ZI COLORATĂ…

Cum primăvara de pe aici a început să se mişte un pic mai repede ,ca să nu pierd nimic din ce  ne oferă ,trebuie să îmi potrivesc paşii cu ai ei ,însă la sfîrşitul săptămînii trecute m-am simţit tare ciudat…cu dureri de cap,am avut probleme şi cu dormitul,chiar şi zgomotul apei de la robinet mi se părea greu de  suportat.Vreo două zile chiar am bolit şi nu am ieşit  să cutreier şi  să mă bucur de natură .Mi-a trecut prin cap că vrea să mă pălească astenia de primăvară aşa că a treia zi m-am echipat cu mănuşi şi foarfecă şi am plecat cu pas moale spre liziera pădurii după urzici, gîndindu-mă că doar verdeţurile şi vitamina D gratuită de la soarele de primăvară  mă mai pot pune pe picioare.Fiica mea a mers cu mine ca voia să aducem floricele din pădure şi să le plantăm la noi în grădină, ea fiind un mic grădinar entuziast în timpul liber.Cînd am ajuns acolo am fost dezamăgită de urzicile care între timp îmbătrîniseră … mi-am amintit că undeva citisem despre vechii japonezi că foloseau tulpinile bătrîne de urzici pentru a confecţiona scuturi pentru samurai,şi haine cred,ori mie îmi trebuiau urzici tinere,vîrfuri verzi pentru suc(scut  pentru boli)şi parcă îmi pierise zîmbetul.Am urcat sus şi ne-am aşezat pe stîncile albe unde am simţit că ne îmbrăţişează soarele cu lumina şi căldura sa şi ne-am umplut ochii de culorile floricelelor sălbatice în timp ce îmi ziceam că o baie de soare zilnică destinde trupul chircit din iarnă şi oferă apărare naturală organismului,desigur am uitat şi de urzici.Timpul a zburat repede …fluturi ,floricele,discuţii cu fiica mea despre visele ei  aşa că nici nu m-am mai gîndit la grijile zilnice ,chiar simţeam notele de primăvară bacoviene acolo cu noi,visam şi eu… La întoarcere, o cunoştinţă care locuieşte  în zona aceea ne-a invitat la ea,  am intrat să-i salutăm mama despre care  nu ştiam ca făcuse operaţie de calculi biliari(pietre la fiere).În curtea lor,sub măslini, era o adevărată invazie de urzici tinere care parcă pe mine mă aşteptau …după o cafea amară,ceai şi curmalephoto2516 pe care ni le-a oferit gazda şi urări de sănătate  pe care le-am adresat convalescentei ,cu elan şi zîmbet lărgit m-am apucat de tuns urzicile  despre care, zicea fata aceea că nu le folosesc din cauza gustului neplăcut .Eu am adaugat lamîie şi un măr pentru primul suc şi am găsit şi un site interesant cu reţete  unde bucătarul găteşte urzici cu garnitură de poezieUICA MIHAI

aşa că m-am pregătit pentru o cură de curăţenie în organismul meu…aşa  cum îi zice mama mea care şi-a creat un obicei de a face cură cu urzici în fiecare primăvară.Azi chiar am fost nevoită să iau un ibuprofen care are desigur şi reacţii adverse ca orice medicament,dar deja am unele urgenţe prin grădină şi am nevoie de cap normal …

Nu am gingaşii ghiocei decît în amintirile învelite de dor undeva prin cămăruţele sufletului meu,de aceea îi privesc cu drag  şi mă bucur de frumuseţea lor  la  Mihaela dacă tot nu cresc pe aici unde startul primăverii l-au dat anemonele, iar prin martie se pot vedea cîmpuri roşii de parcă pămîntul este îndrăgostit.Sînt mai multe culori de anemone dar predomină roşul. Pe la mine în grădină un singur butaş de trandafir a dat o floarela mine în grădină doar un butaş are o floare …dar înfloresc ele,noi să fim sănătoşi şi pace să fie!

„CE E VAL CA VALUL TRECE”…

Mihai Eminescu-romanian poetry

Mihai Eminescu

(născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/eveniment/8032-15-ianuarie-ziua-poetului-national-al-romanilor-ziua-culturii-nationale.html

GLOSSĂ

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă si socoate;

Nu spera si nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu ramîi la toate rece.

 

 

Multe trec pe dinainte,

In auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?…

Tu aşază-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Cînd cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

 

 

Nici încline a ei limbă

Recea cumpăn-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Purtînd masca fericirii,

Ce din moartea ei se naşte

Şi o clipă ţine poate,

Pentru cine o cunoaşte

Toate-s vechi şi nouă toate.

 

 

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul si pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău si ce e bine.

 

 

Viitorul şi trecutul

Sînt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe.

Tot ce-a fost ori o sa fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Tu te-ntreabă si socoate.

 

 

Căci aceloraşi mijloace

Se supun cîte există,

Si de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă.

Alte măşti, aceeasi piesă,

Alte guri, aceeasi gamă,

Amăgit atît de-adese

Nu spera şi nu ai teamă.

 

 

Nu spera cînd vezi mişeii

La izbînda făcînd punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte.

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dînşii să se plece,

Nu te prinde lor tovaraş:

Ce e val, ca valul trece.

 

 

Cu un cîntec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momeşte în vîrteje.

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

 

 

De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor masură?

Zică toţi ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

Tu rămîi la toate rece.

 

 

Tu rămîi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă:

Ce e val, ca valul trece,

Nu spera si nu ai teamă.

Tu te- ntreabă şi socoate

Ce e rau si ce e bine;

Toate-s vechi si nouă toate:

Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)

TENEBRELE INTERNETULUI

O sedinta la scoala fiicei mele …

problema nu e noua..

.Ministerul Tehnologiei si Comunicatiilor va lansa o campanie de protejare pentru copiii care utilizeaza internetul si care pot cadea cu usurinta victime pradatorilor online..

initiativa de a bloca site-urile pornografice…mijloacele de filtrare…

sunt implicati elevi,parinti,parteneri

Campania va ajuta la educarea copiilor,cum sa foloseasca internetul ,cum sa fie atenti…

va fi in cooperare cu UNICEF,agentii locale si internationale care lucreaza in domeniul protectiei copiilor si a drepturilor de familie si va fi numit „net sigur pentru copii”(a anuntat si Jordan Time)

Nu-mi imaginez cine sunt cei care vor sa santajeze copiii dar nici nu inteleg de ce si-ar posta poze nud copiii…si multe altele…

M-am tot gandit la chestia asta …din moment ce se porneste o campanie inseamna ca au fost victime intr-adevar…

M-am dat si eu la citit materiale despre internet,despre pericole…o alta fatza…

cred ca trebuie sa stim…

aici un material foarte interesant:despre internetul vizibil si invizibil

„Cum ar fi dacă ai afla că Internetul pe care îţi petreci zilnic timpul nu este decât o mică parte dintr-un întreg mult mai vast şi, în cea mai mare parte, mai întunecat? Cum ar fi dacă ceea ce credeai că ştii despre Internet se dovedeşte a fi doar o mică parte din ceea ce ESTE cu adevărat Internetul? Cum ar fi dacă ţi-aş spune că există un Internet “ascuns”, care cuprinde de câteva sute de ori mai multă informaţie brută decât Internetul “vizibil”? Păi… e adevărat. Există un astfel de Internet.”


http://ellun.es/2012/04/18/deep-web-tenebrele-internetului/

El Lunes

adica sa ne facem o idee…cam cat stim despre internet…

Nu stiu daca are sau nu fetze ascunse…cred ca trebuie sa avem noi parintii grija pe unde ne umbla online odraslele noastre …sa le explicam …

ca navigand pe net poti ajunge prin locuri unde chiar nu ai ce cauta…

Davis Sargeant

http://www.studlife.com/scene/2011/10/13/unearthing-the-deep-web/

http://www.familysafecomputers.org/predators.htm

Some Helpful Web Sites for More Information:
http://www.fbi.gov/publications/pguide/pguidee.htm
http://www.ic3.gov
http://www.missingkids.com
http://www.netsmartz.org
http://www.staysafe.org
http://www.isafe.org/

CALATORUL…

A strabatut 121 ooo km(73 ooo mile?)…si este considerat unul din cei mai mari calatori al  timpurilor.

Google il sarbatoreste azi…

IBN BATTUTA(ابن بطوطة)un marocan (berber)n.1304-1377(?)explorator,savant,judecator,expert in geografie,botanica si teologie islamica , a vizitat cea mai mare parte a lumii islamice inclusiv Africa de Nord , Cornul Africii , Africa de Vest , Europa de Sud şi Europa de Est si Vest, Orientul Mijlociu , Asia de Sud , Asia Centrală , Asia de Sud-Est şi China depasindu-l pe Marco Polo(n.1254-1324).

Calatoriile lui au durat aproape 30 de ani…dupa care a publicat cartea „Rihla„(الرحلة)… „The Travels„prin care a ramas cunoscut.Un crater de pe Luna ii poarta numele…in Dubai este Ibn Battuta Mall…mai multe Cinema-uri ii poarta numele…

***********

In timpurile noastre tot mai putin batem lumea in lung si lat la picior…avem tot felul de mijloace de transport,ce-i drept nu la toti accesibile… ca preturi…

Am fost candva intr-o expeditie care a insumat vreo 200 de km dar si vreo 20 de zile de mers…si credeam ca am strabatut o distanta …mare…

Mersul pe jos este un exercitiu fizic complet …

Mihai Ralea( 1896-1964) in cartea sa Note de calatorie, pe care o mai rasfoiesc din cand in cand ,ne spune:

…”A pleca,de cele mai multe ori,inseamna a reinvia.Viata noastra,profesionalizata implacabil de un mecanism zilnic,strangulata in toate veleitatile si pornirile ei de spontanietate,persecutate de un zeu al omogeneitatii care uraste relieful,variatia si surpriza,se scurge asemenea ei insesi,pe o curba de moarte si indobitocire fara liman posibil,in unitati de timp egale matematic,hotarate de ceasornic si de calendar…Ne ramane astfel calatoria ca suprema reinnoire:un fel de metempsihoza-paliativ.Fizionomia noastra prea fixata capata o linie in plus or in minus…calatoria ne mintuieste de multe ori.”Mihai Ralea

Asa ca ma gandesc si eu la calatorie…doar sa se incalzeasca timpul…

TRATAMENTE NATURISTE PENTRU DEGERATURI

Prof. univ. dr. Constantin Milică

Tratamente naturiste pentru degerături

Degerăturile sunt modificări locale şi generale ale ţesuturilor, produse sub acţiunea prelungită a temperaturilor excesiv de scăzute. Leziunile se produc mai frecvent la picioare, mâini, nas şi urechi, uneori destul de grave, în funcţie de intensitatea şi durata gerului.

Tinctura de gălbenele are efect cicatrizant în tratarea degeraturilor

În această perioadă cu temperaturi extrem de scăzute, considerăm utilă prezentarea unor tratamente naturiste, necesare în cazul în care, în urma expunerii prelungite la frig, suferiţi degerături. Frecvenţa degerăturilor este mai mare la persoanele care lucrează în frig (mai ales cu obiecte metalice), care stau mult în picioare fără mişcare, la cei care călătoresc.

Degerăturile se pot agrava prin complicaţii, cu reducerea vitezei de circulaţie a sângelui, arterite, mutilări de membre, incapacitate de funcţionare a picioarelor şi a mâinilor.

O practică empirică destul de des folosită şi astăzi constă în frecţia părţilor degerate cu zăpadă; o asemenea practică este contraindicată, deoarece poate accentua leziunile cutanate, ducând chiar la necrozarea lor. În drumul spre casă, victima va fi transportată bine învelită în blănuri sau pături groase, iar zonele degerate vor fi acoperite cu o blană sau o flanelă groasă în care timp se vor consuma numai băuturi calde şi dulci.

Pentru degerăturile uşoare se pot utiliza unele specii medicinale aplicate sub formă de băi locale, comprese sau cataplasme, fără a strânge cu un bandaj, care ar împiedica circulaţia sângelui.

Băile locale se fac cu infuzii sau decoct în care se ţin părţile degerate, cu repetare de trei ori pe zi, folosind:

– flori de gălbenele (15-20 g la 1 litru apă clocotită), pentru refacerea circulaţiei sângelui;

– scoarţă de stejar (25-30 fierte 15 minute într-un litru apă), cu acţiune astringentă, cicatrizantă şi dezinfectantă;

– muguri de plop negru (25-30 g la litru apă) cu proprietăţi antiseptice şi cicatrizante;

– rădăcini şi frunze de ţelină tăiate mărunt şi fierte 45 minute în 2 litri apă; în decoctul cald la 40 grade C se introduc părţile degerate de 3 ori pe zi, cu repetare timp de 3-5 zile, reîncălzind acelaşi decoct;

– rădăcini de obligeană (200 g macerate la rece timp de 10 ore în 5 litri apă şi apoi încălzire uşoară pentru îmbăierea locului afectat timp de 20 minute);

– fructe de castane sălbatice (20 bucăţi zdrobite şi fierte timp de o oră în 5 litri apă); zilnic se face o baie locală timp de 30 minute, cu repetare în 4-12 zile în funcţie de gravitatea degerăturii;

– amestec din sunătoare, muşeţel, gălbenele şi coada-calului (în părţi egale), din care se iau 3 linguri pentru prepararea unei infuzii în 3 litri de apă clocotită;

– cataplasme cu foi de varză murată, hrean ras amestecat cu miere de albine, ridichi rase, cartofi zdrobiţi, ceapă tăiată în felii, frunze proaspete de aloe şi un strat de miere de albine acoperit cu o pânză curată;

– tincturi pentru badijonarea zonelor afectate cu flori de gălbenele (20 g flori macerate 8 zile în 100 ml alcool 70%0 şi diluate apoi cu apă fiartă şi răcită (1 : 10).

– unguente folosite la două zile după băile locale şi comprese. Sunt eficiente alifiile de gălbenele şi propolis (de 3-4 ori pe zi) sau din fructe de vâsc (100 g zdrobite şi omogenizate în 100 g untură încălzită).

http://www.ziarullumina.ro

************

Raspuns pentru cineva care a cautat „tratament naturist pentru degeraturi”…

VINERI…

Am bombanit dis de dimineata cand am vazut ca iarasi ploua…totusi ,azi a fost mai cald iar ploaia marunta si deasa s-a oprit si a pornit din nou de cateva ori…am reusit  sa fac curat pe o alee laterala pavata unde  au cazut smochinele prea coapte dupa vantul de ieri si s-au strivit acolo…atunci mi-a venit ideea sa mai fac o portie de gem pentru clatite…L-am pus pe baiatul meu sa culeaga …a trebuit sa  astept sa se termine desenul animat  Shaun the  Sheep ca altfel nu a vrut…ba m-a mai si intrebat daca eu cand eram ca el ma ridicam de la desene cand eram strigata…nu am vrut sa-i lungesc urechile si sa-i spun ca vreau sa am  o vorba cu el atunci, ca aveam nevoie sa se urce in smochinul care era ud si inalt…m-am catarat si eu deseori dar  ma iritase faptul ca nu voia sa se dezlipeasca de televizor si de aceea am insistat…am si o stare de neliniste si am vrut sa am o zi plina ca sa nu mai am timp sa ma mai gandesc la altele.De fapt sunt ultimile  fructe de smochin pentru ca ele s-au copt prin rotatie…pana la urma au ajuns si in borcan.Reteta simpla de tot:

-ingrediente la kg

-1 kg de smochine

500-600g de zahar  -depinde cat sunt de dulci fructele

-o cana mare de apa

-suc de lamaie

Apa si zaharul le-am pus separat la fiert 10 minute dupa care le-am racit si le-am pus in oala cu fructele

Am spalat bine fructele ,le-am lasat sa se zbiceasca ,le-am taiat in bucati si am amestecat cu suc de lamaie si le-am lasat 20 de minute aproximativ pe foc mic sau depinde ce foc este.Se lasa sa se raceasca dupa care se pune in borcan de sticla si se inchide ermetic(se sterilizeaza in cuptor daca e cantitate mare).Baiatul meu este un mare iubitor de clatite umplute cu cat mai multa dulceata…zambea de cate ori venea in cate o „inspectie” prin bucatarie.Fiica mea a fost ocupata cu curatenia ,ca e  weekend …cu capul in dulap si sertare, acolo la „cotilit”…imi aminteste de mama mea careia ii seamana in astfel de trebi.

IMPORTANT DE STIUT

11 moduri de a lupta contra osteoporozei

Riscul de osteoporoza creste odata cu varsta, pe masura ce oasele se subtiaza in mod natural. Dupa 30 de ani, creste usor rata prin care oasele se dizolva si sunt absorbite de catre organism, in timp ce rata de reconstruire a osului scade. Deci, per total, se pierde o mica parte de os in fiecare an incepand cu varsta de 30 de ani.

Urmatorul prag este cel de 45 de ani, cand pierderea de masa osoasa se accelereaza deoarece femeile produc mai putin estrogen iar barbatii mai putin testosteron. Totusi, efectele anilor de degradare incep sa se faca simtite in jurul varstei de 60 de ani.

“Osteoporoza consta in pierderea de masa minerala osoasa si modificarea microarhitecturii osoase, osul devenind mai poros, mai fragil si mai predispus la fracturi prin traumatisme minime” explica dr. Anca Dragutescu, medic specialist in endocrinologie.

Daca o persoana dezvolta osteoporoza depinde de grosimea oaselor (densitatea osoasa), in tinerete, precum si de sanatatea, alimentatia, activitatea fizica de mai tarziu in viata. Factorii care cresc riscul de osteoporoza atat la barbati cat si femei includ:

Istoricul familial de osteoporoza. Daca unul dintre parinti sau un frate a fost diagnosticat cu osteoporoza ori a suferit fracturi in urma unui accident minor, exista mai multe sanse de a dezvolta osteoporoza.

Stilul de viata. Aici vorbim de:

Alcoolici. Consumul excesiv de alcool poate reduce formarea osoasa, in plus, creste riscul de accidentari.

Miscare insuficienta. Exercitiile intaresc sistemul osos, musculatura si pot imbunatati echilibrul, reducand astfel riscul de a cadea.

O dieta saraca in alimente care contin calciu si vitamina D.

Alti factori de risc pentru osteoporoza pot include:

A fi inactiv sau imobilizat la pat pentru perioade lungi de timp.

Tinerea de diete excesive sau a avea o tulburare de alimentatie, cum ar fi anorexia.

Femeile care au ajuns la menopauza au cel mai ridicat risc de osteoporoza din cauza scaderii nivelului de estrogen. Acesta protejeaza femeile de pierderile de masa osoasa. De asemenea, femeile care nu mai au perioade menstruale, fie pentru ca au probleme ovariene sau pentru ca ovarele le-au fost indepartate pe cale chirurgicala, pot avea, de asemenea, un nivel scazut de estrogen.

Masurile preventive reprezinta elementul cheie in lupta cu osteoporoza

“Osteoporoza nu are simptome, nu doare. Reprezinta doar un risc crescut de fractura. Problemele apar din momentul aparitiei unei fracturi. La nivelul coloanei vertebrale (tasarea vertebrala) duce la dureri cronice, reducerea mobilitatii, scadere in inaltime si aparitia cifozei (gibozitatii), cu impact major asupra calitatii vietii persoanei afectate. Lucrurile sunt si mai grave in cazul fracturii de sold, care se soldeaza nu numai cu dureri si imobilizare, dar poate prezenta un risc mare de deces prin complicatii, iar supravietuitorii se confrunta adesea cu restrangerea capacitatilor locomotorii, necesitand ajutor la mers permanent, dureri cronice (jumatate din pacienti mai au dureri la 6 luni dupa fractura), scaderea independentei, necesitatea modificarii dramatice a stilului de viata” explica dr. Anca Dragutescu pentru MedLive.ro.

Faceti miscare

Nu este niciodata prea devreme sa facem totul ca oasele sa se pastreze sanatoase in timp. Exercitiile raman una dintre cele mai eficiente metode de a lupta impotriva osteoporozei. Genul de miscare precum mersul pe jos, jogging-ul, urcatul scarilor, flotarile, dansul sau ridicarea de greutati, pastreaza oasele puternice si sanatoase, punandu-le la lucru alaturi de muschi, explica Health.com. Aerobicul si exercitiile de intindere sunt de asemenea binevenite macar de 2-3 ori pe saptamana, timp de 30 de minute. Evitati sa alergati pe distante lungi – este un sport care pune o presiune prea mare pe incheieturi, uzandu-le inainte de vreme.

Reduceti consumul de sare

Impactul sarii asupra osteoporozei este incert, dar pare sa fie o relatie intre aportul mare de sodiu si pierderea de masa osoasa, in special in cazul persoanelor cu tensiune arteriala crescuta. In general, sarea creste cantitatea de calciu eliminata prin urina si transpiratie, ce poate duce mai departe la pierderea de masa osoasa in cazul persoanelor cu deficit de calciu.

Atentie la sucurile acidulate

Un aport mare de cola – indiferent daca este decofeinizata, diet sau normala – a fost legata de un risc crescut al subtierii osului, conform unui studiu major din 2006. Nu este clar, cu toate acestea, daca sucul chiar produce pierderea de masa osoasa. Unii experti pun legatura pe seama faptului ca persoanele care beau mult suc acidulat tind sa consume mai putin lapte.

Multe sucuri acidulate, inclusiv diversele marci de cola, contin fosfor, un mineral de care avem nevoie. Dar aportul de fosfor trebuie sa fie echilibrat cu cel de calciu, altfel poate creste riscul de subtiere a oaselor. In plus, fata de fosfor, sustin autorii studiului din 2006, ingredientele din extractul de cola ar putea avea un efect daunator asupra sanatatii oaselor.

Cofeina in cantitati moderate

Este bine cunoscut faptul ca aceasta substanta, indiferent daca provine din ceai, cafea, ciocolata etc., interfereaza cu absorbtia calciului. Moderatia este cea mai indicata. Pentru cei care au nivel bun al calciului in organism, 300 de miligrame de cofeina pe zi (ceea ce reprezinta o ceasca de cafea sau doua cani de ceai) nu ar trebui sa le creeze probleme.

Nu fumati

“Le spun tuturor pacientilor mei sa renunte la fumat, pentru ca este groaznic pentru oase”, spune dr. Sabrina Strickland, chirurg specialist in ortopedie la Spitalul de Chirurgie Speciala, NewYork. Fumatul impiedica vindecarea fracturilor si reduce capacitatea organismului de a genera os, spune ea. “Cand te lasi de fumat, iti cresti instantaneu puterea oaselor si capacitatea de a te recupera dupa un accident”.

Grija la medicamentatie

Unele medicamente pot creste riscul de a face osteoporoza. Dintre principalii vinovati fac parte anti-inflamatoarele corticosteroizi, cum ar fi Prednisonul, care cauzeaza subtierea oaselor. Antidepresivele cunoscute ca inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei si Metotrexatul sunt, de asemenea, asociate cu osteoporoza.

Prilosec si Prevacid (folosite pentru a trata refluxul acid) schimba echilibrul pH-ului in stomac, care poate afecta la randul sau absorbitia calciului. Dr. Strickland spune ca aceasta este, de obicei, o problema care apare la utilizarea pe termen lung (adica mai mult de sapte ani) a acestor medicamente.

Alcool in limite

Consumul de pana la doua pahare pe zi pentru barbati si unul in cazul femeilor, poate ajuta chiar la prevenirea fracturilor. Depasirea, zi de zi, a acestei cantitati pe de o parte reduce absorbtia de calciu, pe de alta epuizeaza rezervele deja existente si, in plus, reduce nivelul de hormoni precum estrogenul, important pentru generarea osului. Dupa cum spuneam mai sus, excesul de alcool duce la cresterea riscului de caderi si loviri, in consecinta creste riscul de fracturi.

Aportul de calciu

Adultii au nevoie de 1.000 de miligrame de calciu zilnic, conform Institutului National de Sanatate al SUA. Iar recomandarea pentru femeile de peste 50 de ani si barbatii de peste 70 de ani ajunge pana la 1.200 de miligrame.

Majoritatea oamenilor, cu posibila exceptie a adolescentelor si a persoanele in varsta, obtin suficient calciu din dieta, potrivit unui raport al Institutului american de Medicina din 2010. Cei care au carente, pot apela la suplimente care sunt sigure atata timp cat se respecta doza recomandata si sunt luate impreuna cu vitamina D. De ce este importanta doza optima? Prea mult calciu poate creste riscul formarii de pietre la rinichi sau poate duce la alte probleme.

Vitamina D

Aceasta ajuta corpul sa absoarba, sa retina si sa foloseasca aportul de calciu. Lumina soarelui declanseaza producerea vitaminei D in organism, iar surse alimentare de vitamina D includ alimentele fortificate, cum ar fi laptele, sucul de portocale si cerealele pentru micul dejun.

In general, este greu de obtinut prea multa vitamina D, cu exceptia exagerarii cu suplimente, iar in asemenea caz pot fi afectati rinichii sau inima. Doza recomandata este de 600 de unitati internationale (UI) de zi pentru adulti si 800 UI pentru persoanele peste 70 de ani.

Bifosfonati pe cale orala

Bifosfonatii sunt medicamentele cele mai utilizate in tratarea osteoporozei, si includ Alendronatul, Risedronatul si Etidronatul. Aceste medicamente sunt destinate sa previna fracturile la nivelul coloanei vertebrale, soldurilor si incheieturilor, in randul persoanelor cu pierderea de masa osoasa anormala. Apelati la ele doar cu recomandarea medicului, mai ales ca aceste pastile trebuie luate pe stomacul gol, desi pot provoca arsuri la stomac si pot deranja stomacul. Abia dupa 30 pana la 60 de minute dupa administrare, in functie de medicament, pacientul poate manca.

Terapie cu hormoni

Femeile ar putea avea mereu oase puternice daca nu s-ar lovi de menopauza, considera dr. Strickland. Daca tratamentul cu hormoni (de obicei estrogen, luat ca atare sau in asociere cu progesteron) ar fi privit strict prin prisma rezistentei osoase, adauga ea, toata lumea l-ar urma. Totusi, trebuie privit in totalitatea sa. Astfel, terapia hormonala este rareori prescrisa unei femei cu exceptia cazului in care nu poate lua alte medicamente, deoarece aceasta poate creste riscul aparitiei cancerului de san si a bolilor de inima.

Autor: A.C.

sursa

http://medlive.hotnews.ro/osteoporoza.html

TOAMNA SI PRIMELE RACELI

S-a racit vremea pe la noi si iata si primele probleme la copii…nasul,gatul,tuse…raceala in toata regula…am rezultate dupa ce le-am dat ceaiuri de plante,miere de albine cu lamaie…am citit si niste articole,poate folosesc celor care au probleme ca si mine cu copiii in aceasta perioada:

„In medicina populara impotriva gripei se folosesc fructele de merisor, infuzia din frunze de merisor (o lingura de ta se pune intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 30 de minute, apoi se strecoara; se iau cite doua linguri de infuzie de patru-cinci ori pe zi). Merisorul se foloseste si amestecat cu frunze de fragi (in parti egale) – o lingura din acest amestec se pune intr-un pahar cu apa si se da in clocot. In acest decoct se adauga miere (dupa gust) si se bea fierbinte cite un pahar de trei-patru ori pe zi, in cazul racelii. In cazurile de gripa este recomandat usturoiul proaspat, cite doi-trei catei zilnic (de asemenea, usturoiul este recomandat si pentru profilaxie in cazurile de epidemie). In medicina populara, zmeura este folosita ca mijloc sudorific si pentru scaderea febrei in caz de gripa sau frisoane. Sucul de zmeura cu zahar este foarte recomandat in cazul febrei. Siropul de zmeura se adauga in mixturi pentru a le imbunatati gustul, se bea impotriva tusei, in afectiunile gitului si in pneumonii. Infuzia din zmeura uscata este recomandata in timpul racelii, al gripei (o lingura de fructe uscate se pune intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 20 de minute; se bea cite un pahar de infuzie fierbinte de doua ori pe zi). Zmeura intra si in componenta diferitelor amestecuri de te cu efecte sudorifice: se amesteca in parti egale zmeura si flori de tei; o lingura din acest amestec se pune intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 20 de minute, apoi se strecoara; se bea cite un pahar de infuzie fierbinte seara inainte de culcare. Un amestec de te foarte eficient este si urmatorul: zmeura, flori de tei, frunze de podbal, seminte de anason, scoarta de salcie (in cantitati egale); o lingura din acest amestec maruntit se pune intr-un pahar cu apa fierbinte, se lasa la infuzat 20 de minute, apoi se strecoara; se bea cite un pahar de infuzie fierbinte seara, in starile gripale ca mijloc sudorific. Se amesteca doua parti zmeura, doua parti frunze de podbal, o parte frunze de sovir o lingura din acest amestec se pune intr-un pahar de apa fierbinte, se lasa la infuzat 20 de minute, apoi se strecoara; se bea cite o jumatate de pahar de infuzie fierbinte de trei-patru ori pe zi in cazul racelilor ca mijloc sudorific si expectorant.

********************************

O data cu vremea rece si umeda apare si tusea, ca prin simptom al unei raceli ce este pe cale sa se instaleze daca nu se iau din timp masurile necesare de prevenire.

Aceasta boala este agasanta, suparatoare si chiar chinuitoare, dar in alt mod ajuta la indepartarea secretiilor de pe caile respiratorii, de aceea este recomandat a nu se apela imediat la produsele antitusive din farmacii, ci mai intii la produsele naturiste, astfel:

Ceaiuri:

cea mai buna este infuzia din frunze de patlagina: doua lingurite la o cana de apa fiarta, din care se consuma doua cani pe zi, cu lingurita;

Infuzie de plamadica: doua lingurite la o cana de apa fiarta, din care se consuma 2-3 cani pe zi;

Infuzie din muguri de pin: o lingurita de muguri de pin proaspeti sau uscati, la o cana de apa clocotita, din care se consuma 2-3 cani pe zi, indulcite cu miere de albine;

Infuzie de coada-soricelului: doua lingurite de flori la o cana cu apa clocotita, din care se consuma 2-3 cani pe zi. Daca tusea este uscata trebuie consumate multe lichide.

Infuzie de tei: 1-2 linguri de flori de tei, la o cana de apa fierbinte din care se consuma o jumatate de pahar din acest ceai, de trei ori pe zi, intre mese.

Cataplasme:

Foarte eficiente sint cele cu seminte de in si faina, in amestec de 1/3 la 2/3 apa, in care se fierbe totul pina se formeaza o pasta consistenta.

Se pune intr-un saculet de pinza care se aplica pe piept. Recomandate sint si frectiile cu ulei de ricin: doua linguri si ulei de terebentina, o lingura incalzita la un foc slab, apoi se frectioneaza bine pieptul, dupa care se acopera cu o patura groasa sau plapuma.

Inhalatii:

se pot face inhalatii cu musetel, levantica, cimbru, cimbrisor, izma, rozmarin, frunze si ramuri tinere de pin. Se amesteca in parti egale si se pun doua linguri din acest amestec la 1 litru de apa clocotita. Se tine capul acoperit cu un prosop deasupra vasului timp de 20 de minute, iar pentru a proteja pielea fetei se aplica inainte o crema grasa.

Inhalatiile cu uleiuri eterice sint de asemenea folosite, and o buna eficienta astfel: intr-un vas cu 2-3 litri de apa fierbinte se adauga 10 picaturi de ulei de lavanda, eucalipt, menta sau fenicul, apoi se fac inhalatii de 2-3 ori pe zi. Atentie, nu se vor folosi uleiuri la persoanele alergice.

Apiterapia:

o reteta indicata si cu bune rezultate este mierea cu lapte fiert. Se dizolva 50 g de miere zaharisita intr-o cana de lapte dulce fiert la care se adauga un galbenus de ou proaspat, apoi se bea cu inghitituri mici. In tratarea tusei mai este folositoare si tinctura de propolis, astfel: 60 g de propolis la 200 g alcool, din care se iau cite 15-30 picaturi de trei ori pe zi, inainte de mese.

Presopunctura:

se maseaza in sensul acelor de ceasornic cu degetul mare sau cu aratatorul punctul situat deasupra scobiturii sternului, timp de cinci minute. Se fac doua masaje pe zi timp de zece zile.

Dietoterapie:

In general sucurile de legume actioneaza rapid si eficient in caz de tuse. Inainte de masa de prinz trebuie consumat un amestec din suc de salata verde 50 ml si suc de usturoi 50 ml. Se mai poate folosi si urmatoarea reteta: suc de morcov 200 ml, suc de varza 50 ml, suc de gulii 50 ml si suc de telina 50 ml. Foarte indicat si cu bune rezultate in terapia acestei boli este si maceratul din 8-l0 smochine si 5-6 curmale, intr-un litru de apa sau lapte dulce timp de 8 ore. Se incalzeste apoi usor lichidul si se consuma impreuna cu fructele.

Tusea e un simptom ce nu trebuie tratat superficial, ci cu mare atentie. Se spune ca tusea indelungata nu prezinta nici un risc, dar nu este chiar asa usor de spus!!!

La copii, chiar o tuse usoara, dar care dureaza mai multe luni poate antrena dilatarea progresiva a bronhiilor, ceea ce conduce in cele din urma la aparitia insuficientei respiratorii. La adulti, tusea care persista mai mult timp fara un motiv aparent poate fi semnul unei boli grave, iar in ambele cazuri mentionate mai trebuie urgent consultat medicul de familie sau medicul specialist. Tusea mai poate fi si semnalul unei alergii, iar in astfel de cazuri tusea se declanseaza de indata ce se intra in contact cu alergenul in cauza cum ar fi: polen, praf, acarieni, parul animalelor, polenul de la flori, unele parfumuri si deodorante, produse chimice, detergenti, fulgi si puf de la pasari etc. Aceasta tuse nu este insotita de expectoratie aparind in schimb alte simptome neplacute, cum ar fi de exemplu curgerea nasului, respiratia dene dificila si zgomotoasa etc. In concluzie, atentie deosebita la aceasta afectiune si mai ales la tratamentul ei.”

sursa

http://www.medicultau.com

DIMINETI CU FERESTRE DESCHISE

M-am trezit fredonand… muzica folk…Buna dimineata zi noua!

„Am dormit o noapte intr-un pat de copii

Si-am visat cum rasar flori de foc pe campii

Iar prin ochi de parinti

Se-adunau lacrimi fierbinti

Se facea ca alerg fara noima pe-un drum

Si din stele curgeau mari fuioare de scrum

Iar Pamantul stingher

Nu-si gasea vadul zilei pe cer

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti cu sageti de cocori

Dimineti pentru viata si vise

Dimineti fara lacrimi in zori

Dimineti fara ganduri ucise

Dimineti fara dorul de nori

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti pentru oameni si flori

Am deschis fereastra dupa groaza din vis

Asteptand sa-ntalnesc balti de soare ucis

Dar sub cerul din zori

Am gasit pacea din flori

Si atunci din cosmar ochii mei s-au intors

Implorand fara glas timpul vietii netors

Sa nu-si treaca prin noi alt razboi

Sangeroasele ploi

Peste toti lumina se revarsa la fel

Cum sa poti deslusi cine-s eu, cine-i el?

Cand pe globul de vieti drumu-i sterp

Fara drumeti

Sa gasim, oameni buni, dupa noapte popas

Pentru cate iubiri in priviri ne-au ramas

Si-mpreuna sa vrem sa-mplinim

Cat destin mai avem.”

TIMPUL SMOCHINELOR

Au inceput sa se coaca smochinele;pana tarziu in toamna se coc mereu pe rand…eu am doar doi smochini  dar fructele lor ajung pentru toti care vor…se numeste TIN…de cateva zile il avem pe masa…

Smochinul este un copac din foioase(Ficus Carica)…el are diferite inaltimi…ai mei au 18 ani si 10 m inaltime…sunt si mai inalti si mai ramurosi depinde de zona si de soi.Se gasesc  in zona Marii Mediterane si Orientul Mijlociu,Iran,Pakistan,Nordul Indiei si in alte zone ale lumii cu climat similar  chiar si in Romania…Smochinul a fost una dintre primele plante cultivata de om…in Valea Iordanului s-au gasit urmele sale care dateaza din neolitic.Smochinele au fost  o sursa de hrana  pentru romani in trecerea lor pe aici…

-ele pot fi consumate proaspete,uscate sau se poate face din ele gem,dulceata sau peltea…

-contin mangan,magneziu,potasiu,vitamina K

-au un continut extraordinar de mare de calciu ,de aceea pe aici pe la noi ele sunt recomandate de medici pentru cei cu oase fragile,pentru climacteriu la femei.

-au efect laxativ

-recomandate pentru ulcer,gastrita..

Smochinul este amintit in Cartea Genezei in Biblie cand Adam si Eva s-au acoperit cu frunzele acestuia dupa ce au mancat din fructul interzis.De asemenea este in (Matei 21:18-22 şi Marcu 11:12-14, 19-21)cand Iisus a gasit in calea sa un smochin care nu avea fructe ci doar frunze si nu a putut sa isi potoleasca foamea si a blestemat smochinul…de aici si Pilda smochinului neroditor…

Nicolae Stainhardt spune:” Nefericitul smochin nu-i altul decât nestiutorul, proceduristul, legalistul, de sine statatorul, învârtosatul, formalistul fariseu care se socoteste aparat de termene si de strictetea prescriptiilor, care sie îsi ajunge si nu are nevoie de mila ori duh sfânt, care altadata se îndreptatea falindu-se ca da zeciuiala din chimen, izma si marar!”(din predica Timpul Smochinelor)

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: