CALUL ARAB

Am fost la cineva care are cai…ii ingrijeste cu mare dragoste si cu un anume respect…Calul arab are o intreaga istorie a lui…el s-a adaptat conditiilor climatice de desert…candva,beduinii ii protejau in propriul lor cort unde isi duceau viata,pentru a nu fi furati…astazi,fiecare cal are un grajd al sau…sunt blajini…frumosi…iubiti si pretuiti de stapan…o parte din cai sunt folositi la curse…mi-au placut…erau multi,am fotografiat doar cei care erau afara…omul spunea ca se simte foarte aproape de caii lui;ii sunt prieteni…si la noi acasa mereu am avut cate un cal frumos…tatal meu de asemenea isi iubea calul si ii era prieten de nadejde …acestia sunt rabicano

Mai multe despre om si cal

Legatura  indestructibila dintre om si animalul sau am putut sa o vad cu ochii pe aceste meleaguri;omul si calul..ceva minunat ,dincolo de cuvinte.Poezia lui Alexandru Macedonski ,CALUL ARABULUI,reda cu acuratete acest lucru.

Arabul cazuse in aspra robie,

Muschioasele -i brate legate era…

El n-o sa-si mai vada nici cort, nici sotie,

Nici larga pustie

Ce-n veci treiera!

Si turcii-l vor duce cu ei in cetate,

Si sclav ca sa fie va fi destinat,

Si pana ce-n pieptu-i un suflet va bate,

De-un dor ce abate

Va fi dominat!

Iar calul sau falnic,usoara naluca,

Ce-n fuga se-ntrece cu pasrea-n zbor,

Si ca o sageata-nainte apuca-

In dar o sa-l duca

Sultanului lor!

L-aceasta gandire,de lacrimi paraie

Revarsa-a lor unda pe negru-i obraz!…

Toti dorm;numai luna pluteste balaie,

Scaldata-n vapaie

Pe-un nor de atlaz!

Lumina-l ajuta si calu-si zareste,

Dar trist la o parte sedea priponit,

Cu ochiul sau negru parea ca-i vorbeste,

Parea ca-l jeleste

In dor adancit!

Arabul atuncea patruns de simtire,

Pe branci se taraste s-ajunga la el;

Miscat de-o inalta si dulce gandire,

Spre-a lui mantuire

Lucreaza cu zel!

Cu dintii apuca priponul cel tare,

Il musca,il roade ,si-l rupe-n sfarsit

Deschisa ii este pustia cea mare,

Cu alba carare,

Cu san impietrit!

Dar calul atuncea,de branele-i late,

Cu gura-l ridica,miscat de-al sau dor,

Prin noapte,cu dansul,fantastic strabate,

Nimic nu-l abate

Din falnicu-i zbor.

Si-n tropotul mare,trei zile goneste,

Cand iata ca-n zare albeste un cort,

Arabul e-n viata,si calul soseste,

Dar vai,cand s-opreste,

S-abate jos mort!

POEZII-1882

Povestea unui om

  ( Un om dintre miile de oameni care au aceeasi durere..aceeasi soarta..ah destinul!.)

         Are 82 de ani:candva a fost tanar,frumos,puternic…La 19 ani a trebuit sa paraseasca locul natal ,din cauza celor care  au venit din toata lumea si  s-au pus stapani acolo .Si uite-asa ,cea mai mare parte de oameni ai locului ,au luat drumul pribegiei,al exilului…mai intai si-au asezat tabara dincolo,in locul permis ,de unde se puteau vedea chiar propriile  lor pamanturi.Omul,despre care povestesc,era impreuna cu parintii,bunicii si fratii sai.Traiau in cort,plecau in tara vecina peste rau ,si secerau lanuri de ovaz cu secera,(sau sapau in jurul copacilor )pe bani ,(la localnici )ca sa poata sa aduca o paine( de ovaz )acasa. Drumul il faceau cu magarul sau pe jos…uneori nu aveau norocul sa gaseasca aceste slujbe…Apa de baut era la distanta mare ,si femeile ,zilnic se duceau si o aduceau(in vase pe care le puneau deasupra capului) pentru gatit si alte trebuinte.A mai trecut ceva timp ,si omul s-a casatorit cu o fata(tot dintre refugiati)si o parte din copiii lui s-au nascut acolo.Dupa o vreme ,tara vecina i-a acceptat  legal si i-a cazat in campingul de refugiati…A inceput o noua etapa din viata lui;s-a dus in Sahara cu un cort ,si crestea animale (mai tarziu  a inceput cu o sera de legume),ajutat de unii din baietii lui care intre timp crescusera.Dupa ani,a reusit si si-a cumparat o bucata de pamant pe care a construit o casa adevarata.De-a lungul timpului i-au murit pe rand;bunicii,parintii,iar dintre frati a  mai ramas doar el..Femeia lui,i-a crescut 8 copii (unii au studii superioare),i-a fost tovaras de nadejde 40 de ani ;a inchis ochii pentru totdeauna in 1996;in casa noua, fara insa ,sa mai fi revazut vreodata tara  ei .Eu l-am cunoscut acum 22 de ani;il stiu,il simt cand sufera de dor,ca si eu am aceasta suferinta.Uneori,se aseaza pe pamantul gol,si scruteaza  cu ochii lui obositi(candva erau verzi,luminosi,plini de viata)nemarginirea cerului.Atunci haina ce-o poarta grea de ani, ii arata adevarata varsta.si parca lasa garda jos…vrea sa se predea.Cand a luat contact prima oara cu tehnologia moderna ,a vrut doar sa vada cu ochii lui imaginile din satelit a pamantului lui…macar asa sa vada , ca altfel, ii trebuie viza sa se duca acolo,si e atat de batran..Acum lucreaza la o harta, pe care a desenat pamantul lui si vecinii  acestuia ,de erau candva ,pentru a o lasa copiiilor ; ii roaga sa o pastreze in cazul in care nici aceasta generatie nu se intoarce acolo,sa nu se piarda…si arborele genealogic al familiei sale…mai spera,iubeste acel pamant,nu-l poate uita.Ce trist,si cata nedreptate in juru-i!!!

„Eu sunt un om fara de tara,

Un strop de foc purtat de vant,

Un rob razlet scapat din fiara

Cel mai sarac de pe pamant.”

%d blogeri au apreciat asta: