nimerit pentru adevarata si obsteasca Judecata din urma. Numai cântarindu-ne nepartinitor si necrutator, efectuând zilnic ori la intervale regulate o Judecata de Apoi personala, particulara, ne vom îndrepta si îmbunatati si înfatisa, cu sorti buni, cu sorti de a fi iertati si miluiti, Judecatorului celui drept. Câta vreme însa ne vom socoti centrul cercului ce ne înconjoara egalitar pe toti si nu vom întelege ca acel cerc pascalian îsi are centrul în fiecare fiinta salasluitoare într-însul, riscam sa auzim si noi: dati-l pe mâna chinuitorilor pâna ce-si va plati toata datoria. (Pâna semnificând vesnicia).

Daca ne închidem si ne ferecam în noi si ne acordam numai noua drepturi si ne scutim de orice datoriri, suntem pierduti si vrednici de pedeapsa menita egocentrismului: singuratatea absoluta. Caci în zadar si în pustiu vom striga: Eu, eu, eu…Chemarea aceasta disperata nimeni nu o va auzi si nimeni, asadar, nu-i va raspunde. Intru totul degeaba cere mila si ajutor însinguratul de buna voie, nemilosul împrumutator, strasnicul stiutor numai de lege si îndurare când îi iese în cale datornicul sau. Va pati ca Shylock, negutatorul din Venetia, eroul lui Shakespeare, creditorul care se amagise cu încrederea oarba în lege, pâna ce aceasta se întoarce asupra-i, învatându-l ca tot omul are nevoie de întelegere si îndurare. (Din partea lui Dumnezeu, din parte oamenilor). Va primi replica, de care se învrednicesc, dupa ce si-au ucis spre a-l jefui, fiul si fratele (pe care nu-l recunosc dupa o despartire de mai bine de treizeci de ani), mama si fiica în „Neîntelegerea” lui Albert Camus, din partea batrânului cu barba alba, de pe palierul etajului celui mai de sus al hanului lor (batrânul care de fapt simbolizeaza divinitatea): Nu! Un nu la fel de înghetat, distant, definitiv si îndârjit ca si flacarile reci ale iadului. Pilda celui care datora zece de talanti sa o primim ca pe o minunata povata divina si ca pe o stringenta lectie practica de purtare existentiala.

O data mai mult, prin textul de la Matei 18, 23 35, se adevereste ca Hristos ne-a propovaduit nu atât o noua religie, cât un nou mod de a trai, „a way of life” cum zic anglosaxonii, convinsi ca de o mai utila si pragmatica învatatura decât a lui Hristos, nu dam pe acest pamânt.

Sa iesim din noi, sa ne privim nepartinitor si necrutator din afara, sa risipim ceata din jur, sa ne privim nediscriminatoriu, sa parasim lumea fantomatica a egocentrismului spre a intra în realitate si în atât de elogiatul realism. Nu-i nevoie sa învatam realismul. El sta la baza propovaduirii lui Hristos! Crestinatatea iata realismul!”

sursa

http://www.parohie.ro

10 comentarii

NE INCONJOARA TAINELE

august 13, 2011 la 11:21 (INTREBARI...)
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Din Jurnalul Fericirii (Testament literar)de Nicolae Steinhardt

„Oamenilor le cam place sa citeasca primele treizeci si unu de capitole din Cartea lui Iov,ale disputei creaturii cu Facatorul,ale insirarii tuturor nedumeririlor,ale protestelor formulate de logica si de simtul justitiei-divanul gilcevii omului cu Dumnezeu.Sfirsitul cartii este insa evitat.Si totusi el da cheia cifrului.

Cifrul tradus in clar e simplu:nu putem pricepe.Ne inconjoara tainele.Ne ramane numai a ne smeri,a ne cuminti.Ne ramane numai a repeta rugaciunea:”Milueste-ne pre noi Doamne,milueste-ne pre noi,ca nepricepindu-ne de nici un raspuns ,rugaciunea asta aducem Tie ca unui stapan,noi,robii Tai;milueste-ne pre noi.”

-De ce suferim si de ce e nedreptate?Printre altele si pentru ca viata-i o aventura.

Chesterton:Aventura nu-i sa te urci pe un yacht supra elegant si sa faci inconjurul lumii;aventura (si romantism)este sa-ti rodesti viata care ti-a picat acolo unde te-ai nascut din intamplare si-n conditiile date.Asta e tot ce poate fi mai legat de primejdii,de neprevazut si de Mister.(Dupa cum si minunea cea mai mare este ca exista legi statornicite si ca universul functioneaza dupa ele,minunile fiind exceptia).

sursa

pdf .p183 of 331

******

Iarasi nu am putut dormi, asa ca am venit si am citit aici…framantarile mele…mi-am pus si muzica…

12 comentarii

MAI MULTE DESPRE TATANEASA

iunie 11, 2011 la 10:18 (SANATOSI,FRUMOSI,NATURAL...)
Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

TATANEASA – O MINUNE A NATURII

Plante anticancerigene din flora romaneasca

Pentru majoritatea cititorilor nostri tataneasa (Symphytum officinale) nu mai are nevoie de prezentare. Planta inaltuta, prezenta mai ales in zonele umede, de pe marginea santurilor, a paraielor si in zavoaie, are florile rosii-violacee, cu frunze aspre, de un verde pal, si tulpina paroasa. Infloreste din luna mai pana in august, intreaga planta – radacina, frunze si flori – avand proprietati terapeutice extraordinare, folosite atat in medicina umana, cat si in cea veterinara.

Printre numeroasele virtuti ale tatanesei, la loc de frunte se afla capacitatea ei de a diminua inflamatiile, de a vindeca rapid ranile, de a opri dezvoltarea tumorilor.

Veritabila planta-medicament, marele secret al tatanesei il reprezinta alantoina, o substanta cu proprietati antitumorale si anticancerigene, ale carei principii vindecatoare au fost dovedite prin experiente de laborator.

Recoltarea: radacinile se recolteaza acum, toamna, in octombrie si noiembrie, sau la sfarsitul iernii si inceputul primaverii, in lunile februarie-martie-aprilie. (In intervalul cuprins intre lunile ianuarie si martie, radacinile secreta maximum de alantoina.) Frunzele si florile se recolteaza in timpul infloririi (mai-august), pe timp frumos, dupa ora 10.00, cand planta secreta maximum de principii active.

TATANEASA IN MEDICINA POPULARA

Planta este cunoscuta din antichitate, utilizata pe scara larga de vindecatorii daci, care o numeau pojarne sau taciune. Folosirea tatanesei in medicina populara este mentionata de etnobotanisti in toate zonele tarii. Din Banat in Bucovina, din Oltenia in Transilvania, tataneasa era principalul leac contra fracturilor, scrantiturilor, a durerilor de toate felurile. Era unul din cele mai eficiente remedii contra herniei (vatamaturii). Daca bolnavul voia sa se tamaduiasca repede, trebuia sa manance turte din tarate amestecate cu radacini pisate de tataneasa, sa se incinga cu o legatura facuta cu tataneasa si pedicuta, sa se crute de la efortul fizic macar 3-4 saptamani. Proprietatile vitalizante ale tatanesei erau la mare pret, de altfel una din denumirile populare ale plantei este aceea de iarba intaritoare.

* Pentru fracturi la maini si picioare, radacina se scotea din pamant, se spala, se taia in rondele foarte subtiri, se fierbea intr-o oala cu apa pana scadea la jumatate, se amesteca cu faina de orz, se aseza pe o bucata de panza cat sa cuprinda fractura, se indreptau oasele si apoi se aplica pe zona afectata. Peste panza cu tataneasa se puneau lopatele din lemn, care fixau zona fracturata, si se lega cu o alta panza. Legatura se tinea 48 de ore, udandu-se cu decoct de tataneasa. Se schimba apoi. Procedeul continua pana se vindeca fractura. * Radacina rasa si fiarta in lapte dulce se punea calda pe locul durerilor de pantece, de splina, de rinichi. * Decoctul radacinilor se administra lehuzelor, ca sa le aline durerile, iar plantele fierte se puneau pe abdomen. * Radacina pisata si fiarta se folosea in legaturi contra durerilor de mitra (uter). * In ulcer de stomac, se bea decoctul radacinii in loc de apa. Se mai lua impotriva diabetului. * Mai tarziu, dupa descoperirea distilarii alcoolului, radacina de tataneasa se plamadea in rachiu si se bea contra urdinarii (diaree) sau se lua cate un paharut in fiecare dimineata, de catre cei debili, ca sa se intremeze. Radacina rasa si amestecata cu miere se lua, cate o lingura, contra suspinului (astm) si hepaticei (tuberculozei). (Constantin Parvu, „Enciclopedia plantelor”.)

TATANEASA IN MEDICINA MODERNA

Studiile facute in ultimele decenii au confirmat in cea mai mare parte ceea ce se stia din medicina populara despre tataneasa. S-a stabilit faptul ca principiile active ale tatanesei favorizeaza cicatrizarea si regenerarea rapida a pielii si a mucoaselor, sudarea rapida a fracturilor, remisia tumorilor maligne si benigne. Alantoina, considerat actualmente cel mai important principiu activ al tatanesei, are efecte antiinflamatoare, antitumorale si favorizeaza regenerarea tesuturilor. Exista foarte multe preparate externe (mai ales unguente) pe baza de tataneasa, folosite pentru tratarea ranilor, tumorilor, nevralgiilor. Planta e continuta, insa, si in preparate interne, mai multe formule Plafar de ceaiuri includ tataneasa ca planta de baza in diverse amestecuri. Ceaiurile Cicatrizant gastric, Calmant gastric, folosite la scara larga la noi in tara, de peste 20 de ani, contin tataneasa si sunt folosite pentru tratamentul gastritei hiperacide si al ulcerului. Pentru uz extern, tataneasa este cea mai folosita planta din ultimii 10 ani, existand peste 200 de preparate farmaceutice care o contin in formula lor.

TATANEASA SI CANCERUL

Judecand dupa rezultatele obtinute, tataneasa este unul dintre cele mai puternice remedii anticancerigene din plante, alaturi de spanz si de marul-lupului. Este utilizata ca anticancerigen atat intern, cat si extern, cu rezultate de exceptie. Intern, este de preferat sa fie folosita in forme cat mai apropiate de cea naturala: pulbere, macerat la rece combinat cu decoct, mai rar – tinctura. Extern, se foloseste in forme cat mai concentrate si, eventual, asociata cu alte plante anticancerigene si antitumorale puternice: rostopasca (planta care avand efecte caustice permite patrunderea in profunzime), marul-lupului, muguri de plop, piperul-lupului, iedera, cimisir. In cele ce urmeaza va punem la dispozitie cateva retete extrem de eficiente pe baza de tataneasa.

PREPARATE  DIN TATANEASA

PULBEREA DE TATANEASA

Radacinile uscate se macina fin, cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face o cernere. In principiu, doza la adulti este de o lingurita de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba vreme de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copii intre 2 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copii sub 2 ani se aduce la o treime.

MACERATUL LA RECE

La o cana de apa, se pun 2 lingurite de radacina de tataneasa, macinata cu rasnita electrica de cafea. Se lasa 8-10 ore la macerat, dupa care se filtreaza. Se obtine un lichid usor vascos, puternic emolient, cu efecte cicatrizante si calmante gastrice, dar si expectorante, deosebite. Se beau 2-3 cani de macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol.

DECOCTUL DE TATANEASA

Se fierb 2 lingurite de pulbere de tataneasa intr-o jumatate de litru de apa (doua cani) timp de 5 minute, dupa care se lasa sa se raceasca si apoi se filtreaza. Se amesteca jumatate de litru de decoct astfel obtinut cu inca jumatate de litru de macerat la rece. Preparatul obtinut se bea in 3-4 reprize zilnic, pe stomacul gol.

TINCTURA DE TATANEASA

Considerata de multi „buruiana”, intra in peste 200 de preparate farmaceutice

Se pun 20 linguri rase de pulbere de tataneasa (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un vas; se adauga apoi alcool de 75gr. (3 parti alcool alimentar 96gr. si o parte apa), atat cat sa cuprinda pulberea si sa ramana o pelicula de alcool de 4-5 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se filtreaza. Se tine in sticlute mici, inchise la culoare. (Preparatul poate fi cumparat si in magazinele naturiste, sub licenta „Dacia Plant” Sebes, Alba.)

EXTRACTUL FLUID DE TATANEASA

Din tinctura astfel obtinuta se pun intr-o farfurioara curata 4-5 lingurite, si se lasa vreme de 4-6 ore la evaporat, pana cand volumul scade de circa trei ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare si foarte vascoasa, cu efecte antitumorale si cicatrizante cu totul deosebite.

TRATAMENTE INTERNE

* Cancer – tataneasa este un adjuvant pretios pentru mai multe forme de cancer, fiind folosita intern, drept remediu principal in vindecarea spectaculoasa a unor cazuri de cancer la intestin, prostata, stomac. Se administreaza decoctul, 1 – 1,5 litri pe zi, pe stomacul gol, in 3-4 reprize, din care una obligatoriu dimineata, la sculare, inainte de a manca sau a consuma altceva. In tratamentul cu tataneasa al cancerului este strict interzis consumul de carne, zahar, alimente cu conservanti, prajeli. Regimul alimentar va fi compus din minimum 50% cruditati. Se fac cure lungi: de la 6 luni, la doi ani. Acelasi tratament ne-a fost semnalat din scrisorile cititorilor nostri, ca fiind valabil pentru cancer la ficat, fibrom uterin, polipi stomacali.

* Gastrita hiperacida si ulcer – se combina pulberea de tataneasa in parti egale cu pulbere de flori de tei. Se ia o lingurita din acest amestec, de patru ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se tine sub limba 15 minute, dupa care se inghite cu putina apa

TRATAMENTUL EXTERN

* Cancerul de piele – Se aplica extract fluid de tataneasa de trei ori pe zi, pe locul afectat. Pentru a spori aderenta pe tesutul tratat, se adauga in extract, inainte de aplicare, 10-20 de picaturi de tinctura de propolis. Extractul fluid se intinde cu o bucatica de vata pe toata suprafata, care anterior a fost curatata cu apa fiarta si racita sau cu apa de tarate (obtinuta prin macerarea a doua linguri de tarate proaspete intr-un pahar de apa 4-5 ore.

* Alunitele care tind sa se transforme in formatiuni tumorale. Se amesteca tinctura de tataneasa cu tinctura de rostopasca (o gasiti in comert, preparat „Dacia Plant”) si se evapora dupa metoda descrisa la obtinerea extractului fluid. Se fac aplicatii pe locul afectat, de patru ori pe zi, apoi se lasa sa se usuce fara bandaj, in aer liber (locul sa nu fie acoperit de imbracaminte) macar 20 de minute (de preferat ar fi 1-2 ore). Aceste formatiuni dispar in 2-4 saptamani.

* Entorse, luxatii, fracturi – pe entorse si luxatii se aplica comprese cu tinctura de tataneasa sau se face un masaj foarte usor, cu extract fluid de tataneasa. Pe fracturile care se consolideaza cu intarziere, se aplica extract fluid, de doua ori pe zi.

* Rani pe col – se pune decoctul de tataneasa in irigator si se fac spalaturi zilnice, timp de doua saptamani. Dupa introducerea decoctului, bazinul se tine mai ridicat decat trunchiul, asa incat lichidul sa ajunga in profunzime. O alta metoda de tratament este combinarea in proportii egale a tincturii de tataneasa, de coada-soricelului (se gaseste in comert) si de propolis, si evaporarea lor dupa metoda descrisa la obtinerea extractului fluid. Se iau cu o seringa fara ac 5-8 ml din acest extract si se introduc in vagin, dupa care vreme de 15 minute faceti lumanarea, cu picioarele sprijinite pe un perete („statul pe umeri” cu spatele ridicat, de la orele de gimnastica) sau in alta pozitie, cu bazinul ridicat. Tratamentul se face de unu-doua ori pe zi, dureaza doua saptamani si este foarte eficient.

* Hemoroizi – se aplica extract fluid de doua ori pe zi pe zonele afectate. Suplimentar, se fac clisme cu 200 ml de decoct de tataneasa – o data la trei zile (cel putin). Se folosesc plante laxative si se introduc cruditati in alimentatie, pentru marirea tranzitului intestinal. In locul extractului fluid, se pot folosi cu succes si unguentele de tataneasa din comert: unguentul cu tataneasa de la „PlantExtrakt” Cluj, crema Radex de la „Plantavorel” Piatra-Neamt etc.

* Arsuri de gravitate mica, rani vechi ori care se vindeca greu, cicatrice inestetice – se trateaza eficient, prin pensulari facute de doua ori pe zi pe locul afectat cu tinctura sau, cand nu este suportat alcoolul, cu extract fluid.

* Boli venerice – tataneasa, mai ales extractul fluid, este un ajutor pretios, deoarece grabeste vindecarea si favorizeaza actiunea altor plante. De exemplu, tataneasa are o actiune potentatoare pentru rostopasca, care este un remediu pretios in tratamentul vegetatiilor veneriene (produse de Papiloma virusuri) si al herpesului. Aplicata la cateva ore dupa solutiile topice, pe baza de podofilina, are capacitatea de a reface rapid tesuturile lezate, fara a diminua efectul terapeutic al acesteia. Pentru igiena normala a organelor genitale, decoctul de tataneasa este de preferat altor solutii, deoarece nu distruge flora normala, fapt care ar duce la cronicizarea unor afectiuni in aceasta zona. Extractul fluid obtinut din partile aeriene ale rostopascai este un anticandidozic puternic.

TATANEASA-PERICOL CANCERIGEN?

In ultimii ani, se aud tot mai multe voci care sustin ca anumite plante medicinale traditionale, printre care la loc de frunte se afla tataneasa, ar avea efecte cancerigene. Nu vom trata problema global, ci ne vom opri deocamdata la cazul tatanesei.

Asa cum precizam, planta este utilizata inca din timpuri imemoriale. „Enciclopedia de etnobotanica romaneasca” precizeaza ca este una din cele mai importante si mai folosite plante medicinale de la noi din tara, consacrandu-i un spatiu foarte amplu. Jumatate din retetele descrise in aceasta lucrare de referinta sunt pentru uz intern. Este un fapt obisnuit ca un produs farmaceutic folosit vreme de un deceniu sa-si dovedeasca in acest timp toxicitatea, dar o planta atat de larg utilizata ca tataneasa, sa se dovedeasca toxica, dupa doua-trei mii de ani de utilizare, este cu adevarat neobisnuit. Din acest motiv, am mers pe firul studiilor prin intermediul carora s-a ajuns la concluzia ca tataneasa este cancerigena.

Iata care sunt, pe scurt, argumentele in baza carora s-a ajuns la aceasta concluzie.

1. Animalele hranite cu cantitati mari de tataneasa au prezentat tulburari hepatice. La autopsierea unor exemplare din loturile experimentale, unele dintre ele prezentau tumori hepatice.

2. Au fost izolati anumiti compusi ai tatanesei – asa numitii alcaloizi pirolizidinici – al caror efect mutagen si cancerigen a fost demonstrat prin teste de laborator.

In baza acestor doua fapte s-a facut o campanie furibunda, prin care tataneasa a fost declarata „planta toxica”, cu efect nociv asupra sanatatii. Preluata de mediile de presa, problema a devenit „catastrofica” si asa a ramas, desi n-a fost… nici pe departe elucidata. Iata doar cateva intrebari la care acuzatorii n-au fost pusi sa raspunda, desi sunt fundamentale:

1. Care au fost dozele, calculate pe kilogram corp, care au fost administrate animalelor din experimente? Daca le-au fost administrate 20 grame pe kilogram corp, timp de 3-6 luni, atunci acest fapt nu are nici o validitate din punct de vedere al medicinii umane. Aceasta, deoarece in acest caz, ar trebui sa-i administram unui adult de 75 de kilograme 1,5 kg tataneasa pe zi, asa incat sa apara efectele cancerigene mentionate. Daca doza cancerigena ar fi de doar 2 g/kilogram corp, atunci un adult ar risca doar daca ar lua 150 grame de tataneasa (trei pungi de la Plafar!) pe zi. Neasteptat de multe substante pe care le consumam zilnic au un potential cancerigen extrem de ridicat: zaharina produce cancer al vezicii si al prostatei, carnea de porc consumata in cantitati mari produce cancer al colonului, nitratii din mezeluri produc cancer al ficatului, glutamatii (conservanti alimentari intalniti in preparatele tip Vegeta) produc cancer al ficatului etc. De aici se deduce foarte clar ca ceea ce conteaza mult in estimarea riscului cancerigen al unei substante este doza. Or, tocmai doza nu a fost luata in calcul in cazul tatanesei.

2. De ce se pune semnul egalitatii intre alcaloizii pirolizidinici (cu efect demonstrat cancerigen) si alte substante antitumorale, cum ar fi alantoina, care se afla in stare naturala in tataneasa? In farmacognozie este cunoscut efectul sinergic al substantelor active existente intr-o planta medicinala. Desprinsi de „contextul” plantei ca intreg, planta care contine zeci si sute de substante active, intr-adevar, alcaloizii in cauza au efect cancerigen. „Problema” este ca nu sunt administrati alcaloizii simpli, ci planta intreaga. Semne de intrebare ar putea aparea doar in cazul unor produse de semisinteza sau a unor extracte la care ar fi schimbata compozitia naturala a tatanesei.

3. Care este gradul de intensitate al presupusei actiuni cancerigene a tatanesei? Sunt anumite substante, printre care la loc de frunte se afla, paradoxal, medicamentele de sinteza anticancerigene, care au o toxicitate extrem de mare. Exista, insa, si o lista de cateva sute de substante, dintre care multe sunt consumate de noi zilnic, care au un potential cancerigen suficient de redus, asa incat sa nu prezinte riscuri majore. De exemplu, nitritii din mezeluri sunt substante cancerigene binecunoscute, totusi sunt tolerate in anumite doze. Acelasi lucru se aplica si la anumiti stabilizatori de aroma, indulcitori, conservanti etc. pe care-i consumam zilnic, fara sa stim. Singura referire cat de cat precisa pe care o gasim in literatura noastra despre gradul de toxicitate al tatanesei este in cartea lui Mark Mayell – „Ghid naturist de prim ajutor” (Editura „Colosseum”, 1996) unde se spune negru pe alb: „In cercurile fitoterapeutice internationale se sugereaza ca potentialul cancerigen al unei cesti de tataneasa este mai scazut decat al unui suc indulcit cu zaharina”. Va lasam sa trageti singuri concluziile.

4. Avand in vedere ca tataneasa a fost si este una din cele mai folosite plante la nivel mondial, ce spun statisticile medicale, privitoare la utilizarea ei?

Intr-o disputa privitoare la toxicitatea unui procedeu sau a unui remediu, intotdeauna ultimul cuvant il are statistica. Din ’85-’89, cand au luat nastere curentele de opinie „anti-tataneasa”, nu a aparut si, probabil, nu va aparea vreodata vreun studiu statistic care sa arate ca tataneasa, utilizata in doze normale, este cancerigena si mutagena. Vor aparea insa studii statistice care sa arate ca tataneasa este un anticancerigen redutabil. Ca un argument in acest sens, numai la redactia noastra au aparut zeci de scrisori, din toate colturile tarii, in care oamenii relateaza ca s-au vindecat de cancer, folosind tataneasa, intern, ca remediu de baza. Multi din acesti oameni si-au dat numarul de telefon si adresa, asa incat aceste date experimentale, concrete, pot fi verificate.

Fara a raspunde la aceste intrebari, nici un specialist nu poate fi credibil atunci cand afirma ca tataneasa este cancerigena, cel putin atunci cand ne referim la doze normale (4-10 grame zilnic). Din pacate, marile concernuri farmaceutice recurg la mijloace din ce in ce mai sofisticate si bizare pentru a-si vinde produsele, subminand cat pot mijloacele naturale, care sunt mult mai ieftine, accesibile si intr-o diversitate care in mod normal ar amuti orice concurenta. Si, tot din pacate, farmacistii nostri, care isi vad din ce in ce mai ingradita munca (pana la a comercializa, pur si simplu, medicamente), se confrunta in ultimii ani cu o noua problema: intoxicarea cu informatii false sau, ca sa fim mai exacti, partial adevarate. Faptul ca aceasta meserie implica o onestitate si o corectitudine care nu au fost incalcate vreme de decenii a creat un climat de incredere care a fost exploatat de cei interesati, pentru a „vinde” informatii incomplete, verificabile prin studii indoielnice, desi destul de ample si costisitoare. Timpul va scoate adevarul la iveala, dar acest timp trece in defavoarea celor in suferinta.

de

3 comentarii

%d blogeri au apreciat: