CE MAI CITESC AZI…

Azi 8 sept.este Sfanta Marie Mica,Nasterea Maicii Domnului…sarbatoare…citesc mai mult decat in celelalte zile…

„Fantomele din ceata

de Nicolae Steinhardt

Vrem sa fim iertati, dar nu suntem dispusi sa iertam si noi. Vrem sa ni se acorde atentie si sa ne fie luate în consideratie toate drepturile, dorintele, de nu si capriciile, luam însa foarte grabit si împrastiat aminte la nevoile, doleantele si solicitarile celorlalti. Ceilalti! Ei ne apar undeva, departe, ca un soi de fantome pierdute în ceata. Ni se pare, de fapt, ca toti cei din jur au obligatii fata de noi, iar noi fata de nimeni, niciodata. Toate ni se cuvin, tot ce facem e bun si îndreptatit, numai noi avem, întotdeauna, dreptate. Nici cu gândul nu gândim ca s-ar putea sa nu avem întotdeauna dreptate. Nici cu gândul nu gândim ca s-ar putea sa fi gresit, sa fi napastuit sau insultat pe cineva; parca purtam, temeinic încrustata în tesuturile adânci ale sinei, o balanta cu talerul îndreptat în favoarea noastra, ca si acul busolei mereu îndreptat înspre miazanoapte. Echivalentul unui pacemaker menit nu a reglementa bataile inimii, ci a ne întari convingerea ca tot ceea ce facem este bun si infailibil.

Mai mult: pe toti cei care nu sunt aidoma noua ori nu fac toate cele întocmai ca noi îi socotim, fara sovaiala si din toata inima, nebuni. Adeverindu-se astfel vorba Sfântului Antonie cel Mare: va veni vremea când oamenii vor înnebuni: fiecare va crede ca toti ceilalti sunt nebuni. Vremea aceea a si venit sau mai bine zis a fost dintru început, omul purtând în sinea sa convingerea ca numai în el exista armonia, buna cuviinta, întelepciunea, ratiunea, dreptatea si ca el este modelul tuturor obiceiurilor, deprinderilor si gândurilor normale. Fiecare eu se considera etalonul impecabil al purtarilor fara gres: de la cele mai importante pâna la cele mai marunte. Nu manânca, nu bea, nu se spala, nu umbla, nu cugeta, nu crede, nu se exprima întocmai ca mine? E nebun, ce mai încoace si încolo; e nebun furios si vrednic de gheena. Fiecare eu se crede centrul lumii. Cel mai greu ne este a savârsi povata lui Hristos, a da viata imboldului capital: nu putem iesi din noi adica, nu suntem în stare a iesi din noi si a ne privi din afara. Si totusi cerinta aceasta e de neînlaturat si de neocolit: trebuie sa fim capabili de a ne privi pe noi însine din afara, a ne aprecia si a ne judeca pe noi însine asa cum neîntrerupt, necrutator, netulburati îi urmarim si îi judecam pe cei din jurul nostru.

Astrofizica a trecut, de-a lungul mileniilor, prin felurite faze: s-au succedat pe rând geocentrismul, heliocentrismul pâna ce, acum, începem a întelege ca pamântul nu-i decât o planeta de marime mijlocie într-un sistem solar periferic al unei oarecare galaxii, una printre numeroasele care alcatuiesc milioanele (pare-se) de roiuri apartinând portiunii de cosmos ce ne este, deocamdata, dat a cunoaste. Firea omeneasca e predispusa a fi chiar mai marginita decât heliocentrismul sau geocentrismul. Ne este congenital egocentrismul, a carui talmacire în limbaj vernacular ne-o da expresia vulgara, dar si exacta: a te crede buricul pamântului. Consecintele conceptiei acesteia sunt simple si logice: eu am toate drepturile, mie mi se cuvine totul, eu nu am nici un soi de obligatie fata de nimeni, eu nu sunt cu nimic dator nimanui; scurt spus: eu am numai drepturi iar ceilalti au fata de mine numai datorii. Epitalamul acesta luciferic, imnul acesta de sine statator al trufiei desantate e ritmat pe un singur si foarte scurt refren: eu, eu, eu . . .

Sfatul staruitor al Mântuitorului e cu totul diferit: a iesi din sine înseamna a ne privi cu ochi straini, din afara, obiectiv, la rece; înseamna capacitatea de a ne putea vedea si considera (fizic si axiologic) ca pe unul dintre cei foarte multi care ne înconjoara. Nu ne putem socoti iesiti din noi decât în momentul în care fiecare eu îsi va fi dat seama ca nu-i decât o biata oarecare vietate (asemanatoare celor vreo cinci miliarde de altele care si ele roiesc pe aceasta planeta) si va fi renuntat cu desavârsire a se socoti singur Stapânitor si Domn al ei.

De ne e specifica si ne uneste nediscriminatoriu o însusire, apoi este chiar aceasta atât de vivace tendinta a centrarii lumii si universului asupra-ne. Germanii o numesc cu un termen foarte potrivit: Ichhaftigkeit (autoindividualizare), deosebind în fiecare dintre noi neastâmparata vrere de a ne lua drept un Cezar, de a juca în tot locul si în orice împrejurare rolul de vedeta. Cezarism, vedetism. Daca însa izbutim sa ne asezam (si percepem) în adevarata noastra situatie de infima unitate a unui imens ansamblu de semeni, operam o schimbare de perspectiva de însemnatate majora: dam realitate si celorlalti, încetam de a-i înregistra ca pe o masa amorfa de fantasme pierdute în ceata, abur si clarobscur. Ceilalti devin atunci si ei o suma de individualitati, de persoane (cum, pe buna si sfânta dreptate, nu înceteaza filosofia personalista a ne numi), înzestrati si ei, ca si noi, cu aspiratii, pretentii, aidoma noua; care ne privesc si ei pe noi, din afara si necrutator, închipuindu-si, întocmai ca noi, ca au numai drepturi si deloc îndatoriri, asteptându-se din partea noastra la o totala conformare cu optica lor, cu mentalitatea si coordonatele lor psihice si simtitoare.

Pericopa evanghelica de la Matei 18, 23 35 chiar asa ne învata: a nu crede ca numai noi suntem vrednici de iertare, ca numai noi avem drepturi iar ceilalti numai datorii, vesnici datornici ai nostri cum se afla, tintuiti în aceasta stare mai abitir decât serbul de pamântul pe care de-a pururi va trebui sa-l lucreze. Ceata trebuie risipita, e de datoria noastra morala si crestineasca sa ne obisnuim a ne privi si judeca si cunoaste fara indulgenta si partinire, recunoscând si celorlalti statutul de fiinte slobode si egale în drepturi cu noi. Ceilalti (cum îi place lui J.P. Sartre a spune) nu sunt niste vagi concentrari ectoplasmice, niste fantome, niste numere ale lui Avogadro, ascultând doar de legile statisticii si numerelor mari: sunt la fel de reali ca si noi, le suntem datori nu mai putin decât ne sunt ei datori noua. Greu ne vine a cugeta si proceda astfel, dar nimic temeinic, curat si cinstit nu putem realiza câta vreme nu ne convingem ca nu numai eu sunt, ci si ei sunt, ca toti deopotriva ne bucuram de drepturi si suntem grevati de îndatoriri.

In mult citita carte a doctorului Moody, „Viata dupa viata”, sufletul omului în stare de moarte clinica este înfatisat ca iesind din trup si uitându-se din afara, de la oarecare înaltime, la trupul întins pe un pat ori pe o brancarda, în sala de reanimare a spitalului. Iata pilda pe care fara a mai astepta moartea clinica ar fi cum nu se poate mai bine sa o urmam, iata actiunea profund crestina de care se cade sa ne aratam capabili. In viata fiind, sa facem si noi ca pacientii doctorului Moody: sa iesim din noi si sa privim cu atentie, neamagire si asprime, întocmai ca pe un altul, la fel de strasnic, de nepartinitor si de nemilostivnic. Ne vom înfiora! Vor înceta visul dulce si înselator al autocompatimirii si multumirii de sine, demonicele impulsuri ale vointei de putere, nitzscheenele, adlerienele si lorentzienele noastre instincte de suprematie, imperialism si agresiune, se vor ridica de pe ochii nostri valurile egocentrismului care ne împiedica sa acordam realitate deplina si regim de egalitate celor care sunt din aceeasi plamada cu noi. Ne vom aduce aminte de înteleapta enuntare indiana tat tvam asi: si tu esti aceasta, ceilalti nu-s dintr-o alta specie, sunt în cel mai strict, mai biologic, mai stiintific înteles al termenilor fratii tai, congenerii tai…

Cercetându-ne, ispitindu-ne din afara, cu ochi nemitarnici (pe cât se poate, desigur, dar în orice caz nu cu îngaduinta ori si culpabila complezenta), vom fi, fiecare dintre noi, propriul nostru Judecator de Apoi, pregatindu-ne astfel în modul cel mai nimerit pentru adevarata si obsteasca Judecata din urma. Numai cântarindu-ne nepartinitor si necrutator, efectuând zilnic ori la intervale regulate o Judecata de Apoi personala, particulara, ne vom îndrepta si îmbunatati si înfatisa, cu sorti buni, cu sorti de a fi iertati si miluiti, Judecatorului celui drept. Câta vreme însa ne vom socoti centrul cercului ce ne înconjoara egalitar pe toti si nu vom întelege ca acel cerc pascalian îsi are centrul în fiecare fiinta salasluitoare într-însul, riscam sa auzim si noi: dati-l pe mâna chinuitorilor pâna ce-si va plati toata datoria. (Pâna semnificând vesnicia).

Daca ne închidem si ne ferecam în noi si ne acordam numai noua drepturi si ne scutim de orice datoriri, suntem pierduti si vrednici de pedeapsa menita egocentrismului: singuratatea absoluta. Caci în zadar si în pustiu vom striga: Eu, eu, eu…Chemarea aceasta disperata nimeni nu o va auzi si nimeni, asadar, nu-i va raspunde. Intru totul degeaba cere mila si ajutor însinguratul de buna voie, nemilosul împrumutator, strasnicul stiutor numai de lege si îndurare când îi iese în cale datornicul sau. Va pati ca Shylock, negutatorul din Venetia, eroul lui Shakespeare, creditorul care se amagise cu încrederea oarba în lege, pâna ce aceasta se întoarce asupra-i, învatându-l ca tot omul are nevoie de întelegere si îndurare. (Din partea lui Dumnezeu, din parte oamenilor). Va primi replica, de care se învrednicesc, dupa ce si-au ucis spre a-l jefui, fiul si fratele (pe care nu-l recunosc dupa o despartire de mai bine de treizeci de ani), mama si fiica în „Neîntelegerea” lui Albert Camus, din partea batrânului cu barba alba, de pe palierul etajului celui mai de sus al hanului lor (batrânul care de fapt simbolizeaza divinitatea): Nu! Un nu la fel de înghetat, distant, definitiv si îndârjit ca si flacarile reci ale iadului. Pilda celui care datora zece de talanti sa o primim ca pe o minunata povata divina si ca pe o stringenta lectie practica de purtare existentiala.

O data mai mult, prin textul de la Matei 18, 23 35, se adevereste ca Hristos ne-a propovaduit nu atât o noua religie, cât un nou mod de a trai, „a way of life” cum zic anglosaxonii, convinsi ca de o mai utila si pragmatica învatatura decât a lui Hristos, nu dam pe acest pamânt.

Sa iesim din noi, sa ne privim nepartinitor si necrutator din afara, sa risipim ceata din jur, sa ne privim nediscriminatoriu, sa parasim lumea fantomatica a egocentrismului spre a intra în realitate si în atât de elogiatul realism. Nu-i nevoie sa învatam realismul. El sta la baza propovaduirii lui Hristos! Crestinatatea iata realismul!”

sursa

http://www.parohie.ro

MAI MULTE DESPRE OCHII NOSTRI…

In „calatoriile” mele virtuale m-am intalnit cu un :

„Mesaj ”   de barboneli »

Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.

Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:

„Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.”

In alta zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost scoase ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:

„Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?”

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei, a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a scris o nota spunand:

„Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!”

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

******************************

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.”

*****************

Nu stiu cine este barboneli…

Ma intreb insa ,daca nu cumva suntem orbi cu totii asa cum se spune in Evanghelia Dupa Marcu 8.18

Ochi aveti si nu vedeti,urechi aveti si nu auziti,si nu va aduceti aminte.”

Tu, cititorule,ce parere ai?

VAL DE CALDURA…

A treia zi din valul de caldura…ieri…42 de grade(oficial)…aveai impresia ca iti este afectata gandirea…pe teava de apa rece curgea calda,adica fierbinte…vreo jumatate de zi nu s-a miscat nici o frunza…nici o adiere…doar furtunul cu apa mai racorea pe jos de unde parca ieseau aburi…o zi in care doar o galeata de inghetata a avut succes si apa racita in frigider…Pana a venit seara parca a fost o vesnicie…cu toate ca termometrul mai arata inca 38 de grade la ora 20,s-a racorit un pic…in aceste ore de caldura teribila in care ti se pare ca propriul tau corp a suferit cine stie ce modificari, iar senzatia de greata si de moleseala nu te-a parasit,cand inima iti bate „alene” si o urmaresti, ca poate are vreun gand sa  se opreasca, ca si asa ai probleme cu ea,singurul lucru pe care il poti face e sa te rogi…tarziu in noapte,copiii au adormit miscandu-se o vreme in paturile lor pana cand si-au gasit locul…era spre 3 dimineata…bine ca e vacanta…in cele 3 ore de somn zbuciumat m-am visat in desertul Atacama,acolo unde a nins…am citit…poezii,rugaciuni…m-am gandit…

de TRAIAN DORZ (1914-1989)

In trecerea grabita prin lume, catre veci,

Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzând,

Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricând!

Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lânga izvor,

Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!

Fa-ti timp pentru-adevaruri si adâncimi de vis,

Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!

Fa-ti timp, pe-un munte seara, stând singur, sa te rogi,

Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!

Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrâni,

Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru câini

In trecerea grabita prin lume catre veci,

Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,

Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!

Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,

Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!

Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,

Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!

Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa înveti,

Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!

Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plângi –

Comoara risipita a vietii n-o mai strângi!

ARTICOLUL CARE MI-A ATRAS ATENTIA…

Romanii au rupt echilibru in relatia munca-bani-timp liber.Este mai grav decit ne asteptam.Alerta maxima.

Wednesday, 06 July 2011 01:35

Am fost uimit, inmarmurit, siderat,ingrijorat si asa mai departe,in momentul cind ascultam ieri o emisiune in care oamenii erau intrebati daca sint multumiti cu veniturile pe care le realizeaza, daca ar simti nevoia de mai mult si care ar fi suma de echilibru si chiar de a pune citiva lei de-o parte pentru zilele mai rele.

Marea majoritate a interlocutorilor spuneau ca se descurca financiar, fie avind un al doilea

servici, fie lucrind la negru, dupa program. La intrebarea, cum ar vedea rezolvarea, marea majoritate au raspuns ca ar merge la un al doilea servici,dupa ce termina pe primul, dar nu gasesc decit sporadic, altii au raspuns ca ar lucra si dumnica pentru ceva bani in plus, altii se vaitau de ratele care sint indexate in euro, alti ca nu le ajung banii de mincare si unul dintre soti este in somaj sau nu lucreaza de mult timp. Un DEZASTRU de proportii !!

Cu ceva timp in urma, Warren Buffett, explica unul din principiile sale de succes atunci cind vine vorba de bani. Eu credeam ca el este omul care face bani, pentru ca este al doilea ca bogatie de pe planeta, dar am ajuns la concluzia ca nu este necesar sa ii faci ci sa ii si chibzuiesti,chiar daca esti foarte bogat ca in cazul lui.

El spunea ca unul dintre motivele pentru care ii ramin bani in buzunar este ca, atunci cind merge la cumparaturi in magazine, se uita la un lucru si constata ca ii place, se duce spre el si se opreste la o distanta mica de el. In acest moment, se intreaba daca achizitionarea de catre el a acestui obiect, care ii place, i-ar schimba viata. Se gindeste si constata ca viata lui ar decurge normal si fara acest obiect,chiar daca ii place.In final renunta sa il cumpere si ramine cu banii in buzunar, fara sa vada a doua zi nici o schimbare in viata lui.

Eu, as extinde sfera de actiune catre venituri, pentru ca asta este subiectul pe care trebuie sa il dezvolt vis a vis de Romania.

Ce ar fi daca, atunci cind decidem sa mergem la cel de-al doilea loc de munca pe zi,ca familisti,ne-am intreba noi insine despre utilitatea lui, ne-am intreba cit cistigam si daca suma aceea ne schimba viata. Ne-am intreba daca nu cumva faptul ca nu mergem la al doilea loc de munca, nu este un element care ne poate schimba viata in bine sau rau.

Dragii mei,lumea occidentala este macinata si distrusa social din cauza acestui fenomen, acestui flagel al muncii pentru nimic si cu efecte devastatoare in plan social.

Sa stam citeva minute inainte de a merge la cel de-al doilea loc de munca si sa ne gindim la ceea ce pierdem si ceea ce cistigam, sa ne gindim la ceea ce se intimpla cu copiii nostri si cum putem repara si cit ne poate costa un esec in viata lor, sa ne gindim ca esecul in masa la Bacalaureatul din Romania, se datoreaza acestei stari de lucruri din famiile romane,intr-o oarecare masura. Sa ne gindim ca am fost in situatia, in regimul trecut, sa mergem la munca simbata si injuram intreaga conducere de partid a Romaniei si pe multi altii, iar acum ne rugam pentru a muncii mai mult, pentru mai putin.

Fiecare leu sau euro pe care il cistigati in plus, isi are greutatea lui in echilibru social. Fiecare leu se regaseste in lipsa de educatie a copiilor, in lasarea la indemina lor sa aleaga ceea ce este bun in viata, lasarea lor la indemina sistemului capitalist, care ii aseaza in cadrul lui, acolo unde are nevoie si nu unde vor parintii.

Sa ne gindim ca legatura dintre soti si ca unitatea familiei trebuie intretinuta prin permanentul contact intre membri ei,acestia trebuie sa serveasca masa impreuna,sa discute, chiar sa se certe si sa ajunga la solutii, sa colaboreze, sa intrebe tinerii elevi cind au sedinta cu parintii si multe altele.

Romanu nu a fost si nu va fi niciodata occidentala,nu are cum sa fie.

Daca am merge mai departe cu logica lui Buffett, ar trebui sa ne intrebam inante de luarea deciziei de a merge la al doilea loc de munca, daca timpul se justifica, sa ne intrebam daca timpul petrecut acolo ne ofera satisfactiile ce duc la schimbari majore in viata si daca nu cumva orientarea sociala in familie a timpului, rezolva o problema a latinitatii poporului roman.

Aici in occident,multi romani care au emigrat, spun ca au facut-o pentru copiii lor, pentru ca ei sa duca o viata mai buna, sa fie mai siguri pe reusita lor.

Dupa care, aceasi parinti, pleaca la munca, inceraca sa realizeze din ce in ce mai mult pentru a da moral si personalitate copiilor in contact cu noua societate si in realitate pierd contactul cu proprii copii.Ce au realizat? Au muncit degeaba si au distrus familia, au dat taxe sulplimentare statului calitalist pentru liota celor care conduc si sfideaza bunul simt, pentru ca ei sa stea cu copiii lor si sa petreaca in acest timp, sa poata avea tot ce le trebuie.

Si atunci intrebarea firesca care razbate din acest proces controlat de altii si in care muti romani au intrat, este: cui ii foloseste aceasta decizie de a merge la al doilea servici?

Multi vor spune ca nu sint suficienti bani si pentru asta merg la al doilea servici.Eu cred ca romani trebuie sa lupte pentru privirea cu seriozitate a unui loc de munca si nu a doua sau trei.

Venitul minim lunar in Romania este de 143 de euro pe luna,o rusine de proportii, deci in jur de 0.89 de euro pe ora. In Luxemburg, salariu minim este peste 1700 de euro pe luna, deci pe ora ei cistiga minim 10,62 de euro.

Pai dragii mei, nu cumva trebuie sa discutam cu UE si sa ii intrebam, ce parere au de aceste rate ale salariilor minime,din moment ce noi trebuie sa cumparam totul din import la un euro pe care ei il controleaza?

Nu cumva trebuie ca sindicatele masluite, sa spuna acest lucru si sa creeze un scenariu cu un buget de familie subzistential, pentru a arata “fratilor” din UE cam pe unde sintem?

Cum poate suporta cheltuielile existentiale, un lucrator roman care aduce acasa 7,1 euro pe zi, la un salariu minim? Sa ne explice cei din UE !

Sa ne explice in acelasi timp,cum se face ca, la ei se ia in calcul bugetul de familie la construirea salariul minim pe ora al unui lucrator,iar la noi nici nu s epomeneste de asa ceva.

Numai daca romani vor cere aceste calcule, vor primi din partea UE, fie proiectele de realizare a unor produse care sa acopere necesarul unui individ sau al unei familii, fie se va renunta la Romania inainte de a ajunge in situatia Greciei, ceea ce este o varianta mult mai buna decit pastrarea unui echilbru total destabilizator si de natura sa aduca dupa el o generatie descurajata si descalificata.

O tara in care munca se poate compara cu nemunca, deci in care un lucrator face calculul cit cistiga daca merge la lucru opt ore pe zi, sau daca sta pe strada, este o societate terminata, care se indreapta spre un colaps de proportii.

Noi trebuie sa evitam acest lucru si prin aceste calcule sa fortam politicienii circari de la Bucuresti, sa se bata pentru tara sau sa piarda totul, trebuie sa ii impingem in sfera in care sa aduca in tara o reala productie, o industrie serioasa, un comert serios si multe ramuri economice ce pot garanta aceste venituri.

Nu trebuie sa mergem la al doilea loc de munca si sa pierdem familia in uralele capitaliste ale celor ce isi freaca miinile vazindu-ne permanent in fabrica cu sufertasul de mincare si livizi la fata.

Aceste gunoaie capitaliste care incurajeaza acest mod de viata al lucratorului, stiu ca dezbinarea familiei si alienerea sociala a individului le aduce un avantaj de moment major, stiu ca din moment ce divortul a devenit o practica curenta a societatii capitaliste, vor vinde doua case in loc de una, vor avea doua chirii in loc de una, vor avea doua consumuri in loc de unul, doua frigidere in loc de unul, doua cuptoare in loc de unul si asa mai departe, incercind sa sustina un complex economic si sa faca bani din nenorocirea omului care s-a spetit muncind si a venit in acesta tara si sistem pentru a traii mai bine.

Romanii din tara trebuie sa se informeze si le stau la dispozitie in acest sens, legat de caracterul distructiv al acestei atitudini, prin care lucratorii sint valorificati nemilos, sint tratati ca numere si de necazul lor se leaga bogatia si prosperitatea unora.

Romanii trebuie sa ceara si trebuie sa stie ce sa ceara si nu trebuie sa intre in jocul pervers al banilor murdari, care de fapt nu exista, dar care ii duc pe marginea prapastiei.

Relatia bani-munca-timp liber este una dintre cele mai importante iar prin echilibrarea acestei relatii,vom fi respectati si nu prin ruperea ei,chiar daca pe moment ni se da impresia ca sintem apreciati, este fals, asa cum este si sitemul capitalist.

Adrian Cosereanu

http://www.alternativaromaniei.com

VORBE FRUMOASE…

**Florile primaverii sunt visele iernii,povestite dimineata ,la micul dejun al ingerilor.(Khalil Gibran)

**Credinta este o oaza in inima,la care nu poate ajunge nicidata caravana gandirii.

**Dragostea,este singura floare care creste fara ajutorul anotimpurilor.

**Prietenul,este raspunsul dat nevoilor noastre.

**In mintea mea este iarna,dar in sufletul meu se afla o primavara permanenta.(Victor Hugo)

Cu acestea in gand, pornesc intr-o noua zi din viata…fie ca aceasta (si toate celelalte)sa fie o zi buna pentru mine si pentru tine LUME!

 

%d blogeri au apreciat asta: