










Un fir de iarbă îi spune unei frunze veştede: „Ce zgomot faci cînd cazi!
Ai reuşit să îmi împrăştii toate visele de iarnă.”
Iar frunza veştedă răspunse indignată: „Jos te-ai născut şi tot jos îţi duci zilele! Lucru lipsit de melodie ce eşti! Tu nu trăieşti la înălţime, şi-a vîntului cîntare nu te-atinge.”
Apoi frunza tomnatică se aşternu pe pămînt şi adormi. Dar la venirea primăverii se trezi din nou – acum, ca fir de iarbă.
Cînd se făcu încă o dată toamnă, iar de deasupra coborau prin aer frunze veştede, ea spuse pentru sine: „Oh, frunzele astea! Atît de zgomotoase! Îmi împrăştie visele de iarnă.”
Khalil Gibran – Said a blade of grass
Dacă pînă ieri te puteai plimba sub cerul limpede , netulburat de nori,



Au anunţat vreme rea.
Şi cîtă vreme „grea” e-n lume!



Cînd începe ploaia , vîntul nu mai geme atît de tare… apusul şi jelania frunzelor.
Dar nu plouă, încă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.