Mihai Eminescu

(născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/categorii/eveniment/8032-15-ianuarie-ziua-poetului-national-al-romanilor-ziua-culturii-nationale.html

GLOSSĂ

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi si nouă toate;

Ce e rău şi ce e bine

Tu te-ntreabă si socoate;

Nu spera si nu ai teamă,

Ce e val ca valul trece;

De te-ndeamnă, de te cheamă,

Tu ramîi la toate rece.

 

 

Multe trec pe dinainte,

In auz ne sună multe,

Cine ţine toate minte

Şi ar sta să le asculte?…

Tu aşază-te deoparte,

Regăsindu-te pe tine,

Cînd cu zgomote deşarte

Vreme trece, vreme vine.

 

 

Nici încline a ei limbă

Recea cumpăn-a gândirii

Înspre clipa ce se schimbă

Purtînd masca fericirii,

Ce din moartea ei se naşte

Şi o clipă ţine poate,

Pentru cine o cunoaşte

Toate-s vechi şi nouă toate.

 

 

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul si pe patru,

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi-nţelegi din a lor artă

Ce e rău si ce e bine.

 

 

Viitorul şi trecutul

Sînt a filei două feţe,

Vede-n capăt începutul

Cine ştie să le-nveţe.

Tot ce-a fost ori o sa fie

În prezent le-avem pe toate,

Dar de-a lor zădărnicie

Tu te-ntreabă si socoate.

 

 

Căci aceloraşi mijloace

Se supun cîte există,

Si de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă.

Alte măşti, aceeasi piesă,

Alte guri, aceeasi gamă,

Amăgit atît de-adese

Nu spera şi nu ai teamă.

 

 

Nu spera cînd vezi mişeii

La izbînda făcînd punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte.

Teamă n-ai, căta-vor iarăşi

Între dînşii să se plece,

Nu te prinde lor tovaraş:

Ce e val, ca valul trece.

 

 

Cu un cîntec de sirenă,

Lumea-ntinde lucii mreje;

Ca să schimbe-actorii-n scenă,

Te momeşte în vîrteje.

Tu pe-alături te strecoară,

Nu băga nici chiar de seamă,

Din cărarea ta afară

De te-ndeamnă, de te cheamă.

 

 

De te-ating, să feri în lături,

De hulesc, să taci din gură;

Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,

Dacă ştii a lor masură?

Zică toţi ce vor să zică,

Treacă-n lume cine-o trece;

Ca să nu-ndrăgeşti nimică,

Tu rămîi la toate rece.

 

 

Tu rămîi la toate rece,

De te-ndeamnă, de te cheamă:

Ce e val, ca valul trece,

Nu spera si nu ai teamă.

Tu te- ntreabă şi socoate

Ce e rau si ce e bine;

Toate-s vechi si nouă toate:

Vreme trece, vreme vine.

(1883, decembrie)