SEPTEMBRIE

Ieri,sîmbătă,22 septembrie a fost echinocțiul de toamnă…cantitatea de lumină naturală din emisferele nord și sud a fost egală.Pentru cei din emisfera  nordică s-a marcat începutul toamnei,iar orele de lumină vor continua să scadă pînă la solstițiul de iarnă care va avea loc în decembrie.Pentru cei de la sud de Ecuator s-a marcat începutul primăverii…mai bine ne-am muta acolo ,că la noi, aici în Iordania, continuă să fie vară și cald.Atît de cald încît îți vine să strîngi ziua de colțuri ,s-o faci mică,mică,și să o ascunzi în mînecile serilor răcoroase.De fapt pare că am rămas cu două anotimpuri și sezoane atipice,iar dacă se insistă pe „schimbările climatice „probabil vom rămîne într-un anotimp.(?!)Tot într-o astfel de zi a început și noul an școlar,sau marea fojgăială,avînd în vedere că la o populație de vreo 9,5 milioane ,cam 2 milioane de elevi s-au întors în școli după o lungă vacanță.(rata natalității în această țară, este mai mare de 3 copii/femeie, iar mortalitatea de 3,4 /1000 de locuitori,plus  sirienii care reprezintă 46% din non-iordanienii care trăiesc în Regat și 13,2% din populația totală…iordanienii sînt deci cam 6 ,6 milioane din care 42%locuiesc în Amman).

Așa se face că fiul meu dintr-a 11a nu a plesnit de bucurie cînd a văzut că stau cîte trei elevi în bancă ,ei fiind 60  în clasă, îi plac însă profesorii .nu știu totuși dacă profesorimea e încîntată de atîția elevi într-o clasă.Asta se întîmplă la o școală de stat unde încă se mai zugrăvește și acum pentru că  n-au fost alocate fonduri atunci cînd trebuia.

Cu puțin timp în urmă citeam într-un ziar local despre o fată refugiată din Siria care trăiește într-un centru din Iordania și a luat bacalaureatul cu una din cele mai mari note din întreg  regatul… deci,se poate oricum…

Iordania se mîndrește cu sistemul său educațional,educația fiind o valoare de bază în cultura iordaniană, o necesitate socială și un drept pentru toți, fiecare în funcție de abilitățile și potențialul său intrinsec.

Să nu uităm însă, că 4 milioane de copii din lume nu beneficiaza de integrarea în școli,cam 70 000 există și în Iordania.

Cînd zilele încep să se scurteze atunci poți admira tabloul de toamnă.Cromatica.La noi mai durează ceva timp,așa că admir niște imagini românești proaspăt primite.

Mi-ar fi plăcut să fiu de echinocțiu de toamnă în Mexic în  Peninsula Yucatan ,să văd spectacolul minunat de la piramida de la Chichen Itza ,El Castillo,sau Templul Kukulkan construită de maiași, unde efectul de lumină și umbrailuzia unui șarpe cu pene tîrîndu-se în josul piramidei… Kukulkan a fost zeul vîntului, cerului și soarelui,liderul suprem cunoscut sub numele de Șarpele cu pene care a dat omenirii învățătura și legile sale.

Imaginile pe care le-am primit de la cineva drag care a vizitat Mexicul  au fost făcute însă cu puțin înainte de echinoctiul de toamnă.

Această prezentare necesită JavaScript.

De-ar fi pace ,liniște, că răul nu vrea să se odihnească niciodată.

*evil never rest…the power of evil never grows weary*

%d blogeri au apreciat asta: