VREMEA LUPILOR

Am cautat cam cum arata saracia in top,ca am eu a banuiala  mea…chiar cum spunea marele Dem Radulescu:”-Elviro,tot ce vezi aici nimic nu este adevarat”!…si am mai dat si de alte topuri…ele nu sunt verificate minutios ci sunt doar preluate( dar nu asta e ideea)…ci de ce e atata saracie pe lume?

TOP 10 TARI SARACE(cele mai)

10-Sierra Leone

9.Guineea

8.Liberia

7.Centrafrican Republic

6.Somalia

5Burundi

4.Burkina Faso

3.Mali

2.Ethiopia

1.Niger

Sigur ele sunt mult mai multe daca stam sa ne gandim cam cum e realitatea…bogatii lumii care au o pondere de 0,5% din populatia totala a globului detin 35%din averea totala a lumii…in tarile mai sarace traiesc87,5%din populatia totala iar in tari precum Canada,SUA,Japonia si cele de Vest traiesc 12%din populatia totala…

„Resursele Africii sunt foarte bogate. Subsolul adaposteste mari zacaminte de: petrol(in nord si in zona G. Guineei), fier (in vest, in sud, in nord-est); indeosebi sudul este foarte bogat in: aur,diamante, uraniu, carbune etc. Resursele de suprafata nu sunt mai prejos: paduri, ape curgatoare. In ciuda bogatiei resurselor, industria este foarte slab dezvoltata, mai importanta fiind ramura extractiva. Totusi Rep. Africa de Sud, si intr-o oarecare masura statele mediteraneene (Egipt, Algeria, Maroc) au o industrie moderna, diversificata.”

CONCLUZIE PERSONALA

Legea lupului

Imparat fiind pe vremuri, lupul, – fire înteleapta

Si milos cu toti supusii, – a facut o lege dreapta,

Prin a carui rânduire, – pentru foarte bun cuvânt,

O livada înflorita, cum nu-i astazi pe pamânt,

Hotarât a fost sa fie socotita ca loc sfânt,

Pentru ca ‘napoia vremii cu trei veacuri si mai bine,

Ar fi fost pe-acea livada mânastire de albine…

Astfel, – era scris în lege, ca-n acea livada verde

Cine intra, viata-si pierde:

Fie miel sau fie ied,

N-avea drept sa-i calce iarba nici picior de patruped…

Cel ce va-ndrazni s-o faca, – hotarât era prin lege,

Sa primeasca pe spinare, nu mai stiu cate ciomege,

Iar apoi, – ca pilda vie, –

Jupuit pe loc sa fie…

Cei dintâi cazuti în leasa si-nhatati ca sa-i jupoaie,

Au fost niste caprioare, doi vitei si-o biata oaie,

Si cadeau, pe rând apoi:

Cai, mioare, vaci si boi, –

Carora, chiar Imparatul, – milostiv cum numai el e, –

Le lua-n primire zilnic nefolositoarea piele…

Intr-o zi însa norocul, nu stiu cum a vrut sa joace

Si sa faca astfel placul celorlalte dobitoace,

Cari-au prins pe iarba verde, în livada cea smaltata,

Vre-o trei lupi cu ceafa lata…

Dusi fiind la judecata, de trei boi, un miel si-o oaie,

Ca pe cei de mai-nainte, Imparatul sa-i jupoaie,

Inaltimea-sa, îndata ce vazu pe lupi în fiare,

Catre vitele cornute a turnat cu voce tare:

– Cum, nemernici si misei,

Indrazniti a crede oare sa jupoi pe fratii mei?…

– Doamne, au calcat livada!, – cuteza un bou sa zica.

– Taci, ca te jupoi îndata!… Boul a tacut, de frica…

– Legea spune…, – zise oaia, dar simti fiori prin seu:

– Ce-ai tu cu legea, dobitoaco?… Legea n-am facut-o eu?…

Si pe fratii pusi în fiare liberându-l rând pe rând,

Imparatul, cu iubire, i-a îmbratisat, plângând…

Celelalte dobitoace au plecat tiptil apoi:

Oaia-ntâi, pe urma boii, iar mielul dupa boi, –

Pricepând ca, sa nu calce în livada fara stupi,

Legea-i numai pentru ele, însa nu si pentru lupi.

de Vasile Militaru

%d blogeri au apreciat: