25 Nov.

Sinaxar

În această lună, în ziua a douăzeci şi cincea, pomenirea Sfintei Mare Muceniţe Ecaterina.

Aceasta a trăit pe vremea împăratului Maximian, prin anii 304, şi se trăgea din cetatea Alexandriei, fiică fiind unui principe care se numea Consta. Era foarte frumoasă şi înaltă la trup, având ca la optsprezece ani. Aceasta a învăţat desăvârşit toată învăţătura şi ştiinţa grecească şi latinească, citind pe Homer şi pe Virgiliu, marele poet al latinilor, pe Asclepios şi pe doctorii Hippocrat şi Gallin, pe filosofii Aristotel şi Plato, pe Filistion şi Evsevie, şi învăţătura cea tainică a marilor magi (astronomi) Ianni şi Iambri, pe a lui Dionisie şi profeţiile Sibilei. A învăţat ea încă şi tot meşteşugul ritoricesc (al grăirii frumoase), cât se afla pe atunci în lume. Deci nu numai acestea, ci şi multe alte limbi şi dialecte ale multor neamuri cunoştea. Nu numai cei ce au văzut-o o admirau, ci şi acei care nu mai auziseră de renumele şi înţelepciunea ei. Deci în anii împăratului Maximian şi a fiului său Maxentie a fost prinsă pentru mărturisirea cea în Hristos şi a fost cercetată cu multe feluri de chinuri. Iar cu înţelepciunea sa şi cu buna grăire, a înduplecat pe o sută şi cincizeci de ritori ca să creadă în Hristos, împreună şi cu alţi mulţi păgâni. Cu care împreună i s-a tăiat capul fericitei şi a luat cununa mărturisirii.

****************

Saint Catherine of Alexandria

By ,

Dates: 290s C.E. (??) – 305 C.E. (?)Known for: legends vary, but usually known for her torture on a wheel before her martyrdom

Feast Day: November 25

Also known as: Katherine of Alexandria, Saint Catherine of the Wheel, Great Martyr Catherine

How We Know About Saint Catherine of Alexandria:

Eusebius writes about 320 of a Christian woman of Alexandria who refused the advances of the Roman emperor and, as a consequence of her refusal, lost her estates and was banished.

Popular stories add more details, some of which conflict with each other. The following summarizes the life of Saint Catherine of Alexandria depicted in those popular stories. The story is found in the Golden Legend and also in an „Acts” of her life.

Legendary Life of Saint Catherine of Alexandria:

Catherine of Alexandria is said to have been born the daughter of Cestus, wealthy man of Alexandria in Egypt. She was noted for her wealth, intelligence, and beauty. She is said to have learned philosophy, languages, science (natural philosophy), and medicine. She refused to marry, not finding any man who was her equal. Either her mother or her reading introduced her to the Christian religion.

She is said to have challenged the emperor (Maximinus or Maximian or his son Maxentius are variously thought to be the anti-Christian emperor in question) when she was eighteen years old. The emperor brought in some 50 philosophers to dispute her Christian ideas – but she convinced them all to convert, at which point the emperor burned them all to death. She then is said to have converted others, even the empress.

Then the emperor is said to have tried to make her his empress or mistress, and when she refused, she was tortured on a spiked wheel, which miraculously fell apart and the parts killed some who were watching the torture. Finally, the emperor had her beheaded.

Veneration of Saint Catherine of Alexandria:

In about the 8th or 9th century, a story became popular that after she died, St. Catherine’s body was carried by angels to Mount Sinai, and that the monastery there was built in honor of this event.

In medieval times, St. Catherine of Alexandria was among the most popular saints, and was often depicted in statues, paintings, and other art in churches and chapels. She has been included as one of the fourteen „holy helpers,” or important saints to pray to for healing. She was considered a protector of young girls and especially of those who were students or in cloisters. She was also considered the patroness of wheelwrights, mechanics, millers, philosophers, scribes, and preachers.

St. Catherine was especially popular in France, and she was one of the saints whose voices were heard by Joan of Arc. The popularity of the name „Catherine” (in various spellings) is likely based on Catherine of Alexandria’s popularity.

In Orthodox Churches Catherine of Alexandria is known as a „great martyr.”

There is no real historical evidence for the details of St. Catherine’s life story outside these legends. Writings of visitors to the Mt. Sinai monastery do not mention her legend for the first few centuries after her death.

The feast day of Catherine of Alexandria, November 25, was removed from the Roman Catholic Church‘s official calendar of saints in 1969, and restored as an optional memorial on that calendar in 2002.

*********

Manastirea Sfanta Ecaterina din Sinai este cea mai veche din lume şi este considerată unicat …

picturile murale de mare valoare,candelele …

biblioteca cu manuscrisele…(a doua dupa Vatican)

Am adunat mai multe date de la cineva din Egipt şi cînd va fi linişte în zonă vrem să ne ducem cîteva zile acolo …

Şi cînd mă gîndesc cît de aproape e de noi …

punem deci la cale călătoria…

Să fie linişte şi pace !

(Cea dintîi prietenă a mea se numea tot Ecaterina…nu ne-am văzut de multă vreme )

OCTOMBRIE…

E toamna iar…

uneori mă plimb prin pădurea de aici de lîngă mine…

are copacii parcă prea inclinati…

îmi mai las acolo, pe stîncile albe,unele dintre gînduri…

in grija ei…

de atîta vreme ne stim încît putem să povestim împreună,

sa ne spunem ofurile…

ea,cu buzele crăpate parcă cerînd mereu apă

îmi arată culorile ei triste…

asa că

ma bucur  ca s-a răcorit vremea

si în curînd îsi va ostoi setea…

eu,

povestindu-i doar

de primăvara…

de doruri…

de padurile ei surori de pe alte meleaguri,

de verdele de acasă…

de temerile mele lăuntrice

trairi…

urcusurile si coborîşurile

vietii …

SFANTUL IOAN BOTEZATORUL

Sinaxar 7 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.

După cum este obiceiul, Biserica dreptmăritoare a rânduit ca după unele mari sărbători ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmează praznicului să fie cinstit principalul personaj secundar al marii sărbători.

Astfel, în ziua după Botezul Domnului facem prăznuire de sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, cel mai mare dintre profeţi, glasul care strigă în pustie „gătiţi calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primăvara harului, făclia Luminii dumnezeieşti, răsăritul ce a vestit pe Soarele Dreptăţii, ca un înger pământesc şi om ceresc, care stă la graniţa dintre cer şi pământ şi uneşte Vechiul şi Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în deşert să anunţe vestea cea bună a venirii lui Mesia Hristosul, şi să pregătească calea lui Iisus, Ioan îşi împlineşte misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum strălucirea lui urma să scadă, iar a Mântuitorului să crească.

Totuşi, chiar după venirea Harului şi moartea lui ca martir, Ioan Botezătorul continua să fie pentru creştini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergătorul Domnului. Model de înfrânare, de pocăinţă, de curăţire de patimi prin asceză şi rugăciune, iniţiator al vieţii monastice şi a celei pustniceşti, Ioan nu va înceta niciodată să fie cel care găteşte calea ce duce la Hristos.

**************

In Coran Sfantul Ioan Botezatorul este numit Yahia,profetul care il precede pe ‘Isa(Iisus)

**************

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul

Pilda vietii Sfantului Ioan Botezatorul sau „Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.”

Ioan Botezatorul ne este indeobste cunoscut pentru marea sfintenie a vietii sale. I se spune inger in trup sau om ingeresc, de cat de aspra i-a fost viata in pustie si de cat de intransigenta asceza. Stim ca drept imbracaminte avea o haina din par de camila si ca imprejurul mijlocului purta o cingatoare de curea. De hranit se hranea numai cu lacuste si miere salbatica.

Acestea ne sunt cunoscute, asa incat socotesc ca mai de folos ne este a evoca alte insusiri ale unui sfant caruia ravna poporului lui Dumnezeu nu a sovait sa-i atribuie aripi de inger, iar iconarii, la randul lor, n-au pregetat sa-l infatiseze astfel in multe icoane si picturi bisericesti.

Insusirile la care doresc sa ma refer sunt:

– absoluta smerenie

– capacitatea de a iubi pe un altul nu numai ca pe sine ci si mai mult decat pe sine

– capacitatea de a recunoaste superioritatea altuia

– capacitatea de a sterge si anula sinea proprie inlocuind-o cu a altuia.

Viata Sfantului Ioan Botezatorul ne este cunoscuta in toata simplicitatea si rigoarea ci. Moartea lui, timpurie, constituie o dovada a ceea ce istoricilor contemporani si ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade in special, le place a numi absurditate a istoriei.

Regele Irod – nu Irod cel Mare, omoratorul pruncilor nevinovati, ci fiul sau, Irod Agrippa – isi luase drept sotie pe femeia fratelui sau Filip. Casatoria aceasta era de fapt un concubinaj osandit de Ioan Botezatorul cu acele vorbe fara suliman si acel ton aprig care ii erau proprii.

Asa-zisa nevasta a lui Irod, Irodiada, femeie frumoasa si inteligenta insa cruda, ambitioasa si nerusinata, il dusmanea de aceea pe Ioan si-i tot cerea regelui sa-l starpeasca. In cele din urma izbuti sa obtina intemnitarea celui vrajmasit de ea: Ioan a fost inchis in beciurile palatului.

Acolo se afla cand i se ivi Irodiadei prilejul de a se descotorosi de acel a carui viata ii era ca un ghimpe in ochi. Fiind ziua de nastere a lui Irod si sarbatorindu-i-se aniversarea, s-a facut praznic bogat dupa cuviinta, poftiti au fost toti dregatorii tarii.

Acolo, la praznic, fiica din prima casatorie a Irodiadei, Salomeea pe nume, a dansat; dansul tinerei frumoase fete intr-atata i-a placut si l-a tulburat pe rege incat, ametit de bautura si aprins de pofta, i-a spus: cere-mi ce vrei, pana la jumatate din regatul meu, si-ti voi da. Si si-a intarit vorba cu juramant.

Salomeea, nestiind ce sa ceara, s-a sfatuit cu maica sa. Irodiada nu a stat pe ganduri: cere capul lui Ioan Botezatorul, i-a grait, acum, aici; sa ti-l aduca pe o tipsie. Regele Irod atunci s-a cutremurat. Nu era deloc dispus sa-l omoare pe Ioan despre care stia ca norodul il socoteste prooroc; si-apoi nici lui omul nu-i era cu totul antipatic; in felul lui il respecta si consimti se la arestarea lui numai ca sa scape de gura muierii.

Nerodului, ametit cum era, i-a fost insa rusine sa-si calce nesabuitul juramant. Ar fi putut prea bine sa-i explice fetei: ti-am fagaduit pana la jumatatea regatului meu, dar omul acesta pretuieste mai mult decat jumatate din regatul meu, astfel incat nu ti-l pot da; cere-mi altceva. Dar nu l-a purtat mintea catre acest raspuns drept, ci ca netotul a implinit salbatica sfuntata cerere: lui Ioan i s-a taiat capul in chiar beciurile palatului si cinstitul cap i-a fost adus Salomeei pe tipsie, precum dorise ticaloasa de Irodiada.

Smerenia absoluta a Botezatorului reiese cu prisosinta din textul celor patru Evanghelii care folosesc aproape aceleasi cuvinte centrate in jurul a cinci idei:

– Iisus e mai puternic decat Ioan

– Ioan nu este vrednic sa-I dezlege cureaua incaltamintei

– Ioan nu poate boteza decat cu apa, pe cand Iisus va boteza cu Duh Sfant si cu foc

– Iisus este anterior lui Ioan

– Iisus este Cel ce va sa vina.

Intr-adevar, referatul lui Matei relateaza: „Cel Care vine dupa mine este mai puternic decat mine. Nu sunt vrednic sa-i duc incaltamintea. Eu va botez cu apa spre pocainta. El va va boteza cu Duhul Sfant si cu foc.”

Iar cand Iisus vine la repejiunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclama uimit si coplesit: „Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?”

In referatul lui Marcu citim de asemenea: „Vine in urma mea Cel ce este mai tare decat mine. Caruia nu sunt vrednic, plecandu-ma, sa-I dezleg cureaua incaltamintei.”

Si tot in felul acesta scrie si Sfantul Evanghelist Luca: „Eu va botez cu apa, dar vine Cel ce este mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor. El va va boteza cu Duh Sfant si cu foc.”

In textul evanghelic al Sfantuiui Apostol Ioan gasim lamuriri mai ample: „Acesta este despre Care am zis: Cel ce vine dupa} mine a fost inaintea mea, pentru ca mai inainte de mine era.”

Botezatorului i se pune intrebarea: „Cine esti? Esti tu Hristosul, esti tu Ilie, esti tu Proorocul?” Iar el, ne spune textul evanghelic, „a marturisit si n-a tagaduit si a marturisit: Nu sunt eu Hristosul, nu sunt nici Ilie si nici Proorocul.”

Cu deplina modestie si potrivit adevarului, cel intrebat din nou raspunde: „Eu sunt glasul celui care striga in pustie: indreptati caile Domnului.”

Si iarasi, tot ca in celelalte referate:

„Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru se afla Acela pe Care voi nu-L stiti, Cel care vine dupa mine, Care inainte de mine a fost si Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintei.”

De doua ori afirma Ioan, aratandu-L pe Iisus: „Iata Mielul lui Dumnezeu: Cel ce ridica pacatul lumii.” Iar dupa botezul Domnului in Iordan: „Am vazut Duhul coborandu-Se din cer ca un porumbel si a ramas peste El.”

Si, in acelasi mod, mai categoric insa: „Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 34). Iar mai apoi urmeaza (Ioan 3, 20) una dintre cele mai emotionante, mai neasteptate, mai rascolitoare si mai iesite din comun fraze din cate se afla in Sfanta Scriptura: este declaratia-marturisire a nobilului Ioan:

„Eu trebuie sa ma micsorez, iar El trebuie sa creasca.”

Cine oare ar mai glasui astfel? Care dintre toti oamenii salasluitori vreodata pe acest pamant ar spune despre sine ca-si doreste sa se micsoreze, ca i se cade sa se umileasca in vreme ce aproapelui sau i se cuvine sa creasca, sa sporeasca?

Firesc ii este omului rationamentul cu totul invers: sa voiasca a creste si a propasi el pe seama si in dauna celorlalti. Ceilalti? Sa-l admire, sa-l slujeasca, sa-l rasfete, sa-l ridice in slavi! Oricat de mult, de fara intrerupere, de nereticent. Satul de laude, complimente, slujiri si plecaciuni nu se va declara niciodata. Convins de perfecta-i superioritate nu va inceta in veac a fi.

Egocentrismul si idolatrizarea eului sunt cererile si dorintele sufletului omenesc obisnuit, catusi de putin stergerea si infrangerea sinei, recunoasterea superioritatii altuia. Ceilalti ii sunt toti inferiori, orbi care nu se pricep sa-i deosebeasca insusirile exceptionale si sa-I aprecieze cum ar trebui.

Si totusi Ioan Botezatorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normala: pe sine se vrea micsorandu-se, pe celalalt crescand, biruind, afirmandu-se, implinindu-se!

De aceea si este fraza de la Ioan 3, 30 atat de nepamanteasca, de fara de pereche, de anevoie asimilabila mintilor noastre. In cuprinsul Scripturii – bogata in formule fascinante si-n sentinte vrednice a se intipari in cugetul nostru – zicerea Botezatorului straluceste totusi cu o lumina nespusa si ni se infatiseaza ca un giuvaer; ea contrazice atat de fatis tendinta oricarei individualitati de a se socoti centrul cercului inconjurator si de a considera ca legitim sa-si acorde numai drepturi si monopolul dreptatii incat nu poate sa nu uimeasca asa cum ar face marul care, sfidand legea universala a gravitatiei, in loc sa cada la pamant cand se desprinde din pom, s-ar inalta spre cer.

In relatia dintre Iisus si Botezator se iveste problema ucenicilor. Se pare ca a existat o rivalitate intre ucenicii unuia si ai celuilalt. Evangheliile Sfintilor Matei (11, 2-5) si Luca (7, 19-22) ne relateaza ca, inchis fiind, Ioan si-a trimis ucenicii sa-L intrebe pe Iisus: Tu esti Cel ce vine, sau sa asteptam pe altul? Intrebare cat se poate de ciudatel pentru ca stim ca Ioan Il marturisise pe Iisus a fi intru adevar Fiul lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii si Cel asupra Caruia S-a pogorat Duhul Sfant.

Cum putem rezolva o asemenea contradictie flagranta? Explicatia cu precadere plauzibila o consider a fi aceea care presupune o intelegere prealabila (expresa ori tacita) intre Iisus si Ioan. In vederea lamuririi ucenicilor sai si a potolirii in certitudinilor care-i framantau, Ioan ii trimite la Iisus cu o intrebare ce reprezenta de fapt nu gandul sau nesovaitor ci sovaielile si umbrele din cugetele lor.

Iar Iisus, cu acea inteligenta omeneasca la care nu se sfia sa faca uneori apel (spre pilda in cazul platii dajdiei catre Cezar ori al femeii maritate cu sapte frati ori al semnului cerut de saduchei), nu se proclama a fi Hristosul ci, cu multa abilitate si modestie, le cere sa constate faptele, lasandu-le pe acestea sa vorbeasca iar pe invatacei poftindu-i doar sa traga concluzia care se impunea.

Le arata cele ce se petrec aievea: orbii vad, surzii aud, schiopii umbla, leprosii se curatesc, mortii inviaza. Desigur ca ucenicii nu puteau deduce altceva decat ca Acel ce savarseste asemenea minuni este Mesia.

Dar cum apare Ioan vazut de Iisus? Textul de la Luca 7, 24 si urm. este edificator si clar.

Zice Domnul catre multimi, dupa plecarea ucenicilor pasa-mi-se trimisi de Ioan: „Ce ati iesit sa priviti in pustie? Oare trestie clatinata de vant? Oare om imbracat in haine moi si scumpe? Oare prooroc?” Si tot El raspunde cu glas ferm: „Da, zic voua si mai mult decat un prooroc. Acesta este cel despre care s-a scris: Iata trimit inaintea fetei Tale pe ingerul Meu care va gati calea Ta, inaintea Ta.” Si inca: „Zic voua: Intre cei nascuti din femei nu este mai mare decat Ioan; dar cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu este mai mare decat el.”

Domnul asadar confirma caracterul ingeresc al lui Ioan, nu insa fara a adauga despre omul recunoscut a fi „cel mai mare dintre cei nascuti din femei” tainicele cuvinte: „Totusi cel mai mic din imparatia cerurilor este mai mare decat el.” Sensul lor cred ca nu poate fi deceat acesta: Ioan, ultimul prooroc al Vechiului Testament, Ioan Vestitorul, Inaintemergatorul si Botezatorul lui Hristos nu a primit botezul crestin.

Asa fiind, intocmai ca patriarhii, dreptii si proorocii Vechiului Testament, el va salaslui cu sufletul in iad pana ce Domnul dupa rastignirea Sa va fi coborat in acel loc spre a-i slobozi. Ioan nu a primit botezul crestin in numele Sfintei Treimi, iata de ce e socotit mai mic decat oricare dintre locuitorii Imparatiei lui Dumnezeu.

Ne putem intreba acum ce semnifica pentru noi Ioan Botezatorul, prin care insusiri ale lui ni se arata admirabil, adica vrednic de mirare si veneratie, prin care ne poate fi calauzitor si model?

Prin smerenia sa absoluta, desigur. Prin iubirea sa totala fata de un altul, respectiv de Hristos, prin puterea de zdrobire a iubirii de sine si a inlocuirii ei cu iubirea pentru altul. Ioan Botezatorul se trece in umbra, se sterge, parca s-ar dori invizibil. El devine acel prieten al Mirelui de care pomeneste Iisus in versetul 29 al capitolului 3 din Evanghelia Sfantului Ioan, prietenul care se bucura de bucuria Mirelui, care sta si-L asculta cu dragoste si supunere, care nu-si doreste nimic alta decat sa-L slujeasca. Iata ce este Ioan Botezatorul: este minunata pilda de „eu” care iese din sine si – cu smerenie si netarmurit devotament – dobandeste putinta de a-si iubi semenul mai mult decat pe sine insusi.

Ioan Botezatorul ne poate fi tuturor indreptar pe calea stramta a infrangerii trufiei, a neroadei trufii, a egoismului si egocentrismului nostru ridicol care-si face ras de noi indemnandu-ne a crede ca suntem, fiecare, punctul geometric din chiar centrul lumii si ne da ghes a ne increde numai in noi insine, a ne inchide si incuia in carapacea bine ferecata a sinei noastre imperialiste.

Ioan ne poate fi pilda sigura de dragoste pentru Mire, adica pentru Hristos si de slujire neprecupetita a Sa. Dar, va veti intreba poate, cum de-L putem sluji si iubi ca pe un prieten pe Hristos Care acum nu se mai afla in cuprinsul pamantului ci S-a inaltat la cer? Cum de-I putem sta alaturi, Il asculta, Ii vadi iubirea noastra?

Raspuns nu poate fi altul decat: sa nu huliti, frati crestini, pretinzand ca Hristos nu se mai afla pe pamant si ca S-a inaltat Ia cer astfel incat nu-L mai puteti iubi si sluji cum a facut Ioan Botezatorul. Oare ati uitat cele scrise in capitolul 25 al Evangheliei de la Matei unde Domnul, vorbind despre Infricosata Judecata, spune ca intrucat am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat pe unii din fratii Sai prea mici aflati in necazuri, suferinte, robie sau lipsuri pe El L-am hranit, adapat, imbracat, vizitat, cercetat si ajutat? Pe El, pe nimeni altul.

Hristos e prezent pe acest pamant in Sfanta Euharistie sub chipul painii si al vinului. Si mai este prezent la fel de lucrator – sub chipul tuturor oamenilor asupriti, obiditi, incercati, ispititi de suferinte, nevoi si nedreptati. Iubindu-i si slujindu-i pe acesti foarte mici frati ai Sai, Lui Ii manifestam dragostea noastra si pe El insusi Il slujim.

Blasfemie este a zice ca nu avem cum sluji, intocmai ca Botezatorul, pe Hristos, ca El nu mai este de fata in lumea sensibila! Dragostea – virtute crestineasca suprema si singura perena – este mijlocul fara gres care ne sta la indemana pentru a ne dovedi umanitatea si crestinatatea.

Marele nostru compatriot, ilustrul scriitor de limba franceza, Emil (E.M.) Cioran sustine ca a cere omului sa iubeasca e tot una cu a cere unui virus sa iubeasca un alt virus. Fireste, cum de-am putea, bunaoara, cere virusului cancerului sa iubeasca pe virusul maladiei sida.

Numai ca Emil Cioran, in aversiunea sa pentru Hristos si crestinism, nu ia aminte la faptul ca omul nu-i tot una cu virusul patogen; identificarea facuta de Cioran, fiul preotului din Rasinari, e grabita si superficiala.

Omul are, neindoielnic, trasaturi comune cu animalul, insa pecetluirea lui drept virus e (cel putin) reductionista, e o simpla butada de scriitor sceptic si de cugetator care vrea sa-si faca lectorul praf si sa-i dea gata cu procedee stilistice desigur scanteietoare si abrupte insa la fel de subrede ca jocul de lumini al focului de artificii sau al lampioanelor de hartie colorata. Ateismul de multe ori isi impinge aderentii, chiar cei mai talentati, spre enormitati si copilarii.

Noi retinem din viata si jertfa Sfantului Ioan Botezatorul altceva: capacitatea omeneasca de a iesi din sine, de a depasi stramtoarea fenomenalitatii, de a iubi pe un altul. Noi cutezam chiar a ne face o calauza (sau macar un temei de neincredere in afirmatii sumare) din zguduitoarea, admirabila, senina fraza de la Ioan 3, 30: „Acela trebuie sa creasca, iar eu sa ma micsorez.”

Cu ea in suflet si-n inima si-n cuget si-n adancul sensibilitatii noastre biruite sa parasim acum, nu fara a multumi Domnului, acest sfant lacas.

Parintele Nicolae Steinhardt

sursa

Crestin ortodox.ro

***********

LA MULTI ANI  CELOR CARE POARTA ACEST NUME!

BOBOTEAZA

6 ianuarie

În aceasta luna, în ziua a sasea, se praznuieste sfânta si dumnezeiasca Aratare a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Teofania – Boboteaza Sfânta si dumnezeiasca Aratare a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sarbatorim în aceasta zi, în toate sfintele biserici, facând, de cu seara, slujba Privegherii. Ca însusi Dumnezeu Cuvântul, îmbracându-Se în Adam cel vechi si plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca sa Se boteze. Si acesta îl oprea, zicând catre Dânsul: „eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?”.

Daca a auzit însa pe Domnul zicând: „lasa acum”, a cunoscut ca botezul este plinirea a toata dreptatea si L-a lasat. Si botezându-Se Hristos, toata firea apelor a sfintit; si cufundând în apele Iordanului toate pacatele oamenilor, îndata a iesit din apa; înnoind si zidind din nou pe omul, care era învechit în pacate si dându-i împaratia cerurilor. A Carui slava si putere este în vecii vecilor. Amin.

***************

Aceasta zi  marcheaza si sfarsitul Sarbatorilor de iarna. De obicei, in aceasta perioada ar trebui sa fie foarte frig, ger chiar, de sa crape pietrele, care sa justifice expresia „gerul Bobotezei”. Se pare insa, ca anul acesta vremea va fi calda, de Boboteaza, ca si pana acum.

In ajun de Boboteaza, preotul umbla din casa in casa cu crucea in mana, si stropeste cu agheasma, din varful unui manunchi de busuioc, atat locuinta, cat si pe toti membrii familiei. Gospodinele il asteapta cu casa curata si cu un vas cu apa pe masa, in care preotul lasa un pic de agheazma, apa sfintita care sa fie de leac la nevoie. Tot in ajun de Boboteaza, credinciosii trebuie sa manance bucate de post iar cei care pot, tin post negru, adica nu mananca nimic.

Tinerele nepatate care vor sa se casatoreasca, cer de la preot sau fura un fir din manunchiul de busuioc pe care si-l pun sub perna, in noaptea de 5 spre 6 ianuarie, ca sa-si viseze ursitul, viitorul sot. O alta superstitie spune ca fetele care cad pe gheata in ziua de Boboteaza pot fi sigure ca se vor marita in anul in curs.

In ziua de Boboteaza, crestinii merg la biserica si asista la slujba de sfintire a apelor, iar la sfarsitul slujbei primesc agheazma, apa sfintita. Agheasma mare impartita in biserici dupa slujba de Boboteaza este pastrata cu sfintenie, fiind considerata drept leac pentru boli, dar si pentru dezlegarea de farmece sau facaturi. Se mai spune ca agheasma mare este folositoare crestinilor pentru iertarea pacatelor.

Despre agheasma adusa de la biserica, oamenii cred ca este buna de orice. Batranii spun ca sunt suficiente cateva picaturi din apa aceasta pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau chiar sterilitatea. Agheasma nu se altereaza in timp, chiar daca vasul nu este acoperit.

Tot in ziua de Boboteaza, mamele care au pierdut copii sau i-au nascut morti, iau aghiazma si merg impreuna cu preotul de o toarna peste mormintele lor, apoi ii boteaza cu numele Ion. Daca vor proceda in acest fel trei ani la rand, se crede ca acei copiii sunt botezati.

In localitatile asezate pe malul unui rau, pe malul Dunarii, de exemplu, preotul arunca o cruce de lemn in apa, dupa care sar barbatii curajosi pentru a o aduce inapoi. Se spune ca, cine se arunca in apa de Boboteaza, va fi ferit de toate bolile si ca, atunci cand preotul arunca crucea in apa, dracii ies si fug pe camp, insa nu sunt vazuti decat de lupi.

Vremea din ziua de Boboteaza o prevesteste pe cea de peste an. Daca ploua, urmeaza o iarna lunga, iar timpul frumos prezice o vara frumoasa. Daca bate crivatul, este semn ca vor fi roade bogate, iar daca va curge apa din streasina, se va face vin bun, iar daca pomii sunt imbracati in promoroaca, va fi belsug si sanatate.

sursa

Ziare com

Riul Iordan in 19 ianuarie isi intoarce cursul…

 

SILENT NIGHT

sursa

youtube

12 DECEMBRIE

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, făcătorul de minuni.

Spiridon al TrimitundeiCuviosul Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie, fiul lui. Era simplu la purtări şi smerit cu inima. La început a fost păstor de oi. Apoi s-a însurat, iar după moartea soţiei a fost făcut episcop. Dumnezeu i-a dat harul tămăduirilor în aşa măsură că a fost numit făcător de minuni.

În vreme de secetă a adus pe pământ ploaie; şi iarăşi, prin rugăciunea lui, a oprit ploaia cea peste măsură. A pus capăt foametei puse la cale de vânzătorii de grâu, dărâmându-le hambarele în care ţineau grâul. A prefăcut şarpele în aur şi, după ce a scăpat pe sărac de nevoie, a prefăcut iarăşi aurul în şarpe. A oprit curgerile râurilor. A dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate, care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. A astupat, prin puterea Sfântului Duh, gura celor ce se semeţeau cu ştiinţa lor, la Sinodul de la Niceea. O femeie i-a cerut o sumă de bani ce o încredinţase spre păstrare fiicei lui; sfântul a întrebat pe fiica lui, moartă mai de mult, unde a pus banii; şi aflând de la ea unde erau ascunşi, i-a dat stăpânei lor. A vindecat pe împăratul Constantie de boala de care suferea. A dat din nou viaţă copilului unei femei. A mustrat pe cel ce voia să-i ia din pricina lăcomiei o capră fără să o plătească şi a făcut să fugă capra în ocol de la cel ce o trăgea cu sila; iar după ce a numărat şi preţul ei, capra a stat cu cele cumpărate. A vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată.

Odată slujitorii bisericii au aprins puţine lumânări în biserică; când sfântul i-a ţinut de rău, ei i-au răspuns că nu-i nimeni în biserică, aşa că nu e nevoie de mai multă lumină; dar sfântul a luat mărturie din cer că avea privitori pe îngerii, care cântau împreună cu el rugăciunile. Pe cine nu va uimi minunea izvorârii pe neaşteptate a untdelemnului în candelă, când candela era să se stingă din lipsă de untdelemn! Multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. A certat şi a dat morţii pe o femeie ce căzuse în desfrânare şi care nu voia să-şi mărturisească păcatul, ci spunea că a făcut copilul cu bărbatul ei, că a rămas cu el însărcinată, deşi acela murise de unsprezece luni. În timpul verii, când soarele dogorea, capul sfântului era plin de rouă; prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. Că sfântul era milostiv şi îndurător o arată întâmplarea cu cei ce au încercat să-i fure oile din turmă. Sfântul nu numai că a dezlegat pe hoţii ce fuseseră înlănţuiţi cu lanţuri nevăzute toată noaptea, dar le-a dat la plecare şi un berbec, ca să nu le fie în zadar privegherea cea de toată noaptea.

Ocârmuind dar bine turma încredinţată lui, s-a mutat ca să trăiască şi să petreacă cu îngerii.

sursa

http://www.calendar-ortodox.ro

************************

ENIGMA…

Imaginea reprezinta Biserica Sf.Teodora din Vasta Peloponez Grecia…capela are pe ea 17 arbori …dintre care unii sunt foarte inalti si au o grosime de un metru. Totusi, desi acoperisul bisericutei e subtire, rezista. Cu toate ca radacinile copacilor nu au trecut prin tavan in interiorul bisericii. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica…

M-a pus pe ganduri ,mi-a starnit curiozitatea …am citit si legenda Sf. Teodora …una din ele…Se spune ca satul in care traia a fost atacat si oamenii au fost nevoiti sa se apere.Teodora s-a imbracat in secret in soldat, pentru ca o femeie era de neconceput sa se lupte in acele vremuri…Din pacate a fost ucisa…se spune ca ultimile ei cuvinte au fost o ruga catre Dumnezeu…”corpul sa-mi fie o biserica,parul o padure iar sangele un izvor”…Miscati de curajul nemaiintalnit pana atunci,satenii au ridicat bisericuta pe a carei acoperis au crescut copacii a caror radacini nu sunt vizibile nici sub acoperis,nici in interiorul bisericii sau afara,iar raul care trece pe dedesubt probabil le iriga radacinile…

De ieri ne tot uitam la mai multe video-uri …mi-as dori sa ma duc acolo…sa vad cu ochii…adica din secolul X  nu s-a deteriorat structura capelei iar copacii nu au creat nicio presiune asupra ei?…

Poate e cineva care a fost si a vazut si ne spune si noua ce si cum…

sursa

patrokosmas

SFANTUL NICOLAE

Sfantul Nicolae a existat, a fost o realitate si este unul din cei mai iubiti si populari sfinti ai crestinatatii, pe 6 decembrie fiind sarbatorit de intreaga lume crestina. Legendele care-i insotesc numele vorbesc de multe minuni facute de Nicolae in timpul vietii sale, de aceea i se mai spune si „Facatorul de Minuni”.

Nu exista o biografie a vietii sale. Ceea ce se stie cu certitudine este ca a murit pe data de 6 decembrie, dupa unii cercetatori in anul 345, dupa altii in 352.

Traditia bisericii spune ca Sfantul Nicolae s-a nascut la Parara, Asia Minor, intr-o familie bogata si ca, dupa moartea parintilor sai, si-a daruit toata averea saracilor si apoi a plecat in pelerinaj in Palestina si Egipt. La intoarcerea acasa a fost intampinat de multa lume si ales Arhiepiscop de Myra.

Moastele Sfantului Nicolae sunt in localitatea Bari din Italia unde, in 1197, a fost ridicata o biserica in care si in prezent i se odihnesc osemintele.

Sfantul Nicolae este ocrotitorul copiilor dar si al brutarilor, al marinarilor, al fetelor cuminti si fara zestre, al victimelor sistemului judiciar.

Daca ar fi sa respectam traditia, de Sfantul Nicolae, copiii din toata lumea ar trebui sa primeasca in dar numai dulciuri pentru ca iata ce spune legenda.

Se spune ca de mult, tare de mult, pe cand Sfantul Nicolae era doar un copil, cred ca de varsta celor care in noaptea aceasta il asteapta cu emotii si pofta mare de dulciuri, se intorcea, impreuna cu parintii sai de la o biserica la care mergea in fiecare an. Pe drum, l-a rugat pe tatal sau, om bogat, sa-i dea niste bani.

Copilul Nicolae a intrat intr-un magazin si a cumparat o punga cu bomboane din care a inceput sa imparta copiilor saraci de pe strada. Dar la un moment dat, bomboanele i s-au terminat si in jurul Sfantului ramasesera inca multi copii care nu primisera nici macar o bomboana. Copiii care nu primisera bomboane au inceput sa planga si atunci a inceput sa planga si Sfantul Nicolae de mila lor.

Lacrimand, Sfantul Nicolae si-a ridicat ochii la cer acolo unde stia el ca locuieste bunul Dumnezeu, si l-a rugat sa-l ajute ca in fiecare an cand se va intoarce de la biserica sa aiba multe dulciuri ca sa imparta la toti copiii si niciodata sa nu mai vada copii plangand pentru ca nu au primit dulciuri.

Fie ca si-n aceasta noapte magica, copiii din lumea intreaga sa primeasca dulciuri si asteptarea sa nu le fie in zadar iar dimineata incaltarile sa le fie pline de bomboane si niciunul sa nu mai planga.

sursa

http://www.ziare.com

30 Nov.

SFANTUL APOSTOL ANDREI

Sfantul Apostol Andrei este sarbatorit pe data de 30 noiembrie. S-a nascut in Betsaida Galileia, localitate situata pe tarmul Lacului Ghenizaret, in nordul Tarii Sfinte. Din Sfanta Scriptura aflam ca era fratele lui Simon Petru. Amandoi au fost pescari, alaturi de tatal lor. Avand in vedere ca Andrei era evreu, nu stim cu certitudine daca numele Andrei era numele sau real (acesta fiind de origine greceasca). Potrivit cercetatorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei, inca din perioada sec. II-III d.Hr.

Pentru romani, numele apostolului Andrei este legat de lupi. Se sustine ca acest nume – Apostolul Lupilor – deriva din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar si de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei. Legendele spun ca acest animal a fost alaturi de daci la caderea Sarmizegetusei si ca cel care era capetenia lupilor, l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre Pestera care i s-a oferit ca adapost.

Sfantul Andrei, inainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dorinta de a-L urma pe Hristos se naste in el, in momentul in care Sfantul Ioan rosteste cuvintele: „Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii” (Ioan 1, 29). Insa, chemarea sa la apostolie se face mai tarziu si este relatata de Sfantul Evanghelist Matei : „Pe cand Iisus umbla pe langa Marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: „Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El” (Matei 4, 18-20).

Cand mai este Andrei mentionat in Scriptura?

Scriptura il descopera pe Andrei la inmultirea painilor si a pestilor (Ioan 6, 8-9) si dupa invierea lui Lazar cand, impreuna cu Filip, ii spune lui Hristos ca niste elini, veniti in Ierusalim cu prilejul sarbatoririi Pastelui iudaic, doresc sa-L vada (Ioan 12, 20 – 22).

Chemarea la Apostolie a Sfantului Andrei

Unde a vestit Sfantul Andrei invatatura lui Hristos?

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor, Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericeasca, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: „Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Dupa traditie, lui Toma i-au cazut sortii sa mearga in Partia, lui Andrei in Scitia, lui Ioan in Asia”. Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei in Scitia. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata si de scriitori bisericesti. De exemplu, calugarul Epifanie (sec. VIII), in „Viata Sfantului Apostol Andrei”, afirma ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentioneaza ca Andrei „a predicat in Pont, Tracia si Scitia”. Dupa un alt izvor, pastrat in acelasi Sinaxar, Sfantul Apostol Andrei ar fi hirotonit ca episcop la Odyssos sau Odessos (Varna de azi), pe ucenicul sau Amplias, pe care Biserica Ortodoxa il praznuieste in fiecare an la 30 octombrie. Probabil este Amplias cel amintit de Sfantul Apostol Pavel in epistola catre Romani (16, 8). Prezenta colindelor, legendelor, obiceiurilor din Dobrogea, inchinate Sfantului Andrei, intaresc credinta ca acesta a vestit Evanghelia lui Hristos in tara noastra.

Moastele din Patras

Sfantul Andrei a murit ca martir la Patras. Desi noua ne este cunoscuta traditia care afirma ca Apostolul Andrei a murit pe o cruce in forma de X, se sustine ca aceasta traditie dateaza din secolul al XIV-lea. Nu se cunoaste data martirizarii. Unii istorici il fixeaza in timpul persecutiei imparatului Nero, prin anii 64-67, altii in vremea persecutiilor initiate de Domitian (81-96).

In anul 357, moastele Sfantului Andrei au fost asezate in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol, cu prilejul sfintirii acestei biserici. Cardinalul Petru de Capua va duce moastele Sfantului Andrei in Italia, in catedrala din Amalfi, in timpul Cruciadei a IV-a. In anul 1462, in vremea papei Pius al II-lea, capul Sfantului Andrei ajunge la Roma, iar de aici a fost dus in Catedrala din Patras, in biserica cu hramul Sfantul Andrei.

Pestera Sfantului Andrei

Pestera in care se crede ca a vietuit Sfantul Apostol Andrei, cat timp a propovaduit pe teritoriul romanesc, se afla la aproximativ 4 km sud-est de localitatea Ion Corvin, judetul Constanta. In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. In vara anului 1944, Pestera transformata in biserica a fost sfintita de catre Episcopul Tomisului, Chesarie Paunescu. La scurt timp dupa aceasta, trupele rusesti invadatoare au distrus-o. Abia dupa 1990, prin ravna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refacuta si redata cultului. Astazi, mii de credinciosi vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait Apostolul Andrei.

Sfantul Andrei – Ocrotitorul Romaniei

Sfantul Sinod al Biserici Ortodoxe Romane a hotarat in anul 1995 ca sarbatoarea Sfantului Andrei sa fie insemnata cu cruce rosie in calendarul bisericesc, iar in anul 1997 Sfantul Andrei a fost proclamat „Ocrotitorul Romaniei”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarata sarbatoare bisericeasca nationala.

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei !

Adrian Cocosila

sursa

http://www.crestinortodox.ro

***************

Sfantul Apostol Andrei este de asemenea sarbatorit ca patron in Grecia( St. Andreas),in Rusia ,Barbados si Scotia(St.Andrew’s Day) iar in multe tari din lume au loc evenimente cu aceasta ocazie.

CALATORII SIGURE(?)

Martea trecuta  nava ” Peela”la bordul careia erau imbarcati 1230 de pasageri din Aqaba spre portul egiptean Nweibeh s-a scufundat in urma unui incendiu…au fost nevoie de trei zile pentru stingerea focului.Feribotul s-a scufundat in apele internationale la o adancime de 800 de m.Un iordanian a murit iar alti 27 de pasageri din care majoritatea egipeni au fost raniti…Barcile de salvare au ajuns rapid la fata locului.Este primul incident in 25 de ani de activitate  a companiei Bridge care a fost acuzata de ziarele egiptene ca ar fi scufundat deliberat nava pentru a primi despagubiri ,acuzatii care au fost respinse ca nefondate…Scufundarea feribotului ar putea ameninta grav viata marina au anuntat ecologistii…

(Reuters photo)

trad.Jordan Times

***********

Mi-a spus cineva ca a vrut sa plece cu aceasta nava in Egipt dar era foarte aglomerat ,ca era in perioada sarbatorii de Eid si a trebuit sa renunte, iar cu avionul nu si-a permis…

« Older entries

%d blogeri au apreciat asta: