INVENTICA ROMANEASCA

Orădeanca Simona Bișboacă a uimit savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia (3-5 noiembrie), fiind medaliată cu aur şi argint pentru două produse originale, o „bombă“ de antioxidanţi şi propolis dizolvat în apă, fără alcool.

Salonul Internațional de Inventică (3-5 noiembrie) de la Varșovia a marcat împlinirea a 100 ani de la acordarea premiului Nobel pentru chimie, Mariei Sklodowska Curie. Deși s-a aflat la prima participare la un astfel de eveniment, orădeanca Simona Bişboacă, în vârstă de 32 de ani, a uimit cu produsele sale elita cercetătorilor. Pentru produsul desemnat „cel mai puternic antioxidant” denumit „Antioxi Vita”, Simona Bişboacă a fost medaliată cu aur şi i s-a acordat un premiu special din partea Asociaţiei Inventatorilor din Coreea de Sud. Al doilea produs prezentat de către Simona Bişboacă a fost cel intitulat „Propolis dizolvat în apă”, care i-a adus medalia de argint şi un premiu special, oferit de către Asociaţia Asiatică pentru Invenţii şi Creativitate. La salon au participat cercetători din peste 30 de țări, din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.

Tinereţe din reziduri de struguri

Tânăra inventatoare este doctorand şi a absovit Facultatea de Tehnologia şi Prelucrarea Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în anul 2003. Încă dinainte de a termina facultatea, din 2001, când a fost la un schimb de experienţă la Bologna, Simonei i-a venit ideea realizării acestui produs antioxidant, pe bază de sâmburi, pieliţe şi rahis de struguri atent selecţionaţi. „Un flacon de 100 de ml are principii active în echivalentul a 80 de litri de vin Cabernet Sauvignon, despre care se ştie că are cel mai mare conţinut de antioxidanţi”, a spus Simona Bişboacă. Aceasta a lucrat pe cont propriu, timp de opt ani, la găsirea metodei de a extrage şi a stabiliza antioxidanţii din struguri, într-o concentraţie atât de mare. „Mi-am făcut un laborator acasă, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultăţii. Am încercat foarte multe variante şi trebuie să recunosc că au fost zile întregi în care nu am ieşit din laborator”, a povestit Simona, care pentru a se putea întreţine pe timpul cercetărilor, care cereau investiţii în timp, dar şi în bani, a lucrat ca designer de interior şi exterior. „Acum nu mai am timp de design, fiindcă ma axez exclusiv pe cercetare”, a spus Simona, care va participa în luna decembrie la un nou salon de inventică, la Seul, alături de fratele său Adrian Timar, care a ajutat-o de altfel şi în cercetările întreprinse până acum. Cei doi lucrează împreună la noi produse, pe nişa produselor alimentare fără aditivi.

Bombă de antixodanţi şi propolis

Întrebată dacă „Antioxi Vita” este un elixir al tinereţii fără bătrâneţe, orădeanca s-a abţinut să-şi laude „marfa”, însă a recunoscut că acesta are proprietăţi care reduc îmbătrânirea celulară. „Produsul te ajută să îmbătrâneşti încet, frumos şi sănătos”, a spus cercetătoarea în chimie alimentară. Potrivit acesteia, cel mai în vârstă consumator al produsului creat de ea are 89 de ani şi consumă 5 ml pe zi, iar cel mai tânăr are doi ani. Pentru adulţi şi tineri, doza recomandată este de 2 ml pe zi. „Propolisul dizolvat în apă”, al doilea produs cu care a impresionat în Varşovia, este deosebit prin faptul că nu conţine alcool, putând fi folosit chiar şi de către copii. Ambele invenţii au fost brevetate şi se găsesc în magazine naturiste şi farmacii din toată ţara.

Mândră că e româncă

De doi ani, Simona este membră a Asociţiei Inventatorilor din România. În ciuda faptului că a stârnit interesul unor cercetători din toată lumea, Simona nu se gândeşte să plece din ţară. Este mândră de faptul că este româncă, iar invenţiile sale poartă însemnul „produs românesc”. „Deviza mea este: dacă vrei, se poate”, a spus, şi chiar a demonstrat, Simona. „Există posibilitatea să încep să export în Polonia şi sunt în discuţii avansate cu reţele de distribuţie din Italia şi Germania”, a mărturisit orădeanca, semn că inventica românească este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor piedicilor.

sursa

http://www.adevarul.ro

************************

Stirea despre inventatoarea Simona Bisboaca a fost prezentata ieri  destul de succint comparativ cu alte stiri care ocupa spatii generoase la tv…

CRIZA MENTALA DE PROPORTII…

Stirea care a ramas nedeschisa de duminica in mail din cauza ca am uitat de ea m-a lasat perplexa…in cazul in care nu v-ati intalnit cu ea…iat-o aici…

„E oficial. Dragostea te poate îmbolnăvi rău de tot”

Într-un moment din viaţă, cei mai mulţi dintre noi trăim o criză mentală de proporţii. Se numeşte dragoste. Ştiinţa a adus dovezi că dragostea acţionează violent asupra creierului uman. Astfel, comportamentul unui îndrăgostit părăsit sau ignorat de cel iubit seamănă foarte mult cu cel al unui dependent de droguri.

Cercetările din ultima vreme, una desfăşurată de americanii de la Universitatea Rutgers şi alta de un grup de la oameni de ştiinţă mexicani, arată că dragostea şi relaţiile de durată au o influenţă determinantă asupra starea sănătăţii omului.

„Tot ce are loc în creier, tot ceea ce se întâmplă plecând de la dragostea romantică are o explicaţie chimică”, a spus un antropolog de la Universitatea Rutgers, Helen Fisher.

Zona din creiere pe care le activează dragostea nebună

Fisher a condus un studiu interesant. A luat 15 subiecţi care sufereau în urma destrămării unor relaţii şi le-a prezentat fotografii ale unor cunoscuţi. Apoi, le-a prezentat o imagine a celui iubit.

Atunci când vedeau imaginea celui iubit, sistemul dopaminei – cel asociat şi cu plăcerea şi dependenţa – era activat. Mai interesant este că rezonanţa magnetică a indicat că s-au activat şi alte zone din creier, mai exact cele responsabile cu asumarea riscului şi controlarea furiei şi a problemelor obsesiv-compulsive.

Îndrăgostit rănit, ca o persoană cu tulburări psihice

O nouă serie de studii, desfăşurată în Italia, a arătat că dragostea şi problemele mentale au multe în comun. Nivelul de serotonină al celor cu probleme în dragoste era asemănător cu cel al unor pacienţi care sufereau de tulburări obsesiv-compulsive.

Recent, OMS a luat decizia de a include dragostea pe lista „vinovaţilor” pentru o tulburare impulsivă, înregistrată cu codul F63.9.

Simptome de „dragoste bolnavă”

Experţii Organizaţiei Modiale a Sănătăţii afirmă că simptomele acestei maladii sunt gândurile obsesive despre altă persoană, shimbările bruşte ale dispoziţiei, mila faţă de sine, insomnia, acte negândite, impulsive, dureri de cap şi chiar reacţii alergice.

Experţii Organizaţiei Modiale a Sănătăţii afirmă că simptomele acestei maladii sunt gândurile obsesive despre altă persoană, shimbările bruşte ale dispoziţiei, mila faţă de sine, insomnia, acte negândite, impulsive, dureri de cap şi unele reacţii alergice.

http://www.stiri.com.ro

SURORILE

Eu intr-o parte de lume,surorile mele fiecare in  alta…ne intalnim pe web si punem la” cale” unele lucruri…de fapt nu stiu daca…cand si cum se vor realiza…importanta este comunicarea…cred ca fiecare lucru vine cumva la timpul lui …ne spunem dorurile,durerile,micile sau marile bucurii…si dupa „stiri” ,fiecare dintre noi ,cu inima mai usoara, se indreapta spre activitatea ei…o noua zi!…pana cand revederea nu va mai avea nevoie de camera web…speranta…

-imagini din Iordania pe muzica Dalida

Amman-( New City) noaptea pe muzica Haddaway

INSINGURARE

Cu ceva timp in urma am vorbit cu un var de-al meu a carui sotie l-a parasit dupa mai mult de douazeci de ani…au fost plecati la munca in Italia si ea nu s-a mai intors…el era foarte trist si mi-a spus ca ii este foarte greu…mai spera sa se intoarca, macar la nunta fiului lor care intre timp a terminat facultatea…mi-am amintit de asta azi cand am citit mai multe materiale despre cupluri care se despart sau a caror viata a luat alt curs dupa ce au plecat in strainatate…e grea singuratatea…m-am gandit ca Mirabela o exprima cel mai bine …si poate o asculta si cine trebuie…

” INSINGURARE

Am obosit de când te-aştept să vii

Sunt nopţile prea lungi şi mult prea grele,

Copacii dorm pe umbre străvezii,

Şi cerul tace-n legănări de stele.

 

Atâtea întrebări mă copleşesc

Iar gându-mi este prins într-o vâltoare,

În om se naşte tot ce-i omenesc

Din neguri năzuind mereu spre soare.

Mereu spre soare…

 

Însingurare

Cine nu te ştie

Să nu te întâlnească

Niciodată

Însingurare, inimă pustie

Ce tristă eşti

Şi cât de zbuciumată,

 

Însingurare,

Umbră nedorită

Ce zeu păgân care-a urât

Iubirea

Te-a zămislit din chinuri şi ispită

Şi ţi-a trimis în lume

Nemurirea.

 

Trec clipele ca fluturii în zbor

În mine o lumină mai veghează

Speranţa ca un bart rătăcitor

Alunecă sub zare şi visează

 

Lupt cu întrebările în gând

Şi lupta-i grea şi e necruţătoare

Te-aştept să vii de ani şi ani la rând

De undeva din lumea asta mare

Din lumea asta mare

 

Însingurare

Cine nu te ştie

Să nu te întâlnească

Niciodată

Însingurare, inimă pustie

Ce tristă eşti

Şi cât de zbuciumată

 

Însingurare

Umbră nedorită

Ce zeu păgân cere-a urât

Iubirea

Te-a zămislit din chinuri şi ispită

Şi ţi-a trimis în lume

Nemurirea

 

Însingurare

Cine nu te ştie

Să nu te întâlnească

Niciodată

Însingurare, inimă pustie

Ce tristă eşti

Şi cât de zbuciumată

 

Însingurare

Umbră nedorită

Ce zeu păgân cere-a urât

Iubirea

Te-a zămislit din chinuri şi ispită

Şi ţi-a trimis în lume

Nemurirea

 

Însingurare

Cine nu te ştie

Să nu te întâlnească

Niciodată”

text ioan rus

 

 

DIMINETI CU FERESTRE DESCHISE

M-am trezit fredonand… muzica folk…Buna dimineata zi noua!

„Am dormit o noapte intr-un pat de copii

Si-am visat cum rasar flori de foc pe campii

Iar prin ochi de parinti

Se-adunau lacrimi fierbinti

Se facea ca alerg fara noima pe-un drum

Si din stele curgeau mari fuioare de scrum

Iar Pamantul stingher

Nu-si gasea vadul zilei pe cer

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti cu sageti de cocori

Dimineti pentru viata si vise

Dimineti fara lacrimi in zori

Dimineti fara ganduri ucise

Dimineti fara dorul de nori

Dimineti cu ferestre deschise

Dimineti pentru oameni si flori

Am deschis fereastra dupa groaza din vis

Asteptand sa-ntalnesc balti de soare ucis

Dar sub cerul din zori

Am gasit pacea din flori

Si atunci din cosmar ochii mei s-au intors

Implorand fara glas timpul vietii netors

Sa nu-si treaca prin noi alt razboi

Sangeroasele ploi

Peste toti lumina se revarsa la fel

Cum sa poti deslusi cine-s eu, cine-i el?

Cand pe globul de vieti drumu-i sterp

Fara drumeti

Sa gasim, oameni buni, dupa noapte popas

Pentru cate iubiri in priviri ne-au ramas

Si-mpreuna sa vrem sa-mplinim

Cat destin mai avem.”

HIENELE AU ATACAT SATELE IN SUDUL IORDANIEI

Aseara TVRI ne-a oferit fimul Ciprian Porumbescu…l-am mai vazut, insa imi sunt dragi marii actori romani care ne-au lasat filme  foarte frumoase pe care le vom vedea mereu la fel ca prima oara(vorbesc de mine)…mi se innodasera lacrimile sub barba …atata verdeata,paduri pe-acolo,campul cu margarete, martor al dragostei dintre Ciprian si Berta..balada lui Ciprian,si opereta Crai nou…chiar ma simteam  pe alte meleaguri…Inainte sa se sfarseasca filmul,a venit pe la mine scorpioana,o  veche prietena , cu fiicele ei…si am revenit la” realitate„… am discutat despre hienele pradatoare care ataca satele in  sudul Iordaniei…povestea a inceput  atunci cand hienele au mancat un copilas mic pe care l-au rapit din fata locuintei chiar in prezenta familiei…oamenii au cerut ajutorul autoritatilor…ulterior a mai fost ucisa de hiene inca o fetita de 4 ani…Autoritatile au inceput vanatoarea hienelor si a lupilor care s-au raspandit in vaile de sub munti…pana la urma au fost ucise 2 animale…dimensiunile lor sunt mult mai mari decat a unei hiene obisnuite …fenomenul nu pare normal din cauza ca pana acum, ele nu au coborat de sus de pe munti in sate cu iluminat stradal si populatie multa,ci traiau sus prin grote , neplacandu-le lumina si locurile populate…dupa aceasta poveste care nu a luat sfarsit ,oamenii de acolo se simt amenintati…autoritatile au luat masuri de aparare si chiar oamenii umbla inarmati…hienele sunt multe…

***iar „gura satului”a fabricat tot felul de povestioare pe langa cea originala…adevarate conspiratii…am uitat sa spun ca hienele au venit in Iordania din Israel …de acolo din muntii lor coboara…

MAI MULTE DESPRE OCHII NOSTRI…

In „calatoriile” mele virtuale m-am intalnit cu un :

„Mesaj ”   de barboneli »

Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.

Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor. El era intotdeauna gata sa o ajute.

Intr-o zi ea i-a spus lui:

„Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine.”

In alta zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost scoase ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a intrebat-o:

„Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?”

Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei, a facut-o sa-l refuze.

Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a scris o nota spunand:

„Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!”

Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

******************************

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.

Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.

Inainte sa judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange pentru o companie.

Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.

Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.

Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.

Inainte sa te plangi de distanta parcursa cu masina, gandeste-te la cineva care merge pe jos aceeasi distanta.”

*****************

Nu stiu cine este barboneli…

Ma intreb insa ,daca nu cumva suntem orbi cu totii asa cum se spune in Evanghelia Dupa Marcu 8.18

Ochi aveti si nu vedeti,urechi aveti si nu auziti,si nu va aduceti aminte.”

Tu, cititorule,ce parere ai?

POVESTE ADEVARATA

Parintele Sava

Americanul din varful muntelui

Canta in biserica incremenita de ger. Un murmur grav si prelung, urcand din adancuri. Prin ferestrele inalte lumina se cernea in pulberi colorate. Statea drept, inalt, cu barba roscata si ondulata impinsa inainte. Dulama neagra de-abia atingea pamantul. Doar jos de tot, rasfranti peste ghete, se zareau o pereche de jeansi. El era, deci, Parintele Sava. „Americanul”, asa cum ii spuneau credinciosii. Acum zece ani, a traversat oceanul, a schimbat avioane, vapoare, autobuze si trenuri, a calatorit zile si nopti, rugandu-se neincetat, pentru ca intr-un final, cu doar cateva haine si carti, sa ajunga sus, in munte, la Manastirea Oasa. De atunci, n-a

mai plecat niciodata.

Intalnirea cu Dostoievski

Sudul Americii, in anii ’70. Orasul New Orleans forfotea de lume, vapoarele suierau aglomerandu-se in port. In baruri, muzica de jazz mai rasuna, inca, unduitoare. Si nu departe era Mississippi, Marele Fluviu, care se varsa, incarcat de povestile lui Mark Twain, intr-o splendida delta. In asteptarea Craciunului, bucatariile scoteau aburi parfumati. Fluviul cel mare incepuse sa prinda gheata. De dupa ferestrele abia pudrate cu zapada palpaiau seminee. Orasul intreg pulsa, mirosind a budinca si-a crengi de merisor. Numai Stephen, un baietel inaltut, de 15 ani, ramasese surd si orb la toate ispitele. In biblioteca tatalui sau il gasise pe Dostoievski. In iarna aceea, eroii lui l-au tinut zile si nopti inchis in camera, cu sufletul la gura.

Parintele Sava

Unele carti se uita cu greu. Era acolo totul: si dragostea, si suferinta, si orgoliul, si revolta. Dar peste toate astea, era infinit de multa credinta in Dumnezeu. Cateodata umila, smerita, alteori revoltata. Oameni chinuiti, gata sa renasca in spirit prin suferinta. Si mai era o intrebare ce micului Stephen, crescut riguros in sfanta traditie catolica, nu-i dadea pace.

Era, cu adevarat, ortodoxia, o credinta mai presus decat toate? Era ea, asa cum spunea rusul acela contorsionat, inaintea tuturor celorlalte credinte, singura care a pastrat fara sa spurce adevarul istoriei, singura care a tinut, de-a lungul secolelor, calea cea dreapta? Si atunci, catolicismul e cu adevarat ratacit? Vestul? America? Cea mai grozava tara din lume, despre care i se vorbise atat, era si ea in eroare? Citea, de parca fiecare pagina ce urma, i-ar fi putut dezlega totul, oferindu-i cheia de a intelege istoria si lumea in care traia. Citea, absorbit cu totul de poveste. Carte dupa carte. Saptamana dupa saptamana. Era acasa in lumea rusilor patimasi, simtea mirosul padurilor de mesteceni, al gerului ce te patrunde pana la os, al pasiunilor care-ti smulg din carne. Ca si cand s-ar fi ratacit undeva, departe de casa, cu mult inainte sa se fi nascut. Si toate personajele parca vorbeau de el. Era cand Maskin, printul cel macinat de pasiuni, cand Aliosa cel bun si bland. A pendulat, alaturi de ei, intre credinta si indoiala. Cand vacanta a luat sfarsit, stia un lucru: daca nu-L ai pe Dumnezeu, nu ai nimic.

Convertirea

Nu-i usor sa fii singur impotriva tuturor, sa vrei sa marturisesti toate gandurile incrancenate care nu-ti dau pace. Sa le rostesti, chiar, dar sa vezi apoi ca ceilalti nu inteleg nimic, ba chiar te intreaba ce ti-a venit asa, deodata, cu ortodoxia, nu cumva te-ai ticnit? O singura data a incercat sa spuna ceva serios despre asta. Avea atata nevoie sa se destainuie! I-a parut rau, si ani in sir a tacut apoi. Mergea zilnic la Liceul Catolic, unde era inscris, dar n-a mai deschis niciodata discutia. A facut totul cum i se cerea, grabit sa ajunga acasa la cartile lui, pe care le citea in secret: carti despre ortodoxie, marturii duhovnicesti, vieti ale sfintilor si ale marilor mistici. Un dor profund il chema inspre lucrurile acestea tainice si nestiute, inima lui vibra de cum auzea de ele. La 18 ani, cand a terminat liceul, stia ca nu mai e cale de intoarcere. A invatat sa conduca si a plecat singur la o biserica ortodoxa din regiune, unde s-a convertit.

Apoi anii au trecut si viata l-a dus pe alte drumuri. O vreme a vrut sa se faca violonist. A abandonat Conservatorul, dupa trei ani, convins ca nu e facut pentru muzica.

Parintele Sava

Si-a luat, patru ani mai tarziu, licenta in contabilitate, cu nota 9,50. Inclinatia lui spre matematica isi spunea cuvantul. S-a angajat la una din cele mai mari banci ale Americii, manevrand miliarde de dolari, in fonduri de investitii. Avea o viata buna, castiga bine. Seara iesea uneori cu colegii. Isi facuse o prietena. S-au iubit. Apoi s-au despartit. S-a indragostit din nou. Era cat pe ce sa se casatoreasca. Ceva l-a tras mereu inapoi. Niciodata nu le-a marturisit nimic iubitelor lui. Nimic din dorul de altadata, nimic din framantarile lui interioare, din nevoia aproape dureroasa de adevar, de a sti ca viata lui are un sens. Era ca si cum ar fi existat doi Stephen, unul corect, disciplinat, matematic si riguros, care se trezea dimineata la 7, facea dus, bea cafea si mergea la birou, altul ascuns, misterios, care dispretuia in secret tot ce primul construia cu migala, zi dupa zi. Cateodata, seara, la culcare, inchidea ochii si se imagina altundeva, departe, poate intr-unul din romanele rusesti pe care le citise candva. Scuturat de toate nevoile lumesti, de toate grijile care nu servesc la nimic, despovarat de toata alergatura inutila. In vis purta haina neagra, calugareasca, si locuia departe de vuietul lumii, unde aproape iti sunt doar stelele, brazii si Dumnezeu, caruia i se lasa in grija. Caruia i-ar fi dedicat intreaga viata. Si inima i se inunda, atunci, de cea mai adanca pace din lume.

A fost nevoie de timp pentru ca Stephen sa-si urmeze chemarea. Avea 40 de ani, cand indoielile si cautarile au incetat. In fata lui s-au inchis, rand pe rand, toate drumurile serpuite pe care incercase sa o ia, dar care nu-l dusesera niciodata nicaieri. Ar fi putut avea multe intr-o viata de om, dar sunt si oameni pentru care nimic nu e suficient de pretios ca sa ii faca fericiti: nici cariera, nici banii, nici dragostea si nici macar gandul ca ar putea avea un copil. Se saturase el insusi sa mai dea vina pe altii, pe viata, pe imprejurari. Ce ii trebuia lui era in alta parte. Mult mai departe si mult mai diferit. Un drum cu totul nou, deasupra tuturor celorlalte, pe care esti doar tu cu tine si cu Dumnezeu. Un drum care urca spre cer. Un drum care pentru el a inceput in Ohio, la o manastire ortodoxa. Prima manastire ortodoxa adevarata in care a intrat. Cand a pasit inauntru, a simtit cum i se taie picioarele. Lumanarile palpaiau tremuratoare. In lumina lor, sfintii pareau ca lacrimeaza. Calugarii cantau cu voci ragusite, fumul cadelnitei desena fiinte stranii in aer. Si era acolo atata culoare, atata aur, atata lumina! Cat de departe erau toate de sobrietatea catolica. Cat de falsa i se parea religia parintilor lui, privind acum in urma. Si cata caldura aici, printre stranele de lemn sculptat, cata suferinta si cata bucurie in fiecare cuvant al calugarilor. Uitase de el si de toate, si doar bataile inimii ii aminteau ca timpul n-a stat defel in loc.

Timpul nici nu sta vreodata in loc. Dar trebuie sa stii sa lasi deoparte tot ce e de prisos. Toate gandurile marunte si meschine, toate grijile de gospodar, toate ambitiile usoare si trecatoare, toate iluziile si toate poftele.

Atunci, uneori, timpul se desface, ca petalele unui nufar, si poti iesi din el ca un lujer sau ca un fuior de ceata, pentru ca de fapt tu nu mai esti tu, ci doar un gand, cantarind cat un abur: gandul spre Dumnezeu. Si-atunci, nici nu mai simti nimic: nici anii care trec, nici povara corpului, nici raul, nici vartejul lumii de jos. Si daca apuci sa simti macar un strop din bucuria de a fi Acolo, vei tanji toata viata inspre El. E nevoie doar de disciplina, isi spunea, asezat la masuta de lemn din intaia lui chilie. De trei ori il trimisese acasa staretul Serafim al Manastirii din Ohio. Si tot de trei ori s-a intors Stephen, convins ca acolo e locul lui. De-abia atunci a fost primit ca frate incepator. Framanta ceara galbena. Din degetele lui de violonist ieseau lumanari subtiri si parfumate. Prima lui ascultare. O sa le urmeze pe toate, intocmai. Ordine. Ritual. Rugaciune. O sa curete toata neghina din grau. Fir cu fir. Zi dupa zi. O sa faca totul cu disciplina. Si disciplina o sa faca mintea sa taca. Pana ce va uita si de disciplina, va uita de tot, si va lasa iubirea sa tasneasca. Si atunci se va ridica si el ca un lujer sau poate ca un fuior, deasupra tuturor lucrurilor, spre inaltimile cerului, unde esti una cu Domnul.

„Du-te la Oasa!”

Cum il simti pe Dumnezeu? „Uneori, ca pe o tanjire stranie, ce copleseste totul cu flacara ei. Alteori, ceva adanc raspunde in tine, Il stii aproape, fara sa-L poti simti. Ii vezi doar semnele presarate pe cale si stii care e drumul pana la el”. Chiar asa? „Chiar asa, absolut! Dumnezeu nu te lasa in chinuiala daca Il cauti. Vine si El la tine”, imi spune cu o bucurie ciudata, si privirea lui, tot mai transparenta, se pierde spre zarile amintirilor. Intr-o zi, in biblioteca manastirii din Ohio, fratele Stephen a gasit, printre cotoarele mai noi si mai roase de timp ale volumelor, o carte despre Romania. O carte a lui Serafim Joanta (episcop acum la Berlin), o istorie duhovniceasca a Romaniei, de la crestinare si pana in prezent, despre o lume pe care nu si-o putuse imagina. O tara din est, un loc magic, cu oameni care framanta painea rugandu-se la Dumnezeu si taie deasupra semnul crucii. Care nu se culca seara pana nu spun Tatal nostru, care de Sfintele Pasti coboara din cele mai ascunse catune, kilometri intregi, pentru a ajunge la prima biserica. Oameni care cred ca pana si bobul de grau poarta pe el chipul lui Hristos. Nu stia ca, dupa aproape 50 de ani de comunism ateu, in Romania, flacara ortodoxiei ardea mai vie ca niciodata. Asta era tara in care si-ar fi dorit sa fie calugar. Departe, in chilia lui din Ohio, a inceput sa viseze la ea. Si ca s-o aduca usor mai aproape, a inceput sa-i invete limba.

Mai tarziu, staretul Serafim l-a trimis la Athos. Muntele sfant, visul tuturor calugarilor. „Daca iti place, ramai acolo”, i-a mai spus. Si poate ca ar fi ramas acolo, la Vatopedu, daca lucrurile s-ar fi asezat altfel in viata lui. Un tanar calugar, Vasile, i-a vorbit intr-o seara, la asfintit, de Romania. Undeva in munte, departe de capitala, de orase si de sosele, exista o manastire cu calugari tineri si induhovniciti, slujitori ai Domnului, talentati si foarte cititi. Acolo, la Oasa, in locul acela binecuvantat de Dumnezeu, ar fi putut si el sa se simta acasa. De fericire ca a aflat de el, a plecat sa faca metanii la icoana Maicii Domnului. Simtea adanc in inima ca asta e locul de care avea nevoie. Imagini din cele mai vii i se infiripau in minte. Trebuia sa-si faca bagajele cat mai curand.

Parintele Sava

?

Numai ca a doua zi, in timp ce culegea, alaturi de alti frati, masline, un alt frate, Macarie, l-a derutat. „Nu te duce acolo, i-a spus, romanii si-au pierdut credinta, comunismul i-a ratacit, bisericile lor sunt goale. Ramai aici, nicaieri nu-ti va fi mai bine”. Peste sperantele lui s-a asezat o draperie de umbra. Romanii nu erau, deci, asa cum ii credea! Verdictele cadeau cum cadeau maslinele verzi si tari in cosurile de nuiele. Ce avea atunci de facut? Soarele se rasfrangea aramiu in apa marii. Era cald. Era bine. Pietrele straluceau albe si duhul lui Dumnezeu plutea, ca-n Scripturi, peste ape. Ar fi putut ramane acolo. Poate ca gandul lui fusese o prostie. Avea dreptate Macarie, nicaieri n-ar putea gasi un loc mai bun. Cand s-a lasat seara, a luat de jos cosul plin cu masline si au plecat amandoi la staretul Efrem sa-i duca vestea. Se hotarase sa ramana. „Nu poti ramane aici”, i-a spus staretul. „Sunt reguli care ne impiedica sa luam prea multi straini in manastirile grecesti”. Niciodata nu i s-a parut ca vorbele celuilalt par mai dureroase. Peste incapere s-a lasat o liniste grea. Atat de grea, incat Stephen n-a mai putut spune nimic. Parea ca totul incremenise in jur, chiar si gandurile lui. „Du-te la Oasa, fa-te calugar acolo!”, i-a spus intr-un tarziu. De unde stia Sfintia Sa ce-si dorea? N-avea cum sa stie, doar nimeni nu-i spusese nimic, nici macar fratele Vasile. Tocmai se intampla o minune. „N-am stiut”, i-a soptit cateva clipe mai tarziu staretul, la fel de mirat ca si el. „Dar Maica Domnului a vorbit pentru tine”.

Lectia iubirii

Sta in fotoliu, mangaind cu privirea cartile. Ii sunt dragi, pentru ca ele l-au adus la credinta. Sunt carti pe care le iubeste ca pe fiintele vii, carti fara de care viata lui ar fi fost poate alta. Pe una a si tradus-o in engleza si a regasit, cat timp a lucrat, ceva din bucuria de odinioara a primei lecturi. In biblioteca manastirii Oasa, cartile sunt randuite frumos si cu grija. Randuiala! Asta cauta si-n viata de zi cu zi. De cand a calcat prima oara in curtea manastirii au trecut zece ani. Nu-si aminteste mare lucru. Doar racoarea padurii si curtea cam austera. Daca a ramas, e pentru ca a vazut cum obstea a devenit tot mai puternica si mai inteleapta cu fiecare an. Si e convins ca are drumul ei, harazit de Dumnezeu, un drum care nu e la fel cu al altor manastiri. Nicaieri n-a mai intalnit atata iubire, atata intelegere, atata sprijin.

Iesim impreuna afara. Pojghita zapezii se frange sub picioarele noastre. Peste manastire s-a lasat lumina albastra a inserarii. „Auzi?”, ma face atenta. „Ce?” Pe chipul palid i s-a asternut un zambet.

Parintele Sava

In fruntea stranei. Vocea parintelui Sava se aude pana in cer

Cineva bate toaca si sute de ecouri, surde, lemnoase, se intorc inapoi de peste dealurile vecine. Muzica asta poarta cu ea cea mai mare bucurie din lume. In curand va incepe vecernia si, odata cu ea, padurea din jur va fosni infiorata de cantecele lui si ale celorlalti calugari. Cand se aseaza la strana si ia prima nota, isi aminteste ca asta e unul din lucrurile pentru care Dumnezeu l-a trimis aici. Noua lui viata trebuia sa inceapa si cu un nou nume. Numele lui de calugar. I s-a spus Sava. Sfantul martir din muntii Buzaului, sfantul cantaret, cel zicator de psalmi.

Parintele Sava e fericit. A gasit locul unde inima lui infloreste si se deschide petala cu petala. Pentru el, sus in munte, la Oasa, inseamna acasa. Uneori, seara, se intalneste cu ceilalti calugari. Discuta ce mai au de facut, ce au mai citit, ce greutati intampina. E frumos, e bine si tihnit si e o bucurie frateasca de care el, Stephen cel ascuns, nu a avut niciodata parte in viata lui de mirean. De cand e aici e mai deschis si mai vorbaret. A invatat lectia iubirii si a daruirii. Sa dai din tine ca dintr-o paine care se reface la loc. Cu cat dai mai mult, cu atat cresti mai mult. America nu-i mai spune nimic. Se simte acasa printre romani, le-a invatat limba si o vorbeste cu un accent ciudat, impletind in frazele lui cuvinte frumoase si neasteptate: ”

vrajmas, tainic, launtric, smintit”.

Ii place si locul. E aproape muntele, pe care vara il urca in fiecare zi. Iarna, intunericul e aici mai intuneric decat in alta parte. Si frigul taie prin haine si ajunge la os. Noaptea, potecile se umplu de un freamat straniu si vantul inghetat suiera, aducand c

u el urletele lupilor. Dar nu simte nimic din toate astea. S-a obisnuit cu ele. Acolo unde e Dumnezeu e si lumina, si caldura. Si pana la Craciun mai e atat de putin! Manastirea se va umple de oameni. Slujba va rasuna mai limpede ca niciodata in coltul acesta inzapezit de lume. Se vor strange toti, ca o mare familie, in duh de iubire. Sositi de peste tot, in haine albe, romanesti, tinerii vor canta colinde care vor rasuna pana departe, in vale. Hristos se va naste din nou, aducand pace intre oameni. Si lumanarile vor palpai fierbinti: stele rasfirate in cerul ce a coborat pe pamant.

Dia Radu

http://www.formula-as.ro

***********

-M-a impresionat povestea si am pus-o aici pentru cei care nu au citit-o pe FORMULA AS, si intamplator au intrat aici la mine…poate ca, citind mai mult din experientele oamenilor, vom intelege anumite lucruri…care ne scapa noua celor care traim in „lume”…brusc mi s-a facut dor de Romania,de manastirile la care am fost dar si dorinta de a vedea altele despre care nu am stiut mare lucru…

DORINTA LUI LUCIAN BUTE

In stirile de ieri pe care le-am primit in mail,cele despre Lucian Bute mi-au atras atentia…

„Cea mai mare dorinta a lui Lucian Bute: „Sa vina mama la meci!”

Campionul nostru mondial la box îsi doreste ca la partida de sâmbata, când îsi va apara centura în fata lui Jean-Paul Mendy, mama lui sa-i fie alaturi.

Maricica Bute nu a vazut live nicio partida a fiului ei. Nici din apropierea ringului, nici din fata televizorului. Ea prefera ca în timpul luptelor lui Lucian sa stea singura într-o camera plina de icoane si sa se roage. Dar, pentru ca Lucian Bute va boxa anul acesta pentru prima data, acasa, în România, pugilistul vrea ca parintele sa-i fie aproape!

„Va ajunge si mama la meci. Am vorbit cu ei si i-am mai spus o data, si tot ca «mai mama, mai bine stau acasa», dar i-am zis ok, lasa ca vei veni. Cred ca va sta cu spatele la ring”, a spus Bute, potrivit Realitatea TV.

„Mi-ar place si am nevoie de sprijin. …si toti românii, nu neaparat marii campioni”, a mai declarat Lucian.”(adevarul.ro)

„Cel mai mare fotbalist din istoria României, Gheorghe Hagi i-a zis lui Lucian Bute „tu esti regele acum”, la o întâlnire care a avut loc, miercuri seara, în jurul orei 22.00, la hotel Marriott din Capitala, adaugând ca este cel mai înflacarat suporter al pugilistului român

Intâlnirea dintre cei doi a avut loc în momentul când Bute se întorcea de la antrenament, iar Hagi se afla în incinta hotelului într-o întâlnire cu niSte oficiali turci referitoare la academia de fotbal ce îi poarta numele, se precizeaza pe site-ul http://www.lucian-bute.ro. Hagi, supranumit regele fotbalului românesc, i-a fost idol lui Lucian în copilarie si l-a facut sa iasa pe strazi dupa izbândele nationalei de fotbal. Hagi stia ca Bute e la Marriott, dar nu a vrut sa forteze o întâlnire cu Lucian pentru a nu-l deranja. Dupa ce s-au întâlnit, Lucian a dat mâna cu Hagi si l-a numit rege pe Gica. “Tu esti regele acum”, a venit replica lui Hagi.

Hagi i-a promis lui Bute ca pe 9 iulie va fi la Romexpo în primele rânduri sa-l încurajeze. La sosirea de la Aeroportul Otopeni, Bute a primit un steag al României cu autografele lui Hagi si al Nadiei. “Va fi cu mine în ring Gica. Ieri m-a încurajat Adrian Mutu, azi tu. Este o mare onoare pentru mine sa fiu sustinut de marii campioni ai tarii. Promit sa nu va dezamagesc”, a spus Lucian.

Vazându-l transpirat dupa antrenament, Hagi a facut o paralela între cele doua cariere: “Si eu am fost talentat, dar daca nu munceam la antrenament si nu respectam fotbalul nu ajungeam sus. E?ti la fel ca mine. Am vazut ca te antrenezi pâna la epuizare. Stiu ca în ring sunt momente dificile. Daca te lasa picioarele, degeaba esti talentat”. Intâlnirea dintre cei doi a durat aproximativ 15 minute. Lucian trebuia sa mearga la odihna, iar Hagi sa rezolve treburile cu fotbalul. Cei doi se vor mai întâlni dupa gala, Lucian invitându-l pe Gica sa participe la evenimentele de dupa meciul lui cu Jean Paul Mendy.

Lucian Bute îsi va pune în joc pentru a opta oara centura mondiala în fata francezului Jean Paul Mendy, la 9 iulie, în cadrul galei „Campion pentru România”, ce va avea loc la Romexpo si va fi transmisa de Pro TV.”(adevarul.ro)

*****************

Imi creste inima cand cineva de pe aici care nu a fost niciodata in Romania, ma intreaba, ce mai face fotbalistul Hagi?…eu sunt foarte mandra de Romania si de romanii mei…si sunt cu sufletul alaturi de ei… acuma ,chiar la 4000 de km pot sa urmaresc pe „Romanasul „meu si partida de box a lui Lucian Bute…si ii tin pumnii…

SURPRIZA…

Ieri ,la o vreme sub seara, am fost placut surprinsa de oamenii locurilor in care traiescau venit sa ma felicite de SARBATORILE PASCALE.

Mai intai a sosit batranul familiei(socrul meu care are 80 de ani)care mi-a urat tot binele…si dupa aceea altii,si altii,pana si vecinii putin mai de la distanta …ei fiind cu totii musulmani.

Mi-a crescut parca inima, si dintr-odata  mi-au venit in minte cactusii cu florile lor minunate.

Si daca tot exista un singur Dumnezeu ,inseamna ca noi, trecatorii prin viata, am putea sa ne intelegem si sa ne acceptam respectandu-ne convingerile religioase…

 

Poate ca secretul pacii, sta undeva in mana nostra si nu in a celor care manipuleaza lucrurile si incita la „dezordine”;daca fiecare dintre noi isi sfinteste locul unde traieste(vorba tatalui meu)culegem roadele.

Asa cum spune la carte,”sa ne iubim aproapele ca pe noi insine”…

Pentru cine traieste ca minoritate, (religioasa)este important sa-i fie respectate convingerile sale…(parerea mea).

Cu bunatate,dragoste si respect poate ca, putem schimba ceva, sau macar sa traim linistiti atat cat ne este scis in dreptul fiecaruia…

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: