decembrie

decembrie 14, 2018 la 22:18 (SENTIMENTE)
Tags: amintiri, cad frunze, copii, decembrie, dor, familie, frunze, plecari, sagetator, sarbatori, sentimente, tristeti

la mine, anul acesta, este despre frunze care cad,despre amintiri cu plecări fără întoarcere,despre doruri care dor,despre sfîrșituri,nostalgie, dar și despre bilanț, unele speranțe,visuri …

Decembrie e despre sărbători în familie (chiar dacă un scaun este gol mereu și omul meu, locuiește acum doar la noi în gînd și hălăduiește noaptea prin visele mele),pentru că familia este cel mai important și frumos lucru din lumea asta cu toate că nu există o formulă specială pentru fericirea ei ,ci doar dragostea necondiționată pentru copii și comunicarea deschisă în lumea asta plină de bizarerii în care des se denaturează deliberat realitatea.

Decembrie este despre a privi înapoi cu iubire și acceptare spre poarta închisă unde cei care au plecat nu se mai întorc…

nici săgetătorul meu…

„Dar dintre toate cîte pun cunună
Durerilor ce inima sfîșie,
Au fost mereu și fi-vor totdeauna
Plecările ce duc în veșnicie…
Plîng ochii lacrimi calde, pînă seacă,
Și-ajunge pieptul scorbură uscată,
În urma celor care astfel pleacă
Să nu se mai întoarcă niciodată.”

Lasă un comentariu

…”S-a mai dezlipit o foaie,

decembrie 5, 2017 la 14:46 (SENTIMENTE)
Tags: december in Amman, decembrie, frunze, ganduri, Natura, Octavian Goga, Poezii, sentimente, tristeti

Mi s-a mai fărmat un vis…

Unde ești tu să ne plouă

Plînsul frunzelor ce mor,

Și cu brațele- amîndouă

Să oprim căderea lor?…

Mîna ta să le culeagă

Și să ni le-mpartă-n doi.

E povestea noastră-ntreagă

Scrisă-n veștedele foi…”

Octavian Goga,Amurg

Lasă un comentariu

Frunze și gînduri de decembrie

decembrie 9, 2016 la 22:11 (Uncategorized)
Tags: copaci, copaci verzi, decembrie, eucalipt, eucalyptus, fig tree, frunze, mai multe despre, smochin, toamna tarzie, الكينياء, شجرة تين‬‎

Uite toamna cum se stinge!
Umbra plopilor tresare.
Și amanții pe cărare
Plîng sub frunza care ninge!

Slabă, tristă, -ngălbenită,
Între vis și adevăr ,
Trece toamna despletită
Și cu frunze moarte-n păr!

Pe cînd umbra cade multă,
Tu, ce-ți porți alături doamna,
Lasă vorba, taci și-ascultă
Cît de dulce moare toamna!
(“Toamna” de Cincinat Pavelescu)

În dreptul smochinului am streșinit un colț la casă pe unde toamna plîng norii cînd cerul se crapă uneori prea supărat iar apa intră pe terasă

În dreptul smochinului, am streșinit un colț la casă pe unde toamna plîng norii cînd cerul se crapă uneori prea supărat fiind, iar apa intră pe terasă.

Care-i povestea ta,frunză galbenă?

Te tîngui,suspini și cazi…

Dar nu toți copacii vor deveni fantome dezbrăcate.

Chiar dacă vîntul nu mai dezmiardă frunzele ci le smulge și le aruncă măturînd drumurile cu ele și năruindu-le visurile,mai sînt copaci verzi…veșnic verzi.
EUCALIPTUL

Vîntul îndoaie eucaliptul ,uneori oftează,are și el rănile lui care poate il dor dar frunzele nu se despart niciodată de el ,de copacul zvelt și frumos.

Acum este anotimpul cînd frunzele de eucalipt sînt leacul bolilor respiratorii.

Lasă un comentariu

LUNĂ PLINĂ

decembrie 8, 2014 la 21:37 (Uncategorized)
Tags: december, decembrie, full moon, images, luna, luna plina, mihai eminescu, poezie, بدر كامل

6 dec.2014-dimineata devreme
luna plina

„Lună tu, stăpîna mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gîndirilor dînd viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scînteiază sub lumina ta fecioară,
Şi cîţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste cîte mii de valuri stăpînirea ta străbate,
Cînd pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Cîte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în cîte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Cîte frunţi pline de gînduri, gînditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Cînd la ziua cea de mîine abia cuget-un sărac…
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpîneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scîndura tărăbii,
Socotind cît aur marea poartă-n negrele-i corăbii.”

Mihai Eminescu(poet,prozator si jurnalist român-1850-1889)
frag.Srisoarea I