ZILELE FIERBINTI DE VARA SI FLORILE DIN GRADINA

Ieri, am intrat in gradina, am mai taiat unele ramuri de trandafiri ce pareau ranite,am pulverizat cu solutie frunzele si mi-am adus si in casa cateva flori…Am observat ca  nu prea sunt fericite pe asa o caldura,trandafirul galben nu are flori deloc…s-au ofilit saracele si au cazut…si cei albi au viata foarte scurta.Cei mai rezistenti par a fi trandafirii rosii si vreo doua soiuri de rozdoi;se spune ca trandafirul rosu care este considerat si simbol al iubirii ,isi are originea foarte departe,undeva inainte de aparitia omului,el fiind cea mai veche specie de trandafir…ei sunt mai teposi pe tije decat trandafirii de celelalte culori ,cu toate ca ,toti sunt din soiuri vechi…am cativa prin incrucisare dar sunt mici inca…Iubesc mult florile si parfumul lor…uneori le vad ca pe niste copii care trebuie hraniti si tratati de boli.In momentele mele de greu,de dor, doar ele imi sunt prieteni devotati…asa ca mereu intru sa vad ce nevoi mai au…ma simt foarte bine printre flori…

Tufa uriasa din aceasta imagine este o planta foarte parfumata,se catara ca o iedera peste tot…nu stiu cum o cheama romaneste…ea a acoperit aici o parte din iasomie…are flori pe tot parcursul anului ,insa iarna este mult mai verde si parfumul florilor deosebit de puternic.(din aceasta planta se face si un parfum)Este situata intr-un colt al gradinii …ei nu-i prea pasa de caldura…pentru mine cel mai placut anotimp va fi mereu PRIMAVARA…verdele intens al plantelor imi da senzatia de renastere,de proaspat,de curat…ei,asta e…eu imi petrec mult timp printre plante…acolo  ma gandesc ca daca ai credinta in inima ,il vei recunoaste pe cel RAU……eu,si gandurile mele impletite cu parfumul florilor…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

DORINTA LUI LUCIAN BUTE

In stirile de ieri pe care le-am primit in mail,cele despre Lucian Bute mi-au atras atentia…

„Cea mai mare dorinta a lui Lucian Bute: „Sa vina mama la meci!”

Campionul nostru mondial la box îsi doreste ca la partida de sâmbata, când îsi va apara centura în fata lui Jean-Paul Mendy, mama lui sa-i fie alaturi.

Maricica Bute nu a vazut live nicio partida a fiului ei. Nici din apropierea ringului, nici din fata televizorului. Ea prefera ca în timpul luptelor lui Lucian sa stea singura într-o camera plina de icoane si sa se roage. Dar, pentru ca Lucian Bute va boxa anul acesta pentru prima data, acasa, în România, pugilistul vrea ca parintele sa-i fie aproape!

„Va ajunge si mama la meci. Am vorbit cu ei si i-am mai spus o data, si tot ca «mai mama, mai bine stau acasa», dar i-am zis ok, lasa ca vei veni. Cred ca va sta cu spatele la ring”, a spus Bute, potrivit Realitatea TV.

„Mi-ar place si am nevoie de sprijin. …si toti românii, nu neaparat marii campioni”, a mai declarat Lucian.”(adevarul.ro)

„Cel mai mare fotbalist din istoria României, Gheorghe Hagi i-a zis lui Lucian Bute „tu esti regele acum”, la o întâlnire care a avut loc, miercuri seara, în jurul orei 22.00, la hotel Marriott din Capitala, adaugând ca este cel mai înflacarat suporter al pugilistului român

Intâlnirea dintre cei doi a avut loc în momentul când Bute se întorcea de la antrenament, iar Hagi se afla în incinta hotelului într-o întâlnire cu niSte oficiali turci referitoare la academia de fotbal ce îi poarta numele, se precizeaza pe site-ul http://www.lucian-bute.ro. Hagi, supranumit regele fotbalului românesc, i-a fost idol lui Lucian în copilarie si l-a facut sa iasa pe strazi dupa izbândele nationalei de fotbal. Hagi stia ca Bute e la Marriott, dar nu a vrut sa forteze o întâlnire cu Lucian pentru a nu-l deranja. Dupa ce s-au întâlnit, Lucian a dat mâna cu Hagi si l-a numit rege pe Gica. “Tu esti regele acum”, a venit replica lui Hagi.

Hagi i-a promis lui Bute ca pe 9 iulie va fi la Romexpo în primele rânduri sa-l încurajeze. La sosirea de la Aeroportul Otopeni, Bute a primit un steag al României cu autografele lui Hagi si al Nadiei. “Va fi cu mine în ring Gica. Ieri m-a încurajat Adrian Mutu, azi tu. Este o mare onoare pentru mine sa fiu sustinut de marii campioni ai tarii. Promit sa nu va dezamagesc”, a spus Lucian.

Vazându-l transpirat dupa antrenament, Hagi a facut o paralela între cele doua cariere: “Si eu am fost talentat, dar daca nu munceam la antrenament si nu respectam fotbalul nu ajungeam sus. E?ti la fel ca mine. Am vazut ca te antrenezi pâna la epuizare. Stiu ca în ring sunt momente dificile. Daca te lasa picioarele, degeaba esti talentat”. Intâlnirea dintre cei doi a durat aproximativ 15 minute. Lucian trebuia sa mearga la odihna, iar Hagi sa rezolve treburile cu fotbalul. Cei doi se vor mai întâlni dupa gala, Lucian invitându-l pe Gica sa participe la evenimentele de dupa meciul lui cu Jean Paul Mendy.

Lucian Bute îsi va pune în joc pentru a opta oara centura mondiala în fata francezului Jean Paul Mendy, la 9 iulie, în cadrul galei „Campion pentru România”, ce va avea loc la Romexpo si va fi transmisa de Pro TV.”(adevarul.ro)

*****************

Imi creste inima cand cineva de pe aici care nu a fost niciodata in Romania, ma intreaba, ce mai face fotbalistul Hagi?…eu sunt foarte mandra de Romania si de romanii mei…si sunt cu sufletul alaturi de ei… acuma ,chiar la 4000 de km pot sa urmaresc pe „Romanasul „meu si partida de box a lui Lucian Bute…si ii tin pumnii…

MAI MULTE DESPRE ABDEL HALIM HAFEZ

Google il sarbatoreste azi pe  ABDEL HALIM HAFEZ,unul din cei mai populari cantareti din Egipt si din lumea araba.El a fost actor,dirijor,profesor de muzica si producator de film.A fost considerat unul dintre cei mai mari artisti de muzica( egipteni),impreuna cu UMM KULTHUM ,MOHAMMED ABDEL WAHAB si FARID AL ATTRACH .El a fost poreclit Nightingale Tan.Orfan de la o varsta frageda(mama sa a murit cand l-a nascut pe el,iar cinci luni mai tarziu a murit si tatal sau)el a fost ridicat de matusa si de unchiul sau din Cairo.Abilitatile muzicale,au devenit evidente inca din clasele primare,invatator fiindu-i fratele sau mai mare.La varsta de 11 ani intra la Institul de muzica din Cairo iar mai tarziu a absolvit Institul Superior de Tearu si Muzica…De la orfanul sarac Abdel Halim Hafez a ajuns un gigant al muzicii egiptene,iubit de mase atat de mult incat stadioanele nu faceau fata atat erau de aglomerate la concertele sale ..folosind arenele in aer liber el a atras foarte multi admiratori… nu s-a bazat pe muzica inregistrata ci a fost pur si simplu un cantaret live…Vocea unica,puternica si rara i-a adus numele de „privighetoarea”…el a fost in mod natural carismatic,cu o pasiune profunda pentru muzica… a facut concerte la Paris si Londra si si-a castigat un nume ca” rege al emotiilor si sentimentelor”,”ambasadorul dragostei”…Se spune ca a iubit o singura femeie ai carei parinti au refuzat sa le permita casatoria…dupa patru ani cand ei s-au razgandit si au aprobat in cele din urma,fata a murit…Abdel Halim Hafez nu si-a revenit niciodata dupa pierderea  ei si majoritatea pieselor sunt dedicate memoriei acesteia…Halim nu a fost casatorit niciodata cu toate ca se spune ca s-ar fi casatorit in secret cu actrita SOAD HOSNY(  care a murit in 2001 chiar de ziua lui Halim) dar nu se stie sigur…

Halim,care a stat o perioada in copilaria sa la orfelinat,a dat in mod constant bani la saraci si la orfelinate…in 1969 el a construit un spital pentru a ajuta oamenii… a stabilit relatii de prietenie cu presedinti si regi si cu celebritati ale vremii…si legaturi sudate cu oameni din toate clasele sociale…A murit in 1977 la Kings College Hospital din Londra bolnav fiind de Bilharzia (inca din copilarie)…avea 48 de ani …La funerariile lui au participat milioane de oameni ,mai multi decat la cea a presedintelui Gamal Abdel Naser in 1970…(se spune ca 4 tinere s-au sinucis iar mii de oameni au purtat doliu dupa el timp de un an…A fost inmormantat in Moscheea Al Rifa’i in Cairo…

TEIUL

TEIUL(Tilia platyphylos,Tilia cordata)

I n iunie si iulie,mirosul patrunzator,dulceag,al florilor de tei parfumeaza intreg vazduhul,anuntand sosirea verii.Florile pline de polen,sunt o „pajiste binecuvantata” pentru albine,si in plus,ele contin multe substante utile omului.Cu toate acestea,din pacate exista si multe persoane alergice la floarea de tei.

Substante importante continute:Ulei eteric,mucilagii,saponine si tananti.

Utilizari externe:In tratarea pielii uscate si sensibile,in combaterea pistruilor si a vaselor sanguine dilatate,pot fi folosite,cu mult succes,bai de abur cu flori de tei,sau ape de fata si comprese pe baza de flori de tei.Adaugand infuzie de flori de tei in apa de clatit parul uscat si casant,acesta va deveni treptat,matasos si elastic.

sursa

Sa fii frumoasa cu produse si remedii naturale

de Magret Siemers

**************

La Duminica Mare acolo la noi, la biserica ,s-au sfintit teii si s-au pus ramuri la porti..

*******

Teiul,cu florile lui parfumate ,imi aminteste de  Eminescu,de Moldova carturarului Vasile Lupu (1634-1653) cand teiul  din Copou-ul de astazi era locul unde se jucau copiii lui…Mult mai tarziu prin 1874-1877,poetul Mihai Eminescu,venea in Gradina Copou si sedea la umbra teiuluivisa poate,citea,privea Iasii de altadata…Teiul lui Eminescu a supravietuit in timp…un copac la umbra caruia ,pe o banca,si eu mi-am adunat gandurile…teiul secular…cate perechi de indragostiti s-or fi oprit de-a lungul vremii sub ramurile lui ademeniti de parfumul florilor?Marturia nescrisa a iubirii poetului Mihai Eminescu pentru Veronica Micle…secrete…raspunsuri…doar teiul batran le stie…

CE M-A IMPRESIONAT

E noapte tarziu…nu am somn iar maine nu este scoala…

Astazi(sau ieri ca a trecut de ora 24)fiind sarbatoare ,mi-am permis sa citesc mai mult ca de obicei(am mai spus ca mie nu-mi ajunge timpul)…am intrat prin multe locuri…

Intr-unul din ele am gasit o scrisoare a cuiva care mi-a atras atentia,iata ce scria:

–––––––

de Ioan Nicoara

„Citind presa romaneasca,esti surprins de multitudinea stirilor negative din tara; furturi, violuri, scandaluri, batai, coruptie, minciuna, crime si tot felul de lucruri rele ce se petrec. Ai impresia ca romanului nu i-a mai ramas nimic din calitatile de altadata. De aceia, unora din concetatenii nostri de pe aici (saturati cu informatii negative),le este si rusine sa spuna ca sunt romani. Sa fie oare asta realitatea? Nicidecum! Daca faptele rele isi gasesc atata publicitate in coloanele ziarelor, de ce nu si-ar gasi spatiu si faptele bune!?

Se stie ca daca-i repeti mereu copilului ca-i prost, tampit, golan, puturos, ticalos….si altele de felul asta atunci sa nu te astepti ca are sa iasa un baiat bun.Cine are interesul sa denigreze o natiune, daca nu dusmanii ei? Repetandu-li-se mereu atributele negative ale neamului lor,ajung unii sa spuna ca ;”-romanii sunt un popor de hoti” si sa se fereasca de compatriotii lor. Unii si-au schimbat chiar numele.

Lucrand ca interpret la Fundatia Tolstoi; venise un roman din Germania; Sacagiu N.,care s-a speriat auzind ca mai sunt romani aici in capitala Arizonei. Mi-a zis sa nu spun nimanui ca el e roman si ca nu vrea sa cunoasca pe niciunul. Sacagiu N. cu familia lui,a plecat apoi la New York si i-am pierdut urma. Peste cativa ani, aparea un anunt intr-un ziar romanesc de aici. O mama disperata din Bucuresti isi cauta fiul (S.N) emigrat in SUA, prin anii 1987-1988. Era omul de care ma ocupasem personal. I-am scris femeii ca venise aici in Arizona, dar ca dupa 6-7 luni am auzit ca a plecat la New York cu sotia si cei doi copii…Ca nu voia sa cunoasca nici-un roman si  pe mine m-a acceptat de nevoie, ca nu avea masina si nu stia engleza.

-Draga doamna, banuiesc ca de aceea nu va scrie fiul dumneavoastra, pentru ca sunteti …romanca.

Cu durere i-am scris aceste cuvinte dar nu puteam sa mint. Imi spunea Sacagiu ca romanii pe acolo prin Germania se tineau de rele; mai ales de hotii. Si pentru asta blamezi tu toata natiunea ta !? Parintii si bunicii mei au fost oameni simplii, au muncit din greu pentru traiul vietii, au trait in pace si bune legaturi cu vecinii; cum as putea eu sa-i categorisesc negativ?? Cum as putea eu sa spun ca romanii sunt un popor de nimic,cand experientele m-ar contrazice ?

Sa dau doar cateva exemple. In vara lui 1977, am umblat doua saptamani pe jos, prin Maramures. Pe valea Viseului, in comuna Petrova, am tras la casa invatatorului (pensionat) Chirilean Vasile. I-am spus ca lucrez la Arad cu un fost elev de-a lui (Pasare Petru) si l-am intrebat daca ma poate gazdui o noapte. In curtea lui erau trei masini cu numar de Galati.

-Domnule Nicoara, am multe neamuri sosite in vizita si trebuie sa mai impart din ei pe la vecini,dar vorbesc eu cu vecinii si fii fara grija.

Seara,cand am coborat de pe dealuri, de la fragute si zmeuris, ma asteptau cu o masa buna, dupa care o vecina a venit dupa mine. E de prisos sa spun ca m-au primit oamenii cu toata cinstea si m-au culcat in “camera cea buna”. Dimineata nu m-au lasat sa plec nemancat si n-au vrut nici-un ban de la mine.

A doua zi tocmai ma oprisem sa schitez o sura de paie, tipica, pentru a avea un subiect de tablou. O tanara nevasta se opreste pe drum si leaga vorba cu mine. Ii spun de unde sunt si incotro ma indrept. In cele cateva minute imi spune ca e din Slatioara (maritata in Petrova) si zice ca daca trec prin comuna ei natala sa intreb de…cutare, ca parintii ei locuiesc in centru, peste drum de cooperativa si sa le spun ca am intalnit-o si ca pot dormi la ei.

In comuna Bogdan Voda, am ajuns seara foarte tarziu. Am cautat o familie care erau veri cu colegul meu de lucru. Oamenii se culcasera. Am insistat totusi, ca nu mai puteam continua prin ploaie toata noaptea. S-au sculat oamenii si au deschis usa…strainului.

-Vai, da esti ud pana la piele. Sa te schimbi si sa-ti pui hainele aici langa soba sa se uste…..Ii fi flamand…Avem niste ciuperci fripte cu zmantana, ramase de aseara…daca ti-or placea.

Femeia mi le-a incalzit si am mancat bine, ca eram rupt de foame, dupa o zi peste dealuri si vai, fara merinde. In casa lui Ardelean Vasile, din Petrova am mancat placinte cu branza si lapte, ca la mama acasa..Nu am fost refuzat nicaieri, desi nu ma cunostea nimeni pe acolo.

Dar nu numai in Maramures; in Moldova, prin Carpati, pe oriunde am umblat, am intalnit atatia oameni cumsecade. Pe cand eram la “Strungul” in Arad, am recitat multor colegi de lucru niste poezii satirico-politice, ce le compusesem. Daca vreunul m-ar fi denuntat, cu siguranta ca as fi infundat puscaria pe mai multi ani.

Voi mai nota ca in vizita mea in tara, in vara lui 1995, am stat patru zile la cabana Gentiana, din Retezat… Aparatul de filmat mi-a fost pe masa, in bucatarie, zi si noapte. Cabana era plina cu turisti tineri ROMANI, unii soseau altii plecau. Nu mi-a disparut nici-un dolar.Tot cu aceiasi vizita, parcurgand de la Aiud la Abrud, undeva pe dealurile Ponorului, am cerut la o casa un pahar cu apa, dar omul mi-a sugerat ca-i mai bun un pahar cu lapte, si femeia mi-a adus proaspat muls. Intrucat nu treceau masini pe acolo, s-au oferit sa ma gazduiasca peste noapte, dar am plecat la drum mai mult pentru frumusetea peisajului.

Sa mai spun ca am oprit o masina intre Campeni si Abrud – care m-a dus pana la Gurabarza? Ma luase un miner. La coborare, n-aveam bani potriviti. Se inoptase. A oprit in fata unui magazin, asteptandu-ma in strada. Imi lasasem sacosa cu aparatul de filmat si alte cele in masina lui. Omul putea s-o ia din loc, ca nici nu oprise motorul. In Deva, una de la casa de schimb a fugit dupa mine pe strada sa-mi dea restul de la o suta dolari, ca eu ma incurcasem.

In occidentul “civilizat”, daca bati la usa unuia cerand un pahar cu apa, acesta iti cere sa te legitimezi mai intai. Dar ai sanse sa-ti iasa omul in prag cu pistolul, ori sa sune dupa politie. Exceptii sunt desigur in toate partile lumii, dar marea majoritate a romanilor ,trecand peste toate adversitatile, au ramas oameni de omenie.”

FINIX – Arizona 26.12.1996

sursa

http://rodicabotan.blogspot.com

********************

Eu,ma trezesc si adorm cu gandul la locurile acelea unde am oameni pe care ii iubesc…e tara mea…

chiar mi-a spus sora mea cu vreo ora in urma ca ploua ,si era bucuroasa pentru pamantul din gradina care era uscat…eu parca auzeam si sunetul ploii…

-eu la toata lumea imi laud tara si neamul…asa simt eu…

CONTRASTE

Contraste

Sunt bucurii care-ntristeaza,

Sunt întristari ce fericesc,

Sunt zile fara de lumina

Si nopti adânci ce stralucesc.

Sunt adevaruri ce doboara

Si sunt minciuni care ridica,

Sunt împarati, atotputernici

Ce însa tremura de frica.

Sunt vieti ce-au stralucit în viata,

Dar când s-au stins parca n-au fost,

Palate care nu pot tine

Cât o cocioaba adapost.

Sunt oameni albi pe dinafara,

Dar negri în adâncul lor

Si negri în afara, negri,

Da-n ei de-un alb stralucitor.

Sunt dulciuri ce-amarasc ca fierea,

Dar si amaruri ce-ndulcesc

Sunt nedreptati care îndreapta,

Dreptati care nedreptatesc.

Sunt multe contradictii, multe:

Sunt uri adânci ce nasc iubiri,

Sunt suferinti ce-aduc lumina

Si fericiri nefericiri!…

VIRGIL CARIANOPOL 1974 Elegii si elegii

MAI MULTE…DESPRE SINGURATATE

INGURATATEA OMULUI

de  OMAR  KHAYYAM

Sa-ti faci putini prieteni.Din tine nu iesi.

Caci prea des falsitatea credinta ne-o infrange

Cand ti se-ntinde o mana,’nainte de -a o strange,

Gandeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.

Nadejdile,-ascunse sa-ti stea de lumea toata.

In zambet sa te ferici de toti semenii tai,

Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tanar fara prieteni mai vechi de doua zile,

Nu te-ngriji de cerul cu-naltele-i festile!

Putinul sa-ti ajunga,si zavorat in tine,

Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte

Neincetat sa-i cauti.Si fugi de tonti si rai.

Daca-ti va da otrava un intelept,s-o bei-

Si-arunca antidotul ,un prost de ti-l intinde.

Renume daca ai sa capeti,hulit vei fi de vulg.

Dar daca te vei tine departe de multime,

Uneltitor te-or crede.Cum,Doamne sa ma smulg,

Sa nu ma stie nimeni si sa nu stiu de nime?

Mai toarna-mi vinul rosu ca un obraz de fata.

Curatul sange scoate-l din gaturi de ulcioare.

Caci inafara cupe-i,Khayyam azi nu mai are

Macar un singur prieten cu inima curata.

Cel care are paine de astazi pana maine

Si-un strop de apa rece in ciobul sau frumos,

De ce-ar sluji pe-un altul ce-i este mai prejos?

De ce sa fie sclavul unui egal cu sine?

Cand zarile din suflet ni-s singura avere,

Pastreaza-le in taina,ascunde-le-n tacere.

Atat cat ti-s limpezi si vaz,si-auz,si grai-

Nici ochi si nici ureche,nici limba sa nu ai.

Nu stie nimeni taina ascunsa sus sau jos.

Si nici un ochi nu vede dincolo de cortina.

Straini suntem oriunde.Ni-i casa in tarana.

Bea-si termina-odata cu vorbe de prisos!

Tarzii acum mi-s anii.Iubirea pentru tine

Mi-a pus in mana cupa cu degetele-i fine.

Tu mi-ai ucis cainta si mintea ingereste.

-Dar timpul ,fara mila -si roza desfrunzeste…

Putina apa si putina paine

Si ochii tai in umbra parfumata.

N-a fost sultan mai fericit vreodata

Si nici un cersetor mai trist ca mine.

Atata duiosie la-nceput.De ce?

Atatea dulci alinturi si-atatea farmece

In ochi ,in glas,in gesturi-apoi.De ce?si-acum

De ce sunt toate ura,si lacrima,si fum?

Batran sunt,dar iubirea m-a prins iar in capcana.

Acum buzele tale imi sunt si vin si cana,

Mi-ai umilit mandria si biata ratiune,

Mi-ai sfasiat vestmantul cusut de-ntelepciune.

Tu vezi doar aparente.Un val ascunde firea.

Tu stii de mult aceasta.Dar inima ,firava,

Tot vrea sa mai iubeasca.Caci ni s-a dat iubirea

Asa cum unor plante le-a dat Alah otrava.

 (OMAR kHAYYAM-poet,matematician,filozof,si astronom persan n.18 mai1048AD-1131AD)

Newer entries »

%d blogeri au apreciat asta: