25 Nov.

Sinaxar

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

****************

Saint Catherine of Alexandria

By ,

Dates: 290s C.E. (??) – 305 C.E. (?)Known for: legends vary, but usually known for her torture on a wheel before her martyrdom

Feast Day: November 25

Also known as: Katherine of Alexandria, Saint Catherine of the Wheel, Great Martyr Catherine

How We Know About Saint Catherine of Alexandria:

Eusebius writes about 320 of a Christian woman of Alexandria who refused the advances of the Roman emperor and, as a consequence of her refusal, lost her estates and was banished.

Popular stories add more details, some of which conflict with each other. The following summarizes the life of Saint Catherine of Alexandria depicted in those popular stories. The story is found in the Golden Legend and also in an „Acts” of her life.

Legendary Life of Saint Catherine of Alexandria:

Catherine of Alexandria is said to have been born the daughter of Cestus, wealthy man of Alexandria in Egypt. She was noted for her wealth, intelligence, and beauty. She is said to have learned philosophy, languages, science (natural philosophy), and medicine. She refused to marry, not finding any man who was her equal. Either her mother or her reading introduced her to the Christian religion.

She is said to have challenged the emperor (Maximinus or Maximian or his son Maxentius are variously thought to be the anti-Christian emperor in question) when she was eighteen years old. The emperor brought in some 50 philosophers to dispute her Christian ideas – but she convinced them all to convert, at which point the emperor burned them all to death. She then is said to have converted others, even the empress.

Then the emperor is said to have tried to make her his empress or mistress, and when she refused, she was tortured on a spiked wheel, which miraculously fell apart and the parts killed some who were watching the torture. Finally, the emperor had her beheaded.

Veneration of Saint Catherine of Alexandria:

In about the 8th or 9th century, a story became popular that after she died, St. Catherine’s body was carried by angels to Mount Sinai, and that the monastery there was built in honor of this event.

In medieval times, St. Catherine of Alexandria was among the most popular saints, and was often depicted in statues, paintings, and other art in churches and chapels. She has been included as one of the fourteen „holy helpers,” or important saints to pray to for healing. She was considered a protector of young girls and especially of those who were students or in cloisters. She was also considered the patroness of wheelwrights, mechanics, millers, philosophers, scribes, and preachers.

St. Catherine was especially popular in France, and she was one of the saints whose voices were heard by Joan of Arc. The popularity of the name „Catherine” (in various spellings) is likely based on Catherine of Alexandria’s popularity.

In Orthodox Churches Catherine of Alexandria is known as a „great martyr.”

There is no real historical evidence for the details of St. Catherine’s life story outside these legends. Writings of visitors to the Mt. Sinai monastery do not mention her legend for the first few centuries after her death.

The feast day of Catherine of Alexandria, November 25, was removed from the Roman Catholic Church‘s official calendar of saints in 1969, and restored as an optional memorial on that calendar in 2002.

*********

Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai este cea mai veche din lume şi este considerată unicat …

picturile murale de mare valoare,candelele …

biblioteca cu manuscrisele…(a doua dupa Vatican)

Am adunat mai multe date de la cineva din Egipt şi cînd va fi linişte în zonă vrem să ne ducem cîteva zile acolo …

Şi cînd mă gîndesc cît de aproape e de noi …

punem deci la cale călătoria…

Să fie linişte şi pace !

(Cea dintîi prietenă a mea se numea tot Ecaterina…nu ne-am văzut de multă vreme )

INVATA DE LA TOATE

Invata de la toate     de Traian Dorz(1914-1989)

Invata de la apa sa ai statornic drum.

Invata da la flacari ,ca toate-s numai scrum.

Invata de la umbra,sa taci si sa veghezi.

Invata de la Soare cum trebuie s-apui.

Invata de la piatra cit trebuie sa spui.

Invata de la vintul ce adie pe poteci.

Cum trebuie prin lume de linistit sa treci.

Invata de la toate,caci toate sunt surori.

Cum treci frumos prin viata,cum trebuie sa mori.

Invata de la vierme ca nimeni nu-i uitat.

Invata de la nufar ,sa fii mereu curat.

Invata de la flacari ce-avem de ars in noi.

Invata de la apa sa nu dai inapoi.

Invata de la umbra sa fii mereu ,smerit ca ea.

Invata de la stinca sa-nduri furtuna grea.

Invata de la Soare,ca vremea sa-ti cunosti.

Invata de la stele ,ca-n cer sunt numai osti..

Invata de la Luna sa nu te inspaiminti.

Invata de la greier ,cind singur esti,sa cinti.

Invata de la vulturi ,cind umerii ti-s grei

Si du-te la furnica ,sa vezi povara ei.

Invata de la floare ,sa fii gingas ca ea.

Invata de la oaie ,sa ai blindetea sa.

Invata de la pasari,sa fii mai mult in zbor

Invata ,de la toate,ca totu-i trecator.

Ia seama ,fiica a lumii,prin vremea -n care treci

Sa-nveti-din tot ce piere,cum sa traiesti pe veci.

SURPRIZA…

Ieri ,la o vreme sub seara, am fost placut surprinsa de oamenii locurilor in care traiescau venit sa ma felicite de SARBATORILE PASCALE.

Mai intai a sosit batranul familiei(socrul meu care are 80 de ani)care mi-a urat tot binele…si dupa aceea altii,si altii,pana si vecinii putin mai de la distanta …ei fiind cu totii musulmani.

Mi-a crescut parca inima, si dintr-odata  mi-au venit in minte cactusii cu florile lor minunate.

Si daca tot exista un singur Dumnezeu ,inseamna ca noi, trecatorii prin viata, am putea sa ne intelegem si sa ne acceptam respectandu-ne convingerile religioase…

 

Poate ca secretul pacii, sta undeva in mana nostra si nu in a celor care manipuleaza lucrurile si incita la „dezordine”;daca fiecare dintre noi isi sfinteste locul unde traieste(vorba tatalui meu)culegem roadele.

Asa cum spune la carte,”sa ne iubim aproapele ca pe noi insine”…

Pentru cine traieste ca minoritate, (religioasa)este important sa-i fie respectate convingerile sale…(parerea mea).

Cu bunatate,dragoste si respect poate ca, putem schimba ceva, sau macar sa traim linistiti atat cat ne este scis in dreptul fiecaruia…

GANDURI…

Ieri,la intervale aproape egale de timp ochii mei au stat pironiti pe stiri…ca asa am devenit ,din cauza ca, miscarile de strada aici iau amploare vinerea, dupa ce oamenii se intorc de la rugaciune

Multumesc lui Dumnezeu ca a fost liniste, si fiecare a putut sa-si vada de ale lui,ba mai mult,a fost o zi frumoasa ,si copiii s-au dus la plimbare in padure(aproape,aici este o padure de pini),au facut fotografii(maine le descarc)si s-au intors fericiti din natura.Deci pentru noi,oameni simpli,conteaza linistea si pacea in care ne dorim sa traim.

Pacea ,zona de confort…asta e.

Si astazi simtim binefacerile primaverii;e cald,e bine,mai putin stress,mai putine intrebari…ne bucuram de  flori,de pasarele,        

de soare
 

 

si ne e bine asa!

Multimea de intrebari ,o las pentru alta data, cand voi fi sigura ca voi gasi raspunsurile pe care le astept…doar o singura intrebare…oare are vreo legatura  steagul romanesc cu ceea ce vad eu in cartea asta de joc?

De cand mi se pare in neregula tot ce se intampla in jur ,am inceput sa citesc si conspiratiile”aferente”…asa ajunge omul sa nu mai stie ce si cum…

Am vazut ca mai sunt si altii care „cantaresc”lucrurile ca sa ajunga la o concluzie clara.

Doar ganduri de-ale mele…Doamne Ajuta!……2APRILIE 2011

  

 

  

 

%d blogeri au apreciat: