NASTEREA DOMNULUI

Sinaxar 25 Decembrie

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, prăznuirea Naşterii celei după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Nasterea DomnuluiBunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

TROPARUL Naşterii Domnului:

„Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărita lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.”

CONDACUL Naşterii Domnului:

„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.”

Tot în această zi, pomenirea închinării magilor.

În vremurile de demult, era într-o ţară din Răsărit un prezicător numit Valaam, care a prezis multe şi a spus şi acestea: „Va răsări o stea din Iacob şi va zdrobi căpeteniile Moabului”. Prezicerea aceasta a fost lăsată moştenire celorlalţi prezicători şi ei au făcut-o cunoscută şi împăraţilor din Răsărit. Şi aşa a ajuns prezicerea şi la aceşti trei magi, care se uitau pe cer să vadă o astfel de stea. Ei, ca oameni învăţaţi şi cunoscători de stele, când au văzut pe cer că o stea nu merge ca celelalte stele de la răsărit la apus, ci de la miazănoapte la miazăzi, au cunoscut că această stea arată naşterea unui mare împărat. Şi au mers după stea până la Ierusalim şi au întrebat: „Unde este Împăratul iudeilor, Cel ce S-a născut, că am văzut steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui?”. Şi auzind împăratul Irod s-a tulburat. A chemat în ascuns pe magi şi le-a spus:

„Duceţi-vă şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veţi găsi, vestiţi-mă, ca să mă duc şi eu să mă închin Lui”. Spunea aceasta ca să afle unde este şi să-L omoare. Apoi a chemat pe cărturari şi i-a întrebat: „Unde spune Scriptura că Se va naşte Hristos?”. Ei i-au spus: „în Betleemul Iudeii!”. De la Irod magii au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în răsărit mergea înaintea lor şi a stat deasupra locului unde era Pruncul. Şi intrând au găsit pe Hristos Domnul. Au căzut în genunchi, I s-au închinat şi i-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie. La porunca îngerului nu s-au mai dus la Irod, ci s-au întors în ţara lor pe altă cale. Irod, văzând că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi a trimis oştile lui ca să omoare pe copiii din Betleem de la doi ani în jos. Pentru aceasta a fost trimis înger de la Dumnezeu şi a spus lui Iosif: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Lui şi fugi în Egipt„. Şi Iosif a făcut aşa. A luat Pruncul şi pe Mama Lui şi s-a dus în Egipt.

Tot în această zi, pomenirea păstorilor care au văzut pe Domnul.

Celui născut în peşteră slavă I se cuvine în vecii vecilor. Amin.

SFINTII ARHANGHELI MIHAIL SI GAVRI(I)L

Arhanghelii Mihail si Gavril sunt ocrotitorii oamenilor si calauze spre Rai

Creştinii ortodocsi sărbătoresc azi în 8 noiembrie soborul Arhanghelilor Mihail şi Gavriil. Cei doi îngeri sunt văzuţi ca ocrotori ai oamenilor şi călăuze ale sufletelor spre Rai. În tradiţia populară Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt consideraţi patroni ai oilor şi aducători ai ultimelor zile calde din an.

Arhanghelii Mihail şi Gavriil sunt conducătorii cetelor de îngeri, având aripi şi purtând săbii, ca simbol al biruinţei şi sunt calauze ale sufletelor în drumul acestora spre Rai, potrivit crestinortodox.ro.

Arhanghelul Gavriil a fost cel care le-a adus lui Ioachim şi Ana vestea despre naşterea Fecioarei Maria şi tot el a vestit Fecioarei că îl va naşte pe Hristos.

Arhanghelul Mihail este protectorul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli.El este cel dintâi dintre îngerii pazitori care s-a luptat cu îngerii lui Lucifer care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu.

Arhanghelul Mihail poartă, uneori, cheile Raiului, este un înfocat luptator împotriva diavolului şi veghează la capul bolnavilor, daca acestora le este sortit să moară, sau la picioarele lor, dacă le este hărăzit să mai trăiască. De multe ori îl întâlnim alăturându-se Sfântului Ilie, atunci când acesta tună şi trăsneste, sau orânduieşte singur grindina, cu tunul. El ţine şi ciuma în frâu.

În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail ca are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci cand aceştia le fură ( eclipse ). De asemenea, se spune ca are putere asupra soţiei lui Scaraotchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger, pe pământ, dintr-odată. Arhanghelul Mihail o ţine şi dă drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el.

Arhanghelii, în viziunea populară, asistă şi la judecata de apoi, sunt patroni ai casei, ard pacatele acumulate de patimile omeneşti fireşti şi purifică, prin post, conştiinţele.

În zonele muntoase, Arhanghelii sunt celebraţi şi ca patroni ai oilor, iar stăpânii acestor animale fac o turta mare din făină de porumb, numită „turta arieţilor” (arieţii fiind berbecii despărţiţi de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate. Aceasta turtă se aruncă în dimineata zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turta cade cu faţa în sus e semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerandu-se ca în primavară toate oile vor avea miei, iar dacă turta cade cu faţa în jos era mare supărare.

În satele şi târgurile bucovinene în fiecare an, în 8 noiembrie se fac pomeniri şi praznice pentru cei morţi, iar în biserici fiecare creştin aprinde câte o lumânare că să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

„Vara Arhanghelilor” ţine o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli şi Crăciun trebuie neapărat să mai fie trei-patru zile senine şi călduroase numite „vara iernii”.

De ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil fiecare om trebuie să aprindă o lumânare, care îi va fi „lumina de veci” în lumea de dincolo. Tradiţia spune că trebuie să se aprindă lumânări atât pentru oamenii în viaţă, cât şi pentru cei dispăruţi fără lumânare.

Peste 1.300.000 de români îşi sărbătoresc onomastica pe 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

sursa

http://www.realitatea.net

**************

LA MULTI ANI CELOR CE POARTA  ACESTE NUME !

FERICIRILE

Astazi am discutat cu cineva despre religie…i-am citit despre Porunci,Fericiri…o trec doar pe a Va …

„Fericirea a V-a: “Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”Care este a cincea fericire si ce inteles are?

“Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui” (Matei 5, 7). Milostenia sau indurarea crestina izvoraste din iubirea de Dumnezeu si de aproapele si se arata prin ajutorarea materiala si morala a semenilor nostri aflati in nevoie. Mantuitorul, Care este modelul desavarsit al milosteniei (Matei 11, 32; Marcu 8, 2), ne-a aratat ca la judecata de apoi faptele indurarii trupesti si sufletesti sunt acelea care ne vor deschide portile fericirii vesnice (Matei 25, 34-40). Dar, «chipurile de a milui – cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur – sunt felurite si porunca aceasta este intinsa»654 (Cuvantul XV la Matei, Migne, P. G., LVII, col. 227).

Care sunt faptele milosteniei trupesti?

Faptele milosteniei trupesti sunt in numar de sapte, si anume:

1) Hranirea celui flamand, care, din pricina saraciei si neputintei, nu se poate hrani prin munca proprie.

2) Adaparea celui insetat, care, din lipsa sau slabiciune, nu-si poate alina setea;

3) Imbracarea celui gol, adica a celui care, din cauza lipsei, nu are haine pentru acoperirea trupului;

4) Cercetarea celor in necazuri si nevoi, pentru ajutorarea lor;

5) Cercetarea celor bolnavi. Aceasta porunca se implineste mai intai prin cuvintele mangaietoare si compatimitoare; al doilea, sfatuindu-i sa sufere cu rabdare nenorocirea, fara cartire, ci cu binecuvantare, si facandu-i sa inteleaga ca suferinta este ingaduita spre incercare, intarire si ispasire; al treilea, indemnandu-i si ajutandu-i sa se spovedeasca si sa se impartaseasca si sa primeasca Taina Sfantului Maslu; al patrulea, invatandu-i sa nu cada in credinta desarta a celor ce voiesc sa-si castige sanatatea cu farmece si felurite inselaciuni diavolesti, ci sa-si puna increderea si nadejdea numai in mila lui Dumnezeu si in leacurile sfatuite de medici. Iar cand acesti bolnavi sunt lipsiti sau fara ajutorare, sa-i ajutam cu tot ce au nevoie: bani, medicamente, priveghere si altele.

6) Gazduirea calatorilor, mai ales a bolnavilor si a celor lipsiti de mijloace materiale, facand aceasta cu bucurie;

7) Ingroparea saracilor si a celor pe care nu are cine sa-i ingroape, daruind cele trebuitoare pentru inmormantarea lor crestineasca.

Daca moare o ruda sau un prieten, aceasta datorie se implineste prin petrecerea mortului pana la groapa, cu rugaciuni si acte de milostenie pentru sufletul raposatului si cuvinte de mangaiere pentru cei ramasi in viata. Neindeplinirea acestor fapte fata de semeni inchide portile fericirii ceresti si aduce osanda vesnica (Matei 25, 41-46).

Care sunt faptele milosteniei sufletesti?

Faptele milosteniei sau indurarii sufletesti sunt tot in numar de sapte, si anume:

1) Intoarcerea celor rataciti la calea adevarului si a celor pacatosi la calea virtutii, dar cu duhul blandetii si al intelepciunii, spre a-i feri atat de pacatul deznadejdii cat si de cel al prea marii increderi in indurarea lui Dumnezeu.

Insemnatatea acestei fapte o arata Sfantul Apostol Iacov, cand zice: “Fratii mei, daca vreunul va rataci de la adevar si-l va intoarce cineva, sa stie ca cel ce a intors pe pacatos de la ratacirea caii lui isi va mantui sufletul din moarte si va acoperi multime de pacate” (Iacov 5, 19-20).

2) invatarea celor nestiutori si nepriceputi (Fapte 8, 31; Tit 2, 4-7);

3) Sfatuirea celor ce au trebuinta de sfat (I Tes. 5, 11-15). Trebuinta de sfat bun si dat la vreme au cei cu o viata pacatoasa, cei in nevoie si stramtorare, sau cei a caror viata si cinste sunt in primejdie.

4) Rugaciunea catre Dumnezeu pentru aproapele nostru (Iacov 5, 16; Filip. 1, 19; Col. 4, 3).

5) Mangaierea celor intristati (I Tes. 5,14), din pricina bolilor, a pacatelor sau a nenorocirilor de tot felul;

6) Nerazbunarea pentru raul facut de altii, ci rasplatirea raului cu binele (Matei 5, 44-48; Rom. 12, 19-21);

7) Iertarea greselilor savarsite de altii fata de noi insine, nu numai o data, ci “de saptezeci de ori cate sapte”, cum spune Mantuitorul (Matei 18, 22).

Cum trebuie savarsite aceste fapte ale milosteniei?

Spre a fi mai bine placute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie, mai intai, sa fie izvorate din iubire sincera fata de Dumnezeu si de aproapele. Femeia vaduva care a daruit la templu doi banuti, singurii pe care-i mai avea, trece mult inaintea bogatilor care puneau sume mari in cutia templului, dar numai de ochii lumii (Marcu 12, 42-44). Darul facut aproapelui, cuvintele de mangaiere si impacare care ies dintr-o inima lipsita de iubire, nu pot avea o buna inraurire, precum spune aceasta, minunat, Sfantul Apostol Pavel: “De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator… Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste” (I Cor. 13, 1, 3).

In al doilea rand, faptele milosteniei nu trebuie facute din interes, spre a fi vazute si rasplatite de oameni (Matei 6, 2-4). In al treilea rand, ele trebuie facute oricarui om aflat in nevoie, fara nici o deosebire (Luca 10, 36-37). In al patrulea rand, trebuie sa daruim aproapelui nostru ajutorul de care are adevarata nevoie, potrivind ajutorul dupa trebuintele lui. Asa, de pilda, nu vom da unui lenes de mancare, caci, cum porunceste Sfantul Apostol Pavel: “daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance” (II Tes. 3,10). Totusi si fata de cei lenesi avem datorii de milostenie, dar cautand sa patrundem in acea latura a sufletului lor care sa-i vindece de lene.

Ce rasplata fagaduieste Dumnezeu celor milostivi?

Dumnezeu ii va milui, adica le va ierta pacatele, la judecata de apoi, caci, precum spune Sfantul Apostol Iacov: “Judecata este fara mila pentru cel care n-a facut mila. Si mila biruieste in fata judecatii” (Iacov 2, 13); sau, cum zice Sfantul Apostol Petru: “dragostea acopera multime de pacate” (Petru 4, 8). Ca virtutea milosteniei este cat se poate de pretuita, se vede lamurit din cuvintele Mantuitorului despre judecata de apoi, in care milostenia este aceea pentru care vom fi mai ales rasplatiti (Matei 25, 32-46).”

sursa

http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro/?p=986#more-986

-le gasiti aici pe toate ,frumos explicate…

******************

-persoana este de alta religie dar tot ceea ce i-am citit cunostea foarte bine ( exceptand  unele denumiri crestine)

-daca Poruncile sunt la fel,Fericirile de asemenea,Faptele milosteniei trupesti si Faptele milosteniei sufletesti , inseamna ca avem multe puncte comune  …caut niste raspunsuri…

PREGATIRI…

Forfota mare in aceste zile…duminica ,aici oamenii au sarbatoare,denumita Sarbatoarea Sacrificiului, pe care toti musulmanii din lume o sarbatoresc …amintind de Ibrahim(Avraam) care a vrut sa-si sacrifice fiul(Ismail)ca un act de supunere fata de Dumnezeu … dar care nu a lasat ca acesta sa fie jertfit si l-a inlocuit cu un berbec pentru sacrificiu…

-De Eid, animalul care se taie,fie capra,oaie etc, trebuie sa fie de calitate , sa aiba o anumita varsta si se imparte la taiere in trei parti:

-pentru familie se pastreaza o treime

-o alta treime se da la rude ,prieteni si vecini

-ultima treime se da la saraci si nevoiasi

Eid al Adha sau Id al Kabir este si punctul culminant al pelerinajului la Meeca…Haj((حج))

Oamenii se imbraca in aceste zile cu cele mai bune haine pe care le au ,asta,daca nu au posibilitatea sa isi cumpere unele noi si se duc la moschei si se roaga.Se spune ca in zilele de Sarbatoare a Sacrificiului  orice sarac trebuie sa aiba o masa cu carne, asa ca multi din cei care isi permitfac acte de caritate… distribuie la moschei carne sau prin zonele sarace,dau bani la copii.Atmosfera este una de bucurie…musulmanii isi invita vecinii nemusulmani la masa si la festivitatea lor de Eid.

*************

Maine 5 noiembrie la noi se sarbatoresc” Mosii de Toamna”-pomenirea celor adormiti,asa ca si eu pregatesc de o pomana…afara ploua,e rece…e primul plans al toamnei…

Religious Harmony in Jordan

Pe aici unde procentul de crestini este foarte mic exista biserici destul de multe…catolice,crestine copte,greco-orthodoxe,bizantine,lutherana,presbyteriana,pentecost…moschei…doar sa te duci sa te rogi…ma gandesc si eu in felul meu de ce sunt atatea probleme in lume legate de religie daca Dumnezeu este pentru noi toti…UNIC?

sursa

youtube

SCHIMBAREA LA FATA(PROBEJENIA)

Predica la Praznicul Schimbarii la Fata

„Doamne, bine este sa fim noi aici” (Matei 17, 4)

In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine – Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.

Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om – un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.

Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti – „Matei, Marcu si Luca – faptele s-au petrecut asa: Iisus venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il asteptau in Ierusalim.

Ajungand in dreptul muntelui Tabor, a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine numai trei dintre dansii: pe Petru, Iacob si Ioan – ucenicii cei mai de nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din gradina Ghetsimani. Ceilalti Apostoli raman la poalele muntelui, iar El impreuna cu cei trei urca pe munte, ca sa se roage.

Si, pe cand se ruga El, Apostolii ingreunati de somn tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada – cum nu se poate nimic inalbi asa pe pamant. Lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii Prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus: „Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una si lui Ilie una” (Matei 17, 4) – nedandu-si seama de ceea ce spunea. Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize – un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L” (Matei 17, 5). De spaima, ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis: „Sculati-va, si nu va temeti” (Matei 17, 7). Cand au ridicat ochii, nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti. Asa ne este infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a Mantuitorului.

Dar ne putem intreba:

– Ce inteles are acest eveniment pentru Sfintii Apostoli si pentru noi?

– Ce vrea Mantuitorul sa ne spuna noua, celor de astazi, prin acest eveniment?

De la inceput trebuie sa spunem ca Praznicul de astazi este mai intai de toate Praznicul luminii.

Lumina e Fata Domnului Iisus – luminand ca lumina soarelui; lumina sunt vesmintele Lui – ca stralucirea orbitoare a zapezii; lumina e insusi norul care-i invaluie pe toti – o lumina atat de neobisnuita, ca-i umple de fiori de spaima pe Apostoli, incat, de frica, ei cad cu fata la pamant.

Ce fel de lumina este aceasta? Lumina obisnuita, fizica? Sfantul Grigorie Palama si alti Sfinti Parinti ai Bisericii ne spun ca aceasta lumina este lumina cea neapropiata in care locuieste Dumnezeu. Este lumina in care Se imbraca El ca intr-un vesmant. Este lumina dragostei ceresti, este lumina slavei dumnezeiesti. Aceasta lumina a Schimbarii la Fata a Mantuitorului ii venea Lui nu dinafara, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit aceasta lumina in El insusi, dar, din iubire pentru noi, in timpul vietii Sale pamantesti Mantuitorul isi ascunde firea dumnezeiasca sub valul unui trup omenesc obisnuit. El o impiedica inadins sa se reverse in afara, pentru ca o astfel de lumina neintrerupta, care facea sa straluceasca fata si intreaga Persoana a Mantuitorului, ar fi orbit pe contemporanii Sai si ei nu s-ar fi putut apropia de El.

La Schimbarea la Fata insa, Mantuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiesti sa se reverse in toata stralucirea ei asupra Persoanei Sale. Inca o data trebuie spus ca lumina Mantuitorului de pe Tabor nu era o lumina de imprumut, venind din afara ci, dimpotriva, era o izbucnire ca de fulger din acea nemasurata dumnezeire pe care Mantuitorul o poseda integral si o tinea ascunsa. Acea minunata lumina facu pe Sfantul Apostol Petru sa spuna: „Doamne, bine este noua sa fim aici”.

Pentru asemenea motive Schimbarea la Fata este considerata de crestinatate ca Praznicul luminii dumnezeiesti, revarsata in mod vizibil asupra lumii noastre pamantesti.

Ne intrebam iarasi: De ce aceasta manifestare din partea Mantuitorului?

Fireste, nu putem sti totul, dar din Sfintele Evanghelii aflam ca Schimbarea la Fata, ca timp, nu era departe de Patima, de Crucea si Moartea Mantuitorului pe Golgota. Stiind Domnul cele ce aveau sa se intample in Ghetsimani si pe Golgota si cunoscand omeneasca slabiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, si prin ei, celorlalti, dovada clara ca El nu era numai om adevarat, ci si Dumnezeu adevarat.

Astfel, prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea sa le arate ca moartea Sa pe Cruce nu avea sa fie un final tragic, ci o cale spre inviere, ca Patima Lui era de fapt o Patima de buna voie si liber consimtita, din iubire pentru mantuirea oamenilor.

Stralucirea Fetei Mantuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a depasi marea incercare ce avea sa vina asupra Apostolilor. De fapt, de stralucirea acestui chip al Mantuitorului isi va aminti Petru dupa lepadarea de Hristos si va plange cu amar. De stralucirea acestui chip isi va fi adus aminte si Apostolul Ioan in credinciosia si statornicia lui neabatuta, cand I-a urmat lui Hristos pana la picioarele Crucii.

Lumina fetei Domnului aratata pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al Mantuitorului, inviat si preamarit – chip care avea sa-l cucereasca si pe Pavel cand se afla pe drumul Damascului, transformandu-l total, din cumplit prigonitor, in cel mai renumit Apostol.

In sfarsit, chipul ce a stralucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care vom invia noi insine in ziua invierii de obste, pe chipul Mantuitorului aveau sa se indragosteasca de-a lungul istoriei toti purtatorii de Dumnezeu, parinti si frati din lume si din manastiri.

O ultima intrebare: Ce doreste Mantuitorul oare sa ne spuna celor de azi prin Schimbarea Lui la Fata?

In Scriptura, intervalul de timp de la invierea Mantuitorului si pana la Venirea din nou a Domnului in slava, la sfarsitul istoriei, este exact intervalul de timp in care traim noi, si este prezentat ca o perioada de transformare, de necontenita innoire a omului, a vietii si a lumii, prin slujirea dragostei fara margini intre oameni si prin energiile Duhului datator-de-viata.

In toata aceasta perioada, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel inviat si preamarit, in numele Dumnezeirii intregi lucreaza necontenit in oameni si in lume, respectand dumnezeieste toata libertatea fapturilor Sale. Prin forta energiilor Duhului Sau, Iisus Hristos cel inviat si de-a pururea viu iradiaza necontenit pretutindeni, strabate, purifica si transforma, pe nesimtite parca, oameni si lucruri, tot ce exista, toata creatia Lui.

El vrea sa fie impreuna cu noi, prezent si activ in toate: „Iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20) – ne asigura El si adauga: „Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Pentru El nu sunt porti inchise. Hristos poate patrunde peste tot, deci si in noi. Dar pentru ca respecta libertatea fiecaruia, asteapta ca noi insine sa ne limpezim si sa-I facem loc in viata noastra, in familia noastra, in societatea noastra.

Praznicul de astazi tocmai la aceasta ne cheama pe fiecare dintre noi: la o schimbare launtrica, la limpezire, la iluminare,la conformarea vietii noastre la voia cea sfanta a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele si fericirea noastra, a tuturor oamenilor.

Insusi cuvantul dumnezeiesc, care a rasunat astazi pe Tabor, la aceasta ne cheama, zicand: „Acesta este Fiul meu Cel iubit… pe Acesta sa-L ascultati” (Matei 17, 5). E ca si cum Dumnezeu-Tatal ne-ar zice: „Schimbati-va la fata din adanc, toti si toate, dupa exemplul Fiului Meu. Fiti blanzi si smeriti cu inima, ca El. Fiti ingaduitori unii cu altii, nu va urati si nu va dispretuiti unii pe altii, ci traiti in pace, in buna intelegere si in dragoste unii cu altii, ca niste frati buni, ca niste adevarati copii ai Mei, va zic Eu, Tatal vostru. Iubiti-va unii pe altii, iubiti-va cu fapta si cu adevarul, asa cum v-a invatat El, spre binele si fericirea voastra”.

Ascultandu-L pe El si Implinindu-I porunca dragostei, va straluci si peste noi lumina cea pururea fiitoare a Fetei Lui. Sa nu uitam, frati crestini, ca Schimbarea la Fata a Mantuitorului incepe pe cand El se ruga. Si schimbarea noastra launtrica trebuie sa inceapa tot cu rugaciunea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru ca singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne putem schimba.

De aceea, sa nu incetam a ne ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Puterilor ceresti, sa ne lumineze mintea, inima si viata cu lumina adevarului si a dragostei Dumnezeului nostru, ca sa putem birui si schimba tot ce-i rau in noi si in viata noastra de oameni, ca si in noi sa straluceasca lumina cea mai presus de orice lumina a faptelor bune, spre binele si spre bucuria semenilor nostri si spre slava Dumnezeului nostru. Amin!

Parintele Sofian Boghiu

sursa

http://www.crestinortodox.ro

ASTAZI CITESC…

Din revista cultural-creştină Glas Comun (www.glascomun.info)

AFORISME DESPRE SENECTUTE

de Cezarina Adamescu | Iunie 18, 2011

*Rugăciunea: un pod de flori între spirite.

*Trăieşte aşa cum te rogi: cu smerenie, cu blândeţe, cu ardoare. Şi nu te

ruga aşa cum trăieşti: în grabă, cu egoism, cu trufie.

*Ochii nu pot fi înneguraţi când inima e doldora de lumină.

*Negura de pe ochi se transformă în zgură pe suflet.

*Drumul sfinţeniei nu admite…popasuri.

*Alcătuieşte-ţi cu minuţie un program de sfinţenie: meditează în linişte,

elimină tot ce te-ar putea distrage de la contemplarea misterelor.

Deschide-ţi inima către Dumnezeu, fii disponibil la lucrarea Duhului în

tine.

*Minunile nu se pot dobândi niciodată cu bani.

*Adevărata minune: dintr-un izvor secătuit să faci să ţâşnească râuri de

apă vie!

*Edificarea semenilor trebuie să înceapă cu edificarea de sine.

*Grea povară; să te simţi înstrăinat până şi de tine însuţi.

*Nu poţi clădi pe un teren mişcător, mlăştinos, plin de buruieni

otrăvitoare. Să facem întâi curăţenie împrejur, apoi înlăuntrul nostru, la

urmă să adăugăm cu smerenie prima piatră la edificiu.

*Şi dacă în clipa următoare va trebui să pleci în marea călătorie şi

Dumnezeu la judecată ţi-ar spune, aşa cum şi tu spui deseori: Te iert, dar

nu pot să uit niciodată ce mi-ai făcut?

*Cum poţi fi inuman când aparţii umanităţii?

*Valoarea unui om nu poate fi socotită în arginţi.

*Nimeni nu mai are destui bani pentru a-şi cumpăra…nemurirea.

*Chiar şi cele mai înalte culmi ale progresului nu pot garanta fericirea

omului pe pământ.

*Ce absurd! A-ţi cumpăra fericirea la kilogram, la metru sau la litru!

Daţi-mi, vă rog, o litră de bucurie. Un centimetru de linişte. Un metru de

pace. Nu doresc decât atât: un plus de tandreţe.

*”A-ţi pierde timpul” cu Dumnezeu, iată ce înseamnă a-ţi câştiga

veşnicia…

*Valoarea unui lucru izvorăşte din lumina pe care o împrăştie în jur,

făcând să-ţi domnească în inimă bucuria adevărată.

*Nu tot ceea ce ignoră alţii este fără preţ…

*În străinătate constaţi că sufletul îţi hălăduieşte undeva pe acasă.

*Ia-ţi mâinile de pe sufletul meu!

*Fii fără teamă. Nimeni nu-ţi poate smulge pământul de sub genunchi.

*Sănătatea trupului şi a minţii nu înseamnă absenţa maladiilor, dar

prezenţa Duhului care ajută în depăşirea oricăror încercări.

*A învinge boala înseamnă, de fapt, a o putea ţine sub control.

*Binecuvântează-mi, Doamne, această suferinţă!

*A te deprinde cu moartea încă din naştere, iată adevărata ştiinţă a vieţii.

*O lume construită fără Dumnezeu. Ce poate fi mai zadarnic?

*Priveşte în jur: lumea e un imens tablou în mişcare. Toţi sunt preocupaţi

să se întreacă, să ajungă, e o adevărată competiţie dominată de sloganul: qui pro quo.

Câtă zarvă! Stai o clipă şi pironeşte-ţi privirea spre cer. Acordă-ţi răgazul

acesta. Din văzduh picură liniştea în steluţe mici de zăpadă. Şi totuşi, o dată

ajunse pe inima ta, aceste steluţe de linişte pot să-ţi aducă o mare împăcare cutine. Şi de aici până la împăcare cu ceilalţi nu mai e decât un mic pas.

Îndrăzneşte!

*Oricât de puţini, oricât de neînsemnaţi, Dumnezeu se poate servi de noi

pentru a-i salva pe cei mulţi şi puternici.

*Pentru o mamă, cuvintele cele mai potrivite sunt lacrimile.

*Acolo unde nu e nimic de făcut, fii sigur că e de făcut…totul.

*O virtute de admirat: discreţia desăvârşită.

*Ieri, azi, mâine: dumicaţi din pâinea rotundă a vieţii…

*Să ne împreunăm mâinile şi să pornim prin iarna vieţii în căutarea

primăverii veşnice…

*Alergare inutilă, agonisire a cât mai multe hanţe, buclucuri, fiare vechi,

gunoaie. Acesta să fie gustul sărat şi lucid al vieţii pentru care lupţi cu

unghiile şi cu dinţii?

*Biserica-i o casă unde locuieşte Infinitul.

*Drumul democraţiei trece de la libertate la libertinaj.

*Fii fericit dacă poţi să creezi un lucru care să nu coste nimic şi nici nu

aduce bani, ci doar o imensă bucurie spirituală!

*Bucură-te de lucruri care există pe gratis: stelele, iarba, o floare, cântecul

păsării, apa, munţii, soarele, colbul din uliţă. Nu te simţi mai bogat

admirându-le pur şi simplu?

*Când văd un copil plângând mă cuprinde duioşia; când văd un bătrân

plângând, mă cuprinde disperarea!

*Tinereţea – ecoul speranţelor. Maturitatea – ecoul împlinirilor.

Senectutea – ecoul amintirilor..

sursa

 

Din revista cultural-creştină Glas Comun (www.glascomun.info)

*********

Duminica 24 july 2011

Dezamagita de ceea ce se intampla in lume…

DACA NU STIAI…

ORASUL INTERZIS-FORBIDDEN CITY,din China este vizitat anual de 10 000 000-15 000 000 de oameni unii dintre ei fiind din China altii din cele 4 puncte cardinale ale lumii.Palatul muzeu care timp de 500 de ani a fost interzis omului de rand,este considerat o minune lucrata de mana omului…la inceputul sec.XVlea de catre al treilea imparat Ming,Yongle,ramanand peste timp una din uimitoarele capodopere arhitecturale ale lumii…Orasul interzis este situat in centrul capitalei Chinei,Beijing…se spune ca structura orasului a fost conceputa intr-un vis de tutorele lui Yongle,un calugar vizionar.

Orasul Interzis este cel mai bine pastrat palat imperial din China cu cea mai veche structura .

Arhitectura splendida a Orasului Interzis reprezinta esenta si punctul culminant al tradiei chineze in realizarea arhitecturala.

Distinctii

In 1961 Orasul Interzis a fost listat ca una dintre cele mai importante monumente istorice cu conservare speciala de catre guvernul central chinez si, în 1987, a fost nominalizat ca Patrimoniu Cultural Mondial de catre UNESCO. Palace Museum este o adevarata comoara a culturii chineze si o relicva istorica.

Este recunoscut ca fiind unul dintre cele mai importante cinci palate din lume (celelalte patru sunt Palatul de la Versailles, în Franta, Palatul Buckingham din Marea Britanie, Casa Alba în SUA si cladirea de la Kremlin în Rusia).

Istorie

Orasul Interzis, situat în inima de la Beijing, a fost casa la 24 de împarati din dinastiile Ming (1368-1644) si Qing (1644-1911) . Constructia s-a încheiat în 1420. In antichitate, împaratul a pretins ca este fiul Cerului, si, prin urmare, si puterea suprema a Raiului a fost revarsata asupra lui. Un astfel de loc divin a fost cu siguranta  interzis la oamenii obisnuiti si de aceea Orasul Interzis este numit astfel. Initial a fost numit Zijin Cheng (” Orasul Purpuriu Interzis”), în China este numit Gugong / Vechiul Palat”.

Caracteristici

Orasul Interzis acopera o suprafata de aproximativ 72 de hectare ,are 90 de palate si curti, 980 cladiri si 8704 camere. Pentru a reprezenta puterea suprema a împaratului dat de la Dumnezeu, si locul unde a trait fiind centrul lumii, toate portile, palatul si alte structuri ale Orasului Interzis au fost aranjate în jurul axei de sud-nord centrale de la Beijing.

Pentru securitate ,Orasul Interzis este închis de un mare zid ,inalt de 10 metri cu o circumferinta totala de 3,430 m. La fiecare colt al Orasului Interzis, acolo se afla un turn de veghe magnific, care a fost foarte bine pazit in trecut. In jurul orasului exista un sant ca prima linie de aparare.Prin personalitatea lui,Orasul Interzis interzice,dar nu mai este interzis…

trad

*******

Ma gandeam ca si noi avem atatea lucruri minunate care trebuie sa le vedem…am vazut niste  materiale video in care chinezii sunt nespus de mandri de tara lor si de inaintasii lor…chiar  o turista chineza a spus ca pentru ea Orasul Interzis este un loc sfant pe care il viziteaza anual…cred ca de aia ajunge China cea „mai cea”…oricum eu cred ca Romania are altfel de frumuseti in fata carora deasemenea poti ramane uimit…

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

SFINTII PETRU SI PAVEL

Predica la Sfintii Apostoli Petru si Pavel

( 29 iunie )

In tot pamintul a iesit vestirea lor si la margimile lumii cuvintele lor (Psalm 18, 4)

Iubiti credinciosi,

Sfinta noastra Biserica praznuiestre astazi pomenirea Sfintilor si intru tot laudatilor Apostoli Petru si Pavel, cei dintii pe scaun sezatori si propovaduitori ai Evangheliei lui Hristos. Cine dintre fiii Bisericii noastre nu a auzit de numele lor? Cine nu a citit cit de putin despre viata lor? Cine nu s-a indulcit de invataturile lor cele folositoare de suflet care se citesc si se cinta in toate zilele prin sfintele biserici?

Insa, a vorbi dupa vrednicie despre Sfintii Apostoli Petru si Pavel, acesti mari stilpi ai Bisericii lui Hristos, este cu neputinta pentru noi pacatosii, deoarece numai Dumnezeu stie ostenelile, chinurile si nevointele pe care le-au depus ei la propovaduirea Sfintei Evanghelii, dupa inaltarea Domnului la cer.

Insa, avind nadejde in rugaciunile Sfintilor Apostoli, indraznim sa vorbim pe scurt despre viata si unele invataturi din epistolele lor spre lauda ucenicilor lui Hristos si spre folosul nostru sufletesc.

Pe Sfintul Apostol Petru l-a odraslit Betsaida Galileii, fiind fratele mai mic al Sfintului Apostol Andrei si fiu al lui Iona pescarul. Adincurile invataturilor omenesti, neavind de la cine le invata, Simon-Petru, caci asa se chema inainte de alegerea sa, a ramas fiu credincios al tatalui sau, care l-a deprins de mic sa prinda peste in apele lacului Tiberiada, pentru a-si cistiga piinea cea de toate zilele.

Aici, pe malurile Tiberiadei, s-a nascut, a copilarit si a crescut Sfantul Apostol Petru. Aici a deprins el mestesugul pescuitului. Aici a invatat el a visli pe valuri, a cirmui corabia, a infrunta furtunile, a arunca undita in apa, a cirpi mrejile, a rabda truda, a suferi de foame si de sete sau a astepta fara somn, nopti de-a rindul pina putea sa pescuiasca ceva.

Apoi, casatorindu-se si auzind ca Sfintul Ioan propovaduieste despre Mesia, a primit de la el, impreuna cu Andrei, fratele sau, botezul pocaintei in apele Iordanului, nestiind ca aproape de casa sa, in cetatea Nazaretului, locuieste Acela care avea sa fie Dascalul si Invatatorul sau. Si iata ca vine Hristos cel mult asteptat. Iese la propovaduire, trece prin Capernaum si prin Betsaida, coboara la malul Tiberiadei, cauta corabia lui Iona Galileeanul, afla pe Petru, il cheama la Sine, ii schimba numele din Simon in „Chifa„, care se tilcuieste „Piatra” sau Petru si astfel il face pescar de suflete omenesti, sau „vinator de oameni”, cum i-a zis Mintuitorul, cind l-a chemat la apostolie. Din ceasul acela, Petru isi lasa casa si sotia, isi lasa patria si corabia in voia Tatalui, se alatura lui Hristos si devine cel mai rivnitor apostol.

La picioarele Domnului a invatat Petru adincul teologiei. Aici a auzit cuvinte nemaigraite vreodata de om, a vazut minuni nemaiauzite pe pamint, a simtit bucurii nemaicunoscute pina atunci de muritori. Din aceste pricini, Petru a crezut ca Iisus este Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu (Matei 16, 16), pe Care marturisindu-L a primit de la El cheile imparatiei cerurilor, adica puterea de a lega si dezlega pacatele oamenilor (Matei 16, 19).

Cu rinduiala lui Dumnezeu a fost lasat sa se lepede de Hristos de trei ori, in vremea patimii Sale, din trei pricini: pentru a se smeri mai mult, pentru a plinge mai cu amar in toata viata sa (Matei 26, 75) si pentru a avea mai multa mila de cei pacatosi, fiind foarte aprins pentru Hristos. Dar, dupa Inviere, aratindu-i-se Domnul, i-a incredintat pastoria oilor si a mieluseilor Sai, ca semn ca i s-a iertat pacatul sau.

Dupa pogorirea Sfintului Duh, Sfintul Petru, verhovnicul celorlalti apostoli, se umple de nespusa rivna si putere de sus; leapada frica, arunca valul indoielii, lasa toata nestiinta si incepe primul a vorbi despre Hristos in adunari, pe strazile Ierusalimului, in templul lui Solomon. Peste tot invata, face minuni, vindeca bolnavi, mustra, sufera inchisoare. Si asa, predica Evanghelia fara odihna in Ierusalim, in Samaria, in Iope, in Lidia si ajunge pina la Roma unde, apoi, este rastignit cu capul in jos, in timpul imparatului Nero, dupa dorinta sa, zicind ca nu este vrednic sa fie rastignit asemenea lui Hristos. Sfintele sale moaste se pastreaza, dupa traditie, in biserica Sfintul Petru din Roma.

Sfantul Apostol Pavel era tot evreu de neam, nascut in Tarsul Ciliciei (Turcia de astazi), care, mai inainte de a crede in Hristos se chema Saul. A crescut de mic la picioarele unui mare invatat iudeu, anume Gamaliil. De la el a invatat Pavel adincul scripturilor, tilcul proorociilor, puterea Legii lui Moise, psalmii lui David si sfintenia templului, pentru care era plin de atita rivna.

Nefiind inca luminat cu puterea Duhului Sfint, el nu credea ca Hristos este Mesia cel asteptat. Nu putea intelege taina rascumpararii omului, nu stia ca Petru si ceilalti apostoli vor vina toata lumea la dreapta credinta si ca, nu peste multe zile, va fi si el un apostol al neamurilor, impreuna cu ceilalti doisprezece. De aceea, crezind ca ucenicii lui Hristos sint niste incepatori de eresuri, cu nespusa minie s-a pornit asupra lor ca sa-i prinda si sa-i dea in miinile arhiereilor spre judecata. Pe calea Damascului, insa, i se arata in vedenie Iisus Hristos, ii spune gresala, ii ridica sufletul pina la al treilea cer (II Corinteni 12, 2), ii descopera taina crestinatatii si il trimite sa vesteasca Evanghelia mintuirii la neamuri.

In Damasc a primit botezul de la Apostolul Anania (Fapte 9, 17-18). Apoi a stat trei ani in pustiul Arabiei, pregatindu-se cu multe rugaciuni, cu post si cu lacrimi pentru noua sa misiune. Caci singuratatea intotdeauna inalta pe om, il pregateste pentru jertfe mari, il invata taina rugaciunii adevarate. De aici, Pavel s-a suit la Ierusalim sa vada pe Sfintii Apostoli, de unde a luat apoi porunca sa vesteasca Evanghelia, incepind din Antiohia.

Sfintul Pavel a facut astfel trei calatorii misionare impreuna cu Varnava, cu Sila, cu Marcu, cu Luca si cu Timotei, propovaduind ziua si noaptea, cu timp si fara timp, vestea cea buna, mai intii in Antiohia, in Cipru; apoi in Asia Mica, in Pamfilia, Frigia, Galatia cu cetatile Listra, Iconiu, Derbe, Milet si Efes, unde a patimit multe de la pagini si iudei. Apoi, indemnat de Duhul Sfint (Fapte 16, 9) a trecut in Macedonia si in Ahaia (Grecia), propovaduind in cetatile Filipi, Bereea, Tesalonic, Corint si Atena, unde a grait de pe inaltimile Areopagului si a uimit pe inteleptii ei.

Intarind cu multe minuni cele propovaduite de el, a rinduit in toate cetatile preoti si episcopi la bisericile intemeiate printre pagini, precum pe Timotei la Efes si pe Tit in insula Creta. Apoi marele Apostol Pavel s-a suit pentru ultima data la Ierusalim, unde a fost prins de evrei si tinut in lanturi si in temnita peste doi ani.

In cele din urma, la cererea sa, a fost dus cu mari primejdii la Roma, predicind si aici Evanghelia mintuirii inca doi ani „cu a sa cheltuiala”. Iar in anul 64 dupa porunca aceluias tiran, Nero, a fost prins si i s-a taiat capul, in Roma. Si asa s-a savirsit vasul cel ales, Pavel, Apostolul neamurilor, lasind in urma sa nenumarate biserici si episcopi, impreuna cu paisprezece epistole apostolesti pline de dumnezeiesti invataturi. Dupa traditie mormintul sau se afla la Roma, in biserica „Sfintul Pavel din afara zidurilor”.

Iubiti credinciosi,

Mare este praznicul de astazi, caci praznuim pe doi dintre cei mai rivnitori si mai curajosi apostoli, pe Petru cel foarte rivnitor si pe Pavel, vasul alegerii, cum il numeste Hristos. Petru era un pescar galileean sarac, chemat de Domnul impreuna cu fratele sau mai mare, Andrei, Care le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Si indata, lasind mrejele, au mers dupa El (Marcu 1, 17-18).

Vedeti ca n-au mers singuri la apostolie, ci dupa ce i-a chemat Hristos? Vedeti ca nimeni nu poate fi apostol, episcop, preot si propovaduitor al Sfintei Evanghelii, daca nu este chemat, ales, sfintit prin hirotonie si trimis de Hristos? Astazi sint multi care se socotesc predicatori si propovaduitori ai cuvintului evanghelic, fara a fi chemati de nimeni, fara a fi hirotoniti, adica fara a primi harul Duhului Sfint. Paziti-va de acesti falsi apostoli care fac aceasta din mindrie sau pentru lauda si scopuri pamintesti si care rastalmacesc invatatura Sfintei Evanghelii.

Apoi vedeti cit de repede au lasat Petru si Andrei toate si au urmat lui Hristos? Nu s-a mai gindit Petru la tatal sau, nici la corabie, nici la femeia si soacra sa din Capernaum, caci el era casatorit, ci un singur gind avea: sa urmeze si sa slujeasca lui Hristos pina la moarte, sa invete de la El tainele credintei, sa deprinda de la Mintuitorul smerenia, blindetea, rabdarea, suferinta, iubirea de oameni si iertarea. Sa invete in scoala lui Hristos adincul teologiei, puterea rugaciunii, mestesugul predicarii cuvintului, adica al „vinarii de suflete” pentru imparatia lui Dumnezeu, curajul de a se jertfi pentru Evanghelie si sa primeasca darul facerii de minuni. Si ce credincios a fost Sfintul Petru fata de Hristos! Ca cel dintii dintre toti ii urma si lua cuvintul in numele celorlalti, si implinea poruncile Lui.

Trei ani a stat Sfintul Petru cu ceilalti Apostoli linga Mintuitorul pentru a se pregati sa vesteasca Evanghelia in lume. Dar, pina „nu s-au intarit cu putere de sus”, adica pina nu s-a coborit peste Apostoli harul Duhului Sfint in chip de limbi de foc in ziua Cincizecimii, nici unul dintre ei nu era vrednic si pregatit indeajuns sa-L vesteasca pe Hristos pe pamint si sa-si dea viata pentru El. Ca nu-i de ajuns numai sa vezi minuni, sa vorbesti de Hristos, sa auzi si sa stii Sfinta Scriptura, ci trebuie sa si traiesti Sfinta Evanghelie, sa ai viata cit mai curata, sa implinesti poruncile si sa primesti de sus, prin Biserica, harul Duhului Sfint. Numai asa poti vesti cu adevarat si cu mult folos cuvintul mintuirii in lume.

Odata a intrebat Domnul pe Apostoli: Cine zic oamenii ca sint Eu, Fiul Omului? (Matei 16, 13) Apoi i-a intrebat din nou: Dar voi cine ziceti ca sint? (Matei 16, 15) Atunci Petru a luat cuvintul inaintea celorlalti si a zis: Tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matei 16, 16) Si i-a raspuns Mintuitorul: Fericit esti, Simone, fiul lui Iona, ca nu trup si singe ti-au descoperit tie aceasta, ci Tatal Meu, Cel din ceruri. Si Eu zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. Si iti voi da cheile imparatiei cerurilor si orice vei lega pe pamint, va fi legat si in ceruri si orice vei dezlega pe pamint va fi dezlegat si in ceruri (Matei 16, 17-19).

Aceasta este cea mai mare marturisire de credinta facuta de Petru. Pe piatra acestei credinte, adica numai pe temelia credintei adevarate, a zidit Hristos Biserica Sa, pe care nici „portile iadului”, adica gurile ereticilor hulitori, nu o vor putea birui. Deci nimeni nu poate pune Bisericii lui Hristos o alta temelie, decit temelia sau piatra dreptei credinte, pusa de Apostoli. Apoi sa intelegeti ca „cheile imparatiei cerurilor” nu le-a dat numai lui Petru, ci tuturor apostolilor si urmasilor lor, episcopi si preoti. Care sint aceste chei? Sint cele sapte Sfinte Taine: Botezul, Mirungerea cu Sfintul Mir, Spovedania, Sfinta Impartasanie, Nunta, Preotia si Sfintul Maslu. Acestea sint cheile date de Hristos Apostolilor si Bisericii Sale. Cu aceste chei descuiem inimile, constiintele, raiul si imparatia cerurilor. Iar fara acestea raminem afara de Biserica, afara de fericire si de imparatia lui Dumnezeu, pentru ca ne lipseste harul mintuirii, ne lipsesc cele sapte chei prin care Biserica descuie raiul, cerul si usa milostivirii lui Dumnezeu. Unii Sfinti Parinti spun ca cheile pe care le-a dat Hristos lui Petru si celorlalti Apostoli o formeaza puterea Duhului Sfint, data lor si preotilor de a lega si dezlega pacatele oamenilor prin spovedanie.

Ce vor face acei crestini care s-au rupt de trupul Bisericii lui Hristos si s-au dus la alte grupari crestine care n-au Biserica si cele sapte Taine? Cine le va dezlega pacatele? Cine si cu ce li se va descuia Biserica cea adevarata, imparatia cerurilor si usa milei Domnului?

Sfantul Apostol Petru a facut si el, ca om, doua pacate mari. Cind a auzit ca Hristos va primi de bunavoie moarte de cruce pentru mintuirea lumii, el, neintelegind taina mintuirii si adincul dragostei lui Dumnezeu, L-a luat pe Domnul la o parte si i-a zis: Milostiv fii Tie, Doamne! Sa nu-ti fie Tie aceasta! Atunci Domnul, stiind ca Satana l-a amagit, l-a mustrat, zicind: Mergi inapoia Mea, satano! Sminteala imi esti, ca nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor (Matei 16, 21-23).

Mare pacat este a crede cineva ca se poate mintui pe sine si pe altii fara jertfa, fara osteneala, fara rabdare si chiar moarte. Mare pacat fac si acei crestini care smintesc pe copii sau pe cei din jurul lor prin viata si faptele lor rele; sau ii sfatuiesc la pacate, la lepadarea credintei si la fuga de jertfa. Nimic bun nu putem face in viata pina nu ostenim, pina nu rabdam, pina nu lepadam mindria, egoismul, indoiala, frica si toate patimile care ne stapinesc.

Al doilea pacat al lui Petru este lepadarea de Hristos in timpul mintuitoarelor Sale patimi, din cauza fricii. Ca ii spuneau iudeii, cind erau in curtea lui Caiafa: Si tu erai cu Iisus Galileeanul? Iar el de trei ori s-a lepadat, zicind: Nu cunosc pe omul acesta (Matei 26, 69-75). Apoi, cind a cintat cocosul si-a adus aminte Petru de cuvintele Domnului si, iesind afara, a plins cu amar.

Cumplit este pacatul lepadarii de Dumnezeu, al lepadarii de credinta, de Biserica, de Cruce, de icoane, de sfinti si de Sfintele Taine! Cumplit este pacatul si amara suferinta celor ce se leapada de dreapta credinta si merg la secte. Cind si cine le va da lacrimi sa-si plinga acest pacat cu amar?

Dupa inaltarea Domnului la cer, Sfintii Apostoli au primit puterea Duhului Sfint si au plecat in toata lumea sa vesteasca Evanghelia mintuirii si credinta in Iisus Hristos. Atunci si Sfintul Petru a inceput sa semene cuvintul Evangheliei, mai intii in Ierusalim si in Samaria. Apoi, dupa ce i-au prigonit iudeii, a vestit pe Hristos in Bitinia din Asia Mica si mai ales in Italia, pe timpul imparatul Nero, care l-a rastignit pe cruce. De la el ne-au ramas doua sfinte epistole, prin care ne invata calea mintuirii si voia lui Dumnezeu.

Sfintul Apostol Pavel nu facea parte dintre cei 12 Apostoli, nici dintre cei 70. El a fost chemat de Hristos la credinta si la apostolie printr-o vedenie infricosata, cind mergea spre Damasc, in Siria. Un glas din nor i-a spus: Saule, Saule – caci asa il chema mai inainte -, de ce Ma prigonesti? Iar el a intrebat: Cine esti, Doamne? Eu sint Iisus, pe care tu il prigonesti. Apoi din nou a intrebat Pavel: Doamne, ce voiesti sa fac? (Fapte 9, 4-6). Apoi l-a botezat Anania, caruia i-a zis Hristos: Mergi, fiindca acesta Imi este vas ales, ca sa poarte numele Meu inaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel; caci Eu ii voi arata cite trebuie sa patimeasca el pentru numele Meu! (Fapte 9, 15-16).

Asa a fost vinat Pavel de Hristos pentru Biserica si pentru neamuri. El a fost trimis sa vesteasca Sfinta Evanghelie la popoarele pagine, numite „neamuri”. Si a vestit pe Hristos intii in Siria, infiintind prima Biserica crestina in orasul Antiohia. Apoi a vestit Evanghelia in toata Asia mica, precum Galatia, Colose, Efes, Laodiceea si Bitinia. Apoi a trecut in Europa prin Macedonia, unde a poposit mai mult la Tesalonic. A ajuns in Atena si Corint, apoi in Sicilia, Italia, Roma si pina in Spania.

Sfintul Pavel a semanat intii credinta crestina pe pamintul Europei. Ucenicii lui au ajuns apoi in peninsula Balcanica, si pina la nord de Dunare. Iar la gurile Dunarii a vestit pe Hristos, Andrei, fratele Sfintului Petru. Predicile si invataturile Sfintului Pavel sint moralizatoare, adinci, pline de mingiiere si foarte folositoare de suflet. El predica pe Hristos atit prin viata sa sfinta, smerita, ingereasca, cit si prin minunile care le facea si prin frumusetea cuvintelor sale. Acolo unde nu ajungea sau unde nu se mai putea intoarce, scria credinciosilor epistole frumoase, duhovnicesti, din care toti se hraneau si se intareau in dragostea lui Hristos. Din acestea invatam si noi astazi.

Uneori invata pe crestini, zicind: Bucurati-va pururea, rugati-va neincetat; dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi (I Tesaloniceni 5, 16-18). El alunga intristarea din inimile noastre. Crestinii care au pe Hristos si nadajduiesc in viata viitoare, nu trebuie sa fie tristi, nici sa deznadajduiasca in necazurile vietii. Altfel, prin ce se deosebesc de pagini si de cei pacatosi, care nu au nici o nadejde? Crestinii trebuie sa fie blinzi, smeriti, iubitori de aproapele, cu gindul mereu la Dumnezeu, cu rugaciunea neincetata pe buze si in inima, facind bine tuturor si multumind pentru toate. Celor lenesi le spunea Sfintul Pavel: Cine nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manince (II Tesaloniceni 3, 10). Iar celor care aminau pocainta, le spunea: Rascumparati vremea, ca zilele sint rele.

Asa ne invata Sfintul Pavel si pe noi acum prin frumoasele sale epistole din Noul Testament, pe care va indemnam sa le cititi, macar cite o pagina sau doua pe zi.

Iubiti credinciosi,

In tara noastra Sfintii Apostoli Petru si Pavel se bucura de o mare cinstire. Nenumarate biserici s-au zidit in numele lor, printre care si Minastirea Cetatuia din Iasi. Numerosi sint si bunii nostri crestini care le poarta cu cinste numele. Astazi in bisericile noastre credinciosii sint dornici sa asculte Sfinta Liturghie, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine dupa postul Sfintilor Apostoli si sa cinsteasca pe marii vestitori ai Evangheliei, Petru si Pavel.

Sa urmam invataturile Sfintilor Apostoli, sa le citim viata, epistolele si acatistul lor, ori de cite ori sintem in necazuri si ispite. Apoi sa ascultam de pastorii Bisericii si de preotii pe care ni i-a rinduit Dumnezeu, caci fara Biserica si fara preoti nu ne putem mintui. Feriti-va de tot felul de eretici si sectanti care dezbina casele, satele si unitatea noastra duhovniceasca si urmati invataturii Domnului Iisus propovaduita de Sfintii Apostol Petru si Pavel. Numai preotii sint datori sa vorbeasca cu ei. Sa ascultam, sa ne rugam, sa iertam, sa cerem sfat, sa crestem copiii in frica Domnului si ne vom mintui cu siguranta.

Spune in viata Sfintului Petru ca, pe cind Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea noaptea afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: „Unde mergi, Doamne?” „Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!” a raspuns El. Era Mintuitorul! Deci Petru a luat curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos.

Deci, si noi crestinii, sa nu fugim de suferinta, de necazuri, de greutati si de moarte pentru Hristos, ci sa-i cerem ajutorul in tot ceasul, ca sintem copiii lui Dumnezeu si ucenicii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel.

Fie ca, prin rugaciunile lor, sa se intareasca credinta in lume, sa ne dea Domnul pastori buni, devotati pentru Biserica si Evanghelie, iar noua tuturor mintuire! Amin.

Parintele Cleopa

sursa

www crestinortodox.ro

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: