TREC ORELE…

Trec orele…

Trec orele ca niste note

Din simfoniile durerei,

In urma lor ramân eterne

Melancoliile tacerei…

Tot ce-ai crezut odinioara,

Tot ce-ai visat, tot ce-a fost sfânt

Te turbura cu nesfârsitul

Si tristul gol ca nu mai sunt…

Ca cerul unei seri de toamna

Se-ntuneca pierduta minte:

Nimicul îti întinde noaptea

Pe calea ducerei-nainte…

Uimit în loc s-opreste omul

Ca-n fata unui ne-nteles:

Din gândurile risipite

Nehotarârea a cules…

Si clara o lumina numai

Ii sta-n adâncul cugetarii:

Ca trece, – si ramân în urma-i

Nemarginirile uitarii…

TRAIAN DEMETRESCU 1866-1896

******

Mi-a placut poezia,m-a impresionat poetul care s-a stins atat de tanar…ma gandesc ce trist e totul uneori…si mi-aminteste ca suntem doar calatori prin viata asta,si-atunci caut in mintea mea un SENS …

VAL DE CALDURA…

A treia zi din valul de caldura…ieri…42 de grade(oficial)…aveai impresia ca iti este afectata gandirea…pe teava de apa rece curgea calda,adica fierbinte…vreo jumatate de zi nu s-a miscat nici o frunza…nici o adiere…doar furtunul cu apa mai racorea pe jos de unde parca ieseau aburi…o zi in care doar o galeata de inghetata a avut succes si apa racita in frigider…Pana a venit seara parca a fost o vesnicie…cu toate ca termometrul mai arata inca 38 de grade la ora 20,s-a racorit un pic…in aceste ore de caldura teribila in care ti se pare ca propriul tau corp a suferit cine stie ce modificari, iar senzatia de greata si de moleseala nu te-a parasit,cand inima iti bate „alene” si o urmaresti, ca poate are vreun gand sa  se opreasca, ca si asa ai probleme cu ea,singurul lucru pe care il poti face e sa te rogi…tarziu in noapte,copiii au adormit miscandu-se o vreme in paturile lor pana cand si-au gasit locul…era spre 3 dimineata…bine ca e vacanta…in cele 3 ore de somn zbuciumat m-am visat in desertul Atacama,acolo unde a nins…am citit…poezii,rugaciuni…m-am gandit…

de TRAIAN DORZ (1914-1989)

In trecerea grabita prin lume, catre veci,

Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzând,

Fa-ti timp sa poti cu mila sa te alini oricând!

Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti lânga izvor,

Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!

Fa-ti timp pentru-adevaruri si adâncimi de vis,

Fa-ti timp pentru prieteni cu sufletul deschis!

Fa-ti timp, pe-un munte seara, stând singur, sa te rogi,

Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!

Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tatal tau – batrâni,

Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru câini

In trecerea grabita prin lume catre veci,

Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!

Fa-ti timp sa fii aproape de cei iubiti, voios,

Fa-ti timp sa fii si-al casei si-n slujba lui Hristos!

Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,

Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!

Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,

Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!

Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa înveti,

Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul pret!

Fa-ti timp acum, sa stii, zadarnic ai sa plângi –

Comoara risipita a vietii n-o mai strângi!

AMINTIRI

Aseara ,la o vorba cu sora mea,mi-a spus ca se duce sa culeaga cirese din gradina parintilor…acolo sunt tot felul de ciresi altoiti…galbeni si rosii,plantati candva de bunicul,ciresi cu fructe  mai mici dulci ,si ciresul amar din care ele fac vestita dulceata…daca am noroc ,poate imi ajunge si mie un borcan? prin prietena mea scorpioana care calatoreste in Romania la fetele ei studente in zona aceea…(prietenia noastra dureaza dinaintea venirii aici cu cativa ani…)

Pe la ei , au terminat de cosit si de adunat fanul (primul cosit)…mi-am amintit ca in casuta bunicii in care ma lua inca de cand eram mica, am invatat primele versuri:
„Insira-te, margarite,
Pe lungi fire aurite,
Ca o hora luminoasa,
Ca povestea mea duioasa”(Vasile Alecsandri)

I-am iubit mult pe bunici…de cate ori ma duceam acolo ma uitam la cele doua tablouri de pe perete care reprezentau vremea cositului(pe atunci bunicul inca mai cosea).Nu stiu cine le-a pictat si daca aveau vreo valoare inafara de cea sentimentala…pe unul din ele era un cosas care dormea pe brazdele proaspat cosite iar dedesubt era scris-

„In finul de curind cosit

Gindind la tine-am adormit;

Si de miresme-mbalsamat,

Un vis ferice am visat.”(V.Bilciurescu)

Celalat tablou arata campul cu capitele deja facute si in departare Schitul …

-versurile care insoteau pictura:

„S-aude clopotul la Schit,

Merg pustnicii sa se inchine;

Luceafarul a rasarit,

Iar eu ma duc gindind la tine”(Duiliu Zamfiresu)

Dupa ce bunicul s-a stins,bunica s-a mutat in satul nostru(ea a locuit in satul bunicului zeci de ani) si tablourile s-au pierdut…mie mi-au ramas insa vii in amintirile mele…

Si tot povestind cu sora mea, mi-a trecut si migrena care m-a necajit atata  …deja am vazut-o ca in copilarie prin ciresi adunand de mare zor fructele altoite …

CADOU DE VACANTA

Prin lume,in aceasta perioada oamenii se duc in vacanta…la munte la mare,fiecare unde doreste si dupa posibilitati…Eu,am primit cadou un televizor ,ca pe o vacanta ,si m-am bucurat…chiar foarte tare.

In aceste timpuri nimeni nu cumpara televizoare nici chiar atat de mic cum e al meu… ca sa nu mai auda stirile si ca sa nu piarda timp inutil din viata in fata ecranului,nu?La mine lucrurile stau oarecum diferit…am avut un singur televizor unde daca voiam ceva pe romani,nu aveam loc…ori erau desene animate,ori Star Academy emisiuni la care copiii stateau lipiti de ecran si n-ar fi schimbat si pentru mine, pentru nimic in lume…adica nici nu intelegeau de ce vreau sa ma uit pe alt canal …

Candva m-a intrebat tatal meu daca vad romanii la televizor…eu ii vedeam da, cand se putea…ei,acuma, am fixat romanii pe satelit la Nil Sat, am canale destule …doar romanesti …nu stau sa uit de mine,cand am si eu timp…uneori ,se vorbeste doar in araba;la tv,oamenii din jur ,copiii mei cu copiii celorlalti …si-atunci am un sentiment ca imi lipseste ceva…vreau sa aud limba romana …

Chiar aseara dupa ce l-am pus in functiune, am deschis pe TVR3, regionalul IASI,primul care a venit…era un concurs VOCEA POPULARA,tineri care cantau doine si cantece de demult…costume populare superbe…chiar a venit vecina si mi-a cerut sa-i traduc ce canta una din fetele acelea frumoase ,ca i-a placut …

„Cucule cu pene sure

Frumos canti tu prin padure”…

…au dat navala amintirile…

Nu astept sa ma inteleaga careva,e ceva personal,de suflet…

L-am botezat  pe televizor ” Romanasul”, si cand il inchid il acopar cu un stergar romanesc de artizanat rosu cu negru…si parca zambeste si el, si eu…

CIREŞUL DE ACASĂ…

25 Aprilie 2011

Ieri am vorbit cu mama mea pe mess.(ca distanta la care m-a ratacit viata doar atat imi permite)si mi-a spus ca o parte din crengile ciresului copilariei mele au inflorit…si atunci m-am gandit ca eu nu l-am mai vazut cum infloreste din 1997(cand  ma aflam in vacanta acolo ,si am putut sa „pandesc”cum isi deschidea minunea de petale…ba l-am si fotografiat,pacat ca nu sunt clare )

De cand traiesc departe de locurile natale ,Sarbatorile le petrec intr-un fel de meditatie…desigur am pastrat obiceiurile ,(traditiile)dar sincer,in aceste zile nu pot sa mananc…ceva mereu lipseste,si ochii sunt plini de lacrimi…

E un dor ,e ceva care imi scapa explicatiei…sau poate gandul ca timpul ne ameninta in fiecare clipa si eu inca mai orbecai in bezna drumurilor incurcate…

In fiecare zi ,se imputineaza timpul cu inca putin; micile mele bucurii zilnice nu le pot tine in loc,incerc sa le pun in inima intr-un cotlon acolo ca nu cumva sa-mi fie inima prea pustie candva…

Si uite cat de trista sunt, si ma gandesc la cat de trecatoare-i viata!

Doar amintirile vor mai ramane dupa noi…macar sa le facem in asa fel,incat ele sa dainuie…asa ma hranesc eu in fiecare anotimp cu amintiri despre cei pe care i-am iubit si au plecat pentru totdeauna.

E asa de frumoasa primavara !Doar florile ciresului meu parca plang in imbratisarea amintirilor…

update

28 aprilie 2013 DUMICA FLORIILOR

Au înflorit cireşii dulci

şi amciresul dulce in floareari,

e primăvară

cu grădina parfumată,

iar

de la

fîntîna bătrînă

şi ea,

doar

mama mai

scoate apă.

Şi uneori,

obidită

e văduvă,

îşi

sloboade

lacrimile

şi

durerea din ascunzişul

inimii

ei,

atunci

cîndcireş amar

ridică

găleata plină ochi pe ghizdelele

fîntînii,

şi îngînă

parcă

cu

cu ciudă

vorbe

doar de ea

auzite şi înţelese

la golul lăsat

de omul ei cînd s-a stins.

 

Ea nu se mai simte puternică şi de neclintit ca altădată…

Ce-i viaţa asta oare ,în care sîntem bieţi călători?

Golul din noi se umple cu Dumnezeu…

E FRIG…

E frig/

La mine-n suflet,/

De amintiri/

De neputinta/

Si de dor./

As vrea,/

Sa le-asez/

Molcom/

Pe toate/

La locul lor./

Sa nu mai doara/

Sa-mi fie cald/

Simtindu-le/

Sa nu moara/

Ocrotindu-le!…                                                       -clik pe imagine-

Iarna

28 dec.cu gandul la poetii romani

IARNA

Totu-i alb în jur cît veziiarnă iordaniană

Noi podoabe pomii-ncarcă

Si vibrează sub zapezi

Satele-adormite parcă.

Doamna Iarnă-n goana trece

In caleşti de vijelii,

Se turtesc de geamul rece

Nasuri cîrne si hazlii.

Prin odăi miroase a pîine,

A fum cald si amărui

Zdreapţănă la uşa-un cîine

Să-şi primească partea lui…

Tata iese să mai pună

Apă şi nutreţ la vacă;

Vine nins cu-n fel de brumă

Şi-n musteţi cu promoroacă.

Iar bunicul desfasoară

Basme pline de urgie,

Basme care te-nfioară

Despre vremi de-odinioară,

Vremi ce-n veci n-or sa mai fie.

Nicolae Labis

Newer entries »

%d blogeri au apreciat asta: